Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Bucureștiul sub copaci

Mihai Buzea ianuarie 29, 2019 Opinie, Societate/Life
27 comentarii 3,580 Vizualizari

Pilda domnului profesor Valentin Naumescu, cea cu „punctele cheie”, este simpatică și utilă, așa că încerc s-o imit:

  • Fenomenul care a copleșit Bucureștiul în aceste zile, și anume arborii „glazurați” în polei, se petrece rar în orașe (încă mai rar în orașele mari), deși este frecvent în pădurile de foioase de la altitudini medii (dealuri submontane);
  • Slaba rezistență a arborilor urbani la acest fenomen nu se datorează faptului că ar fi „otrăviți de poluare”; dimpotrivă, se datorează faptului că în orașe le merge mult mai bine decât în pădure: resursele de apă sunt mai mari în perioadele critice, iar temperaturile medii sunt cu circa 3 grade mai mari în orașe decât în afara lor. Arborii cresc mai rapid decât este normal, textura lemnului este mai slabă, rezistența la factori fizici (vânt, polei) este mai mică;
  • „Carapacea” de polei în care sunt înveliți arborii se contractă noaptea (fenomen cunoscut de oricine: anomalia dilatării termice a apei) și produce „crăparea în lung” a fibrei lemnoase, în zonele fără noduri, și „daună totală” în zonele cu noduri (înfurciri). După subțierea carapacei de polei, crengile slăbite (și îngreunate de poleiul rămas pe rămurele) cedează și se prăbușesc în masă, pe străzi, mașini și fire electrice, așa cum vedem azi în București;
  • Cele mai expuse specii la acest fenomen sunt cele invazive, de foarte mică valoare estetică, în special oțetarul și plopul. Sunt cele mai puțin recomandabile specii de arbori urbani, dar alcătuiesc un procent mult prea mare din totalul arborilor orașului;
  • În afara sensibilității lor la „dăunători fizici” (vânt, polei), plopul și oțetarul au și alte defecte: frunzișul oțetarului miroase foarte urât (și este toxic), iar inflorescența plopului („puful”) este un foarte puternic factor alergogen;
  • Un oraș mare (cu un buget pe măsură) nu își poate permite să-și ignore arborii urbani. Dacă nu din alte motive, măcar din motive de siguranță a cetățenilor și a bunurilor lor;
  • Lucrătorii care se ocupă de toaletarea arborilor sunt permanent șicanați de bucureșteni și de cetățenii altor orașe din România (experiența mea din Brăila ar putea deveni un mic roman de aventuri). Din anumite motive, eu nu pot lucra decât vara și în fiecare vară mi se strigă, mie și echipei mele, „Criminalilor de copaci!” de către persoane educate și bine-intenționate, dar orbite de un fel de „extremism eco”. În esență, suntem asociați cu dezastrul ecologic al tăierilor „la ras” din munți (inclusiv din parcuri naționale și rezervații naturale);
  • Există un proverb chinezesc mai puțin cunoscut, care spune așa: „A opri o revoluție după ce a început este același lucru cu a săpa o fântână când nu mai poți de sete”. În ceea ce privește chestiunea arborilor urbani, este necesară o mai bună informare (din partea primăriilor), o mai bună autoinformare (din partea cetățenilor) și o mai bună strategie pe termen lung (din partea Primarului General).
  • Nu există resurse (umane și financiare) pentru un examen, pe timp de vară, al fiecărui arbore urban, pentru a se afla care prezintă risc de prăbușire și care nu. Ar trebui echipament specializat (un fel de „tomograf” transportabil, arată ca o valiză) și personal calificat pentru a-l folosi, ceea ce nu este realist, deocamdată;
  • Soluția pe care o propun este de inspirație londoneză (acolo am învățat eu meseria, între 2014 și 2016) și se numește Tree Officer. Acest personaj, foarte respectat de muncitorii arboriști (dar și de cetățeni) este în general un fost pădurar sau inginer silvic, un om cu mare experiență, care evaluează „la ochi” arborii urbani dintr-o anumită zonă (să zicem, un sector bucureștean) și stabilește arborii „suspecți”, care pot prezenta risc de prăbușire (în general, duramen putrezit total sau parțial; cum s-ar zice, „scorburi care nu se văd”);
  • Tot Tree Officer-ul decide care arbore trebuie toaletat și care nu, iar la cei care vor fi toaletați, ce toaletare li se va aplica (londonezii folosesc zece cuvinte diferite pentru „toaletare”, eu cunosc doar șase). În felul acesta, arborii urbani nu sunt „ai nimănui”, pentru că fiecare Tree Officer ajunge, în câțiva ani, să cunoască fiecare arbore din „parohia” lui. Repet: fiecare arbore;
  • Am aflat că cele patru orașe din Liga Vestului (Arad, Cluj, Oradea, Timișoara – le-am pus în ordine alfabetică, să nu se supere nimeni) s-au mișcat deja în această direcție și că arborii urbani ai celor patru orașe au fost luați în evidență, în maniera descrisă mai sus;

Concluzie: este de datoria cetățenilor Bucureștiului să se informeze și să se autoeduce în privința arborilor urbani, așa cum este datoria primarilor aleși de cetățeni (inclusiv și în special) a Primarului General de acționa mai degrabă proactiv (în această chestiune administrativă), decât retroactiv, așa cum se petrece în prezent. Privită în ansamblul problemelor de gestionare a unui oraș ca Bucureștiul, chestiunea arborilor urbani este una minoră, dar care poate fi abordată „după manual” (nu trebuie să inventăm nimic nou) și rezolvată cu costuri reduse. Condiția? Planificare pe termen lung. Iarna car și vara sanie.

Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Jimmy” (2018)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Dorel spune:

    Bravo, Mihai!

  2. arad spune:

    Hut ab, domnule Buzea !

  3. QWERTY spune:

    Puful alergen nu este inflorescența plopilor (inflorescențele sunt mâțișori), ci este format de perii din fruct, de pe sămânță. O soluție ar fi plantarea de exemplare mascule (plopii, ca și sălciile, sunt plante dioice).
    Oțetarul (mai multe specii și hibrizi) este mai mult arbust (poate fi și arbore, dar de talie mică).
    Am mari rezerve că arborilor urbani le merge mai bine decât în pădure, în toate cazurile. Poluarea chiar este o problemă (acidifiere, poluare luminoasă, ozon troposferic, soluții de deszăpezire infiltrate în sol …) pentru plantele din mediul urban. Dealtfel, mulți arbori au chiar această funcție: să concentreze ei poluanții și să ușureze munca plămânilor noștri.
    Despre Liga Vestului și grija ei pentru arbori, a se cam slăbi! În multe zone din orașele “occidentale” se taie aiurea arborii, mulți nici măcar maturi, și se plantează pestriț și fără noimă, dar cu mare respect pentru bilanțurile firmelor care fac lucrările. Se pot scrie romane și despre experiența arboristică (arboricuculturală?) din aceste orașe multiculturale (oltenești-moldovenești-bihorenești).
    Soluția propusă de dvs e de bun simț, dar dacă un milion de panseluțe îți pot aduce un milion de lei șpagă, de ce să te chinui cu un milion de arbori care-ți pot aduce necazuri?
    Așa, lista cu ființe malefice din folclorul românesc crește: câinii vagabonzi, urșii care coboară în orașe și atacă oamenii și stânile, lupii (care nu știm câți mai sunt, dar oricum sunt răi) și, iată, și arborii. La un loc cu șobolanii și țânțarii. Parafrazând și românizând un proverb chinezesc, putem spune că atunci când ai o drujbă și o pușcă, totul ți se pare un drob de sare amenințător.

  4. mihaela spune:

    Mihai Buzea (n. 1971), absolvent de Filologie (1996) şi de master (2005), a fost profesor, vânzător de asigurări, colaborator la Academia Caţavencu (2005-2010). Este reporter la Caţavencii (din martie 2010). Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bişniţar în anii ’90 (Praga, Istanbul, Cracovia), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) şi ca muncitor intelectual în Bucureşti (copywriter). Odată cu deschiderea Marii Britanii (1 ianuarie 2014), a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist. În 2015 şi 2016 a continuat această muncă sezonieră, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter, apărut în 2017 la Editura Polirom.

  5. pehash spune:

    Deci de vina este doar vremea!? :)

    Doar ca in Bucuresti se cheltuie anual 600 de milioane pe ingrijirea spatiilor verzi si primaria capitalei are inclusiv acele “tomografe” portabile…
    In practica, toaletarea este treaba unor dorei cu drujba, care la sfarsit de primvara lasa in urma cioturi de copaci, fara nici o ramura verde. Unii mai reusesc sa infrunzeasca un an sau doi din rezerve, apoi se usuca. “Tree officer-ul” in cazul asta se va schimba de la an la an si responsabilitatea va fi pasata ca o castana fierbinte.
    Daca tot luam modelul londonez, atunci hai sa dam si o valoare de inventar arborilor. Unii platani din Londra au valoare de inventar peste jumatate de milion de lire.

  6. Cristina spune:

    Este clar ca primaria Bucurestiului este la minim cu grija pentru spatiile verzi si copaci. Nu pare sa reactioneze nici la sesizarile facute de oameni (despre locuri in care copacii au fost indepartati si in care nu s-a replantat absolut nimic de cel putin 2-3 ani), daramite sa angajeze un Tree Officer…

  7. dan spune:

    Ca sa indulcesc putin amintirile dvs. din Braila:
    Cred ca echipa dvs a taiat un copac aflat chiar langa blocul in care locuiesc si ale carui radacini “ridica” blocul.
    Va multumesc!

  8. mihai spune:

    O mică observație necesară, mai ales că autorul este un profesionist al domeniului: puful plopilor NU este inflorescență și nici alergen. Inflorescența plopului este “șnurul” ăla roșu închis produs cu câteva săptămâni înainte de puf, iar puful este doar mijlocul de locomoție al semințelor, exact ca la păpădie.

    Alergia puternică manifestată de unii oameni (inclusiv eu) în perioada pufului nu este la puf, ci la polenul de graminee, microscopic și invizibil dar foarte agresiv și produs în cantități mari tot în aceeași perioadă. Polenul de plop apare în perioada înfloririi (a “șnururilor” roșii), dispare deodată cu șnururile și e un alergen moderat.

  9. Gogu spune:

    cum cade un copac cum sar toti ca arsi. Cand cad panouri publicitare, fatadele blocurilor, nu prea da nimeni importanta, e un fapt normal.

    Taiat-i pe toti si inveliti-va in betoane inca din timpul vietii,asa o sa fiti mai “safe”.

  10. ion spune:

    Daca comparam cu alte orase europene, in bucuresti e haos, arata din ce in ce mai rau.

    1. Copacii nu arata bine, iarba netunsa, buruian …
    2. Gunoi peste tot
    3. Spatii verzi intinse salbatice

    in ce priveste vegetatia

  11. neamtu tiganu spune:

    „Carapacea” de polei în care sunt înveliți arborii se contractă noaptea

    Precizari:

    -prin inghetare apa se dilata (gheata e mai usoara decit apa, la temperaturi f scazute poate sa inghete si berea-n sticla.

    -odata inghetata aceasta odata cu scaderea temperaturii se contracta..

    P.S Si eu am visat sa devin padurar.

    PPS Incalzirea globala duce la anomalii in comportarea ghetii

  12. ion spune:

    Apa a inghetat de la minciunile PSD-ului!

  13. Dumitru NUȚU spune:

    Scrie lângă fotografia dvs că sunteți ”arborist”.
    Există profesia asta în România? Presupun că nu (am dat căutare, găsesc doar în engleză).
    Legea românească prevede că toaletarea se referă la copacii și crengile cu risc de prăbușire (putrede, etc), că nu este permisă tăierea a peste 30% din coroana copacului și că drujbarii trebuie coordonați de un silvicultor (că noi nu avem încă ”arboriști”) care îi însoțește.
    Nu am văzut decât firme de drujbari, fără silvicultor.
    Am văzut că ”toaletarea” înseamnă aproape invariabil ciuntire fără milă a ramurilor principale sănătoase, adesea a tuturor ramurilor principale sănătoase, motiv pentru care acei arbori se usucă în același an sau în următorii 2-3 ani.
    Am mai văzut astfel de ”toaletări” de copaci deplin sănătoși în nenumărate spații în care nu avea cum să circule cineva.
    Am mai văzut că toaletare înseamnă și tăierea cu drujba a numeroase crenguțe, astfel scrijelind grav scoarța trunchiului principal și, prin aceasta, scurtându-i mult viața.
    Am mai văzut toaletări în parcuri, iar cele din Grădina Botanică au fost motiv de scandal public.
    Cunosc oameni care au chemat de la primărie să se taie copacul sub care își parcau mașina pentru că în acel copac se adunau păsări care le murdăreau mașina.
    Febra ciuntirilor masive, numite ”toaletări” a cuprins toată țara – de la copacii din orașe și până la cei de pa marginea șoselelor, din nordul țării până la Oltenița vedem aceste ciuntiri.
    Se ciuntește în orice lună a anului, inclusiv în lunile de arșiță mare și din sezoanele secetoase, chiar dacă au cuiburi cu pui de păsări. A te plimba printr-un parc bucureștean iarna este absolut dezolant din cauza ciuntirilor de copaci.
    Totul fără nicio milă și nu răspunde nimeni. Sunt dintre cei care s-au certat cu drujbarii pentru aceste abuzuri. Am dat telefoane la primărie și mi-au spus că vor trimite pe teren pe cineva să verifice. Se subînțelege că și ei știau că drujbarii nu au silvicultor că altfel l-ar fi contactat direct.
    Este încă un dezastru ecologic la scară națională.
    Încă ceva: din aceste devastări masive rezultă multă masă lemnoasă. Ce se întâmplă cu ea? Întreb doarece am văzut că, mai nou, drujbarii erau dublați de o echipă cu un fel de batoze care tocau lemnul (astfel mărunțit era aruncat de mașinăria aceea într-o remorcă, precum fac batozele cu cerealele). Făcea un zgomot asurzitor. Așadar, aș zice că cel lemne este valorificat. De cine?
    Și încă ceva: toaletarea unui copac se plătește cu 400 RON (dacă ciuntirile sunt denumite la fel înseamnă că se și plătesc la fel). Așadar, pe de o parte devastare ecologică, pe de alta câștig economic atât din devastare cât și din masa lemnoasă despre care nu știu să se fi vorbit vreodată public.
    Dvs în ce țară trăiți, dle ”arborist”?
    Poate că în orașul dvs totul este perfect în privințele semnalate mai sus. Nu ați mai ieșit din el în ultimii zeci de ani?

  14. Mihai Buzea spune:

    Textul conține trei erori neforțate, pentru care îmi cer scuze cititorilor: este vorba de dilatarea gheții, nu de contractare (mulțumesc, Neamțu Țiganu!); „puful” nu este inflorescența plopului ci parașuta seminței (mulțumesc, Qwerty & Mihai!); din categoria celor trei răi am omis inexplicabil o specie la fel de păcătoasă, este vorba de arțarul american (cum îi spun românii), kőrislevelű juhar (cum îi spun maghiarii), box elder (cum îi spun londonezii). Aceste trei specii invazive sunt o pacoste la fel de mare pentru „lumea arborilor” cum este troscotul japonez (în Ardeal i se mai spune „iulișcă”) pentru „lumea florilor”. Din păcate, soluția firească, adică înlocuirea acestora cu specii potrivite mediului urban (sâmbovină, platan, paltin, scoruș, ulm) nu se prea întrevede: nici cetățenii nu sunt pregătiți pentru înlocuire (nu toți știu să distingă speciile), nici primăriile nu au bani, resurse sau voință pentru așa ceva. Plus că sunt alte priorități de care trebuie să se ocupe un primar. Referitor la comentarii, încerc să răspund aplicat:

    @ QWERTY: poate aveți dreptate. „Am aflat”, adică „mi s-a spus”, nu am fost cam demultișor în Oradea, să văd cu ochii mei.

    @ pehash: un dezvoltator imobiliar a plătit primăriei consiliului 40.000 de lire care să poată doborî un platan care îi încurca proiectul. Imaginați-vă suma asta! Doar ca despăgubire pentru proprietarul legal, care îl plantase acolo cu 50 de ani înainte (consiliul local, the council, cum zic ei). În banii ăștia n-a intrat și manopera pentru doborâre, 750 de lire, pe care i-a luat patronul meu. Valoarea de inventar este o idee foarte bună, ar trebui să funcționeze și aici ca și acolo. În ceea ce privește echipele de arboriști din București, da, sunt subcalificați, habar n-au de meserie. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei, de curiozitate, sunt oameni sărmani de prin satele giurgiuvene și teleormănene, se pricep la copaci ca ursul la tango. Păcat.

    @ dan: blocurile acelea de patru etaje, corect? Cu acces auto foarte greoi, dacă îmi amintesc eu bine? Foarte dificili unii dintre locatari, dacă îmi permiteți… mai ales pensionarii. Încercau să ne trateze ca pe sclavii lor, din „bă pulică” nu ne scoteau. Presupun că sunt vecinii dumneavoastră :)

    @ Dumitru Nuțu: „batoza” aceea se numește chipper și este extrem de utilă pentru munca arboristului. Fără chipper, craca tăiată trebuie stivuită în remorcă și transportată prin tot orașul pănă la rampa de descărcare; cu chipper, capacitatea de transport a remorcii crește de 10 ori (cu 1000%, adică). Tocătura de cracă se numește chipping și este vândută fabriclor de brichete combustibile (varianta fericită) sau descărcată aiurea pe terenuri extravilane (sau intravilane, de ce nu? Dacă economisim motorină și putem băga diferența în buzunar…), unde otrăvește solul și pânza de apă freatică, prin fermentare și acifierea ce rezultă de aici. În ceea ce privește „ciuntirea”, aveți dreptate, rezultatul muncii acestor echipe de amatori este dureros de văzut; vina este mai puțin a lor (sunt oameni săraci, fac și ei un ban), cât a șefilor care îi trimit pe teren fără o minimă pregătire, fără măcar un curs de noțiuni simple, elementare. În ceea ce privește tonul dumneavoastră agresiv, acesta vă deservește mai mult decât credeți. „Încă un pensionar isteric fără treabă pe-acasă” va gândi cel ce vă citește comentariul, și e păcat, ați adus pe alocuri o reală contribuție la chestiune.

    • Cristina spune:

      @Mihai Buzea Totusi, nu e cam mult, sa fie ciuntiti (in numele acestei toaletari!) in halul acesta? Chiar zilele trecute, plopii de langa liceul Lazar din Bucuresti (si este doar un singur exemplu), plopi crescuti probabil in zeci de ani, au fost redusi la fabuloasa inaltime de 3 metri! Arata de-a dreptul jalnic. Asta fara sa mai socotim soarele si caldura care se vor pravali peste acel colt de strada la vara.

      • Mihai Buzea spune:

        Plopul este un arbore foarte păcătos. Din toate punctele de vedere, mai puțin cel eminescian. „Ciuntirea” de care vorbiți este o toaletare specifică acestei specii; în română n-are nume, în engleză îi spuneam „monolith”. Nu știu cum a fost executată acolo unde spuneți, lângă liceul Lazăr, dar chiar și dacă a fost bine executată, efectul asupra privitorului este totdeauna sumbru (mai pe românește, „arată foarte urât”). Din punctul meu de vedere, soluția este înlocuirea totală a celor trei specii invazive (plopul, oțetarul, arțarul american) cu specii bine adaptate mediului citadin. Unele specii au fost hibridate de-a lungul ultimei sute de ani tocmai pentru obținerea unor metiși potriviți acestui mediu, ca de exemplu cunoscutul și popularul Platanus hybrida, copacul îndragit al bulevardelor pariziene și londoneze.

    • dan spune:

      Corect!

    • Dumitru NUȚU spune:

      Cred că mai potrivit vă descrie pe dvs caracterizarea pe care mi-o faceți fără să mă cunoașteți. ”Pensionar isteric, nu are treabă pe acasă”. Desigur, o puneți în seama unui cititor imaginar ca să nu vă asumați răspunderea personal, ceea ce se adaugă tot la imaginea dvs.
      Indiferent de vârstă, este firească reacția împotriva devastării arborilor din orașe și de pe marginea șoselelor. Dvs calificati drept agresivitate descrierea mea pentru că nu vreți să vedeți cum acei copaci se usucă invariabil după câteva luni sau după câțiva ani de la așa-zisa toaletare.
      Un alt comentator menționează efectul nociv al ciuntirii copacilor asupra păsărilor care nu mai au unde cuibări. Veniți în București să vedeți cum arată parcurile după ciuntirea și mai dezlănțuită sub pretextul ruperii crengilor ce către apa înghețată – fenomenul a fost real, dar ciuntirile au vizat nenumărați copaci sănătoși, chiar fără a avea vreo creangă ruptă.
      Păsările suferă și pentru că, fără suficientă vegetație, mor de foame. Or, tot mai multe păsări se refugiază în orașe din cauză că habitatele lor naturale sunt distruse pentru a face loc culturilor agricole.
      În fine, spuneți în text: ”Din anumite motive, eu nu pot lucra decât vara și în fiecare vară mi se strigă, mie și echipei mele,” etc. Iar într-un răspuns către un cititor tot dvs spuneți că toaletările nu se fac decât înafara periodei de vegetație. Cred că este cazul să vă hotărâți într-un fel.

  15. Totusi spune:

    Ok, dar copacii adapostesc neamul pasaresc al oraselor, puzderie de cuiburi de mici cantatoare ce ne ofera glasurile lor vesele primavara si mai tot timpul anului. De aceea am si agreeat parerile poster @DumitruNUTU, care a avut un cuvant bun in favoarea patrimoniului Ornitologic urban. :-)

    • Mihai Buzea spune:

      De aceea, legal, lucrările de arboristică se pot face numai în afara sezonului de vegetație (adică iarna, când copacii n-au frunziș). Că nu se întâmplă așa, nu este vina legiuitorilor, ci a celor care nu aplică legea. Dacă politica platformei contributors permite, iată aici o întâmplare cu un plop, un cuib și echipa lui Buzea: https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/ciorile

      • Totusi spune:

        Excellent articolul Dvs., multumesc pentru amabilitatea de a mi-l recomanda! Si aprecierile de excelenta cuvenite Dilemei Vechi, fiindca v-a publicat!
        In legatura cu copacii, am observat ca, dintre arborii preferati de Dvs. ca optimali in oras, n-au rezistat prea bine nici platanii cei inalti in schimb, un castan inalt si maret a ramas absolut intreg, desi devenise, vorba Dvs., un copac “de sticla”!
        Poate si acest arbore, castanul, e de luat in consideratie in arboristica urbana pentru aspectul estetic valoros, dar si pentru calitatile de rezistenta la neobisnuitele intemperii hibernale, probabil datorita ramificatiilor, bifurcatiilor, nodurilor sale avantajoase ?! Oarecum intamplator am dat peste imagini din orasul Ukrainian Kiev, supranumit “oras al castanilor”, fiindca acestor arbori frumosi le merge foarte bine acolo, clima nefiind prea diferita de cea de la Bucuresti, cred.
        Iarasi multumesc.

  16. Decebal spune:

    Binevenit, articolul. Am vazut ramurele carora gheata le triplase su chiar le cvadruplase grosimea, iar acea gheata densa adauga o greutate considerabila.

    Cat despre notiunea de “proactiv” (in sensul cuvantului englezesc), cred ca este complet necunoscuta onor-pesedistilor nostri, inchistati in lene intelectuala si in “mie ce-mi iese?”…

    Desi-s “mitic”, doresc mult succes Ligii Vestului, in proiectele sale. Sper sa demonstreze, chiar si celor mai obtuzi anti-progresisti, ca omul sfinteste locul si ca se pot face lucruri bune pentru comunitate, cu bani europeni, fara furaciuni si fara “aprobare de la centru”…

  17. neamtu tiganu spune:

    unde otrăvește solul și pânza de apă freatică, prin fermentare și acifierea ce rezultă de aici.

    Nu stiu cum sa interpretez aceasta fraza, mi se parte teribil de ambigua. Ca gradinar amator cu scoala serala, stiu ca ni se recomanda sa macinam resturile vegetale. Pe aici fiecare gradinar care se respecta are o masina de tocat crengi. Ni se recomanda ca acest malai de crengi sa-l presaram printre plante, cica acestea ar fi nu numai un fel de fertilizant ci ar permite si anumitor insecte, viermisori sa supravietuiasca iernii, in zonele defavorizate care nu au fost blestemate de incalzirea globala. Acest malai se poate pune si la compostare, pe aici fiecare gradina are o lada de compostare.

    Pe plan industrial crengile tocate se folosesc si la instalatiile de obtinut gaze din material organic, urmind, ca dupa fermentare, sa fie folosite ca pamint de flori.

    • Mihai Buzea spune:

      Am vrut să scriu „acidificare”, nu „acifiere”, cuvânt care nu există! Punctul be mic: chippingul („mălaiul de crengi” cum spuneți dumneavoastră) este extrem de util grădinarilor, eu însumi am vândut remorci întregi, pe sub mână, unor sere din Londra, în loc să-l duc la rampă așa cum ar fi fost legal (dar drumul era foarte lung, iar la rampă nu primeam niciun ban pe chipping!). Grădinarii presară chippingul în jurul plantelor cultivate (trandafiri, ardei, roșii etc) și astfel interzic apariția oricărei buruieni, fără a recurge la erbicide. La fel, pentru supraviețuirea anumitor plante peste iarnă, se recomandă „întinderea” lor pe sol și acoperirea cu chipping, care (prin fermentarea foarte lentă) radiază suficientă căldură pentru supraviețuirea plantei. Ce se întâmplă însă când chippingul este descărcat dezordonat, adunându-se în grămezi uriașe, uneori de doi metri înălțime? Fermentează ani întregi și din grămadă se scurge în sol o „zeamă” foarte acidă, care omoară cam toate formele de viață din sol, ajunge în pânza freatică și numai bine nu-i face, iar uneori (mai ales în jurul gaterelor de zonele de munte), ajunge în râuri și omoară tot peștele pe mari distanțe (am văzut asta în zona Vatra Dornei, Neagra Șarului, Gura Haitii). După înlăturarea mormanului (grămezii, muntelui) de chipping, pe sol rămâne o pată cheală, pe care vegetația nu mai crește câțiva ani. Abia pe urmă, foarte încet, viața recucerește locul: mai întâi urzicile, apoi și altele. Fenomen similar, pe care sunt convins că îl știți: pe locul unde a fost o stână nu mai crește niciun fir de iarbă câțiva ani, apoi locul se umple de urzici și brusturi.

  18. George spune:

    Știe cineva de pe la primării că fiecare esnță de arbore are o durată de viață?! Este înscris în lucrări de specialitate.
    Știe acel ”cineva” că după un număr de ani specific fiecărei esențe neaplicarea procedurilor de tăiere apare pericolul prăbușirii?!
    Are cineva din primării trecut în fișa postului treaba asta?!

  19. Mihai Buzea spune:

    @ Totuși: am pus această întrebare maestrului arborist de la Londra, Mark „The Bark”. Răspunul lui m-a năucit și nici până în ziua de azi nu știu dacă și-a bătut joc de mine sau a vorbit serios. El mi-a zis că acum câteva decenii castanii erau plantați ca arbori urbani în tot orașul, până când i-a venit unui isteț ideea să dea în judecată primăria locală (a consiliului) pe motiv că i-a căzut o castană-n cap (?!). Probabil că a câștigat procesul și a primit despăgubiri, pentru că a urmat o epidemie de procese pe acest motiv absurd, iar în cele din urmă primăriile locale au decis înlocuirea castanului cu alte specii de arbori. Repet, nu știu dacă povestea este adevărată, o relatez așa cum mi s-a spus. Pot aduce mărturie că mai există castani pe străzile londoneze, chiar echipa mea a lucrat la câțiva și a doborât vreo patru sau cinci (din cei bătrâni și scorburoși), iar băieți din echipele de plantări au venit după noi și au sădit în locul lor puieți de carpen, de platan și de pin chilian (poreclit, nu știu de ce, „monkey tree”).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Buzea


Mihai Buzea

Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Jimmy” (2018) Citeste mai departe


E randul tau

Reducerea planului cadru Este absolut necesara. Cu indiferent ce scandaluri si riscuri. Nu as ...

de: Dedalus

la "Câteva sfaturi pentru viitorul ministru al Educatiei"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)