Home » Analize »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Instabilitatea regionala de la Marea Neagra – o perspectiva de la Izmir

Dragos C. Mateescu iunie 23, 2014 Analize, Global / Europa, Opinie
8 comentarii 1,798 Vizualizari

În ultimele luni, Marea Neagră s-a transformat dintr-un spațiu anterior secundar pe agenda politică europeană într-unul exploziv. La nord, Rusia lui Putin a decis să nu-și mai ascundă iritarea față de NATO și UE, pe care le vede drept două vârfuri de lance ale unei ofensive occidentale din ce în ce mai amenințătoare. Mă număr printre cei care cred că extinderea Uniunii Europene este un pericol mult mai serios pentru Moscova decât cel a alianței militare nord-atlantice. Extinderea teritorială nu este neapărat necesară unui bloc militar, mai ales atunci când misiunea sa este una defensivă, cu costuri interne din ce în ce mai mari. O piață, pe de altă parte, mai ales una precum uriașa piață comună europeană, nu poate exista fără a se extinde atât teritorial, cât prin proiectarea intereselor și regulilor proprii în vecinătate și în lume. Nu întâmplător a crescut mult numărul analiștilor academici care sunt de acord că puterea normativă a Uniunii în spațiul economic mondial este din ce în ce mai convingătoare, resimțindu-se în mai toate domeniile comerțului mondial și dominând-ul indisputabil pe cel regional.

Aceasta ar putea fi principala amenințare văzută de Rusia, o țară a cărei industrie nici nu poate spera să devină vreodată o competitoare serioasă pentru performantele industrii europene. Ajutate și de contextul normativ păstorit de către atotputernica Comisie Europeană, de stabilitatea relativă a monedei unice și, cel puțin în cazurile unora dintre statele membre ale UE, de diplomațiile lor comerciale active, multe industrii europene domină segmentele lor la nivel mondial. În acest context, extinderea spațiului normativ al Uniunii în Republica Moldova și Ucraina nu avea cum să nu irite Moscova. Panica și, îndrăznesc să spun, lipsa unui orizont analitic mai larg și a unor soluții pe măsura ambițiilor ruse, au determinat administrația lui Putin să acționeze cel puțin bizar. Anexarea Crimeei, noul război al gazelor naturale și destabilizarea Ucrainei orientale nu pot nici pe departe să folosească Rusiei pe termen lung iar nota de plată finală ar putea fi mai grea decât își închipuie conducătorul ei actual. Este însă adevărat că, cel mai probabil, nu o va plăti el, ci următoarele generații de cetățeni ruși.

Între timp, mult disprețuita Politică de Vecinătate a Uniunii Europene va continua să înainteze cu pașii exasperant de mici dar siguri de până acum. Iar Rusia, mai devreme sau mai târziu, va trebui să accepte crudul adevăr, acela că nu va putea niciodată să fie un competitor serios al blocului european. Iar singura sa variantă pe termen lung este să se adapteze pe cât posibil și cât mai curând posibil la regulile jocului economic stabilite de Bruxelles. După cum spuneam chiar la începutul crizei ucrainene, pe termen scurt, Rusia poate fi impresionantă. Problemele ei țin de felul în care (nu) poate vizualiza un scenariu pe termen lung în care Rusia să ne prezinte ceva mai mult decât performanța economică, politică și militară actuală.

La sud de Marea Neagră, situația este mult mai complicată. Războiului civil sirian i s-a adăugat acum ofensiva fundamentaliștilor sunni din Irak pe o listă enormă a problemelor deja existente în regiune. Asistăm, în acest context, și la o ciudată dar, pentru cunoscătorii acestui spațiu, previzibilă schimbare de roluri între Turcia și Iran. Până mai ieri considerată un pol de stabilitate, Turcia își arată din ce în ce mai evident slăbiciunile esențiale, în vreme ce Iranul pare a fi deja curtat de către britanici și americani ca posibil partener pentru soluționarea crizei irakiene. Se conturează treptat și un nou actor, Kurdistanul, căruia actualul vicepreședinte american îi vedea rostul încă din 2003. Realitatea autonomiei kurde din nordul Irakului dar și cea, mai fragilă dar palpabilă, din Rojava, în nordul Siriei, coroborate cu crescânda iritare a kurzilor turci față de Ankara, ar putea contribui la apariția Kurdistanului. Asta în ciuda disensiunilor notorii dintre principalii actori politici kurzi.

Ceea ce se întâmplă în Turcia profundă ar putea fi însă cel mai mare pericol pentru stabilitatea regională pe termen lung, cu potențialul de a afecta foarte serios și stabilitatea spațiului normativ al Uniunii Europene. Scandalul de corupție început pe 17 decembrie 2013 a declanșat un val de măsuri comandate de către primul ministru Erdoğan care au schimbat radical evoluția acestei țări. Dezvoltarea economică de invidiat și energia reformatoare de dinainte de acea dată sunt acum amintiri. Instituția juridică supremă rezistă din ce în ce mai greu presiunilor executivului. Parlamentul a devenit o simplă instituție aservită planurilor legislative ale partidului de guvernământ, Partidul Justiției și Dezvoltării, mai cunoscut prin acronimul său turcesc, AKP. Masive epurări și mutări de cadre în poliție și jandarmerie au transformat și aceste instituții în gardiani ai AKP-ului. Libertatea de exprimare este permanent amenințată de practicile executivului și de felul în care este interpretată uneori legea. Patronajul politic asupra unor majore inițiative economice afectează din ce în ce mai mult sănătatea dezvoltării acestei țări, având și consecințe serioase asupra mediului în unele cazuri.

După data de 17 decembrie 2013, interesele primului ministru și, în mod special, protejarea sa de anchetele judiciare par a fi devenit prioritatea numărul unu a actului de guvernare. Justiția și legislativul nu pot face nimic ce ar putea aduce atingere persoanei lui Erdoğan, familiei sale și cercului apropiat lor din executiv și din mediile de afaceri. De câțiva ani, primul ministru a insistat și pentru ca o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale din august să fie acompaniată de modificări constituționale care să acorde puteri mai largi, executive, viitorului Președinte al Republicii, ales pentru prima dată prin vot popular. În acest context, trebuie notate și analizate rezultatele unei ședințe mai degrabă discrete a biroului politic director al AKP de la începutul lunii mai 2014. Atunci s-au luat două decizii cruciale, în opinia mea, pentru viitorul guvernării actuale.

În primul rând, s-a anunțat hotărârea de a se menține o regulă internă a AKP conform căreia nici unul dintre membrii săi nu poate candida pentru mai mult de trei mandate în Parlamentul Turciei (Meclis). Pentru primul ministru Erdoğan, consecința este că, nemaifiind astfel eligibil pentru un al patrulea mandat parlamentar, viitorul lui politic depinde de câștigarea alegerilor prezidențiale. Dacă nu le va câștiga, nu va beneficia de imunitatea respectivă și va trebui să se supună anchetelor de corupție care rămân în așteptare. Și, având în vedere scăderea evidentă a popularității partidului său, este de așteptat ca alegerile generale de anul viitor să producă un guvern nu la fel de prietenos față de actualul prim ministru. Se prefigurează o vendetă politică violentă, deloc singulară în istoria Republicii Turce. În al doilea rând, s-a anunțat și decizia ca AKP să nu susțină modificări constituționale conferind putere executivă și imunitate sporite viitorului Președinte. Cu alte cuvinte, chiar dacă va câștiga alegerile prezidențiale, Erdoğan va trebui să se descurce cu prerogativele actuale ale postului. Îndrăznesc deci să apreciez că, prin aceste două hotărâri, AKP-ul a dat un mesaj foarte important, încă nu foarte bine înțeles nici în Turcia și nici în străinătate, sugerând o oarecare detașare a viitorului său politic față de cel al actualului prim ministru.

În contextul actual, o astfel de ipoteză este plauzibilă și cât se poate de rațională iar consecințele ar putea fi semnificative nu doar pentru această țară, ci și pentru evoluțiile din regiune. Echipa lui Erdoğan a deviat periculos de mult de la politica „zero probleme cu vecinii”, din perioada 2002-2008, la o susținere ulterioară periculoasă a „drept credincioșilor” precum Morsi în Egipt și militanții sunni anti-Assad în Siria. Oferindu-se pe sine drept model democratic, guvernul Erdoğan a reușit să irite majoritatea guvernelor din Orientul Mijlociu. Asta în vreme ce politica duplicitară față de Irak, Egipt, Iran, Armenia și Cipru, dar și față de Bruxelles și Washington au creeat și acolo îndoieli majore. Guvernul Erdoğan face afaceri profitabile în petrol cu Regiunea Autonomă Kurdă din Irak dar nu avansează deloc în ceea ce privește procesul de pacificare a relațiilor Ankarei cu kurzii din Turcia. Iar susținerea greu de tăgăduit acordată militanților sunni anti-Assad a pus și continuă să pună în pericol securitatea kurzilor din nordul Siriei. Astfel de contradicții nedumeresc și adaugă multe complicații care fac din Turcia o victimă probabilă de care actorii cei mai implicați în regiune ar putea să nu mai țină cont.

Este din ce în ce mai evident că panta descendentă pe care a intrat Turcia lui Erdoğan nu poate duce decât la o destabilizare catastrofică. În acest context, atât forțele politice interne cât și partenerii internaționali ar putea ajunge la concluzia că actualul prim ministru este un balast mult prea greu. Aleg cu bună știință să interpretez în această cheie și faptul că Stefan Füle, comisarul european pentru extindere, a evitat să-l întălnească personal pe primul ministru turc în timpul vizitei sale oficiale la Ankara din perioada 16-17 iunie.

Probabil că ignorarea acestui personaj politic, până mai ieri considerat providențial, pare hazardată și nepotrivită unora dintre cititorii acestui text. Stabilitatea regională este însă mult mai importantă iar drumul politic haotic ales de executivul turc în ultimii ani o pune în real pericol. Niciun actor major nu a contribuit la stabilitatea regiunii Mării Negre după căderea blocului comunist mai mult decât NATO și, în mod special, Uniunea Europeană. Principiile simple, uneori considerate anoste, pe care se fundamentează politicile de vecinătate și lărgire ale UE rămân valabile. Mai mult, ele constituie singurele repere coerente pentru construirea unor relații inter-statale solide pe termen lung în această regiune. Asta mai ales în condițiile în care nicio altă mare putere a lumii nu are o politică regională comprehensivă la Marea Neagră. Până la urmă, Balcanii de Vest au fost stabilizați prinntr-un efort politic strategic al UE, în colaborare cu NATO și Națiunile Unite dar Uniunea a fost și rămâne factorul cheie. Succesul politicilor externe poloneză și suedeză în spațiul post-sovietic datorează mult faptului că, și ele, s-au încadrat în contextul programelor, inițiativelor și pozițiilor Uniunii. În mod similar, politica externă spaniolă a înregistrat succese remarcabile la începutul anilor 2000 în contextul politicii mediteraneene a Bruxelles-ului. Mecanismele de condiționalitate aflate în centrul de greutate al acestor politici trebuie bine înțelese și la București, Sofia, Atena sau Budapesta, unde factorii de decizie respectivi le pot folosi cu înțelepciune pentru a-și regla și armoniza propriile inițiative. Altfel, deraieri și deprecieri grave ale actelor de guvernare, pe fondul adâncirii corupției, de genul celor constatate de multă vreme la Kiev și Ankara, vor continua să amenințe stabilitatea pe care se fundamentează toate speranțele privind o dezvoltare regională durabilă la Marea Neagră.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Decebal spune:

    (Citat din articol) “Aceasta ar putea fi principala amenințare văzută de Rusia, o țară a cărei industrie nici nu poate spera să devină vreodată o competitoare serioasă pentru performantele industrii europene” As adauga ca nici cu performantele industriei chineze nu poate concura Rusia. Asa ca pare sa se lupte cu o ofensiva economica pe doua fronturi. Cred ca e greu de dus un asemenea “razboi”, atunci cand te bazezi doar pe petrol si gaze.

    Instabilitatea din Turcia, ca si cea din Irak sau Siria, pot fi produse de cineva care are interes sa le “dea de lucru” turcilor si americanilor. Se pare ca se “da de lucru” putin si fortelor multinationale din Serbia. Or fi coincidente?… Cine urmeaza? Bulgaria?… Romania (in caz ca nu iese presedinte “cine trebuie”)?…

    Daca, cu pasi mici (asa cum spune autorul articolului), Ucraina si, ulterior, Belarus trec de partea UE, Rusiei ii ramane doar Asia. Iar in Asia, e si China. Complicat…

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Degetul pe rană !

      SINGURA industrie sovieto-rusă care ÎNTOTDEAUNA a fost competitivă este TERORISMUL. Ea exportă în draci, cel puțin de la Nicolae Întîiul încoace, iar ”genialul” Lenin i-a adăugat ”noi valențe”. La acest ”comerț” foarte activ a vrut să se cupleze și semi-țărănoiul Ceașcă, dar cu momîrlani precum Pleșiță sau EPIFANIE AMOHNOAIE (ce nume, Dumnezeule !) abia a reușit dinamitarea Europei Libere și cîteva asasinate (dureroase, dar în esență… de mahala scorniceșteană). Te pui cu PRO-fesioniștii !

      • rich1974 spune:

        stiti bine si dumneavoastra ca lenin a condus o insurgenta finantata de occident, hai sa o lasam mai moale cu demonizarea rusilor. comunismul a fost creat si finantat de occident. in orice tara, cu o finantare adecvata, se poate crea ceva asemanator revolutiei din octombrie.

    • Anonimous spune:

      Gurile rele zic ca “tulburarile” din Turcia i se datoreaza ingamfarii nemasurate ale lui Erdogan de a i se prezenta scuze oficiale referitoare la cei 9 turci ucisi in incidentul de pe vasul Marmara. Si ca sultanul sa-si cunoasca lungul nasului, brusc pe ieniceri i-a apucat dorul ecologiei intru indepartarea odiosului mall dintr-o piata care nu interesa pe nimeni. Si coroborand cu faptul ca a refuzat sa se mai imprumute de la FMI (nu ca ghiaurul valah care, cu privirea-i acvilina, vocea sugrumata si lacrimi in ochi, ne-a inzestrat cu o centura de siguranta de 20 miliarde ), otomanul e constient ca i se mai pregateste ceva…de aceea a devenit foarte vigilent si cu “ciocul mic”.
      Cat priveste Siria…faptul ca Assad a zis “niet” la conducta de gaze Qatar-Turcia, via Damasc, si-a atras dispretul Marelui Licuric. Daca stia ca o sa-si trimita tara in ruine poate nu statea cu urechea palnie, la rusi. Asa, totul e istorie.
      In Irak, pentru ca populatia nu prea vrea sa imbratiseze valorile occidentale si are nostalgii hussein-ene, “faimoasa” ISIS incearca sa desavarseasca, pe langa altele, infiintarea unui stat kurd care va pune pe jar cei 3 cai naravasi: Turcia, Siria si Iraq.
      Frumoasa “lucratura”, nu? Si daca observati totul e facut cu “materialul clientului”…basca ca-i mai invita si pe ayatolahi sa intre-n hora, mai-mai de si-ar rupe gatul.

    • Ambitii prea mari si prea devreme spune:

      E clar de ce ar vrea Putin sa destabilizeze guvernul Poloniei (vezi scandalul cu inregistrarile ministrului de externe) sau pe presedintele Romaniei (vezi aparitia neasteptata a unor inregistrari video cu fratele acestuia, trecute prin “filtrul” unui trust de presa ostil presedintelui)!

      Dar de ce ar vrea Rusia sa destabilizeze un guvern islamist (AKP) care a transformat Turcia intr-o mare problema atat pentru americani cat si pentru europeni si a distrus relatia securitara strategica a Turciei cu Israelul ?!
      Erdogan, prin actiunile sale din ultimii ani, a creat numeroase resentimente la Bruxelles si Washington, Rusia are tot interesul sa-l mentina la putere, e un nostalgic al unei epoci otomane imperialiste, cu astfel de idei revizioniste nu poate decat sa ajute la amplificarea haosului din zona.

      Ce e mai periculos pentru Erdogan (si implicit pentru Turcia el fiind cel care ia decizii operationale pentru tara) e ca are deschise o multime de fronturi si nu are cum sa iasa “invingator”: cu separatistii kurzi, cu regimul alauit Assad, cu Israel, cu guvernul siit de la Bagdad, cu propria armata (foarte influenta si capabila sa dea jos regimul in cateva zile), cu opozitia republicana si pro-europeana sau laica, cu minerii, cu mari puteri din UE (la ultima vizita in Germania i s-a cerut sa se poarte “cu bun simt” !!). Fara a mai pomeni ca economia a luat-o in jos, inflatia in sus, Kurdistanul e cu un pas mai aproape de independenta, iar Rusia isi face de cap prin M.Neagra.

      Pentru a sustine ambitii imperiale, ai nevoie de resurse imperiale, de aliati pe masura si de o coeziune interna puternica. Erdogan nu are nimic din toate astea, e prea mare palaria “otomana” pentru Turcia de azi..

      • Decebal spune:

        Vremea imperiilor, in acceptiunea standard a notiunii, a apus. “Imperiile” de azi sunt mult mai subtile si nu arata ca zone geografice compacte, clar delimitate. Imperiile de astazi se intrepatrund. Avutia, tehnologia, puterea economica, inteligenta, viziunea, capacitatea militara si informativa ajuta la nasterea “imperiilor” de azi. China e un imperiu (uitati-va pe cate obiecte din jurul vostru scrie “made in China”), SUA e un imperiu (acum scriu pe un computer ce ruleaza Windows si mari companii americane sunt prezente in toata lumea), Germania e un mic imperiu (toti ne dorim masini germane), Japonia e un imperiu (cele mai bune camere foto si video sunt japoneze). Nu cred ca Turcia se doreste un imperiu, dar poate fi o putere regionala, la Marea Neagra. Si Polonia poate fi o putere regionala, in Europa. Rusia cred ca se doreste a fi un imperiu si nu concepe sa fie doar o putere regionala. Si cred ca nu accepta “nasterea” unor puteri regionale vecine cu ea.

        Dincolo de propaganda, de intrigi si de gesturi spectaculoase, pe termen lung, vor invinge “imperiile” bazate pe avutie, tehnologie, capacitate de productie, know-how etc. SUA si China au inteles asta. Poate si altii. In atletism, in cursele de fond, avem un invingator solitar (sau un pluton fruntas), esalonul secund (intins pe un tur de pista) si codasii – cei care sunt in urma cu 2-3 tururi. Cursele de fond triaza participantii, in functie de resursele, capacitatile si intuitia/inteligenta fiecaruia. Cursa pentru puterea mondiala e un maraton, nu un sprint. Poate fi si un sprint pe final, dar acesta conteaza numai pentru cei din plutonul fruntas. Cei ce incep cu sprintul se sufoca si abandoneaza sau raman printre cei din urma.

  2. Ion spune:

    Rusia vrea sa fie un imperiu al ortodoxiei in care sa fie si Romania ,Bulgaria,Serbia si mai ales Grecia ca si culuar euro-asiatic. Pentru ca rusii sa nu se trezeasca si sa se uite peste gard la ce produse au cei din UE le-ar convenii relatii politico-economice cu China.
    Grecia ar dori ca cineva sa dea o palma Turciei pentru a primi ce a avut odata. In aceasta zona Nato se va confrunta cu Rusia sprijinita de China.

  3. Adam spune:

    Rusia intenționeză să creeze un nou imperiu Euro-Asiatic
    centrat la Moscova. Așa cum se obsrvă în articol Rusia
    are o mono-economie bazată pe exportul de gaze și petrol.
    Practic Rusia este în afara revoluției informatice (cu mici
    excepții în domeniul cyber-security). Această obsesie a Rusiei
    legată de expansiunea EU este o rovadă de slăbiciune …
    un stat care nu este capabil să se adapteze la noile situații.

    Dar o temă deosebită care nu este tratată în articol este
    tocmai aproprierea dintre Turcia și Rusia, fară precedent
    în istorie (cu excepția notabilă Lenin-Ataturk in anii 1920-1940).
    Practic Turcia a pus capăt proiectului Nabucco de a aduce
    gaze din Azerbaidjan spre Europa. Acest lucru s-a întamplat
    când Rusia le-a construit o conductă de gaze de la nord-estul
    Mării Negre spre nordul Turciei și le-a promis gaze ieftine!
    Vedeți numai `tăcerea` Turciei la ceea ce se întâmplă în Crimea
    și Ucraina. Vasele militare rusești se plimbă nestingerite prin
    Bosfor. Știu că sunt tratate, dar după cum actionează Rusia
    astfel de tratate ju conteză. Sunt convins că Turcia ar putea
    găsi motive pentru a bloca navele rusești de la trecerea Bosforului.
    Toate acestea sunt cu atât mai ciudate când Turcia și Rusia sunt
    pe poziții antagoniste în Siria, când în turcia sunt milioane de
    descenenți ai tătarilor din Crimeea, a caror persecuție de către
    ruși a reînceput acum dupa anexare (liderul tătarilor crimeeni, vocal
    contra Rusiei a fost expulzat din Crimea).Și cu toate acestea
    tacere totală din partea lui Erdogan. Și vreau să reamintesc că
    Turcia dispune de 16 fregate moderne, forță net superioară flotei
    ruse de la Marea Neagră cu tot cu baza lor de la Tartus (Siria),
    care este de fapt la Mediterana. Turcia dispune și de sute de avioane
    F16 și au chiar o fabrică!

    Cât despre ortodoxismul rusesc trebuie să vă spun că rușii se consideră
    `cei de întâi` și superiori celorlalți ordodoxi … iar Moscova o consideră
    `o a treia Roma`. Patriarhul tuturor Rusiilor nu se obosește niciodată
    să vină la întrunirile pan-ortodoxe a celorlalți lederi ortodoxi din
    Grecia, Constantinopol, Ierusalim, România, Bulgaria, Serbia, Georgia, …
    Probabil că așteaptă ca toți ceilalți să recunoască superioritatea
    Episcopului de Moscova (i.e. Patriarh a Tuturor Rusiilor)! Nu se uită
    nici măcar la Patriarhul Ecumenic de Constantinopol (i.e. prea-sființia-sa
    Bartolomeu).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos C. Mateescu


Dragos C. Mateescu

Lector in Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Universitatea Economică Izmir (Izmir University of Economics) Izmir, Turcia Licenţiat in ştiinţe politice la Univ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)