Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Cu drona prin România Centenarului

Teodor Baconschi februarie 19, 2018 Opinie, Politica & Doctrine
22 comentarii 4,646 Vizualizari

Un prieten mi-a trimis pe mail ce a spus recent despre Brexit dl Boris Johnson, fost primar al Londrei și actual ministru de Externe britanic. Un discurs sofisticat, zicea amicul meu, așa cum nu poți găsi la politicienii de pe Dâmbovița. Nivelul respectiv, obținut prin educație la Eton și studii clasice la Oxford, este mai degrabă curent în elita albionică. Vedem în el confirmarea punctuală a principiului că democrația le oferă națiunilor posibilitatea de a fi conduse de  liderii pe care îi merită. Așadar, românii – ca și britanicii, olandezii sau grecii – au la guvernare proiecția a ceea ce fabrică în societatea lor. Nu există guverne ”ideale”, rupte de realitatea medie, ci doar transpuneri executive ale acesteia din urmă. Paradoxal sau nu, găsești lideri cu educație privilegiată, la universitățile majore din topul global, mai curând în regimuri semidemocratice sau chiar autoritare. În democrație, you get what you give. Nivelul liderilor occidentali reflectă vechimea universităților excelente pe care le găzduiesc națiunile lor. În UK, o școală eminentă, precum King’s College London, are ”numai” două secole și ceva, spre deosebire de primele universități, fondate cu 500 de ani mai demult… La noi, universitatea apare în a doua jumătate a veacului 19. Numai că, de aproape trei decenii, nu mai suntem izolați prin Cortina de Fier, avem deja compatrioți care au studiat în mari centre apusene, deci sincronizarea cu nivelul intelectual al blocului geopolitic din care facem parte a devenit posibilă. Și rămâne dezirabilă, căci asta își doresc românii școliți, care contribuie din prima linie la dezvoltarea țării. De ce nu a devenit ea normativă?

La finalul anilor 90, când se produce prima alternanță democratică la putere din România postcomunistă, noul președinte, dl Emil Constantinescu, promitea atragerea în administrație și diplomație a 15.000 de ”specialiști” formați la standarde europene. Cifra, supraevaluată, a sfârșit ca referință satirică amară. Cert este că doar în meteoricele guvernări de Dreapta s-a produs o deschidere elitistă. În rest, am mizat pe rețele partinice și clientelare formate prin contraselecție. Nu competența de nivel ridicat a contat în fixarea listelor electorale și promovarea miniștrilor, cât fidelitatea față de ”partid” și cenușiul unor personaje obediente, care nu periclitează ierarhiile interne prestabilite. Evident, e mai ușor să găsești asemenea marionete decât să cauți, pentru a promova, personalități complexe și adaptate lumii contemporane. Numărul celor educați în mari universități de clasă mondială e firește cu mult mai mic decât cel al absolvenților produși pe feuda lucrativă a dlui Aurelian Bondrea. Primii, văzând că nu au culoar profesional pe măsura competențelor dobândite, au re-emigrat, lansând pe piață noi argumente în favoarea exilării creierelor. Din om în om și de la caz la caz, românii cu educație superioară în marile universități apusene au ajuns la concluzia că nu mai merită să revină acasă, unde nu-i așteaptă recunoașterea meritată, ci marginalizarea garantată prin tot mai obscena solidaritate a mediocrităților. Națiunea a irosit astfel  principala sa resursă de sincronizare civilizațională. Această ratare e mascată de mimetismul occidentalizării formale – lumea urbană se îmbracă de la mall, noile tehnologii remodelează comunicarea socială, se copiază din greu mode, concepte și atitudini, însă mentalitățile dominante rămân marcate de anti-elitism, izolaționism etnocentric, ruralism de substrat și nostalgie a colectivismului amorf, moștenit din comunism. Dincolo de simpatii electorale și opțiuni ideologice, România Centenarului e schizoid separată în două realități asimetrice: o minoritate modernizatoare tot mai deconectată de sfera politică (departe de butoanele decizionale) și o majoritate refugiată într-un trecut mitizat, refuzând – sau măcar încetinind – schimbarea socioculturală de substanță. Cercul vicios în care ne-am instalat se autoagravează: cu cât constatăm dramaticul decalaj dintre noi și statele avansate ale UE, cu atât ne repliem în fantasme anti-occidentale tot mai agresive. Blocarea monopolistă a agendei publice pe tema justiției demonstrează că nu vrem să ieșim din sărăcia noastră endemică: preferăm să o redistribuim prin politici penale cât mai drastice. Educația orientată spre viitor (soft skills & foundational literacies) construirea unei infrastructuri capabile să accelereze schimburile, creșterea autonomiei operative a cetățenilor în raport cu statul, meritocrația și excelența ca temei al unor politici publice de real impact social au devenit secundare sau chiar irelevante. Continuăm, de asemenea, să idolatrizăm ideia mesianică, legată de lideri salvatori, de parcă evoluția națiunii ar consta în ”norocul” unei acțiuni carismatice și nu în impersonalizarea procedurală a vieții instituționale, dublată printr-o libertate crescândă la nivel personal și local.

Primitivismul magic al acestui orizont de așteptare sabotează potențialul apartenenței la UE și NATO, nutrește euroscepticismul populist, întreține stilistica autohtonistă a unui imaginar retrograd și limitează contractul social la un soi de coabitare otrăvit-resentimentară, în care disconfortul stagnării e compensat prin căutarea de țapi ispășitori. Un simptom și mai alarmant privește declinul politeții în relația inter-umană și viața publică (să nu uităm etimologia comună a ”politicii” și ”politeții”: igiena minimă a vieții în cetate). E teribil să observi că pudoarea autocenzurii din comunismul terminal, transferată în primii ani ai tranziției, conținea mai multă civilitate publică decât perioada actuală, când banalizarea insultei și apoteoza grobianismului mediatic se desfășoară nestânjenit, fiind chiar plebiscitate pe forumuri, ca marcă specifică a românității. Nu a cucerit inima poporului regretatul Ion Rațiu, cu eleganța lui britanică, patriotismul său interbelic și partidul său defunct. Adevărata figură profetică a ”noilor timpuri” s-a dovedit până la urmă un personaj provenit din vechiul regim: Corneliu Vadim Tudor, cu tot cu ethosul său securistic, alcătuit din demonizarea obscenă a elitelor liberale și demagogie patriotardă.

N-am listat până aici noutăți: orice minte hrănită cu lecturi pertinente și oricare observator lucid al realității imediate ar putea reformula cele notate de mine în zeci de alte chipuri și, poate, cu ilustrări mai sugestive. Cum orice diagnostic presupune o terapie, vă așteptați, desigur, să schițez câteva soluții pentru depășirea evidentului nostru impas societal. E foarte simplu și totodată imposibil: ca să avansăm, trebuie să cuplăm la decizia politică minoritatea modernizatoare la care m-am referit mai sus. De ce e imposibil? Pentru că votul a decis mereu altceva, iar politicienii ”de meserie” (prinși în marele ”blat” al statu quo-ului) continuă să mizeze pe alianța cu cei păcăliți, îmbogățind cazuistica sindromului Stockholm. Abia nepoții lor vor ajunge să-mi dea dreptate, într-o Românie unde ”mintea cea de pe urmă” se va trezi, nedumerită, pe fundalul unui peisaj dezolant, prăfuit și confuz.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Trist, adevarat … Inca doua-trei generatii de sacrificiu ?

  2. marcel spune:

    Avem nevoie ca o tara de prosti sa voteze putinii destepti.

    Mult succes.

  3. elena vulpie spune:

    Un articol scris pentru minoritatea care stie, oricum.

  4. ionut spune:

    Adevărat de la un capăt la celălalt. Dar câți vă citesc? Și câți din cei ce vă citesc înțeleg ce scrieți?
    De ce n-ați pronunțat nume precum: Paleologu, Papahagi, Neamțu, Funeriu și, adaug de la mine, Baconschi? Unde sunt acești oameni școliți în mari universități străine? Au fost mai întâi tăvăliți în noroi de „presa aservită” și apoi au fost scoși din politică și înlocuiți cu nulități și/sau cu infractori intelectual (plagiatori) precum: Gabriel Oprea, Victor Ponta, Olguța Vasilescu, Liviu Pop. Ce caută d-na Grapini în Parlamentul European, ce-a căutat pe-acolo Gigi Becali și atâția alții?
    Și ar mai trebui întrebat ceva: unde sunt marii intelectuali ai nației, de ce n-au sărit in corpore să-l apere pe Paleologu când a spus adevărul despre derapajele din PNL, să-l apere pe Funeriu când era atacat că n-are bacalaureatul?

    • MIHAI 2 spune:

      Intradevar este extrem de trist că , de exemplu in ultimul week-end, atentia națiunii a fost monopolizata de giumbuslucurile sud americane ale inculpatei Udrea Elena, una dintre starurile mediocritatii romanesti. Cu greu te poti abtine de la flosirea unor vorbe grele de ocara cand iti amintesti ce declarații îi facea Dragnea cu cațiva ani in urma spunandu-i slugarnic ca nu se poate elibera de sub farmecul ei.

    • victor L spune:

      Unii dintre cei pomeniti de tine nu au “stofa” de politicieni.
      De exemplu dnii Papahagi si Neamtu. A fi scolit la universitati straine nu iti garanteaza si reusita in politica. Nu-i deloc obligatoriu. Poti fi un stralucit demnitar numit intr-o functie importanta, dar e greu sa digeri politica, aia numita ba koorva, ba inghititoare de broaste.
      Chiar si dl Teodor Baconschi a abandonat prea repede politica. Probabil nu suporta infringerile. Politica insa nu este doar din victorii.
      In politica, la fel ca in afaceri, intii trebuie sa investesti. Si sa nu abandonezi la prima infringere.
      Iar jelaniile nu ajuta deloc.

      • ionut spune:

        Așa e, prietene, dar parcă în loc de Grapini sau Liviu Pop i-aș prefera totuși pe Papahagi sau Paleologu.

  5. Cristian Felea Cristian Felea spune:

    Greu de negat.
    Dar pe mine mă preocupă mai ales cercul vicios pe care l-a creat continuitatea FSN-PDSR-PSD, care a propus mereu alegătorilor personaje cu spoială, de tipul Năstase sau Geoană, la pachet cu non-valori manifeste, dar cu priză la plebe, gen Marean Vaghelie sau Piedone.
    De ce CDR nu a reușit să vină cu alternativa? Păi, haideți să ne gândim, acum că putem privi retrospectiv: chiar puteau Emil Constantinescu, fost secretar de partid, Ionescu Quintus, fost informator al securității, Victor Ciorbea (mai este nevoie să insist asupra personajului? vorbește realitatea zilei de astăzi) etc. să ofere o alternativă; o altă alternativă decât “să plece ai lor ca să vină ai noștri”?
    Acest cerc vicios îl putem rupe și mâine. Avem oameni valoroși cu miile. Doar că niciun partid nu-i propune și nici nu-i va propune în curând. Nici măcar USR. Mă tem că nici Platforma 100. De PMP sau PNL nici nu mai vorbesc.
    Atunci când – ca să ofer și un exemplu constructiv – un partid politic vă va bate în poartă și vă va consulta asupra modului în care să își selecteze liderii, atunci când un partid politic își va trimite membrii de partid la sesiunile Fundației Paleologu și îi va încuraja să particpe la spectacolele de la MȚR, Operă, Teatrul Național, când îi va trimite la târgurile tradiționale și îi va încuraja să sprijine voluntar câte un om de afaceri român care a pornit o afacere de la zero și acum face export, când îi va încuraja să presteze voluntar ore în sprijinul bolnavilor în nevoie…abia atunci acel partid va propune lideri adevărați.
    Iar noii lideri vor avea și discurs, dar și capacitatea de lidership, vor fi definiți de valori și își vor pune amprenta personalității în postul pe care îl vor ocupa. Aștept acel partid și voi ști când el va exista, pentru că, probabil, copiii mei îmi vor vorbi despre el. Și mă vor îndemna să-l votez. Și o voi face.

    • joenegut spune:

      Genul ăsta reducţionist şi primitiv de a categorisi oamenii care au suportat regimul comunist este revoltător.

      Constantinescu nu s-a comportat în niciun caz ca un secretar de partid, este cel care a înscris România clar spre Vest.

      Ionescu Quintus a supravieţuit la Canal şi apoi a fost cel care a reunit PNL singurul partid politic alternativ la PSD.

      Oricum ambii au dat dovadă de educaţie şi comportament civilizat în public lucru care nu se prea observă azi, mai ales la cei mai tineri!

      În rest vă cer să mai reflectaţi nu să aruncaţi vorbe necugetate.

      • Cristian Felea Cristian Felea spune:

        Am trait in aceeasi Romanie. Trebuie ceva mai multe argumente ca sa ma convingeti.
        Dar stiti ce, cel mai bine ma convinge istoria traita. Pentru ca faptele sunt argumente imbatabile.
        In rest, apreciez demersul dvs. ca fiind unul gratuit. Dar nu ma deranjeaza.
        Mult succes!

    • Cinicul spune:

      Lucrurile s-ar schimba, poate, daca pe buletinul de vot va exista și o poziție numita in alte tari none of the above nimeni din cei de mai sus.
      Cât despre consultarea cetățeanului in probleme serioase ea nu prea exista in nici un sistem politic pluralist solid (ma feresc deliberat sa folosesc cuvântul democratic). Nu cunosc vreun caz in care sa fi fost consultat vreun cetățean cand se organizeaza aventuri militare pe aiurea care scot din buzunarul cetățeanului sute și mii de miliarde de dolari, euro, ca sa nu mai vorbim de ruble.

  6. C Bucur spune:

    Mda, m-am oprit la faza cu King’s College London. De fapt a fost infiintata in 1829, asta e in prima jumatate a “veacului 19″, dupa cum se exprima autorul. Ii recomand (ca de obicei in aceste cazuri) sa citeasca inainte de a scrie – de exemplu Wikipedia, o enciclopedie la indemana tuturor.

    • Mihai spune:

      Domnule Bucur, eu m-am oprit la faza cu Wikipedia. Mai mult de atât nu cred că trebuie să spun. O zi frumoasă!

  7. Vlad spune:

    O perspectiva mai degraba naiva.

    Tabloul realitatii cotidiene nu e complet si lasa la o parte partile laudabile ale tabloului societal care au menirea sa ne calibreze si sa ne echilibreze pentru a putea cumpani corect situatia in care ne aflam.

    In primul rand e vorba de intelectualii locali, de initiativele romanilor care au facut si fac ceva fara sa fie neaparat la butoanele puterii decizional-politice.

    Intelectualitatea romaneasca se manifesta intr-un mod caracteristic pe care l-a dobandit mai degraba din necesitatea cenzurii: cei mai multi scriu si sunt multi oameni care scriu bine, care au coerenta in gandire, care au coloana vertebrala si care si-au asumat constient rolul pe care il au la reconstruirea ethosului.

    Sigur nu e cazul sa ne amagim sa ne uitam doar spre in afara spre vecini si resurse salvatoare care sa ne construiasca si sa ne ofere dimensiunea morala. Nu e cazul pentru ca dimensiunea morala se afla in fiecare dintre noi daca e evaluata si cautata corect. Nu suntem chiar un chimval rasunator si asta fara sa ne imbatam cu apa rece. Pur si simplu e nevoie sa ne cuplam lucid la ceea ce avem disponibil in conditiile date.

    Particularitatile economice si educationale care confera libertate si construiesc fibra socio-umana au mai degraba o componenta rurala. Asta e realitatea in concret ceea ce a supravietuit din spiritul intreprinzator local sunt meseriile si activitatile traditionale si in jurul acestora exista destule initiative de promovare. Avem o conexiune solida cu partea rurala chiar daca nu vrem sa o admitem si chiar daca in contextul economic global aceasta confera mai degraba o resursa sustenabila in economia locala si nu atat in schimburile economice cu alte tari.

    Educatia e intr-adevar oarecum o piatra de poticneala intrucat a ramas intr-o zona abstracta care mai degraba favorizeaza construirea capitalului uman pentru mana de lucru necesara corporatiilor occidentale si care alimenteaza tacit si sustine economic plutocratia locala care sunt beneficiarii directi ai taxelor si apoi propagatorii unei industrii de consum bazata pe imitatie occidentala, cred ca in stilul bine incetatenit prin influente mai degraba orientale, care contureaza un dolce far-niente.

    Totusi exista initiative educationale atat individuale prin diverse organizatii sau oameni binevoitori care isi asuma rolul formator si educa activ tineri preponderent in activati cu caracter spiritual autentic romanesc dar si culturale. Ce lipseste intr-adevar e cuplare decizionala dar exista initiative si in aceasta directie. Ma pot referi la ARCA, un proiect in derulare care promite mult.

  8. Lucifer spune:

    Voi amenda acest text, altminteri bine scris în dulcele stil clasic al intelectualităţii româneşti. De ce să-l amendez? Fiindcă este o dulce laşitate, de felul că elitele româneşti fug din ţară şi nu vor să participe la dezvoltarea societăţii româneşti fiindcă, vezi Doamne!, ” văzând că nu au culoar profesional pe măsura competențelor dobândite, au re-emigrat, lansând pe piață noi argumente în favoarea exilării creierelor”. Zău, Domnule?! Ele, aceste elite, nu au nicio responsabilitate, niciun pic de patriotism, nicio remuşcare că poporul care i-a zămislit trece prin situaţii grele? De exemplu generaţia de la 1848 care a fixat destinul României pentru un secol, şi ea şcolită în Apus, şi-a sacrificat viaţa şi averile cu scopul patriotic de a-şi dezvolta şi emancipa propriul popor. Elitele de azi vor ca, mai întîi, să li se recunoască “competenţele”, să fie poftiţi direct în conducerea socială numai fiindcă şi-au luat un doctorat la Oxford, Cambridge sau Harvard. Păi nu este aşa, ele, aceste ELITE trebuie să se implice de bunăvoie în acţiunea de renaştere a poporului român, eventual cu sacrificiile corespunzătoare.
    De aceea zic că elitele româneşti nu au făcut nimic pozitiv timp de 28 de ani pentru dezvoltarea societăţii româneşti. Ba dimpotrivă!

    • Grigore Ureche spune:

      Gata, am rezolvat-o și pe asta, elitele sunt direct vinovate de mocirla în care ne bălăcim. Nu ajungeau agenturile stăine, corporațiile, marile puteri și Soros, acum sunt de vină și elitele.
      ‘Tu-le mama lor de elite, adică ele fuge dă noi, care le-am zămislit noi pă iele, ale dreaq ielite.

      (ar trebui să fie, așa, un fel de Justice League, niște super-eroi care, by default, să ne salveze din rahat benevol, pe banii lui Bruce Wayne, chiar dacă facem mișto de ei fix când ne salvează)

      Apropos de zămislirea aia… Elitele alea de pe la 1848, la fel ca elitele de-acum, nu sunt zămislite de neamul românesc:
      - alea din 48 au fost zămislite de țările alea din vest, nu de România. Aici era evul mediu, acolo era lumea modernă, diferență de cel puțin 200 de ani. Adică, în 48, Franța era în 1848 și România în 1648. Da, scria în calendarul nostru, ăla ortodox, că e anul 1848 dar era o greșeală de tipar, de fapt eram în 1648, trust me;
      - elitele contemporane au reușit ceva nu datorită sau ajutate de România ci luptând fix contra României, făcând totul invers, pe banii, pe timpul și pe nervii lor. Dacă e să faci cum te învață societatea românească, ieși hoț. Dacă e să înveți fix ce ți se predă în școala românească, ieși prost.

      Elitele zămislite de România, de români, sunt Dragnea și Becali, atât. Fix ca românii, așa și elitele zămislite 100% de români. Restul, niște accidente, niște excepții care confirmă regula.

  9. man of war spune:

    s a ratat sansa modernizarii in 1989, atunci cind trebuia gindita si turnata fundatia romaniei viitoare. nu s a intimplat acest lucru, dimpotriva, s a consolidat si mai mult statul activistilor, militienilor si securistilor, ajungindu se astazi ca patura bugetara si asistata sa reprezinte masa votanta predominanta, astfel incit alegerile “democratice” au devenit formale, cu un final cunoscut. cind a aparut intruderul Constantinescu sustinut de CDR (ce gafa !), oamenii lucizi au realizat ca lupta pentru destructurarea structurilor bolsevice s a sfirsit. restul este poveste, romania institutionalizata ca o prada de azi, in dauna oamenilor liberi si creativi, s a cimentat. iar un nou 89 nu se intrevede prea curind.

  10. Dimitrie Leoni DA spune:

    Inseamna ca alea de fapt NU sunt niste adevarate elite, de nivelul pasoptistilor, celor din interbelic, ori a celor cativa ca Funeriu.

  11. Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

    Domnule Baconschi, de acord. Insa ar trebui sa spunem fiecare cam ce am facut cand am avut posibilitatea, in functii publice, sa angajam astfel de oameni, sa ii atragem spre Romania. De pilda veti gasi chiar aici pe Contributors Aventurile dlui C in Romania (rog webmasterul sa lase sa treaca urmatorul link, stiu ca nu e uzuala permiterea linkurilor in comentarii : http://www.contributors.ro/editorial/aventurile-domnului-c-in-romania/ )

    E o poveste care demonstreaza clar nu doar ca cei cu buna educatie in UK sunt dispusi sa vina, nu doar ca sunt dispusi sa vina chiar atunci cand exista o reducere de aproape 50%, dar explica cu ce se confrunta atunci cand vin, daca vin.

    Dl Basescu a spus ca a angajat 20 de tineri cu MBA la presedintie, ei erau vreo 5 maximum…dvs la Externe, dle Baconschi, cate rocotile din vechiul sistem versus cati “proaspeti, cu facultati in UK” v-ati ostenit sa aduceti acolo? Cred ca procentul este 95%-5% cu indulgenta, dar poate nu am eu toate datele….

    • Vlad spune:

      Dupa ce am citit articolul pe care l-ati scris cu domnul C si dupa ce am mai reflectat la articolul domnului Baconschi nu ma pot hotara unde bate: e o reclama subtila la education fair-ul din februarie sau un apel la resurse locale pentru a suplimenta aparatul administrativ local. In primul caz inteleg referirea la scolile din afara, in al doilea mi-e greu sa o intuiesc … La ce ar fi bune scolile din afara pentru experienta concreta a realitatii adminstrative locale pentru care e nevoie de anduranta, cunostinte locale si de toate tipurile …

      De fapt cred ca nu e singurul apel daca stau bine sa ma gandesc am mai vazut si altele … dar care e sensul ?

  12. Remainer spune:

    Din pacate Boris Johnson, in ciuda educatiei lui de elita, e si un politician prost si si un om care nu musteste de inteligenta. A sustinut Brexitul prin tot felul de minciuni, a facut gramezi de gafe, nu e nici pe departe un exemplu de urmat. De fapt e greu de gasit in toata clasa politica britanica, de la un spectru la altul, politicieni admirabili. De la mincinosii Brexiteers la stinga extrema care a pus stapinire pe partidul laburist Regatul Unit e intr-o criza politica creata de proprii politicieni.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Teodor Baconschi


Teodor Baconschi

După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe Col... Citeste mai departe


E randul tau

Dragi Comentatori, apropiindu-ne de sfîrşitul acestei discuţii din care eu am învăţat mult (ş...

de: Szilágyi N. Sándor

la "Scrisoare de suflet românilor indignați despre români și unguri, puțin altfel"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)