Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »marginali »social-democratie » Citesti:

Băsismul în epoca post-Băsescu

Antipatia profundă împotriva lui Traian Băsescu nu a avut la baza doar logica bătăliei de putere, pînă la urmă acceptată de toată lumea. Marea supărare a fost aceea că prin comportamentul și inițiativele sale șeful statului a încercat să elimine reguli și obiceiuri larg împămîntenite și să demanteleze extinse rețele de influență transpartinice. Noua construcție din zona opoziției pe schelet PNL-PDL, dacă aceasta se va finaliza, urmărește în fond să readucă bătălia în logica mai confortabilă a confruntări politice din perioada pre-Băsescu.

Cum va arăta România după alegerile prezidențiale din noiembrie ? Depinde pe cine întrebi. Fanii Antenei 3 și RTV, care alături de Victor Ponta numără zilele pînă la “marea eliberare”, vor vorbi despre ieșirea de sub apăsarea statului polițienesc, despre “adevărata eliberare a justiției”, despre cum vom avea o țară liniștită, fără scandalurile și provocările instrumentate de “fostul regim”. O altă parte, anti-pesediști, anti-Pontiști și, mai nou, delimitați și de Traian Băsescu (pe care îl doresc retras din politica activă considerînd că riscă să dinamiteze “frontul opoziție unite”), speră că o nouă grupare unificată de dreapta (proces început prin discuțiile PDL – PNL) va readuce echilibrul pe eșicherul politic.

Această ultimă tabără, care include figuri cunoscute din mass media și societatea civilă, nu este neapărat naivă. Nu se iluzionează că oameni precum Hașoti, Norica Nicolai (ce să mai vorbim de  Mihăiță Calimente!) de la liberali sau Vasile Blaga ori Cezar Preda de la pedeliști vor deveni peste noapte mari campioni ai statului de drept dar speră că logica bătăliei politice cu PSD îi va obliga cumva să acționeze în în acest sens, mai ales că vor avea și un sprijin solid din exterior, de la Bruxelles și Washington. Este oarecum ironic să auzi asta după pozițiile maximaliste de pe care aceleași voci au respins vehement cu un an și ceva în urmă înțelegerea Băsescu – Ponta prin care a fost numită Codruța Kovesi la DNA la pachet cu Tiberiu Nițu deși era clar că din punct de vedere tehnic nu se putea face altceva (președintele nu putea face teoretic propuneri ci doar le putea rejecta pe cele făcute de ministrul Justiției în timp ce interimatul lui Daniel Morar la DNA nu putea fi prelungit la nesfîrșit).

În fine, un alt segment al opiniei publice este profund sceptic plecînd de la premiza că indiferent care va fi rezultatul de la prezidențiale noul locatar de la Cotroceni nu va dori sau nu va putea să se opună marelui val anti-reformist transpartinic existent nu doar pe scena politică ci și în societate. Trebuie spus că din acest punct de vedere dihotomia dreapta – stînga nu este neapărat relevantă. Această bătălie contează din punctul de vedere al echilibrului de putere. Și, sigur, e important ca puterea să nu fie confiscată de către un singur grup politic. E o condiție obligatorie pentru evitarea unor derapaje majore ale administrației centrale și locale, pentru menținerea unui minim echilibru în mass media, pentru a ține cît de cît în afara bătăliei politice structurile de forță din stat, precum serviciile secrete.

Dacă discutăm însă despre demersul de modernizare a statului confruntarea stînga- dreapta este destul de puțin relevantă. Pentru că în România nu există în acest moment un suport cît de cît consistent în societate care să sprijine un proces de modernizarea a instituțiilor. Am putea vorbi ami degrabă de o falie pro reformă – anti-reformă, ultima cu amplă susținere în societate. Deși nu putem vorbi neapărat de un bloc unitar ca simpatii politice principala redută anti-reformistă o constituie totuși PSD. Există vederi preconcepute cum că electoratul acestuia ar fi compus copleșitor din asistați social, funcționari, populație rurală cu un nivel scăzut de educație. Fals. Printre votanții PSD se  numără multe cadre universitare, profesori de liceu, personal din administrație sau sănătate. Și lista poate continua. Pentru toate aceste categorii partidul lui Victor Ponta este perceput drept un garant al neschimbării sau chiar al revenirii la situația pre-Băsescu.

Acest aspect s-a discutat puțin. Antipatia, chiar ura generalizată împotriva lui Traian Băsescu, nu au avut la baza doar logica bătăliei de putere. Cu aceasta din urmă atît politicienii cît și oamenii influenți din umbră sunt obișnuiți. Să ne amintim ce spunea la un moment Viorel Hrebenciuc care milita pe la mijlocul anilor ’90 pentru o formulă în care indiferent de guvernare opoziția să rămînă cu o influență rezonabilă (undeva în zona 1/3 vs 2/3). Marea supărare a fost aceea că prin comportamentul și inițiativele sale șeful statului a încercat să elimine reguli și obiceiuri larg împămîntenite și să demanteleze extinse rețele de influență. Cele două încercări de demitere (cu largă susținere parlamentară, în ambele cazuri) nu sunt deloc întîmplătoare. Sunt o reacție exact la acest tip de demers.

Avem de a face cu o logică tipică de establishment care pleacă de la premiza că regulile de bază nu trebuie schimbate unilateral prin alternanța la guvernare. Ne vine în minte în primul rînd relativa imunitate a liderilor politici în materie de justiție dar nu e vorba doar de asta ci și, de pildă, de reformarea radicală a sistemelor de educație și de sănătate. Lucruri care sunt în general puțin discutate în spațiul public (și datorită încărcăturii tehnice a argumentației) dar nu mai puțin importante. Într-un stat nu poți lupta cu corupția doar cu ajutorul procurorilor sau cu clientelismul și incompetența din administrație doar prin proceduri formale pe care nimeni nu le ia în serios, precum concursurile pentru posturile de funcționari publici sau caietele de sarcini pentru licitațiile publice. Mai plastic spus, lupta anti-corupție și o justiție independentă pot funcționa ca frînă împotriva derapajelor. O țară are însă nevoie și de motor, adică de o reformare reală și extinsă a instituțiilor. Fără asta putem schimba o mulțime de guverne, lucrurile vor bate în continuare pasul pe loc. Acesta este terenul pe care s-a dat bătălia în ultimii zece ani, în multe cazuri cu puțin succes din cauza rezistenței acerbe de sistem.

Singurele instituții românești care s-au consolidat în această perioadă, apreciate și în exterior, sunt cele din justiție (DNA, DIICOT, Înalta Curte) și serviciile secrete (SRI, SIE). Toate s-au aflat în mare măsură în sfera de autoritate a președintelui. La care ar trebui să adăugăm probabil armata, influențată în bine de apartenența țării la NATO. Demersurile de reformă din justiție, prin Monica Macovei, sau cele din Educație, prin Daniel Funeriu, au fost promovate de oameni sprijiniți direct de Traian Băsescu, adesea împotriva voinței propriului grup politic (inițial PD și PNL, ulterior PDL). Un caz interesant este ICR. Timp de opt ani de zile o echipă propusă tot de președinte a construit o instituție culturală de elită care și-a cîștigat un real prestigiu internațional. Imediat după ce a preluat puterea în 2012 USL a modificat cadru legal, pentru a scoate numirea conducerii ICR de sub autoritatea Palatului Cotroceni și, într-un timp record, a demolat tot ceea ce se făcuse pînă atunci. Astfel încît în momentul de față  instituția, condusă în prezent de Lilian Zamfiroiu (un activist tipic de partid – și înainte de 1990 și după aceea) a devenit absolut nerelevantă. Ce s-a întîmplat la ICR este pilduitor din două puncte de vedere: 1. cum poți promova un model instituțional de succes dacă renunți la practica numirilor clientelare primitive, unanim îmbrățișată de către toate partidele politice autohtone; 2. cît de rapid reversibile sunt astfel de procese și cu cîtă iresponsabilă ușurință pot fi demolate construcții instituționale valoroase, din acest punct de vedere existența unui echilibru politic fiind puțin relevantă.

Consistența și autenticitatea demersurilor de reformă se verifică acolo unde acestea deranjează cercuri cu adevărat influente. De pildă, introducerea formulei de finanțare diferențiată a instituțiilor de învățămînt superior în funcție de poziția acestora în sistemul de clasificare academică, așa cum se prevede în Legea Învățămîntului (promovată de Daniel Funeriu), duce la desființarea de facto a zeci de astfel de “așezăminte” inventate după 1990 pentru a satisface orgolii și interese locale. Deocamdată această prevedere este suspendată în urma unei acțiuni în justiție încurajată tacit de cei doi pupili ai d-nei Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie și Mihnea Costoiu. Dar foarte probabil chestiunea va fi lămurit definitiv prin eliminarea în viitorul apropiat a prevederii cu pricina din lege. Un înalt oficial din minister oferea și o justificare: cum să desființezi Universitatea din Tîrgoviște care este cel mai mare angajator din zonă?, un argument evident fără nici o acoperire în plan academic. Exemplele de acest gen pot continua. De pildă, nu a existat nici un fel de dorință în mediul politic pentru o reformă instituțională reală a serviciilor publice de radio și televiziune. Nici în exterior (indiferent cine s-a aflat la guvernare) nici în interior. Salariații din TVR s-au mobilizat să protesteze doar atunci cînd le erau afectate drepturile salariale, așa cum s-a întîmplat și zilele trecute. Nu a existat însă nici o opoziție internă cît de cît serioasă în cazul unor chestiuni de principiu, precum desființarea canalelor TVR Info și TVR Cultural.

Demersuri de tipul celui de mai sus sunt parte integrantă a luptei împotriva a ceea ce a primit numele de regim băsist. Asta nu înseamnă nicidecum că reformele încurajate de Traian Băsescu ar fi fost fără reproș sau că nu ar fi intervenit o mulțime de stîngăcii la implementare. După cum există dubii și în legătură cu respectul real pentru astfel de principii chiar al unor persoane din echipa apropiaților președintelui. Poate nici mijloacele tactice utilizate nu au fost întotdeauna cele mai potrivite. Însă, categoric, direcția strategică a fost una corectă. Ei bine, din acest punct de vedere va trebui să ne reducem semnificativ așteptările. Foarte probabil, noua construcție din zona opoziției, dacă aceasta se va finaliza, urmărește în fond să readucă bătălia în logica mult mai confortabilă a confruntării politice din perioada pre-Băsescu (bine definită de Viorel Hrebenciuc), chiar dacă declarativ va susține probabil contrariul. Procesul se va derula mai abrupt, dacă un candidat PSD cîștigă cursa prezidențială, sau mai lent dacă va fi unul propus de o opoziție unită. Trebuie să fim conștienți de asta pentru a nu avea așteptări exagerate în cazul unei victorii a opoziției, oricum de preferat instalării la Cotroceni a unui personaj ca Ponta sau a unui înlocuitor al acestuia.

Auzim în acest moment chiar din direcția acesteia din urmă o mulțime de bla-blauri televizate despre valori și un proiect de țară. Însă totul rămîne într-o zonă abstractă și comodă. În acest fel nu riști să ataci interesele concrete ale nimănui. Nu este o chestiune doar de viziune sau de bună voință. Subțirimea curentului pro-modernizare existent în societate face ca orice încercare autentică de a merge pe un astfel de drum să fie aproape letală. Oricine va veni la Cotroceni din partea așa zisei “opoziții de dreapta” va lua act de această realitate căruia și Traian Băsescu, în ciuda impresionantei sale forțe sale politice, i-a făcut față cu mare greutate. Sigur, e posibil ca undeva în viitor, procesul să fie reluat, poate într-o formulă diferită. Dacă va crește frontul de susținere din interior. Dar dacă sau cînd așa ceva s-ar putea întîmpla e greu de spus.

Iluzia că va exista un sprijin extern care va împinge lucrurile înainte și de acum încolo e puternic supralicitată. Din două motive. Primul: noua Comisie Europeană va fi mult mai reținută în a interfera în chestiuni interne ale statelor membre într-un moment în care un masiv curent eurosceptic (din Grecia pînă în Franța și Marea Britanie) cere exact diminuarea rolului Bruxelles-ului. În plus, s-a văzut și în cazul lui Victor Orban că în realitate pîrghiile sunt oricum destul de limitate, chiar în acest moment. În al doilea rînd, chiar dacă printr-un mecanism gen MCV va continua o vreme să existe un anumit con de interes în privința justiției putem fi siguri că nu va interveni nimeni din afară pentru a impune mecanisme de excelență în zona academică sau proceduri cu adevărat competitive în cazul licitațiilor publice. Iar dacă mass media nearondată politic va intra în colaps economic în timp ce de cealaltă parte se vor găsi resurse (pe filiere de partid și de stat) cum va putea fi reechilibrată situația ? Apropo, toată lumea urmărește cu sufletul la gură procesul lui Voiculescu dar nu am văzut să sperie aproape pe nimeni faptul că Sebastian Ghiță ar putea pune mîna și pe Mediafax, unul dintre cele mai influente vehicule media ale momentului. În acest sens, e îndoielnic că după Traian Băsescu vom mai vedea mulți lideri politici proeminenți care să aibă curajul de a-i ataca frontal pe mogulii mass media.

Așa cum arată lucrurile în momentul de față o alternativă la PSD coagulată în jurul binomului PNL-PDL pare să fie singura formulă viabilă în stare să asigure reechilibrarea vieții politice românești. Aparent paradoxal această construcție are șanse reale de succes tocmai datorită faptului că în interiorul acesteia atît influența personalităților proeminente din zona civic-intelectuală cît și a curentele reformiste (de pe segmente precum educația, sănătatea, etc) este aproape zero. Ceea ce elimină obstacole (mai ales trimiteri la confruntări virulente din trecut!) care ar fi putut dinamita din start procesul de unificare. Monica Macovei este un caz special dar, după consumarea alegerilor europarlamentare, ea va juca aproape sigur un rol periferic. Trebuie spus, odată în plus, că în ciuda premizelor deloc entuziasmante menționate mai sus demersul în sine este totuși important. Dar este doar o condiție necesară, nu și suficientă, pentru modernizarea instituțională a țării.

Din acest ultim punct de vedere perspectivele nu sunt încurajatoare pentru că astfel de demersuri nu se află pe agenda de priorități a grupurilor politice majore autohtone. Ar putea totuși rezista un front independent, pro-reformist, în exteriorul alternativei la PSD care se construiește în acest moment ? Răspunsul depinde de capacitatea lui Traian Băsescu de a depana si stabiliza situația din PMP, unde asistăm la tensiune evidentă, acum publică, între grupul Elena Udrea (o expresie a practicilor politice tradiționale, asemănătoare cu cele existente și în PNL, PDL sau PSD) și un grup de personalități (Cristian Preda, Teodor Baconschi, Daniel Funeriu, Adrian Papahagi, etc) ajunse în politică din spațiul civil și din cel academic, cu reale convingeri pro-reformiste dar cu puțină experiență în lumea politicii reale în care trebuie gestionate chestiuni precum organizarea și coordonarea structurilor de partid, interesele și orgoliile activiștilor, procesul de atragere a resurselor, etc

Pînă la urmă acesta va fi pivotul la care va trebui să ne raportăm atunci cînd încercăm să anticipăm sensul evoluțiilor autohtone. Putem ieși sau nu dintr-un cerc vicios în care preocuparea pentru stabilitate și predictibilitate instituțională, promovarea unor criterii care să favorizeze performanța și competența ocupă un rol marginal nu doar pe agenda politică ci pe aceea  mai largă a elitelor românești? Au șanse demersurile de  modernizare a țării sau vom cultiva, chiar sub umbrela de securitate americană, un model de societate asemănător în multe privințe cu cel de la Moscova ? Altfel spus, va mai fi loc și de acum încolo pentru demersuri semnificative de reformă instituțională sau, din contra, acestea vor fi mai brutal sau mai discret evacuate din spațiul deciziei politice? După cum arată tabloul general în momentul de față ultima variantă pare mai probabilă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "58 comments" on this Article:

  1. noba spune:

    Analiza, din nevericire, absolut corecta.
    Raman doua intrebari retorice oarecum: reuseste Basescu sa revina ca factor politic decisiv sau este undeva in perspectiva un personaj sau mai multe care au forta sa meraga mai departe pe drumul deschis de Basescu.
    La ora actuala raspunsul pare unic: nu!

  2. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Au șanse demersurile de modernizare a țării.

    După fuziunea PNL-PDL și preluarea conducerii PMP de către unul dintre cei enumerați de dumneavoastră, urmată de o eventuală fuziune a PMP cu AC și altele mici de pe dreapta vom avea un partid creștin-democrat autentic, PNL-PDL se va contracta la un total net 25% iar noul partid c-d va urca la un 20%. Dreapta o să facă o coaliție și cu UDMR și se va merge în ritm lent și pe modernizare. UDMR e un factor de modernizare academică, universitarii lor sunt susținuți puternic pe linia excelenței de colegii din Ungaria și Austria.

    Cel puțin așa mi-a ieșit ghicitul în cafea…

    • Paul Butoi spune:

      Cam asa ar trebui sa evolueze lucrurile .
      Ramane de vazut ce se va intampla in Realitate .

    • liviuta spune:

      PMP si FC nu sunt partide crestin democrate (si nu ma refer la Elena Udrea): Cristian Preda a declarat explicit ca nu este un crestin democrat, ci un liberal, a votat raportul Zuber/Lunacek in PE impreuna cu stanga, iar Funeriu a proclamat moartea doctrinelor politice, inexistenta dihotomiei stanga-dreapta si, in armonie cu dl Preda vede plauzibil modelul educatiei conform agendei “gender”.
      Despre ce crestin-democratie vorbim?
      Dnii Papahagi si Baconschi reprezinta doua voci izolate si singulare in partid.

    • Lupul Monarhist spune:

      Nu stiu ce fel de modernizare academica poate face UDMR… Ce stim sigur este ca UDMR reprezinta o grupare care s-a combinat cu toate partidele politice, a facut compromisuri grosolane si a tot agitat stafia autonomiei Tinutului Secuiesc. Halal modernizare…

      • Hantzy spune:

        Da, da’ macar sunt singurii previzibili.
        UDMR e mai previzibila decat demantelarea intereselor alea transpartinice, care se intind de la Videanu pana la Marmosim, de la Cocos pana la Bogdan Chireac, de la Ridzi pana la Eba, de la Mircea pana la Ciorogarla si baietii destepti, de la Berceanu pana la Bucsaru, de la Murgescu pana la parcul IOR samd
        Numa’ demantelari sa fie!

  3. Razvan A spune:

    Tocmai de aceea cel mai sanatos ar fi o separare fizica de facto a tarii Romanesti in cateva categorii. Granite trasate, terminata lupta politica. Cine vrea sa se dea pe mana lui Basescu si a clicii lui…tara A, cine-l vrea pe pontache reprezentativ de baza pentru el si aspiratiile lui – Republica Teleorman. Cine vrea altceva, Tara C. Asa ar fi cinstit. Altfel ne tot incurcam si nu facem nimic de raul: basistilor, antenistilor,. cretinilor. Hai separare!!!

    • Ciprian spune:

      Cu asa ceva se ocupa S. Gherman, de la Cluj (cum nu uita el niciodata cand enumera regiunile preferate sa amintesca si de Bucovina, de parca ar fi Petrom, Raiffesen si BCR la un loc!)

      • Razvan A spune:

        E ceva rau in asta? Faptul ca ceausila a reusit sa ne spele creierasele si ne-a pacalit cu un nationalism de doi bani nu inseamna ca toti trebuie sa-l luam de bun. In principiu, suntem cateva tari diferite care vorbesc aceeasi limba. Si America Latina vorbeste aceeasi limba si ai sa gasesti din New Mexico si pana in Tara de Foc zeci de culturi si optiuni diferite. Ce, crezi ca noi suntem mai de soi doar pentru ca ni s-a bagat pe gat o constitutie comunistoid-socialista? Nici macar nu-i a nopastra…e copiata de pe la francezi.
        De ce sa-l pedepsesti pe transilvaneanul minoritar in fata miticilor si vasluienilor trantindu-i mereu politica de bucale? De ce sa-l pedepsesti cu ponta cand el a votat boc? De ce sa-i bagi coruptii pe gat? De ce sa accepte cutumele mizeriei dambovitene? Lasa-l sa aleaga. la fel si pe Bucovinean si pe altul. Daca e asa de bine cu ponta, nimeni nu va vrea separare, dimpotriva. Dar macar sa se limpezeasca niste ape.
        In principiu, desi sunt moldovean ca origine sunt pentru autonomie si chiar independenta, daca altfel nu se poate scapa de infractorii politicieni propasiti pe mana unei “majoritati” retarde.
        PS. In caz ca nu va place autonomia sau independenta, atunci hai sa ne integram in Europa in adevaratul sens, adik uitati de statul national. Cu ocazia asta poate diluam masa critica a acestor retarzi.

        • Ciprian spune:

          Da, nu gasesc deloc in regula acest curent de propaganda. Si eu sunt moldovean si ascultandu-l pe Gherman, in destul de interesantele lui emisiuni – nu poti sa faci propaganda fara sa vii cu argumente valabile (ma uit din cand in cand, ca altfel e clar ca se repeta intr-un mod penibil) m-am trezit gandind ca, ducand absurdul la extrem, dragoste cu sila nu se poate.
          Altfel e destul de clar ca genul asta de idei se adreseaza prostiei specifice transilvanenilor, de care, ca romani adevarati ce sunt, nu duc lipsa.

        • it_s__not_news spune:

          Mai ai mai multe de-astea ? Idei de-astea geniale, mai ai?

    • i.n. spune:

      Daa… asta suna cu adevarat entuziasmant, la un asemenea proiect as subscrie imediat. Si fiecare Tara sa aiba constitutia ei – cu o prevedere explicita ca cei care pretind ca impartasesc principiile Tarii C dar se apuca de pontarii & iliescisme sa fie deportati pe loc in Republica Teleorman.

      In fond doar intr-un asemenea scenariu am putea vorbi cu adevarat de un stat national in sensul corect al cuvantului, nu?

  4. ion adrian spune:

    Spuneti:

    “Există vederi preconcepute cum că electoratul acestuia ar fi compus copleșitor din asistați social, funcționari, populație rurală cu un nivel scăzut de educație. Fals. Printre votanții PSD se numără multe cadre universitare, profesori de liceu, personal din administrație sau sănătate. Și lista poate continua. Pentru toate aceste categorii partidul lui Victor Ponta este perceput drept un garant al neschimbării sau chiar al revenirii la situația pre-Băsescu.
    Sublinieril imi apartin.
    Am mai spus-o si o repet :toti acestia sunt cei care profita de munca altora care iau si nu dau nimic sau dau preaputin societatii, prelungirea acelei poate peste 50% din populatie care in epoca comunista exploata in mod difuz si generalizat cealalta parte care este din ce in ce mai numeroasa caci exploatabilii cum pot isi iau talpasita si bine fac.

    • Paul_ spune:

      “.. Printre votanții PSD se numără multe cadre universitare, profesori de liceu, personal din administrație sau sănătate. ”

      De aceea o reforma reala a statului presupune:
      -semi-privatizarea invatamantului preuniversitar (banii urmeaza elevul este in LEN, dar nu s-a aplicat nici macar pe vremea PDL-ului);
      -primesc bani spitalele in functie de unde vrea sa se trateze pacientul – s-a discutat dar nu stiu daca se aplica; din cate stiu inca banii inca se impart caselor judetene;
      -fiecare localitate cheltuie bani din ceea ce se strange din taxele locale; daca vor investitii sa acceseze fonduri europene;

      Cam asa ceva a promis d. Basescu prin 2004 dar interesele locale au fost o nuca prea tare chiar si pentru d-lui. In schimb s-a mers pe ideea pastrarii structurilor birocratice de pe vremea comunistilor si folosirea DNA-ului. In loc sa se elimine cauza raului, se incearca trateaza simptomele.

      • maria spune:

        Din nefericire, mediul universitar/ academic este la noi foarte rigid, hiperdisciplinat, iar uneori deresponsabilizat – nu sunt vazute bine actiunile independente, se vietuieste inchistat in fel de fel de “colectivisme”.

        Un exemplu: felul in care s-a facut cercetare in laboratorul de afiliere al dnei Andronescu, profil altminteri in lucrari asumate colectiv, care servesc fiecaruia in cariera. In cadrul acestor colective, selectia de face prin asociere “consanguina”, se promoveaza oameni de incredere, pe filiere aparent obscure. De ex. M. Costoiu si Pricopie, fosti consilieri ai dnei Andronescu au avut niste debuturi foarte putin promitatoare (Pricopie de ex. devenit din tehnician la un laborator de la colectina, rector si specialist in relatii politice). Ce surprinde e promovarea lor care s-a facut milimetric dar fara mari eforturi individuale.

        La fel se intampla in institutele Academiei, in cultura, dar si in industrie, banci, asigurari, comert, politie, medicina, externe etc. Se selecteaza unii pe altii, in retele atat de putin permeabile, incat intelegem ca optiunea politica se face si ea nu atat prin convingere si reflectie personala, cat prin preluare de model de actiune si de valori. Cat este de urat pds-ul, se regasesc in el procente mari din personalul academiei si 99% din clerul ortodox.

        Speranta nu e totusi pierduta pentru in ultimii ani s-a produs o mare deschidere. Contributors reflecta acest progres – si sunt multe alte tribune. Chiar si conceptul de “intelectuali ai lui Basescu” are un germene de progres: este vorba de reactia oripilata a acestei societati “colectiviste” la independenta de gandire. Diabolizarea lor mediatica seamana cu reactia retrograda in fata bonjuristilor de altadata. Sigur, ei puteau fi decalati in raport cu epoca, dar erau semnul viitorului.

        Bref: opinia politica (formarea unei optiuni proprii) este la noi viciata de clientelism si de subordonare.

        • Paul_ spune:

          Impresia mea este ca diferenta intre dreapta si stanga in Romania este de fapt diferenta intre cei care cred ca sistemul birocratic actual poate fi vindecat prin institutii gen DNA si cei care doresc pastrarea sistemul actual de spagi.

          Inca mai astept politicienii de dreapta autentici.

          http://www.youtube.com/watch?v=L-7oMOxPjNE

    • cinic spune:

      vot la PE. PSD cam 2 mil. votanti:
      A. 50,2% persoane PESTE 65 de ani
      B. 30% persoane cu educatie de 10 clase si sub
      C. 600 000 membri de partid
      D. 28% in urban si 42% in rural

      Va lasa sa faceti consideratii.
      PS. in 2011 un sondaj facut de Romania Libera: 41% din populatia RO crede ca Soarele se invarte in jurul Pamantului.

      Va las sa credeti daca e coincidenta intre cei 41% [cu Soarele..] si bazinul electoral traditional al PSD.

      • Gore' spune:

        C: 600.000 membri de partid!!!! Daca numarul e real:
        -inseamna ca totalul e mai mare (greu de crezut ca au votat toti)
        - indiferent ce alegeri ar fi maine, daca fiecare aduce cu el 2-3 prieten/vecini rezulta un total de aproape 2 mil.; plus milionul/oanele de pensionari
        Cat timp le ia celorlati sa inteleaga targetul? Cate alegeri mai sunt necesare?

  5. asdf spune:

    Reformele institutionale sint lucruri complexe si greu de facut. Inseamna sa schimbi nu numai reguli peste noapte, ci mentalitati, obiceiuri. Cate legi “bune” nu sint in vigoare in Romania, si care in realitate nu sint respectate si aplicate de nimeni? Trebuie sa ai cap si inca o mie de calitati ca sa ai succes la asa ceva – nu e cazul lui Basescu. Poate e nevoie si de o cooperare cu sistemul care trebuie reformat, sau poate ii consideram dusmani si scopul e sa ii lichidam?

  6. Decebal spune:

    Ati enumerat niste institutii care isi fac treaba. Aceste institutii sunt cele care pot reforma, in timp, peisajul politic si celelalte institutii. Cu o singura conditie: sa fie lasate sa lucreze. Am speranta in Justitie, in SRI, in SIE, in Armata. Vor functiona corect, atata timp cat nu vor fi infiltrate sau presate politic. Si vor “asana” tara, dar nu imediat, ci in timp.

    Dintre toti “marii conducatori” ai tarii, de pana acum, doar catre sfarsitul mandatului de 10 ani al lui Traian Basescu am simtit ca aceste institutii functioneaza. Traian Basescu este om si, ca orice om, are slabiciunile sale, dar nu-i putem nega niste merite (evidente, zic eu).

    Ion Iliescu ne indemna sa votam linistea. Si era liniste, in timp ce tara era vanduta, incet-incet, pe nimic. Daca e vorba de aceeasi “liniste”, eu n-am nevoie.

    In concluzie, nu m-ar deranja ca, din 2015, sa avem un prim-ministru care sa se numeasca Traian Basescu, de exemplu. Intr-un fel, as fi mai linistit. :)

  7. Un compromis va aduce victoria spune:

    Excelenta expunere de opinii a dlui Lazescu, coerenta si echilibrata in argumentatie, fara elucubratii, conspirationisme sau insulte/anateme.
    Probabil cu totii, cei care speram in continuarea bataliei anti-coruptie si pro-modernizare a societatii romanesti, apreciem limpezimea si moderatia autorului, dar in egala masura ne e putin teama/jena de concluzia fatidica, a unei stopari a procesului de reforme (chiar daca “dreapta” pastreaza Cotroceniul).
    Observam ca dl Iordache incearca si o exorcizare a fricii noastre, cu o litanie incantatorie (cifre “rotunde”, PMP scapa de Udrea, UDMR aliata FIDESZ e fara pata si lucreaza cu spor la intarirea unui stat national roman ?!) a ceea ce ar fi un scenariu presupus “ideal”, transformarea Albei-ca-zapada intr-o Jeanne d’Arc democrat-crestina ce va mobiliza in juru-i toata floarea cea vestita a PPE-ului din Romania. Asa sa fie..

    Compromisul politic poate fi acceptat daca se pastreaza linia strategica si e absolut necesar sa existe unul intre dreapta “pragmatica” PNL-PDL (27% la europarlamentare) si dreapta “justitiara” PMP/FC/PNTCD/NR (vreo 10%).
    Doar asa mai are “basismul” o sansa de supravietuire (a se intelege prin basism determinarea politic suicidara de a reforma si moderniza statul roman). Pentru ca victoria electorala este premisa unei ulterioare victorii a unor valori.
    Daca incep injurii, insulte, stigmatizari, reprosuri, acuzatii si nombrilisme de mega-lideri ai unor nano-partide, atunci se pregateste terenul pentru infrangere, se ofera munitie pentru haitele de mercenari ale Antenei3.

    E de preferat sa fim moderat optimisti, actuala miscare de reunificare a dreptei e un pas in directia buna si trebuie acompaniat cu responsabilitate si inteligenta de cei care vor supravietuirea firavului trend de modernizare a Romaniei si de curatare a actualei clase politice de infractori si oligarhi.

    • asdf spune:

      Imi place “brand-uirea” pe care ati facut-o, “dreapta pragmatica” vs “dreapta justitiara”, dealtfel amandoua pline de penali (cum ar putea exista si rezista, in Romania, orice fel de grupare fara doza necesara de indivizi manjiti?).

      In ce ma priveste, intre un hot care-si vede de treaba (sic) si un hot care pe deasupra imi tine lectii de morala, il prefer pe primul.

  8. Stefan Vlaston Stefan Vlaston spune:

    In plus, un PMP intrat sub conducerea unei echipe credibile si intransigente, doctrinar si moral, ar putea atrage elitele intelectuale si stiintifice care nu se regasesc in partidele existente, reunite sau nu. Aici e o cheie importanta, un atu pe care va trebui sa stim sa-l valorificam

    • Razvan A spune:

      Dumneavoastra unde mai sunteti, domnul Vlaston? Noua Republica? Ea ce mai face? E de bine? Eu am sustinut-o (chiar financiar) pana mai curand. Am obervat insa ca ati cam luat-o razna (ba cu ortodoxia exagerata, ba cu nationalismul desantat). Picatura finala a fost opozitia fatisa pe care o manifesta MP fata de Statele Unite ale Europei,d e exemplu. Nu am inteles ce nu e de dreapta in treaba asta. Si nu am inteles de ce nu vrem solutia asta pana la urma…avem nevoie sa diluam masa critica de retarzi pontisti…asta ne ingroapa, nu unionismul.

    • Lupul Monarhist spune:

      In plus, un PMP intrat sub conducerea unei echipe credibile si intransigente, doctrinar si moral, ar putea atrage elitele intelectuale si stiintifice care nu se regasesc in partidele existente

      =

      You may say I’m a dreamer
      But I’m not the only one
      I hope someday you’ll join us
      And the world will be as one

      Dl. Vlaston, care sunt acei oameni credibili si intransigenti la PMP?

      Visam cu ochii deschisi. PMP va ramane un partid marginal care se va dezintegra in timp. Nu are niciun fel de credibilitate, nimeni nu a auzit de dl. Tomac. Liderul de facto si purtatoarea de cuvant a coteriei PMP este Barbie de Bucuresti. Nici macar nu exista un Ken…

      • markwilliams spune:

        @Lupul monarhist..
        Nu va ingrijorati!PMP nu va fi marginalizat..din contra..dupa trei luni de infiintare trece primul test de valoare cu scorul de 6% la europarlamentare..jumatate din rezultatul PDL ,partid cu puternica retea organizatorica si cu vecjimea din 1990.
        Minimalizarea este o metoda prin care reputatia notorie a unui personaj sau entitate de grup se doreste a fi diminuata prin neadevar.
        Va fi singurul partid ce va reprezenta doua state romanesti!Mai vorbim!

        • Lupul Monarhist spune:

          @markwilliams – optimismul debordant al PMP-istilor este patetic. Liderii (care or fi? unul de jure altul de facto) nici macar nu si-au recunoscut infrangerea la alegerile parlamentare. Este absolut incredibil, halucinant… Nimeni nu a iesit in fata sa ne spuna ca NU este un rezultat bun. Cu asa “echipa” indezirabila, profund antipatica publicului, cu retorica agresiva “basista” ce va plana asupra acestei formatiuni politice si dupa incheierea mandatului presedintelui, prognoza nu este grozava. Va ramane un partid-boutique, format din camarilla lui Traian Basescu, din vanatorii de functii publice si din cei servili presedintelui, doritori sa se bage in seama, sa apara la show-urile TV dambovitene de prost-gust unde nu se spune nimic si ramane mereu cum am stabilit. Personal, nu vad nimic original si fresh la aceasta formatiune politica. Aceeasi ciorba puturoasa reincalzita si servita celor care mor de frica pentru ca Traian Basescu isi termina mandatul. Va fi viata si dupa Basescu.

          • markwilliams spune:

            @Lupul monarhist

            Din ura viscerala ,indusa sau perceputa fata de Traian Basescu se produc defectiuni de analiza corecta a evenimentului in sine..PMP este un partid nou infiintat de cca 4 luni..aflat in organizare,asa ca procentul de 6 % nu este unul negativ proportional cu cel al PDL sau FC si altii..
            Orbul gainii il au toti cei care nu suporta gindul ca Traian Basescu l-a infiintat in scop pragmatic si transparent:inlaturarea actualei clase politice in anul de gratie 2016..
            Numai o entitate puternica poate produce atitia dusmani!
            Expresia ‘ciorba incalzita” este menita a ingrosa neadevarul etalat mai inainte!
            In acest ansamblu Fundatie si Partid ,in majoritate sunt inscrisi cei care nu au mai facut politica,cei care vor reforme si modernizarea statului…multi necunoscuti pentru ca nu au trecut prin rotirea cadrelor…Argumentul Udrea-Anton sustine doi oameni si nu miile care s-au inscris..
            Nu va fi nici un boutique…incercati sa clasificati prin minimalizare si dispret…tehnica proprie angajatilor motanului…
            Repet 6% este un mare succes pentru PMP…raportat chiar la FC….intoxicati cu buna stiinta…

    • Paul_ spune:

      Puteti sa imi spuneti un nume care ar putea face din noua conducere a PMP si care doctrinar este de dreapta?

  9. skb spune:

    Deprimanta descriere a situatiei, dar corecta. Uniunea PNL-PDL nu inseamna decat raul mai mic. PDL cu Blaga si-a pierdut mult din avantul reformator. PMP cu Udrea la vedere nu va creste mai mult, societatea romaneasca nu e pregatita pentru leadership-ul unei femei frumoase si aproape toti in afara de sustinatorii ei o urasc visceral, nu poate sa-si largeasca bazinul electoral sub nicio forma.

    Basescu ar mai putea fi locomotiva pentru PMP dupa terminarea mandatului, dar nu va creste niciodata peste 25-30%, si asta cu conditia sa se delimiteze clar de Udrea, EBA si clanurile tiganesti cu care s-a incurcat fratele sau.

    • LM spune:

      Si cum ar face sa se delimiteze de EBA? :) Inteleg ca dumneavoastra nu aveti copii.

    • it_s__not_news spune:

      “societatea romaneasca nu e pregatita pentru leadership-ul unei femei frumoase”

      Tanti asta ti-a lasat o gaura de un miliard. Frumusetea e in ochii privitorului.

      “Basescu ar mai putea fi locomotiva” – uite ceva ce nu o sa intelegeti nicicum. Nu ai nevoie de locomotive, ai nevoie de programe, masuri destepte. Vremea tatucilor s-a dus.

      Apropos de clanurile alea tiganesti, cred ca asta a fost cireasa de pe tort pentru Basescu. Nu stiu cine are dreptate (MB sau tiganii) dar ca idee: te-ai incurca cu Bercea Mondialu’ ? Cit de jos esti? Ce spune asta despre TB? E el prea sus? Te reprezinta?

    • iosiP spune:

      “nu poate sa-si largeasca bazinul electoral sub nicio forma.”

      Ba mie mi se pare ca doamnea Udrea si-a cam largit bazinul in ultimul timp.
      Ce-i drept, nu stiu daca este electoral sau nu…

  10. Palton spune:

    He,he !! A re-aparut si nenea Veston !! Un ANTI-BASIST de… “stanga-dreapta culta” ,atacant serios la gleznele unor trecatori prin MAIDAN care vedeau in Basescu si post “epoca” lui ceea ce invedereaza acuma dl. Lazescu si nu ceea ce a trivializat /trivializeaza din rasputeri miscarea ILICI-NASTASE- PONTA.Doritor/fauritor de alt partid/partide,nenea Veston, in loc sa-si vada de “ideologia” acelui “pervîi sector”, are idei sfatoase de azvarlit peste umar… neofitelor trecatoare.

  11. Gore' spune:

    “Marea supărare a fost aceea că prin comportamentul și inițiativele sale șeful statului a încercat să elimine reguli și obiceiuri larg împămîntenite și să demanteleze extinse rețele de influență. ”
    Marea suparare (una dintre ele) este ca oameni ca Dvs d-le Lazescu au fost numiti in functii si au aplicat exact aceleasi metode si au avut aceleasi obiceiuri ca si predecesorii: numiri pe criterii politice, promovarea incompetentei, ignorarea sau inlaturarea celor care aveau alta culoare politica. Si ca sa fie frumos pana la capat, urmeaza prelegri despre moralitate, valoare, competenta etc..
    Sa reluam listele (publice la un moment dat) cu “valorile” pe care sub conducerea Dvs TVR le-a promovat? Sa ne aducem aminte de acele concursuri in care numele castigatorului venea in plic, inainte de organizarea efectiva a procedurilor de selectie?
    In tara asta nu exista decat un singur model de palarie.

    • Alexandru Lazescu Alexandru Lazescu spune:

      Sper ca sunteti de buna credinta si ca ceea ce spuneti este doar rezultatul obsinuitelor intoxicari de presa. Nu stiu daca in conditiile date (cu o Lege proasta care institutionalizeaza instabilitatea institutionala (in ultimii 10 ani TVR a avut 7 Directori Generali!), cu datorii imense lasate de fosta conducere, cu 6 salariati TVR membri in CA (din 13), cu un reprezentant PDL din CA, (aliat teroretic) ostil pe fata, etc) as fi putut face mai mult. Raspunsul decent este: probabil DA. Insa pot sa va asigur ca am incercat, onest, sa las ceva in urma: un TVR Info civilizat, un website TVR performant (cam toti au plecat acum la Digi24), o strategie digitala (TVR Plus, intre timp agatat in cui, care s-a dorit un fel de iPlayer dupa modelul BBC). Din pacate totul a fost in zadar. Ca si in cazul ICR entuziasmul iresponsabil de a demola orice institutie incearca sa se aseze pe alte baze pare sa fie astazi regula in Romania, nu exceptia. Nu strica, de pilda, sa urmariti pe HotNews situtia incredibila de la Compania de Aeroporturi, descris de Radu Merica, cu descinderea ministrului Sova, cu Politia!, pt a demite CA). Pe de alta parte, daca aveti cunostinte prin institutie puteti sa-i intrebati daca interveneam in sumar si in lista de invitati (asa cum face acum permanent actualul DG, care a mai reusit si performanta de a cere intreruperea unui documentar in timpul difuzarii!). Cit despre concursuri va rog sa fiti concret, nu sa aduceti acuze asa in general. Cu observatia ca evident, trebuie sa fiu onest, nu pot garanta pt ceea ce s-a intimplat in toate concursurile (in putine dintre ele am fost in comisie). In fine, o ultima observatie: sportul acesta de a sta pe margine si de a fluiera pe toata lumea pe baza intoxicarilor de presa, inainte de a incerca macar sa te informezi cit de cit, e formula perfecta de a descuraja pe oricine ar incerca, cu buna credinta, sa incerce sa faca ceva intr-o institutie publica.

      • Gore' spune:

        Dvs. sunteti cel care trebuie sa dea raspunsul la intrebarea “daca se putea face mai mult”. Noi, ceilalti putem doar sa observam activitatea si rezultatele.
        Nu este locul aici sa discutam despre evenimente petrecute, cu subiect si predicat. Nu am spus ca Dvs. personal ati facut anumite lucruri ci am spus ca in perioada mandatului Dvs. s-au petrecut.
        Nu va acuz de lipsa de onestitate. Insa, cat timp vor exista situatii care se repeta – oameni numiti care se inclina adanc in fata politicului – nu putem decat sa ne intristam.
        Aveti dreptate, ceea ce se intampla acum din punct de vedere al controlului editorial in TVR (national si mai ales regional) este in multe situatii dincolo de cele mai elementare norme.
        Retoric, de ce un profesionist care ajunge sa conduca o institutie nu are capacitatea si taria de a spune NU. Pentru bani? Pentru o pozitie vremelnica oricum?

  12. Red spune:

    S-a creat o iluzie ca Basescu e un superman care poate face minuni. Un mit cum ca are Basescu grija sa salveze justitia, ca le vine de hac la mafioti, ca pune el noul partid pe calea cea buna, etc, uitandu-se ca are si el limitele lui constitutionale, umane si biologice iar acestea vor deveni tot mai evidente atunci cand isi va termina mandatul.

  13. wladislav spune:

    Comentariul dlui Lazescu este primul care incearca sa explice pe indelete de unde a izvorat teama si ura establishment-ului politic si institutional (indirect si social, prin imensa masa de asistati) impotriva incercarii de reforma. E drept, s-a mai pus semnul egal intre “basism” si “reformism”, dar nu cu atata precizie. Emil Constantinescu, provenit din mediul academic, s-a declarat invins de sistem intr-o perioada in care coalitia guvernamentala era facuta franjuri iar sistemul (in care includ justitia, serviciile secrete, industria) era supra-populat si controlat de cozi de topor ale PSDR. Dovada a fost victoria indiscutabila a ex-comunistilor in anul 2000, dar si rezultatul pe muchie de cutit al alegerilor din 2004. In mod inexplicabil Constantinescu l-a criticat permanent pe Basescu, vazult ca “parte a sistemului”. In mod cert Basescu a incercat sa destabilizeze establishment-ul in punctele sale esentiale – justitie si servicii secrete – prin incurajarea independentei lor. O chestie taboo intr-o societate obisnuita sa primeasca ordine, mita, sa se incline in fata presiunilor politice, sa nu gandeasca, sa astepte.

  14. Razvan spune:

    Ce inseamna sa stai sub un glob de sticla si sa faci teorii despre ce ar fi in afara lui…
    Este jignitoare aceasta interpretare conform careia lupta dintre cei pro-Basescu si cei anti-Basescu este o lupta intre reforma si anti-reforma. Pentru ca nucleul dur al celor impotriva reformei, nucleu mobilizat de Antene si PSD in general este un procent mic din populatie. Marea parte din populatie este insa dezamagita de cei care se numesc pe sine reformisti. Retineti: dezamagita!

    Chestiunea este ca tara asta sufera de oportunismul oamenilor ei politici. Iar de cand cu reforma, cu antic-coruptia si anti-comunismul tot felul de canalii s’au angajat cu arme si bagaje in tabara numita reformista. Era un culoar de avansare si au si avansat. Asta nu ii face pe ei mai decenti si mai dezirabili. Nu. Sunt la fel de mizerabili cu ceilalti oportunisti de pe celalata pista de alergare politica. De aici lehamitea.

    Nu incercati sa aruncati cu noroi in oameni doar ca nu sunt de acord cu politicienii propusi… s’au decantat ce s’au decantat apalele si au ramas numai scursurile pentru ca sistemul i’a marginalizat si evacuat pe cei cu un minima doza de caracter. Nu e vorba de sefii partidelor ci de toata conducerea lor… toata structura. E o lume care ii favorizeaza pe cei care dau pui, papuci si bere electoratului. E o lume rau famata in care oamenii cumsecade simt ca nu au ce cauta. “Simt”… e un eufemism… sunt dati afara urgent.

    Si ca intodeauna cand politicienii sunt sub orice critica rasar miscari extremiste care nu ataca numai persoanele corupte si sistemul lor de relatii… dar si regimul reprezentativ. Din acest punct de vedere un oarecare avantaj ar fi ca politicienii si’au creat un fel de monopol al politicii (prin contitii draconice in ceea ce priveste infiintarea partidelor) si o supapa sociala (emigratia). Dar la prima criza mai serioasa presimt ca multa violenta o sa invadeze lumea. O violenta care va avea doza ei de reformism… ca orice miscare extrema, pentru ca miscarile extreme sunt hranite de netrebnicia politicienilor.

    Singura sansa este, ca sa folosesc cuvintele presedintelui, iesiti din noroi! Folositi principii chiar si atunci cand este vorba de amici politici. Urmariti un scop principial nu un om. Nici un om nu poate fi Mantuitorul.

  15. Mihai Popa spune:

    Constat cu stupoare că analiști de calibru încă mai aleargă după cai verzi pe pereți să le ia potcoavele.

    Anul 2012 a arătat cu claritate ce înseamnă SĂ NU FII ”băsist”:
    1 – anti-European
    2 – anti NATO (Antonescu a eliminat drapelul NATO de la Cotroceni în perioada interimatului)
    3 – anti-Democrație, anti Stat de Drept
    4 – pro-Rusia

    Acțiunile PSD din 2012 sunt copiate după mișcările PCR (dirijat de politrucii staliniști) din 1947:
    -realizarea blocului anti-reformist USL,
    - doborârea guvernului reformist MRU,
    - desființarea ICR,
    - anestezierea Avocatului Poporului,
    - aservirea Monitorului Oficial,
    - sabotarea Legii Referendumului,
    - Destructivul Proiect de Modificare a Constituției,
    - protejarea marii corupții și anularea prerogativelor prezidențiale în favoarea Parlamentului Suprem (Marțea Neagră),
    - Suspendarea nelegală a Președintelui,
    - Fraudarea Refrendumului pt. validarea suspendării,
    - campanie electorală permanentă și nelegală (tolerate de un CNA aservit mogulilor penali).
    - fărâmițarea și dezbinarea mișcărilor ”de dreapta” (defectarea Sorin Frunză-Verde, fenomenul Tăriceanu, incidentul PPDD, accidentul NR).

    Ce urmează ?
    - o campanie mediatică extinsă și agresivă împotriva procesului de coalizare a dreptei,
    - o campanie violentă pt. alegerile prezidențiale urmărind adâncirea confuziei electoratului,
    - pregătirea sistemului de fraudare a alegerilor prezidențiale,

    Dacă PSD reușește să-și pună marioneta la Cotroceni atunci urmează:
    - finalizarea pachetului de Legi care desființează reforma din Justiție,
    - eliberarea pușcăriabililor,
    - sabotarea parcursului European și retragerea din NATO
    - retragerea din Uniunea Europeana
    - aderarea la noul imperiu răsăritean.

    • markwilliams spune:

      Au urmat in acelasi ritm preluarea institutiilor de ordine,siguranta si aparare a celor doua servicii de contrainformatii de la MI si MAN,contactele cu China peste Presedinte,incercarea brutala de a il inlocui pe Traian Basescu la Consilul Europei,confiscarea atributiilor prezidentiale de mai multe ori,incercari de preluare a CSAT,predarea porturilor,aeroporturilor catre primarii pesediste,preluarea STS,intentia de a vinde CFR marfa rusilor prin intermediul lui Gruia Stoica,biroul ilegitim de la MAN,precum si incalcarea prevederilor constitutionale cu privire la emiterea ordonantelor de urgenta..s.a.m.d..
      Ce urmeaza??Probabil strategii care il ‘ajuta’ sa stie deja..

    • it_s__not_news spune:

      Ia sa vedem, iar sperietoarea cu Rusia. Ciudat cum in plina campanie, auzeai ideile astea over and over pina la greata, iar acum abia le mai vezi …

      PSD-ul nu vrea cu Rusia, stai linistit. Daca miine anunta PSD-ul retragerea din EU, vom vedea singe pe strazi.

    • Titirez spune:

      Nene Popa,
      pentru exactitatea tabloului analitic nu pot sa nu ma raliez celui care l-a schitat cat zece alte analize stiintifico-fantastice logoreice la un loc.
      Sanatate s- avem.

  16. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Un text ce deschide cea mai pertinenta si lucida perspectiva de interpretare a evenimentelor din urmatorii ani. Cine va dori sa înteleaga ce se petrece în România, o va putea face doar în cheia oferita de acest text.

    Totusi, nu împartasesc prudenta cam pesimista a concluziilor.
    În România s-a format deja o clasa de mijloc de vârsta mijlocie, acum marginal(izat)a politic, ce asteapta doar oferta politica corespunzatoare aspiratiilor sale de stabilitate si prosperitate bazate pe o economie de piata functionala. Daca aceasta oferta va apare, la urne si în viata publica vor sosi si cei 10-15% care azi stau deoparte si care, în virtutea ponderii lor calitative, vor putea înclina decisiv balanta spre civilizatie si Europa. Spre deosebire de spatiul ex-sovietic, în România s-a declansat, deocamdata subteran, dar nu mai putin ferm, o dinamica sociala modernizatoare, isvorâta din aspiratiile si interesele noii clase întreprinzatoare. Este o dinamica inarestabila.

    • Hantzy spune:

      Nu e necesar sa apara o astfel de clasa de mijloc, mai ales direct intr-o stare latenta.
      Odata ce oferta economica se amelioreaza, iar regulile economieie de piata nu mai au o distributie insulara, totul se rezolva de la sine.
      daca va referiti la cultura economica necesara unei economii de piata functionale, ea exista de mult. O dovedeste spiritul intreprinzator pe calea minimei rezistente.

    • Titirez spune:

      Nu, domnule , NU s-a format. Mai trebuie cel putin 10 ani buni, daca da Dumnezeu PACE>

  17. it_s__not_news spune:

    Wow. 2 chestiuni:

    a/ Sa confuzi pro-basescu = pro-reforma e destul de gresit

    b/ 2/3 nu sint implicati in politica pentru ca-si dau seama ca e futil. Nimeni nu vrea sa-i vada (si sa-i intrebe ce cred). Prin urmare, concluzia pesimista a articolului nu se prea sustine.

    Sa le luam pe rind:

    a/ Basescu, pe linga faptele de bine facute, are si multe bube in cap. Printre altele, impreuna cu Boc, au ratat cu brio sansa reformarii aparatului de stat. In plina criza, in loc sa ne explice cu “gras si slab”, mai bine treceau direct la fapte: rationalizarea structurilor din teritoriu (primarii, directii judetene, etc), eliminarea sinecurilor, samd

    Dimpotriva, as putea spune ca ei nu au vrut decit sa mentina un status-quo. Si au reusit. Sau asa cred ei.

    V-as aduce aminte ca dezastrul era provocat de echipa Tariceanu-Basescu. Initial Tariceanu s-a opus maririi pensiilor (din cite imi aduc aminte, PDL a votat ‘pentru’, linga PSD), apoi din motive electorale/de majoritate a acceptat, iar Basescu a refuzat, ca apoi sa se razgindeasca -desi sursele de finantare nu erau specificate – si sa iasa pe sticla declarind ca ‘marirea pensiilor este un act de dreptate fata de pensionarii tarii’. Sure. ‘Noi vom fi feriti de criza financiara’. Sure. Next step: marirea salariilor celor din invatamint, promovata de PDL (deh! an electoral).

    Cu statul de drept, motivul pentru care avem o lege imbecila a partidelor este …. PDL (surpriza!). PDL-ul a fost foarte atent in actiunile de consolidare si de inchidere a “pietei politice”. Concurenta pe partea de centru-dreapta nu trebuia sa se dezvolte. Strategia a fost clara.

    Eu nu am mintea scurta, si imi aduc aminte de TB, care avertiza procurorii ca ‘distrug vieti de oameni nevinovati’, ca se uitau si ei la unii de la PDL. Mai degraba, chestia asta cu justitia (prezentata acum ca un mare succes) s-a intimplat in ciuda vointei lor. De ce cred asta: iata cum o trateaza pe Monica Macovei toti cei apropiati lui TB (EBA, Udrea).

    Apropos, EBA e un caz clar de cit de reformist e Basescu.

    b/ Neimplicarea in politica a 2/3 din votanti. Intrebati pe oricine, e de rau. Partidele au ajuns sa fie sustinute numai de ‘core voters’. Puteti sa-mi ziceti orice, dar tensiunile in societate cresc. Fractura intre politicieni si noi creste in fiecare zi. Le urez atentie, ca s-ar putea sa plateasca cu capul, nu cu functia.

    E si motivul pentru care Ponta nu se va amesteca peste DNA. Are nevoie si intern ca DNA sa mearga, takes off steam.

    Daca, asa cum se plingea Kovesi, DNA va fi amputat, cred ca se va lasa cu singe. Nu imediat, dar mai incolo.

  18. ion adrian spune:

    Felicitari speciale dlui Iohannis pentru un raspuns de o natura pe care nici-un politician nu a folosit-o pana acum. De ce? Ori nu l-a dus capul ori nu a vrut sa deschida o cutie a Pandorei in sens bun, adica in care se afla printre altele raspundere, responsabilitate , seriozitate adevar, nu dublu limbaj etc :

    “Presedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, i-a raspuns presedintelui PSD, Victor Ponta, care a afirmat ca acesta este “un om creat in laborator” pentru a-i lua locul lui Traian Basescu la Palatul Cotroceni.

    Iohannis a catalogat afirmatiile lui Victor Ponta drept “caraghioase”, precizand ca ceea ce a spus acesta este “extrem de riscant” si “straniu”.

    “N-am vazut pe niciun demnitar din Europa facand asemenea afirmatii. Daca ar fi adevarate, ar trebui prin fisa postului sa ia masuri. Eu stiu cum am ajuns aici si nu are legatura cu nicio consipiratie, cu niciun laborator, cu niciunul dintre palate”,

    Deci raspunsul fundamental si pe care il astept de ani de zile in situatii de astea este:
    Daca ar fi adevarate, ar trebui prin fisa postului sa ia masuri.

    Si o gluma buna , nu in stil de glumita Ponta :

    De asemenea, comentand posibila alianta dintre PSD si PP-DD, Klaus Iohannis a afirmat: “Mai ramane sa spuna dl Ponta si dl Diaconescu ca prin ei USL traieste”

  19. markwilliams spune:

    O analiza de exceptie.Negru pe alb ti se arata crud realitatea societatii romanesti trecuta prin autoritatea politica .
    De ce se intimpla asta unui popor recunoscut pentru calitatile sale native,cu o tara unanim recunoscuta a fi “Gradina Maicii Domnului”,de ce nu reusim sa ne valorificam potentialul si calitatea nivelului de trai,de ce nu ne revoltam,de ce ne complacem si acceptam fara proteste o administratie mafiota,hoata si corupta ,schimbata ciclic de partide identice in apucaturi si gindire?

    Prima cauza este o propaganda obedienta ,creata de reteaua cu increngaturi si radacini adinc infipte in actul Puterii perpetuee,un factor media nociv prin instalarea la loc de cinste a MINCIUNII,a manipularii informatiei,a intoxicarii si dezinformarii..un pol ce penetreaza mintile slabe ,se instaleaza si creiaza dependente date de o dezvoltare subliminala a URII..a conflictului permanent ,producind o instigare de neimaginat impotriva valorilor,impotriva vietii normale si reale..,impotriva succeselor reale,impotriva Romaniei..indirect.

    Segmentul de populatie dependent de aceste medii,in special al unor televiziuni ce preda in fiecare secunda dezmatul Minciunii nu mai poate fi detasat de educatia virita in fiecare secunda amatorului de fantezii primare….

    Aceste canale sunt puse la adapost de o anihilare oficiala si legitima prin numeroase ziduri invizibile ,dar tot atit de puternice ca si sistemul ticalosit ce le-a creat.UNUL este slugarnicia fara limite si bine platita de contribuabil a CNA.

    Infamia,invectiva,insulta,calomnia,denigrarea,atacul la persoana,ultrajul,santajul,sunt arme folosite din greu de catre angajatii patronului.A devenit obisnuinta ??Da!Pentru ca nimeni nu le amendeaza deturnarea de la adevar!Nimeni nu ia nici o masura privind limitele libertatii de expresie consfintita de Constitutie.Si prea putini sunt cei care au indrazneala sa riposteze apelind la Justitie.

    Resemnarea produce absenteismul la vot..alimentat de activitati continuie pentru boicot, motivate prin faptul ca toti sunt o apa si un pamint…argument ce asigura constant partidelor de stinga sa ramana la Putere!

    Acel partid,acel lider,acea formatiune sau societate civila care va avea ingeniozitatea sa deschida ochii si sa sparga zidul minciunilor ajunse la guvernare ca politica de stat,sa aiba formule si putere care sa capteze sufletul odata cu mintea,acela va convinge votantul absenteist sa revina la urna si sa isi aleaga viitorul.Singura intelegere a mea se rezuma la acest pas.

    Sa lasam PSD-ului cu anexe cu tot electoratul fidelizat…Sa se spele pe cap cu el…Sa ne indreptam privirea si actiunea catre elite,catre tineri,catre agricultori,catre toti cei care asteapta un miracol…de ani de zile..
    Si tot din intelegerea mea..ma rog sa fie ales un Presedinte care sa il desemneze pe Traian Basescu premier…

    • it_s__not_news spune:

      ” un Presedinte care sa il desemneze pe Traian Basescu premier”

      Domnule postac, hotaraste-te: ori blamezi “actul Puterii perpetuee” ori ni-l dai perpetuu pe Basescu ca premier. Mai lasa-ne draga domnule de la PMP.

      • markwilliams spune:

        Cred ca stiti la ce m-am referit..merita sa specific:Cind echivalez Coruptie cu Putere nu fac trimitere la Presedinte…nici macar la partidul pe care l-a condus…Liderul este emblema unui partid conduita sa este propulsata dinspre si spre partid ,pina la momentul tradarii..
        Cind spun PDL cu liderul Blaga este total diferit de PD Basescu sau PDL Boc..

        Cind strugurii sunt acri aluneci in divagatii fara suport…

  20. oblio spune:

    O analiza buna, dar cred ca bagatelizati rolul CIA si Mosad pe aici… Mai ales cand e vorba o tara pe care se va construi un ”Scut”. Vor face tot ce pot pentru stabilitatea tarii si continuarea reformelor. Nu la vedere, sa afle tot prostul, dar… Pe de alta parte, Razboiul rece a reinceput si in atari conditii, agentii rusi din politica noastra (plus mass-media, justitie, adm. etc.) vor fi impinsi un pas inapoi. Daca sunt si corupti, s-ar putea sa fie impinsi definitiv. Dezideratul tuturor este sa scapam de ei…

  21. Daniel Georgescu spune:

    Poate ca domnul Lazescu fiind atat de aproape de copaci nu vede padurea ; eu in schimb, de dincolo de ocean (azi in vacanta pe malul oceanului si mai indepartat de Romania ) eu vad lucrurile un pic altfel : Basescu e de fapt un escroc care s-a infasurat cu mantia dreptatii pentru parvenirea sa si a familiei si amantei sale (careia i-a creat un partid-poseta sa fie si ea sefa undeva! ). Basescu e atat de speriat de gandul ca intr-o zi va ajunge la puscarie incat incearca prin toate mijloacele sa ramana in politica pentru a poza in martir cand va ajunge in catuse. Dovada e tacerea sa dupa ce fratele Mircea a fost demascat ca a luat 300 de mii de euro de la cumetrii magraoni….Cei care-i numesc pe romani prosti pentru ca nu s-au mai lasat prostiti de Basescu vor avea o mare surpriza in decembrie…..



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Lazescu


Alexandru Lazescu

Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)