vineri, martie 29, 2024

Electorale

Indiferent în care zonă a spectrului politic se află, pentru toate partidele politice înscrise în cursa electorală, alegerile europarlamentare programate pentru ziua de 26 mai 2019 au o importanță aparte.
Pentru o parte dintre respectivele partide, rezultatele de la Europarlamentare vor fi de natură să le influențeze supraviețuirea ori, dimpotrivă, ieșirea în afara spectrului politic. Pentru altele, aceleași rezultate pot reprezenta indiciul în privința rolului pe care îl vor juca din anul 2020 încolo pe scena politică din România.
Astfel. Dacă Partidul Pro România, al fostului prim-ministru și președinte al PSD, dl. Victor Ponta, creație politică de dată recentă, dar și dacă Partidul Mișcarea Populară al cărui lider adevărat pare să fi redevenit fostul președinte al României, dl. Traian Băsescu, nu vor atinge pragul electoral și nu vor reuși să își trimită reprezentanții în Parlamentul european, pentru ambele de aici încolo par să existe puține șanse de supraviețuire. Poate că totuși ambiția d-lui Ponta, politician tânăr, să izbutească trecerea peste încă un moment dificil din viața și cariera domniei-sale, însă în cazul PMP-ului un eșec înregistrat și parafat în seara zilei de 26 mai va fi similar ajungerii la capătul drumului a unei prezențe pe scena publică oricum lipsită de strălucire. Nici măcar o reușită à la Pirus a d-lui Băsescu nu reprezintă sine qua non garanția că anul viitor partidul își va mai conserva viabilitatea și șansele de a avea aleși în consiliile locale, municipale și județene, cu atât mai puțin în Parlamentul României. Nu știu sincer câtă charismă și forță de convingere deține dl. Eugen Tomac care, cu un Traian Băsescu plecat la Bruxelles, nu prea văd cum va organiza partidul. Sau ceea ce a mai rămas din el.
În schimb, un scor onorabil pentru candidații Pro România poate reprezenta șansa întăririi partidului. Poate chiar îndeplinirea celei mai fierbinți dorințe a liderului său- distrugerea lui Liviu Nicolae Dragnea. Cei din PSD nemulțumiți de dl. Dragnea, de felul lui de a conduce, cei care simt că nu vor mai avea șanse de a dobândi un nou loc eligibil pe liste mai mult ca sigur că vor bate cu un plus de curaj la poarta partidului d-lui Ponta. Aceasta în cazul în care alegerile de la sfârșitul lunii vor demonstra că domnia-sa are să le ofere ceva în schimb. Indiscutabil, oferta va fi încă și mai îmbelșugată în situația în care PSD va înregistra un scor nesatisfăcător, insatisfacția instalându-se, probabil, chiar și în cazul situării pe primul loc în opțiunile electoratului, însă cu un scor mai mic de 30 %. Situația pentru PSD și îndeosebi pentru liderul acestuia, dl. Liviu Dragnea, va fi de-a dreptul catastrofală în momentul în care pe locul întâi s-ar situa PNL-ul condus de dl. Ludovic Orban. Un șef de partid a cărui situație se va complica teribil însă în cazul în care PNL nu va obține cele 20- 25 de procente cu care deja se laudă. Iar respectivele procente nu vor fi putea obținute numai grație strigătelor isterico-naționaliste-amenințătoare și prevestitoare de dezastre cu care sunt asezontate multiplele apariții televizate ale d-lui Rareș Bogdan. Așteptăm, totuși, să îi vedem la față, în întâlnirile cu electoratul, făcând băi de mulțime și luând parte la dezbateri televizate și pe doamna Adina Vălean (pe care, în fine, am văzut-o miercuri seara la TVR), de pildă, despre care mai toată lumea spune că ar fi fost cel mai eficient europarlamentar român, dar și pe dl. Vasile Blaga. Și nu doar spunând că actuala guvernare nu ar avea bani de pensii și salarii. Pentru că nu dl. Blaga este chiar cel mai îndrituit din punct de vedere moral să facă asta.
PNL ar cam trebui să realizeze că până la data de 26 mai 2019 mai sunt extrem de puține zile și că voturile vor veni nu doar datorită faptului că domnul Florin Cîțu sau purtătorul de cuvânt al formațiunii, dl. Ionel Dancă, se întrec în a face cronica neagră a guvernării PSD-ALDE și a felului în care înțelege să conducă țara dl. Liviu Nicolae Dragnea. Succesul nu este garantat nici dacă PNL se va complace pe mai departe doar să pună piedici Alianței 2020 care, la rându-i, va trebui să își dovedească viabilitatea. Reprezentanții acestei alianțe au și ei obligația de a-și limpezi discursul. Să arate că știu să se adreseze mulțimilor, că nu sunt doar o colecție de oameni bine școliți, ci o colectivitate înzestrată cu o anumită coerență a viziunii. Și cu o perspectivă clară asupra viitorului.
Până la urmă, așa după cum spuneam într-un comentariu publicat zilele trecute, întreaga Opoziție nu ar face deloc rău dacă ne-ar da și nouă semne că știe ce va face a doua zi după preluarea puterii. Dar și că este pregătită să guverneze în coaliție.
Felul defectuos, cu totul lamentabil în care reprezentanții ei din Parlamentul României au colaborat, mai corect spus nu au colaborat marțea trecută, cu prilejul consumării procedurilor în vederea desemnării noilor judecători de la Curtea Constituțională, nu prea mi se pare a fi defel de bun augur.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Pot sa-mi imaginez cam cum arata PORTRETUL ROBOT al celor doi alegatori
    ai PMP din anul 2019. UNUL a fost consilier PDL la vreo primarie
    pe vremea lui Basescu – Boc, cand isi primea si el FELIA la care nu ai are acces
    de cand partiul a naparlit in PNL.
    CELALAT este un basarabean care a primit ceteatnie de la Tatuca Traian.
    Nu reusesc deloc sa creionez PORTRETUL ROBOT al unuia – maca al UNUIA – dispus sa voteze cu PRO ROMANIA. Jos pălaria pentru securistii romani daca prin mijloacele lor specifice reusesc sa treaca partidul lui Ponta peste prag.

  2. 2019 Sunt alegeri pentru PE Parlamentul European UE2019-2024 de la Bruxelles. Reprezentanții delegați la Bruxelles reprezintă toată „Uniunea politică” UE.27 în fața lumii.
    Candidații nu ar trebuie să dovedească acum în fața electoratului din țară și UE/Sibiu 9 Mai, că sunt competenți în problemele UE? Legile UE trebuie aprobate de PE cu majoritate (PP ,PS, liberalii și ecologiștii, deci centrul, va avea cam 60% din mandate, nu va fi greu?) de voturi.

    Ceva cunoștințe de limbi europene? Ceilalți reprezentanți PE vorbesc în limba maternă, deci 25 de limbi în PE (cei care ca acad A.Pop evită azi istoria regiunilor istorice până 1918, Bucovina, Banat, Transilvania, pot afla în era digitală cu un clic faptul că reprezentanții români la Viena au vorbit până 1918 în limba maternă în fața celorlați reprezentanți ai Monarhiei Dunărene din Solvacia, Slovenia, Ungaria, Cehia, etc).

    Pluralitate, diversitate (a limbilor) e brandul UE. Pe cine vor favoriza reprezentanții români în PE ca Seful Comisiei (Frans Timmermans PS, Guy Verhofstaedt liberal, Manfred Weber PP, a refuzat în public voturile ungurilor/Fidesz)

  3. Trecem printr-o perioada seculara de mari ambitii, in alegerea Premierului, puterea este miljocita printr-o Suma a globalizarii sovieticii, in medicina ilegala,, acesti americani,, se chinuiesc…iar acest fapt se resimte in injustitia anarhica din district, este, o fapta reprobanta gen cioclii nemtesti.Nu pactizez cu contractul scolar platit, acestia sant o rusine in aceasta Natiune, in ultimii 5 ani, de mandate remarc faptul, ca se redistribuie treaba , exact ca-n Senatul de la Blaj,, unde s-a deschis calculatorul,,!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro