Home » Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Politicăria silabelor

Remus Tanasa iulie 1, 2015 Opinie, Politica & Doctrine
3 comentarii 456 Vizualizari

De multe ori avem impresia că tot ceea ce fac politicienii este să vorbească frumos în public sau la televizor, dar mai ales să vorbească zâmbind în perioada campaniilor electorale. Această imagine este atât de răspândită în imaginarul colectiv încât până şi proverbul „vorba dulce, mult aduce” şi-a schimbat sensul, căpătând un pragmatism nefast. Să fie „omul spân” atât de abil încât să fi acaparat scena politică românească? Să aibă mereu politicienii vorba la ei?

Spre dezamăgirea lor, se poate afirma cu tărie că nu, politicienii nu au vorba la ei, nu stăpânesc nici măcar tehnica polisilabiei, darămite idei sau argumente complexe! Politicienii noştri sunt, în cel mai bun caz, nişte homo habilis atunci când sunt capabili să articuleze cuvinte lipsite de conţinut moral şi/sau intenţional.

Pentru a susţine ultima afirmaţie voi începe prin a constata că politicienii noştri nu au proprietatea termenilor, folosind noţiuni fără a le fi aprofundat în prealabil, greşelile gramaticale sau cele de sintaxă dobândind o redundanţă deranjantă. Situaţia este atât de penibilă, aş zice chiar morbidă, încât începem să nu mai fim deranjaţi când ceilalţi masacrează limba română, anormalitatea devenind normalitate, căci „peştele de la cap se împute”!

Clasa politică sprijină involuntar lingvistica sincronică oferind material de studiu abundent, un dicţionar care să conţină „perlele” lingvistice ale parlamentarilor şi aleşilor locali putând constitui un „preţios” instrument de lucru pentru specialiştii din domeniu.

Un scenariu hilar care conţine mai mulţi sâmburi de adevăr! Cam trist, căci astfel nu vom reuşi să dezvoltăm o piaţă a ideilor capabilă să susţină un proiect de societate modern şi un proiect de ţară adaptat contextului internaţional contemporan.

Numeroasele cazuri de atitudine arogantă şi prepotentă cu care politicienii oarecum ne-au obişnuit, sunt un semnal de alarmă deoarece cetăţenii s-au săturat să fie trataţi cu superioritate şi bagatelizaţi de către semenii lor aflaţi în funcţii de conducere. Mămăliga ar putea exploda oricând, mai ales dacă spiritul de sediţiune este întărâtat şi de cuvinte goale aruncate demagogic.

Minciuna politicienească este tot o formă mascată de prepotenţă care după 25 de ani de „democraţie originală” a pornit cronometrul animozităţii cetăţeneşti. Sperând că extremismul ideologic nu va fi reanimat de acest cronometru şi sperând că schimbarea necesară va veni în mod paşnic, aş dori să le comunic „aleşilor poporului” că demagogia minciunoasă şi populismul resentimentar nu fac „casă bună” şi transformă politica în „arta imposibilului”, legitimând variate forme ale discursului PRM-ist.

Omul politic nu poate să spună una şi apoi să facă alta, căci cuvintele sale devin lipsite de sens, de valoare; mai mult, ajung să pară nişte silabe deoarece omul care nu are cuvânt, comunică precum o face copilul mic care de-abia articulează primele silabe. Spre deosebire de copilul mic, omul fără cuvânt are însă un caracter josnic. Or, tocmai prin întâlnirea dintre principii şi caracter, politica îşi dezvăluie menirea.

Politicienii noştri nu au înţeles puterea cuvintelor, în consecinţă aruncă vorbele fără a le stăpâni lingivistic sau ideatic, şi fără a avea intenţia de a le transforma în fapte. Politica are nevoie de idei în acţiune, însă dacă ideile sunt neclare sau perfide, atunci şi acţiunea (politică) capătă aceeaşi natură.

Dacă politicienii s-au făcut „vinovaţi” de neclaritate în perioada copilăriei când de-abia pronunţau primele silabe, de perfidie cred că s-au molipsit când au început să pronunţe primele numere cu multe „zerouri” în coadă. Iar dacă neclaritatea a fost corectată prin cuvintele auzite la părinţi, silabele devenind cuvinte datorită exemplului „vorbitor” al părinţilor, perfidia poate fi tratată prin onestitate cotidiană, exemplul fiind chiar noi, cetăţenii de rând, prin spiritul civic de care trebuie să dăm dovadă!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Ati scris si despre cultura politica, mi se pare. Atunci cultura politica era marea probl. Azi sunt politicienii. Atunci mi se pare ca v-am spus un lucru: trebuie introdus pragul de prezenta minima obligatorie in alegeri. Sunt state un UE care il au; chiar si modovenii au asa ceva. Azi va spun acelasi lucru: lasati predicile si haideti sa introducem o astfel de regula (dar asta nu prin obligarea cetateanului sa realizeze pragul, atentie, chiar daca sunt tari UE care au si asa ceva; in cazul nostru ar fi o greseala).
    Daca facem asta, s-ar putea ca politicianul sa devina un tip ceva mai constient de fundatura unui astfel de comportament, iar relatia cetateanului cu el sa se imbunatateasca simtitor.
    Cele bune

  2. Vlad spune:

    Limbajul este o functie adaptativa a mediului … de asta avem mai multe limbi … romana fiind una dintre ele. Cuvintele au tot timpul o semnificatie relativa. Ele sunt legate de context. De exemplu cuvantul paine inseamna ceva pentru un om, altceva pentru vanzatoarea de la magazin in functie de locul in care se afla (acasa, la magazin) si in functie de situatie. Cand vorbim de obicei o facem, de cele mai multe ori, raportandu-ne la contextul propriu … de aici neintelegerile. Politicienii ar trebui sa aiba capacitatea de a lucra simultan cu trei contexte: cel executiv legat de exercitarea atributiilor, cel uman cu privire la nevoile cetatenilor pe care ar trebui intr-o oarecare masura sa le inteleaga pentru a putea sa-si exercite atributiile executive si cel de cetatean/politician prin care trebuie sa se poata raporta corect la contextul legal si institutional existent. La fel ei ar trebui sa aiba trei limbaje: unul interior prin care se pot raporta corect la cele trei contexte facand separarile intre ele, unul public prin care trebuie sa explice in limbaj comun ce actiuni au intreprins care poate fi extins in functie de nevoi cu cel executiv daca intrebarile devin mai specifice si unul executiv pentru a-l folosi in exercitarea atributiilor. Limbajul ideatic este in esenta limbajul executiv. Cuvantul in acest context are sens in masura in care se raporteaza la realitate, pe de o parte, doi corespunde programelor de partid si strategiilor politice. Cuvantul este vaduvit de sensul lui original in momentul in care pe langa contextele mai sus mentionate apar interesele de partid, de aliante si cele personale sau conjuncturale, aici sensul cuvantului in general se altereaza pentru ca exista foarte multe contexte in care uman este foarte greu sa se mentina un sens comun. Realitatea e si ea schimbatoare si aceste contexte au dinamica crescuta. Sensul cuvintelor ar putea fi pastrate, in masura in care, exista informari publice cand sensul lor se indeparteaza de cel stabili in programele politice comunicate initial, pe de o parte si pe de alta prin aceea de a nu ceda tentatiei de a folosi limbajul pentru interes personal sau pentru interese de partid.

  3. Vlad spune:

    Ideatica trebuie permanent adaptata la realitate care e intr-o dinamica continua, asta nu inseamna nicidecum inconsecventa dar nici rigiditate. Ideea trebuie sa indeplineasca un sens si nu o forma.

    Exista oameni, care stapanesc foarte bine contextele si limbajul, si le folosesc pentru a-i domina pe altii care le stapanesc mai putin. Comunicarea cu acesti oameni este foarte dificila pentru ca in general incearca sa te domine si nu sa poarte o discutie. Pentru a putea purta o discutie cu aceste persoane trebuie stabilite niste repere. De exemplu, in cazul Ponta ar fi fost: introducerea sahului in scoala, introducerea unei ore de sport in plus, reabilitarea efectiva a Institutului Cantacuzino.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Remus Tanasa


Remus Tanasa

Doctorand (frecvenţă), Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)