În memoria lui Petru Creția (1927-1997)
Trei au fost evenimentele care au constituit păcatul originar al regimului Iliescu: a). teroriștii și pseudo-procesul lui Ceaușescu; b). incidentele de la Târgu-Mureș și formarea SRI; și c). barbaria fasciilor de mineri îndrumați de securiști în iunie 1990. Nici până astăzi, veteranul bolșevic nu a exprimat vreun regret sau vreo notă dubitativă în legătură cu vreunul din aceste momente. Să ne mirăm atunci că urmașul său, Victor Ponta, calcă în picioare statul de drept?
Am ajuns la București pe 10 iunie 1990, împreună cu prietenul meu, disidentul Dan Petrescu, am mers chiar în aceeași seară să văd ce mai rămăsese din zona liberă de neocomunism. Am ajuns la Piața Universității era crepusculară, corturile greviștilor foamei în fața Teatrului Național, o platformă de la care se rosteau discursuri anti-FSN-iste în fața a cel mult o sută de oameni, pe scurt revoluția părea suspendată, uitată, compromisă. Ion Iliescu și ai lui câștigaseră alegerile în Duminica Orbului. Nu le ajungea însă ceea ce obținuseră, vroiau să îngenuncheze definitiv societatea civilă, presa liberă, partidele democratice, invocând aberantul pretext al facilitării circulației în Piața Universității (o stupiditate desprinsă din abecedarul statului represiv). Iliescu, Roman și ceilalți magnați neocomuniști au evacuat în chip violent ceea ce mai rămăsese din masa protestatară. Au urmat vânătoarea de vrăjitoare, instigarea la ură, demonizarea studenților, a intelectualilor critici și a populației Roma, toate ordonate și coordonate de la cel mai înalt nivel. „Anarhia” a fost organizată pentru a suprima libertatea.
Vorbim de fapt despre o contra-revoluție, o tentativă de restaurare a monopolului partidului unic, în acest caz, FSN. Forma mentală iliesciană a devenit tiparul pe care s-au mulat experimentele Adrian Năstase și, acum, Victor Ponta: dispreț pentru statul de drept, samavolnicie, cultul liderului pseudo-carismatic, cinismul paroxistic, corupția endemică. FSN-ismul convertit în PSD-ism este numele unei patologii politice a cărei perpetuare reprezintă blestemul tranziției românești. Scriam la începutul acestui an, aici pe Contributors, un articol în care elogiam protestul din Piața Universității, expresie admirabilă a dreptului la nesupunere civică, ca acțiune politică nonviolentă, înrudită, ca filosofie și metodă, cu tot ce a fost mai nobil în istoria disidenței din fosta URSS și Europa de Est. Îl reiau aici:
In titlul acestui articol [„Omagiu Golaniei: Raportul Final şi mineriada din 13-15 iunie 1990″], Golania este numele zonei libere de neo-comunism, al Pietii Universitatii, in primavara de gratie a anului 1990. Este o aluzie la Catalonia omagiata, candva, de Orwell, la spiritul libertar, neinregimentat, spontan, care i-a scos intotdeauna din minti pe comunisti. S-a redeschis, dupa multe si exasperante tergiversari, dosarul mineriadei din 13-15 iunie. Cum era atat de provizibil, Ion Iliescu pretinde ca n-a avut de-a face cu acea explozie de barbarie organizata statal. Este o minciuna sfruntata. In fapt, aparenta “anarhie” era rezultatul unui plan urzit de grupul criptocomunist, cum l-a numit Corneliu Coposu, format din Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu, Mihai Chitac si Nicolae S. Dumitru, mana dreapta, in epoca, a lui Ion Iliescu in cadrul FSN. Un rol nefast l-a jucat Televiziunea, ce-si zicea “Libera”, condusa de profesorul fesenist Razvan Theodorescu. Nu stim care vor fi concluziile celor vor investiga aceste dosare. Stim insa ca democratia romaneasca are nevoie de adevar precum de oxigen.
Sa spui, precum Ion Iliescu astazi, ca a fost doar “contemporan cu evenimentele” si ca avea “niste raspunderi”, mi se pare o sfidare incalificabila a memoriei noastre si a bunului simt. Nu, domnule Iliescu, sunteti direct si fara dubii responsabil pentru acele “evenimente”, in fapt o agresiune de o rara brutalitate impotriva incipientei si atat de vulnerabilei democratii. Ati complotat pentru lichidarea opozitiei, a presei democratice si a societatii civile. Sub egida si cu protectia Dvs, gangsterismul politic a facut ravagii in aceasta nefericita tara. Detasamentele minerilor calauziti de securisti, inarmati cu lanturi, era fascii, domnule Iliescu. Ati actionat ca un boss, ca un caid, ca un mafioso deopotriva fascist si comunist. Le-ati multumit public minerilor, i-ati ridicat in slavi. Aveati manecile suflecate, pozati in proletar, faceati spume la gura mintind despre “fascistii” din Piata Universitatii. Eram acolo, la Bucuresti, am vazut ce faceati si ce faceau oamenii Dvs. Erati sinistri. Ca om politic, aveati obligatia sa aparati viata cetatenilor Romaniei, indiferent de opiniile lor. Ati ales sa o puneti in pericol. Ati esuat istoric si uman. A venit clipa tragerii la raspundere.
A existat un moment, in 2003, cand am crezut ca ati invatat ceva din experienta democratica. Avusese loc alternanta din 2006, Romania se pregatea sa intre in NATO. M-am angajat intr-un dialog cu Dvs sperand ca veti admite macar unele din erorile pe care le-ati comis. Scrasnind din dinti, ati recunoscut ca mineriada din 13-15 iunie a fost ceva “extra-legal”. Ori, mai precis, nu ati negat ca s-a recurs la tehnici extra-legale. Dar n-ati spus ilegal. V-ati ferit ca dracul de tamaie sa numiti crima drept ceea ce a fost, adica faradelege. Ati spus ca “factorul extralegal” a fost prezent si in timpul Revolutiei din decembrie 1989. (v. “Marele șoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu”, Editura Enciclopedica, 2004, pp. 244-245). In iunie 1990, existau fortele legale (armata, jandarmeria, politia), dar Dvs si camarila Dvs ati decis sa aduceti minerii. Dupa care, la sfarsitul mandatului Dvs l-ati gratiat pe Miron Cozma, capetenia minerilor, si l-ati decorat pe Vadim Tudor. Ati atacat furibund Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Ati continuat sa falsificati, sa calomniati, sa mistificati. Sunteti un negationist. V-am raspuns aici:
https://www.contributors.ro/politica-doctrine/ion-iliescu-si-discipolii-sai/
La un sfert de veac de la asalturile autoritariste, anti-pluraliste, organizate de Ion Iliescu si oamenii sai, inclusiv grupul de consilieri de la Cotroceni, intre care un rol crucial il avea Iosif Boda, este urgenta confruntarea juridica, deschisa si onesta, cu acele samavolnicii. Mineriada din iunie, continuare exacerbata a celei din ianuarie 1990, a simbolizat revansa celor pe care Gabriel Liiceanu, in al sau de neuitat “Apel”, i-a identificat drept lichele. Departe de a face un pas inapoi, lichelele au lovit napraznic si au insangerat abia nascuta democratie romaneasca. In niciuna din tarile iesite din comunism in timpul anului revolutionar 1989 nu a avut loc o asemenea oroare. A sosit, sper, momentul adevarului. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Iata un pasaj cat se poate de limpede, elocvent si transant din concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (Ed. Humanitas, 2007, p. 777): “Este necesara analiza felului in care birocratia s-a regrupat si a exploatat sentimentele antitotalitare pentru a impiedica avansul revolutiei. Totodata, se impune recunoasterea oficiala a Proclamatiei de la Timisoara (din martie 1990), precum si a manifestatiei anticomuniste din aprilie-iunie 1990 care a avut loc in Piata Universitatii din Bucuresti, ca momente constitutive si reprezentative ale Revolutiei anticomuniste inceputa in decembrie 1989. Deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei din decembrie 1989 si reprimarea manifestarilor anticomuniste au constituit acte deliberate de asfixiere a pluralismului democratic si tentative de restaurare a unui regim autoritar, de tip dictatorial”.
Iată aici o declaraţie a regretatului profesor Petru CREŢIA despre Piaţa Universităţii.
Mai este oare ceva de adaugat la indemnul lui Petru Cretia de a rupe definitiv cordonul ombilical cu un trecut insalubru, sordid, maculat si maculant? Mai putem vorbi cu falsa candoare despre “iluzia anticomunismului”, adoptand un ton condescendent-sarcastic, atunci cand stim bine ca milioane de fosti profitori ai comunismului (activisti, ideologi, securisti, delatori, hahalere mai mari ori mai mici) se pretind astazi anti-anticomunisti si peroreaza despre o presupusa “culpabilitate generala”, despre “universalitatea mocirlei”?
Principalul scop al mineriadei din iunie 1990 a fost distrugerea, prin teroare, intimidare si bestiale agresiuni fizice, a societatii civile romanesti. Sa amintesc ca recomandarile si concluziile au fost adoptate de toti membrii Comisiei Prezidentiale, fara exceptie, de la Monica Lovinescu, Ticu Dumitrescu, H.-R. Patapievici, Radu Filipescu, Cristian Vasile, Dragos Petrescu si Sorin Iliesiu la Alexandru Zub, Levente Salat, Sorin Alexandrescu, Stelian Tanase, Gail Kligman, Andrei Pippidi, Mihnea Berindei, Romulus Rusan, N. Manolescu si Marius Oprea. Despre barbaria mineriadei (pe care am vazut-o/trait-o sur le vif, atunci, la Bucuresti) am scris un articol aparut la inceputul lunii iulie 1990 in “The New Republic” cu titlul “Homage to Golania”, aluzie transparenta la cartea lui George Orwell, “Homage to Catalonia”, publicata zilele acestea, intr-o noua editie romaneasca, la editura Polirom. Cred ca Marian Munteanu isi mai aduce aminte de vizita pe care i-am facut-o atunci, impreuna cu Tudor Jebeleanu, la Spitalul de Urgenta, in salonul atent supravegheat de “baieti” in care se afla impreuna cu fratele sau, ambii maltratati de mineri si pseudo-mineri. Ma intalnisem cu Marian la Washington, cred ca in mai, fusese invitat aici de National Endowment for Democracy, si vorbisem mult despre sansele si blocajele societatii civile in Romania post-decembrista.
Am publicat acum cativa ani pe blogul meu, gratie Mirelei Roznoveanu, o fotografie de la acea cina istorica petrecuta la Omni Shoreham Hotel la care au fost prezenti Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Margareta, Nicolae Manolescu, Mihai Botez, Marian Munteanu, Mirela Roznoveanu (pe atunci jurnalista la “Romania Libera”), Dorin Tudoran si subsemnatul. Trecut-au anii… In fine, cate nu ar mai fi de spus: despre mersul, direct de la aeroport in Piata Universitatii, impreuna cu Dan Petrescu, apoi cina cu el si cu Tess, serile acelui iunie tragic cand eram impreuna cu Vasile Gogea, Ioan Grosan, Dan Petre, Tudor Jebeleanu, despre primele intalniri cu Mircea Mihaies, despre ultima discutie cu Petru Cretia (ascultati declaratia acestui mare carturar), despre sosirea minerilor la GDS si rolul lui Gabriel Andreescu in a-i impiedica sa se dedea la atacul comandat “de sus”, despre studentul disperat de la arhitectura venit la GDS, ranit in crestet de lanturile si batele “ortacilor” manipulati de securistii iesiti din vizuine pentru a-si savura revansa, despre vizita la Constantin Toiu (“golan-scriitor” imi spunea cu mandrie) si Dora Scarlat, despre conversatiile cu Sorin Rosca-Stanescu (pe atunci unul dintre cei mai acerbi critici ai fesenismului) dar si cu Florin-Gabriel Marculescu, ziarist de o impresionanta tinuta morala, amandoi inca la “Romania Libera”, dar si despre cele purtate cu Dorel Sandor (de-acum pe post de eminence grise) si cu N.S. Dumitru, mana dreapta a lui Ion Iliescu in Front, un personaj cam saugrenu care se visa un fel de Lenin pe baricadele unei imaginare revolutii proletare, despre eforturile de a gasi o explicatie logica, alaturi de N. Manolescu, cat se poate de ingrijorat si revoltat, la ceea ce, in chip evident, nu era decat eterna, agresiva (i)logica a nomenclaturii asediate si isterizate. Imi amintesc de revenirea acasa (ultima luna petrecuta la Philadelphia, inaintea mutarii la Washington), de conversatia telefonica fara sfarsit purtata cu Ioan Petru Culianu care voia sa stie absolut totul despre ororile din Bucuresti.
Am publicat atunci un interviu luat de Raluca Barac in revista 22, analizat pe larg de Monica Lovinescu la Radio Europa Libera. Titlul interviului salutat de autoarea Undelor scurte era “Paradoxul roman“. Asa se intituleaza articolul transmis pe 31 august 1990 in care Monica Lovinescu se ocupa de perpetuarea mostenirilor bolsevice in Romania fesenizata, de pozitiile mele, ale lui Mihnea Berindei si ale Ariadnei Combes. In acel text ce ar merita studiat in manualele scolare, Monica Lovinescu cerea puterii “sa renunte la la tehnicile leninisto-ceausiste de care se slujeste” si “sa adopte singurele terapii in stare sa vindece poporul roman: memoria tuturor celor intamplate, adevarul asupra lor, dialogul inlocuind monologul viciat de miasme comuniste, abandonarea democratiei de tip ‘original’ (doar a dat rezultatele lamentabile de pana acum!) si inlocuirea ei prin democratie pur si simplu”. (v. Monica Lovinescu, “Etica neuitarii”, Ed. Humanitas, Colectia Zeitgeist, 2008, pp. 313-318). Aceste idei ale Monicai Lovinescu, membra a Comisiei Prezidentiale, au inspirat analizele, perspectiva si concluziile Raportului Final. Lucru pe care nu-l pot ierta vechii si noii lachei, saltimbancii ideologici ai ambelor extreme, paleo si neo-saptmanistii, politrucii imbatraniti intru dogme de mult ruginite, bufonii care se inchipuie doctrinari de inalta clasa, toti cei pentru care aerul proaspat al societatii deschise reprezinta o primejdie mortala.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Bolshewycii s-au intetit in partidul PSD si fac front de aparare si diversiune anti-capitalista ! Furt si sabotaj ! Jmecherie si bascalie !
„Spirala violentei”.
„”Că pe 13 iunie a avut loc în Bucureşti o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl. Răzvan Theodorescu (…) Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în Bucureşti, începând cu primele ore ale dimineţii, a fost o reacţie tot atât de inevitabilă; spirala violenţei, odată iniţiată, urcă întruna (…) În aceste condiţii, comportamentul grupurilor minereşti şi muncitoreşti nu a fost, şi nici nu avea cum să fie, paşnic”, a scris atunci Cristian Tudor Popescu. ”
Sa ne traiesti, submarin al presei romanesti :P
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7424319-demolatorii-pietei-universitatii-scriau-cristian-tudor-popescu-corina-dragotescu-sergiu-andon-lelia-munteanu-acum-20-ani.htm
„Strălucitul gazetar a vărsat – cu talentu-i incontestabil – încă un hârdău cu lături, la fel ca în 1990, pe feţele şi acum schimonosite de durere ale celor care au crezut în acel fenomen irepetabil care a fost Piaţa Universităţii. În opinia fostului reporter din grădina mare a lui Darie Novăceanu, „golanii” au fost un fel de cenaclişti de-ai lui Păunescu. În rest, „vomă”. De altfel, reputatul jurnalist foloseşte în mod curent acest termen ce defineşte regurgitarea gastroesofagiană a conţinutului stomacului şi duodenului.”
http://www.cotidianul.ro/doi-tovarasi-de-la-mineriade-i-iliescu-si-ct-popescu-117251/
Sa nu uitam, Darie, ce oameni ai crescut la Adevarul
Buna ziua, domnule profesor,
Tenacitatea dvs. in fortificarea memoriei societatii romanesti fata de groaznicele abuzuri instigate de Iliescu et comp. e o calitate la care toti intelectualii romani ar trebui sa aspire.
Totusi, multi uita de legitimitatea pe care Iliescu a castigat-o, ca presedinte ales, inainte sa cheme minerii si sa se transforme intr-un criminal in cel mai pur sens al cuvantului.
Daca regimul comunist a fost in mod evident „ilegitim si criminal”, regimul instaurat prin alegerile prezidentiale din 20 mai 1990 pare sa fi fost perfect legitim. 85% voturi, si fara fraude majore, pai daca nici asta nu e dorinta poporului, atunci putem sa renuntam linistiti la democratie, ca nu cred ca pierdem mare lucru…
Altfel spus, ma intreb daca nu sunt totusi cel putin la fel de vinovati, simbolic vorbind, Stalin, Dej si Ceausescu pentru crearea „omului nou” care a ajuns sa foloseasca dreptul la vot in 1990 pentru a legitima un comunist pur si dur care le va distruge viitorul.
O zi buna!
George Coman
Puteti gasi in legea electorala din 1990 modul cum s-au furat alegerile. S-a prevazut ca in afara sectiei de votare sa existe grupuri de oameni „de bine” care sa explice cetatenilor cum trebuieste votat. Pe buletinul de vot la presedentie pe primul loc era I.Iliescu. Dar la parlamentare era UDMR. Stiti cate voturi au strans ei cu oamenii „de bine” ?
Din pacate, noi ca societate avem o mostenire grea, de care, din fericire, vad ca generatiile mai tinere cu acces la internet si influenta vestica se scutura foarte bine, cea a domniilor fanariote.
Functionarii acestor domnii fanariote, care au lasat racile adanci in societatea principatelor Tara Romaneasca si Moldova, mostenite pana in zilele de astazi. Vorbim despre autoritarismul suprem, umilirea extrema in fata superiorului cu pupat de mana, poala anteriului si chiar incaltari, si in oglinda, umilirea identica a celor de sub orice personaj. Cel de deasupra te trateaza ca pe sclav, tu tratezi ca sclavi pe cei de sub tine. A doua regula de functionare a societatii era mituirea de jos in sus pentru obtinerea de noi privilegii sau pastrarea celor existente. Si trebuia mituita toata ramura de sub cel care iti acorda privilegiul. Cei mai de jos, taranii, mestesugarii, etc, erau cei mai nefericiti, nu puteau impila pe nimeni.
Spiritul de autoritarism si folosirea mitei s-a perpetuat pana in zilele noastre, cu efectele similare de saracire a societatii romanesti. De aceea multora nu li se pare ca mita si conflictul de interese sunt furt.
https://lloopp.wordpress.com/2015/05/27/princepele-de-eugen-barbu-impresii-si-concluzii-personale/
Mai avem mult de invatat in privinta democratiei si statului de drept, si da, unul dintre pasii absolut necesari este condamnarea lui Iliescu si a acolitilor sai in dosarele Revolutiei si a Mineriadelor.
Foarte util sa ne amintim de trecut si mai ales sa invatam din istoria recenta.
Dar mai util este sa nu aplicam nimic in practica sa nu vorbim cu nimeni si sa lasam istoria sa continue asa cum vor cei puternici.
Iliescu are responsabilitatea pentru agresiunea minerilor si faptul ca i-a multumit pentru „actiunile” lor, deci pentru faptele savarsite pe 14-15 iunie…vad ca inca continuati cu aberatiile despre decembrie 1989: „Trei au fost evenimentele care au constituit păcatul originar al regimului Iliescu: a). teroriștii și pseudo-procesul lui Ceaușescu;” Da sunteti indreptatit la vederi personale, dar nu sunteti indreptatit la fapte personale si absolut gresite. Ceea ce ati scris despre decembrie 1989–aproape neschimbat de februarie 1990 incoace–este demontat usor aici: http://romanianrevolutionofdecember1989.com/was-nicolae-ceausescus-execution-really-necessary/ . Incapatinare nu este o scuza… Va multumesc.
Ati amintit in articol de Sorin Rosca Stanescu.
Uluitor cat de „profesionist” s-a strecurat acest securist cu misiune de a parazita si deturna actiunile celor care luptau pentru democratie. A fost acceptat in miscarile anticomuniste si se pare ca nimeni nu a siptit pe atunci ca de fapt el era in misiune.
Una dintre crimele comise tot de SR Stanescu a fost cea de a-l inlatura de la conducerea UMRL a regretatului Ioan Ratiu (fondatorul organizatiei) Securistii in frunte cu SRS au infiltrat organizatia cu oamenii lor, iar in momentul Adunarii Generale au venit cu totii la Paris si au votat inlaturarea din functie a lui Ratiu si inlocuirea lui cu un fals dizident care cu ani in urma facuse greva foamei la Paris dar care se pare ca a jucat si el in solda securitatii
As adauga la c) si 28 ianuarie, 18 februarie, 27 sept. 91, plus cele doua din 99 (pe astea le-am pus pt. ca Vadim nu e decat o sluga, brevetul mineriadelor a fost si a ramas la Iliescu). Nu uitati si de acestea, puse cap la cap inseamna multi morti.
`FSN-ismul convertit în PSD-ism este numele unei patologii politice a cărei perpetuare reprezintă blestemul tranziției românești.`
Bun, intrebare – credeti ca re-fondarea Republicii, adica pe scurt o noua constitutie, dar una normala, de data asta, nu stiu, sa zic asa, teoretic (fac o presupunere strict teoretica aici) una scrisa de Monica Macovei (politician simpatizat si de mine, si de dvs) sa zicem, ar fi o solutie?
Precizez ca, poate ca n-ar fi rebuit sa folosesc numele Monicai Macovei, o puteti inlocui in fraza cu `politicianul X`, unde X=politicianul perfect/cel mai aproape de perfectiune, in acceptiunea dvs.
Fara indoiala Ion Iliescu trebuie judecat pentru ororile comise in acele zile. In scurt timp va fi prea tarziu. Mi se pare sinistru insa modul in care au esuat unii anticomunisti de atunci si s-au mutat in tabara celor care ii legitimeaza acum pe urmasii lui Iliescu. Sau felul in care unele posturi de televiziune inca il considera frecventabil pe Miron Cosma. Sa fie oare de vina faptul ca Ion Iliescu nu a fost niciodata tras la raspundere, lucru care a generat o ambiguitate morala a intregii societati romanesti de dupa ’89? Stiu ca pare hazardat, insa nu cumva putem spune ca tot raul – coruptia, mizeria, saracia, clasa politica formata in majoritate de indivizi lipsiti de scrupule, pontismul, vadimismul, toate tarele societatii romanesti din ultimii 25 de ani – au fost generate de acelasi lucru si anume faptul ca Ion Iliescu nu a fost judecat dupa iunie 1990?
Ce naste din ilegalist nelegiuri face! Stanga nu degeaba este sinistra… De aia sunt asa porniti impotriva diasporei… care l-a votat pe Marinel in prima faza, de am scapat de Premeru’ Minune Sase Case, care si-a mutat contorul de oua la Beciul Domnesc… Celula lui astazi striga: „Ponta…. Unde estiiiii!!!!”
Incet-incet, pas cu pas, Justitia castiga credibilitate. „Datorita” unei clase politice tarata de impotenta intelectuala, lipsa de viziune, coruptie si incompetenta, se va ajunge in punctul in care marea majoritate a alegatorilor (de diferite culori politice) va saluta orice succes al Justitiei, indiferent cum se numeste condamnatul si indiferent cati admiratori (mai) are acesta. Probabil se vor si desecretiza niste documente, care vor ajuta pronuntarea unor sentinte. Chiar simbolice (in sensul ca nu vor mai ajunge in puscarie condamnatii), condamnarile rezultate din finalizarea unor dosare ca cel al Revolutiei sau cel al Mineriadei vor darama niste „idoli” post-decembristi, intangibili pana astazi.
Confiscarea Revolutiei. Confiscarea Pietei Universitatii.
Ne-au confiscat Revolutia!
Trebuie sa recunosc ca am privit cu reticenta aceasta strigare in primele zile ale lui ’90. Cine, cui a confiscat, ce? In mod obiectiv, mi se parea ca Iliescu reprezenta singura formatiune politica definita cat de cat: avea un plan, avea o structura, logistica, cunostea parghiile puterii (ba chiar, aparuse legitimat si de sursele west; macar pentru scurt timp, l-au prezentat drept reformatorul asteptat dupa dictatura; aparea ca un mic gorbaciov, unii dintre noi nici nu visasem la altceva in bezna anilor 80) … oricare dintre celelalte propuneri politice erau cu mult mai slabe si fara niciun plan structurat, pareau creatii spontane, artificiale, desene pe hartie. Piata Universitatii abia incepea sa aduca intr-un loc niste oameni care simteau ca directia trebuie schimbata dar, primul exercitiu de democratie adevarata imi parea departe de o idee de pus in practica. Este destul de putin, din punct de vedere practic sa zici doar: Nu vrem comunism. Mi s-a mai parut atunci straniu, suspect, ca Piata Universitatii era frecventata asiduu de indivizi pe care nici intr-un caz nu i-as fi suspectat ca au fost victime ale comunismului, ba dimpotriva, profitasera din greu de avantajele pe care le-au putut avea in anii dinainte, lasand la o parte judecati morale… Oportunisti? Provocatori? Acoperiti?… greu de stiut de la nivelul nostru de “simplu cetatean”
Ceea ce mi se pare revoltator acum este o re-confiscare, de data aceasta, a Pietei Unversitatii. Ponta pretinde ca a fost, a participat, in Piata – e drept ca nu apar cine stie ce detalii, nu stim ce misiune avea (perioada aceea din viata lui pare a fi clasificata la secret de stat) si, mai mult decat atat, a votat Ion Ratiu. Oare ala batran stie ce zice asta micu?
Mi se pare tupeu galactic… Sau poate a fost, poate a votat cu Ratiu, daca asa i s-a dat ordin; nu este singurul care se da revolutionar. Anticomunist si Che Guevarra in acelasi trup. Sunt mai multi “lupi tineri” ai psd care isi pun in CV participarea la Piata Universitatii. El oricum este un caz particular pentru ca este un personaj multiplu – poate a votat cu toti.
Eu imi aduc aminte ca in 20 mai am reusit sa votez abia mult dupa miezul noptii (nu se inchideau urnele la ora fixata, daca era una) dar multimea vena sa voteze masiv si agresiv cu Iliescu, se calcau in picioare ca acum la sfintele moaste; era asa o vointa populara incat ti-era si rusine sa fii suspectat ca votezi cu mosulica ala cu papion cu picatele care nici n-a mancat salam cu soia, asa ca “hai acasa venim mai peste o ora, doua, trei, mai spre dimineata… daca se mai elibereaza”. Era o noapte linistita si, distanta pana la sectie nu era decat vreo jumatate de kilometru, oricum nu puteam dormi in tensiunea aceea.
Printre uimirile mele mai este si faptul ca emil constantinescu, personajul adus la putere 100% de Piata universitatii, fara alte merite, dupa ce a incheiat mandatul de presedinte in genunchi, umilit si umilindu-ne implicit pe noi cei care l-am votat, declarandu-se invins, a gasit ca cea mai buna cale de a-si continua existenta politica ar fi sa combata adversarii psd-ului fiindca oricum nu mai avea sanse impotriva psd. In campania din 2004 si-a focalizat tirul asupra aliantei DA (unde erau fostii aliati carora le cunostea punctele slabe) si de atunci inca se mai afla, fara pauza, de aceeasi parte a baricadei cu Iliescu.
Asadar, confiscarea Revolutiei “a fost sau n-a fost” dar confiscarea Pietei … ESTE!
Dar aceasta confiscare inseamna de fapt nimicirea unui mit.