Home » Analize »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Let it be! Brexitul şi lecţia suficienţei politice, la Londra şi la Bruxelles

Valentin Naumescu iunie 22, 2016 Analize, Global / Europa, Opinie
32 comentarii 8,493 Vizualizari

Nu mai e nimic de făcut, decât să se numere voturile. Toate argumentele şi contra-argumentele Brexitului sunt acum pe masă. Ce era de spus, s-a spus, şi ce era de făcut, s-a făcut (chiar prea mult, dacă luăm în considerare şi asasinarea deputatei laburiste pro-europene Jo Cox de către un neonazist). Referendumul poate să înceapă iar marele popor britanic să-şi spună cuvântul, oricare ar fi acesta. Brexitul a ajuns la momentul adevărului. Let it be!

Ce va fi cu Regatul Unit (ca stat membru) vom vedea joi seara, dar Uniunea Europeană nu se va desfiinţa. Cel puţin nu acum, şi nu din cauza britanicilor, oricât de mare ar fi şocul pe moment. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, singura putere esenţială, fără de care Uniunea este de neconceput, rămâne Germania. Chiar şi cu o Franţă fondatoare luând la un moment dat, să presupunem, drumul neogaullismului şi reinventând „politica scaunului gol” din anii ‘60, Uniunea şi Zona Euro tot ar continua să funcţioneze. Cât timp îşi păstrează opţiunea majoritar pro-europeană (ce-i drept, nu ştim cât), Germania va putea oricând coagula în jurul acestei idei, sub o formă sau alta, un număr suficient de ţări dispuse să-şi integreze economiile şi politicile sub steagul Bruxelles-ului. Simplu spus, Europa unită a mai funcţionat şi ar putea funcţiona din nou fără Albion. Indiferent de rezultatul votului, nu va fi „sfârşitul lumii”, nici pentru Europa, nici pentru Regat, aşa cum s-au grăbit multe voci să prezică.

Marea Britanie a fost din nou în centrul scenei politice mondiale, aşa cum a mai fost în anii trecuţi cu evenimente pline de glamour precum nunta regală, Jubileul de Diamant etc. Londra ştie mai bine ca orice altă capitală a Europei să fie „vedetă”, să capteze interesul opiniei publice din întreaga lume, să pară cea mai importantă. Dacă nu va ieşi din Uniune, deci dacă nu va suporta în final consecinţele acestui gest riscant, aproape că putem concluziona că a fost o extraordinară campanie de imagine a Regatului Unit la nivel european şi global, o campanie care a augmentat, poate chiar peste nivelul real, importanţa strategică, politică şi economică a insulei pentru viitorul Proiectului European. Dacă opţiunea de ieşire va fi însă câştigătoare, avem o cu totul altă discuţie în privinţa costurilor. În această a doua situaţie, vor fi pierderi economice şi politice de ambele părţi, dar categoric preţul plătit de Marea Britanie ar fi mult mai mare decât cel resimţit de Uniunea Europeană.

Les jeux sont faits, rien ne va plus, cum ar spune amicii francezi de peste Canal, cu privire la jocul politic riscant, „de ruletă”, al premierului David Cameron, care a convocat referendumul de ieşire, pronunţându-se însă pentru rămânere. Cu toate largile implicaţii europene şi mondiale, aş spune că Brexitul a fost în primul rând o manevră de politică internă britanică (foarte inteligentă sau foarte neinspirată, vom vedea curând), având puţin de a face propriu-zis cu Bruxelles-ul, o manevră menită mai degrabă să tranşeze o dispută între două facţiuni rivale ale Partidului Conservator. Cameron a dansat de fapt „pe sârma” întinsă de ultraconservatorii din partidul său şi de aventurierii de la UKIP, sperând că nuanţa moderată pe care a ales să o poarte, între pro-europenii idealişti şi anti-europenii radicali, îl va ajuta să le dea tuturor o lovitură de maestru, să negocieze câteva clauze speciale în plus pentru Regat şi să supravieţuiască la putere, ca un erou naţional. Dacă, dimpotrivă, facţiunea pro-Brexit va câştiga, atunci presiunea pentru demisia lui Cameron va fi imensă (deşi acesta a declarat că oricum nu se gândeşte să demisioneze, lucru greu de crezut în caz de înfrângere) iar porţile spre putere i se vor deschide fostului primar al Londrei, Boris Johnson.

Cele două tabere care s-au înfruntat în ultimele luni, pro şi contra Brexitului, au încheiat astăzi una dintre cele mai intense şi mai dramatice dezbateri din istoria Uniunii Europene. Dacă nu ar fi avut parte, pe final, de oribilul atentat, campania ar fi fost în sine un câştig pentru maturitatea reflecţiilor europene în secolul XXI. Autentică, bine fundamentată, foarte amplă ca anvergură socială (oricum nu a fost doar o discuţie a unor elite restrânse, ca în trecut, departe de interesul societăţii) dezbaterea a fost un lucru bun, în principiu, pentru Marea Britanie şi pentru Europa, cu multiple efecte clarificatoare la nivelul generaţiei actuale, de o parte şi de cealaltă a Canalului Mânecii. Le arată şi britanicilor, şi eurocraţilor de la Bruxelles, că lumea s-a schimbat iar sistemele politice (prefer acest termen în locul celui de clasă politică) trebuie „să livreze” mai mult şi mai bine, dincolo de discursurile pline de clişee şi platitudini, care conving tot mai puţin. Brexitul, indiferent de rezultatul său, va da naştere unei noi generaţii politice în Europa şi va transforma sistemele politice naţionale şi al Uniunii Europene, în acord cu noile interese şi nevoi ale cetăţenilor, altele decât cele din Războiul Rece. Noi platforme de discurs, noi partide, noi lideri, noi teme se vor profila în anii care vin.

Cetăţenii britanici aleg aşadar dacă vor să rămână în Uniunea Europeană sau să părăsească organizaţia la care au aderat în 1973, în plină criză, economia Regatului Unit reuşind câţiva ani mai târziu, sub bagheta lui Margaret Thatcher dar beneficiind din plin de avantajele Pieţei Comune, să se revigoreze spectaculos şi pentru o lungă perioadă de timp. Oportunismul politic al britanicilor în relaţiile internaţionale este demult o virtute (?) intrată în patrimoniul instrumentarului de acţiune şi urmărire a intereselor proprii. „Noi nu avem nici aliaţi eterni, nici inamici permanenţi. Numai interesele noastre sunt eterne şi perpetue, şi este datoria noastră să le urmăm”, spunea în 1848, de la tribuna Parlamentului, premierul de atunci al Imperiului, vicontele Palmerston, într-o replică devenită chintesenţa politicii externe a Londrei, de-a lungul secolelor.

Acum, când lucrurile par să nu mai meargă în Uniune ca acum 20-25 de ani, să zicem, când vizibilitatea publică a costurilor sociale, economice şi politice ale apartenenţei la UE este mai mare decât vizibilitatea beneficiilor (cu care oricum lumea s-a obişnuit şi pe care le consideră normale), aproximativ jumătate din britanici s-au lăsat convinşi de politicienii eurofobi că ar fi mai bine să nu mai facă parte din club. Cele câteva procente care fac diferenţa între IN şi OUT nu schimbă ideea de ansamblu că societatea britanică s-a împărţit în două opţiuni relativ egale.

Desigur, analiza şi interpretarea ulterioară a votului, pe categorii sociale (vârstă, venit, educaţie, naţionalitate în cadrul Regatului, partid simpatizat etc.) va oferi mult mai multe şi mai utile detalii pentru înţelegerea modului în care este structurată în acest moment societatea insulară şi relaţia complicată a acesteia cu Europa unită. Dar asta va veni într-o analiză ulterioară, la rece. Acum contează doar cine va trece de 50% din voturile exprimate, profilând o perspectivă protecţionistă sau integrată celei de-a doua mari economii a Europei, pentru cel puţin un deceniu de acum înainte.

Dar care este lecţia acestei mari crize a relaţiei Marea Britanie-Uniunea Europeană, în caz că o „lecţie” chiar există aici şi că cineva ar putea să înveţe ceva din ea? Aş spune, simplificând desigur o situaţie mult mai complicată istoric şi cultural, că aceasta este Lecţia Suficienţei Politice, a mediocrităţii şi vanităţilor personale, valabilă deopotrivă la Londra şi la Bruxelles, vreme de vreo două decenii, poate mai mult. Iar tensiunile s-au acumulat, încetul cu încetul. Comoditatea argumentaţiei, de o parte şi de cealaltă, ipocrizia „decontării” contra-performanţelor economico-sociale exclusiv în responsabilitatea celuilalt şi a succeselor doar pe „turta” proprie, refuzul unei priviri sincere şi realiste asupra propriilor rezultate, aflate în declin (comparativ cu cele din timpul Războiului Rece), populismul tot mai ieftin al abordărilor, lipsa de viziune şi de proiect, dorinţa de a-şi salva funcţiile cu preţul ascunderii adevărurilor faţă de alegători, toate acestea au săpat adânc la temelia credibilităţii sistemului politic. Şi la Londra, şi la Bruxelles, leadership-ul politic lasă mult de dorit. Calitatea slabă a actualei clase politice din Uniunea Europeană, de la Londra la Bruxelles şi de la Roma la Paris, este un fapt remarcat de cvasi-totalitatea analiştilor precum şi, discret dar ireversibil, de alegători.

De la Londra, lecţia suficienţei va trebui citită astfel: dacă se impune soluţia OUT, Cameron va plăti acum şi va pleca. În maxim cinci ani britanicii vor regreta decizia luată şi se vor gândi la modalităţi de reapropiere de Uniunea Europeană, prima fiind accentuarea apartenenţei la Spaţiul Economic European de liber schimb, în care oricum mai fac parte ţări europene dezvoltate precum Elveţia, Norvegia, Islanda. Semnarea unui Tratat care să reglementeze favorabil pentru britanici relaţiile insulei cu Uniunea Europeană, în sensul de a avea doar beneficii şi nu costuri, va fi însă extrem de puţin probabilă, lovindu-se de respingerea Germaniei şi a Franţei. În plus, se va reactiva imediat mişcarea de secesiune a Scoţiei din Regatul Unit, posibil cu sorţi de izbândă de această dată.

Dacă se impune soluţia IN, eurofobii primesc o lovitură de moment, dar nu vor dispărea de pe scena politică locală. Temele lor vor rămâne. Vor face presiuni în continuare pentru respectarea clauzelor speciale obţinute de Cameron la Consiliul de acum câteva luni. Unele dintre ele se vor dovedi inaplicabile şi probabil vor fi anulate de justiţia europeană, ca fiind discriminatorii pentru cetăţenii europeni. Criza politică britanică se va accentua atunci, obsesia statutului special al Marii Britanii în Uniunea Europeană fiind de fapt o capcană în care au căzut politicienii de la Londra. Cu timpul, britanicii vor începe să înţeleagă că motivele declinului calităţii vieţii pe insulă, în comparaţie cu deceniile trecute, sunt interne şi ţin de modul în care este administrată strategic ţara lor, nu neapărat de aparatul instituţional european.

De la Bruxelles, lecţia suficienţei politice trebuie citită astfel, indiferent de rezultatul Brexitului: faptul că suportul de încredere al cetăţenilor (nu numai britanici) în Uniune a scăzut dramatic şi continuă să scadă este şi reflectarea unei slabe capacităţi de a însufleţi societăţile europene, de a le convinge că dincolo de salariile grase, de bonusurile şi de privilegiile angajaţilor mega-uzinei de la Bruxelles mai este loc şi de preocuparea reală pentru interesele concrete şi pentru nevoile europenilor pentru o viaţă mai bună. Uniunea Europeană a devenit un set de regulamente şi norme, un concept tehnic, abstract, de care profită în aparenţă un număr mic de contribuabili (chiar dacă, în realitate, numărul beneficiarilor este mult mai mare), dar a pierdut sentimentul politic, „fiorul” popular care întemeiază construcţia europeană şi ţine în viaţă o Idee. Această platformă de încredere, acest discurs fondator, care a existat în anii ’50, s-a pierdut treptat pe drumul suficienţei politice a elitelor, în special după 2005, anul respingerii Tratatului Constituţional în referendumurile din Franţa şi Olanda. Juncker, după mai bine de 20 de ani de funcţii înalte şi de viaţă confortabilă în bubble-ul din Benelux, a devenit imaginea perfectă a eurocraţiei uzate, aproape decrepite, dându-le palme amicale peste obraz celor din jurul său, pe care se bucură că îi mai recunoaşte pe la dineuri, o castă jovială dar cu un început de alienare şi rupere de realităţile cotidiene ale unei Europe care şi-a epuizat resursele de bunăstare pe baza moştenirii istorice şi trebuie acum să producă din nou.

Oricum am lua lucrurile, povestea tensionată, de Love and Hate, din jurul relaţiei Marea Britanie-Uniunea Europeană nu se va sfârşi odată cu Brexitul, indiferent de rezultat. Imediat, în caz că pierde, sau pe termen scurt, dacă va câştiga (maxim doi-trei ani, oricum înainte de alegerile generale viitoare) Cameron va pleca de la putere şi va da şansa Partidului Conservator de a se prezenta electoratului cu o ofertă proaspătă, pentru a încerca să evite pierderea scrutinului, după modelul de la Londra. O nouă eră istorică începe în politica Marii Britanii după acest referendum, cu noi personaje, noi teme, noi platforme de discurs, cu identităţi ideologice şi naţionale în ascensiune (scoţienii, poate şi galezii), cu noi căutări de acomodare a specificului britanic (deopotrivă a celui real şi a celui închipuit, pretins) la ordinea instituţională europeană. Succesiunea la tron va reprezenta o altă provocare importantă pentru politica Marii Britanii, atunci când va veni.

O la fel de importantă căutare de soluţii înnoitoare ar trebui să înceapă şi la Bruxelles şi în capitalele statelor membre cu privire la continuarea Proiectului European, coborât acum la cote de avarie. Iată de ce, din toate perspectivele posibile, Brexitul este criza care poate să nască şi oportunităţi de reinventare, dincolo de scenariile catastrofale vehiculate, iar pe ruinele unui sistem politic (clasă politică) ce şi-a atins limitele ar putea apărea, de ce nu?, speranţa unui nou început, a unei noi şanse pentru Europa. O şansă pe care, în criza din anii ’30 ai secolului trecut, europenii nu au avut-o, trebuind să treacă printr-o terifiantă experienţă istorică pentru a ajunge la principiile de organizare politică şi economică de astăzi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. gabi spune:

    buna analiza desi cred ca subiectul reformei uniunii europene trebuia sa ocupe mai mult spatiu editorial. UE are nevoie de reforme, are nevoie sa scape de plutocratie si birocratie. britanicii au si ei dreptatea lor. cel mai recent exemplu e steinmeyer cu declaratiile lui aiuritoare. iar germanii vor fi “in charge” daca brexitul se intampla. nu stiu ce gandesc politicienii romani despre asta – aia care gandesc – dar orice om cu putina cultura cunoaste inadecvarea politicii externe germane de dupa bismark, ca si rezultatele ei catastrofale.

  2. victor L spune:

    - “Am mai spus-o şi cu alte ocazii, singura putere esenţială, fără de care Uniunea este de neconceput, rămâne Germania.”
    Tot respectul pentru ce spuneti, dar eu unul am alta viziune: Germania, frustrata ca nu a putut obtine nimic prin doua razboaie in Europa, ba s-a si micsorat putin, a ales varianta dominatiei economice. Si a inmultirii populatiei, daca chiar nu se poate prin rasa pura, ariana, prin migranti de unde s-o nimeri. Ba, fortind si pe altii sa faca acelasi lucru.
    Si mai cred ca, pe linga alte obiective, Marea Britanie a avut in vedere, cu acest Brexit, si o atentionare: prea multa putere pentru “cei doi soferi”, cum ii numiti.
    “Soferi” care, cred eu, ar fi bucurosi de o UE fara UK. Ar putea conduce si pe stinga si pe dreapta; cine li s-ar mai putea impotrivi?

    NB,
    dar e mai bine pentru UE ca Marea Britanie sa nu se retraga. Si nu se va retrage.

  3. DanT spune:

    Un articol echilibrat, în noianul de alarmism şi isterie provocat de referendumul din UK. “Indiferent de rezultatul votului, nu va fi „sfârşitul lumii”, nici pentru Europa, nici pentru Regat, aşa cum s-au grăbit multe voci să prezică.” sigur că d. Naumescu are dreptate aici.//

    Pe autorul citatului cu interesele eterne ale UK nu-l cheamă Viscount Palmerston, ci Henry John Temple, viconte Palmerston. Viscount înseamnă în engleză viconte.//

    Elveţia nu face parte din Spaţiul Economic European. (Dar are totuşi acorduri de liber schimb cu UE.)//

    Aici n-am înţeles raţionamentul: “Dacă se impune soluţia IN….Cu timpul, britanicii vor începe să înţeleagă că motivele declinului calităţii vieţii pe insulă, în comparaţie cu deceniile trecute, sunt interne şi ţin de modul în care este administrată strategic ţara lor, nu neapărat de aparatul instituţional european.”
    Din contră, în acest caz britanicii eurosceptici vor continua să acuze UE pentru problemele lor.
    În timp ce dacă va câştiga tabăra Brexit, britanicii anti-UE vor vedea că nivelul de trai nu a crescut pe măsura aşteptărilor lor şi vor înţelege că nu UE era problema.

    • Harald spune:

      Britanicii anti-UE nu vor înțelege nimic niciodată. Anti-europenismul lor e visceral și isteric, lipsit de orice urmă de logică și bun simț. Un distins autor care scrie de zeci de ani în românește și despre România ne explica înainte de alegerile din 2015 chiar aici că ”este inacceptabil să nu existe o cale de atac internă la deciziile CEDO”, ăsta fiind în viziunea lui (și a UKIP) motivul principal pentru care UK trebuie să părăsească Uniunea: altfel nu se poate retrage din CEDO / ECHR.

      Asemenea persoane nu își revizuiesc opiniile la contactul cu realitatea, chiar n-au ce să înțeleagă. Generația lor ajunge inevitabil ”la loc cu verdeață” dar de-obicei reușesc să-și lase moștenire inepțiile. Nu se pot găsi niciun fel de argumente logice într-o discuție cu un om care vrea cale de atac internă la o decizie CEDO.

      • ikke spune:

        Harald,

        de obicei ești bine informat, da’ aici ai comis-o rău de tot: Curtea Europeană a Drepturilor Omului NU e instituție a UE, e o juridicție international instituită de Consiliul Europei (care, la rândul său, nu e instituție UE; a nu se confunda cu Consiliul UE și/sau cu Consiliul European).

        Posibil însă să meargă argumentul la cei care au votat Brexit, asta e…

        • Harald spune:

          E adevărat că CEDO aparține Consiliului Europei, dar a fi membru CEDO face parte azi din aquis-ul comunitar. Nu poți face parte din UE dacă nu ești membru CEDO, iar în logica distorsionată a UKIP asta era ordinea lucrurilor: părăsirea UE, urmată de părăsirea CEDO. Și chiar dacă repet asta pentru a 7-a oară, vorbim despre o țară care nu are Constituție și evident, nici Curte Constituțională.

        • DanBruma spune:

          Unde spune Harald ca CEDO e institutie europeana ??????????????????

          • ikke spune:

            revin cam târziu: eu n-am zis că Harald a zis asta. Eu am zis că, dacă Harald zice că Vasile zice că apa Bistriței e albastră ziua pentru că e galbenă noaptea și nu invers și dacă urmează „demonstrația” lui Vasile arătând că nu e albastră ziua pentru că e galbenă noaptea, eu am dreptul să-i spun că-și pierde timpul și induce și pe Ion în eroare, pentru că nu e albastră ziua și nici galbenă noaptea. Punct. Atât am zis, n-am zis c-a zis ce n-a zis. Harald a-nțeles ce-am zis, Dan n-a-nțeles ce-am zis ;)
            Sunt convins că UK (sau ce-o mai rămâne din el) nu se va retrage din CEDO, n-o va face decât împreună cu Rusia. Am zis că-s convins, nu sigur, eram convins că n-o să fie Brexit mizând pe rațiunea oamenilor. Aici am greșit, așa e …

  4. Adrian B spune:

    Uniunea Europeana a plecat de la idei pozitive precum piata comuna si libertatea de miscare si a ajuns o organizatie care nu aduce libertatea, ci parazitismul birocratilor care vor sa o conduca. Libertatea promisa se transforma in jug, caz in care ce putem reprosa celor care nu vor sa fie pusi la jug?

    Nu cred ca UK vrea afara din piata comuna si nu vrea sa anuleze libertatea de miscare. Cred ca pur si simplu vrea sa le arate degetul mijlociu auto-intitulatilor “conducatori” de la Bruxeles si sa ii trimita in cosul de gunoi al istoriei, acolo unde le e locul. E cea mai buna metoda? Nu stiu, dar e mai buna decat cea romaneasca, “capul plecat sabia nu-l taie”.

    • Harald spune:

      UK nu vrea afară din piața comună, dar vrea să controleze libertatea de mișcare. Li se pare perfect normal să acorde 300.000 de vize pe an pentru indieni și pakistanezi, dar li se pare inacceptabil ca est-europenii să circule liber, fără viză. În viziunea englezilor, est-europenii sunt cetățeni de categoria a II-a, orice jignire individuală sau colectivă la adresa lor este permisă, în timp ce aceeași jignire, dacă ar fi adresată negrilor, indienilor sau pakistanezilor ar fi pedepsită cu închisoare.

      • Lucky spune:

        Preferintele britanicilor pentru acea populatie sunt justificate de commitmentul Angliei in cadrul Commonwealth. Asa au declarat, asa il si respecta.

      • DanBruma spune:

        Perfect de acord cu Harald. Eu astept sa-i vad pe englezi venind in genunchi sa ceara iertare Europei. Oricum e un popor retrograd, mandru de el fara sa aiba prea mult de ce, un regat fara rege doborat de o imigratie care pana acum a fost cat de cat oprita de UE la Calais. In curand insula va fi scufundata de imigranti, întregul fost imperiu britanic va face implozie în insulele britanice.

  5. smaranda spune:

    La întrebarea: “Câte persoane întrețineți?”
    - englezul a răspuns: 2,1 milioane de emigranți ilegali, 4,4 milioane de șomeri, 900 de mii de pușcăriași în 85 de închisori, 650 de parlamentari europeni, buni de nimic, plus întregul comitet european. Formularul i-a fost respins ca fiind incorect. El a răspuns cu o întrebare:
    - De ce? Am uitat pe cineva?

    • Harald spune:

      Cifra deținuților e de vreo 7 ori mai mică în realitate. Dacă același raport e valabil și pentru celelalte cifre, e clar că englezul (la modul generic) nu prea știe pe ce lume trăiește. Bine că întreține el imigranții ilegali :P
      Nu cumva invers?

      • smaranda spune:

        @Harald Vrei sa arati ca esti informat in orice domeniu si te contrezi. Verifica, cifrele sunt oficiale.

        • Harald spune:

          Verifică tu! Ai idee ce ar însemna 900.000 de deținuți? Unde te crezi, în China? :P
          Sunt 125.000 de deținuți în UK, roughly.

  6. Genix spune:

    O analiza pertinenta si mai ales documentata a acestul referendum, ale posibilelor rezultate si ale consecintzelor sale. D-le Naumescu, evident ca avetzi orizontul necesar pentru a judeca partzile implicate in acest proces, procesul in sine si a trage concluziile ce deriva de aici. Desi sunt un simplu cetatean roman, fara pregatire diplomatica sau ceva similar, am fost si eu pe acolo si as vrea sa subliniez cateva lucruri.
    In ciuda unor atitudini alarmiste, eu cred ca britanicii NU vor fi pentru Brexit. Sunt multe argumente in aceasta directzie. Este vorba, totusi, de un popor pragmatic, care nu a cladit un imperiu doar bazandu-se pe prostia altora, fara a avea o inteligentza proprie ridicata, capabila inclusiv sa evalueze castigurile si pierderile in momente critice. Cand a fost vorba de Batalia Angliei, era prim-ministru “buldogul” Winston Churchil, dar cei care au zburat si luptat au fost simplii ei cetatzeni! In mare parte au fost tineri, care au pus interesele tuturor mai presus de ale lor. Deci sa nu subevaluam inteligentza celor care formeaza in prezent Marea Britanie. Referendumul scotzian e un bun exemplu. In orice consultare, sondaj etc., scotzienii sunt PENTRU separarea de Marea Britanie. Dar cand s-a pus problema IN PRACTICA, la un referendum oficial, cu perspectiva iesirii din UE, oamenii au spus NU. Au evaluat lucid avantajele si dezavantajele. Asa cred ca va fi si in cazul Brexit-ului. In ciuda lamentatziilor lor, britanicii au beneficiat din plin de asa-numitul “sindrom al muncitorului polonez”, adica de fortza de munca ieftina venita din afara Regatului odata cu liberalizarea pietei muncii. Acesti muncitori au fost un “motor” deloc de neglijat in prosperitatea britanica. Povestea cu ajutoarele sociale “furate” de acestia de mai mult….o poveste, s-a dovedit cu argumente clare si pertinente. Au “importat” si hotzi, cersetori si altele asemenea, e adevarat. Dar nu aia constituie majoritatea celor care s-au stabilit pe acolo.
    Ramane un semn de intrebare oricum: cine se prezinta la vot. Eu cred ca doar asta poate inclina balantza pentu OUT. Asa a fost si in Olanda, la referendumul pentru asocierea Ucrainei la UE. Era o chestie economica, tehnica. Dar daca la vot s-au doar cei care-l aveau pe NU in cap din diverse motive….
    Si mai este un aspect deloc de neglijat in ecuatzia Brexit-ului: rasismul. Britanicii nu sunt chiar cei mai tolerantzi de felul lor. Desi sunt naturalizati de nu se stie cand, multzi indieni, pakistanezi si altzi membri ai fostului Imperiu sunt, cumva, vazutzi tot ca cetatzeni de mana a doua.
    Atat despre Brexit. Cat despre innoirea clasei politice, atat a celei de la Londra, cat si a celei de la Bruxelles, aici intr-adevar este o alta discutzie. Care insa va avea loc – daca va avea – dupa referendum….

  7. Lucifer spune:

    Remarc definirea eurocraţiei de la Bruxelles:”…o castă jovială dar cu un început de alienare şi rupere de realităţile cotidiene ale unei Europe care şi-a epuizat resursele de bunăstare pe baza moştenirii istorice şi trebuie acum să producă din nou.”
    De fapt,asta este cauza crizei UE:o birocraţie excesivă fondată pe o structură economico-politică de constrângere.Nu există nimic care să lege popoarele europene pe baze identitare sau culturale.S-a considerat că econimicul,piaţa liberă,hegemoniile istorice,etc vor duce de la sine spre o altă Europă,spre altceva.Din nenorocire a ieşit ceva “ce nu poate să existe”,o struţocămilă inodoră,incoloră şi insipidă. Vrem o Europă cu o identitate şi cultură proprii care să integreze identităţile şi culturile popoarelor componente.Altfel,după opinia mea,nu se poate decât prin forţă.

    • Harald spune:

      Identitatea și cultura oricărui popor european constă în naționalism. Și cu cât mai aberant e acest naționalsim, cu-atât mai mândru de identitatea și cultura lui e respectivuil popor european :)

      Nu vreți nicio Europă, vreți să vă măcelăriți unii pe alții, cum faceți de secole :P

      • Pandi spune:

        Nu. Voi vreti asta. Vreti sa provocati crize ca puterea in Europa sa ramana in mana Berlinului si Moscovei.
        Ziua de azi e rodul arogantei si urii cu care ati tratat orice critica impotriva UE.

        • Lucifer spune:

          @Pandi:sunt de acord cu tine.UE încăpuse pe mâna franco-germană care vroiau apropierea de Rusia şi scăparea de hegemonia SUA.Sper să se schimbe lucrurile.

        • Harald spune:

          Criticile împotriva UE sunt binevenite, la Bruxelles sunt emise o mulțime de directive stupide, iar asta trebuie remediat. UK e exact genul de țară capabilă să contribuie la remedierea asta, nu ne putem aștepta ca remediile să fie impuse de Croația sau Slovenia.

          • Angela M spune:

            q.e.d.
            DE CE NU de Slovenia si Slovacia????
            Nu cumva manipulezi? Remediile de obice sunt propuse, nu impuse. De ce spui ca aceste tari IMPUN ceva? De cate ori a fost UE sub jugul Bratislavei? In UE doar Germania impune ca asa stie ea. Nu crede ca se poate face ceva daca asculta si pe altii. De, obiceiuri vechi de gestapo combinat cu stasi. Democratie cu traditie, nu gluma.

            • Harald spune:

              Am ales intenționat state-satelit ale Germaniei, dar se pare că subtilitatea unei asemenea alegeri te-a depășit :)

              Exact asta era ideea, că Germania impune diverse lucruri la nivelul UE și ar fi nevoie de un stat puternic ca UK pentru a se opune, fiindcă opoziția nu va veni în niciun caz tocmai de la statele-satelit ale Germaniei.

            • Stan P spune:

              Nenorocirea e ca Germania si pudelii ei cred ca toata UE e satelitul ei.
              Ai auzit de Brexit? Stii ca Olanda detine acum presedintia Cons UE (si din iulie Slovacia)? Ai auzit de initiativele Olandei? Nu Olanda trebuia sa vorbeasca in numele UE? Dar mai bine sa ne ocupam de subtilitati si sa nu vedem ce se vede de la mare distanta.

            • Harald spune:

              @Stan P – oricât de cinic ar suna, UE nu există fără Germania. Dacă UK ar fi dorit cu bună credință să schimbe câte ceva la nivelul UE, ar fi propus niște schimbări concrete și ar fi atras de partea ei statele est-europene.

              UK nu a avut niciun fel de bună credință, a avut o dispută politică internă în care ambele tabere implicate au șters pe jos cu UE și au încercat să obțină tot felul de avantaje suplimentare numai pentru ei. În fața ipocriziei britanice, singurul pilon de stablitate în UE rămâne Germania.

              Statele est-europene au dreptate să fie nemulțumite de relațiile speciale pe care le are Germania cu Rusia, dar dacă UK își ia jucăriile și pleacă, ce credeți că pot face România sau Polonia? Să se ducă după UK sau să rămână să trateze cu Germania?

  8. victor L spune:

    O intrebare si un raspuns (articol pe HotNews de Vlad Mixich):
    V.M.: Credeți că România, și alte țări din afara zonei Euro, va avea o influență mai mică în UE după ieșirea Marii Britanii?

    Simon Hix: Da. Și cred că România este îndreptățită să-și facă griji. În primul rând datorită puterii motorului franco-german. Apoi din cauza relațiilor cu Rusia. Uniunea Europeană fără Marea Britanie va fi mai înțelegătoare cu privire la Rusia. Este unul dintre motivele pentru care Putin vrea să-i vadă pe englezi afară din UE. Și-a făcut două calcule: dacă englezii părăsesc UE îi va fi mult mai ușor să ridice sancțiunile economice împotriva Rusiei pentru că are influență în Germania. Doi: Brexitul va destabiliza Uniunea Europeană și lui îi va fi mai ușor să se amestece în estul Europei dacă UE va fi destabilizată. “

  9. Lucky spune:

    Sper, din tot sufletul ca Anglia sa voteze pro-Europa. Si asta nu de dragul Angliei cat de dragul Europei. Caci o Europa fara echilibrul Britanic, lasata la liberul cherem al unei Germanii egoiste si Frante inconstiente va fi o victima ieftina in planul ambitios rusesc, o victima care se va super-vulnerabiliza prin alienarea de America.
    Aceste alegeri nu trebuie lasate la voia intamplarii, in nici un caz. Sper ca altii, mai intelepti si mai puternici sa aiba grija ca o astfel de catastrofa sa nu se “intample”.

  10. WellDone spune:

    Realitatea este ca, intr-o societate din ce in ce mai globalizata tehnologic, clasa politica se lupta pentru propriile avantaje. Ei ar trebui sa stabileasca principii si nimic altceva, dar ei vor si executivul (unde vor sa-si imparta “cascavalul”).
    Cred ca noi principii de functionare a UE sunt ceace ar aduce prosperitate Europei.

  11. DanBruma spune:

    Ceea ce uita cei care spun ca o cultura nu poate pleca de la premize economice este structurarea SUA care a pornit de la aceleasi premize. De ce sa te unesti daca nu din interese economice? Te unesti ca sa bei in bar? Te unesti ca sa-l citesti pe Camus? Trebuie sa fii tampit sa faci asta. Te unesti ca sa fii mai tare economic si politic. Cei care spun ca Europa nu va rezista pentru ca e o suma aberanta de culturi diferite sustin de fapt o mare prostie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)