Home » Economie » Citesti:

Un Pact de Crestere conteaza, dar mai trebuie ceva!

Daniel Daianu mai 9, 2012 Economie
7 comentarii 952 Vizualizari

Echilibrarea bugetelor publice in tarile sudice din zona euro intampina mari probleme; nu numai ca efecte sociale devin explozive, dar se inrautatesc chiar echilibre macroeconomice prin “debt deflation” –scaderea veniturilor si cotatiilor activelor deterioreaza bilanturi individuale si ale firmelor, ale bancilor. Exista consecinte pe plan politic ce se vad izbitor in rezultatele alegerilor din Franta si Grecia, unde extrema stanga si extrema dreapta au castigat teren.

In acest context s-au intetit voci care cer o regandire a complexului de masuri prin care se incearca rezolvarea crizei zonei euro. Este tot mai clar ca interpretarea acesteia prin prisma unor datorii publice excesive este unilaterala; criza zonei euro este in primul rand a dezechilibrelor de competitivitate, in conditiile in care aranjamentele institutionale si de politici nu corespund unei uniuni monetare (precum in Statele Unite, care au buget federal si emisiuni de obligatiuni comune). In fapt, zona euro este mai degraba o “arie monetara unica”, nu o uniune; prin modul in care functioneaza ea este mai constrangatoare decat regimul etalonului aur din perioada interbelica (sugestiv numit de Barry Eichengreen, “catusele de aur”/the golden fetters). Daca nu isi va modifica radical functionarea probabilitatea destramarii sale va creste.

Incordarea sociala din numeroase tari ingrijoreaza. Trebuie mentionata in acest context erodarea puternica a clasei mijlocii ca fenomen ce precede izbucnirea crizei financiare; acest fenomen este de pus in relatie cu o globalizare ce a depasit capacitatea unor categorii/grupuri sociale, a unor organizatii economice de se adapta la concurenta generata de ascensiuea economica a unor tari cu costuri salariale mici si care inregistreaza progres tehnologic foarte rapid.. Aceasta situatie (sociala si politica) este marcata de semne ce amintesc strigoi ai trecutului (xenofobie, sovinism, nationalism exacerbat); ea forteaza completarea Pactului Fiscal (ca diagnostic insuficient al crizei zonei euro) cu un Pact de Crestere Economica. Se vrea, de altfel, ca un summitt al UE, in 23 mai, sa fie dedicat acestei problematici. Cat se va reusi in acest scop este de vazut, intrucat pietele financiare par dea dreptul schizofrenice: pe de o parte, deplang lipsa perspectivelor de crestere economica, pe de alta parte, penalizeaza tentative de iesire din menghina austeritatii excesive.

Un pact de crestere economica este necesar, chiar daca operationalizarea sa va fi complicata. Si chiar daca si el face parte dintr-o formula de tip second best in abordarea crizei zonei euro; deoarece nu aduce cu sine raspunsuri la problemele de fond ale arhitecturii institutionale si de politici ale zonei euro.

Dar dezbaterea publica din Uniune mai reclama ceva. Astfel, se vorbeste si se incearca reforma guvernatei si a statului asistential, restabilirea echilibrelor macroeconomice, noi sisteme de reglementare si supraveghere a pietelor financiare, etc. Este necesar insa sa se discute mai mult despre relatia intre cetatean si stat, intre cetatean si elitele politice, prin prisma obligatiilor ce decurg din contractul social intr-o democratie; ma refer la modul in care politicul protejeaza interese publice, interese ale cetatenilor, in care obliga oficialii inalti ai statului la corectitudine in indeplinirea mandatului lor. Captura politicii publice de catre grupuri de interese (cercuri de afaceri, din industria financiara si nu numai, chiar sindicate), sectoare publice in divort cu performanta economica, politizarea administratiei publice, coruptia si, nu in cele din urma, pierderea unui “compas moral” au subminat increderea in institutii publice, in puterea institutionalizata de a apara interese publice –mai cu seama in unele tari din Uniune. Spune enorm in aceasta privinta clivajul de performanta economica si institutionala intre Nordul si Sudul zonei euro. “Trust” (incredere) , ca bun public, se rarefiaza, ceea ce slabeste coeziunea sociala, tesutul social; nu putini cetateni au senzatia unei dezmosteniri (americanii ar numi aceasta desenfranchisement). Pe un astfel de fond economic, social si politic prolifereaza demagogia, populismul desantat, atacurile la valori liberale, ale democratiei. Lideri marcanti europeni fac referire la nevoia de transparenta, de dialog si o altfel de guvernanta (a se citi conduita), la nevoia de compasiune fata de cei loviti de criza, la “impartirea poverii” justa. Este de notat ca asemenea referiri se intalnesc la lideri de centru stanga si de centru dreapta deopotriva. Si este normal sa fie astfel intrucat respectul fata de cetatean nu trebuie sa aiba culoare politica intr-o democratie! Mi se pare insa ca este putin fata de amploarea crizei financiare si economice, cauzele sale si starea de spirit a cetatenilor. Increderea in institutii publice si lideri a scazut mult si nemultumirea se raspandeste.

Dialogul social si politic in democratiile europene implica nu numai cetatenii (indiferent de status social si provenienta etnica) si elitele politice, statul –ca purtator al interesului public, ci si cercurile de afaceri. Acestea din urma au o responsabilitate economica si sociala cheie in mersul lucrurilor. Ele sunt chemate sa dea propulsie antreprenoriala si investitionala economiilor, sa creeze locuri de munca avand temei sa ceara politici publice prietenoase. Dar sunt firme ce se cuvine sa dovedeasca ca sunt “cetateni corporatisti” responsabili, ca au in vedere binele lor (ca organizatii) in relatie cu mersului economiei/societatii in ansamblu, ca practicile lor sunt in ordine. Intrucat nu este corect sa pretinzi salvare (bail out) cand esti amenintat de faliment, sa utilizezi mijloace la marginea legii pentru a obtine privilegii si rente necuvenite, sa te derobezi de orice responsabilitate pentru stricaciuni “sociale” provocate de decizii rele. Sunt cazuri flagrante in industria financiara si nu numai. Privind ce s-a intamplat la AVIVA si la alte companii unde actionarii au fost revoltati de conduita sefilor executivi in privinta salariilor si bonsurilor arata fractura intre segmente ale lumii afacerilor si societate, intre actionariat si management. Unii oameni de afaceri parca nu traiesc intr-o Europa ravasita de o criza fara egal de la Marea Depresiune din secolul trecut. Cu ani in urma, Claude Bebear, sef al patronatului francez, spunea dupa scandalurile ce au implicat Enron, Worldcom, Parmalat ca “ils vont tuer le capitalisme” (ei vor ucide capitalismul). Parafrazandu-l voi spune ca unii par sa fi “pierdut pedalale”, par sa nu priceapa ca lucrurile merg intr-o directie gresita, ca democratia, cu libertatile ei economice si politice, poate fi lovita chiar de cei care se declara sustinatori sai cei mai vajnici.

De aceea cred ca, dincolo de reforme in sectorul public si privat, este nevoie de un tip de discurs public (politic) in Europa, care sa fie imbibat de onestitate, care sa tina cont de valori ce transced interese nationale definite ingust. Notiunea de corectitudine, echitate (fairness), ce nu apartine unui curent idelogic anume, este esentiala aici. In acest sens lideri ai partidelor democratice au de invins o versatilitate ce le poate juca feste. Lumea afacerilor trebuie sa se intoarca la precepte pe care le gasim in Teoria Sentimentelor Morale a lui Adam Smith, in lucrarile lui Max Weber (privind etica protestanta), ale lui  Kenneth Arrow, Amartya Sen si altii care au subliniat rolul valorilor pentru buna functionare a economiei/societatii. Degeaba studentii din scolile de afaceri (MBA) parcurg cursuri de morala a afacerilor, daca practici concrete le dezavueaza.

Multor cetateni le este foarte greu si dificultati majore vor persista intrucat criza economica (si sociala) este profunda, va dura. Se iese dintr-o perioada a extravagantelor, a “exuberantei irationale” intr-una a putintelor limitate; oamenilor, in general, le va fi foarte greu sa se adapteze la noua realitate, care reclama mai multa responsabilitate si efort individuale. Dar oamenii pot rabda mai usor daca au in fata lideri politici pe care se poate citi onestitate, care spun ceea ce fac, care nu sunt ipocriti. De incredere trebuie sa se bucure si liderii business-ului, daca inteleg ca grija pentru coeziunea sociala, pentru pacea sociala nu este un atribut strict al guvernelor. Poate sa sune naiv randurile de fata, dar problema morala o vad si simt ca fiind pregnanta in evolutiile ce obsedeaza Europa. Ea transpare si in cautarile de a obtine o crestere economica inclusiva. Trade-offul pe care il stabileste legea lui Okun, intre eficienta si echitate, isi arata pragurile critice: cand distributia castigurilor si a costurilor este excesiv de asimetrica fundamente sociale ale democratiei, ale mersului economiei sunt subminate. Cum sa realizezi o reforma a statului asistential (social), acolo unde este acut necesara, concomitent cu o alta relatie intre mediul de afaceri si societate este marea provocare a societatilor industrializate. Intrucat cresterea economica depinde de considerabil mai mult decat maximizarea profiturilor la nivelul firmelor. La acestea se adauga reforma zonei euro, pentru a preveni o reconfigurare dezorganizata!

Observatiile de mai sus ne privesc direct si indirect. Deoarece Romania face parte din Uniune, cu toate problemele acesteia. Dar si fiindca la noi institutiile sunt slabe, statul de drept functioneaza stramb, coruptia este endemica atingand creneluri decizionale, politizarea administratiei si clientelismul politic sunt cvasistructurale. Sunt multe trasaturi care asemuie Romania cu flancul sudic al zonei euro. Magnitudinea risipei si fraudarii banului public, nivelul scazut al veniturilor fiscale, ilustreaza, intre altele, incalcarea contractului dintre cetatean si autoritatile publice. Practici mai putin bune exista in lumea afacerilor autohtona, chiar si acolo unde opereaza companii internationale: abuzuri ale pozitiei dominante pe piata (am in vedere si industria farma), subinvestitii in domeniul utilitatilor publice, folosorea abuziva a “preturilor de transfer”, atitudinea fata de micile intreprinderi, etc. Veniturile scazute ale marii majoritati a oamenilor, asteptarile ca si frustrarile lor mari pot conduce la reactii convulsive, mai aprige decat in democratii mature. Viata politica interna trebuie sa caute raspunsuri la aceste probleme.

PS. Este bine ca avem aranjamente cu FMI, BM si Comisia Europeana; chiar daca au carente, ele sunt o ancora pentru politicile publice din Romania, intr-o Europa dominata de criza economica.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Sabin spune:

    Stimate domnule Daianu, va respect si ca persoana si ideile, insa nu credeti ca a venit momentul victoriei finale a Scolii austriece? nu credeti ca nevoia de a invoca morala – atat de vag si disperat dar si de adecvate in fond – demonstreaza ca a venit momentul platii “pe termen lung” de care radea atat de stupid Keynes? Nu cumva dupa atatea decenii de etatism direct sau indirect prin monetarism a venit momentul in care cererea fals creata se razbuna pe oferta, pe tesutul economic si implicit social?
    Eu nu spun ca lucrurile puteau fi mult diferite, nu spun ca Scoala austriaca avea o valoare neaparat practica, dar cu siguranta avea dreptate ca instrument de analiza. Poate o piata libera nu e posibila, insa a abandona constient conceptele pietei libere pentru un asistentialism au falsificat piata si societatea. Acestea se razbuna deja. Ce economii sunt acestea cu 20% somaj? Poate cineva cu bun simt sa considere ca ele sunt “victime” ale liberalismului economic, al pietei libere?

    • Cetatean spune:

      Cum arata rezultatele capitalismului neoliberal acolo unde el functioneaza? Sa vedem niste statistici din SUA (tara cu economia cea mai puternica din lume) aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat “Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema” (“The Middle Class in America Is Radically Shrinking”), articol aparut pe “Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe “Business Insider”:

      http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html

      - 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
      - 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
      - 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
      - Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor “de rand” este de pana la 500 la 1.
      - Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente (“food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.

      http://www.ssa.gov/pubs/10101.html

      - Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!
      - 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
      - In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un “procent enorm” (“whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

      Aceste date arata ca regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale “jocului” economic si social. “Scara valorilor” a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (banul a devenit masura valorii omului). Un singur exemplu: “Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea”. (Gilbert, Dennis. The American Class Structure in an Age of Growing Inequality . N.p.: Wadsworth Publishing;, 2002)

      http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments

      Dar nu au mostenit doar averea ci au mostenit si regulile “jocului” care au favorizat discrepantele economice uriase.
      Avem deci doua aspecte importante ale problemei:
      1. Regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
      2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
      Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
      Avand in vedere ca 61% dintre cetatenii americani traiesc de la un salar la altul, este evident ca trebuie schimbate regulile “jocului” economic si nu trebuie admis ca piata sa decida singura soarta oamenilor. Clasa de mijloc este mai afectata de actualele reguli de “joc” (neoliberalism, autoreglementarea pietei), dupa cum se vede si din articolul “Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”, din care am citat mai sus.

  2. Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

    @ Daniel Daianu – Va multumesc. In sfarsit!

  3. Isailă Brătfălean spune:

    Dacă economiștii și sociologii nu vor găsi soluții practice, nu implorări de revenire la morală, atunci doar extremiștii îi vor struni pe marii afaceriști, cu metodele cunoscute.

    E clar că rolul statului nu este să lase mai multă libertate pentru acești afaceriști (care acum controlează statele). Dacă nu se clarifică acest rol în democrație, se va clarifica în dictatură.

  4. M. Constantin spune:

    Sunt extrem de curios cum s-ar putea realiza echilibrul dintre eficienta si echitate intro viitoare politica de crestere, sustinuta de o propulsie antreprenoriala apta sa satisfaca simultan noi sisteme de reglementare, de supraveghere si de control ?
    Imi pot imagina fotografia suprarealista a unei biciclete cu roti patrate. Filmul in care bicicleta se se misca nu stiu daca ma inveseleste sau imi da fiori.

    • Cetatean spune:

      Aveti dreptate. Cred ca a fost o greseala ca s-a abolit sclavagismul. Costurile cu forta de munca erau “eficientizate” la maxim. Putea fi modernizat, asigurand conditii de trai imbunatatite, pentru a nu crea probleme de constiinta oamenilor de afaceri si politicienilor. Totul pentru eficienta, totul pentru … un loc fruntas in topul “Forbes 400″ !

  5. eu****** spune:

    Despre deformarea unor termeni.

    Termenul deformat: solidaritate.

    Cuvantul in sine inseamna mult, dar solidaritatea intr-o perioada de austeritate nu poate si nu are cum sa fie lasata intr-o societate matura numai pe seama statului.

    In solidaritate inseamna ca vecinul meu si cum mine ajutam cum putem vecinul de langa noi, la modul simplu si elementar.

    Solidaritate mai poate sa insemne ca intr-o societate nu are cum sa fie onest, etic si firesc sa creasca salariile si beneficiile conducerii in acelasi timp ce se fac reduceri de personal sau reduceri salariale…Din ce in ce mai mult rezultatele in companii vin in urma unor eforturi colective, din zone variate, nu cred ca nici FB acum exista numai si numai pentru ca este in spate un antreprenor

    Solidaritate inseamna sa explici vecinului de ce statul i-a facut un bine: i-a redus numai salariul, si nu l-a lasat pe drumuri intr-o perioada in care nu avea o alta alternativa si a ales sa ii dea o sansa, alaturi de sansa statului, de a munci, este drept pe bani mai putini.

    Solidaritate nu trebuie sa insemne cresterea salariilor bugetarilor, chiar daca au fost amputate, pentru ca practic nu au facut nimic si nu s-a realizat nici o crestere economica care sa justifice o reasezare a salariilor.

    Solidaritate inseamna sa ajuti si sa fii ajutat atunci cand ai cea mai mare nevoie, si uite ciudat si statul a avut nevoie de solidaritatea cetatenilor.

    Dar solidaritatea nu inseamna egalitarism, nu inseamna netezirea veniturilor sau alte concepte aduse candva de comunisti.

    Solidaritate este un termen care ma urmeste de ceva vreme si articolul dl.Daianu parca mi l-a sugerat.

    Oare gresesc?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Daianu


Daniel Daianu

Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)