duminică, iunie 16, 2024

Mai e încă vreme până să fie pusă șampania la rece!

Președintelui PSD, penalul Liviu Nicolae Dragnea, i-a fost suficientă o nuntă în care să danseze “la sentiment” cu aleasa inima sale, tinerica Irina Tănase, și s-a făcut brusc sănătos.
Dl. Dragnea nu mai îi sunt necesare infiltrațiile, președintele PSD nu mai are nici dureri atroce, nici vorbă despre nevoia de operație și nici despre buletine medicale referitoare la starea sănătății ‘’marelui lider’’ emise de alt „mare”. Marele gureș Codrin Ștefănescu, lansat în apele politicii românești grație lui Corneliu Vadim Tudor.
Numai cu nervii stă ceva mai prost dl. Liviu Nicolae Dragnea. Își iese mult prea ușor din fire, se răstește la oricine îl contrazice, are porniri autoritariste față de presă. Se supără când află de la câte un jurnalist cât de prost a ajuns să stea în sondaje partidul pe care îl conduce spre dezastru, așa că îi cere doamnei din subordine pe nume Anca Alexandrescu să ia măsuri urgente. Să facă presiuni, să ridice câte o acreditare (între timp, modelul a fost preluat și de dl. Tudorel Toader) să dea un telefon acolo unde trebuie. Adică la conducerea aflată pe făraș a TVR, un loc în care unde încă ard gazul degeaba cetățeni precum sloboda la gură Doina Gradea, politrucul Alexandru Sassu ori ființa fără însușiri Mădălina Rădulescu, înscăunată de tovarășul Șașa șefă peste Departamentul de Știri.
Cu toate acestea, sondajele de opinie sunt unanime în a arăta că PSD este pe tobogan. Că dacă până pe data de 26 mai nu va opera modificări serioase de strategie, va avea surprize la europarlamentare. Aceasta în ciuda înscrierii pe lista de candidați a jurnalistei care și-a vîndut sufletul contra pieii ursului din pădure, Carmen Avram, ori a contribuției inestimabile la modificarea hărții lumii, contribuție adusă de inegalabila Maria Grapini.
În privința prezidențialelor de la sfârșitul toamnei, șansele electoarale ale candidatului PSD, în cazul în care acesta va fi dl. Liviu Nicolae Dragnea, sunt încă și mai proaste.
Să fie oare toate aceste sondaje deja motive de bucurie în taberele adversarilor politici ai PSD? Consecvent vorbei americane pe care o citez adesea în comentariile mele, “nimic nu e gata, până nu e gata”, îndemn iarăși la prudență. Până la data 26 mai, încă mai e o lună și jumătate, electoratul românesc este imprevizibil, mai e și meteosensibil. O zi frumoasă îl va tenta să meargă la iarbă verde, o zi ploioasă îl va determina să stea în casă. Nu știm încă în ce procent se va prezenta el în fața urnelor, iar o slabă prezență favorizează PSD.
Până la prezidențiale e încă și mai multă vreme, iar un eșec la referendumul pe temele justiției va fi decontat de șansele electorale ale d-lui Klaus Iohannis. Care până la această oră este singurul candidat valid ce și-a anunțat înscrierea în cursa prezidențială.
Aud și că prin tabăra opoziției se fac deja planuri de guvernare. Planuri, dar nu programe. Se pune șampania la rece. Se negociază și se promit posturi. Se savurează deja victoria. Dinspre PNL, nu aud decât că dl. Rareș Bogdan bate țara la pas, face băi de mulțime, anunță iminenta ieșire de pe scena politică a d-lui Liviu Nicolae Dragnea. Dinspre USR, cea mai activă voce este aceea a d-lui Andrei Caramitru, însă, din câte știu eu, domnia-sa nu candidează. De la partidul PLUS al d-lui Cioloș nu s-a impus pentru moment decât doar dl. Cioloș. Care nu stă foarte bine la capitolul Comunicare publică. La europarlamentare PNL candidează pe propriile liste, USR și PLUS pe liste comune. Foarte bine. Dar nu ar fi oare benefice o schimbare de strategie și un candidat unic al Opoziției la prezidențiale. Care să-i spulbere chiar din primul tur pe Dragnea, dar și pe lașul Tăriceanu. Cel pe care Comisia juridică a Senatului nu vrea să îl lase pe mâna justiției și aceasta fiindcă fostul manechin de la Apaca pare a se situa mai presus de lege.
Cred că în locul prematurei bucurii, se impune un plus de realism politic. Mult mai multă acțiune. Nerv și inventivitate în operațiune de convingere a populației de necesitatea votului. Dar și găsirea unei modalități prin care aceasta să fie ajutată să conștientizeze că a vota nu înseamnă doar a alege.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Oare nu vedem cu totii ca Romania traieste numai in crize? Ce-i drept, parca si restul lumii a intrat in criza, nu mai exista dezbateri ci acuzatii, nu mai exista negocieri, nu se iau prizonieri, nu mai exista armistitiu ci numai capitulare neconditionata sau pur si simplu macel. Dragnea a ajuns simbolul raului in Romania, mi-aduce aminte de Ion Iliescu de acum cativa ani. Oare nu ne dam seama ca Dragnea nu e cauza ci efectul? Haideti sa mergem la cauze si sa indreptam sistemul, sa nu mai permitem sa se ajunga pana aici, unde nu mai pot sa aiba loc negocieri. Daca scapam de Dragnea si dam de taica-su?

  2. KWJ este un candidat valid, dar -dupa promovarea d-nei VVDancila- sansele de a ramane
    in functie, dupa alegeri sunt mult diminuate!! Prezumtiva oferta de potentiali candidati este
    de nediscutat. Ramane sa speram la noi propuneri dupa europarlamentare, desi avem foarte
    putini candidati credibili/neangajati politic=compromisi.

  3. „Mai e încă vreme până să fie pusă șampania la rece!”

    Șampanie?!
    Cu siguranță, chiar dacă PSD nu va mai fi primul în preferințele electoratului (dar încă este, pentru că metodologia sondajului recent făcut de dl A Teodorescu, apropiat PSD-pro România, este discutabilă), nu avem niciun motiv să credem că va fi înlăturată cleptocrația securisto-comunistă de la conducerea țării.

    Prin urmare, apă rece, nu șampanie, și la treabă! pentru că vin alegerile prezidențiale și, cele mai importante, cele parlamentare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro