Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Școala ratării: nici educație, nici sport

Cristina Tunegaru octombrie 10, 2016 Educatie, Opinie
49 comentarii 3,216 Vizualizari

Create cu scopul nobil de a sprijini copiii care vor să-și dezvolte latura sportivă, școlile cu profil sportiv au devenit paria al sistemului de educație românesc. Experiența mea într-o altfel de școală mi-a arătat că aceste instituții școlare abia reușesc să-și desfășoare activitatea, continuă cu greu într-o agonie și-o tulburare, care generează stări negative potrivnice învățării. Sunt școlile unde ajung copiii nedoriți ai sistemului pentru că primesc pe oricine și nu se face multă carte. Școlile vocaționale reprezintă dovada unui proces de segregare care are efecte devastatoare asupra acelor copii care, au avut nenorocul de a fi face parte din circumscripția școlară și de a fi înscriși într-o școală cu profil sportiv.

Am asistat adeseori la împrejurări în care părinții erau forțați să-și transfere copilul obraznic la o altă școală pentru a-l salva de repetenție: dacă nu-l luați de la noi din școală, îl lăsăm repetent. Pentru că procedurile de a reduce și corecta abaterile disciplinare sunt foarte limitate – mustrare scrisă, mustrare în fața consiliului profesoral, scăderea notei la purtare, măsuri care nu au aplicabilitate imediată și necesită o bună colaborare cu părinții, adeseori dezinteresați – școlile aleg să îi constrângă pe părinți să-și transfere copilul devenit problemă, pentru a se descotorosi de el și astfel să stopeze exodul celorlalți elevi spre alte școli mai bune. Pentru acești părinți, o școală cu profil sportiv poate fi singura soluție. Mișcările acestea negociate cu școlile de proveniență fac ca o școală cu profil sportiv să aibă un profil deosebit, dincolo de numărul mai mare de ore de sport.

În cancelaria mică a acestei școli – o oază de liniște, unde profesorii se retrag să uite, să-și recapete glasul și stima de sine – foarte puțini profesori se cunosc, apar mereu cadre didactice noi. Unii profesori nu se întorc a doua zi. Se vorbește rar și nu despre elevi, ca și cum am vrea să uităm de ei. Când profesoara de biologie se plânge de copiii din clasa a VII-a care sunt agresivi verbal și fizic în timpul orei, mereu agitați și recalcitranți – se înjură, își aruncă cu obiecte, ies din clasă fără să ceară voie -, nerespectând nicio autoritate, profesorii cu vechime în școală lasă ochii în pământ și dau din umeri neputincioși. Să vă faceți că nu auziți, asta e tot, ne spune un profesor de nădejde al școlii. Nu știu ce le-a cășunat să vină anul ăsta la școală, până acum nu veneau, murmură îngândurat un altul. În fiecare zi, în fiecare oră de curs, profesorii se fac că nu aud, se fac că nu sunt acolo și mai mult, se chinuie să-și facă treaba într-o școală care a pierdut orice autoritate în fața copiilor veniți din cele mai îndepărtate locuri ale orașului. Pentru ei școala nu înseamnă nimic altceva decât un loc de întâlnire, ca un parc de distracții unde totul este permis.

În timpul orelor sunt întotdeauna elevi care mișună pe holuri sau stau în toalete. Ies din clase după pofta inimii, căci ei sunt stăpânii școlii – acest ținut minunat pentru testarea limitelor – deschid ușile celorlalte clase, intră peste profesor, răstoarnă băncile, urlă sălbatic, iar profesorul mărunt și neînsemnat îi roagă să iasă din clasă și îi roagă fervent pe un ton mai blând, apoi mai agresiv, stârnind furia intrusului care pare în stare de orice. Elevul îl apostrofează pe bietul profesor neputincios și aruncă cu obiecte în el în timp ce iese pe hol, căutând o altă victimă. Nelovit, profesorul se întoarce să-și facă treaba, cum poate. Situațiile acestea de conflict se șușotesc apoi dirigintelui la ureche, nu în plen, căci nu interesează pe nimeni, fiecare are problemele lui.

Într-un birou comod de la intrarea în școală, directorul se face și el, la rândul lui, că nu vede ecranele celor 95 de camere de luat vederi din școală. În pauze, le zâmbește cu căldură profesorilor nou-veniți parcă pentru a le da curaj. Prin curtea școlii, aleargă nestingheriți alți copii, fără ca nimeni să-i deranjeze să-i trimită la ore. Nici n-ar fi cine să facă asta, pentru că singurul paznic stă la intrarea în curtea școlii în căsuța lui și nu interacționează cu elevii. În școală niciun paznic, iar toți adulții stau pitiți în colțurile lor, în birouri, în secretariat sau cancelarie îndeplinindu-și sarcinile de serviciu și așteptând să mai treacă o zi cu bine și să nu se întâmple nicio nenorocire. Când lipsește un profesor de la școală, copiii rămân nesupravegheați, stau pe holuri și intră în alte clase.

Ca în nicio altă școală în care am lucrat, în școala cu profil sportiv se vorbește în cancelarie despre bătaie ca mijloc punitiv, cu regret și nostalgie. Unii profesori ar aplica pedeapsa, mărturisesc ei fără nicio opreliște, căci elevii o merită, dar vai e în afara legii, spun oftând și e faptă penală. Sunt disperați să facă ordine, călcați în propria mândrie și onoare, nerespectați, reduși la stadiul de paznici ai unor copii care nu le recunosc autoritatea. Nu-și pot face treaba la clasă, nu se pot concentra decât cu greu, pentru că elevii nu cunosc regulile minime ale comunicării: vorbesc unii peste alții, nu știu să asculte, nu se respectă. În timpul unei pauze, profesorul de engleză strigă la un grup de elevi amenințându-i cu bătaia. Același profesor repetă aproape obsesiv, tulburat, de fiecare dată când ajunge în cancelarie: să vedeți ce vine din clasa a III-a. Și ne cutremurăm cu toții.

La clasa a VII-a, cei mai mulți copii, peste 80% dintre ei, nu știu să citească corect în limba română. Pescuind o carte de pe o altă bancă, Ana pare să citească pentru prima dată în fața colegilor ei. Nu începe lectura decât după o pauză în care silabisește în gând, ținând degetul apăsat pe manual; e o activitate care o provoacă, e o mândrie și o abilitate rară să știi să citești în această clasă, dar realitatea nu-i confirmă opinia despre sine. Și Ana, ca toți ceilalți adolescenți, vrea să demonstreze de ce e capabilă. Dar întreprinderea este un eșec, pentru că atunci când încearcă să citească nu reușește să recunoască decât primele litere dintr-un cuvânt și în plus sare peste cuvinte din disperare. Ar vrea să fie capabilă să citească mai repede. Cuvintele nu se leagă pentru a crea o comunicare, nimic nu are sens din gura ei. Din când în când  se oprește – nu cunosc cuvântul ăsta!, protestează și pretinde că e textul greu, se supără. Obosește după nici patru rânduri și aruncă cartea săgetând din ochi colegii răutăcioși, apoi își continuă nestingherită activitatea pe telefon. Își întinde picioarele în afara băncii, făcându-și loc printre gunoaiele pe care refuză cu obstinație să le strângă. Toată clasa pare un imens coș de gunoi. În spate, ușile de la dulapuri atârnă nevolnic în câte o balama.

Cum au ajuns copiii aceștia în clasa a VII-a, deși deprinderile lor sunt corespunzătoare elevilor de clasa a II-a? Ei bine, răspunsul e simplu: școala avea nevoie de clasa aceasta, pentru ca profesorii titulari să-și realizeze normele didactice. În consecință, indisciplina nu a fost sancționată la timp, an de an, adulții s-au făcut că nu văd și nu aud ce se întâmplă în timpul orelor lor, au răbdat și s-au scăzut notele la purtare la timp. Efectivul clasei a rămas neștirbit, la fel și normele profesorilor, dar cu ce consecințe?

Din păcate însă, acest fel de a manageria școala în folosul angajaților ei, profesorii, poate genera multe victime în rândul elevilor. În aceeași clasă, vei descoperi un copil atent, dornic să învețe, cu o inteligență mult peste media clasei, cu experiență de lectură, cunoștințe destul de bune de teorie literară și gramatică și un potențial extraordinar. M-a surprins și m-a indignat faptul că acest elev se mai găsește încă în mediul acesta nefast și niciun profesor sau diriginte nu a găsit de cuviință să recomande părinților transferul. Am îndrăznit să ignor interesul școlii și i-am sunat pe părinții copilului, oferindu-le tot sprijinul pentru transfer la o altă școală. Apoi le-am spus colegilor indignarea mea și le-am cerut sprijinul să cerem de la consiliul local mai mulți paznici, dar nu mi-am găsit niciun aliat. Prea obosiți, prea încrâncenați să caute ajutor. Resemnată, profesoara de chimie conchide că n-o să se schimbe nimic, noi nu suntem o școală bună, nu-i interesează de noi. Pe noul consilier local, membru în consiliul de administrație, profesorii nu l-au văzut niciodată, iar fostul consilier prefera să nu fie chemat decât la ședințele importante. Așa că fiecare profesor încropește soluții de moment la clasă și încearcă să reziste cât mai mult cu putință nu pentru că ar avea chef de elevi sau i-ar face plăcere să vină la serviciu, ci pentru că amărâtul de salariu.

Școlile cu profil sportiv se zbat să rămână în picioare, având o populație școlară dificil de îndrumat și fiind lipsite de ajutor special. Pentru că scopul lor, acela de a pregăti performanța, este denaturat. Aceste școli au devenit locul de întâlnire al copiilor indisciplinați, instituții care nu sunt nici pregătite, nici capabile să îi ajute, să îi primească, să îi educe, să îi formeze, să le schimbe viața în bine acestor tineri. Dimpotrivă, îi pune laolaltă, fără să aibă niciun control asupra lor. În astfel de situații, e nevoie de cadre didactice specializate în lucrul cu elevii cu probleme de disciplină, e nevoie de un dialog permanent între părinți și școală, de o implicare pedagogică mai mare decât cea pe care o poate asigura un profesor la clasă, de o colaborare puternică între profesori și mai ales de un manager bun care să coalizeze în jurul lui profesorii. E nevoie de mai mulți adulți printre copii, pentru ca școala să-și recâștige autoritatea și respectul. Și mai mult cred că e nevoie ca primăria să se implice într-o măsură mai mare în procesul de educație, să fie interesantă de calitatea și de rezultatele învățării și de performanța directorului, să fie la curent cu problemele școlii și să le rezolve – de exemplu să asigure numărul necesar de paznici. Altfel, strădania profesorilor, răbdarea lor sunt zadarnice și școala devine un pericol.

A face performanță sportivă este extraordinar, dar cred că important e ca toți copiii să aibă șanse egale la educație. De aceea, sportul trebuie să fie complementar educației, și nu să o înlocuiască. Ideea conform căreia cele două, sportul și educația, se opun este extrem de nocivă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. Decebal spune:

    In anii ’80, vedeam filme “pe video”. Circulau casete VHS cu filme pe care nu le puteai vedea in Romania nici la televizor, nici la cinema. In unele dintre aceste filme se facea referire la sistemul public de invatamant din SUA, intr-un mod deloc onorant. Fiind eu insumi integrat intr-un sistem de educatie public (altul nu exista, atunci, in Romania), ideea ca “nu se face scoala la stat” era greu de asimilat, pentru mine. Abia astazi inteleg ce genuni poate genera un invatamant de stat aberant. Si nici nu e de mirare ca e aberant, avand in vedere ca, dupa parerea mea, TOATE guvernele post-’89 s-au intrecut, parca, in a face totul ca sa distruga invatamantul romanesc.

    Daca ne-am preocupa ca toti copiii, inca de la varste fragede, sa capete respect pentru munca, cinste si invatatura, in 20-30 de ani Romania ar putea arata altfel. Cu un sistem educational care sa-i evalueze, sa-i canalizeze si sa-i instruiasca adecvat, fiecare copil ar putea avea sansa unui drum mai neted in viata, indiferent de capacitatea sa intelectuala. Dar ar trebui ca sistemul sa puna copiii in centrul sau, nu profesorii. Si chiar daca ar vrea cineva sa faca asta, in caz ca ar incepe azi si s-ar tine consecvent de treaba, nu cred c-ar vedea rezultate concrete mai devreme de 15-20 de ani.

    • Dedalus spune:

      Principala deosebire intre dezbaterea educatiei in Ro si in tarile cu educatie avansata este ca in Romania, dezbaterea consta intr-un vaiet continuu despre cat e de rau la noi (cu corolarul “Sa iia ia DNA pe toti!” – un fel de substitut de “Sa ii ia D..u pe toti!”) in timp ce in tarile avansate dezbaterea e centrata pe propuneri si solutii.

  2. adi spune:

    Poate dvs. ati asistat la copiii obligati sa se transfere, dar noi de 4 ani asistam la agresarea copiiilor de catre un copil, care invata bine si caruia parintii i-au pus cornite cam mari. Doamna il tot ameninta cu scaderea notei la purtare, dar nimic. A distrus inclusiv bunuri ale scolii in altercatii cu alti copii si tot nimic. O sa ajungem sa plecam noi din cauza lui.

    • Dedalus spune:

      Nu va rezolva nimic absolut cu amenintari de genul “scazut nota la purtare”. Garantat -nimic.

      Faptul ca invata bine elevul respective mie imi indica o situatie de stress de subutilizare. Probabil ca agresivitatea aia e data de neaceptarea de catre elev a strategiei “Invatare prin dictare si teroare”.

      O a doua cauza este probabil inexistenta orelor de educatie fizica reale si a lipsei metodei lucrului colaborativ in predare.

      Elevul respectiv mai trebuie si dus la diverse activitai extrascolare.

      ====

      Insa, pentru asemenea metode e nevoie de efort si rabdare. Din pacate, nu cred ca le va aplica scoala Dvs. pentru ca descrierea situatiei ilustreaza perfect “Invatare prin dictare si teroare”.

      Teroarea da rezultate imediate si fara efort. Din nefericire (sau din fericire?) cateodata nu da rezultate orice ai face.

      ====
      Daca pe Dvs. v-ar ameninta cineva, ce ati face, cum v-ati simti?

  3. rony spune:

    Nu-i nimic, avem olimpici. Defilam cu ei, ca si cum am avea vreun merit, si ascundem restul sub pres. Si vrem “lefuri” mai mari pentru “dascali”, cum le place sa li se spuna, iar ei sa dicteze din manual aceeasi materie expirata despre cate frunze are papadia, ca sa pastram posturile. Buna expresia asta, paznici de copii, asta sunt majoritatea “dascalilor”, insa si asta o fac prost. Daca s-ar desfiinta 90% din scoli si ar sta copiii in niste tarcuri, vorba vine, ar invata la fel de mult, adica nimic, dar fara costuri.

    • Dedalus spune:

      Subscriu.

      “Invatare prin dictare si teroare”

      Daca aplici acest dicton, poti fi dascal. Intr-adevar, nu inteleg de ce le mai trebuie facultate pentru asta. Patru calse ar fi suficiente pentru a fi profesor.

      Daca ii spui unui dicrector de scoala ca profesorii lui dicteaza in loc sa predea stii ce face?

      Iti spun eu: rade! Dupa care, cu aplomb, iti spune fie ca profesorii nu se pricep sa umble la calculator (!), fie ca nu sunt platiti pentru asta (!) fie ca “stiu ei mai bine, de-aia suntprofesori” (!)

      Dar stii de ce e posibila chestia asta?

      Pentru ca profesorii si scolile in general nu raspund in fata nimanui. Nu exista asa numitul “accountability”.

      Ori, evident ca elevii profita de treaba asta, facand si ei tot ce vor. Pai, daca profesorii fac ce vor fara sa dea socoteala nimanui, elevii de ce ar face altceva?!

      ===

      O reforma a educatiei ar trebui sa faca directorii si porfesorii raspunzatori pentru ceea ce fac si atunci multe fenomene de acest tip s-ar estompa si reduce.

      Acum aceasta raspundere este mimata iar legiuitorul a profitat de naivitatea parintilor, fabricand metode de a minti “cu legea in mana”: contractual de scolarizare nu stabileste de fat nici un fel de obligatie in sarcina scolilor.

      Aceeasi lege a stability de facto un soi de complicitate din partea inspectoratelor cu scolile, pentru ca inspectoratele nu verifica descat aspectele formale: hartiile. Nu si procesul de invatamant ca atare.

      Au disparut asistentele la ore, inspectiile tematice, orele deschise. Chiar si sedintele cu parintii se fac una pe semestru si invatatorii si dirigintii au grija sa nu puna indiscutie aspectele importante. Recunosc insa ca pe undeva au dreptate, penru ca frustrarea parintilor e foarte mare si ar putea izbucni in sedintele astea. Asa, parintii isi varsa oful unii altora, pe la colturi.

      Si directorii scolii isi rad in barba “Lasa-i draga sa vorbeasca! Suntem acoperiti cu hartii, ce-o sa faca?”.

      Daca nici cu rasul in barba nu merge, intra in functiune masina de fabricat minciuni, de fabricat piedici, de fabricat bazaconii despre programa, minister si inspectorate. Si parintii cred toate minciunile astea….

      Asa ca vezi ca nu e deloc cinstit sa dai vina pe elevi ca sunt nustiucum.

      Elevii sunt la fel cu profesorii lor: iresponsabili, fac ce vor si dispretuiesc pe toata lumea.

      • Cititor spune:

        “Învățare prin dictare si teroare.” – spuneți in mod repetat. Din articolul doamnei profesor dar si din unele comentarii nu se desprinde ideea ca elevii ar fi terorizați. Cei terorizați sunt profesorii (in asemenea scoli). Nu prea exista nici învățare nici teroare printre elevi acum. Dictare mai exista dar cui folosește? Am o curiozitate: ați împărtășit cuiva ideile pe care le aveți despre însănătoșirea învățământului? Cum au fost primite?Si inca ceva: Dintre mulții miniștri ai educației pe care i-am avut pana acum, exista unul (unii) care sa se fi apropiat cat de cat de viziunea dumneavoastră?

        • Dedalus spune:

          Elevii sunt terorizati si reactoneaza fie prin supunere (si tampire) fie prin violenta.

          Sa nu credeti ca teroarea este doar cea fizica. Sigur, nu cred ca exista cineva care sa creada ca elevii ar fi trerorizati in prezent de lovituri de bici sau de nuiele la palma :-) .

          Teroarea e rezultatul razboiului dus impotriva propriilor copiii. Si are multe fatete:
          - “Daca nu stai cuminte iti pun 4!”
          - “De ce nu stii pe dinafara poezia?”
          samd.
          Stim cu totii despre ce vorbesc.

          Teroarea asta incepe din clasele primare si se tot duce pana spre clasa a VII-a cand elevii descopera brusc puterea pe care o au – singura de altfel- aceea de a nu se supune.

          Este o lege a actiuni si reactiunii aici: cand ti-ai batut joc de copii 6-7 ani, ei vor reactiona.

          Stii legea lui Arhimede in plan social?

          “Un corp este impins de jos in sus cu o forta egala cu cea cu care il impingeti Dvs. pe individ cu capul in apa!” :-)

          • Cititor spune:

            Observ ca nu mi-ați răspuns la întrebarea despre ministrul care ( dintre cei multi care s-au perindat) ar fi părut ca încearcă sa facă ceva cat de cat apropiat de dezideratele dumneavoastră. E o întrebare simpla: exista un (fost) ministru care, daca ar fi avut timp (toți au stat puțin la minister), dădea semne ca ar fi vrut sa urnească lucrurile in sensul dorit de dvs.?
            Teroarea asupra copiilor nu o exercita profesorii, ci părinții care vor numai note mari si premii, care cred ca, daca elevul ia o nota mica, “vina” e exclusiv a profesorului, care nu accepta note mari doar la doua-trei materii si vor note mari la toate (din cauza repartizării computerizate si a acelui procent de 25% pe care-l reprezintă media de absolvire a opt clase in media de admitere la liceu). Am văzut elevi (si nu putini) care plâng si se dau de ceasul morții pentru un 9 sau 8 la o lucrare. De ce? Sunt realmente terorizați acasă, nu la școală.

            • elena spune:

              Amândoi aveți dreptate – multe cadre didactice practică stilul infect-autoritar, convinse fiind că au dreptate – “altfel cum să răzbești cu ei?”.
              Dar și mulți părinți presează excesiv copiii “să nu ajungi la un liceu prost”.

              În fine, și mulți profesori trag foloase consistente de pe urma procentului mediei. Știu părinți care cadorisesc cu ură profii: “să ajungem la liceu, până atunci suntem la mâna lor”. Fata unei cunoștințe lua note tare proaste la română. A dus-o maică-sa la meditații – degeaba. Până la urmă a lămurit-o un suflet milostiv cum că la proafa de la școală tre să meargă la meditații, nu aiurea.
              Sau cazuri în care profesorul ridică artificial ștacheta “eu vreau să fac performanță” tot în scop de meditații, taxă de scutire …

        • Dedalus spune:

          Reforma educatiei cere o miscare ideologica si doctrinara extrem de dura: de la statul fascist de pana in prezent la responsabilizarea si garantarea posibilitatii de a alege a individului.

          Adica, de la Volk, la libertatea injdividuala.

          Cere trecerea de la Statul Dumnezeu, care decide in locul familiei, la Statul garant al libertatii familiei si al moralei (religioase unde se aplica). Acum scoala este fara iubire (pentru unii, adica fara Dumnezeu).

          Si mai cere ceva: un plan fezabil, nu doar curajos.

          In prezent, planurile de reforma sunt colectii de principii generale (fara relevanta practica) insotite de masuri punctuale fara sorti de izbanda. Peticesti intr-un loc si va crapa in altul.

          Liantul unei reforme a educatiei este ideologia clara, care sa fie transpusa intrun plan in care masurile se sustin reciproc.

          Am aratat in (prea numeroasele…) mele postari cam cum vad eu ca se pot lega masurile intre ele.

          Va avea cineva curajul si cunostintele sa mearga pe aceasta cale?

          Sola Deo Gratia.

        • Dedalus spune:

          Cineva comenta mai jos ca e un dezechilibru in prezentarea educatiei si are perfecta dreptate.

          Nu trebuie demonizata toata tagma cadrelor didactice. Ar fi o nedreptate uriasa fata de cei care sustin educatia nationala in ciuda ei si a celor care au capturat-o.

          Exista si scoli unde directorii isi fac datoria, exista si profesori care stiu ce fac. Cred ca o solutie ar fi sa spuna si pe ei cum fac, cum se descurca.

          Pana la reforma, macar sa profitam de oamenii buni pe care ii avem.

          Din nefericire, modestia vine la pachet cu competenta si astfel de oameni vorbesc cam greu. Probabil considera ca s-ar lauda.

          Poate unul macar citeste si comenteaza prin exemplul propriu. Sau al unui cunoscut.

          E cumva cam opusul din Sodoma si Gomora: macar unul trebuie sa mai fi ramas. Eu cred ca sunt mult mai multi decat pare.

          ===

          Incerc sa aduc in discutie cazul unui profesor foarte bun, care isi face datoria la ore, tine legatura cu familiile, indreapta ce e de indreptat, ii intelege pe toti. Nu e o inchipuire. E o persoana reala. Si toti cunoastem astfle de cazuri.

          Cu siguranta, o parte a reformei ar trebui sa fie recuperarea si recunoasterea acestor cadre didactice.

      • AURELIA spune:

        Subscriu – “Invatare prin dictare si teroare”

        Da, asa este! De fapt asa au invatat si inca invata din Universitate cei care devin profesori.

        Intrebati studentii cum se predau orele la Facutate. De exemplu la Politehnica la Facultatea Energetica este doar o profesoara de Fizica care le-a pus studentilor cursurile pe site-ul la care fiecare student are acces pe baza de parola. Dumneaei i-a rugat pe studenti sa nu isi noteze nimic ci sa fie atenti la dansa. Deasemenea are un curs interactiv cu studentii. In rest, la Tehnologia materialelor D-na profesoara le-a spus din start: “Sa nu va asteptati sa va pun cursurile pe site!”.

        Asta este realitatea cruda! E bine totusi ca mai exista si profesori care isi fac meseria cu pasiune, chiar si pentru un salariu mic.

      • lmihail spune:

        d-le , d-na in parte aveti dreptate dar uitati sa mentionati un lucru esential , educatia din familie, cei 7 ani de acasa, care acum au devenit derizorii, parintii au devenit finantatori ( unii, nu toti) si atunci fac regulile in multe scoli iar de multe ori nici ei nu au o minima educatie si morala.
        VA dau un citat din d-l Djuvara din ultima carte dedicata domniei sale”Daca cei 7 ani de acasa lipsesc, lipsesc pentru toata viata.
        Eruditia e un bagaj, dar daca nu stii sa interpretezi cunostintele din bagaj, sa le pui impreuna, sa faci din ele o piramida, degeaba ai aceasta eruditie, esti un bou. Esti un bou foarte invatat.”
        V a recomand tuturor aceasta carte minunata a unui om minunat “444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara ” de la ( multhulita editura) editura Humanitas

        • Dedalus spune:

          Nu uit. Educatia de acasa ar trebui sa fie rezultatul prezentei in familie a unor valori morale. De aici si apelul meu la religie. Sau si de aici.

          Include si ateii aici, desi pare paradoxal. Dar e o alta discutie.

  4. bobo spune:

    Ca oriunde in lumea asta sunt multe exemple bune si contraexemple.
    In scolile sportive s-a inteles gresit conceptul de educatie.Prima cutuma este “Trebuie sa facem performanta”, sportiva nu scolara.Copilul trebuie recompensat cand da goluri nu cand recita poezia sau rezolva problema de matematica.
    Si daca vorbim de scolile din America acolo unde totul inclusiv educatia este pe bani daca nu ai note bune NU JOCI sau esti exclus din echipa.Pana la urma despre asta este vorba daca iti place ceva si vrei sa faci bine lucru acesta trebuie sa te sacrifici.
    In Romania nimeni nu vrea sa se sacrifice.

    • Dedalus spune:

      In primul rand: de ce e nevoie de “scoli sportive”?

      E un nonsens!

      Mai ramane sa impuscam sportivii care nu aduc medalii, ca in Coreea de Nord.

      Iarasi statul isi manifesta esenta sa fascista: Statul ia locul copiiilor is parintilor si El vrea sa faca “ce trebuie” pentru ca un copil sa fie “performant”.

      In loc de raspunderea parintilor si a copilului pentru perforamnta copilului repsectiv, Statul vrea el sa fie cel care decide si are responsabilitatea performantei sportive.

      Desfiintam scolile sportive si intarim cluburile sportive de elevi (in afara scolii!) si finantam cluburile sportive private. Foarte posibil daca reducem planul-cadru, si asa exagerat.

      Impuscam doi iepuri dintr-un foc: desfiintam focarele de ratati si intarim miscarea sportiva.

      Dar asa ceva este posibil numai pentru ca am plecat de la premisa responsabilitatii parintilor si copiilor pentru viata lor si ca uramre am desfiintat imixtiunea Statului in familie.

    • Dedalus spune:

      Sigur.

      Sunt scoli in care profesorii isi fac cu prisosinta datoria. Unii chiar se apropie de martiraj. Serios vorbesc. Si, intr-adevar, pe ei nimeni nu ii vede (ei sunt contraexemplele tacute).

      Sunt oameni deosebiti peste tot. Fara ei nu ar mai fi mers nimic. Profesori care ajung cu greu la scoli indepartate si fac tot ce pot pentru elevii lor, in conditii cumplite. Profesori care traiesc adevarate drame familiale si care si le lasa la usa clasei.

      Da, sunt si contraexemple exceptionale. Fiecare am cunoscut astfel de oameni si ei sunt cei care ne dau curaj si speranta ca se poate, ca sistemul de educatie se poate reforma.

      Pentru ca daca am crede ca nu mai exista suficienti profesori exceptionali si iubitori ai meseriei si ai copiilor, nu am mai avea ce spera.

      Cred ca ar trebui sa le multumim cumva tuturor acestora oameni, macar cu un gand bun. Si, pe langa toate amintirile rele pe care fiecare le are si pe langa exemplele negative, ar fi bine sa ne gandim si la asta.

      ====

      Chiar in scoala amintita de autoare, dincolo de toata teoria noastra de pe aici, ce drame traiesc acei oameni, care pe langa ce suporta zilnic, mai vad si cum oprobiul public ii atinge, macar in treacat, ei neavand absolut nici o vina pentru o situatie in care Statul i-a pus?

      @Svejk are dreptate intr-o privinta: ce ar trebui sa faca acei oameni? Da, teoretic ar trebui sa faca plangere la politie. Dar ii lasa inima sa o faca?

      ===

      In lupta cu cei “rai” ar trebui sa ne aducem aminte ca avem si aliati – pe cei “buni”. Nu cred ca sunt asa putini cat ar parea citind postarile sau articolele. Doar ca sunt mai tacuti si se ocupa de copiii, nu de postari.

      Ei se stiu cine sunt. Un gand bun pentru ei si o incredintare ca nu i-am uitat si ca ne bazam pe ei pana cand se va face curatenie.

  5. Eddy Popa spune:

    Am invatat la un astfel de liceu unde jumatate din clase aveau “profil sportiv”. Era o nenorocire. Batai intre elevi, scoala deloc, parinti dezinteresati, delicventa. Cei de la clasele sportive visau toti ca ajung mari fotbalisti si se umplu de bani. Din ce stiu n-a reusit nici unul.
    Nu stiu ce ar putea face un profesor cu astfel de copii. Oricat ar suna de arhaic ei nu inteleg decat de constrangere. Si principala problema e in familiile lor, unde parinti dezinteresati nu le-au dat o minima educatie si nici nu se preocupa de viitorul lor. Si atunci ce i-ar putea motiva? Perspectiva unei corijente sau a unei note scazute la purtare? Acestea sunt lipsite de efect daca nu atrag consecinte din partea parintilor.

    • Dedalus spune:

      Le desfiintam.

      Performanta sportive se face in cluburi sportive, nu in scoli.

      Reducem planul cadrul la 50% pentru a da posibilitatea familiei sa participle direct la educatia copiluilui, sub indrumarea scolii.

      Astfel, cei care au talent la sport il pot fructifica la cluburile sportive.

      Pentru asta trebuie:
      a) Profesori de educatie fizica competenti – se poate ajunge la asta prin re-examinare, contract de munca pe 5 ani (Instituirea Consiliului de Evaluare a Educatiei, ca organism temporar de ridicare a calitatii educatiei pana la rezolvare situtiei vcatastrofale a universitatilor).
      b) Instituirea raspunderii scolii si profesorilor pentru ceea ce fac, prin contracte de scolarizare ce dfetaliaza obligatiile acestora (acum sunt niste bazaconii trecute la obligatii. Evident, la obligatiile scolii.)
      c) Dotarea scolilor cu echipament sportive (garduri, jaloane) si instituirea prin contractual de scolarizare a : I) obligatiei de a le folosi b) dreptului parintilor de a verifica acest lucru, prin contractual de scolarizare
      d) Infiintarea scolilor Academia, cu programa la dipsozitia scolilor respective – cu dreptul de a angaja profesori fara atestat si cu dreptul de a organiza orele cum doresc. Evident, Academia ar avea obligatia de a stabili clar prin contractile de scolarizare ce anume se face acolo

      Totul trebuie sa se bazeze pe raspunderea familiei pentru ediucatie, a libertatii acesteia de a allege. Dar aceasta libertate de a allege este foarte periculoasa daca nu sunt disponibile toate informatiile necesare alegerii, intr-un mod simplu si eficient. Legea si Statul ar trebui sa asigure ca tot ce este necesar pentru o alegere informata este disponibil.

      Si apoi Legea si Statul ar trebui sa asigure ca obligatiile scolii sunt respectate, ca partea cealalta din contract – parintii, familia – au capacitatea reala de a sanctiona neindeplinirea contractului fie prin solicitarea de a fi respectat, fie prin alegerea altei scoli.

      ====

      Dupa cum vezi, sunt solutii. Dar solutiile nu sunt locale, nu sunt la fiecare scoala in parte, sau la fiecare nivel sau categorie de unitate scolara.

      Solutiile sunt numai la nivelul intregului sistem. Reforma ori e totala, ori nu-I deloc.

      Altfel, ceea ce s-a intaimplat anume instituirea culturiii substandardelor si a scuzelor va continua si micile insule de competenta vor fi inghitite in viitorii 4-5 ani de marea de incompetenta interesata de salarii si venituri fara munca si fara raspundere, sub obladuirea unui stat fascist care crede ca el este mai presus decat familia si rolul sau este de a proteja micii fuhreri locali care “fac legea” fiecare in scoala sau universitatea sa.

  6. Josef Svejk spune:

    OK. Și care e soluția?!

    Dacă recalcitranții n-ar fi cumva forțați să se transfere de la școlile mai bune la alea sportive, le-ar transforma și pe cele mai bunicele în niste mici infernuri. E totuși o evoluție față de vremea lui Pingelică când așa ceva (transferul forțat) era practic imposibil. Loazele și istericii nu puteau fi eliminați nicium din școli, iar trnsferurile erau ceva nemaiazuit. Toată lumea trebuia să trecă clasa. Existau așa numitele școli de corecție și ajutătoare, dar transferure acolo se produceau în cazuri extreme. Știu o singură situație când un debil din clasa a VI-a a fost cumva transferat la o școală de corecție doar după ce la pelznit pe un coleg de clasă cu o piatră in ochelari, iar ăla și-a pierdut un ochi. Cât despre licee, pe atunci dezastrele majore erau la liceele industriale, in special cele de construcții și agricole. Bacalaureatul îl trecea toată lumea (nu trebuia neapărat să știi să scrii și să citești :P ) iar peste jumătate din absolvenți erau incapabili să scrie si să citească.

    Din nou, care e soluția?! Elevii nu pot fi eliminați din școală pe motive disciplinare. Dacă unul insistă să vă dea cu ceva în cap cum îl opriți?! Dacă pleacă din clasă sau năvălește în clasă peste dumneavoastră, ce-i faceți?!:P Îl agresați fizic?! Mulți dintre ei vin din medii violente unde puterea pumnului e totul. Cine nu o posedă e un ratat. Chestia cu mai mulți adulti printre copii e absurdă și ridciolă. Ce vor face adulții ăia „mai multi”?! Îi iau la palme, le rup urechile :D ?!

    Există în România închisori juvenile pentru copii de o violență extremă? Nope. Există posibilitatea excluderii celor aflați dincolo de orice speranță din sistemul de învățământ? Nope. Sigur că inchiderea lor în centre de reeducare nu îi transformă din lichele în cetățeni model și geniali, dar măcar îi salvează pe ceilați copii care sunt condamnați la calvar și tâmpire.

    • Marcel spune:

      Am absolvit un liceu industrial si am avut un singur caz de coleg semianalfabet,dar nu a trecut de examenul de bacalaureat.Venise de la alt liceu(cu pretentii mai mari decit cel in care invatam eu) si recunostea senin ca trecuse fraudulos de examenul de treapta ajutat de profesori care scrisesera pe tabla 50% din rezolvari ca sa aiba promovare 100% la examenul de treapta a doua.
      Am lucrat multi ani in industria comunista si nu cred ca am intilnit analfabeti intre muncitorii calificati.Intradevar erau citiva necalificati la curatenie care aveau dificultati la citit si scris dar unul singur total analfabet.
      Nu mi-am imaginat ca dupa caderea comunismului vom avea atiti analfabeti cu liceul si semianalfabeti cu studii universitare.
      Ar trebui sa ne fie rusine tuturor

      • Josef Svejk spune:

        In perioada liceului, din vremea lui Pingelica, faceam toamna cate doua saptamani de munci agricole obligatorii la cules prune, mere, pere, etc. Cel putin de doua ori am avut ca brigadieri baieti de 19-20 de ani care pur si simplu nu puteau completa tabelele alea cu numarul boxpaletilor si si zona de recoltare, etc.. Tori erau absolventi de liceu agricol. Practic nu stiau sa scrie si cand se chinuaiu, scriau cam ca Mos Marcel (celebrul cabanier de 65-70 ani din Muntii Calimani) care avea un scris chinuit (dar totusi lizibil) de elev de clasa a I-a. Diferenta era ca dupa ce Mos Marcel se opintea sa migalieasca literele cu ochelarii cu o lentila crapata si legatii cu sfoara dupa cap, tot intelegeam ce a scris in timp ce de la brigadieri, nope, nada, niet :P .

        A doua faza. Am facut cele 9 luni de serviciu militar intre 1988 – 1989. Nu mai retin ce gafa comisesem prin ianuarie 1989, dar am avut doua optiuni: fac o zi + noapte de arest, sau le fac hartiile recrutilor veniti in acea luna. Am ales ca prostu’ chestia cu hartiile in loc sa merg la arest, sa joc carti cu ailalti intemnitati, sa cantam regulamentul garzii pe muzica de la “Vesnica pomenire” sau alte bletematii ce provocau disperarea garzii. Marea majoritate a recrutilor erau era “bacaloriati” adica absolventi de licee agoindustriale din judetele Vrancea, Buzau si Prahova. Cred ca 70%-80% din ei nu erau capabili sa completeze un formular cu numele, adresa, parintii, profesia, studii, abilitati, limbi straine, (la unul i-am completat eu la rubrica aia Limba Romana, ca pe langa analfabetism nici romaneste nu era capabil sa vorbeasca :P ) daca au sau nu permis de conducere, daca stiu sa inoate sa mearga cu bicileta, sa schieze, etc.

        Oamenii astia ar fi trebuit sa stie (conform programei scolare) calcul integral & diferential, algebra matirceala, chimie organica & anorganica, istorie nationala & universala, filosofie hegeliana & marxista, economie politica, teoria relativitarii, elemente de fizica cuantica, etc. etc. etc. – adica ceea ce nici 2% din freshmen-ii de la MIT sau Stanford nu stiu la inceputul primului curs :P Am scris formulare in noaptea aia de am capiat… Pe langa ala pe care abia il intelegeam, mai era unu’ care pur si simplu nu stia in ce judet locuieste – insista ca e judetul Focsani. Singurul care si-a completat formularul fara gres erau unul de pe langa Bucuresti care n-avea liceu ci doar scoala profesionala :D Iar astia erau crema ostirii romane. Erau recrutii unei unitati de parasutisti. Oare ce fauna mergea pe la regimentele de diribau (aia cu muncile pe santiere, mine, agricultura, etc.) ?

        • Josef Svejk spune:

          Inca o chestie din noaptea formularelor.

          Il chestionez pe un alt “bacaloriat” care n-a fost in stare sa-si scrie nici numele corect.

          - Ce profesie ai?
          -?!
          - Ce meserie ai dom’le?!
          - Aaaa… Pai revizor de tren.
          -?!
          Dupa ce imi mai revin un pic:
          - Pai si ce faci tu ca revizor de tren?
          - Pai io “revizoresc” trenuri, toa’su caporal!

          Sunt zdruncinat. Nu mi-e frica sa sar din avion cu parasuta (ba chiar imi place), dar incepe sa-mi fie frica sa calatoresc cu trenurile ce ar putea fi “revizorite” de alti profesionisti la fel de invatati ca si “Ghiroghita”. A doua zi il intreb pe camaradul Paul, student la Facultatea de Transporturi si care (mai ales cand e beat) poate povesti ore in sir despre triaje, macaze, despre particularitatile diferitelor locomotive diesel-hidraulice, diesel-electrice, cu aburi sau electrice:

          - Mai Paule, exista profesia de reizor de tren? Si daca exista, ce naiba face?
          - A da, zice Paul razand. E ala care da cu ciocanul in rotile vagoanelor. Ciocanarul.

          Ma linistesc si imi recapat increderea in siguranta CFR-ului :P

        • Josef Svejk spune:

          Si inca o faza de dupa noaptea formularelor:

          Dimineata pe la vreo 6.30 dupa ce ies din sala de pliaj cu capul cat un butoi si formularele recrutilor sub brat, dau nas in nas cu capitanul Macri (sau Macrea, nu mai retin exact), comandantul companiei 2 antitanc. E vesel, si bine dispus, ma intreaba: “Ei, cati strungari ai pentru mine?!” Racheta antitanc 9K111 (principala racheta antitanc ghidata a armatei romane in epoca) are un sistem de control similar cutitului de strung. Zic:”Aveti de ales dintre un frezor, un ceferist, restul carutasi si tractoristi. Io zic sa-l luati pe frezor, feriti-va de CFR-ist, iar tractoristi par ceva mai putin batuti in cap ca si carutasii” . Capitanului i se pleosteste mustata: “Pai bine dom’le da’ n-are toti liceu’?!?!” Raspund in miticeasca literara: “Are, da’ nu stie sa scrie si multi nici nu citeste.” Dupa cum se uita la mine ma astept sa ma sugrume. Ca sa-i mai ridic un pic moralul, zic: “Lasati toa’su capitan ca o sa-i invatati sa traga cu AG-9-le peste deal dupa coordonatele de pe harta :P si pana la urma or sa nimereasca si profilele de tinichea ale tancurilor cu Fagotu’ (9K111)”…

          • David FK spune:

            @ Josef Svejk (10/10/2016 la 21:13)

            Unul din personajele din romanul “Dulce ca mierea e glontul patriei” de Petre Popescu spune ca barbatii, la un anumit grad de euforie bahica, isi aduc aminte si povestec cu detalii amanuntite despre viata din timpul serviciului militar.

    • Dedalus spune:

      Solutia de esenta este foarte simpla: aceste scoli cu “profil sportiv” trebuie desfiintate.

      Familia, parintii, copiii au raspunderea vietii lor, nu Statul. Ce cauta Statul sa “pregateasca” sportivi?!

      Perfomanta se face in afara scolii, in cluburile respective.

      Daca reducem planul cadru la 1/2 din ce e acum, dam posibilitatea elevilor sa faca sport, daca doresc, ce doresc si unde doresc. Ei, familia lor sunt rsapunzatori de viata lor, nu Statul.

      Un complement al solutiei: orele de educatie fizica din scolile obisnuite: acestea trebuie revigorate, pentru a descoperi palcerea sportului, pentru cei care chiar o au. Acum, orele de sport sunt pentr umulti fie ore de relaxare, fie ore de “batut mingea” fie ore de chin… Nu ar trebui sa fie asa. Copiii ar trebui sa fie bucurosi, sa experimenteze mai multe spirturi in orele de educatie fizica.

      Nu e mare branza, dar sunt necesare doua lucruri: profesori de sport care isi cunosc meseria si o dotare minimala.

      Pentru asta, ar trebuie revazuta programa la facultatile de profil si rezolvata problema universitatilor vanzataore de diplome , in special prin reanalizarea dosarelor Recotrilor si Decanilor si instituirea interdictiei mandatelor consecutive (mai sunt si alte masuri de luat, dar nu le scriu aici).

      Apoi ar trebui dotate scolile cu un minim de echipament sportive: garduri, jaloane etc. si obligate prin contractual de scolarizare sa le foloseasca, in parallel cu isntituirea controlului social asupra lor si cu infiintarea scolilor Academia (cu programa 75% la dispozitia scolii si cu dreptul de a angaja profesori fara atestat – am spus in alta parte ce inseamna asta).

      Solutia exista. Dar principalul obstacol consta in faptul ca Romania nu este un stat de drept.

      • Josef Svejk spune:

        Domnule Dedalus,

        Aveți dreptate. Liceele sportive trebuie desființate și împreună cu ele alte nenumărate școli ce produc doar rebuturi. Singura problemă e că atunci probabil mai mult de jumătate din copii României rămân fără nici un fel de școli în apropierea zonelor unde locuiesc. :P De acord de asemenea că programa școlară trebuie masiv redusă, restructurată și adusă din secolul XIX ceva mai aproape de zilele noastre. Numai că rostul ei în România e să asigure norme didactice, nu formrea copiilor :P , deci acest lucru e puțin probabil. Apoi concedierea a mii de profesori („cadre didactice”, în jargonul comunist, atât de drag tuturor :P ) ce rezultă din restructurarea programei școlare și / sau închiderea școlilor proaste are produce niște mișcări de stradă ce ar răsturna rapid orice guvern din țara pomanagiilor profesioniști, unde milosteniile publice sunt principala rațiune a exisenței statului.

        Oricum, întrebarea mea era alta: Ce-i de făcut cu copii violenți și recalcitranți din școli? Autoarea propune mai mulți adulți în școli, precum paznici, gardieni sau cum s-or fi numind ei. Nu cred că asta ar schimba multe. Întrebarea mea consecutivă e cum ar trebui să procedeză profesorul agresat fizic (îi dă cu un ghiveci de flori în cap :D ) de un copil să zicem de de 12 ani? Cum procedează cu ăla care urlă sau fac orice altceva pentru a distruge în mod intenționat ora? Cum procedează cu elevul care iese din clasă, sau intră într-o altă clasă decât a lui ca să facă circ? Corecțiile fizice sunt excluse chiar când e vorba de legitimă apărare – cineva va filma momentul corecției (nu și cel al agresiunii) deci profesorul e după chestia aia în rahat până la gât.

        Azi școlile proaste (nu doar cele sportive) funcționează ca niște gropi de gunoi. Put, dar colectează deșeurile și permit o oarecare asanare. Ce se întâmplă dacă gunoaiele nu mai sunt strânse și inundă școlile care mai sunt cât de cât funcționale?!

        Deci se pare că soluțiile nu sunt nici simple și nici evidente… :D Nu pretnd că am o soluție dar mi-ar plăcea să văd pe cineva venind cu una…

        • Dedalus spune:

          Nu trebuie desfiintate toate scolile. Doar cele sportive (doar de ele vorbeam), pentru ca nu au sens. Nu au sens nici daca ar fi foarte bune.

          Am spus ca ar trebui sa se intareasca sportul in afara scolii.

          Nu, nu ar rezulta miscari de strada in urma reducerii planului cadru pentru ca:
          a) S-ar face in paralel cu infiintarea scolilor private tip academia
          b) S-ar face in paralel cu intarirea cercurilor de elvi – astea ar absolvi mult din cei ramasi fara slujba
          c) S-ar face in paralel cu micsorarea numarului de elevi pe clasa la un rational 12-16, cu cresterea evidenta a numarului de posturi

          Repet: solutia nu e locala, e nevoie de mai multe masuri in paralel, gandite pentru a se sprijin i unele pe altele.

          Si sunt foarte multe solutii posibile. Problema este insa ca noi ne-am obisnuit sa credem ca nu exista nici una. Daca nu vrem sa se poata, nici nu o sa se poata vreodata. :-) .

          ===

          Un cunoscut imi descria situatia catastrofala din ministerul lui. Un set de inimaginabile aiureli ce se petreceau acolo. Si descriindu-mi catastrofa, radea….

        • Dedalus spune:

          Intrebarea autoarei – ce se paote face cu copii din scoala respectiva?

          Se paote face cate ceva, dar minuni nu exista.

          Concentrandu-ne pe a rezolva rezultatele unui sistem catastrofal in loc de a ne concentra pe reforma lui, nu facem decat sa perpetuam problema si chiar sa o accentuam.

          Sunt poate sute de mii de astfel de cazuri, fiecare in felul lui. Nu se poate imagina un inger mititel care sa alerge din scoala in scoala sa tot rezolve probleme induviduale.

          Nici nu avem o bagheta magica sa fie totul bine de maine. Dureaza.

          Avem solutii, doar ca nu avem solutii magice. :-)

          • Josef Svejk spune:

            Tot nu mi-ați răspuns ce anume trebuie să facă profesoara căreia un elev de 12 ani îi aruncă un ghiveci de flori în cap în timpul orei. Ăsta e un caz real din vremea lui Pingelică. S-a întâmplat în clasa mea la ora de germană. Fraulein Zwirner a leșinat. Nu știu dacă din cauza loviturii sau a furiei neputincioase. Incă odată, ce anume trebuie făcut cu soiul ăsta de copii debili și violenți?! Dar concret. Nu gargară cu: „sunt soluții”.

            Ceea ce propuneți dumneavoastră mi se pare mult mai distructiv decât lăsarea lucrurilor așa cum sunt. OK. Se închid școlile sportive. Ce se întâmplă cu loazele și psihopații incurabili de acolo?! Păi sunt redistribuiți la ălelalte licee. Buun! Și ghici care e consecutiva? Pă și celelate licee devin în câteva trimestre la fel de proaste și violente ca și defunctele licee sportive. Între timp toată lumea așteaptă cu interes soluțiile despre care ne asigurați că există, dar cer niște timp. Adică oferiți dezastrul pe loc iar dregerea, ceva mai încolo, undeva, cândva :P

            • elena spune:

              Păi pentru respectivii elevi sunt absolut de acord că singura soluție e izolarea.
              Dacă pedepsele sunt excluse :(
              În generală aveam un coleg deosebit de imbecil care se distra hărțuind fetele. A fost bătut consistent de fratele unei colege și de gașca lui. Și de atunci s-a comportat admirabil, nu ne mai deranja deloc.

              După o toceală intensă în clasele șase-opt am ajuns la un liceu “bun”. Bun nu în sensul că ne-ar fi folosit la ceva ce am învățat acolo. Dar era curat, nu arăta ca după bombardament, iar colegii erau civilizați.
              Probabil asta înseamnă și acum o școală bună.

              Ar fi utilă și o măsură de genul un elev să poată fi exclus – fie îi găsesc ai lui altă școală, fie e azvârlit la școala-pubelă – dacă măcar jumătate dintre părinți decid asta.

              În ce privește retezarea / modificarea programei. Dacă un guvern bine intenționat ar încerca asta ar urma un cor de banshee “acești ticăloși criminali vor să distrugă viitorul nației prin reducerea numărului de ore la extrem de importanta materie X”.
              Nici o șansă. Cel puțin nu în viitorul apropiat.

            • Dedalus spune:

              Ce solutie vreti pentru situatia in care cineva e agresat fizic in halul ala?!

              La asemenea lucruri nu scoala trebuie sa raspunda, ci justitia.

              Cereti ceva ce nu exista: cereti magie. Sau, transformarea acestor scoli in scoli de corectie – cu tot cortegiul de tare si traume si cu sanse minime de impact social

              ===

              Da, elevii vor fi distribuiti la alte scoli. Nu toti, o parte vor ramane pe loc. Este o alternativa mult mai buna decat cea actuala.

              Este mai buna pentru ca scolile in ansamblul lor ar urma sa fie reformate: reducerea planului cadru, instituirea contractelor de scolarizare cu obligatii clare pentru scoala si parinti, reciclarea cadrelor didactice, incadrarea de personal specializat etc.

              In alte scoli aceste cazuri pot fi tratate individual, contractul de scolarizare va fi mult mai clar in ce priveste drepturile si obligatiile, incadrarea si dotarea scolilor va fi adaptata cerintelor educative.

              Si, cel mai important, acelor elevi li se va oferi o sansa. Invatand in sfarsit intr-un mediu normal, avand posibilitatea si de a face sport in afara scolii cum doresc, sunt foarte multe sanse ca respectivul comportament sa se indrepte.

              Altfel cum ati vrea sa fie?! E nevoie de pedepse pentru fapte penale de acord, dar pedeapsa singura nu duce la nimic. Inlaturand cauza, va disparea si efectul

              ====

              Repet, pana maine nu se poate. Cine asteapta minuni, nu le va avea.

              Este pur si simplu imposibil sa faci o colectie de mii de mici masuri, pentru fiecare caz in parte: ce sa facem sa nu mai luam ghivece in cap – o masura, ce sa facem sa se predea ca lumea la – sa zicem – la geografie, ce sa facem sa nu ne mai minta directoarea – alta masura. Si tot asa.

            • Josef Svejk spune:

              @Dedalus

              Ce solutie vad?! Pai o vad pe aia de la liceul celor doi copii mai mari ai mei chiar daca nu o vad aplicabila in Romania. Intre clasele IX-XII sunt peste 4000 de elevi intr-o singura cladire. Nu exista gardieni sau paza. Ocazional mai vad Tahoe-le sheriff-ului la intrarea in parcarea scolii la inceputul programului si la incheierea sa, dar asta mai mutl ca sa descongestioneze traficul. De 7 ani de cand ne-am mutat in suburbuia asta nu am auzit de nici un caz de violenta de genul celor ce se produc zilnic in scolile romanesti. Se mai produc si aici incidente mai ales pe terenurile de sport in “focul luptei”.

              Cine o comite in clasa (perturbarea orei, distragerea celorlalti, etc.), risca excluderea de la ora respectiva, sau chiar de la clasa respectiva pe tot cuadrantul (in districtul nostru anul scolar e impartit pe cuadranti, nu pe trimestre) sau anul in curs. Daca vrea sa mai faca materia in cauza o poate recupera pe timpul vacantei de vara sau ramane fara ea. Incepand din junior high school (clasa a VI-a) cam toate orele sunt optionale, adica elevi/parintii isi aleg la inceputul anului orele pe care le urmeaza. Daca un elev se deda la violenta fizica (pe terenul de sport sasu in clasa) e eliminat din echipa, sau daca e mai grav din din scoala pentru un quadrant, pentru un an sau pentru totdeauna. Reabilitarea dupa o excludere pe termen limitat implica ore de munca in folosul comunitatii (serviciul la bibilioteca locala, curatat cladirile publice, spalat masinile politiei si pompierilor, tuns iarba de pe domeniul public, curatenie publica, etc.) si un minim de performanta academica din scoala de acasa pe perioada excluderii. Daca ceste conditii minimale nu sunt indeplinite, excluderea devine permanenta.

              De acolo e problema lui cum se descurca. De regula elevii exclusi dintr-o scoala districtuala nu sunt primiti in celelate scoli din districtele adiacente (exista o baza de date cu ei, sunt totusi unele mai milostive care ii primesc “de proba”), deci tot ce le ramane e scoala de acasa sau inscrierea la o scoala de stat (astea sunt toate prin getto-uri)de unde de regula iese mai tampit si mai violent decat a intrat. Dincolo de asta exista centrele de detentie pentru minori. Admit ca toate aceste masuri dure pot ruina viata unui copil. Numai ca in acealasi timp evita ruinarea vietilor copiilor din jurul lui care chiar n-au nici o vina.

              In orice caz transferarea loazelor si alora violenti de la “scolile pubela” (asa cum le numeste d-na sau d-soara Elena mai sus) nu e in niciun caz o solutie. Aceasta miscare doar ar amplifica dezastrul.

  7. Dedalus spune:

    Orice incercare de a perfection sistemul de educatie se loveste de incompetent generalizata a cadrelor didactice/

    O solutie ar fi asa:

    a) Infiintarea Consiliului de Stat pentru evaluarea personalului didactic. Acesta ar trebui sa dispuna de un numar de 400-500 de specialist (cam 10 pe judet) a caor misiune ar fi de evaluare a cadrelor didactice existente. Acesti experti ar trebui pregtiti in strainatate, pe o perioada de un an, pentru a vedea cum funcioneaza alte sisteme educative si pentru a urma un curs de minim 3 luni de pedagogie, didactica metodica.

    b) In termen de 2 ani de la infiintarea Consiliului, ar urma sa aiba loc examenul de evaluare, ar carui obiect ar fi strict evaluarea competentelor didactice (nu si a celor legate de domeniul respective!). Cei care trec de aceasta examinare ar urma sa primeasca titularizarea pe post pe 5 ani, ceialalti doar pe un an. Voi descrie altadata cum ar urma sa fie asigurata contractarea scoala cu scoala. Oricum, contractile de munca ar fi incheiate pe 5 ani, nicidecum pe termen nelimitat.

    c) Instituirea unui program de pregatire locala a cadrelor didactice si a punerii la dispozitie de documente, revise, carti precum si a unor burse scurte in straiantate. Nu ar trebui ca pregatirea sa se bazeze strict pe aceasta modalitate ci ar trebui sa include o pregatire individuala (cursuri private, auto-instruire)

    d) ELiberarea scolilor private de orice obligatie ca profesorii lor sa detina examenele si calificarile descries mai sus. Angajarea ar urma sa se faca la dispozitia proprietarilor scolilor respective

    f) Incadrarea cerucrilor si cluburilor scloare cu o parte din forta de munca ce s-ar elibera prin reducerea drastica a duratei planului cadru, cu un dublu effect: deplasarea procesului de invatamant in afara scolii si utilizarea acelor cadre didactice care prezinta abilitati practice, dar nu si talent sau capacitate de a preda

    g) Revin la obsesia mea: contractual de scolariazare ar trebui sa include mult mai multe detlii, drepturi si obligatii.

    Oricum, asa eva ar trebui insotit de simplificarea start-up-urilor si microrintreprinderilor din punct de vedere fiscal – nicidecum granturi (acestea nu fac decat sa acorde un avantaj nemeritat celor care se pricep la elaborarea de hriii si nu la afaceri)

    Asta, pentru ca nu are nici un sens sa pregatesti forta de munca daca nu are unde lucra si nu are sens sa pregatesti forta de munca dar fara sa te procupe antrepriza private.

    O alta masura ar viza reanalizarea dosarelor cadrelor de conducere din universitati si decelarea acelor fraude “cu legea in mana” care au condus la capturarea unversitatilor,

    Asta, pentru ca rolul Consliului de mai sus ar fi limitat in timp, pana cand Universitatile ar fi aduse la o calitate decenta.

    ====
    Cat priveste problema puncutala de mai sus, ar trebui pregatiti si incadrati pedagogi specializati pentru asemenea cazuri iar contractual de coslarizare ar trebui mult mai bine facut, astfel incat in cazurile in care familia nu isi face datoria de a-si creste copiii,sa fie prevazute masuri de corectare specific (in nici un cdaz nu inteleg prin asta pedepse, scoli de corectie sau alte asmenea, ci masuri de oridin pecuniar, cursuri obligatorii de parenting dispuse prin instant, tutelaj samd)

    • Josef Svejk spune:

      O să o pună Abramburica de un Consigliu de Stat, după ce câștigă PSD-ul alegerile, de o să doboare avioane cu el. Zău așa, măcar nu le mai dați idei :P

  8. Alin spune:

    Sunt absolvent de liceu sportiv. Am fost campion național de atletism. În același timp am fost olimpic la filosofie. În prezent sunt medic in Marea Britanie și finantez http://www.lectii-virtuale.ro.
    Aveți dreptate. Analiza dumneavoastră este corecta și aveți o sarcina dificila. Ați numit părinții și autoritățile ca responsabili pentru probleme. La noi în școală existau numeroase probleme și datorita atitudinii profesorilor de sport care își permiteau de multe ori sa tina prelegeri profesorilor de ‘cunoștințe generale’ despre materia pe care aceștia o predau copiilor – matematica, fizica etc. Nici profesorii ‘de cunoștințe generale’ nu sunt imaculați.
    Eu nu îmi permit sa va dau lecții. Ce am făcut eu și a ‘mers’ cu colegii mei: am fost modest, sincer și am încercat sa le arat care este legătura dintre ‘ce scrie în carti’ și realitate. Copiii sunt copii și sunt maleabili, chiar dacă un asemenea copil sare 6 metri în lungime sau aleargă 100 de metri în 11 secunde. Literatura romana și cea universala conțin suficiente pasaje care pot interesa un copil sau un tânăr. Nu este insa ușor și observațiile dumneavoastră legate de aspectele de securitate în școală sunt legitime. Avem o situație dificila în educație peste tot și cu atât mai mult în liceele vocationale. Este bine sa discutam despre ea și sa vedem cine ce soluții găsește. Uneori soluțiile vin de unde te aștepți mai puțin. ;)

  9. Cititor spune:

    Dar cum rămâne cu sportul? Ce spun, ce fac profesorii de sport, antrenorii acestor copii? Presupun ca la o școală sportiva exista mai multe ore de sport si elevii își petrec mai mult timp la antrenament, la concursuri, la orele de pregătire fizica. Stiu ca sportul are si mari valente educative: te învăța in primul rand sa fii disciplinat, perseverent, corect, competitiv. Ca acești copii nu sunt pregătiți la alte materii știam. Motivul: nu e timp. Cu 4-6 ore de antrenament pe zi le e greu sa lucreze la alte materii si chiar sa vina la școală. Dar cum stau la sport? Au rezultate? Participa la competiții? Sau nici macar orele de sport nu le fac potrivit standardelor profilului?
    Materiile ce țin de cultura generala sunt neglijate la mai toate școlile vocaționale (arte plastice, muzica, balet) dar macar cele de specialitate sunt făcute ca lumea. Mai stiu ca la o astfel de școală nu ai acces decât daca treci o proba de aptitudini, aici sportive, pentru intrarea in cl. a V-a si apoi in cl. a IX-a. Potrivit regulamentului scolar, faptul ca faci parte dintr-o clasa cu un anume profil e un privilegiu pe care-l pierzi daca nu obții rezultate foarte bune la profilul respectiv si daca nu faci fata unor minime cerințe la celelalte discipline, inclusiv la purtare.
    Faptul ca elevilor li se trec multe cu vederea ca sa se păstreze catedrele profesorilor e valabil peste tot, in orice școală.
    Toate aceste anomalii se datorează faptului ca orice schimbare in bine inițiată (au fost câteva) s-a oprit la jumătate de drum. Apoi s-a făcut calea întoarsă si s-a pornit in alta direcție.
    Soluția nu poate veni decât atunci când frâiele învățământului vor fi date pe mana unor oameni care ei înșiși au făcut o școală serioasa, care prețuiesc cartea, care cunosc din proprie experienta cum arata un sistem de învățământ eficient, care nu sunt doritori sa ascundă mizeria sub pres, pe care nu-i interesează popularitatea ieftina si care rămân surzi la protestele si rezistenta celor din sistem (in frunte cu liderii de sindicat).
    Nimic bun nu e de așteptat cata vreme in parlament se votează legi care favorizează plagiatul, furtul intelectual si minciuna.

    • Dedalus spune:

      Pai da!

      Performanta sportiva e si ea necesara pentru o tara. Numai ca nu are ce cauta intr-o scoala de profil. O scoala cu profil sportiv nu e una vocationala, aici e problema de fapt.

      Iar intrebarile Dvs nu vor avea niciodata raspuns, pentru ca scoala respectiva (ca mai toate scolile) e maestra in a ascunde ce se intaimpla. Ea lasa sa transpara numai ce ii convine, in speta problemele elevilor agresivi.

      De procesul de invatare nu sulfa o vorba. Nici nu poate fi obligata, pentru ca nu exista nici o obligatie legala de a face cuoscut ce se intimpla in scoala. Totul e secret, fie manifest asa, fie pe cale minciunilor gogonate, fie pe calea tacerii.

      Da, s-ar putea rezolva aveti dreptate. Dar in nici un caz prin masuri corrective violente. Adica, nu doar prin teroare. Profesorii lor spun ca au incercat “totul”. Ce o fi acel “Totul”? Le-a spus sa se potoleassca, le-a facut amenintator cu degetul , le-a spus ca ii bate Dumenezeu? “-)))

      E o minciuna. Pur si simplu o minciuna.

      Posibila pentru ca:

      a) Scolile sunt protejate – sindicatele aduc voturi, nu-i asa? Iar parintii sunt usor de prostit ca “asa e tara” – ca si cum tara asta nu ar fi facuta tot de noi, ar fi venit niste martieni si au impus mizeria asta gretoasa, minciuna asta cat casa, nedemna de adulti

      b) Nu exista nici o posibilitate de control social – nu exista accountability – contractual de scolarizare e o mizerie care nu stabileste nici un fel de drepturi si obligatii, Regulamentele scolare sunt facute “cu schepsis” sa nu poti sa ceri socoteala nimani.

      c) Nu exisrta nico o alternative: scolile private sunt reeditarea in privat a celor de stat, clubruile sporitive sunt intentionat transforamte in mici cercuri impotente

      ===
      Si, da sunt de accord: pentru “rezolvarea” plagiatelor s-a gasi timp, chiar in Campania electorala, dar pentru rezolvarea educatiei nici macar in campanie nimeni nu-si gaseste timp!

      • Constantin spune:

        “O scoala cu profil sportiv nu e una vocationala”_De ce nu exista indivizi cu trasaturi care sa-i recomande pentru un profil sportiv? O cariera sportiva nu este una vocationala? De ce?

        De ce poate exista o scoala cu profil de muzica si una cu profil de atletism bunaoara, nu? Oare elevii care studiaza vioara sunt mai bine pregatiti la aritmetica decat cei care studiaza atletismul? De ce poate exista o scoala de dans si una de natatie, nu? Oare elevii care studiaza dansul sunt mai bine pregatiti la limba romana decat cei care studiaza natatia? De ce poate exista o scoala de arte plastice si una de fotbal, nu? Sunt mai bine pregatiti la fizica ori chimie elevii care studiaza artele plastice decat cei care studiaza fotbalul? Habar n-am, dar astept un studiu din partea autoarei articolului pe aceasta tema.

        • Dedalus spune:

          Nu e nevoie de astfel de scoli “vocationale”.

          Nici de muzica, nici de sport. Muzica si sportul se fac in afara scolii, din simplul motiv ca procesul de invatare nu incepe si se termina la scoala.

          In acest mileniu invatarea are loc in parte in sdcoala si in parte individualizat, pe calea extracurricularului, a locurilor de perfectionare a pasiuniunilor si a sprijinuluji familiar.

          Ideea ca scoala trebuie sa fie unicul loc unde eleviii trebuie sa investe (eventual cu corolarul temelor de acasa) este perdanta si apartine aceleisi logici fasciste ca numai statul are dreptul de a educa, familia nu.

          Un al doilea motiv, in afara de neceistatea de a avea educatia personalizata in afara scolii si doar cea generala in scoala (ca urmare a restabilirii rolului si responsabilitatii familiei pentru educatie) mai exista un motiv cat se poate de practic:

          - Nu exista “sport” – exista atletism, caiac-canoe, tir cu arcul etc. este pur si simplu absurd sa crezi ca se poate pregati cineva in “sport”. E ca si cum ai obliga un atlet sa joace baschet.
          Ideea unei scoli vocationale de “sport” seamana cu cea a unei scoli de “meseriasi” unde toti ssa invete instalatii, zugravit, strungarie samd.
          OK, facem o scoala de atletism Ce invata special elevii de acolo fata de ceilalti?! Fac alergare, sa spunem. Dar afla ca le-ar placea mai mult bascehtul bunaoara. Se transfera? Ce fac?

          - La fel, nu exista “muzica” – oare cine stie sa cante la nai va avea tragere de inima sa bata si la tobe? OK, teorie muzicala trebuie sa stie toti, dar pe langa faptul ca de la un punct incolo si asta e particularizata nu ai nevoie de ani si ani sa o inveti.

          ====

          Locul sportuli este pe stadion si in cluburi. Acolo sunt antrenori, dotari. Te poti muta unde iti place, poti merge la alta echipa. Ai libertatea de a alege.

          Va amintiti ca de la aceasta valoare am pornit in creioanrea reformei educatiei? Individul alege, nu Statul. Daca esti intr-o scoala sportiva, ce mai poti alege?

          ====

          As desfiinta scolile sportive si pe cele muzicale, dar in paralel cu un sprijin de stat mult mai puternic pentru cluburile sportive si cursurile de muzica.

          Asta ar avea un triplu impact:
          1) as reda dreptul de a alege familiei si copilului
          2) as revigora baza de masa a sportului (fara de care nici una mie scoli sportive nu fac doi bani)
          3) as completa educatia fizica de la scoala cu sportul in extracurricular

          Asemenea lucruri sunt evident posibile numai cu reducarea duratei planului cadru.

          Evident, am explicat mai sus ca o astfel de solutie ar conduce si la rezolvarea unei mari parti a problemelor de disciplina astazi prezente in scolile sportive.

  10. ion spune:

    In Belgia in scoala nu am vazut camere video peste tot, nu au paznici, in schimb au 1-2-3 oameni in scoala care se ocupa doar de disciplina. Functia lor este sa ii potoleasca pe elevi, sa discute cu parintii lor, sa tina legatura cu politia, urmaresc intarzierile, etc. E mana in mana cu un sistem de cartonase pana la rosu. Dupa care copilul e dat afara din scoala. Unde se duce e treaba lui, daca nu se duce parintii sunt luati de alte servicii. Daca a tot schimbat scoli pe acest motiv ii e din ce in ce mai greu sa gaseasca o scoala.

    Mi-a placut cum rezolva problemele simple in Belgia, gen cine cui i-a furat pixul. Daca in Romania ele uneori degenereaza in show, in realitate se pot rezolva foarte simplu si elegant. Sedintele cu parintii au un cu totul alt format. In scoala vin si psihologi logopezi, astia deservesc un numar de scoli si se ocupa de cazurile cu probleme, se poate ajunge sa rezolve probleme in familie. Copilul si parintii la inceputul anului primesc regulamentul scolii, pe care il semneaza si scriu ca au citit si inteles totul de acolo si vor respecta ad litera.

    • Dedalus spune:

      Te invit sa citesti regulamentele scolare din Romania si contractile de scolairzare din Romania.

      Te mai anunt ca de regula se face o sedinta cu parintii pe semestru sau poate doua, si la alea se vorbeste despre orice, numai despre invatatura nu.

      Fiecare tara a rezolvat in cate un fel problema educatiei nationale.

      Doar in Romania (si inca intr-o tara, dar nu spun care) invatamatnul nu este croit pentru elevi, ci pentru profesori,

      • ion spune:

        Pai eu am citit regulamentul scolii din romania :) dupa ce am participat la o sedinta in urma unui incident petrecut in scoala. Pot sa zic ca profesorii si directorul nu stiau propriul regulament. Nu se aplica nimic din el. Eu pot sa compar si pot sa zic ca multe probleme se rezolva elegant de simplu in alta parte, dar nu in romania.

        • Dedalus spune:

          De-asta am spus ca regulamentele scolare si contractele scolare sunt mizerii de doi bani. Si sunt asa in mot voit.

          A aparut acum Statuul Elevului, prin HG. Dar este tot degeaba, pentru ca aplicarea sa cere mijloace de exercitarea a unor drepturi, obligatii corelative privind respectarea sa, toate astea fiind imposibile in conditiile in care contractele de scolarizare nu prevad nici un fel de drepturi si obligatii concrete.

          Cineva imi spunea ca a semnat contreactul de scolarizare. Zic: “Pai ce contine?” “A, nu stiu nici nu l-am citit!”. Prima data am avut tentatia de a-l condamna pentru indiferenta. Dar l-am intrebat de ce nu l-a cititi. “Pai, am mai avut un contract de-asta la o scoala privata si cand i-am cerut proprietarului socoteala ca nu facea ce zice acolo, mi-a spus ca nu are cum si nu face!”. “Si nu ai reclamat la Inspectorat?” “Ba da, dar mi-au zis ca nu e treaba lor, sa dau scoala in judecata!”

          qed.

  11. Constantin spune:

    Observ ca de-a lungul thread-ului sunt mai multe comentarii care contin cuvinte jignitoare la adresa cadrelor didactice. De altfel, am citit cu tristete asemenea comentarii in cazul mai multor texte avand drept tema educatia si invatamantul. Un raspuns direct la adresa comentatorilor ar insemna incalcarea normelor site-ului si ar reprezenta un motiv de interventie a moderatorului. Ma gandesc ca si jignirea unei categorii profesionale ar putea fi un motiv de interventie, cu beneficiul mentinerii atmosferei decente in spatiul de discutii.

    • Dedalus spune:

      Da, avet perfecta dreptate, ar trebui cumva stabilit un echilibru in ilustrarea situatiei.

      De multe ori oamenii se lasa dusi de o anumita fervoare. Si eu cred ca nu e cazul sa apara ca si cum toate cadrele didactice ar fi niste demoni. In primul rand ca nu e adevarat.

      Problema e una a sistemului, nu una a oamenilor.

      Fiecare cunoastem profesori extraordinari, care isi fac datoria in acest sistem asa cum e el si prin urmare sunt de doua ori mai de laudat decat daca ar fi intr-unul cat de cat normal.

      Si eu cunosc destui de acest fel.

      Unul dintre ei de exemplu a reusit performanta rara de a preda exceptional in conditiile in care avea probleme de sanatate cu propriul copil. Ce o fi fost in sufletul lui in timpul orei?

      O alta isi cara materialul didactic destul de voluminos si greu in clasa, mai la fiecare ora. Si copiii o iubesc extraordinar.

      Intr-o scoala din mediul rural totul se bazeaza pe bunavointa profesorilor, care fac tot ce tine de ei sa mearga bine, in ciuda distantelor si a dotarilor precare.

      Cam ca in exemplele astea ar trebui sa fie peste tot.

      Si da, cred ca ar trebui mentionate si astel de lucruri.

  12. elena spune:

    @ Josef Svejk

    Măsurile “americane” merg la început – la prima, la a doua abatere. La nivelul descris în articol nu cred că mai poate fi util decât un lagăr de muncă.
    În cazurile-problemă de la școala mea părinții erau plecați în Spania / divorțați / alcoolici, deci mai puțin probabil să reacționeze la sancțiuni gen excludere. Sau poate că ar fi încercat totuși să-și disciplineze odraslele dacă nu ar fi avut siguranța că școala e obligată să le țină.

    O singură dată știu să se fi coalizat toți părinții dintr-o clasă. Într-un caz de păduchi, când frate-meu era într-a treia. Au zis că nu-și mai trimit copiii până nu se rezolvă. Așa că părintele în cauză a trebuit să-și tundă odrasla zero și s-o dezinfecteze acasă până la eradicare. Deși la început era reticent “cum să-l țin acasă doamnă? lăsați că l-am dat cu soluție”.

    Eu rămăsesem cu impresia că ocrotirea imbecililor agresivi în școli e de dată recentă, postrevoluționară. Ceva de genul “nu mai sunt elevi, deci tre să-i păstrăm pe ăia existenți în clasă cu excepția cazurilor în care vin cu mitraliera sau cu o tulpină nouă de variolă”. Ai mei părinți lăudau școala comunistă – ce seriozitate, ce disciplină, etc.

  13. rucs spune:

    Vina pentru situația asta?
    1. o ierarhie de control haotică și fricoasă
    2. un cadru normativ care acordă preponderent drepturi elevilor, iar la sacțiuni lucrurile sunt parcă intenționat lăsate difuze… Când ar trebui protocolizat la maxim – așa s-ar evita și abuzul, și laxismul. De ce nu protocolizăm clar sancțiunile? Pentru atâtea alte lucruri s-au statuat norme, dar pentru asta, nu. De ce nu sunt precizați clar pașii de mustrări scrise, inclusiv cu documente tipizate de completat (așa cum avem, de pildă, în regulamentul deplasărilor)?
    3. sistemul ”finanțarea urmează elevul”. Atâta lume e așa de încântată de sistemul ăsta… Da, ne spunem, școlile își vor dori calitate, standarde, atragere de elevi pt că asta înseamnă fonduri. Aiurea, s-a ajuns ca directorii să urmărească exagerat efectivul de elevi, cantitatea. Din pricina asta, directorul, care ar trebui să aducă fermitate, echilibru, cadru de normalitate, e de fapt atent să nu supere pe nimeni prea tare. Să nu se facă multe transferuri, să nu se lase corigenți, repetenți…
    3. directorul, directorul… Dar, săracul, si el, e presat de sistem să devină laș și slab. Grija lui ultimă a devenit școala. Mai înainte de asta, are de trimis zeci de rapoarte, aproape săptămânal, are de opisat și umplut dosare întregi… Are de jucat pe sârmă în fața părinților celor mai recalcitranți ai celor mai recalcitranți elevi, care îl amenință cu darea în judecată (și uneori o fac).
    4. cancelaria. Fiecare cancelarie are un curent al ei (care ar putea fi schimbat sau ameliorat de un director, dar multi sunt slabi)… Imi spunea o colegă profesoară ceva extraordinar. Era dezamagita ca fiul ei (la un colegiu național top 5 din Capitală) e lasat de izbeliste (ca toti ceilalți elevi), ca la anumite ore elevii stau nestingheriti pe telefoane… Am intrebat-o de ce sunt asa blazati profesorii, de ce ii lasa pe copii de capul lor. Copilul (vorbesc de liceele teoretice), de fapt, poate fi motivat si disciplinat destul de usor, printr-un apel la ordine… De ce nu se mai face apelul asta la ordine? Raspunsul colegei mele: cand bate vantul de blazare intr-o cancelarie, cuprinde pe toți. Oricat de motivat ai fi ca profesor, initial, ajungi sa te inscrii in peisaj. Nu poti sa intri intr-o clasa, sa gasesti elevii in debandada (pupitre nearanjate, mizerie… deci, inaintea ta niciun prof nu i-a pus sa isi duca ambalajul la cos), sa ii gasesti agitati (pt ca la orele dinainte li s-a permis aproape orice), iar tu sa te lupti cu muntii. Daca ceilalți profi sunt prea permisivi, nu poti sa te apuci singur sa impingi la vagoane. Are asa dreptate colega mea… Predau si eu acum la un… colegiu national (ultima medie de intrate 9.15) si e cea mai rea scoala din cate am vazut, pt ca e aici o blazare pe care nu am intalnit-o nici la gimnazii de cartier. Lucrurile stau prost, prost si nicidecum nu sunt de vina copiii. Am reusit sa am liniste, colaborare si ceva rezultate la ore (nu geniale, sunt probabil un prof mediocru, dar, clar, imi tin ora si copiii lucreaza, studiaza). Dar cu ce efort! Cand intru, trebuie sa pierd vremea sa isi aranjeze pupitrele, sa isi duca ambalajele, sa isi puna ghiozdanele in banca (inteleg, deci, ca la alte ore stau cu capul pe ele, aproape adormiti, asa cum voiau sa faca si la mine?!). Trebuie sa ii aduc adesea intr-o dispozitie de studiu, prin schimbari in peisajul clasei si prin mici discursuri motivationale. Imping la vagoane, deci, anul acesta, dar in martie imi depun dosar de transfer! Mai mult de un an nu am de ce sa stau in asa loc… Am mai fost in alte scoli, dar acolo chiar se facea carte… Insa aici e trist, trist. Iar copiii au mintea brici! Numai ca si ei, in fata acestui laxism, capituleaza. Copilul, chiar si cel mai bun, are un moment de bucurie fireasca atunci cand nu se tine o ora, cand e lasat sa se joace, sa motaie… Iar copiii astia asa de destepti, care au muncit asa mult sa vina aici, au ajuns sa se dea si ei dupa niste asa-zisi lideri golanasi si guralivi, au ajuns sa nu mai fie interesati, sa se ocupe numai de nimicuri…
    Alta situatie: nu am gasit, la inceput, toaleta profsesorilor si m-am dus la elevi (era in timpul orelor, ajunsesem mai devreme la scoala). M-am speriat de inscriptiile scrise cu markerul – deci, alta dovada de management defectuos. Am mai trecut si prin alte licee, dar era curat luna la baia copiilor, nu pentru ca acei copii ar fi fost altfel, ci pt ca acel director isi facea treaba si trimitea femeile de seerviciu si sa dea cu mopul, si sa faca faianta sa straluceasca…
    Am trăit o situație bizară ieri: urcam treptele liceului, spre clase, cu o colega, in prag de pensie. Un elev o saluta _ ce faceti, doamna (la acest gen de salut, nu ar trebui nici macar sa raspunzi, daca un elev de 16 ani nu realizeaza ca nu e pe registru adecvat.). Raspuns prof: – Bine, multumesc. (si continua sa mearga, vorbind cu mine) Elev (strigand din spate, fara sa ii pese ca profesoara era angajata intr-o discutie cu altcineva, sau ca pt dialog ar trebui sa se apropie, nu sa strige) – Mergeți la ora? Prof (intre timp, sesizase ca situatia era cel putin bizara, dar raspunde si ea, nepotrivit, in registru nedemn, jos) – Nu, merg la restaurant! Elev: – Poftă bună! Veti spune – asa replica, asa raspuns. Desigur. De acord cu dvs. Asta se intampla, cand consimti sa fii cool, sa cazi in ”mistocarii” cu elevii. De ce fac asta profesorii? De ce se imprietenesc pe facebook cu sute de elevi care sa le lase comment-uri ”ce bine va stăăă…”. Nu vedem oare că e nevoie nu doar de decență, ci chiar de fermitate? Tie, ca director, sau ca profesor, nu ti-e mila de copilul ala??? Ar putea fi al tau! El vine la scoala ca sa invete ceva, nu ca sa faci glume cu el, nu ca sa fii popular, nu ca sa ii zambesti si apoi sa sa iti dea like pe facebook. Ce ma intereseaza pe mine, ca prof, daca sunt populara sau nu printre copiii mei? Nu dau 2 bani pe asta. Chiar fac glume cu ei pe tema asta. La franceza, ii scot in fata si ii ajut sa facem dialoguri (cate 2 elevi) si facem carlige cu ora mea, ii pun sa dialogheze pe tema faptului că ”on ne peut pas louper la classe de francais! Tu n.as pas peur de la professeur? Elle est tres mechante!” Copiii zambesc si unii aproba asta (ca je suis tres mechante= rea), dar rad un pic, decent, caci nu indraznesc sa o ia pe aratura.
    Dragă autoare, nu poți impinge singura la vagoane… Fa-ti aliati printre profesori, discuta sincer cu directorul, sau…cere in martie transferul! (Eu, una, asta voi face…) Nu stiu daca va merge faza cu discutatul cu directorul – dacă e rău intentionat, slab (si numit politic), nu te va ajuta deloc, ci va dori sa te faca sa intri in ritm, sa te inscrii si tu in peisaj… Dar, iti dau un sfat (necerut, stiu) – daca vorbesti cu colegii tai, nu o face cu superioritate. Desi, iata, si eu spun ca numai adultii sunt de vina, imi respect mult colegii. Ii consider niste victime ale unui sistem prost (prin legislatie proasta), oameni care au multe calitati si un singur defect, dar esential: frica. Le e frica sa fie fermi (frica de inspectori, directori, frica de parinti , frică de a rămâne fără slujbă sau fără catedre). Felicitati pentru sinceritate. Cele mai bune ganduri!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)