Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Larisa contra tuturor

Cristina Tunegaru decembrie 9, 2015 Educatie, Opinie
39 comentarii 2,219 Vizualizari

Cu clasa a VI-a am avut o relație foarte frumoasă. Cei 32 de elevi își dădeau silința să învețe, mă ascultau, erau disciplinați și de o blândețe cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Ora de română se desfășura calm, într-o atmosferă senină și plăcută. Însă lucrurile s-au schimbat brusc când, în mijlocul semestrului, și-a făcut apariția Larisa.  O fată plinuță și înaltă, îmbrăcată îngrijit, dar machiată peste măsură, cu un tatuaj pe gât, ea făcea notă discordantă cu celelalte fete. Privirea ei matură m-a contrariat de la început și am fost surprinsă să aflu că nu avea mai mult de 13 ani.

Larisa mi-a dat emoții din primele clipe. Când o rogi să se așeze în bancă, ea răspunde ostentativ „Nu vreau!” și continuă să arunce cu lucruri în colegii ei. Dacă îi ceri să păstreze liniștea pentru că un coleg vorbește, ea răspunde „Nu mă interesează! Ce-ai de gând să faci pentru asta?” Prin tot ceea ce spune, Larisa provoacă profesorul. Nu recunoaște în profesor o autoritate, nu îl tratează cu respect, nu îi arată înțelegere. Pentru că eu nu vreau decât să-mi desfășor ora și să nu risipesc cele doar 50 de minute prețioase pe care le am cu acei copii, arunc la coș atitudinea rece, poruncitoare și îi vorbesc cu blândețe, încercând să stârnesc sentimente frumoase în sufletul ei, să apelez la o brumă de bunătate și empatie. Dar și încercarea aceasta eșuează. Încalcă cu ostentație orice rugăminte.

Imediat aflăm cu toții, pe șoptite, despre situația Larisei. Locuiește într-un apartament social, împreună cu alți copii aflați în îngrijirea a două doamne. Larisa nu le numește mame, ci îngrijitoare. Despre părinții ei biologici nu se știe nimic. Cei doi lucrători sociali, asistenți maternali, sunt responsabili de ea și sunt receptivi la apelurile școlii, dar nu au nicio autoritate în fața fetei. A fost mutată dintr-o altă locuință socială și din acest motiv și-a schimbat și școala.

În orele următoare, am lăsat-o în pace, apoi am încercat să o ignor. Copiii mă privesc cu ochi rugători și vor să discutăm despre problema noastră gramaticală, dar subiectul orei este în continuare Larisa. Simt neputința copiilor și dorința lor de a nu mai fi necăjiți de atitudinea ei belicoasă. Larisa nu-i lasă să vorbească, iese afară din clasă fără să ceară voie, intră când dorește, se plimbă prin clasă, totul cu o răutate vădită. Printre picături îmi țin ora. Diana îmi spune în pauză, cu un tremur în glas: „Doamna, de ce a venit aici?”. Nu știu să îi răspund. O chem pe Larisa să mă însoțească până la cancelarie să vorbim, dorind să înțeleg ce se întâmplă cu ea. Refuză să stea față în față cu mine, îmi întoarce spatele și fuge în curtea școlii. Niciodată un alt copil nu a răspuns cu această atitudine atunci când i-am vorbit blând, cu sinceritate și i-am dat sfaturi părintești aproape.

Însă Larisa devine tot mai agresivă. Când  o ating din greșeală pe mână, își aruncă mâinile într-o atitudine agresivă și îmi poruncește să nu o ating. Apelez la tot depozitul de răbdare și înțelegere pe care îl am și încerc să-mi continui ora.

În cancelarie, toți profesorii se plâng de comportamentul și atitudinea fetei și unii profesori mai în vârstă amenință că nu mai intră la clasă, câtă vreme Larisa este prezentă. În scurt timp, amenințarea se concretizează.

Părinții celorlalți elevi ai clasei sunt alarmați, cer ca fata cea nouă să fie transferată la altă clasă, la altă școală, oriunde altundeva. Fac presiuni, apelează la directorul școlii, în acest sens. Pentru o săptămână, Larisa nu vine la școală și copiii îmi spun cu o bucurie pe care eu o găsesc amară: „Doamna, am auzit că Larisa nu mai vine.” Și totuși, atunci am simțit și eu această speranță. Nu pot să neg că mă bucura gândul că într-o zi lipsea, puteam să răsuflu ușurată și, mai mult, mă străduiam să profit de ziua aceea la maximum pentru că nu se știa dacă Larisa va lipsi și în ziua următoare. Când Larisa nu era prezentă ne simțeam ca în vacanță, era ca o seară caldă petrecută în familie. Cu toate eforturile părinților, nu s-a putut face nimic, pentru că Larisa locuiește în circumscripția școlii. Aflăm că ea va reveni mereu.

Într-o după-amiază, Larisa o încolțește pe Diana, o copilă mică, subțirică și firavă, cu ochi mari și negri, cu o personalitate puternică și foarte ambițioasă. Larisa nu o place, așa că o prinde în colțul clasei așa cum un păianjen capturează o gâză și o trage de păr și-o lovește. Ceilalți colegi o eliberează pe Diana; fata plânge cu lacrimi mari și sughițuri. Diriginta nu poate face nimic altceva decât să îi sfătuiască pe copii cum să se comporte cu Larisa. Totuși, următoarea victimă e Ana. Larisei nu îi pasă, căci Diana și Ana „o enervează”.

Mă înduioșează și mă surprinde că elevii clasei sunt atât de conștienți de importanța oricărei ore de limba română și atât de implicați și raționali. Regăsesc în ei vocile părinților lor exasperați, când împreună îi cer Larisei să se liniștească. Astfel că elevii mei sunt sprijinul meu cel mai de seamă în disciplinarea Larisei și mă simt cu atât mai datoare să fac tot ce pot.

După ce am încercat toate armele pedagogice pe care experiența mi le-a oferit, nu mi-a rămas decât să sper că Larisa va sta liniștită la ora mea. Încercăm să o ignorăm și eu și copiii. Fără un oponent, ea își așază tabăra de război pe o bancă într-un colț și așteaptă, în timp ce continuă să mă privească cu răutate și silă.

Nici după câteva luni, Larisa nu răspunde la ore, nu scrie, nu are caiete și nici nu-i pasă de note proaste. Preferă să se machieze sau să-și facă unghiile. Când profesorul nu o primește la oră, atunci Larisa stă în biroul directorului. La ora de română o las să rămână în clasă. Uneori chinuie copiii lipindu-și banca de a lor, dar ei o ignoră cu dârzenie, cât pot. De cele mai multe ori ascultă muzică la căști. Se aude atât de tare, încât copii îi atrag atenția. Uneori dă muzica puțin mai încet.

În scurtă vreme, Larisa apare la școală cu un nou piercing pe care îl scoate la iveală cu mândrie. Are și un nou telefon și copiii spun că ea are mereu mulți bani la ea. Mă întreb dacă nu cumva lucrătorii sociali o conving cu bani să vină la școală.

Larisa a rămas corigentă la multe discipline în anul acela. Apoi a rămas repetentă și a fost transferată de la o clasă la alta. Apoi i-am pierdut urma.

Am învățat din această experiență cât de dramatice sunt consecințele instituționalizării copiilor. Larisa părea că se luptă cu toată lumea, iar resemnarea ei dureroasă, grea te face să te simți inutil. Ea este un copil care nu și-a trăit copilăria. Încercările mele de a comunica cu Larisa au eșuat; eu am eșuat sau am greșit sau pur și simplu nu am știut cum să o tratez. Larisa are un caracter puternic și a luptat chiar și atunci când nu era cazul. Mă întreb însă ce e în minte și în sufletul acestor copii care nu-și găsesc locul, copii mereu nedoriți pe care societatea îi aruncă dintr-o parte în alta.

Faptele au fost prezentate exact așa cum s-au întâmplat. Au fost schimbate numele persoanelor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    E o doza de rebeliune care si-a gasit cadrul formal in care sa se manifeste. Daca ati fi lasat cadrul formal pentru niste ore in curtea scolii, de care Larisa sa nu stie, avand totusi grija ca cineva sa vada ce face fata … ar fi avut ocazia sa reflecteze asupra noii situaii … Din pacate formalismul a ramas si nu a reusit decat sa perpetueze o stare de fapt al carui rezultat este un copil abandonat …

  2. Maria spune:

    Eu cred ca Larisa nu mai era un copil. Avea clar influente din alta parte, plus criza adolescentei. Iar banii nu cred ca erau de la lucratorii sociali. Un astfel de copil nu poate fi ajutat doar de catre scoala, prea multe lucruri care nu se stiu despre ea, parintii, mediul in care a trait, ce i s-a intamplat. Pentru ea nu erati decat o alta ingrijitoare, care nu intelege si nu stie nimic despre ea.
    Cred ca ea ar fi putut fi castigata printr-o atitudine cool, de un profesor cu piercing si cu casti si cu telefon de ultima generatie, care se tatueaza. Fata de un atfel de profesor poate si-ar fi deschis sufletul si atunci ati fi stiut ce simte si ce gandeste.
    Ea s-a distrat opunandu-se pentru ca asa atragea atentia, era bagata in seama, conta, se simtea importanta, doar prin faptul ca stia ca ii deranjeaza pe toti. Dar ea nu astepta nimic bun de la scoala si atunci scoala nu o interesa.

    Este de apreciat ca exista profesori ca dumneavoastra, care isi fac profesia cu pasiune si suflet, chiar daca nu stiu mereu sau nu pot sa ii ajute pe copii, important e ca vor sa devina mai buni in ceea ce fac.

    Mult succes in continuare!

    • Josef Svejk spune:

      Dumneavoastră v-ați trimite copiii la o școală din asta cu profeori „cool”?! Eu nu.

      • TC spune:

        As judeca profesorii dupa rezultate si dupa ce educatie si idei le insufla elevilor/studentilor.

        Un profesor competent nu trebuie sa arate ca la 1900 toamna.

        • Josef Svejk spune:

          Nu stiu cum sa va spun, dar chestiile astea cu profesoru’ cool cu piercing-uri si tatuaje agresive, care merge el in scoala de getto si fiind cooler that the coolest guys there o ridica peste scoala albilor din suburbia vecina cea bogata si fudula sunt chestii care functioneaza exclusiv in filmele de serie B. Astea la randul lor sunt niste chestii negustoresti prin care baietii inteligenti de la Hollywood le smulg banii din buzunar ratatilor de la marginea societatii vanzandu-le in schimb sperante desarte. Cu un profit de minimum 50% :-) Asta e adevarul cinic si crud.

          Personal cred ca un personaj care se tatueaza permanent in mod agresiv sau care e incapabil sa respecte un minim cod de conduita vestimentara, nu are capacitatea de a oferi educatie de calitate copiilor. Daca e incapabil sa respecte un minim de conveniente sociale, ce nu necesita aproape nici un efort, cum va fi oare capabil sa puna intersul copiilor peste poftele sau toanele sale?!

          Am servit timp de un an in consiliul de administratie (school district board) al districtului scolar in care fac scoala copii mei. Am participat la cam la toate interviurile finale de angajare ale noilor profesori. Nu am vazut nici un candidat exibitionist care sa ajunga in finala. Iar daca ar fi ajuns mi-as fi utilizat fara ezitare dreptul de veto, din motivele expuse mai sus. Nu mi-as fi permis sa fac experimente nici pe pielea copiilor mei si nici pe pieile copiilor oamenilor ce m-au trimis in board ca sa le apar interesele.

          Dumneavoastra aveti copii? Daca da, cat de departe sunteti dispus sa mergeti cu experimentele pe pieile lor?! :-) :-) :-)

  3. Ela spune:

    Un copil, un adolescent, un tanar, un adult, oricine! simte, instinctiv, nevoia sa fie (sa se simta) iubit de cineva, sa fie indispensabil cuiva, oricui!
    Atunci cand, pe drept sau pe nedrept (nu conteaza!), omul simte aceasta lipsa, reactia lui este mereu violenta!!!
    Exprimarea violentei se realizeaza in nenumarate feluri, + sau – vizibile, + sau – nocive anturajului, insa mereu, fara exceptie si invariabil!, violenta se exercita, in primul rand, fata de sine, insasi!!!
    Mesajul subliminal ar fi “nu meriti sa fii iubit(a), nimanui nu-i pasa de , nici MIE!!!”
    Paradoxal, acest comportament auto-flagelant, este o masura de aparare, prin care subiectul refuza cauza suferintei sale : pe el insusi!!!, si atunci se “dedubleaza” mintal, ca sa aiba “inauntru”, acel partener sigur! de viata, caruia sa-i pese de el, si sa-i demonstreze asta, neincetat, in fiecare clipa… violent, evident!
    O data ce fenomenul este inteles, solutiile apar si ele…
    De ex, pentru cazul precis al Larisei, inainte de a o “integra” intr-o clasa (cu care n-avea, aparent, nimic in comun!), as fi invitat-o la o prima discutie, privata si de la egal la egal, in care sa ne expunem fiecare asteptarile si exigentele. Probabil ca ea nu ar fi spus nimic, sau ar fi spus o rautate, nu conteaza, esential este sa inteleaga ca parerea ei conteaza pentru mine, ma intereseaza! I-as fi propus sa repetam experienta in fiecare saptamana, si i-as fi incredintat “ceva” (important pentru mine!) de facut, pana la urmatoarea intalnire, i-as fi dat o adevarata responsabilitate!
    Simtindu-se utila, vazand ca i se acorda incredere, ca si opinia ei conteaza, ca este respectata si auzita!, fara sa urle sau sa bage spaima in colegi, s-ar putea sa renunte la violenta…sa inceapa sa creada ca nu e detestata chiar de toata lumea…

  4. un_batrin spune:

    Situatia imi aduce aminte de Makarenko …….

  5. Jose Svejk spune:

    Sunt oameni buni și oameni răi.

    Se pleacă de la premiza că oamenii răi pot fi transformați în oameni buni dacă se întrunesc aenumite condiții și se face un anume efort. Poate că e adevărat, poate că nu. Eu personal n-am văzut niciodată așa ceva.

    Însă întrebarea e cu totul alta: Câți oameni buni merită sacrificți în încercarea de a-l transforma pe omul rău în om bun? Corolar: Ce se întâmplă dacă omul bun nu vrea să fie sacrificat de dragul unei ipotetice îndreptări a omului rău?

    • Vlad spune:

      Se radicalizeaza societatea. In extreme se ajunge la barbarie, fascism, nazism …

      • Ovidiu spune:

        “Sunt oameni buni și oameni răi.”

        Te simti tu indrituit sa faci judecata asta si sa imparti omenirea in “buni” si “rai”? Poate ai primit si vreo indrumare divina, asa, ca de la egal la egal, in acest sens?

        Cu referire stricta la subiect: nu avem nici o roata de inventat. Exista metode descoperite si acceptate in societatile mai avansate decat a noastra pentru abordarea acestor situatii dificile. Nici o astfel de metoda nu se bazeaza pe impartirea oamenilor in categorii, nici macar in numele “traditiei” sau a “bunului simt”. Acestea sunt criterii subiective, deci inacceptabile.

        • Vlad spune:

          Nu pot eu sa o impart in “buni” si “rai” dar pot sa inteleg ce se intampla cand aceasta impartire se produce, de aceea am si raspuns la intrebare.

          Oricum impartialitatea la care faceti referire, care presupune in esenta transcenderea dualitatii, si atingerea unei unitati in fiintare, cred ca e accesibila unui numar restrans de oameni. Ceilalti oameni se invart permanent in dihotomia asta “bun”, “rau”, “eu” si “restul”. Evident aceasta disociere creeaza suferinta atat pentru ei cat si pentru alti oameni. Suferinta e evident o optiune … faptul ca unii oameni o aleg cred ca se cheama masochism :)

        • Josef Svejk spune:

          Fireste ca sunt perfect indreptatit (si dator) sa fac o deosebire clara intre oamenii buni si cei rai. Sunt major si nu sufar de nici o forma debilitate mintala. Dumneavoastra aveti chiar asa o problema severa in a identifica raul?!

          Daca sunteti curios sa stit cum ar fi functiona povestea Larisei intr-o societate avansata, va spun eu pe scurt. In districtul scolar din Midwest in care sunt copii mei se practica asa numita politica a “0 tolerance to violence”. Daca vreo-un pusti a comis-o primeste un avertisment scris si intra sub monitorizare. La a doua figura e exclus din orice scoala a districtului si de regula se solicita un ordin judecatoresc de restrictie (asta se obtine in aceeasi zi) care ii interzice sa mai intre pe orice domeniu al scolii indiferent de motiv. Unele districte practica politici usor diferite, permitand doua sau chiar trei delicte inainte de exludere, sau evaluand gravitatea delictelor inainte de a proceda la excludere.

          Din momentul ala nu-i ramane decat sa mearga la una din scolile de getto care sunt 100% finantate de guvernul federal, pentru ca legea obliga guvernul federal sa asigure accesul la educatie elementara al oricui. Adica va pierde 1-2 ore pe autobuz zilnic (scolile astea prapadite sunt cam 5% din scolile samericane) ca sa ajunga acolo si oricum nici scoala nu va face. Cam 30% din absolventii scolilor de getto ajung in inchisoare in primele 6 luni de la absolvire si se estimeaza de asemenea ca aproape jumatate din ei sunt tehnic analfabeti la absolvirea liceului. Dar de acolo nu-l mai da nimeni afara orice ar face :-) O a doua sansa e sa faca asa numitul home schooling (scoala de acasa). Numai ca astia care au probleme de comportament de regula nu reusesc sa treaca testele si atunci sunt ajung tot in scoala din getto.

          • Falstaff spune:

            Wow, ce minunat e in SUA, ce bine stiu ei sa-si rezolve problema minorilor delingventi!
            Atat de eficient lucreaza, incat, SUA este pe primul loc in lume la numarul de minori incarcerati, detinand si nedemnul, abjectul, oribilul!!! record de minori condamnati la perpetuitate!

            • Josef Svejk spune:

              Da intr-adevar. Locul infractorilor minori sau majori e in detentie. Punct.

              Nu stiam ca SUA e pe primul loc la capitolul detinutilor minori (e foarte posibil sa fie asa, nu neg), dar asta e un semn bun. Asta inseamna ca sistemul functioneaza si ca delicventii, indifferent de varsta sunt la zdup in loc sa fie in libertate si sa le transforme vietile oamenilor normali in cosmare. Nu-i asa?!

              Daca ati avea copii, ce ati prefera? Ca sa vina unul cu 4-5 ani mai mare ca sa-l terorizeze si sa-l jefuiasca pe al dumneavoastra in mod constant zi de zi, asa cum se intampla in Romania si in multe alte parti ale Europei, fara ca dumneavoastra sa puteti face mare lucru? Sau ca borfasul sa ajunga rapid, a doua sau a treia marlanie la inchisoarea pentru minori asa cum e SUA? :-)

              Sunt tare curios sa vad ce o sa raspundeti…

          • Harald spune:

            @ Josef Svejk – locul infractorilor minori nu e în nicun caz în detenție. Detenția presupune recunoașterea eșecului în educație. Conceptul ”law and order” e la mare preț în State, la fel ca și în UK, dar în realitate nu duce decât la crearea unei turme de psihopați în uniforma (sau roba) statului, care comit abuzuri adesea mai mari decât infracțiunile pe care pretind ei că le ”pedepsesc”.

            • Josef Svejk spune:

              Locul infractorilor e oriunde altundeva afara de scoala unde sunt copii mei. Punct. Ca ajung in centre de detentie, in scolile de getto, sau fac scoala de acasa, deja nu mai e problema mea. Am uitat sa precizez ca aia din clasele 1-6 au posibilitatea sa aplice pentru reprimirea in district la un an de la excludere si raman inca un an sub monitorizare. Insa daca o mai comit si dupa reprimre excluderea e definitiva si irevocabila.

              Rostul sistemului de detente si al legii e sa apere indivzii si comunitatile. Indreptarea infractorilor e in primul rand problema infractorilor si mai putin a mea si a celoralti oameni onesti. Oricum cazurile in care infractorii trecuti prin puscarii nu mai comit infractiuni dupa eliberare si se indreapta sunt de sub 20%. Asta in UE unde sistemul penticenciar e axat pe reeducarea infractorilor :-) . In SUA procentul e mai bunicel (trece de 30%) pentru ca pedepsele sunt mai lungi si un numar insemnat de infractori periculosi ies de la zdup la varsta la care nu mai pot comite infractiuni :-) sau sunt sufcient de speriati ca sa nu mai vrea inapoi. Nu vad ce sens ar avea sa-mi pun siguranta si linistea in pericol pentru un sistem atat de ineficient.

              In tara asta judecatorii sunt alesi. Personal l-am votat intotdeauna pe judecatrul care in campania electorala a putut clama ca severitatea pedepselor sale e peste medie. Asta e interesul meu. Daca dmneavoastra sunteti interesat de judecatorii ce elibereaza un numar record de infractori,votati-i pe aia. Ahh, am uitat ca in Europa cetateanul nu e considerat destul de competent ca sa-si aleaga judecatorii…

          • Harald spune:

            @ Josef Svejk – în realitate, cam ăsta e sistemul căruia îi faceți apologia:

            ”In 2009, Pennsylvania juvenile court judges Mark Ciavarella and Michael Conahan were pled guilty in the “kids for cash” scandal, of taking kickbacks from private prison industry officials in exchange for sentencing over 1,000 youths to prison terms for minor offenses”.

            • Josef Svejk spune:

              @ Harald

              Faptul ca exista judecatori corupti nu inseamna ca trebuie desfiintata justitia ci ca acei judecatori corupti trebuie prinsi si pedepsiti. Ceea ce s-a si intamplat in acest caz.

              Nu stiam de povestea asta, am citit un pic dupa ce am vazut postarea dumneavoastra. Ce omiteti sa spuneti e ca cei doi judecatori corupti nu au fost judecati pentru ca au trimis nevinovati la centrele de detnetie pentru minori. Ei au fost condamnati pentru ca au incasat mita de proprietarii acelor centre ca sa exercite cat mai putina clementa. Adica in cazul in care pedeapsa pentru o infractiune mergea de la supraveghere judiciara pana la detentie, ei au incasat mita ca sa le furnizeze centrelor de detenite clienti, adica sa dea pedepsele maxime. Au fost condamnati unul la 17 si alalat la 28 de ani de puscarie pentru evaziune fiscala, spalare de bani si coruptie si li s-a confiscat tot ce nu putea fi justificat din leafa.

              Acum daca ar fi sa fiti consecvent, ar trebui sa sutineti elibearea lor imediata, restituirea bunurilor si reinstalarea lor in posturile de judecatori, ca sa li se ofere sa sansa de a se indrepta. Nu-i asa? Ca daca stau atatia ani la zdup sigur nu o sa se indrepte. :-) Incercati macar sa fiti consecvent. :-) :-) :-)

            • Harald spune:

              @ Josef Svejk – NU. Un adult e pe deplin responsabil pentru ceea ce face. Dar un minor este monor dpdv legal tocmai pentru că NU este responsabil pentru ceea ce face. A veni cu aberații gen ”să fie judecat ca adult” presupune o lipsă totală de înțelegere a modului cum funcționează educația și responsabilitatea. De asta nu-i dăm voie să bea alcool până la 21 de ani, fiindcă nu e pe deplin responsabil pentru ceea ce face, da? De asta nu-i dăm voie să cumpere țigări, cuțite sau șurubelnițe înainte de 18 ani, da?

              Exact cum spuneam și mai sus, un psihopat adult și în robă e tot un psihopat, ba chiar e mai periculos decât cel care umblă liber pe stradă. Și promotorii lui ”law and order” exact asta sunt.

          • Falstaff spune:

            Svejk, daca copilul dvs in varsta de 13 ani ar ajunge in inchisoare, pentru o luna doar, impreuna cu adulti in celula!, ati avea acelasi discurs? Sau, dvs nu vi se poate intampla asa ceva NICIODATA?
            Dar, ca parintele unui minor, incarcerat in urma denuntarii unui grup de elevi si profesori din scoala copiilor dvs, i-ar executa pe toti! la iesirea din scoala, pentru ca…a inebunit de durere si disperare, se poate?
            Sau…se intampla deja toate aceste atrocitati, si altele mult mai grave, in ciuda politicii ultra-represive americane…?

  6. George Gafencu spune:

    Nu sunt specialist in psihologie, insa parerea mea utila este ca Larisa cerseste atentie.

    In loc sa fie corectata continuu, poate cineva poate arata un interes genuin in persoana ei fara sa o judece. Daca asta s-ar fi intamplat, si-ar fi schimbat si ea atitudinea in mod surprinzator. Astfel de persoane au probleme in a se integra sau a gasi persoane in care sa se increada.

  7. CristinaC spune:

    Larisa traia intr-o alta realitate decat cea a celorlalti elevi si decat realitatea dumneavoastra. Intr-adevar, nu era de datoria dumneavoastra sa cunoasteti mai bine viata Larisei (viata trecuta, traumele trecutului ei, viata ei prezenta etc). Ati fi fost un profesor ALTFEL daca ati fi incercat. Poate sa fi fost un profesor ca in filmele de la Hollywood – sa mergeti la ea acasa, sa incercati sa o cunoasteti, sa v-o apropiati, sa vedeti ce talente are, sa o incurajati in acea directie, sa vorbiti cu profesori care s-o ajute in directia talentelor ei etc. Poate in felul acesta ar fi depasit momentul tatuaje-piercing ce reprezinta un mod de a fi in centrul atentiei ca urmare de low self-esteem. Puteati merge la radacina agresivitatii ei si-apoi pus ceva in schimb si crescut, cu rabdare. Vorbirea blanda, parinteasca sau metodele pedagogice nu au efect cand dureri sufletesti profunde nu sunt vindecate. Dar pentru o astfel de abordare va trebuia timp si multa-multa rabdare, ceea ce probabil ca nu le-ati avut pentru ca aveati viata dumneavoastra personala, iar la scoala nu puteati face asa ceva, nefiind parte din job description.

  8. elena spune:

    Cu riscul de a amărî cumplit persoanele duioase, empatice, mamele răniţilor în general, trebuie să spun că – din experienţa proprie – tactica cea mai bună de a traversa şcoala populată cu “larise” nu necesită abilităţi superioare celor deprinse în grupurile de primate.

    Poate nu-i nevoie să ajungem la animale atât de evoluate. Cum sună “deplasarea în grupuri mari ca să intimidezi potenţialii agresori”?

    Să exemplific mai clar – şi clasa noastră avea tembeli, cu diferite grade de imbecilitate – de la cei care se potoleau la prima ripostă la cei chiar periculoşi. De fapt, spre deosebire de clasa din articol, nici unul din colegii mei nu dădea semne de hămeseală nobilă de învăţătură. Mai degrabă ne împărţeam între turbulenţii antemenţionaţi şi cei resemnaţi – copiii “buni”, “cuminţi”.

    La mixtura respectivă se adăugau cadre didactice indiferente sau neputincioase. Plus nişte părinţi pacifişti până la absurd “băieţelul numai te tachinează”, “la fetiţă poate i-o fost tare poftă de biscuiţii tăi”, “n-o să ne coborâm la nivelul lor”.

    Aşa că singura soluţie valabilă rămasă era să stai şi să te baţi în loc să fugi plângând. Ideea e să rezişti pe durata unei pauze. După ce ripostezi o dată, de două ori, de douăzeci de ori sunt şanse rezonabile să nu ţi se mai smulgă banii de buzunar, biscuiţii şi pixurile cu sclipici. Şi să nu mai primeşti zăpadă cu noroi în faţă. Să scapi, în general, de hărţuieli.

    Soluţia asta s-a dovedit excelentă în toate cazurile cu imbecili moderaţi. N-am stat să investighez dacă se purtau aşa pe motiv de probleme familiale, hormoni sau pur şi simplu proastă creştere. Voiam doar să fiu lăsată în pace. Şi a mers.

    Şi cazurile de imbecili periculoşi s-au rezolvat tot cu violenţă. Unul era agresiv doar cu băieţii, cu fetele din fericire n-avea nimic. Dar a bătut rău un alt băiat şi l-au mutat la altă şcoală. De ce să nu caftească pe cineva şi acolo?
    Altul avea boală pe fete şi distracţia lui majoră era să pândească pe lângă şi să încerce să intre în toaleta fetelor.
    L-au snopit consistent unii mai mari – fratele unei colege şi gaşca lui. După care era o plăcere să ai de-a face cu el – devenise tăcut ca o umbră şi ocolea prudent orice purta cercei.

    “Larisa” din articol s-ar fi calmat pe loc dacă trei-patru fete s-ar fi coalizat împotriva ei şi ar fi fost dispuse să rezolve situaţia cu ghionturi, zgârieturi şi tras de păr.

    Dar asta nu-i o situaţie de nici un fel în caz că există un grup mai mare de “larise”. Şi dacă “larisele” au în spate părinţi la fel de inteligenţi şi de bine educaţi.

    Şcoala chiar e legată de mâini în cazul copiilor-problemă.
    Bine, ideal ar fi ca “larisele” de ambe sexe să fie eliminate după un număr de incidente. Şi să fie plasate într-o instituţie separată gestionată de umaniştii dispuşi să le ofere atenţie, afecţiune, “cool”-oşenie, etc

    În viaţa reală nu-ţi rămâne decât să te zbaţi să cauţi pentru copii o şcoală cu colegi cât de cât civilizaţi …

    • victor L spune:

      Felicitari pentru interventie.
      Se vor “amărî cumplit” cei ce vor sa para umanisti, dar dind sfaturi altora.

    • Falstaff spune:

      Este ingrijorator ca o “elena” este atat de amara, incat nu-si da seama ca nimic nu o diferentiaza de “larisa” :( …poate doar cativa ani de acumulare a frustrarii…
      O bateti si apoi o izolati pe larisa ca sa nu va mai deranjeze orele, dar, daca n-o omorati si nici n-o reeduca cineva vreodata, ea va reapare in societate si mai inraita, si mai exersata, si mai violenta…
      Este un scenariu devenit clasic: intransigenta prost plasata duce la intoleranta patologica. dirijata, si ea prost, complet ineficient, adica, fatza de cei mai slabi, mai amarati ca sine!!!

      Toata lumea isi varsa ura pe larisa, pe refugiatii musulmani sau pe batranii care traverseaza prea incet strada, unii i-ar omori ca sa se “racoreasca”…
      Sper ca intr-o buna zi, chiar si in Romania, oamenii sa inceapa sa judece fenomenele in ansamblul lor! , devine urgent!

      • elena spune:

        Păi, uite că noi, la vârsta respectivă, nu ne puneam problema să subliniem cât de altfel suntem noi noi decât Larisele. Că diferenţa între cei ce căutau conflictele şi cei care doar voiau să scape dintr-o zi de şcoală ne-bruscaţi, ne-jefuiţi nouă ne era destul de clară.
        Nici nu ne măcina grija faţă de viitorul Lariselor pe termen lung – mai degrabă ne preocupa ce vom face noi pe termen scurt în ziua respectivă în caz că nu reuşim să evităm cu succes toate Larisele din şcoală.
        O curiozitate – o să-ţi înveţi copilul să se lase zilnic hărţuit şi agresat de orice coleg tembel fără să riposteze, explicându-i că asta îl transformă într-o, făptură superioară, “altfel”?

        “intransigenţă prost plasată” – să înţeleg că Larisele ar deveni persoane decente pe măsură ce se lămuresc că se pot purta oricât de rău şi tot nu păţesc nimic?
        Că atunci ar fi minunat să renunţăm la penitenciare, poliţie şi la tot sistemul judiciar. De vreme ce pedepsele doar îi înrăiesc pe infractori, n-am putea să-i lăsăm pur şi simplu în pace?

        “slabi”, “amărâţi” – o nedumerire – dacă ameninţi alţi copii şi le iei banii de buzunar, dacă hărţuieşti fetele, dacă înjuri şi loveşti pe unii care nu te-au provocat cu nimic, ba chiar au mare grijă să nu-ţi stea în cale, se cheamă că eşti slab şi amărât???

        Şi în final – dacă Larisele sunt salvabile, cum se face că în realitate nu sunt salvate? Ori umaniştii sunt prea puţini raportaţi la numărul Lariselor, ori compătimirea lor nu trece de tastatură.
        Că nu am văzut până acum nici un apostol al bunăvoinţei coborându-se în şcoală şi transformând creaturile eminamente evitabile în colegi civilizaţi doar prin puterea idealurilor şi a bunelor sale intenţii.

        • Falstaff spune:

          “…dacă ameninţi alţi copii şi le iei banii de buzunar, dacă hărţuieşti fetele, dacă înjuri şi loveşti pe unii care nu te-au provocat cu nimic, ba chiar au mare grijă să nu-ţi stea în cale, se cheamă că eşti slab şi amărât???” – EXACT!
          Unii copii, chiar si unii adulti, cand se simt inferiori, mai slabi (pregatire, situatie familiala, materiala) in comparatie cu un grup, se auto-exclud din mandrie, si compenseaza lipsurile, inclusiv pe cele afective, cu violenta! Ei sunt, cu adevarat, niste bieti amarati care nu stiu sa-si faca prieteni,nu sunt considerati si nici admirati, de nimeni, nu sunt iubiti, si atunci aleg sa fie spaima celor care-i refuza! se razbuna pe oricine intalnesc! Cu cat ii veti incrimina, pedepsi si marginaliza, cu atat le veti hrani ura, convingerea ca nu s-au inselat, vor face si mai rau, mereu mai rau, e perfect coerent! Intelegeti?

          “…dacă Larisele sunt salvabile, cum se face că în realitate nu sunt salvate? Ori umaniştii sunt prea puţini raportaţi la numărul Lariselor, ori compătimirea lor nu trece de tastatură.” – aveti dreptate, nu se vad multe cazuri de reabilitare…As avea 3 explicatii:
          1.scoala romaneasca duce lipsa de profesionisti in psihologie si pedagogie
          2.structurile de reeducare sunt complet ineficiente, datorita aceleiasi lipse de profesional calificat
          3.mentalitatea societatii romanesti, care lipeste etichete definitive pe oameni, ii face pe putinii care ies din acest cerc vicios al violentei, sa-si ascunda trecutul delincvent. Asta are si un efect pervers:lipsa de repere, de modele de integrare in societate, pentru “ucenicii” delincventi, care, necunoscand pe nimeni “ca ei” care sa fi reusit, se conving ca nu se iese din mizerie, si ca viata lor se va rezuma doar la marginea societatii…unde functioneaza legea junglei!

          • elena spune:

            Eu înțeleg de ce Larisele se poartă nașpa – are o viață nasoală “de acasă”, iar purtarea ei nu-i sancționată de nici un fel.

            Dar nu înțeleg de ce noi, restul, tre să stăm liniștiți ca Larisele să-și descarce frustrările zilnice pe noi.

            Să înțeleg că Larisa are șanse să aibă parte de mai multă afecțiune după ce lovește și insultă juma’ de clasă – de asta-i esențial să fie menținută la un loc cu copiii cât de cât normali?
            Am unele dubii.

          • elena spune:

            “1.scoala romaneasca duce lipsa de profesionisti in psihologie si pedagogie”

            Şcoala românească, în fine suficiente şcoli româneşti duc lipsă de canalizare, au o încălzire deficitară, sunt mobilate şi zugrăvite cu fonduri stoarse de la părinţi. Ori ajungi la ele după câţiva kilometri de mers pe jos prin zăpadă.
            În condiţiile astea ideea de se scoate undeva fonduri ca fiecare copil cu probleme să stea măcar un an la discuţii cu un terapeut competent e cel puţin rizibilă.

            “2.structurile de reeducare sunt complet ineficiente, datorita aceleiasi lipse de profesional calificat”

            Total de acord. De vreme ce pentru zăhărel nu există fonduri, rămâne alternativa bâtei, sau măcar a excluderii.

            “3 … lipsa de repere, de modele de integrare in societate”
            Aş zice România duce lipsă de repere de orice fel, nu numai de modele mici delincvenţi cuminţiţi.
            Personal nu-s aşa de sceptică, am văzut pe unii care s-au corectat, cel puţin pe termen scurt de teama pedepselor – fie contondente, fie prin privare de una sau alta.
            Iar dacă toţi sunt damnaţi din start ca în telogia calvină, atunci de ce să-i mai ţinem lângă ceilalţi?

      • Vlad spune:

        Realitatea nu poate fi schimbata decat prin participarea constienta a membrilor ei. Faptul ca ne dorim o alta realitate nu schimba cu nimic lucrurile in afara de faptul ca aduce frustrare … Realitatea e tot timpul in prezent … every second of it …

  9. S.S. spune:

    “Larisa” avea clar o problema ce tinea de unul dintre cei doi profesionisti despre care mai rar se vorbeste prin scoli si familii: psiholog sau, respectiv, psihiatru.

    In lipsa unei astfel de interventii de specialitate, este posibil ca singura solutie pentru comportamentul fetei sa fie o bataie sora cu moartea, aplicata metodic, de rudele unei eleve agresate. Nu spun ca ar fi functionat, spun doar ca am cunostinta de astfel de situatii in care un furtun de masina de spălat a făcut minuni. Fata respectivă se înfometa, deoarece dorea să ajungă supermodel… la spitalul unde a fost internată, cu mari probleme de sănătate cauzate de subalimentație (inclusiv stoparea creșterii în înălțime), a fost luată în primire de asistente. Acestea i-au dat de ales între între furtun și furculiță. Și ce să vezi, fata a reînceput să mănânce! Ceea ce nici părinții, nici profesorii, nici psihologii nu reușiseră!

  10. Josef Svejk spune:

    @Harald.
    Nu e vorba de responsabilitate ci de protecția victimelor. Nu mă interesează dacă agresorul responsabil sau nu. Mă interesează ca cei dragi mie și oamenii pașnici în general să nu fie expuși agresiunii.

    În sensul ăsta aștept ca societatea căreia îi platesc taxe să găsească căi eficiente și fezabile de protejare a oamenilor onești și nevinovați, respectiv de izolare a infractorilor responsabili sau nu.

  11. Josef Svejk spune:

    @Falstaff

    Mezinul meu a primit un prim avertisment pe când avea 9 ani. Are un temperament hiperactiv. L-a bruscat destul de rau pe unul mai mototol pe terenul de baseball, din cauza căruia au pierdut finala ligii.

    A fost o excelentă lecție de viață. Mă bucur că a primit-o la 9 ani și nu ca mine la 19 ani, când am fost la un pas de a ajunge la batalionul disciplinar :-) pentru că i-m spart botul unui tablagiu intr-un bar din Buzău. A trecut cu bine prin perioada monitorizării și a învățat să-si consume energia prin sport, cu fetele, făcând performanță școlară strălucită și nu sărind la jugulara tolomacilor. Atunci am fost sincer îngrijorat. Ulterior am realizat beneficiile pe termen lung. Dacă era în România probabil că nici nu as fi aflat de incident iar el și-ar fi imaginat că așa e firesc până ar fi ajuns să comită la nervi cine știe ce chestie cu adevărat gravă.

    • Prostu' satului spune:

      Dragut. Imi amintesc cu placere alte comentarii la articole de-ale d-nei Tunegaru, unde extrem de civilizati si inteligenti, ba chiar sofisticati comentatori propuneau un glont in capetele unor omologi masculini ai Larisei. Marinescu, parca, il chema in articol pe junele cremenal.
      Dar sa nu ducem discutia catre “solutia finala”. Rezumand toate comentariile dvs. la acest articol, precum si felul in care va descrieti pe dvs. insiva si pe mezinul dvs., ma gandesc ca ati putea propune – macar in comunitatea dvs., daca nu la nivel national – ca oamenii cu antecedente de violenta extrema pe parcursul mai multor generatii sa fie.. hmmm… sa li se inlature definitiv si irevocabil posibilitatea reproducerii.
      Cu siguranta ca, mai ales pe termen lung, asta ar ajuta mult ca “oamenii pașnici în general să nu fie expuși agresiunii”.

  12. elena spune:

    O sinteză.

    1. Poate societatea să prevină apariția Lariseor împiedicându-și cetățenii iresponsabili să se înmulțească? Cred că nu – nici măcar Coreei de Nord nu i-ar reuși performanța.

    2. Poate statul / societatea să asigure fiecărui Larise o familie iubitoare și un nivel de trai acceptabil? Poate a doua parte se poate rezolva în unele societăți mai spălate, dar sunt șanse reduse la noi când familii absolut normale se zbat în sărăcie.

    Iar partea cu familia iubitoare e și mai discutabilă. Afecțiunea nu există doar fiindcă “trebuie”, nu e stimulată de predici, nu apare la comandă și nici contra unei alocații decontate de stat. Și mai ales nu se naște vizavi de o ființă care se poartă urât sau constituie de-a dreptul un pericol.

    3. Dacă statul / societatea nu-i în stare să asigure Lariselor afecțiunea și confortul necesare, atunci Larisele au toată justificarea să-și îndrepte agresivitatea asupra oricărui membru al antemenționatei societăți? Și până la ce limită?

    Am povestit mai sus cum un copil-problemă a bătut rău alt copil cu unica consecință a mutării la altă școală. Ei, copilul bătut a stat două săptămâni în spital și la în primele zile medicii se temeau că o să paralizeze. Cred că mai mult de juma din părinți s-au înființat furioși la cancelarie insistând ca agresorul să fie eliminat o dată din clasă. Aș fi vrut însă să-i văd pe părinții victimei față în față cu unul care argumentează că agresorul nu-i de vină, restul sunt de vină că nu i-au oferit suficientă afecțiune, interes și admirație, el schilodește pe alții determinat de sentimentul său de vulnerabilitate. Deci ori îl scăpăm de angoase ori îl lăsăm să ne schilodească …

    Și bineînțeles că nu a început direct prin a băga în spital pe cineva. Au fost multe plângeri și înainte, dar școala nu a făcut nimic. Probabil, fiind îngrădiți de proceduri, profii nu aveau ce să facă. Dar poate se gândeau că o pedeapsă l-ar face și mai rău, iar dacă îl lasă să-și exerseze pumnii pe alții asta o să-l mențină pe linia de plutire ….

    5. la ce școală și-ar trimite comentatorii copiii:
    - la una la care Larisele sunt tolerate orice ar face
    - la una la care abaterile sunt sancționate imediat în funcție de gravitate – de la chemat părinții la școală până la excluderea temporară sau definitivă?

    Bineînțeles, Larisele excluse au variate opțiuni – stat acasă pe capul părinților (asistenților sociali) / centre de detenție minori / o școală normală, dar în care îi au colegi doar pe copiiii lui Falstaff, Harald, Ela și alții ca ei. Mie a treia variantă mi se pare cea mai corectă :)

  13. elena spune:

    Am uitat să menționez înainte, dar mi se pare că denotă o dulce inocență ipoteza cu telefonul și banii ca strimulent de a merge la școală.
    Nu știam că bugetul nostru e așa de generos încât asistenților sociali le rentează să-și mituiască consistent orfanii și să le mai și rămână ceva.

    Eu n-am prins profi deosebit de implicați, dar maică-mea mi-a povestit că aveau o dirigă foarte pe fază. Cum vedea că un copil dintr-o familie modestă are brusc mulți ban, etc. – nu pierdea vremea cu convocatul părinților – se înființa la ei acasă și-i lua la întrebări.

    Și în majoritatea covârșitoare a cazurilor părinții aveau o surpriză tare neplăcută.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)