Motto: „ART. 166-1 (Cod Penal) Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Dincolo de avalansa de evenimente, informatii si dezinformari prezente in spatiul public romanesc in ultimele trei luni, evolutiile dramatice de ultima ora de pe scena publica romaneasca necesita o urgenta si imperativa repunere in context in ce priveste natura si caracterul violentei de stat ilegitime fata in fata cu mecanismele de autoaparare ale statului de drept. Astfel:
Diferenta dintre un stat functional si un stat esuat se face prin capacitatea de exercitiu a monopolului asupra violentei. Incalcarea acestui monopol al violentei de catre particulari conduce la dizolvarea autoritatii de stat in colectivitatea respectiva. Consecintele acestei dizolvari se traduc in societate fie prin anarhie generalizata fie prin razboi civil. Exemple la indemana sunt Somalia ori Afganistanul in prezent, ori Spania si Rusia in timpul razboaielor civile din anii 1936-1939 si respectiv 1917-1921.
Diferenta dintre un stat totalitar si un stat de drept se face din prisma temeiului ce sta la baza exercitarii monopolului asupra violentei. In vreme ce intr-un stat totalitar monopolul violentei se exercita conform vointei discretionare a puterii politice constituite in stat (vezi Partidul Comunist Roman, partidul bolsevic in Rusia), statul de drept se defineste prin exercitarea monopolului asupra violentei exclusiv pe baza respectarii unui sistem stabil si predictibil de legi adoptate in baza unor proceduri ce asigura participarea si consensul cetatenilor la elaborarea acestor legi. Statul totalitar nu recunoaste decat supusi, statul de drept este constituit din cetateni.
In cadrul statului de drept, aplicarea si executarea legilor se realizeaza prin autoritati publice mandatate in acest scop de Constitutie, legea fundamentala a statului. Aceste autoritati sunt organizate in putere executiva si putere judiciara. Ambele puteri sunt investite cu autoritatea de a impune cu caracter obligatoriu si general valabil in societate monopolul asupra violentei exercitat de stat in conformitate cu legile in vigoare.
Refuzul oricarui membru ori musafir al statului respectiv de a recunoaste si de a se supune actelor de autoritate emise pe teritoriul statului de catre cele doua puteri, executiva, si respectiv, judiciara, antreneaza in mod automat activarea violentei de stat legitime, exercitate in vederea obligarii celui vizat la respectarea actului de autoritate emis de una din cele doua puteri mai sus mentionate. Actul de opunere al celui vizat de un act de autoritate publica este infrant iar respectivul este fortat sa suporte consecintele actului de constrangere ce deriva din exercitiului monopolului de stat asupra violentei. Acesta este fundamentul primar al autoritatii de stat.
Intr-un stat de drept contraponderea potentialului discretionar-destructiv al unui astfel de act de constrangere si violenta publica (de stat) rezida in legitimitatea acestuia, respectiv in conformitatea acestuia cu legile in vigoare si Constitutia statului. Actul de constrangere este recunoscut ca legitim si constitutional doar in masura in care izvorul actului de autoritate ce este astfel dus la indeplinire se regaseste in legile in vigoare ale statului respectiv si in principiile si dispozitiile constitutionale.
In absenta unui consens general recunoscut in societate cu privire la legitimitatea absoluta a unor valori politice fundamentale stipulate in constitutie, scrisa sau nescrisa (cazul democratiilor occidentale), acest mecanism de contrapondere depinde in mod exclusiv de buna functionare a puterii judiciare intrucat in cazul unei societati democratice inca in curs de consolidare (cazul Romaniei) capacitatea de reactie, organizare si presiune a societatii civile este una limitata, usor subordonabila prin mecanismele unui stat totalitar.
In acest context, acapararea si subordonarea puterii judiciare ce exercita prin magistrati (judecatori si procurori) activitatea de control a respectarii legilor si Constitutiei, inclusiv de catre celelalte doua puteri organizate in stat (legislativa si executiva), reprezinta actul primar de instalare a unei puteri politice discretionare.
Care sunt parghiile pentru realizarea acestui demers? Emiterea de catre puterea executiva si de catre cea legislativa a unor acte de autoritate publica ilegale si respectiv neconstitutionale. Datorita prezumtiei de legalitate de care acestea se bucura pana la proba contrarie, aceste acte de autoritate pot fi puse imediat in executare inainte ca un control judecatoresc sa mai poata fi activat cu privire la respectivele acte de autoritate publica. In acest fel, decapitarea puterii judiciare poate fi realizata inainte ca aceasta sa mai poata reactiona la actele ilegale si neconstitutionale ce o vizeaza.
Este esential de retinut ca actele de autoritate nelegale/neconstitutionale emise de puterea executiva ori legislativa au in spate capacitatea de violenta organizata a statului prin mecanismele de constrangere specifice. Opozitia fata de astfel de acte de autoritate este intampinata in caz de refuz cu violenta de stat (ex.: mandatul de arestare).
In cazul in care aceste acte de autoritate sunt in drept nelegale ori neconstitutionale violenta de stat ce sta in spatele acestor acte devine in mod automat nelegitima. Faptul ca ea nu ajunge sa fie exercitata efectiv devine irelevant atata vreme cat insasi amenintarea cu activarea mecanismului de constrangere al statului este suficienta pentru a obtine o (eventuala) conformare din partea persoanelor fizice ce sunt constituite in structuri de conducere si reprezentare a puterii judiciare.
Din aceasta perspectiva, scurtcircuitarea mecanismului de control judiciar si decapitarea puterii judiciare inainte ca aceasta sa se mai poata pronunta asupra eventualei nelegalitati ori neconstitutionalitati a unui act emis de puterea executiva ori legislativa (ex.: revocarea unor judecatori constitutionali inamovibili, schimbarea post-factum a legii de organizare a unui referendum, inlocuirea procurorului general inainte de expirarea mandatului etc.) reprezinta anularea efectiva a statului de drept.
Aceasta anulare a statului de drept devine insa si eficienta abia atunci cand puterea judiciara se preda neconditionat sau asteapta cu pasivitate decapitarea ordonata prin violenta de stat (ilegitima) de catre puterea executiva sau cea legislativa.
Fata de acest context, merita recitit inca o data textul art. 166 indice 1 din Codul Penal in vigoare in Romania la data de 2 august 2012:
„ART. 166-1 (Cod Penal) Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Acest text are ca ipoteza de redactare exercitarea de actiuni ilegale pentru schimbarea prin violenta a ordinii constitutionale din exteriorul autoritatilor publice (acestea fiind prezumate intr-un stat de drept ca respecta legile in vigoare si Constitutia).
Ce se intampla insa cand actiunile ilegale sunt realizate din interiorul autoritatilor publice? Beneficiaza aceste actiuni ilegale de regimul actelor de autoritate publica pana la proba contrarie in fata autoritatii judecatoresti? Bineinteles, da. Ori acest regim presupune si capacitatea de a utiliza violenta de stat pentru aducerea la indeplinire a respectivelor acte de autoritate.
Ce se intampla atunci cand respectivele acte sunt de fapt actiuni ilegale de inlocuire a celor ce ar putea cenzura aceste acte statuand asupra caracterului nelegal si neconstitutional al acestora? Daca actele de inlocuire ar fi duse la indeplinire dupa exercitarea controlului judiciar si declararea acestora ca legale si constitutionale atunci problema subordonarii puterii judiciare devine una inexistenta cel putin din punct de vedere formal atata vreme cat aceasta a statuat asupra legalitatii actelor de inlocuire.
Insa cand acte de autoritate susceptibile de ilegalitate sunt puse in executare inainte ca un control judiciar sa mai poata fi activat ne aflam in fata unui act de violenta de stat impus prin insasi urgenta executarii. In acest caz caracterul de violenta al eventualelor actiuni ilegale mai sus amintite rezida in capacitatea de utilizare a violentei de stat (sau amenintarii cu exercitarea acesteia) in vederea executarii actelor de autoritate respective. Monopolul asupra violentei exercitat de stat si investit potentialmente in orice act de autoritate publica face inutila o violenta fizica directa cu exceptia cazului in care persoana fizica vizata finalmente de respectivul act ilegal refuza sa se supuna acestuia.
Din aceste considerente, merita poate sa meditam asupra domeniului de aplicare al articolului de lege mai sus mentionat, daca si in ce masura este suficient pentru protectia statului de drept si al ordinii constiutionale si, respectiv, daca formularea actuala a acestuia nu permite totusi protejarea ordinii constitutionale chiar si in cazul unor accidente „atipice”, cum ar fi spre exemplu, decapitarea puterii judiciare prin acte legislative ori administrative neconstitutionale ori nelegale in vederea subordonarii acestora prin nominalizari servite „la cheie”.
Miza nu trebuie sa ne fie indiferenta intrucat realizarea cu succes a subordonarii puterii judiciare si aneantizarea in fapt a mecanismelor de control judiciar asupra actelor de autoritate emise de puterea legislativa si, respectiv, executiva deschide perspectiva unei puteri politice discretionare cu potential totalitar latent. Inutil de adaugat ca in acest caz libertatea de expresie va deveni prima victima a unui astfel de regim politic iar Romania se va putea ulterior transforma linistita intr-un Belarus carpato-danubiano-pontic in mai putin de un an.
Intrebarea este: Putem tolera acest lucru? In fond, se joaca destinul viitor al Romaniei. Doar atat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multumesc pt. articol.
O intrebare; pentru ca justitia „macina” incet, cine ne poate proteja eficient de un parlament prin de puscariabili si de un guvern condus de un hot?
noi putem face asta daca suntem uniti!
In primul rand, ce NU ne poate salva: Occidentul. Fara un casus belli consistent generat de o reactie interna puternica Occidentul se va limita probabil sa ne izoleze pentru urmatoarele 6 luni sau 20 de ani pana ne vine din nou mintea la cap.
In al doilea rand, ce ne poate salva: NOI INSINE. O mobilizare interna exemplara a cetatenilor si rezistenta puterii judiciare fata de actele USL de acaparare a puterii totale in stat.
In al treilea rand, trebuie luata in considerare capacitatea considrabila pe care o are USL-ul de a organiza violente de strada si provocari similare mineriadelor din anii ’90. Societatea romaneasca se afla pe buza prapastiei in ceea ce priveste coeziunea sociala.
Un scenariu de revocare a judecatorilor constitutionali (inamovibili!) ce se opun validarii post-factum a referendumului este deloc imposibil. Un alt scenariu alternativ este blocarea CCR in invalidarea referendumului si amanarea sine die a revenirii presedintelui suspendat pana la imstrumentarea completa a noilor nominalizari la varful procuraturii. Din acel moment puterea judecatoreasca este neutralizata caci ea nu se poate autos esiza asupra actelor ilegale sau neconstitutionale ale noului regim. Iar din acel moment poarta instaurarii dictaturii este liber
Iar din acel moment poarta instaurarii dictaturii este liber deschisa: Marea Adunare Nationala va legifera pe banda rulanta mai intai noi legi cu privire la alegerea propriilor membri, cine poate vota si in ce conditii, noi reguli cu privire la exprimarea in public si prin mijloacele media, noi reguli cu privire la organizarea adunarilor publice, utilizarea internetului, noua constitutie etc (a se vedea Rusia, Belarus, Ucraina …).
Singura evolutie care ar putea eventual impiedica acest scenariu extrem este probabila intrare in faliment economic a Romaniei inainte ca toate aceste lucruri sa poata fi implementate si iesirea consecutiva in strada a actualului elecorat al USL-ului pentru inlaturarea puterii constituite prin intermediul „Marii Adunari Nationale”. Dar nu exista nicio garantie in acest sens avand in vedere evolutia societatii romanesti in intervalul 1947-1989 (42 de ani de comunism fara vreo insurectie civica comparabila cu momentele Ungaria 1956, Cehoslovacia 1968, Polonia 1980-1989).
Un punct de vedere personal, desigur.
Multumesc mult pt. raspuns!
We’re doomed! In conditiile in care 42% dintre romani cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, in conditiile in care cam tot atitia cred ca comunismul a fost o idee buna dar aplicata gresit de Ceasca, we’re doomed …
Articol excelent, care arata ca articolul espectiv din codul penal se poate aplica. Dan Tapalaga, intr-un articol scris pe la inceputul puciului arata ca acest articol nu se poate aplica din cauza ca cele doua conditii, actiuni ilegale si violenta, trebuie indeplinite cumulativ, ceea ce, in opinia lui Dan Tapalaga, nu era cazul. Acest articol ar emeritul tocmai de a arata ca in acest caz, actiunea fiind indeplinita chiar de catre autoritatea executiva si legislativa, violenta este intrinseca actiunii acestor autoritati.
In concluzie, o demonstratie excelenta a posibilitatii ca autorii puciului sa fie incriminati chiar pe baza CP.
Felicitari autorului!
Raspunsul este: NU! Dar oare are imporatanta parerea noastra? Deciziile se iau la un alt nivel.
Lui Dogaru ,care incita la violenta si la desfiintarea Curtii Constitutionale chiar zilele acestea ,justitia nu-i poate face nimic ?? Mai mult ,aduce acuze la adresa UE !!!
Excelenta demonstratie. Sper sa limpezeasca ideile cui trebuie pentru ca actiunea penala sa fie pornita. Totusi autorul subestimeaza rolul decisiv al presiunilor UE si SUA. Daca acestea n-ar fi existat, n-am fi avut nici regula cvorulumului la referendum si, poate, nici procurori curajosi care sa intre in guvern ca in brinza. S-a vazut clar ca, din pacate, noi nu ne putem salva. N-am fost in stare sa iesim in numar covirsitor in strada ca sa protestam fata de puciul USL si sa dam astfel curaj institutiilor publice. La referendum, s-a evitat dezastrul numai pentru ca a fost vacanta si canicula. Dar cultura civica si constitutionala a romanilor este cvasi-inexistenta. Romanii nu inteleg la ce serveste o Constitutie si nu vad in ce s-a intimplat o lovitura organizata la adresa ordinii constitutionale, ci doar o gilceava intre BAsescu si USL. Cum Basescu a taiat pensiile si salariile, este clar in ce parte merge favoarea populara.
Deci repet: daca n-ar fi fost presiunile puternice din partea UE si SUA, am fi fost un Belarus 2 la ora asta.
Sunt absolut de acord ca fara presiunile externe nu aveam repus in vigoare cvorumul la referendum. Mi-e teama insa ca de aici incolo suntem pe cont propriu caci nu ne va pune nimeni cu forta „democratia in traista”. Daca intr-un fel sau altul se ajunge la o validare fortata a referendumului si in tara nu exista o reactie puternica s-a terminat cu noi pe o lunga perioada de timp. De asemenea, determinarea USL de a scoate „minerii” in strada poate crea cu succes perdeaua de fum necesara pentru finalizarea puciului anticonstitutional. Nu cred ca in absenta unei contra-reactii viguroase la un astfel de demers va mai permite UE sa intervina in „treburile interne” ale unui stat (inca) membru. De ce spun asta, pentru ca aparenta unui „razboi civil” inhiba din start parti-pris-urile declarate din exterior. In plus, capacitatea grobienilor pentru violenta este de regula mai mare decat cea a oamenilor civilizati. Acestia din urma sunt obligati invariabil de logica propriului discurs sa evite principial violenta ca mijloc de atingere a unui obiectic. Din pacate, de cealalta parte a baricadei nu exista absolut niciun fel de retinere in acest sens. De aceea am spus ca numai noi insine ne mai putem salva, prin mobilizare exemplara tradusa in numere semnificative de oameni iesiti pasnic in strada cu un mare NU USL.
Aliniatul in care expuneti “diferenta dintre un stat functional si un stat esuat […] prin capacitatea de exercitiu a monopolului asupra violentei” constiuie, in opinia mea, o digresiune neavantajoasa textului dumneavoastra. David Rothkopf admite, intr-un articol din ultima editie romana “Foreign Policy”, o anumita subiectivitate in construirea “Indexului Statelor Esuate” de catre Fondul pentru Pace (Fund For Peace). Totusi, “capacitatea de exercitiu a monopolului asupra violentei”, nu poate constitui o variabila, pe traseul stat functional – stat esuat, chiar si, intro prima faza, din cauza unei abordari conceptuale necontextualizate. Intr-o a doua faza, efectele: “dizolvarea autoritatii de stat” avand corolare “anarhia generalizata” si/sau “razboiul civil”, nu corespund intotdeauna “incalcarii acestui monopol al violentei de catre particulari (s.m.)”, specifice statului esuat, in perspectiva dumneavoastra. Un prim exemplu: este autoritatea de stat a SUA, dizolvata ca urmare a incalcarii monopolului in exercitarea violentei, in urma contractelor de peste un miliard de euro cu compania privata (particulara) de securitate Blackwater, care a exercitat un act de violenta in numele statului american in Irak? Secundo: este SUA un stat esuat? Al doilea exemplu: Iranul teocratic este sau nu, un stat functional, daca intelegem ca exercitiul monopolului asupra violentei, este infaptuit in aceeasi masura, poate chiar mai mult decat statul, de catre o entitate parazitara statului, cum ar fi Garda Revolutionara Pasdaran, si una cu vocatie comunitara, Militiile Voluntare Basij, efectele, la zi, in aceasta tara nefiind razboiul civil sau anarhia generalizata? Secundo: Iranul teocratic este un stat esuat, din perspectiva democratiei liberale, pe baza altor indicatori, decat cel enuntat de dumneavoastra. Statul Iranului teocratic functioneaza “normal” intr-un registru tehnic, am putea spune, axiologic, ar fi mult de spus despre acest registru.
Articolul dumneavoastra este excelent si voi reveni cu alte nelamuriri, pe masura ce il voi aprofunda. Cu respect!
Va multumesc pentru aprecieri. Voi incerca sa va raspund pe scurt in cele ce urmeaza.
Cu privire la metoda de expunere din articol, trebuie sa va rog sa observati ca nici formatul de articol si nici scopul sau nu permit o dezvoltare contextualizata si detaliata a premiselor.
Esentiala mi s-a parut insa o foarte scurta introducere a elementelor referentiale fundamentale pentru dezvoltarea si intelegerea ideilor prezentate in partea de argumentare si in concluzia propusa in articol.
Acum, in ceea ce priveste spetele prezentate de dumneavoastra, as vrea sa va rog sa observati ca Blackwater nu a incalcat in niciun fel monopolul asupra violentei exercitat de statul american. Dimpotriva, activitatea acestei companii se incadreaza in categoria concesiunii unui serviciu public, activitatea acesteia desfasurandu-se cu acordul si sub autoritatea statului american, in complementaritate cu fortele armate ale acestuia si, cel mai important, nu pe teritoriul statului american. Daca acesti parametri ar fi diferiti am avea desigur o cu totul altfel de discutie.
Mai departe, in ce priveste Iranul, acesta este bineinteles un stat cat se poate de totalitar si neliberal insa asta nu il impiedica sa fie un stat functional tot la fel cum si Uniunea Sovietica era un stat functional din perspectiva capacitatii de proiectie a autoritatii in plan intern. Pasdaran si militiile Basij sunt simple anexe ale puterii politice constituite in stat (in acest caz vorbim cu preponderenta de institutiile clerului siit, dar nu numai, fiind vorba de un consens mai larg al elitelor conservatoare „emanate” din revolutia din februarie 1979). Pentru claritate, trebuie doar sa ne amintim de organizatiile similare din Germania nazista si Italia fascista: SS si SA ca anexe ale NSDAP-ului si „camasile negre” ale partidului fascist condus de Mussolini.
Revenind totusi la „oile noastre”, exemplele privind disolutia autoritatii de stat din Somalia si Afganistan au in vedere faptul ca aceste doua state aveau un minim de structuri functionale la momentele 1990 si, respectiv, 1979, structuri ce le permiteau sa asigure la nivel minimal si pe aproape intreg teritoriul „pacea publica” ca bun societal fundamental, lucru ce nu a mai putut fi ulterior asigurat dupa inceperea razboiului civil si fragmentarea anarhica a societatii prin refugiul in autoritatea tribala si de clan.
Pentru o mai buna intelegere a conceptului de „pace publica” pe care incerc sa il evoc mai sus, va pot recomanda sa va aplecati asupra variilor studii ale medievistilor europeni ce analizeaza societatea feudala post-carolingiana in Occidentul din preajma anilor 1000. Exemple extrem de interesante veti gasi si perioada razboaielor civile din republica romana tarzie, inainte de instaurarea principatului sub Augustus (intre altele, o lectura edificatoare si o marturie indirect sincera veti gasi in „Razboiul civil” scris/atribuit lui Gaius Iulius Caesar).
Pe scurt si deocamdata. O zi buna va doresc!