vineri, martie 29, 2024

Edward Snowden: erou sau trădător?

Pe fondul de lungă durată al controverselor iscate de reforma Obamacare, o altă dispută s-a stârnit din iunie 2013. Este vorba de dezvăluirea mai multor secrete ale CIA, în special cel al sistemelor de supraveghere telefonică prin NSA (National Security Agency). Autorul este Edward Snowden, specialist în computere, care fusese angajat prin contract de CIA şi care a sustras o mare cantitate de date ultrasecrete, cu care a plecat în străinătate (mai întâi la Hong Kong, teritoriu aflat sub autoritate chineză, apoi la Moscova, unde se află şi în prezent). El a trimis presei (The Guardian în Anglia şi Washington Post în SUA) o parte din aceste date, care ar reprezenta numai aproximativ 1% din cantitatea de informaţie deţinută. În motivaţia acţiunilor sale, Snowden a afirmat că a avut raţiuni de etică, după ce a descoperit cum se face supravegherea telefonică globală, pentru toţi cetăţenii americani şi pentru mulţi cetăţeni străini, între care un număr considerabil de politicieni şi oameni de stat din ţări aliate şi prietene. Prezentarea de către media a detaliilor a avut un efect exploziv, în ţară şi în străinătate. Condamnarea acţiunilor CIA a fost unanimă în aproape toate statele lumii, în timp ce în SUA opinia publică s-a împărţit rapid: pentru unii, Snowden este un erou, apărător al libertăţilor democratice; pentru alţii, un spion, care a încălcat angajamentele luate şi care şi-a trădat instituţia la care lucra, colegii, conaţionalii şi ţara.

Cu doar câteva zile în urmă doi politicieni norvegieni au propus înscrierea lui Snowden pe lista de candidaţi la Premiul Nobel pentru pace. Unul dintre ei s-a şi explicat: „Prin acţiunea lui Edward Snowden, lumea este astăzi un loc mai sigur“. Sfântă naivitate (în cel mai bun caz) sau descurajantă lipsă de judecată (în cazul opus).

Dar care sunt faptele? Agenţia Naţională de Securitate a fost înfiinţată în 1952 şi a avut întotdeauna sarcina de a supraveghea potenţialii inamici ai naţiunii americane. În timpul preşedinţiei lui George W. Bush, s-a aprobat construirea în statul Utah a unui nou centru de mare capacitate, care să stocheze volumul enorm de informaţii legate de metadatele convorbirilor telefonice, textelor SMS şi mesajelor de poştă electronică. Practic, toate corporaţiile de telefonie şi comunicare prin internet au colaborat la această acţiune. Informaţiile respective conţin data, durata şi participanţii la convorbire. Nu şi conţinutul lor. Plecând de la acele posturi telefonice sau adrese de e-mail cunoscute ca aparţinând unor terorişti, spioni, infractori, gangsteri sau suspecţi sub urmărire, CIA a putut localiza noile contacte. Când s-a ajuns la aceste situaţii, agenţiile de investigaţie au obţinut de la judecători mandate de ascultare şi deschidere a conţinutului şi, prin aceasta, au putut afla despre acţiuni teroriste în curs de pregătire. În cuvintele lui James Clapper, directorul serviciilor de informaţii americane: „Informaţiile colectate prin aceste programe sunt nu numai de o mare importanţă, dar şi de o valoare ridicată; ele au fost folosite pentru a proteja naţiunea noastră de o mare varietate de pericole şi ameninţări“. Tot el a spus: „(…) când cauţi să localizezi în lume un terorist despre care ştii doar numele şi numărul lui de telefon, este ca şi când ai căuta un ac într-o claie de fân. Prin sistemul de supraveghere electronică globală, noi am creat claia şi am obţinut accesul la conţinutul ei“.

Edward Snowden, care s-a declarat un mare admirator al lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a elaborat pe marginea acţiunilor lui, spunând că nu ar vrea să trăiască într-o lume în care caracterul privat al comunicărilor este anulat de autorităţile din SUA. Un număr mare de politicieni, în frunte cu François Hollande şi Angela Merkel, au condamnat pe faţă supravegherea americană, deşi s-a dovedit că serviciile de informaţii ale Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi altor ţări au colaborat direct cu NSA, au furnizat şi primit date şi au folosit aceste date la combaterea terorismului de pe teritoriul lor. Cât priveşte afirmaţia cancelarei Merkel, că spionajul prietenilor de către SUA este de neacceptat şi că NSA nu este cu nimic deosebită faţă de STASI (fosta securitate a RDG), pare să fi fost grăbită şi incomplet gândită (ulterior, ea şi-a modificat poziţia), aşa cum au fost şi comparaţiile făcute de oameni de cultură, care au asimilat programul de supraveghere electronică a SUA cu supravegherea din statele totalitariste. Foarte greşit: metodele de supraveghere totală a populaţiei, inventate de Gestapoul nazist şi ulterior preluate de URSS şi statele comuniste, au fost folosite pentru selectarea celor care şi-au pierdut libertatea sau chiar viaţa pentru simplul fapt că gândeau altfel decât cei care instituiseră ideologia totalitară. Disecţia acestor mecanisme şi analiza de mare fineţe a alterărilor psihologice ale autorilor supravegherii comuniste pot fi găsite în excelenta carte Dragul meu turnător (Humanitas, 2013) a lui Gabriel Liiceanu. În acest timp, supravegherea şi colectarea de date din Statele Unite s-a făcut cu intenţia protejării cetăţenilor, prin descoperirea şi anihilarea celor care îi ameninţă: terorişti, criminali, sociopaţi, de cele mai multe ori asociaţi, organizaţi şi dotaţi cu cea mai avansată tehnologie de comunicare. Pentru că, să nu uităm, trăim într-o lume în care eroismul este confundat cu uciderea în masă a inocenţilor şi devotamentul religios cu tăierea beregatei oamenilor, filmată şi difuzată cu cinism în toată lumea. Pentru că indivizi foarte talentaţi, dar nu mai puţin criminali, plănuiesc atacuri cibernetice care pot paraliza ţări întregi şi produce dezastre economice şi umane care pot avea efect în toată lumea. Pentru că astfel de grupuri pot comite oricând un atac nuclear asupra populaţiei civile dintr-o ţară pe care o urăsc. Aceste pericole există, sunt reale, dovedite. Lupta împotriva celor angajaţi în plănuirea şi efectuarea lor este continuă. Iar eforturile celor aflaţi de partea corectă au suferit de pe urma unor acţiuni precum cele ale lui Edward Snowden, Julian Assange şi Bradley Manning. Așa cum ele au fost șubrezite și de acea parte a presei şi opiniei publice care s-a grăbit să condamne supravegherea electronică. Când glorificăm, drapate în atitudini etice, acţiunile unor narcisişti, pentru care nevoia de celebritate precumpăneşte, e bine să ne gândim ce efect are acest lucru asupra muncii bine intenţionate a atâtor apărători ai lumii libere şi vieţii atâtor oameni.

Edward Lucas, într-un editorial publicat în Wall Street Journal („Un corp de presă plin de snowdenişti“), observă că, prin dezvăluirile făcute de fostul contractor al NSA, s-a obţinut o mare vâlvă internaţională, dar nu a fost dat publicităţii niciun caz de abuz făcut de autorităţile americane prin folosirea metadatelor înregistrate. El comentează că extremiştii sociali de tip Snowden au o suspiciune paranoică faţă de guvernele lor, dar o ciudată încredere în scopurile reale ale Kremlinului. Ei, ca şi cei care i-au precedat în generaţiile anterioare (apărătorii soţilor Rosenberg în 1952, oponenţii angajării americane din Vietnam în anii ’60–’70, antinucleariştii din anii ’80, antiglobaliştii din anii ’90, protectorii mediului şi cei care cer intervenţii împotriva încălzirii globale – de fapt noua forma de anticapitalism), nu sunt agenţi clasici ai unor puteri străine, dar – prin activismul lor – fac cadou inamicilor străini adepţi şi mobilizări care măresc antiamericanismul larg răspândit şi în creştere. Şi ce poate fi mai ciudat decât faptul că Edward Snowden şi-a căutat protecţia în China şi Rusia, ţări care, pare-se, nu excelează prin libertăţi democratice.

Preşedintele Obama a spus că „dezvăluirile făcute de Snowden au răspândit mai multă căldură decât lumină“, şi în ianuarie 2014 a prezentat modificările făcute de guvern în sistemul de funcţionare al NSA, modificări de detaliu, care menţin în funcţie, practic nealterat, acest puternic instrument de protecţie. De care este nevoie.

Cât despre spionajul între ţări, „prietene“ sau „inamice“, el merge în istorie înapoi până la cele mai îndepărtate timpuri. Spaţiul nostru este mult prea mic pentru a aduce în discuţie multele exemple confirmate de istorie. Lordul Palmerston a rămas celebru pentru afirmaţia „ţările nu au prieteni şi inamici permanenţi, ci numai interese permanente“. Ea a fost ulterior citată în mod repetat, ca un mare adevăr, de preşedintele Charles de Gaulle, prim-ministrul sir Winston Churchill şi secretarul de stat Henry Kissinger.

În anii ’50, mafia americană ajunsese la o putere fără precedent, după ce reuşise chiar să se infiltreze în guvernul american, CIA, poliţie şi economie. Pentru a distruge faimoasa organizaţie criminală, s-a folosit o intensă supraveghere şi înregistrare a acţiunilor şi comunicărilor ei. Mafia a fost distrusă, fără ca democraţia americană să aibă de suferit. Tuturor celor care – de bună-credinţă – şi-au pus grăbiţi semnăturile pe listele de protest faţă de supravegherea populaţiei, le-aş sugera să urmărească ce se va întâmpla în România după ce modificările recente ale Codului Penal au intrat în funcţiune.

În aşteptarea unei lumi ideale, realiştii anonimi continuă să lupte împotriva răului, care e ajutat de utopişti ca Snowden. Şi azi, ca şi acum şase luni, este la fel de important să ştim ce este în cele 99% din datele sustrase de Snowden şi în mâinile cui vor ajunge în cele din urmă.

(Text publicat în Viața Medicală Românească, nr. 6 din 13 Februarie 2014)

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. La nivel macro ceea ce a „dezvaluit” Snowden era stiut de multa vreme, el nu a dezvaluit ci a confirmat. Detaliile din documente sunt mai mult sau mai putin secrete, mai mult sau mai putin periculoase, dar ceea ce a zguduit opinia publica este confurmarea unei operatiuni de care se stia, dar care era ignorata de omul de rand. Nu trebuie sa fii foarte educat si foarte inteligent ca sa iti dai seama ca servicii de securitate exista legitim in orice tara si ca acestea au posibilitati si interese de supraveghere mult mai bune decat o firma sau omul de rand, dar cetateanul de rand ignora asta si s-a revoltat cand a aflat ca si el, american de rand, e in aceeasi galeata de interceptari si filtre. Si a facut un pic de zgomot, apoi si-a vazut mai departe de viata. Acum stie ca e supravegheat, dar nu o sa faca mai nimic diferit. Iar teroristii care sunt pretextul oficial al supravegherii stiau si ei de sistem, mai putin aia de-a dreptul tampiti si care probabil fiind atat de tampiti nici nu erau o amenintare serioasa.

  2. Erou. Americanii au acum posibilitatea sa accepte sau nu, sa aiba incredrere sau nu…
    Si tocmai asa ceva voia si unul din fostii sefi CIA, nu?

    Deci avem un razboi permanent?

    Daca supravegherea de tipul asta nu a fost OK la rusi sau la noi, de ce ar fi OK in US (si implicit toata lumea)? Sau au fost si ei doar realisti?
    Oricum lucrurile vor sfirsi f. rau. Si chiar daca nu se ajunge la totalitarism total… raminem fara un ideal f important:USA.
    Mult, mult mai important decit o mina de talibani sau extremisi.
    Da, probabil ca sint si eu un idealist ;)

    • Snowden este cu siguranta un tradator,un naiv ,care cu siguranta va plati pentru fapta sa .Cazul acestui tradator va intari punctele slabe ale acestui program de supraveghere pe care il are de fapt orice tara .

  3. În esenţă mesajul e echilibrat , dar dacă definim să spunem supravegherea convorbirilor partenerului de viaţă fără ştirea lui ca şi abuz, în schema interceptărilor(folosind în interes privat o utilitate publică) se cheamă abuz, deci rândurile îngroşate îşi pierd din semnificaţie…Nu intru în dezbaterea filozofică privind supremaţia informaţională, dar cred că pot să fiu îndreptăţit să afirm, că supravegherea electronică este un instrument. Depinde pe mâinile cui intră, poate fi folosită pentru a salva vieţi sau pentru a distruge vieţi, simplificat…de aceea trebuie să fie mecanisme de cross-check care să valideze şi limiteze prin controale încadrare utilizarea acelor date, ceea ce desigur în democraţia americană e un proces care se ameliorează continuu, la ani lumină faţă de totalitarişti, dar nu e un proces infailibil..erori se strecoară, cum a fost Snowden.

  4. Evident tradator. Nu conteaza pe cine si cum. Nu conteaza ca ala pe care l-a tradat era Iisus sau Mammona sau un grup de randomi de pe un spatiu geografic definiti ca natie.

  5. Este vorba de dezvăluirea mai multor secrete ale CIA, în special cel al sistemelor de supraveghere telefonică prin NSA (National Security Agency). Autorul este Edward Snowden, specialist în computere, care fusese angajat prin contract de CIA şi care a sustras o mare cantitate de date ultrasecrete

    În primul rând Edward Snowden NU a fost si NU este agent CIA, cum din nefericire se percepe foarte des. A fost contractor pentru NSA (National Security Agency), reprezentând firma de consultanță Booz Allan Hamilton. NSA este o agenție guvernamentală care nu operează în cadrul CIA, ci este parte din Departamentul Apararii – echivalentul Ministerului Apărării în România.

    • Raspuns Lupului Monarhist:
      Multumesc pentru comentariu. In biografia lui Edward Snowden, publicata de wikipedia.org, apare ca acesta a avut urmatoarele slujbe: agent de securitate al NSA la Centrul de studii avansate ale limbajului, de pe langa Universitatea Maryland, angajat de CIA la Washington in perioada 2005-6, in 2007 a fost trimis de CIA la misiunea Americana din Geneva, sub falsa acoperire diplomatica (2007-9). Paraseste CIA in 2009 si lucreaza pentru Dell la centrul NSA de la baza militara Americana din Japonia, abia apoi la firma de consulting Booz Allen Hamilton care lucreaza pentru centrul NSA din Hawai.
      Martin

      • Mulțumesc, d-l Martin. Aveți dreptate, a fost și angajat CIA în trecut…scăparea mea!

        :-) Time to settle this now:

        – ES a fost (și) angajat CIA în trecut;
        – ES era angajat Booz Allen Hamilton, prestând servicii pentru NSA în momentul în care a părăsit SUA cu destinația Hong Kong;
        – CIA si NSA sunt două agenții guvernamentale distincte, NSA este parte din Department of Defense;
        – Informațiile dezvăluite se referă la activitățile de colectare a datelor de către NSA.

        Succes cu lansarea de carte de la Humanitas!
        Numai bine.

    • Corect.
      In plus exista informatia ca Edward Snowden a depus un juramantul care il depun si presedintii Americii.

      Pana la urma a respectat Edward Snowden constitutia SUA dezvaluind ca NSA intreprinde actiuni care contravin amendamentului 4?

      • Nu cunosc detalii despre depunerea de jurământ. Cu certitudine a avut security clearance pe vremea când lucra drept contractor pentru NSA. A existat chiar o dezbatere aprinsă pe această temă: acordarea acestor facilități contractorilor privați care oferă servicii pentru agenții guvernamentale. Există opinii și opinii…

      • E interesanta aducerea in discutie a juramantului. El cuprinde urmatoarea propozitie ”
        îmi voi consacra toate forţele păstrării, protejării şi apărării Constituţiei Statelor Unite”.

        E oare posibil ca tanarul Snowden, invca influentat de scenetele cu Benjamin si Abraham de pe scena gradinitei, sa fi considerat ca tocmai prin dezvaluirea unor procedee apara Constitutia SUA?! Juramantul e, pana la urma, fata de natiunea americana in intregul ei, iar nu fata de vreun departament al statului.

  6. Problema e că vi se pare normal ca un guvern să aibă acces la toate convorbirile, corespondenţa din lume, sau cel puţin a unei mari părţi a ei, doar pentru că e guvernul SUA. Probabil că nu realizaţi enormitatea unei asemenea realităţi. Şi cereţi oamenilor să dea dovadă de realism (ca opus naivităţii) şi să se adapteze acestei noi-vechi realităţi. Să nu se mai gândească la faptul că tot ceea ce vorbesc la telefon sau scriu pe internet poate fi înregistrat şi accesat oricând, ci la faptul că guvernul nu va face aşa ceva şi că e un instrument necesar pentru contracararea acţiunilor teroriste care le pun în pericol viaţa.
    Imund nu este ceea ce face guvernul SUA, pe care îl putem bănui de multe, inclusiv de bune intenţii, ci ceea ce faceţi dumneavoastră aici, când le cereţi oamenilor să-şi vadă de treabă şi să se adapteze situaţiei. Adică să li se pară că asta e normalitatea. Eventual să-şi şi educe copiii în spiritul ăsta. Să nu facă prea multe greutăţi statului care le vrea binele.

  7. Desi nu are o legatura evidenta cu articolul cred ca o pledoarie pentru transparenta, contra marxismului secolului 21 care se numeste corectitudinea politica, pentru o lume care daca ar fi nu ar mai fi nevoie de servicii secrete merita sa o vedeti si o postez si cu o dedicaatie

    Celor care ca si mine nu suporta noua si viitoare ideologie totalitara si ma refer la “corectitudinea politica” care te face de ex sa nu mai spui „mama si tata” ci doar „parinti” ca sa nu superi cuplurile gay cu copii infiati, adica ideologie care pregateste a o alta varianta de univers orewelian, le recomand discursul unui mare chirurg american, dr Benjamin Carson.

    http://www.nasul.tv/2014/02/12/obama-a-ramas-mut-la-acest-discurs/

    • Proportiile si indiscriminarea cu care se practica, in toata lume si de toata lumea, fac din supraveghere un „quick fix” irezistibil. La fel ca marxismul. Si tot asa de devastator.

  8. Sincer, nu stiu daca un asemenea articol e de ras sau de plans. Ar fi foarte multe de spus, dar sunt constient ca e inutil… Faptul ca pana si aici pe Contributors, majoritatea comentariilor par sa fie negative la asemenea enormitati, ma face sa cred ca mai exista totusi speranta.

  9. Cine vrea sa vada sfinti se duce la biserica si nu in spionaj si Snowdwn vrea sa spuna ca nu stia in ce a intrat. E un proiect de diversiune globala in care ce a aratat Snowden sunt banalitati.

  10. NSA a incalcat in mod clar amendamentul 4 al Constitutiei SUA.

    A spune ca Snowden este un tradator inseamna sa afirmi ca un angajat civil al MAI care dezvaluie faptul ca politia bate suspectii in arest contravine interesului public de a afla informatii despre lumea interlopa.

  11. Si uite asa, romanii care au fugit de Securitatea lui Ceausescu (detestata printre altele si pentru faptul ca ne asculta telefoanele si ne citea corespondenta in numele apararii tarii de amenintari externe si interne) ajung sa faca apologia Securitatii lui Bush, care face azi exact acelasi lucru, doar ca mult mai eficient si la o scara mult mai mare.

    Dupa ce am citit Fenomenul Pitesti, ani la randul am fost haituit de nelinistea cauzata de revalatia din carte: victimele ajung la un moment dat calai. De ce? Nu inteleg nici acum. Constat insa ca mecanismul acesta e adanc implantat in sufletul nostru, al tuturor, si mult prea ades se activeaza.

  12. Snowden e un zapacit care a incalcat secretul de serviciu secret. Un tip imatur, poate un pic paranoic, poate a crezut ca asta e rampa de lansare spre celebritate, alta decat cea de care se bucura acum. Discursul cu incalcarea libertatilor si a vietii private l-a adoptat ulterior cand a realizat ca actiuniile lui sunt lucruri grave. Tradator e mult spus dar erou nici intr-un caz, poate doar in mintea confuza a celor ce vor ca statul sa nici nu existe. Caci alminteri cum putem pretinde ca avem incredere in stat sa stabileasca regulile economice, sociale, sa combata crima, sa conduca armata, etc, dar n-avem incredere in politica de siguranta nationala caci, vai, ne-ar poate asculta. Obsesia clasica a celor ce cred in teorii conspirationiste de tip „big brother”.

    Astfel de scandaluri ar fi bune prin Romania unde apar prin presa conversatii private care nu fac obiectul unui dosar, asta da incalcare a libertatii. Cine si cum a furnizat informatiile? In SUA n-am auzit niciodata de aspecte personale dezvaluite de autoritati inainte ca sa devina informatie publica, parte a unei anchete.

  13. Articolul D-voastra este pertinent, (probabil) animat de bune intentii, dar care evita sa puna punctul pe i.

    In analiza cu privire la scandalul E Snowden nu subliniati cel mai controversat aspect: stocarea datelor Cetatenilor Americani. Este adevarat ca a existat o revolta din partea Germaniei, Frantei etc, insa consider ca atitudinea acestor tari este ipocrita si irelevanta in scandalul Snowden.
    Acum cateva zile am scris un comentariu la articolul D-lui Tismaneanu referitor la cartea D-voastra, in care subliniam importanta drepturilor negative ca o particularitate a Statelor Unite: acelasi lucru este valabil si in cazul celui de-al 4-lea Amendament. Statele Unite este singura tara din lume care interzice stocarea corespondentei personale in scop de a fi utilizata ca proba FARA o suspiciune REZONABILA (probable cause): in toate celelate tari (si in Europa), se aplica principiul ‘dragnet’ (năvod: stocam tot si apoi vedem cine incalca legea, sau ‘te-am prins, te-am ras’). Folosirea metadata in loc de data este un aspect extrem de controversat la care instantele federale nu prea au achiesat (e.g. ordinul judecatorului R Leon din dec 2013). Intr-o interpretare activista, practica NSA nu ar avea nicio sansa, iar intr-o interpretare constructivista ar fi la limita (Parintii Fondatori nu doreau un stat care sa citeasca corespondenta lui T Jefferson, dar doreau un stat care sa noteze cu cine corespondeaza T Jefferson, de cate ori pe zi, in ce volum, de cate ori merge la posta, etc? Probabil ca nu). Nu va convine, modificat Constitutia (vorba lui A Scalia), dar ASTA face America deosebita, inainte de toate.
    Stiu ca pozitia D-voastra este sustinuta pe toate planurile politice: atat in randul P Democrat (intrucat e la putere), cat si in cel Republican (John McCain e cel mai cunoscut oponent al lui Snowden). Probabil veti asocia astfel de pozitii cu cele ale lui Ron Paul sau Andrew Napolitano, insa astfel de interpretari al celui de-al 4-lea Amendament au fost consecvente in jurisprudenta Curtii Supreme, in decizii adoptate aproape unanim (Katz v US, Terry v Ohio, etc).

    Daca urmarim firul logic sunt sigur ca sunteti de acord cu auditarea si tachinarea ONG-urilor Tea Party de catre Administratia Obama. Ce conteza ca nu au existat suspiciuni rezonabile ale IRS, le urmarim pe toate si daca vom gasi cel putin una (ceea ce s-a intamplat) o radem; cu alte cuvinte, masura e justificabila intrucat, la nivel global, exista un pericol din partea lor (a oricarei dintre ele).

    Imi dau seama ca sunteti de acord cu un Stat Panopticon. Cat priveste referinta la cartea D-lui Liiceanu, as dori sa fac o analogie in prezent: exista vreun dizident politic in Belarus care sa faca inchisoare pentru ca lupta pentru democratie? Sau sunt intemnitati pentru ca nu si-au schimbat buletinul cand a expirat (cazuri blande), ca nu au platit o amenda de circulatie la timp, de care nu stiau (cazuri medii) sau ca au contacte cu ‘spioni externi’, defapt organizatii gen Amnesty International (cazuri grave).

    PS: Alaturarea lui De Gaulle cu Churchill este, cel putin, nefericita. URSS a privit gaulismul mai conformist cu politica Moscovei decat orice alt guvern socialist (inclusiv daca ar fi avut comunisti). In martie 1966 a retras Franta din comandamentul integrat NATO si la 3 luni a efectuat o vizita de stat in URSS. Cand s-a intors a informat Guvernul ca URSS se indeparteaza de ideologie si se apropie de tehnocratie, iar ca politica [externa] a acestui stat este una pasnica (inter alia, 2 ani mai tarziu Cehoslovacia e invadata). Pentru detalii va recomand cartea lui Thierry Walton, La France sous influence. KGB-ul a fost foarte bine infiltrat in administratia De Gaulle (e.g. F Saar-Demichel), iar opozitia lui De Gaulle la reunificarea Germaniei era concordanta Moscovei. Despre opinia sa despre Ceausescu si vizita in Romania nu (mai) doresc sa vorbesc.

    • Mai multa informatie nu inseamna ca sunt sanse mai mari sa gasesti teroristul X. In inginerie se cheama ca scade raportul semnal/zgomot. Sau pe romaneste „cauti acul in carul cu fan”.

      Un argument este ca atentul de la Boston a fost ratat de NSA, cu toate ca fratii au vorbit cu indivizi din Rusia si au vizitat site-uri islamiste. In schimb informatiile din Rusia au fost ignorate. Daca FBI sau CIA ar fi luat in considerare informatiile din Rusia i-ar fi „spionaret” cu precadere pe cei doi (ar fi fost necesar un ordin judecatoresc), s-ar putea ca atentatele sa fi fost dejucate.

      Un alt argument impotriva NSA-ului este ca nu este prea complicat sa nu iesi in evidenta pe internet daca nu esti „ascultat”. Un argument este ca Snowden a reusit sa se ascunda de NSA. Din cate am inteles, soft-ul de criptare folosit este disponibil pe net.

  14. „s-a obţinut o mare vâlvă internaţională, dar nu a fost dat publicităţii niciun caz de abuz făcut de autorităţile americane prin folosirea metadatelor înregistrate. El comentează că extremiştii sociali de tip Snowden au o suspiciune paranoică faţă de guvernele lor, dar o ciudată încredere în scopurile reale ale Kremlinului”

    Pai domnule draga, abuzul consta tocmai in inregistrarea datelor. Jesus! Daca rusii ar fi facut chestia asta, sareati toti in sus ca vai, comunistii. Daca Big Brother e la Washington, e ok, nu e nici un abuz. Ba e un abuz strigator la cer sa-ti spionezi proprii cetateni in lipsa unor acuzatii clare, sa asculti telefoanele aliatilor, sa obligi proprietarii de servere sa-ti vireze datele utilizatorilor. Iar paranoia acolo e, nu la Snowden, in nevoia de supraveghea tot si pe toti, de a controla si stoca tot ce circula in materie de informatii, de a suspecta pe toata lumea.

    • ” Daca rusii ar fi facut chestia asta, sareati toti in sus ca vai, comunistii”

      n-ar fi sarit nimeni. pentru abuzurile rusilor se aplica alt „benchmark” calculat la numarul de ziaristi de investigatie batuti sau impuscati.

  15. Felicitări pentru acest punct de vedere bine documentat, lucid și echilibrat. Aceasta cu atât mai mult cu cât vine din partea unui reprezentant al societății civile românești, care nu poate fi bănuit de partizanat sau idei preconcepute. Cred că ar fi interesant și util un demers similar din partea autorului și în „Cazul Pacepa”.
    Pentru cine este preocupat de acest subiect, a se vedea analiza publicată în revista Periscop, nr. 4 – octombrie – decembrie 2013.
    Cazul Snowden
    Vara anului 2013 va intra în istoria relațiilor internaționale, mai precis istoria raporturilor ruso-americane ca un moment de exacerbare a provocărilor Moscovei pentru a determina Washingtonul să facă pașii greșiți, care să poată fi apoi exploatați în impunerea aspirațiilor actualei conduceri de la Kremlin. În condițiile în care Statele Unite sunt pe cale să renunțe la implicarea militară directă în Orientul Mijlociu, iar Europa continuă să se confrunte cu o dezordine instituțională și o criză economică prelungită, Rusia încearcă să se afirme în calitate de putere globală, excedând cu mult capacitățile ei reale. Experții occidentali vorbesc tot mai insistent de tactica jocului la cacialma practicată de Vladimir Putin și de o tactică de răspuns similară adoptată de omologul său de la Casa Albă, Barack Obama.
    În același timp, scena politică internă din Statele Unite este dominată de revenirea spectaculoasă a economiei americane după criza financiară și economică declanșată în urmă cu 5 ani, precum și perspectiva unei relansări a puterii acestei țări, nu în ultimul rând ca urmare a „revoluției hidrocarburilor de șist”. Conform estimărilor, dacă în prezent Statele Unite realizează circa 25% din producția industrială a lumii, în condițiile menținerii actualelor tendințe, această pondere se va apropia de 50%, la orizontul anului 2050. La aceasta se adaugă realitatea că bugetul militar anual al SUA este mai mare decât cheltuielile militare pe care și le permit, la un loc, celelalte state cu relevanță din punct de vedere al puterii economice și militare. Prin urmare, este normal ca activismul politic al elitei politice americane să fie vibrant și marcat de preocupări de autoperfecționare și identificarea de noi obiective, corespunzător etapei istorice pe care o parcurge țara lor.
    Referindu-ne la subiectul pe care ne-am propus să-l abordăm, acesta este localizat în domeniul luptei pentru combaterea corupției, o plagă endemică prezentă, într-o măsură mai mare sau mai redusă, în toate statele lumii, inclusiv în Statele Unite. Un loc aparte îl ocupă încurajarea și protejarea așa-numiților „avertizori de integritate” sau „whistleblowers” (cei care suflă în fluier), respectiv persoanele care trag un semnal de alarmă, acuză, aduc la cunoștința publicului sau autorităților activități imorale sau ilegale petrecute într-un departament guvernamental, o organizație publică sau privată, ori o firmă.
    Încă de la primele semnale privind ceea ce avea să devină Cazul Snowden, s-a încercat includerea abuzivă a lui Edward Snowden în această categorie onorabilă, nu doar recunoscută, ci și protejată de legislația americană.
    La începutul lunii iunie 2013, Edward Snowden, în vârstă de 29 de ani și care lucra la o filială din Hawai a companiei Buzz Allen Hamilton – subcontractoare a Agenției de Securitate Națională – NSA, a dezvăluit unor ziariști de la The Guardian faptul că Statele Unite ar intercepta abuziv și ilegal comunicațiile cetățenilor americani. În sprijinul afirmațiilor sale, Snowden a pus la dispoziția acestora un set de documente cu caracter secret, obținute ilegal de la locul său de muncă.
    De menționat că aceste dezvăluiri au fost făcute după ce analistul american din domeniul infrastructurii informatice s-a refugiat în Hong Kong și apoi în Rusia, de unde a făcut o serie de demersuri pentru obținerea statului de azilant politic într-o serie de țari care nu au acorduri de extrădare cu SUA. În cele din urmă, la 01.08.2013, Rusia a acordat lui Snowden azil politic temporar, după ce, la 14 iunie 2013, procuratura federală a Statelor Unite l-a acuzat pe Snowden de spionaj și furt al unor proprietăți guvernamentale, iar guvernul american a exercitat presiuni asupra mai multor țări, inclusiv Rusiei, pentru extrădarea acestuia.
    Pe baza informațiilor pe care Snowden le-a furnizat, The Guardian a publicat o serie de articole privind programele americane și europene de interceptare a bazelor de date telefonice și programele de monitorizare a utilizatorilor Internetului – PRISM, XKeyscore și Tempora. Dezvăluirea de către Snowden a unor documente aparținând NSA a fost apreciată ca fiind cel mai semnificativ eveniment de acest fel, de la acțiunea similară (denumită la acea vreme Pentagon Papers), al cărei autor a fost Daniel Ellsberg. În același timp, în mass-media americană și internațională, Snowden a fost obiectul unor controverse, acțiunile sale fiind caracterizate fie ale unui erou, whistleblower, disident, trădător sau ale unui patriot. Cea mai mare parte a oficialilor americani au condamnat acțiunile sale, deoarece au adus „grave prejudicii” serviciilor de informații americane, în timp ce alții, cum este fostul președinte Jimmy Carter, le-au aplaudat.
    O caracterizare pertinentă a așa-zisului avertizor de integritate și acțiunilor în care acesta a fost implicat a fost făcută de directorul Programului de Tehnologii și Politici publice, din cadrul Centrului de Studii Internaționale și Strategice, James Lewis: „Snowden este ultimul dintr-un lung șir de americani naivi, creduli și farisei, cu o vădită antipatie față de America, care îi împiedică să vadă marile pericole cu care se confruntă omenirea. La fel ca nefericitul Bradley Manning, Snowden a fost folosit de cei care urmăresc să distrugă influența și puterea americană. Ne-am obișnuit să-i aplaudăm pe cei care folosesc Internetul împotriva regimurilor autoritare, dar acest instrument a început acum să fie folosit împotriva democrațiilor.”
    Dezvăluirile din mass-media au reînnoit atât în Statele Unite, cât și în afara granițelor americane dezbaterile referitoare la supravegherea practicată pe scară largă, secretele guvernamentale și echilibrul dintre securitatea națională și confidențialitatea informațiilor.
    O turnură neașteptată a luat acest caz, după ce Casa Albă a anunțat, la 07.08.2013, că datorită faptului că Rusia a acordat azil politic lui Edward Snowden, Barack Obama a decis să renunțe la întâlnirea cu Vladimir Putin, programată în luna septembrie. Ca urmare, președintele american, deși a participat la Summit-ul G-20 de la Sankt-Peterburg, nu s-a mai întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova, așa cum era prevăzut.
    În jocul de interese practicat de Rusia, în care un loc central îl ocupă adoptarea unor poziții obstrucționiste față de Statele Unite, aproape în orice împrejurări și indiferent de relevanța reală a acestora, cazul Snowden a fost unul perfect pentru ruși. Conform Agenției americane de informații (intelligence) și prognoze strategice – Stratfor: „Nu are importanță dacă rușii s-au implicat de la început în acest caz. Ceea ce contează este faptul că au creat două impresii semnificative. Prima, că Rusia este încă capabilă să afecteze interesele Statelor Unite – punct de vedere susținut de cei care consideră că întreaga afacere a fost declanșată de Moscova (…). A doua impresie se referă la ipocrizia de care dă dovadă Washingtonul. Statele Unite au acuzat frecvent Rusia de încălcări ale drepturilor omului, dar în cazul Snowden, rușii s-au plasat pe poziția apărării unui om care a dezvăluit ceea ce mulți consideră a fi încălcări flagrante și masive ale drepturilor omului. Americanii au fost umiliți, datorită măsurilor lor relaxate de securitate și, mai mult decât atât, și-au văzut diminuată capacitatea de a reproșa Rusiei încălcările dreptului omului.”
    Mediatizarea și mai ales politizarea excesivă a Cazului Snowden și, în mare măsură, inducerea în opinia publică americană și mondială, mai mult sau mai puțin intenționat, a unor interpretări eronate, manipulări sau chiar dezinformări, necesită o serie de precizări.
    În primul rând, Edward Snowden nu este primul și cel mai probabil nu va fi nici ultimul care pretinde că face dezvăluiri senzaționale privind activitatea NSA. O listă a celor mai importanți avertizori de integritate relevă că doar în perioada 1971 – 2013, dintre cei 11 „whistleblowers”, nu mai puțin de 7 au provenit din rândurile angajaților NSA, contractorilor agenției sau au vizat activitatea acesteia. Ceea ce îl particularizează pe Snowden este că a ales să dezerteze, respectiv să se plaseze în afara legilor țării sale, precum și faptul că s-a adresat exclusiv opiniei publice, prin intermediul membrilor grupării Wikileaks, ceea ce l-a transformat într-o pradă ușoară pentru forțele interne și externe interesate în destabilizarea și slăbirea Statelor Unite. Dacă intențiile sale de a deveni un autentic „whistleblower” ar fi fost sincere și dezinteresate, ar fi trebuit să se adreseze factorilor politici și legislativi de care într-adevăr depinde funcționarea NSA, iar aspirația la poziția onorantă de „avertizor de integritate” ar fi trebuit să-l oblige să respecte legile țării sale, ca să nu mai vorbim de dezertare.
    În al doilea rând, din informațiile secrete făcute publice până acum de Edward Snowden nu rezultă nici un singur caz de abuz sau ilegalități, dezvăluirile sale limitându-se doar la unele detalii cu caracter secret despre capacitățile tehnice ale NSA, dar care nu contravin prevederilor legislației americane. De altfel, Snowden nu a deținut funcții de conducere în cadrul agenției, fiind doar un simplu tehnician, iar cele trei luni cât a lucrat în cadrul companiei Buzz Allen Hamilton – subcontractoare a NSA, nu îl îndreptățesc să se considere un martir care luptă cu o „amenințare existențială la adresa democrației”. Motivațiile invocate de Snowden pot fi caracterizate cu indulgență ca fiind un amestec confuz de „paranoia politică și bune intenții”, ale unei personalități dominate de „narcisism și grandomanie”. Nu constituie nici un secret faptul că NSA folosește bazele de date ale companiilor de telefonie, băncilor, magazinelor, benzinăriilor etc. Nu este nimic senzațional în această dezvăluire. Oricine urmărește serialul „Cazuri rezolvate” difuzat de canalul de televiziune CBS Reality sau serialul „Crimele din Midsomer” difuzat de canalul de televiziune Diva, a putut afla că aceste posibilități sunt folosite intens și de multă vreme în Statele Unite și Marea Britanie în activitatea curentă a poliției judiciare și serviciilor secrete. Toți deținătorii de baze de date sunt obligați, în virtutea unor ordine judecătorești, să pună la dispoziția organelor abilitate ale statului informațiile pe care le dețin privind clienții lor, la fel ca și instituțiile sau cetățenii care folosesc camere video pentru asigurarea securității clădirilor sau unor zone. Ceea ce este însă fără nici un dubiu este faptul că Edward Snowden a încălcat prevederile legislației americane privind regimul documentelor secrete la care a avut acces, precum și că activitățile NSA nu au depășit cadrul legal. Astfel, conform articolului 798 din Codul Penal al Statelor Unite, este considerată comiterea unei infracțiuni federale atunci când o persoană „în cunoștință de cauză și voluntar comunică, furnizează, transmite sau face în alt fel accesibil unei persoane neautorizate sau face public ori folosește în orice fel contrar siguranței sau intereselor Statelor Unite” orice informație clasificată privind mijloacele de comunicație a informațiilor secrete (communication intelligence). În luna martie 2013, când Edward Snowden a aplicat pentru un loc de muncă la compania Booz Allen Hamilton, a semnat o declarație obligatorie de securitate privind informațiile secrete, prin care își exprima acordul privind prevederile legale referitoare la regimul acestora. De asemenea, în motivația deciziei Tribunalului pentru Monitorizarea Informațiilor Externe al Statelor Unite (US Foreign Intelligence Surveillance Court), din 29.08.2013, se precizează că programele privind obținerea și folosirea de informații de către NSA se încadrează în prevederile legislației americane. „Curtea a ajuns la concluzia că există fapte care constituie motive rezonabile să credem că înregistrările convorbirilor solicitate sunt relevante pentru investigațiile autorizate”, se afirmă în motivația instanței judecătorești care emite mandate în baza cărora NSA poate desfășura acțiuni de obținere și prelucrare a informațiilor.
    În al treilea rând, Cazul Snowden pleacă de la prezumția că activitatea NSA contravine prevederilor Amendamentului IV la Constituția Statelor Unite, care protejează cetățeanul american împotriva percheziționărilor și confiscărilor abuzive și recunoaște dreptul natural al americanilor la confidențialitatea vieții private. De fapt, este vorba de o manipulare grosolană a unor jumătăți de adevăr, practicată frecvent de tot felul de unele așa-zise mișcări ecologiste, pacifiste, anti-globaliste, de apărare a drepturilor omului etc., avându-și sorgintea în acțiunile de destabilizare a capitalismului elaborate încă din anii 1960 de către KGB-ul sovietic. Nu este de neglijat și cadrul în care pot exista asemenea fenomene, respectiv cel al avidității de a profita de pe urma rating-urilor realizate de mass-media sau diverse interese politicianiste conjuncturale. Într-adevăr, Al Patrulea Amendament „protejează cetățeanul american împotriva percheziționărilor și confiscărilor abuzive și recunoaște dreptul natural al americanilor la confidențialitatea vieții private”, dar textul acestuia continuă cu afirmația explicită „toate mandatele de percheziție, confiscarea sau intruziunea în viața privată a unui cetățean trebuie să fie făcute doar în baza unor ordine judecătorești, bazate pe suspiciuni rezonabile”. Prin urmare, lucrurile sunt mai mult decât clare din acest punct de vedere. Acest amendament prevede dreptul cetățenilor la confidențialitatea vieții private, a locuințelor, documentelor și efectelor derivate din acestea, împotriva unor percheziții, confiscări sau alte încălcări. În același timp, sunt prevăzute și situațiile în care acest drept poate fi suspendat, respectiv în cazuri susținute cu probe, sub jurământ sau expres prevăzute de lege.
    În al patrulea rând, deși ni se pare excesivă afirmația că organizația Wikileaks ar fi controlată în totalitate de serviciile de spionaj ruse, nu putem totuși ignora semnalele tot mai insistente din care rezultă că grupările care dezvăluie informații care ar fi fost obținute abuziv de pe Internet au o istorie tulburătoare în ce privește legăturile cu Rusia. Astfel, chiar și doar la o superficială trecere în revistă a informațiilor și relatărilor unor persoane privind cazul dezertorului american Edward Snowden, rezultă că opțiunea acestuia de a călători la Moscova și, în cele din urmă, obținerea de azil în Rusia, a fost rezultatul unei strânse colaborări dintre Wikileaks și serviciile ruse de informații. De altfel, acest lucru a fost confirmat explicit chiar de președintele Vladimir Putin.
    În al cincilea rând, evoluțiile din Cazul Snowden au relevat ca o hârtie de turnesol o serie de aspecte privind evoluția și stadiul relațiilor dintre Statele Unite și unii din principalii săi aliați occidentali. După publicarea interviurilor cu Snowden și dezvăluirile documentelor secrete sustrase de acesta, elitele politice din Germania și Franța au încercat să se delimiteze de așa-zisele practici abuzive sau pretins ilegale ale NSA, în ideea că ar putea obține beneficii politice sau economice. Astfel, președintele francez, referindu-se la spionarea de către Statele Unite a unor instituții europene, s-a grăbit să declare că „Nu putem accepta un astfel de comportament între parteneri și aliați”, „Cerem ca acest lucru să înceteze ” și „Nu pot exista negocieri sau înțelegeri în alte domenii dacă nu vom obține aceste garanții în acest sens pentru Franța, Uniunea Europeană precum și pentru toți partenerii Statelor Unite”. Aluzia destul de transparentă a lui Francois Hollande a vizat negocierile în curs pentru crearea unei zone de comerț liber între UE și Statele Unite. De asemenea, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, a declarat că „Dacă se va confirma că reprezentanțele diplomatice UE și ale țărilor membre au fost spionate, vom susține cu tărie că acest lucru este inacceptabil. Nu mai trăim în timpurile Războiului Rece”, subliniind încă că „încrederea trebuie restabilită”, dacă se dorește ajungerea la un acord în domeniul comercial. Viviane Reding, comisar european pentru justiție, mai tranșant, a declarat că „Nu putem negocia realizarea unei piețe unice transatlantice, în condițiile existenței suspiciunii că partenerul nostru ne spionează”.
    Pe acest fond de critici, reacția americană a fost exprimată de secretarul de stat, John Kerry, care a declarat că „Toate statele lumii care sunt implicate în relații internaționale și sunt preocupate de securitatea lor națională întreprind o serie de acțiuni vizând apărarea securității naționale, iar obținerea unei multitudini de informații contribuie la realizarea acestui obiectiv ” și că practicarea supravegherii „nu este ceva neobișnuit”.
    În scurt timp corul celor care criticau Statele Unite, în contextul Cazului Snowden, s-a mai temperat. De fapt, acest lucru nu s-a întâmplat de la sine, ci determinat de o serie de dezvăluiri referitoare la comportamentul serviciilor de informații aparținând statelor cele mai vocale în condamnarea practicilor NSA. Astfel, la începutul lunii iulie 2013, Agenția de știri Associated Press a prezentat declarația unui fost angajat al CIA, Bob Baer, care a lucrat timp de 3 ani sub acoperire diplomatică la Paris și care a relatat că „Serviciile de informații franceze efectuează sistematic percheziții secrete în camerele de hotel deținute de oameni de afaceri americani și copiază memoriile calculatoarelor personale portabile ale acestora”. Cu toate că, inițial, cancelarul german Angela Merkel a declarat că a auzit pentru prima oară de programele de spionaj ale SUA din presă, dezvăluirile ulterioare ale lui Snowden au relevat faptul că serviciul german de informații Biroul Federal pentru Protecția Constituției – Bundesnachrichtendienst (BND) are acces la programele PRISM și XKeyscore încă din anul 2007. Probabil că tot din presă au auzit politicienii germani și despre existența celor 3 nave-spion germane din clasa Oster (Oster, Oker și Alster), folosite pentru interceptarea convorbirilor radio și telefonice. Iar pentru ca ipocrizia să fie dusă până la capăt, vocalii critici din Germania ai americanilor se fac că „uită” de cooperarea strânsă dintre BND și CIA vizând obținerea de informații prin monitorizarea comunicațiilor prin Internet (Project 6).
    Peste câteva săptămâni, campania pe tema dezvăluirilor lui Edward Snowden a fost însă reluată, de această dată calul de bătaie fiind acțiunile de interceptare ale NSA, care ar fi avut ca ținte lideri unor țări, inclusiv aliate Americii. Angela Merkel și-a vânturat în fața camerelor de luat vederi telefonul mobil de serviciu (cu o frumoasă stemă a Germaniei, imprimată pe spatele aparatului), în timp ce publicația germană Bild am Sonntag a relatat că interceptările convorbirilor telefonice și sms-urilor cancelarului „mergeau direct la Casa Albă”. Președintele Braziliei, Dilma Rousseff, a ales tribuna Adunării Generale a ONU pentru a ține un discurs înflăcărat în care a acuzat Statele Unite de „violarea prevederilor normelor internaționale, prin obținerea fără discriminare de informații confidențiale privind cetățeni brazilieni.” Cel care a dezvăluit noul obiectiv al celor care folosesc Cazul Snowden pentru a critica Statele Unite a fost și de această dată președintele francez François Hollande și care a anunțat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate după prima zi a summitului european de la Bruxelles că „Dezvăluirile (lui Snowden) ar putea conduce la o mai mare eficiență în acțiunile serviciilor (de informații) și la o mai mare protecție a libertății cetățenilor”. Ca urmare, Franța și Germania au lansat la Bruxelles, o „inițiativă comună” vizând demararea de discuții cu SUA pentru ajungerea la un acord, până la sfârșitul anului, privind problemele de informații.
    Este din ce în ce mai evident că scandalurile mediatice declanșate pe marginea Cazului Snowden oferă politicienilor europeni și nu numai de pe bătrânul continent ocazia de a încerca să ceară o felie cât mai consistentă din tortul NSA și să-și consolideze poziția de negociere în dosare comerciale sensibile. Cu alte cuvinte, când marele frate american este la strâmtoare, fratele mai mic european încearcă să fie șmecher.
    În același timp, nu putem să nu remarcăm o serie de poziții mai realiste. Astfel, referindu-se la conversația telefonică dintre Angela Merkel și Barack Obama, privind îngrijorările cancelarului german față de acțiunile NSA, Bernard Squarcini, până în urmă cu un an șeful contra-spionajului francez, a declarat într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro: „Sunt uimit de o astfel de naivitate îngrijorătoare. Serviciile de spionaj știu perfect că fiecare țară, chiar și atunci când cooperează în domeniul anti-terorismului, își spionează aliații. Americanii ne spionează pe noi în domeniul comercial și industrial, cum și noi ii spionam pe ei. Nimeni nu este naiv”. De asemenea, fostul ministru de externe al Greciei Theodoros Pangalos (1996 – 1999), a declarat în cadrul unei emisiuni a postului de radio To Vima FM, că „Serviciile secrete greceşti au reuşit să asculte convorbirile ambasadorilor SUA la Atena şi Ankara”. Întrebat dacă aşa ceva a fost legal, el a răspuns: „Glumiţi? A fost o acţiune de spionaj, şi încă una de succes”.
    Cireașa de pe tortul Cazului Snowden a venit la 29.10.2013, când mass-media italiană a dezvăluit faptul că organizatorii Summit-ului G-20, care s-a desfășurat în luna septembrie 2013 la Sankt-Peterburg, au făcut cadou participanților – inclusiv liderilor celor 20 de state invitate – stick-uri de memorie USB și încărcătoare pentru bateriile telefoanelor mobile, care conțineau programe secrete vizând obținerea de către serviciile de spionaj ruse a datelor conținute de calculatoarele personale și telefoanele mobile ale celor care le dețineau. După ce s-a întors de la Summit, președintele Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a trimis cadourile pe care le-a primit la Sankt-Peterburg pentru a fi verificate, unor experți ai serviciilor germane de specialitate. Concluzia acestora a fost că atât stick-urile de memorie USB, cât și încărcătoarele pentru bateriile telefoanelor mobile conțineau programe secrete care permitea rușilor să obțină informații electronice. Ca urmare, participanții la reuniune au fost avertizați în legătură cu această amenințare – relatează La Stampa. Publicația italiană evidențiază faptul că Summit-ul G-20 s-a desfășurat nu numai în condițiile tensiunilor dintre Rusia și Occident privind evoluțiile din Siria, ci și după ce președintele rus Vladimir Putin a acordat azil politic temporar fostului angajat al NSA, Edward Snowden, cel care a dezvăluit eforturile masive întreprinse de Statele Unite în vederea obținerii de informații electronice atât despre persoane fizice, dar și despre liderii mondiali.
    În concluzie, în opinia noastră, rușii au jucat o cacealma perdantă, europenii – ca întotdeauna – încearcă să pescuiască în ape tulburi și vor rămâne – tot ca întotdeauna – cu buzele umflate, iar Statele Unite, din toată această afacere care a fost concepută de pe poziții clar anti-americane, se vor alege cu o reafirmare a ceea ce este denumită „information superiority” la nivel global.
    Singurii care se agită, agățându-se de orice subiect care le cade la îndemână, sunt politicienii libertarieni de stânga din Occident (din rândul cărora, mai nou, se remarcă și fostul președinte Jimmy Carter) și acea parte din mass-media care se consideră fie progresistă, fie de stânga, dar care a fost și se pare că mai este încă manevrată de Kremlin.
    Sugerăm cititorilor acestor rânduri să caute pe Internet o imagine cu luxoasa vilă din Hawai în care locuia Snowden (a cărui chirie era suportată din buzunarele contribuabililor americani) sau în care este împreună cu prietena sa – o dansatoare într-o trupă din Waikiki și apoi să facem un minim efort și să ni-l imaginăm pe acesta locuind într-un banal apartament dintr-un bloc din Moscova, cu detector de metale și echipa de filaj la ușa blocului și bineînțeles cu toate mijloacele de comunicație interceptate de FSB. Mai mult ca sigur, i s-a repartizat și o „Natașa”, dar ale cărei servicii sunt la nivelul veniturilor pe care le are în prezent. Menționăm că, la numai 29 de ani, Snowden, beneficia la ultimul său loc de muncă de un salariu anual de circa 200.000 dolari.
    Oare ce o fi fost în sufletul amărâtului de Snowden, care, și-a făcut praf și pulbere viața personală și perspectivele de viitor, atunci când a citit interviul lui Vladimir Putin, în care acesta a afirmat cu cinism că „poate, vor fi găsite și în acest caz anumite compromisuri”? Cu alte cuvinte, liderul de la Kremlin nu exclude posibilitatea extrădării lui Edward Snowden, dacă pretențiile sale față de America vor fi satisfăcute.

    • Deci, pe scurt: SCOPUL SCUZA MIJLOACELE. Daca le folosesc ai nostri este OK daca le folosesc ceilalti este incalcarea grosolana a drepturilor omului si manipularea opiniei publice. Bine ca stim. Poate ar fi mai simplu daca s-ar crea o adresa de e-mail pe care sa o trecem in CC la toate mesajele si la care sa aiba acces toate serviciile de informatii ca sa nu-si mai bata capul cu cautatul lor prin servere si cu transferul de la un serviciu la altul. Va dati seama ce economii s-ar face? Plus ca ar fi democratic si echidistant (politically correct). Orwell sa traiasca!

    • „Felicitări pentru acest punct de vedere bine documentat, lucid și echilibrat. Aceasta cu atât mai mult cu cât vine din partea unui reprezentant al societății civile românești, care nu poate fi bănuit de partizanat sau idei preconcepute.”

      Cred ca Dr. Martin vorbeste in calitate de cetatean american, nu de reprezentant al societatii civile din Romania, o tara din care a plecat acum 30 de ani.

    • „În același timp, scena politică internă din Statele Unite este dominată de revenirea spectaculoasă a economiei americane după criza financiară și economică declanșată în urmă cu 5 ani, precum și perspectiva unei relansări a puterii acestei țări, nu în ultimul rând ca urmare a „revoluției hidrocarburilor de șist”. Conform estimărilor, dacă în prezent Statele Unite realizează circa 25% din producția industrială a lumii, în condițiile menținerii actualelor tendințe, această pondere se va apropia de 50%, la orizontul anului 2050.”

      Chiar asa ?! Revenire spectaculoasa, revolutia hidrocarburilor de sist, pondere de 50 la suta – pare scris la misto comentariul

      (si asa, o estimare de la mine, daca in cazul SUA procentul de mai sus ajunge la 50%, atunci China ajunge la 75%!)

      • Stimate domnule Martin,
        Mulțumesc pentru cuvintele frumoase referitoare la punctul meu de vedere privind Cazul Snowden.
        Aș dori să vă trimit și un alt material întitulat Cacealmaua iredentismului maghiar.
        Deoarece este relativ voluminos, cel mai bine ar fi să-l trimit direct pe adresa dvs. de E-mail, dar nu o cunosc. A mea este [email protected]
        Cu deosebită stimă,
        A. Botez

    • Informational superiority!
      Am senzatia ca SUA se comporta fata de aliatii europeni, exact ca PSD fata de PNL: sub pretextul ca lupta impotriva teroristului, le da la ousoare liberalilor …

    • Menționăm că, la numai 29 de ani, Snowden, beneficia la ultimul său loc de muncă de un salariu anual de circa 200.000 dolari.

      Aceasta este suma (preluată probabil de d-l. Botez din Wikipedia), vehiculată de The Guardian publicația britanică unde dezvăluirile lui Snowden s-au făcut cunoscute întregii lumi. Conform declarațiilor reprezentanților Booz Allen Hamilton, ultimul salariu brut al lui Edward Snowden a fost de $122,000. La această sumă, nivelul de impozitare federal pe venit (federal tax income) este ridicat, undeva la 33% (considerând că Snowden nu era căsătorit și nu avea dependenți). În plus, venitul este impozitat și de statul Hawaii, unde stimabilul Snowden domicilia împreună cu prietena sa.

      Pentru mai multe informații vizitați Washington Post:
      http://www.washingtonpost.com/blogs/erik-wemple/wp/2013/06/11/did-snowden-really-earn-a-200000-salary/

      De acord cu autorii (d-nii Botez si Martin), Snowden este un perfecționist, fară îndoială inteligent dar mai ales un naiv. La fel ca și idolul său Assange, fondatorul Wikileaks. Singur-singurel s-a plasat în această situație absolut imposibilă. A violat contractul de confidențialitate cu Booz Allen Hamilton și angajamentele care decurg în urma acordării security clearance unui contractor privat, atunci când lucrează pentru agenții guvernamentale.

  16. Erou!!!

    Pot sa spuna ce vor ce-i indoctrinati (spalati pe creier) de diversiunile anti-teroriste ale SUA si alti „soldati” iubitori de romane cu spioni, tocmai faptul ca se fac schimbari la nivel guvernamental si statal (vezi recentele pozitii ale UE referitor la securitatea datelor) CONFIRMA faptul ca NSA (si restul structurilor din Europa, Canada si Australia – sa nu-i uitam nici pe ei) au depasit cu mult „masura”.

    Si sa nu ne facem iluzii ca „masura” nou implementata va respecta drepturile omului vizavi de intimitate si date personale, atata timp cat lumea e plina da ignoranti, „soldati” si lobbisti (platiti sau nu, pregatiti sau nu chiar de structurile de securitate – citeste spioni). Nu trebuie decat sa vezi grupul de cyber- (cum sa le spun?) hackeri? creata de Obama, sau chiar divizia speciala a armatei infintate in UK.

  17. „(…) sarcina de a supraveghea potenţialii inamici ai naţiunii americane.” este afirmatia autorului. Multimea este, asa cum e definita aici, globala, putand include pe oricine.
    Cum discutiile se desfasoara mai ales pe tema ipocriziei unora sau altora, practic nimeni neacuzand dreptul statelor americane la autoaparare, cred ca dilema poate fi tratata simplu, dar nu simplist.
    Daca serviciile omoloage europene stiau oricum de ascultarea telefoanelor private ale demnitarilor tarilor in slujba carora functioneaza, atunci ipocrizia e de partea lor. Daca nu, nu.
    I-a informat deci NSA pe demnitarii Europei ofuscate ca vor fi, eventual, victime colaterale ale dreptului americanilor de a se proteja? Da sau nu?

  18. va cam contraziceti.

    „Agenţia Naţională de Securitate a fost înfiinţată în 1952 şi a avut întotdeauna sarcina de a supraveghea potenţialii inamici ai naţiunii americane.”
    inteleg ca USA privesc Germania, UK, Franta etc etc etc drept potentiali inamici.

    pe de alta parte, nici KGB, STASI, Securitatea si toate echivalentele lor nu aveau ca scop declarat uciderea si prigonirea opozantilor, ci tot protejărea cetăţenilor, prin descoperirea şi anihilarea celor care îi ameninţă: terorişti, criminali, sociopaţi,defetisti, dusmani de clasa, burghezi, agenti imperialisti etc.

    daca aia au fost rai, de ce sa fie NSA buni facand (cel putin partial) aceleasi lucruri, macar in domeniul informatiei. sigur, e laudabil faptul ca NSA nu ucide cetateni nevinovati. dar nici directia de obtinere a informatiilor a Securitatii nu se ocupa cu asta, ci cei care primeau informatiile transmise de ei. iar faptul ca NSA nu omoara oameni nu exclude posibilitatea ca CIA, de exemplu, sa ii omoare, folosind informatiile furnizare de NSA. studiind istoria OFICIALA a CIA, nu prea puteam exclude posibilitatea ca asta sa se intample. ca sa nu mai vorbim de istoria neoficiala, aia la care au acces oamenii de la varf.

    in cele din urma, ideea de a „pescui” TOATE informatiile sperand ca vei prinde cativa e ingrijorator de aproape de mentalitatea nazista „mai bine sa moara 100 de nevinovati decat sa scape un vinovat”.

  19. Fiindca tot ati amintit de cartea d-lui Liiceanu si de perioada comunista: atunci se strangeau informatii despre (a priori) _toti_ cetatenii romani pentru ca acestia erau priviti ca „pontentiali dusmani” ai regimului. Se pare ca si NSA-ul a ajuns sa considere _orice_ cetatean al lumii, utilizator de mobil sau internet, ca un posibil inamic al SUA. Remarcati similitudinea! Exista evident multe si importante diferente. Ideea e insa ca NSA-ul face ceva mai mult decat ar trebui sa faca. Mai precis, nu (mai) face diferenta intre un cetatean obisnuit si un „potential inamic”. Probabil pur si simplu din cauza ca le e mai simplu din punct de vedere tehnologic. Ei, sa se chinuie mai mult!

  20. Punctul de vedere prezentat aici nu este nici echilibrat si cu atat mai putin documentat. Este un punct de vedere etatist, de dreapta radicala. In SUA autorul ar fi primit cu bratele deschise de cei mai vehementii republicani.
    Inselatoare intrebarea din titlu, menita sa epateze prin echidistanta in timp ce din text reiese foarte clar ce este Snowden pentru autor: un tradator abject din categoria celor care incep cu Rosenbergii, trec prin protestatarii anilor 60-70 si ajung, probabil, la miscarea Ocupy. Idealisti jalnici cu totii…
    Iar intrebarea privind de ce se ascunde in Rusia este de o falsa naivitate debordanta: unde sa se ascunda nenorocitul, dupa prerea Dumneavoastra? In Romania?

  21. Autorul reuseste performanta de a-l judeca si condamna pe Snowden fara a mentiona macar ce anume a facut / tradat respectivul, Tot ce conteaza este impotriva cui (NSA si marele razboi cu teroristii) si ca este extremist social (probabil poarta plete, blugi rupti si asculta rock’n roll – ceea c il face desigur subversiv). Felicitari, sunteti demn de o judecata populara comunista. Alde Visinescu va aplauda!

    Astept cu nerabdare ziua cand se va oficializa faptul ca judecata nu va mai lua in considerare faptele, ci cine este acuzatorul si gradul de extremism social al acuzatului..

  22. Ma intreb cum ar putea servi ascultarea telefonului cancelarului Merkel, presedintei Braziliei, comisarului european (ptr.concurenta) Almunia, amplasarea de microfoane in birourile Comisiei Europene de la Bruxelles sau al reprezentantei UE la Washington la apararea cetatenilor ?!? Sint oare suspecti de terorism sau de actiuni ostile intereselor cetateanului ?!?
    Astept de la dl. Martin un raspuns sincer.

  23. Guvernul Statele Unite abuzeaza in mod evident de lupta impotriva terorismului, practicand
    spionajul pe scara larga, inclusiv pe seama liderilor unor tari care le sunt cele mai apropiate aliate.
    Apoi, cand sunt prinsi cu mata in sac, se apara afirmand ca ca cei spionati sunt „ipocriti”. Care va
    sa zica, vicitima spionajului e cea vinovata (de ipocrizie), nu faptuitorul (spionul). O rationalizare
    simplista dar extrem de eficienta, practicata dintodeauna de vinovatii prinsi asupra faptei…

    Articolul de mai sus este o mostra de preluare necritica a acestor idei manipulatorii. Motivul pentru care autorul simte nevoia, in pofida tuturor evidentelor, sa apere abuzurile tarii sale de adoptie imi este de neinteles. Ok, a ajuns in America, s-a realizat profesional, isi iubeste tara de
    adoptie; asta-i normal. Anormalul apare din momentul in care incepe sa justifice ceea ce nu se poate justifica. Dragostea adevarata nu-l face pe cel ce o simte sa devina orb la defectele obiectului afectiunii sale…

    • Spionaj practica toata lumea… NSA se ocupa cu colectarea, criptarea si stocarea datelor, nu cu spionajul unui anumit individ. Exista alte agentii guvernamentale care fac acest lucru (FBI, CIA) totul in conformintate cu legea.

      • Alta forma de manipulare este substitutia unor cuvinte cu altele. Nu, stimabile, ascultarea telefonului Angelei Merkel nu este „colectare de date” ci spionaj. Nu conteaza daca o face NSA sau CIA sau alta agentie: e Guvernul Statelor Unite. Oricat ati incerca sa dregeti busuiocul tot spionaj se cheama.

  24. Stimati comentatori,

    Inteleg ca va plac sofismele (precum vinul, sunt benefice pentru sanatate, dar numai daca nu se depaseste doza zilnica). Am totusi unele intrebari clare, la care va invit sa raspundeti simplu (un „DA” sau „NU” ar trebui sa fie suficient):

    1. A jurat Snowden sa apere Constitutia SUA?

    2. A incalcat NSA amendamentul 4 al Constitutiei SUA?

    3. Avea Snowden vreo sansa reala de a prezenta concluziile sale in fata Congresului SUA?

    In rest, „vorbim discutii”…

    • Aceleasi intrebari (usor adaptate) pentru Ion Pacepa si multi altii de ambele parti.
      Sa intelegem ca condamnarea la moarte a lui Pacepa este justa si ar trebui dusa la indeplinire? In principiu Snowden risca acelasi lucru.

      • Dimpotriva, sa intelegem ca atat Snowden cat si Pacepa au jurat sa apere niste principii, nu niste institutii care le incalca.
        Iar critica faptului ca Snowden nu a folosit caile legale pentru a deveni un whistleblower „oficial” este echivalenta cu afirmatia ca Pacepa n-ar fi trebuit sa fuga din tara ci sa se adreseze Marii Adunari Nationale ;)

        • Nu stiu ce a jurat Snowden (daca a jurat) dar Pacepa in calitate de militar a jurat sa apere RSR nu principii. Nu am nimic impotriva lui Pacepa. A actionat cum a crezut de cuviinta si in orice caz povestea cu juramintul este un gunoi, o forma ceremoniala arhaica, cu o incarcatura mistica penibila, care ar trebui sa dispara.
          Inca ceva NSA a incalcat drepturile noastre (ale ne-americanilor) privind secretul corespondentei (a se vedea Conventia Europeana a Drepturilor Omului). Asa incit Snowden nu a tradat in nici un fel pricipiile acesteia.

          • Se pare ca ne situam pe aceeasi pozitie: Snowden nu este un tradator, nici macar daca ii judecam actiunile prin prisma juramantului depus!

            Si-atunci de ce il considera unii tradator? Sa fie doar pentru ca prefera securitatea in detrimentul libertatii? E dreptul lor: sa se adune in turma si sa dea teste periodice cu poligraful, daca asta este ceea ce doresc! Mai mult, din partea mea sunt liberi sa acorde puteri totale lui „big brother” si sa mearga incolonati la taiere. Chiar nu ma intereseaza, atata timp cat nu ma obliga si pe mine sa fac acest lucru…

            Cat despre pericolul terorist, s-avem pardon: daca SUA nu s-ar fi amestecat cu brutalitate in politica unor regiuni in care nu are interese (ALTELE DECAT ECONOMICE) poate ca acum n-ar fi nevoite sa caute C4 in pasta de dinti si anthrax prin biberoane.

            • Il considera tradator cei care cred ca statul (idiferent care, dar al lor) actioneaza in folosul lor. Deci orice actiune care aduce atingere statului ii afecteaza negativ. Adevarul este ca statul actioneaza in folosul propriu. Daca statele si-ar indeplini doar functiile de baza – educatie, ordine publica (limitata la protejarea drepturilor cetatenilor) sanatate publica (si pentru cei care doresc asigurari de sanatate) – nu ar exista razboaie iar spionajul ar fi superflu. Evident ar trebui sa lipseasca si alti factori generatori de conflicte, in primul rind religia militanta. La modul ideal statul ar trebui sa cam lipseasca sin viata noastra.

  25. Stimate iosifP,

    1. Nu orice propozitie este sofism
    2. Comenturile pe baza unui text nu se refera doar la subiectul textului, ci si la textul in sine
    3. Discutiile isi au rostul lor in lume, nu reprezinta doar pierdere de vreme
    4. La intrebarile Dumnevoastra s-a raspuns mai sus.
    5. Discutia nu inseamna ciocnirea convingerilor, ci schimbul ipotezelor, opiniilor, ideilor
    6. Omenirea, de cand o stim, indiferent ca va place sau nu, discuta discutii
    7. In momentul in care te crezi mai intelegent ca oricine, nu prea mai are rost sa stai de vorba cu cineva
    8. Interventia Dumneavoastra arata ca mai aveti dubii vizavi de punctul 7
    9 Poate ca nu sunteti totusi pierdut de tot.

    • Va multumesc, promit sa ma tratez! Dar pana atunci, binevoiti sa-mi raspundeti la intrebari?
      Dupa cum spuneam, este suficient efortul unui DA sau NU…

      Cat despre sofisme, m-am referit la cei care discuta daca actiunile NSA sunt sau nu de partea „binelui”, omitand faptul ca ele incalca legea fundamentala a SUA, sau la pozitiile utilitariste adoptate in dispretul principiilor etice si legale.

      Inchei prin citatul meu preferat:
      „They who can give up essential liberty to obtain a little temporary safety deserve neither liberty nor safety.”
      (cu completarea „and will lose both”, in unele variante). Sursa este marele tradator infantil, idealist, narcisist si paranoic Benjamin Franklin. Presupun ca si el era antiamerican!?

      • Puteti sa detaliati afirmatia:
        „Cat despre sofisme, m-am referit la cei care discuta daca actiunile NSA sunt sau nu de partea “binelui”, omitand faptul ca ele incalca legea fundamentala a SUA, sau la pozitiile utilitariste adoptate in dispretul principiilor etice si legale.”
        Din cite stiu, poate ma insel, conform justitiei americane NSA nu a incalcat legile USA. Ar rezulta ca nu a incalcat nici al patrulea amendament. Sau, poate a gresit justitia americana?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Martin S Martin
Martin S Martin
Doctor în cardiologie în Chattanooga, Tennessee, Statele Unite. Emigrat, în 1985, în Statele Unite, Martin S. Martin, pe numele său “adevărat” Martin Ştefan Constantinescu a fost unul dintre cei mai buni chirurgi cardiologi ai Clinicii de cardiologie a Spitalului Fundeni din anii 70 – 80. Este autorul cărţii America povestită unui prieten din România, apărută, în 2012, la Editura Humanitas, co-autor, alături de dr. Dora Petrilă, al cărţii Spitalul Fundeni: istorie, destine (Humanitas, 2004) şi co-traducător, alături de Daniel Constantinescu, Anca Constantinescu, Mihaela Farcaş şi Andrei Constantinescu, al cărţiiMomente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui, scrisă de Marius Barnard şi Simon Norval şi apărută tot la Editura Humanitas în toamna lui 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro