Home » Economie »Global / Europa »Opinie » Citesti:

TTIP și noua conexiune transatlantică

Horia Ciurtin octombrie 3, 2014 Economie, Global / Europa, Opinie
14 comentarii 835 Vizualizari

Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) marchează – ori ar trebui sa marcheze – îndeplinirea idealului post-suveran al Europei unite. Înscris în logica mercantilă a acestui conglomerat eterogen, TTIP reprezintă pentru Uniune cea mai înaltă formă de interacțiune externă. Astfel, relațiile internaționale sunt reduse la relații economice internaționale, considerându-se că numai comerțul și investițiile constituie mize majore ale politicii externe europene. Marea strategie transatlantică pare a fi strict delimitată la nivel economic, dezvăluind natura mai profundă a legăturilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană de după sfârșitul Războiului Rece.

O asemenea mercantilizare a conexiunilor globale reflectă apogeul unui proces gradual în care Europa s-a înscris în ultima jumătate de secol. Pornind de la premisa interdependenței economice ca factor de pacificare a continentului european, arhitecții eșafodajului comunitar au vizat o cedare treptată de suveranitate pentru a evita viitoare diviziuni interne și blocaje instituționale. Totuși, în ciuda metodelor economice, scopul inițial al Comunităților Europene a fost unul eminamente politic: consolidarea blocului vest-european pentru a contra-balansa influența Uniunii Sovietice pe continent. În acest sens, chiar și intensul transfer transatlantic de capital a servit misiunii strategice, iar nu unor deziderate pur economice. Întreaga structură euro-atlantică a utilizat inițial comerțul doar în mod instrumental, în scopul restabilirii unui pol de putere în vestul continentului după colapsul generalizat al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, pe parcursul Războiului Rece, dimensiunea ideologică a conflictului a depășit simpla confruntare geopolitică, necesitând conturarea unor elemente simbolice care să diferențieze ontologic adversarii. De aceea, libertatea comerțului și circulația nestingherită a fluxurilor de capital au devenit coordonate existențiale ale blocului occidental, marcând un punct de turnură în constituirea identității celor două părți (cvasi)beligerante. Din acest moment, nu doar viziunea socialistă Estului a fost conturată prin determinism economic, ci și a Occidentului care a transformat capitalismul dintr-un element subsidiar al identității sale politice în punct nodal.

De aceea, nu doar democrația (Occidentul a avut suficienți aliați autoritari – de exemplu, Chile ori Grecia coloneilor), statul de drept ori drepturile omului (Occidentul a susținut temporar și regimul apartheid din Africa de Sud) au constituit criterii de alegere a aliaților în lupta cu blocul comunist, ci și adeziunea la principiile economice împărtășite de Occident. Geopolitica brută și economia au devenit forțe de coagulare ale alianțelor globale, fiind deseori indiferent universul etic ori doctrinar-politic în care apropiații sistemului vestic au ales să își gestioneze guvernarea.

Mai mult, după terminarea Războiului Rece și colapsul blocului estic, toate elementele politice au rămas lipsite de orice însemnătate, existând convingerea – naivă – că întreaga lume se îndreaptă progresiv spre liberalism și spre un orizont al comerțului global, lipsit de orice bariere ori distincții identitare. Sfârșitul Războiului Rece a însemnat pentru o parte a gânditorilor politici și un „sfârșit al istoriei”, un punct terminus în care transformarea începută cu Revoluția Franceză a fost desăvârșită (ori în curs de desăvârșire) și globalizată. Însuși scopul NATO – garant militar al libertății Vestului – a părut desuet în ochii multor occidentali, tinzându-se spre noi abordări de tip „soft power” ori instituționalizări supra-naționale menite să atenueze marile strategii.

De aceea, la începutul negocierilor pentru TTIP (în prima parte a anului 2013), întregul scop al parteneriatului a fost conceput din perspectivă pur economică, ca posibil înlocuitor mercantil pentru aproape defuncta alianță politico-militară. Singurele scopuri declarate de cele două părți au fost de a stimula „creșterea” și de „crea locuri de muncă”, actorii de ambele părți ale Atlanticului pregătindu-se pentru confruntări și compromisuri succesive, în nenumărate runde de negocieri tehnice.

Luând în calcul enormele mize ale Acordului – respectiv liberalizarea cvasi-deplină a unei treimi din întregul comerț global – riscul cel mai mare a fost încă de la început reducerea sa la un simplu instrument economic. Mai mult decât atât, existența apriorică a unor divergențe profunde pe teme precum organismele modificate genetic, liberalizarea pieței educaționale, a asigurărilor ori chiar mecanismele de aplicare litigioasă a TTIP a deturnat întreaga dezbatere publică de la elementul esențial: va fi noua conexiune transatlantică bazată doar pe o reciproc avantajoasă afacere ori va fi ea conturată în asemenea manieră încât să ducă la o asumare viguroasă a valorilor comune?

Pe parcursul negocierilor, John Kerry a afirmat – deloc suprinzător – că „dacă suntem suficient de ambițioși, TTIP va face pentru prosperitatea noastră comună ce a facut NATO pentru securitatea noastră comună, recunoscând că securitatea noastră s-a bazat mereu pe o fundație de prosperitate comună”[1]. Astfel, chiar dacă noua conexiune transatlantică pare a fi strict mercantilă, viziunea lui Kerry reflectă revizionist ideea că – de fapt – întreagul succes de securitate al NATO s-ar fi fundamentat pe prosperitate. Deși oficialul american face referire la valori și la o axiologie comună a spațiului euro-atlantic, argumentul se autodevorează prin întoarcerea la economie ca sferă determinantă pentru relația dintre cele două blocuri.

Un nou punct de cotitură în negocierea TTIP a fost atins pe parcursul celei de-a patra runde (martie 2014) când situația geopolitică a explodat, infirmând orice teză determinist-ideală despre „sfârșitul istoriei”. Granițele europene tocmai fuseseră din nou modificate pe calea armelor, iar Crimeea anexată sub privirile consternate ale Occidentului. În acest moment, oficialii europeni și americani au dorit – măcar declarativ – reconsiderarea utilității TTIP în domeniul energetic.

Totuși, dezideratul părții europene de a avea încă o sursă de aprovizionare cu gaz (fie el chiar de șist și transport ineficient peste ocean) pentru a scăpa de dominația implacabilă a Rusiei s-a lovit de refuzul factorilor decidenți nord-americani de a modifica legislația ce împiedică exportul. Astfel, unicul element economic ce ar fi putut întoarce Acordul în direcția asumării unei direcții geopolitice coerente, reîntărind relația strategică dintre SUA și spațiul european, a fost treptat dat uitării, nemaifăcând parte din subiectele de dezbatere. Se pare că pesticidele, carnea de pui clorinată ori asigurarea imobilelor constituie – uneori – subiecte mai importante.

Pe de altă parte, timida revigorare a NATO pe fondul crizei ucrainiene e favorizată în special de statele din partea estică a UE, în timp ce semnarea TTIP e dorită mai ales de statele vestice ale UE, singurele cu capacități reale de schimb și comerț cu Statele Unite. Dependența avantajoasă a Germaniei de gazul rusesc (cumpărat preferențial) ori indiferența strategică a Franței față de piața central- și est-europeană a resurselor energetice permite un joc mai dur al „nucleului” unional în negocierea TTIP, neexistând un stimulent real în obținerea gazului de dincolo de ocean. Astfel, poziția europeană nu e omogenă, fiind marcată de interese divergente și uneori contradictorii, subliniind greutatea de a da Acordului o formă clară și neechivocă.

Mai mult, „renașterea” conexiunii transatlantice e dorită la nivel strategic mai ales de statele din răsărit – aflate sub presiunea directă a Federației Ruse –, state care deși își doresc umbrela militară și garanțiile unui bloc euro-american unitar, fac insuficiente eforturi în a se alinia axiologic la cerințele acestui pol civilizațional. De aceea, mișcarea TTIP în direcție geopolitică este greu de conceput, existând posibilitatea „înghețării” sale într-o formă indefinită, pur mercantilă, menită să aducă avantaje de ordin pur economic.

O asemenea direcție se înscrie în logica Uniunii din ultimele decenii, axată strict pe comerț ca vector strategic și renunțarea la pârghiile puterii (ne)disimulate. Bineînțeles, orientarea ar fi viabilă dacă premisa de la care ambele părți pornesc – securitatea se bazează pe prosperitate – ar exprima realitatea. Din păcate, în ciuda nobilelor – dar iluzoriilor – năzuințe ale idealiștilor relațiilor internaționale, istoria dovedește contrariul. Nu prosperitatea garantează securitatea, ci securitatea creează condițiile prosperității. Raportul cauzal e inversat.

Succesul economic al unui sistem nu îi garantează automat viabilitatea geostrategică și nici o „pace eternă” precum cea proorocită de Kant. Din contră, după cum arată și teoreticienii realiști, prosperitatea unui stat (ori alianțe) neprecedată de o securitate solidă constituie cel mai clar stimulent de a ataca pentru alte state mai puțin prospere, dar mai viguroase militar. Bogăția poate fi un factor de putere în rarele interstiții pașnice ale istoriei, însă neinvestirea ei în securitate și neutilizarea ei în scopuri strategice va duce invariabil la prăbușire în fața primului prădător ivit în cale.

Mai precis, cu sau fără TTIP, conexiunea transatlantică are nevoie de o nouă prioritizare a punctelor de întâlnire dintre cele două spații. Succesul ei din trecut se datorează valorilor comune, asumării curajoase a unei lupte pentru un scop unic, indiferent de nivelul costurilor ori beneficiilor pecuniare. Victoria din Războiul Rece s-a datorat în mare parte preeminenței strategicului în fața economicului, iar puterea viitoare de a limita noii contestatari globali poate fi găsită numai în instrumentalizarea tactică a comerțului și fluxurilor de capital în scopuri politice. Astfel, permisiunea ca economicul să devină un scop în sine ori ca TTIP să fie un simplu acord de comerț și investiții nu ar reprezenta decât începutul sfârșitului pentru hegemonia euroamericană la nivel global. TTIP trebuie să fie mai mult, să marcheze neechivoc debutul unui nou parteneriat economic, strategic, dar și axiologic.


[1] http://www.eubusiness.com/news-eu/germany-security-us.thv/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. pathfinder spune:

    Cu scuzele de rogoare, imi spun si eu parerea despre articol:

    1. Mai aveti mult pana departe atat in ceea ce priveste stilul cat si in priviinta informatiilor pe care le-ati acumulat despre anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

    2. Ati folosit de 5 ori cuvantul mercantil.
    O fi o incercare de a sublinia ceva? ;)

    2. “Victoria din Războiul Rece s-a datorat în mare parte preeminenței strategicului în fața economicului…”
    Nu zau?
    Puteti dezvolta ideea?

    • eu****** spune:

      Absolut de acord.

      Ideeile nu sunt structurate, aruncate la gramada, si mult prea putin dezvoltate.

      Mai este extrem de mult pana departe!

  2. Horia Ciurtin Horia Ciurtin spune:

    @ Pathfinder:

    1. Aveti perfecta dreptate.

    2 si 3. In mod cert este o incercare de a sublinia ceva. Din punctul meu de vedere, aliantele si blocurile de ‘interese comune’ trebuie sa fie ancorate in primul rand intr-un set de valori comune, precum si pe o ‘mare strategie’ la nivel geopolitic. In acest context, economia e doar un instrument, iar nu un fundament pentru alianta.

    • pathfinder spune:

      La punctul trei, am niste observatii personale:

      1. Dupa cum am afirmat si ieri, la un alt articol, economia de tip comunist e gresita in mod fundamental si nu avea cum sa reziste economiilor libere de piata.
      Asta a fost una din cauzele caderii sistemului si, pe cale de consecinta, una din cauzele pierderii razboiului rece de catre URSS.

      2. Americanii si rusii (sau sovieticii daca doriti) s-au angrenat reciproc intr-o cursa foarte costisitoare a inarmarii. Si aici au castigat americanii tot din motive economice:
      – aveau banii sa-si falimenteze inamicii si asta datorita unei economii competitive;
      – aveau tehnologie militara (si nu numai) superioara, absolut din acelasi motiv.

      Pana la urma putem spune ca normalitatea (economia libera de piata) a invins utopicul (economia planificata de stat) si cam atat.

      Aaaaa, ca dupa razboi multi viteji spun ca nustiuce strategii au avut si cum s-au gandit ei inainte la toate si cum i-au invaluit pe rusi si cum au planificat totul pas cu pas … si marmota aia care invelea ciocolata…
      Baliverne.
      Parerea mea…

  3. Serban spune:

    Economia a avut rolul ei.Strategia al ei . Dar cred ca hotarator a fost faptul ca blugii , filmele de la Holyood si muzica rock nu au avut o replica in sedintele UTC . Miscarile tineretului de la sfarsitul anilor 60 au schimbat occidentul dar in partea cealalta in China tineretul a fost o masa de manevra a lui Mao pentru a prelua puterea pierduta in partid. . Daca am considera teorii ale conspiratiei victoria occidentului din razboiul rece ar fi o “excursie” in capitalism pregatita de conducerea partidului pentru toti . Pe plan individual cunoastem la noi cazul lui Panait Istrati care s-a lecuit de conceptii comuniste dupa o excursie in URSS si acolo exemplul lui Gorki , care dupa ce a petrecut o perioada in occident si-a dat seama ca prietenul Lenin nu greseste cand spune ca e rau in capitalism daca nu ai capital si s-a intors in URSS

    • pathfinder spune:

      Buna asta cu blugii, Hollywoodul si muzica rock.

      Pai daca stam si ne gandim bine revolutia digitala a creat si computerele personale, TV-urile color, videourile (sic) si multe altele pe care economiile comuniste le-au copiat cat tehnologiile au fost in stare incipienta.
      Cand nu au mai putut sa tina pasul la copiat, pac a picat si comunismul.

      Acuma, daca ma scarpin cu mana stanga la urechea dreapta, revolutia digitala e cauza reala a caderii comunismului…
      Da’ tot de economia concurentiala tine si treaba asta…
      Q.E.D.

      P.S. Sa stii ca vorbesc foarte-foarte serios! :)

      • Serban spune:

        Societatea de consum nu se poate mentine daca o universalizezi . Unii consuma mult pentru ca ei stabilesc valoarea lucrurilor si automat spun ca ei produc mult . Vezi imperiul roman care s-a destramat cand toti au ajuns cetateni romani , comunismul ca sistem politic cand a vrut sa se indrepte spre comunism ca repartitie

  4. DanT spune:

    N-am inteles deloc articolul asta. Europa si SUA sunt deja legate militar prin intermediul NATO si impartasesc desigur valori comune – democratia, drepturile omului – care sunt criterii de aderare atat la UE cat si la NATO. Pasul urmator este desfiintarea barierelor comerciale – TTIP. Care e problema?

    • pathfinder spune:

      Eeeee si matale acuma.
      Auzi colo, care-i problema?

      Pai vrea omu sa foloseasca cuvintele de mai jos si n-are cu cine in anturaj…:
      mercantil, eterogen, apogeu, esafodaj, deziderat, ontologic, subsidiar, coagulare, desuet, cvasi-deplin, aprioric, axiologie, omogen, etc.

      Matale poti spune toate cuvintele astea la o bere cu amicii?
      Pai vezi?!?

      P.S. Sa nu mi-o ia nimeni in nume de rau dar observ ca multi intelectuali folosesc stilul asta bombastic si, din pacate, pare a prinde si la ai mai tineri.
      My advice: Keep it simple!

    • Horia Ciurtin Horia Ciurtin spune:

      NATO nu este – in momentul de fata – o organizatie omogena axiologic si strategic. Dupa terminarea Razboiului Rece, o parte din aliatii europeni ai SUA s-au distantat de scopurile sale geopolitice. In literatura de specialitate, acest fenomen e deseori tratat ca ‘transatlantic divide’. A se vedea pozitiile cu privire la razboiul din Irak, criza libiana ori ucraineana, precum si atitudinea diferita cu privire la actori precum Rusia ori China. In plus, polul american anuntase cu ceva vreme in urma o repozitionare strategica spre Pacific.

      • DanT spune:

        Cred ca in privinta Libiei si Ucrainei, ca si a Statului Islamic, se poate vorbi mai degraba de o pozitie comuna a tarilor NATO. La actiunea din Libia au paricipat Marea Britanie, Franta, SUA, Canada, Belgia, Danemarca… La fel in criza ucraineana: si SUA si UE au impus sanctiuni Rusiei. La summitul din Tara Galilor s-au luat masuri pentru asigurarea flancului estic. Irakul este mai degraba exceptia, si explicatia este factorul Bush. Nu cred ca alt presedinte ar fi atacat Irakul in 2003 si nu cred ca am mai auzit analisti seriosi care sa spuna ca a fost o idee buna. Repozitionarea strategica spre Pacific e inevitabila: China e principala amenintare la adresa pozitiei dominante a Occidentului (are al doilea PIB si buget pentru aparare dupa SUA si acestea cresc rapid, are ambitii globale). Doar ca tarile europene nu pot efectua o repozitionare strategica spre Pacific! Aici America se poate baza doar pe aliatii asiatici, dar serveste scopurile comune ale Occidentului.

  5. McCarthy pe-un Cal Alb spune:

    TTIP reprezinta o amenintare in primul rand pentru Rusia, sper totusi ca ce spui despre renuntarea la acordul privind exportul gazului american spre Europa sa fie reconsiderat.

    intre timp, civilimea societala anticapitalista si in general antiamericana s-a activat

    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/ong-urile-ecologiste-si-anticapitaliste-din-europa-actioneaza-organizat-impotriva-acordului-de-liber-schimb-ue-sua/

    coada Rusiei devine din ce in ce mai vizibila

    http://www.partidulverde.ro/2014/09/04/de-ce-nu-si-asuma-prezidentiabilii-romaniei-temele-rosia-montana-si-gaze-de-sist/

    http://www.partidulverde.ro/2013/02/19/vizita-a-reprezentantilor-pv-la-congresul-verzilor-din-rusia/

  6. iosiP spune:

    Consider ca dilema praxeologica a spatiului carpato-pontico-dunarean nu poate fi rezolvata decat prin eradicarea ideologica a declivitatilor revizionist-autoritariene si alinierea la paradigma centropeta a uniunii economice – dorit functionale – a Europei, neglijand apetitul gargantuan al individualismului perfidului albion si adjudecand procesual si gradual potentialul de non-individualizare aferent logicii kantiene (desigur, fara a intra in capcanele unui heideggerism de convenienta, care ar putea aliena perceptia polis-ului in constiinta individuala ).

    Pai cum?

  7. Marian Grigore - cetatean turmentat... spune:

    … de atatea sofisticaraie. Iar dl Ciurtin nu este primul care cade in aceasta capcana, dar profit de ocazie pentru a-mi da si eu cu parerea. M gandesc ca autorii si comentatorii de pe acest site vor pana la urma ca ideile lor sa nu ramana doar subiect de conversatie de salon intre initiati sclivisiti ci sa capteze un public mai larg. Ei nu publica pentru cercul de apropiati.
    De aceea, trebuie folosit un limbaj mai accesibil. Puterea ideilor nu o face concentratia de neologisme, ci pertinenta acestora si claritatea exprimarii. Intelectuali de prestigiu, laureati de premiu Nobel, politicieni cu un mare talent oratoric nu au nevoie de un limbaj atat de sofisticat. Cred ca multi din cei care scriu sau comenteaza aici au citit lucrari nu in limba materna si pentru care nu au avut nevoie de dictionar.
    Ca si in economie, unde bunurile au valoare daca circula, la fel si aici, din acest punct de vedere, ideile capata valoare si prin raspandirea pe care o capata, nu numai intrinsic.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Horia Ciurtin


Horia Ciurtin

Horia Ciurtin, consilier juridic în domeniul dreptului internaţional al investițiilor, Managing Editor al platformei online de sub egida European Federation for Investment Law a... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)