Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Dilemă de soluţionat cu ocazia revizuirii Constituţiei: Ce faci cand statul acţionează împotriva propriei ţări?

Madalin-Irinel Niculeasa aprilie 24, 2013 Opinie, Societate/Life
15 comentarii 1,157 Vizualizari

Citind despre anarhişti şi libertarieni acum ceva vreme cu greu mi-am putut închipui resorturile care îi împing pe oameni să considere statul ca un factor perturbator al echilibrului individual dar şi global. A trecut vremea şi am intrat în contact direct cu lumea reală, cu economia dar şi cu nevoile şi interesele clienţilor pe care ai apăr sau reprezint şi am început să înţeleg de ce anumite state au vocaţia de se încadra perfect în ecuaţia dezbătută de libertarieni şi anarhişti.

O spun fără nicio ezitare: avem nevoie de stat în aceeaşi măsură în care statul are nevoie de noi.

Atât juridic cât şi economic sau filosofic, evaluarea şi încadrarea unui stat se face după criterii diferite decât cele aplicabile unei persoane fizice sau juridice obişnuite. Dar nu despre aceasta este vorba, ci despre setarea statului dincolo de limitele cenzurii necesare într-o societate democratică. Şi din acest punct de vedere, statul român evoluează, funcţional şi organic împotriva României şi cetăţenilor săi. Deşi sunt de acord că interesul public nu este suma intereselor individuale, ceea ce înseamnă că statul trebuie să subziste, dar şi să preexiste intereselor noastre, luate în mod individual dar şi colectiv, nu sunt de acord cu faptul că interesul public urmărit de către stat trebuie şi poate să fie în totalitate rupt de interesele noastre individuale; este greu de acceptat situaţia în care interesul public propovăduit de stat intră în conflict substanţial cu interesele individuale ale cetăţenilor care populează teritoriul respectivului stat.

Mai concret, în cazul nostru, statul român acţionează împotriva intereselor individuale ale persoanelor fizice şi juridice din România prin  abordări şi conduite mercantile şi egoiste.

Dincolo de teoriile juridice şi filosofice cu privire la funcţionarea şi existenţa statului, în mod real şi pragmatic, statul funcţionează prin partidele politice şi politicienii existenţi în Parlament, Guvern şi alte autorităţi publice reprezentative. Or sub acest aspect, partidele politice acţionează în exclusivitate în interesul lor propriu şi de grup iar nu în interesul statului înţeles ca organul suprem de protecţie al cetăţenilor. Suntem în cercul vicios în care statul, prin partidele politice, desenează legile care permit prezenţa în Parlament a unor politicieni străini în totalitate, moral şi profesional de interesele legitime şi concordante ale cetăţenilor României. Astfel de politicieni au desenat instituţii şi legi în acord cu propriile lor interese. A se vedea în acest sens, proiectul de lege cu privire la Registrul Comerţului, Statutul deputaţilor şi senatorilor, revizuirea Constituţiei, etc. Astfel se ajunge ca statul să acţioneze împotriva membrilor săi.

Puţine sunt ţările care au reuşit să evolueze anticipativ dincolo de limitele stabilite de legile şi actele normative adoptate de respectivul stat; de principiu legile sunt cu un pas înaintea comportamentului pozitiv, desenând direcţia spre care trebuie evoluat. România are talentul, de a involua, în sensul că între aspiraţiile şi nevoile românilor respectiv dorinţele şi interesele cuprinse în legile adoptate de politicienii români există un decalaj imens în condiţiile în care din punctul de vedere al aşteptărilor şi educaţiei fundamentale România s-ar părea că este mult mai evoluată decât standardele cuprinse în legile adoptate de Parlament.

Problemele apar atunci când statul este ţinut pe loc, în cel mai bun caz, de către politicieni prin abordările şi mecanismele create în propriul lor interes. De foarte puţine ori am întâlinit interesele mele sau ale clienţilor mei ca fiind protejate de legile adoptate în România.

În sensul celor de mai sus este procedura de revizuire a Constituţiei care dincolo de caracterul politic (şi nu politicianist) are şi un pronunţat caracter tehnico-juridic. Or sub acest aspect, nu am cunoştiinţă despre implicarea cel puţin a unui specialist recunoscut (şi nu impus ca fiind recunoscut, cum s-a întâmplat) în procedura de revizuire a Constituţiei. Bună sau rea, este o altă discuţie, însă actuala Constituţie avea marele avantaj de a fi juridică, adică folosea instituţii şi concepte care puteau fi explicate logic şi sistemic, întrucât la redactarea acesteia au participat specialişti adevăraţi ai dreptului constituţional. Îmi este teamă de revizuirea Constituţiei, întrucât dincolo de faptul că se va folosi experienţa provocată de politicieni cu privire la suspendarea Preşedintelui pentru ca instituţiile să fie desenate într-un anumit fel, ceea ce este complet greşit, fiind o abordare emoţională, sunt implicaţi politologi sau profesori de ştiinţe politice şi mai puţin specialişti în ale dreptului care să poată filtra nevoile politice în instituţii juridice. În felul acesta vom avea o Constituţie politică realizată pentru politicieni iar nu pentru cetăţeni. Constituţia este a tuturor şi nu doar a unora, astfel că sfera relaţiilor politice trebuie să fie foarte bine balansată cu sfera relaţiilor care privesc cetăţeanul. Debalansarea piramidei constituţionale prin acordarea unui grad de preferinţă relaţiilor politice este suficient de vătămătoare pentru funcţionarea viitoare a statului.

N-am auzit pe niciun politician până la acest moment să vorbească despre fiscalitate altfel decât din perspectiva deficitului bugetar şi a folosirii politicii fiscale ca modalitate de creştere a veniturilor bugetare, în condiţiile în care atât direct cât şi indirect, fiscalitate este o problemă a contribuabilului. Nimeni nu încearcă să definească politica fiscală plecând de la contribuabil către stat şi nu invers, de la stat către contribuabil. În felul acesta un principiu fundamental al fiscalităţii, dezvoltat în mod eficient de toate statele moderne şi evoluate, este ignorat în România. Este vorba despre principiul contributivităţii, adică stabilirea sarcinii fiscale în raport de nevoile şi resursele contribuabilului iar nu ţinând seama exclusiv de nevoile statului.

Inversarea paradigmei politicii fiscale se impune cu atât mai mult cu cât statul român este un stat ineficient, dezorganizat şi risipitor cu resursele bugetare. Într-o astfel de situaţie, frustrarea în rândul contribuabililor este foarte mare întrucât acesta nu este întrebat cât poate să plătească sau dacă plata unei anumite cote de impunere îi afectează situaţia patrimonială, după cum nu este întrebat sau informat dacă senatorii sau deputaţii ar fi bine să stea la nu ştiu care hotel de 5 stele din Bucureşti.

Suveranitatea fiscală a statului este limitată sub acest aspect, în sensul că acesta nu poate să fie şi ineificient cu resursele bugetare dar şi ignorant cu patrimoniul contribuabilului. Trebuie să-şi aleagă o perspectivă: dacă optează pentru ineficienţă bugetară, atunci trebuie să ţină seama de limitele contributivităţii contribuabilului, după cum dacă decide să ţină seama de patrimoniul contribuabilului libertatea sa de acţiune cu privire la fondurile bugetare este mai mare, dar nu infinită. Statul român este şi ignorant cu patrimoniul contribuabilului în sensul că nu are habar de cât poate duce acesta dar şi ineficient cu banii astfel colectaţi, ceea ce face să acţioneze împotriva intereselor cetăţenilor.

Dacă la toate cele de mai sus mai adaugi şi o justiţie care refuză să sancţioneze conduita statului, abuzivă şi ilegală, din frica de consecinţele bugetare ale unei astfel de decizii, ajungem la situaţia perfectă în care statul român cu toate instituţiile sale acţionează împotriva cetăţenilor săi. Din ce în ce mai des mă întâlnesc cu sentimentul (a se citi percepţia) că mulţi judecători refuză să sancţioneze faptele şi actele ilegale ale statului întrucât aceasta s-ar întoarce împotriva lor, din punct de vedere bugetar.

Există două mijloace prin care acţiunea statului este echilibrată în raporturile cu cetăţenii săi: conduita civică a politicienilor şi justiţia. Când niciuna dintre cele două căi nu funcţionează este evident de ce avem un stat care funcţionează autonom şi paralel cu nevoile şi interesele cetăţenilor săi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Reki spune:

    * A se anexa articolul de mai sus la Cererea de renunţare la cetăţenia română.

    • Madalin-Irinel Niculeasa Niculeasa spune:

      Am vrut sa spun exact opusul a ceea ce spuneti. Avem o tara dar nu avem un stat. Cetatenia este un element al statului dar nu singurul si nu cel mai definitoriu, dupa mine. Vreau sa am atat tara cat si stat.

  2. Cristian Paun Paun Cristian spune:

    As aduce drept exemplu la problema abordata un mic extras din Milton Friedman – “Libertatea de a alege” (care nu era libertarian nici pe departe ci un economist cat se poate de rezonabil):

    Spune Friedman, in practica avem 4 moduri de a cheltui banii de care dispunem si comportamentul aferent:

    1. Banii nostri pentru noi: vrem sa ne cumparam de mancare din banii pe care ii avem in buzunar din munca noastra. Cum ne vom comporta? Vom cheltui cat mai atent cu putinta incercand sa obtinem maxim din banii pe care ii avem. Nu vom accepta nici o risipa.

    2. Banii altora pentru noi: firma (patronul) imi deconteaza masa de pranz. Voi incerca sa cheltuiesc toti banii pe care mi i-a dat fara sa ma uit neaparat la pret sau la alternativele de pranz disponibile. Nu voi fi atent cu banii, nefiind ai mei si incercand sa nu duc nici un ban inapoi la patron.

    3. Banii mei pentru altii: vreau sa fac un cadou unui prieten bun din banii mei. Voi incerca sa fiu chivernisit, sa ma incadrez in buget, sa cheltuiesc cat mai putin si sa incerc sa ma substitui cat mai bine prietenului meu, incercand sa ghicesc ce i-ar placea cel mai mult drept cadou. De cele mai multe ori pot da rateuri (multi nu stim sa facem cadouri si avem dificultati in a ne substitui altor persoane)

    4. Banii altora pentru altii: adica pe banii patronului dau cuiva necunoscut o masa in oras sau ii fac un cadou. In acest caz nu prea voi fi interesat de nimic. Nici de ce vrea cadou acel cineva din moment ce nu e un apropiat al meu. Nici nu voi fi atent sa mai duc vreun leu patronului. Mai mult, voi incerca, daca se poate sa imi opresc si pentru mine ceva bani fara sa ii spun patronului.

    Unde se incadreaza INTERVENTIA STATULUI in acest caz? Evident ca in pozitia a patra.

    Cum am putea vreodata sa facem STATUL sa fie mai EFICIENT cu banii pe care ii ia de la unii (pe care se presupune ca nu ii cunoaste, nu e interesat de soarta lor) si pe care ii da la altii cu care nu are neaparat o legatura directa? Evident ca NICICUM decat reducat pe cat posibil sursa pe care o gestioneaza. Povestea cu stat mai eficient, mai aplecat spre dorintele cetatenilor sau spre interesul national, cu functionari profesionisti ca in sectorul privat sau independenti de propriile lor porniri de imbogatire este o poveste de adormit copii. Cu cat mai putina interventie, cu atat mai putina eroare, hotie, coruptie, birocratie!

    • Madalin-Irinel Niculeasa Niculeasa spune:

      Inteleg insa pentru mine problema vine de la reprezentantii statului si nu din sfera de implicare a statului. Eu sunt de parere ca trebuie trecut cat mai repede de la conceptul abstracto-juridic al statului care raspunde pentru tot la un concept cat se poate de concret al statului, in sensul ca reprezentantii sai directi – partidele politice care introduc tot felul de neaveniti ca reprezentanti ai statului – sa raspunda in fata cetateanului nu doar politic ci si juridic. Altfel dimensiunea implicarii statului in societate este la fel de actuala pe cat este de veche. Culpa in eligendo a partidelor politice trebuie sanctionata juridic intrucat la sfarsitul zilei statul ajunge sa fie intruchiparea mai mult sau mai putin a partidelor politice. Politica este o responsabilitate care trebuie sa aiba si corolarul adiacent – raspunderea juridica si nu doar pe cea politica.

      • Cristian Paun Paun Cristian spune:

        Inteleg insa pentru mine problema vine de la reprezentantii statului si nu din sfera de implicare a statului.

        Imi pare rau dar cele doua sunt legate una de alta. De fapt deriva una din alta. Eu raman la idea ca nu e o problema de reprezentant (aveau si socialistii teoria cu “omul nou”) ci o problema de “sfera de implicare a statului” sau, mai exact, o problema de sistem. De modul in care el functioneaza.

        Orice om, nou sau vechi, pus in fruntea unui sistem care aloca politic resurse (si nu pe principia economice pe care doar PIATA le poate da) nu poate fi EFICIENTIZAT. Faptul ca alteram sau substituim prin stat mecanisme indispensabile ale pietei facem ca alocarea resurselor sa fie ori eronata ori paguboasa.

        In acest caz, orice limitare / control / supraveghere / reglementare devine INUTILA. Piata are mecanisme invizibile de a elimina / penaliza / falimenta pe cei care fac erori, inseala, fura resurse prin agresiune. Boicotul si falimentul sunt doar doua dintre actiunile pe care piata le poate initia. Si au efecte mult mai profunde, directe decat orice reglementare / control / institutie a statului.

        Haideti sa devenim mai degraba fanatici ai pietei si ai libertatii economice / individuale, sa punem pret mai mult pe proprietate si pe acumularea de resurse prin economisire nu prin tiparire / expansiune monetara si ne va fi mai bine pe termen lung.

  3. dioan spune:

    Excelenta analiza !
    Apreciez pertinenta si actualitatea tuturor celor expuse mai sus. Totusi, in ceea ce priveste statul as propune o alta abordare. Eu, ca cetatean responsabil pot aduce in discutie paradigma din jurul expresiei “STATUL SUNT EU ! ” . Altfel spous, statul este o constructie administrativa formata de noi, cetatenii, pentru a ne apara interesele. Din punct de vedere democratic eu, cetatean sunt detinatorul puterii in stat. Tot eu cetatean, incredintez exersarea puterii. (temporar, pe o durata mai lunga sau mai scurta), institutiilor statului (judiciar, legislativ si executiv). Aceasta incredintare o exprim prin acceptul pe care il dau cu ocazia votului. Privind astfel, nu statul este cel care este impotriva mea, a cetateanului ci acele persoane care abuzeaza de puterea incredintata ( alesi din partidele politice, functionari sau organizatii)
    In ce priveste Constitutia, intr-adevar, aveti perfecta dreptate, perspectiva actuala trebuie sa ne ingrijoreze. Pe langa cele scrise de dumneavoastra as mai adauga ca in sistemul actual exista un flagrant conflict de interese: politicienii sunt cei care fac regulile si tot ei sunt subiectul pentru care majoritatea acestor reguliu sunt facute. Sunt practic ignorati adevaratii beneficiari, cetatenii. Din punct de vedere democratic Adunarea Constituanta formata din partidele politice este ilegitima. Primul precedent a fost facut in Romania din momentul in care s-a constituit Adunarea Constituanta pentru prima Constitutie. Iuliu Maniu a fost cel care a sustinut votarea de catre cetateni a unei Adunari Constituante independente de factorul politic; atunci a invins partidul liberal impunandu-si solutia abuziva. a fost motivul pentru care Iuliu Maniu a refuzat sa-si puna semnatura pe acea Constitutie.

    • Dioan spune:

      Cred ca am facut o eroare in interpretarea de mai sus; de fapt cand am spus de puterea pe care cetateanul o incredinteaza institutiilur trebuia sa ma exprim altfel: cetateanul depoziteaza puterea sa in institutii iar prin votul sau acrediteaza anumite persoane, sau organizatii sa preia funcii in aceste institutii si sa exerciteze puterea.

  4. iosiP spune:

    Domnule Niculeasa,

    Aveti bunavointa de a explicita diferenta dintre interesul public si cel colectiv?

    Sau sa explicati dreptul statului de a subsista in conditiile unei contradictii intre interesele sale si cel colectiv? Recunosc, eu stiam ca democratia reprezentativa inseamna, prin definitie, delegarea apararii intereselor individuale unui grup restrans (dar reprezentativ), actiune necesara din ratiuni strict pragmatice.

    • Madalin-Irinel Niculeasa Niculeasa spune:

      Domnule Iosif,

      Interesul public nu este suma cantitativa a intereselor individuale sau a intereselor colective. Interesul public lucreaza dupa logica justitiei distributive in timp ce interesele individuale si colective functioneaza in logica justitiei comutative, dupa cum spune Toma din Aquino. Interesul public este o chestiune de viziune si directie de urmat, in timp ce interesele individuale si colective sunt mai mercantile si mai cuantificabile imediat.

      Aici este vorba despre contradictie intre interesele celui reprezentat si reprezentant. Or, aceasta paradigma functioneaza in orice forma de organizare statala, fie ca este vorba despre democratia reprezentativa sau dictatura. Problema se pune in sensul de a identifica mijloacele legale, politice si sociale de a cenzura pe reprezentantii care actioneaza impotriva intereselor celor multi (cum spuneti dvoastra). O astfel de cenzura a existat pana acum in mod retroactiv insa evolutia societatii a ridicat problema unor mijloace contemporane de cenzura. Aici cred eu ca este cheia – sa identifice mijloacele care pot impiedica un sistem sa devina abstract si autonom de situatia fundamentala (in cazul nostru cetatenii).

      • iosiP spune:

        Va multumesc pentru raspuns.

        Voi incerca o traducere a acestuia in termeni inteligibili pentru mine (un inginer ale carui lecturi nu il includ pe Toma din Aquino):
        Justitia comutativa sustine dreptul indivizilor si colectivitatilor de a beneficia de bunurile si serviciile obtinute prin resurse proprii (sau prin schimburi voluntare si reciproc avantajoase cu alti indivizi sau alte colectivitati). In schimb, justitia distributiva sustine confiscarea partiala si abuziva a acestor bunuri si servicii si redistribuirea lor arbitrara, astfel incat toata lumea sa beneficieze de o cantitate minima, indiferent de contributia la procesul de generare.

        Recunosc, exprimarea dumneavoastra are meritul de a fi mai concisa si de a prezenta jaful intr-o lumina mai tolerabila.

  5. Grammaticus spune:

    Comunicarea in era internetului va schimba multe. Si in privinta statului … Articolul este scolaresc.

  6. vida clara spune:

    Ce faci cand statul actioneaza impotriva propriei tari? Pai, intr-o covarsitoare majoritate romanul ar trebui sa se bata cu pumnii in cap.
    Numai ca, in loc sa faca asta, imensa asta majoritate va preda lectii de economie de piata.

  7. Alexandru spune:

    @ Madalin-Irinel Niculeasa.
    m a incitat inceputul si sfirsitul textului dvs. dileme, ginduri legitime.
    statul ?! face parte din galeria valorilor perene ale omenirii ?
    pentru ca istoria lui nu ne obliga la studii arheologice, atunci ii putem gasi usor originile.
    apoi, justitia. pe cine serveste. care i menirea ei ? statul oligarhic/cleptocratic (o simpla unealta de altfel) se sprijina pe justitie !

  8. Sergiu Simion spune:

    Statul, cetatenii, si situatiile de imposibilitate

    „ …exista unii care pun talpi ”
    Ion Iliescu

    Felicitari pentru acest articol care ,pune degetul pe rana si ofera , in sfarsit, o definitie operationala a ceea ce „ fara chip si fara nume ” , a lovit ( „cu sistema” spunea Eminescu ) cetateanul roman care, prin ridicarea constata a stachetei peste media sociala , este adus mereu in situatia de a sari peste umbra lui, mai exact este pus in situatii de imposibilitate ontologica, politica, sociala si profesionala,etc.

    Principiul de baza identificat de dvs este in esenta „setarea statului dincolo de limitele cenzurii necesare într-o societate democratică”. Mai exact , si intr-o traducere libera, statul este (re)setat „ a rebours” ( in raspar ) respectiv complet impotriva intereselor cetateanului :

    „ statul român evoluează, funcţional şi organic împotriva României şi cetăţenilor săi” desi „ este greu de acceptat situaţia în care interesul public propovăduit de stat intră în conflict substanţial cu interesele individuale ale cetăţenilor care populează teritoriul respectivului stat.”

    Teoretic, „Constituţia este a tuturor şi nu doar a unora, astfel că sfera relaţiilor politice trebuie să fie foarte bine balansată cu sfera relaţiilor care privesc cetăţeanul.
    Practic , „ În felul acesta vom avea o Constituţie politică realizată pentru politicieni iar nu pentru cetăţeni. ”

    Diagnosticul politic si social in acest caz arata afectarea principiilor de drept si dintr-un stat de drept :

    „ Suntem în cercul vicios în care statul, prin partidele politice, desenează legile care permit prezenţa în Parlament a unor politicieni străini în totalitate, moral şi profesional de interesele legitime şi concordante ale cetăţenilor României. Astfel de politicieni au desenat instituţii şi legi în acord cu propriile lor interese.”
    „ Dacă la toate cele de mai sus mai adaugi şi o justiţie care refuză să sancţioneze conduita statului, abuzivă şi ilegală, din frica de consecinţele bugetare ale unei astfel de decizii, ajungem la situaţia perfectă în care statul român cu toate instituţiile sale acţionează împotriva cetăţenilor săi.”

    Avem de-a face practic cu un viol al statului (de drept ) care a fost confiscat de interese private si a fost transformat intr-un borcan cu miere numai pentru unii. In acelasi timp ,si prin inversarea paradigmei fiscale ,exact cetateanul onest/ contribuabilul care finanteaza statul, a devenit (numai) o perpetua vaca de muls.

    Cu alte cuvinte ne intalnim cu o situatie de neinteles pentru o minte normala, democratica si occidentala : statul nostru duce in realitate un razboi ascuns , dar total ,si pe toate fronturile, impotriva propriilor sai cetateni . Sicanarea permanenta de catre stat si institutiile lui a intereselor materiale ale cetatenului, afectarea drepturilor si demnitatii lui, a spatiului sau personal , prezumtia de vinovatie , incapacitate sau incompetenţă aplicate din start cetateanului de catre toate institutiile statului in relatia cu el ( Avocatul Poporului are alte prioritati …) , a generat reactii de frustrare, decompensari si comportamante revendicative , care in cele mai multe cazuri nu sunt decat reactii de aparare ale cetatenilor fata de abuzul social total si chiar daca unii le interpreteaza altfel ( prin anii `90 , un celebru politician afirma in ziarul Romania Libera ca romanii sunt paranoici !) nu trebuie confundate cu simptomele distincte ale patologiei clinice care pot aparea accidental si in cazuri foarte rare.

    Problema este ca acest ( vechi ) razboi social ocult, nu este dus numai pentru controlul resurselor ci si pentru controlul informatiei si implicit al comportamentelor sociale asociate. Ministrul de finante Sebastian Vladescu a vorbit odata despre propriul domeniu pe care-l administra definindu-l drept…”sistemul de n ecuatii cu m necunoscute” ( !). Orice om care a facut liceul stie ca mintea omeneasca nu poate rezolva asa ceva , dar faptul ca acest sistem nu poate fi rezolvat in matematica nu inseamna ca nu exista in realitate. In cazul nostru, este exact perceptia cetatenului obisnuit despre domeniul finantelor , dar si despre structura sistemului nostru social orientat din start impotriva intereselor lui de contribuabil ( aici exista si e luat in seama in mod obligatoriu ) si de cetatean ( mai discutam ) . Din acest punct de vedere o prezentare sumara a situatiile de imposibilitate in care pot fi adusi cetatenii poate fi utila (http://sergiusimion.blogspot.ro/search/label/Situatiile%20de%20imposibilitate)

    O tema de cercetare foarte tentanta pentru cei cu pregatire juridica ar putea fi de exemplu un studiu comparativ asupra situatiei juridice a profesiilor liberale ( UE a cerut de multa vreme , dar fara rezultat, clarificarea situatiei si a statutului lor ) si a democratiei existente sau nu in cadrul lor.
    Primul exemplu interesant au fost medicii la care prin anii `90 lupta intre vechiul Colegiu al Medicilor si un alt Colegiu concurent proaspat aparut a generat un razboi pe viata si pe moarte, a urmat lupta dintre vechiul Barou al Avocatilor si un alt Barou nou concurent care desi se contestau reciproc au functionat o perioada in paralel ( din cate se pare , caz unic in Europa ! ) , dar situatia este la fel de interesanta in cazul magistratilor, notarilor, psihologilor, economistilor ,etc. In cazul economistilor de exemplu a existat ( poate mai exista inca ) o prevedere bizara si specifica Evului Mediu : practicantii trebuiau sa ofere asociatiei profesionale …un procent din incasarile lor ( !) si distinct de cotizatia de membru care se platea separat . In ceea ce priveste psihologii, acestia bat recordul si se situeaza in top prin instalarea cenzurii in propriul domeniu (http://www.copsi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=61&Itemid=58 ) ceea ce ii aduce in situatia de a nu putea protesta ( de teama de a nu-si pierde dreptul de a profesa ) nici chiar atunci cand conducerea le-a amanetat pana si sediul propriului Colegiu construit din banii lor (http://adevarul.ro/news/eveniment/cuibusor-denebunii-colegiul-psihologilor-1_516c337a053c7dd83f0fc62d/index.html ) .

    In esenta, celebra parabola a „sacului cu soareci” ( daca avem un sac plin cu soareci si il lasam in pace, soarecii rod si ies, dar daca scuturam mereu sacul soarecii nu se mai pot prinde niciodata de el si nu mai pot iesi ) care circula printre inaltii activisti de partid inainte de 1989 , exprima perfect modalitatea prin care poate fi controlat mereu comportamentul unui grup sau al unei populatii cu sau fara metode brutale.

    La un nivel mult mai general , confiscarea statului prin deturnarea functiilor lui si impotriva intereselor cetatenilor conduce la instalarea situatiilor de imposibilitate si la confruntarea pe scara larga a societatii si implicit a cetatenilor ei cu incertitudinea, nedeterminarea, etc. respectiv cu ceea ce UE denumeste „slaba capacitate administrativa ” sau altfel spus ineficienta sociala generalizata ( de coruptie , cand generalul spionilor militari discuta cu sefii hotilor civili de masini, nici nu mai vorbim …).

    Cel mai bine pot demonstra acest lucru specialistii in domeniul juridic , dar poate ca o dezbatere multidisciplinara asupra situatiilor de imposibilitate ar putea defini si evalua mult mai exact natura , tipologia , consecintele acestora si stadiul in care ne aflam ca societate . Nu de alta , dar in interminabila noastra tranzitie statul isi urmareste numai obiectivele lui ( „statul nu este responsabil pentru fiecare cetatean al sau”) ONG-urile urmaresc numai obiectivele propriilor membrii, iar cei mai multi cetateni au ramas exact ca puii fara closca dar , nu-i asa, e problema lor. Intrebarea la care nu mai trebuie sa raspunda nici cetatenii nici Caragiale , este ce a devenit statul nostru ( ?!) si daca mai este de drept.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Madalin-Irinel Niculeasa


Madalin-Irinel Niculeasa

Madalin-Irinel Niculeasa este avocat specializat pe probleme de taxe, regulatory si drept constitutional, fiind doctor in drept fiscal. Timp de peste 11 ani a fost avocat si parten... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)