Anual asistăm în România la același spectacole grotești de la sfârșit de an școlar pe care mulți le consideră extrem de normale (și de ce nu ar fi normal pentru că așa a fost dintotdeauna, nu-i așa?): Evaluarea națională și Examenul de bacalaureat. O armată de profesori sunt mobilizați INUTIL în comisii de supraveghere, apoi de corectare și apoi de rezolvarea contestațiilor, tone întregi de hârtie sunt consumate INUTIL și plimbate INUTIL de la o școală la alta pentru corectare, în timp ce o armată de elevi și părinții acestora nu dorm nopți în șir INUTIL de frica consecințelor negative ale unui eșec, și își exprimă nemulțumirea INUTIL legată de ambiguitățile subiectelor și baremelor de corectare. Dar câți înțeleg lipsa de necesitate a acestui scenariu? Câți înțeleg că arată cu degetul INUTIL către Centrul Național de Evaluare și Examinare, când de fapt problema de fond o reprezintă lipsa de expertiză academică în științele educației la nivel național?
Deși poate părea neverosimil pentru mulți care au trăit o viață în țări care au specialiști în științele educației, evaluarea elevilor din România este neschimbată de zeci de ani (a, scuzați, avem camere de filmat de câțiva ani). Asta în contextul în care științele educației au avansat de multe decenii la nivelul în care elevii pot fi evaluați prin teste standardizate. Dar câți înțeleg avantajele testelor standardizate? Iată câteva:
- Au o marjă de eroare definită în prealabil (și la parametri decenți). Adică, nu întâlnești situații în care diferențele între doi evaluatori sunt de peste 1 punct (adică de peste 10%!!!!). Cu alte cuvinte, adio comisii de contestații.
- Au multe forme paralele, echivalente ca dificultate. Adică, dacă simți că nu te-ai mobilizat suficient la examen (și poți da mai mult), sau poate ai avut o indispoziție (durere de măsea subită), sau poate ai ajus la BAC cu 2 ore întârziere pentru că a fost un accident pe stradă, e OK. Poți fi evaluat cu o formă paralelă a lui săptămâna/luna viitoare.
- Acoperă o plajă largă de competențe și facilitează distribuța normală a datelor. Cu cât există mai mulți itemi cu grade variate de dificultate, cu atât performanțele elevilor pot fi evaluate mai nuanțat/mai corect.
- Diminuează efectele negative ale erorii umane în evaluare. Rezultatele evaluării unei lucrări scrise (sau a unui examen oral) depinde de mulți factori, cum ar fi cei de natură emoțională (în special în științele socio-umane) sau atențională (la toate materiile). De exemplu, evaluarea unui răspuns poate varia dacă evaluatorul o face odihnit, sătul și/sau bine dispus (să presupunem că acest moment se întâmplă dimineața la prima oră) sau dacă evaluarea are loc după 8 ore de muncă, după ce toată ziua evaluatorul a mestecat doar un covrig cu sare și a băut un pahar de apă minerală (pentru că atât și-a putut permite să-și cumpere din banii primiti pentru efortul său).
- Economisește timpul. De exemplu, corectarea răspunsurilor studenților mei (aproximativ 100) la un examen cu 40 de întrebări variază între 2 și 3 minute. Pentru că folosesc teste standardizate care au itemi cu răspunsuri multiple și le evaluez cu Scantron. Această opțiune tehnologică de evaluare există în SUA din 1972! Însă e mai rar folosită, pentru că acum există app-uri care fac același lucru (unii profesori preferă să își folosească telefonul pentru a nu se deplasa din birou).
- Este comprehensiv și are itemi care evaluează aceeași competență, din mai multe perspective. Să zicem că nu l-ai citit pe Rebreanu, dar poate știi să răspunzi mai bine la întrebări care vizează competențe similare din Sadoveanu. Nu trebuie să tremuri că viitorul tău depinde de norocul subiectului întrebării dintr-o carte preferată.
- Sunt limitate în timp. Asta înseamnă că spui adio necesității camerelor de supraveghere. Nu ai cum să copiezi, pentru că întrebările sunt în așa fel formulate încât fiecare secundă pierdută trece în defavoarea ta, și nu ai timp decât să citești întrebarea și să alegi răspunsul pe care îl consideri potrivit (nimeni nu are timp să-ți șoptească sau consultarea unei fițuici nu face decât să-ți limiteze șansele unui răspuns corect la umătoarele 50 de întrebări).
- Pot fi computerizate. Adică adio hârtii plimbate de la o școală la alta, ștampile și procese verbale.
Acest scenariu poate părea utopic pentru unii, însă reprezintă realitate pentru mulți elevi care au avut norocul să se nască într-o țară care are specialiști în științele educației (mai precis în evaluare educațională). De exemplu, un elev de liceu din SUA poate să dea SAT-ul de mai multe ori, până obține scorul pe care îl consideră cel mai reprezentativ – și are alegerea să raporteze acest scor universității la care aplică.
Dar unde găsim specialiștii în științele educației? Dacă ne uităm peste gard la țările mai avansate decât România în acest domeniu observăm că aceștia sunt (sau sunt formați) în mediul universitar, în cadrul departamentelor de (surpriză??) științele educației. Aceștia sunt (sau au fost formați de) profesori cu o largă expertiză în evaluare educațională, a căror contribuție a fost evaluată cu rigurozitate anonim și publicată în jurnale de prestigiu (de exemplu jurnale de top indexate în Web of Science) sau sub formă de cărți la edituri de prestigiu, sau măcar acceptată spre prezentare la conferințe internaționale de prestigiu în acest domeniu (AEA, AERA, EARLI – diviziile specializate pe măsurători și evaluare educațională). O analiză a bazei de date Web of Science și a broșurilor recente ale conferințelor anuale de mai sus ne arată că nu există NICI UN ARTICOL, NICI O CARTE si NICI O PREZENTARE la o conferință a căror autori să fie cadre didactice din cadrul catedrelor de științele educației ale universităților din România pe domeniul măsurătorilor în educație. NIMIC. Asta în contextul în care, pentru a fi considerat specialist în mediul academic, se presupune că publici și prezinți lucrări frecvent în domeniul tău. Faptul că în mod tradițional în România nu a existat niciodată măcar o voce care să se facă auzită (și recunoscută pe plan internațional) pe ștințele educației (așa cum din fericire există în multe alte domenii academice în România), nu înseamnă că e acest lucru este firesc. La fel cum este nefiresc validarea ca specialiști în științele educației din România a unor persoane care nu au trecut cu succes în mod consecvent prin procese riguroase de ”blinded peer-review” și a căror contribuție științifică nu a fost validată de experți internaționali în domeniu. E ca și cum te-ai da drept expert în IT la stână folosind un limbaj pretențios și unde probabil (dacă ai noroc) cei de acolo nu au pus mâna pe un laptop. Dar, expertiza ta este validată la sediul Google?
Informațiile legate de sub-performanța cronică din mediul academic din România pe domeniul științelor educației (și în special a măsurătorilor în educație) sunt publice și indicatorii sunt dramatici (poate voi reveni cu altă ocazie cu detalii concrete pentru cei care au dificultăți să le acceseze). Doar că nu există în spațiul public voci care să-și pună problema aceasta. Acest lucru mă face să cred că lipsa experților în științele educaționale din România reprezintă doar o parte infimă din problema descrisă mai sus. Provocarea cea mai mare este: Câți înțeleg asta? Așa cum dacă vrei să scapi de dependența de alcool primul pas este să identifici problema și să recunoști că ești alcoolic, tot așa primul pas pentru a scăpa de incompetență în domeniul științelor educației este identificarea limitelor și construirea unui plan realist și eficient de dezvoltare pentru depășirea acestora. Astfel, calitatea evaluării calității educației din România nu depinde atât de mult de partidul care se află la conducere (indiferent de guvern, dacă nu ai specialiști, nu ai cum să faci performanță), ci de bucătăria internă a fiecărui departament de științe ale educației din cadrul fiecărei universități din România. Departamente care sunt (sau ar trebui să fie) direct responsabile de pregătirea specialiștilor în evaluare din învățământ (inclusiv a personalului angajat la Centrul Național de Evaluare si Examinare). Evident că nu mulți vor avea puterea să accepte această realitate și vor prefera să caute scuze, să construiască realități alternative și/sau să reacționeze defensiv, atacând pe oricine îndrăznește să afirme acest lucru. Dar realitatea obiectivă este acolo, pentru cei lucizi, și așteaptă să fie evaluată corespunzător.
Până se înțelege asta, anual vor fi profesori, elevi și părinți care vor fi ținuți ocupați și stresați inutil în perioada BAC-ului și a Evaluării Naționale; care vor fi aduși anual să împingă cu mâna un bolovan (riscând să-și distrugă inutil sănătatea) într-o eră în care există utilaje care ar putea face cu ușurință această sarcină apăsând câteva butoane.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ati uitat stimate coleg sa ne spuneti cum se elimina stressul pe care-l incriminati. Dece credeti ca oamenii de stiinta din USA provin din alte tari in toate domeniile. Sa fim seriosi. Teste le respective sunt doar rapide la raspunsuri si colectare. O problema de memorare, fara constructie, imaginatie, creativitate etc… .
Stresul se elimina cu profesori competenti si cu o programa scolara cat mai elastica si atractiva, in locul sistemului rigid cu programa scoalara unica din Romania. In districtul nostru scolar materiile devin optionale de prin clasa a VI-a. Sigur ca sunt anumite materii obligatorii, dar copii decid in ce clasa si quadrant sa ia de exemplu ore de matematica sau literatura. Copii mei se duc cu placere la scoala. Eu chiuleam pe rupte la varsta lor cand eram in gimnaziu sau liceu.
Fiecare profesor trebuie sa-si vanda materia elevilor. Adica sa aiba suficient clienti care sa se inscire la ea. Daca nu, va trebuie sa-si caute o alta slujba. In Romania scopul scolii (de stat si supercentralizata) e asigurarea normelor didactice. In SUA scopul scolii e oferirea unei educatii de calitate. Scoala buna insemna valori ridicate ale proprietatilor din zona ei, deci e o investitie de care au mare grija chiar si oamenii fara copii sau cei ce au copii trecuti de varsta scolara.
Scoala e complet indepemndenta de stat, fiind o afacere comunitara. E controlata de un consiliu scolar (School board) format din cetatenii ce locuiesc permanent si platesc taxe locale pe teritoriul districtului. Care consiliu are putere absoluta asupra alocarii fondurilor, programei scolare, angajarii si concedierii profesiorilor, etc. e ales anual in zona noastra, iar bugetele se adopta sau resping prin refernum local. Finantarea e exclusiv din taxe pe proprietate. Nu se accepta sub nici o forma fonduri federale sau de stat pentru ca acolo unde-si baga coada birocratii statului pustiesc totul :P Socala americamna de stat (probaibil pe la 5%din elevi) exista insa in zonele foarte sarace mai ales in gettourile marilor orase. „Performantele” ei sunt la fel de proaste ca si cele ale scolii romanesti, daca nu chiar mai rau. Mie solutia imi pare evidenta… :D
Si mie. Si am tot descris-o pe aici. Dar nu e surd mai surd decat cel ce nu vrea sa auda.
Vrem sa mentinem scoala comunista (eventual putin coafata) pentru ca in realitate ne e o frica ingrozitoare de capitalism. Asa de frica incat nici nu vrem sa stim cum functioneaza.
Am vrea capitalismul nostru, original: sa nu piarda nimeni nimic, sa nu fie nici bogati nici saraci, statul sa dea la toata lumea, dupa nevoi.
Acceptam capitalismul doar in cazul corporatiilor straine si al gogoseriilor (sau, unii, doar in cazul gogoseriilor … :-).
Adica, un fel de stalinism NEP fara KGB.
Grav este ca nici nu ne dam seama de aceast dorinta de comunism. Sunt foarte putini cei care inteleg cu ce se mananca de fapt capitalismul.
Ori, neintelegand nimic despre capitalism, nu intelegem nimic nici despre scoala ce functioneaza in capitalism. Si nici nu vrem asta.
Prin toata lumea unde scoala e eficienta, ea e si libera, responsabila si diversificata. Cuprinde parcursuri individualizate, concurenta intre scoli si o politica de personal favorabila efortului. Adica e fix opusul celei de la noi.
Eu am tot descris cum ar trebui sa fie la noi o scoala eficienta. In orice caz, orice rezolvare sectoriala e sortita esecului.
Cum se face oare ca tarile care au adoptat testele standardizate arata performante inferioare celor cu evaluari traditionale? SUA e un exemplu evident.
Sa fim seriosi – problema nu e cu modul de testare, ci cu lipsa de motivatie in cadrul sistemului, in mod special cind se pune problema de a instrui si evalua *in mod relevant* elevii si profesorii.
poate nici acesta nu e raspunsul corect. poate intreg sistemul construit in jurul standardizarii e gresit fundamental. va recomand sa-l cititi (sau sa-l ascultati pe TED) pe Sir Ken Robinson. iar daca l-ati citit deja, ce parere aveti de ideile lui relativ la acest sistem care omoara creativitatea?
Vă multumesc pentru ca ati ridicat această problemă care poate fi interpretată greșit:
1. Creativitatea este mai dificil de evaluat prin evaluări sumative (indiferent de forma de evaluare) și mai eficient de evaluat prin evaluările formative.
2. Reactia lui Sir Ken Robinson vine pe fondul practicii excesive în unele școli de a pregăti elevii pentru teste standadizate (ignorându-se dezvoltarea alte competențe, mai dificil de evaluat prin teste standardizate). Ideea care e bine să fie înțeleasă este că ”excesul de zahăr și grăsimi poate dăuna sănătății”, nu ”eliminați consumul de zahăr și grăsimi”.
3. Testele standardizate nu sunt toate sub format ”răspunsuri multiple”. Există itemi (constructive-response questions) care permit si evaluarea competențelor care nu pot fi evaluate prin răspunsuri multiple (doar că evaluarea acestora durează mai mult și sunt aplicate doar dacă este necesar).
4. Răspunsurile multiple bine construite nu evaluează doar cunoștiințe (Ce măr a mâncat Ana? a. Roșu, b. Verde c. Galben) ci sunt construite cu răspunsuri plauzibile foarte asemănătoare care evaluează eficient înțelegerea contrastelor și a raționamentului din spatele răspunsului.
Eu cred că la punctul 2 vă aflat într-o mică eroare. Și în mare parte datorită terminologiei. Și anume este perfect de dorit eliminarea TOTALĂ a zahărului RAFINAT și grăsimilor SATURATE la fel cum e de dorit ca DE FIECARE DATĂ să se respecte legislația rutieră. Dar nu a tuturor grăsimilor și zaharurilor. Poate nu știați că dependența de zahăr este mult mai puternică la nivel neuro-chimic chiar și decât cea de cocaina. Când albul e alb și negrul e negru eu zic că nu e bine să le facem gri.
Sunt cam 95% de acord cu ceea ce este scris in articol. Celelalte 5% sunt cam asa:
1. atentie la maniera de standardizare – am trecut prin 2 versiuni de examene ‘standardizate’ in Romania si mai mult trebuia sa fiu atenta sa nu gresesc copierea pe foaia de raspunsuri furnizata separat. In unele cazuri a trebuit sa fac un fel de x si 0, adica sa pun x in secventa de casute corespunzatoare intrebarii la care vreau sa raspund si zero/hasura in celelalte care ziceam eu ca sunt gresite – mi-au trebuit doua foi de raspunsuri pana am terminat examenul si tot am facut greseli, pentru ca la peste 100 de intrebari ti se incruciseaza ochii in raspunsurile alea.
2. Nu stiu cum poate fi standardizat ceva in romania cand avem manuale alternative care adesea prezinta informatii incomplete sau contradictorii, si fiecare set de profesori sustine ca a ales manualu potrivit.
3. In cazul unor examene ca Bac-ul si Examenul de Evaluare Nationala, ar trebui si o metoda de a testa si alte capacitai ale studentilor – spre exemplu intelegrea fenomenelor, conexiuni logice, exprimarea coerenta si argumentata vorbit si scris – si acestea pot fi standardizate, dar poate nu pe principiul cu raspunsuri (a,b,c,d). Uneori este mai important drumul parcurs de elev pentru a obtine raspunsul (rationament logic de rezolvare, intelegerea unui fenomen), decat corectitudinea absoluta a raspunsului.
Va citez: „O analiză a bazei de date Web of Science și a broșurilor recente ale conferințelor anuale de mai sus ne arată că nu există NICI UN ARTICOL, NICI O CARTE si NICI O PREZENTARE la o conferință a căror autori să fie cadre didactice din cadrul catedrelor de științele educației ale universităților din România pe domeniul măsurătorilor în educație. NIMIC.” Asa este, noi in departamentele de stiinte ale educatiei avem ori oameni formati dupa pedagogia comunista, ori tineri formati de acestia, deci ZERO sanse de schimbare a situatiei. Atit stiu, atit fac! Schinguiesc an de an noi generatii de tineri si viitori profesori!
Nu e vorba doar de articole ISI.
In domeniul stiintelor educatiei nu sunt articole ale romanilor aproape deloc, in nimic, nu doar in ISI.
Ca sa va amarasc si mai tare va spun ca suntem de rasul lumii intregi din acest punct de vedere. La modul propriu.
Doar ca noua ne place sa … „facem politica”, adica sa formam grupuri de conductaori ai tarii care nu au nici cea mai mica idee despre ce ar dori sa faca, grupuri non-ideologice, dar numite „partide” care se lupta intre ele pentru ceva ce nici ele nu stiu.
Intr-o Romanie care se bazeaza de fapt aproape exclusiv pe autodidacti, si aia chinuiti si luati in ras de toata lumea, ce sanse credeti ca avem? Credeti ca autstrazile ne vor face mai buni profesionisti? Sau ca nenumaratele mall-uri si cladiri de toate felurile vor crea prosperiotate?
Nu banii sau infrastructura creeaza si dezvolta o tara, ci cetatenii ei. Care, daca au cunotinte de clasa a III-a primara, care va sa zica ca nu exista …. :-) ; :-(.
Este regretabil ca intr-un loc asa de select, asa cum este site-ul contributors.ro, dl. Dacian Dolean pleaca din tilu cu o greseala de exprimare. In limba romana, conform DEX, „expertiza” nu inseamna si „experienta”, ca in engleza.
https://dexonline.ro/definitie/expertiza
Cred ca ati vrut sa spuneti ca lipseste „experienta academica”, nu-i asa?
Cu deosebita stima,
A. Ionescu
Exact despre lipsa de EXPERTIZA a evaluatorilor este vorba. A celor care propun aceste teste si a celor care creaza programele scolare.
Experienta academica nu aduce automat expertiza. Un muncitor care lucreaza de 20 de ani intr-o fabrica (are experienta) nu este neaparat si o persoana cu expertiza in domeniu. Expertiza vine din activitatea stiintifica, nu din vechime.
Experiza este o procedura, o actiune (dex). Dvs folositi termenul in loc de „experienta” sau „suma de cunostinte”
@ Stefan
Nu hotarati dumneavoastra care este intelesul cuvintelor. Consultati DEX -ul.
In cazul autorului, este, probabil, vorba de traducerea defectuoasa din engleza… Se intampla, nu-i o crima, dar e deranjant. Mai ales aici.
„EXPERTÍZĂ ~e f. 1) Cercetare care se referă la diferite probleme sau situații. 2) Raportul unui expert asupra cercetărilor întreprinse. ”
Nu are expertiza =nu are cercetări care se refera la diferite probleme sau situații. = Nu are rapoarte asupra cercetărilor întreprinse (pentru că nu întreprinse cercetări).
Din dexonline, parol!
@ Stefan
Insistenta dumneavoastra este demna de o cauza mai nobila… :)
Doua citate din articol:
„Aceștia sunt (sau au fost formați de) profesori cu o largă expertiză în evaluare educațională”
„E ca și cum te-ai da drept expert în IT la stână folosind un limbaj pretențios și unde probabil (dacă ai noroc) cei de acolo nu au pus mâna pe un laptop. Dar, expertiza ta este validată la sediul Google?”
Nu stiu cum e cu testele standardizate la capacitate sau bac, dar in universitati efectele au fost negative asupra procesului de invatare. Daca dai un test scris vezi oameni scriind incoerent, oblic pe hartie, etc, asa cum cezi ca se si exprima cand prezinta ceva.
Teatele standardizate au un rol, iar acesta nu poate fi determinant, asta e parerea mea. Merg exclusiv unde e vorba de a testa redarea unor cunostinte memorate.
Ganduri bune,
Dacă înțeleg bine, autorul face pledoarie pentru testele standardizate (vedeți https://en.wikipedia.org/wiki/Item_response_theory ), iar astea nu sunt neapărat chestionare de tipul Vrei să fii milionar.
Presupun că nu vă referiți la științele exacte, unde itemii pot fi mici probleme care trebuie rezolvate. Dar am văzut astfel de teste unde itemii erau cam așa: în textul X autorul X spune despre subiectul Z că a, b, c sau d. Pentru a rezolva întrebarea trebuia să fi citit și înțeles textul respectiv. Am văzut astfel de teste cu itemi grafici, de exemplu ți se poate arăta o schemă, o hartă, o fotografie (chiar un tablou la curs despre artă) etc. care trebuie analizate pentru a găsi răspunsul corect.
Pe de altă parte există și itemi cu răspunsuri libere, cu care se verifică competențe de „writing”, sau chiar „speaking” (la cele date pe calculator).
Of, of!
Tot aud, pe la televizor, „expertiza” in loc de „experienta”. Dar aici suntem pe contributors.ro (un site cu audienta „urbana”, cum spunea un comentator). In articol apare de 4 ori cuvantul. Daca in primele doua cazuri, ar putea avea sensul corect, a treia si a patra aparitie ma lamuresc – este folosit in loc de „experienta”.
Iar articolul ne vorbeste despre educatie…
Of!
Mai pe intelesul tuturor: expertiza in tratarea durerii lombare ar trebui sa o aiba un doctor reumatolog iar experienta in tratarea durerii lombare o poate avea un kinetorapeut. E diferenta dintre un cercetator si un repetitiv. :) (Dar desigur, in Ro totul este pervertit si, de regula, kinetoterapeutul rezolva ceea ce doctorul nu reuseste sa verbalizeze.)
GRESIT: „EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesii; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise”
Cuvintele au intelesul lor. DEX -ul nu este orientativ sau facultativ, mai ales pentru publicisti. Punct.
„Aceștia sunt (sau au fost formați de) profesori cu o largă expertiză în evaluare educațională, a căror contribuție a fost evaluată cu rigurozitate anonim și publicată în jurnale de prestigiu (de exemplu jurnale de top indexate în Web of Science) sau sub formă de cărți la edituri de prestigiu…”
Sa pornim de la una din ideile acestui articol. Sa inteleg ca numai un profesor a carui „contribuție a fost evaluată cu rigurozitate anonim” si „publicată în jurnale de prestigiu” sau „sub formă de cărți la edituri de prestigiu” este specialist in stiintele educatiei si poate sa conduca „pe noi culmi de progres” o societate ramasa in urma?!
Nu activez din domeniul stiintelor educatiei, insa celelalte aspecte le cunosc destul de bine, asa ca voi face cateva observatii.
– Cunosc personal specialisti cu „lucrari evaluate cu rigurozitate anonim și publicate în jurnale de prestigiu” care nu sunt in stare sa predea un curs de specialitate, si se prezinta la curs numai citind de pe foi. Cunosc personal specialisti cu „lucrari evaluate cu rigurozitate anonim și publicate în jurnale de prestigiu” care evita sa predea elemente fundamentale din continutul materiei pe care le predau pentru a nu primi intrebari din partea studentilor si le fac doar pe cele mai usoare, considerand ca „eu sunt specialist cu Hirsch-ul pana la cer si stiu cel mai bine ce trebuie sa invete un student”.
– Cunosc personal specialisti cu „lucrari evaluate cu rigurozitate anonim și publicate în jurnale de prestigiu” (din domeniul CS) care nu ar trece de un interviu „la sediul Google”.
– Cunosc personal specialisti cu „lucrari evaluate cu rigurozitate anonim și publicate în jurnale de prestigiu” care nu sunt in stare sa consulte un bolnav pentru ca nu au experienta necesara, si in schimb sunt prof univ si isi dau cu parerea (parerologi).
Cei care poarta ca un stindard sintagma „am lucrari publicate în jurnale de prestigiu (de top indexate în Web of Science) sau sub formă de cărți la edituri de prestigiu” si nu scapa nici un moment sa nu isi prezinte CV-ul, sunt de obicei niste anonimi care au fost toata viata frustrati de rezultatele mediocre din liceu, facultate si acum vin sa inchida gura celorlalti si sa isi „creeze cale libera catre resurse” pentru ca, nu-i asa, li se cuvine.
O parere care „doesn’t make sense” dupa parerea mea, nu prea ai cum sa publici in jurnale serioase fara o reala contributie profesionista. Toata lumea din West are publicatii si CV-uri ok, spre deosebire de majoritatea celor de pe plaiurile mioritice…
Chiar toată lumea?
https://en.wikipedia.org/wiki/Bogdanov_affair
https://en.wikipedia.org/wiki/Hwang_Woo-suk
și mai sunt destule exemple…
Inainte de orice evaluare cred ca e nevoie de formare. Acolo e nevoie in primul rand de oameni, de voci cum ar fi cea a doamnei Cristina Tunegaru (http://smartwoman.hotnews.ro/Cristina-Tunegaru-coala-romaneasca-e-o-oglinda-a-societa-ii-diforma-Multora-le-face-rau-pe-mul-i-ii-ciunte-te-definitiv-).
Evaluarea fara formare si formare fara ancorarea in niste repere fundamentale nu poate duce nicaieri. Propunerea de a evalua oamenii folosind platforme computerizate, profilare electronica si procese automate nu are in vedere individualitatea omului ci e o maniera de a standardiza un proces de inregimentare controlata a cetatenilor unui stat.
Formarea presupune in primul rand recunoasterea unor repere umane. Cine sunt oamenii care au marcat existenta poporului in care m-am nascut ? Fara un raspuns la aceasta intrebare nu poate fi vorba la modul serios de formare. Pentru mine Rugul Aprins, Parintele Arsenie Boca, Parintele Justin Parvu, Constantin Noica, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Dan Lucinescu, Galina Raduleanu, Nina Moica, Radu Gyr, Gurdjieff, Osho, Eckhart Tolle, D.T. Suzuki, Richard Stallman, Linus Torvalds, Edward Snowden, Julien Assange, Iisus Hristos, Fecioara Maria, Apostolul Toma, Apostolul Pavel, Apostolul Petru, evanghelistii Matei, Luca, Marcu, Ioan, Sfintii Parinti, parintii, familia, prietenii, oamenii, animalele, plantele, nisipul, pietrele, muntii, Pamantul, Soarele, Luna, stelele care m-au determinat, m-au nascut …
Sunt destui specialisti in stiintele educatiei.
Doar ca finantarea acestui tip de cercetare este limitata la tot felul de fosile si profitori.
Daca ar fi liberalizata aceasta cercetare si evaluarea s-ar face cu experti straini in c el mult 3 ani am vedea rezultatele.
Doar ca ar trebui si sa intelegem ca varietatea ofertei educationale si responsabilitatea unitatilor educative trebuie promovate si asigurate.
Avem invatamant stalinist pentru ca gandim comunist.
Ducem lipsa nu de expertiza in „stiintele educatiei”. Nu, alea nu sunt stiinte ci abureala. Ducem lipsa de profi de mate care sa stie mate, de profi de info care sa stie info s.a.m.d.
Sa predai intr-un domeniu anume impune sa ai cunostinte de pedagogie si didactica. Sa stii metodica disciplinei respective. Sa stii sa formezi abiilitati, nu doar sa transferi cunostinte. Sa stii sa evaluezi in asa fel incat elevul sa se poata sprijini pentru evaluarea ta – adica sa stii sa formulezi, sa notezi si sa explici evaluarea. Asta, la clasele V-VIII. Partial si la IX-XII. La liceu se mai adauga: sa stii sa orientezi procesul de cunoastere in functie de domeniu si de capacitatea personala si sa stii sa integrezi cunostintlle in mediul social al elevului respectiv.
Toate acestea arata ca este o mare nevoie de cunosterea stiintelor educatiei, nu doar de cunosterea continutului. In timp ce domeniul respctiv poate fi invatat cu putin efort, de unul singur in cam 10-12 luni (gimnaziu) si poate 12-18 luni liceu, cunostintele de pedagogie si capacitatea de a fi profesor dureaza mult mai mult – cam 3 ani. Poate 6, in functie de ce anume vizezi.
Tocmai ca in ROmania a fost complet neglijata pregatirea pedagogica a cadrelor didactice, chiar pedagogia a fost scoasa la un moment dat din curricula universitara iar ceea ce se face este mult prea putin.
Ca impact, noile cadred didiactice nu au idee despre cum anume sa predea, cei care totusi reusesc o fac pentru ca:
– au vocatie (da, exista si asa ceva!)
– se pregatesc singuri (sunt si de-astia)
– au copiii lor sdi/sau au in familie cadre didactice mai in varsta
Dacian,
De fapt tu știai că nu ai să fii înțeles! Ai zis-o din titlu.
De ce nu pricep ai noștri?
1. Pentru că românii e cei mai deștepți oameni de pe lume! Ai văzut ce piepturi doldora de medălii la olipiade aduc? Mai e vreun popor pe lume să aducă atîtea premii acasă, pentru țărișoara noastră dragă? (Copiii ăia extraordinari lucrează pentru ei, arar pentru România și de obicei termină în universitățile din vest)
2. Să ne lăsați pe noi cu modelele vestice, americane fiindcă noi avem acilea particularitățile noastre carpato-danubiano-pontice…și…știm noi ce panarame la școală sînt americanii (vezi comentariile de mai sus) ehee, păi nu știm noi?
Ca să demonstrez că zidul ăsta (punctul unu și doi) e de netrecut am să depăn o scurtă amintire din vara trecută, cînd m-am întîlnit cu un fost coleg care a repetat clasa a șaptea, cînd, ni s-a curmat prietenia. Văitîndu-mă de trecutul meu educațional și de traumele fizice și psihice prin care am trecut împreună, el sare cu gura, și, fără să răsufle a spus răspicat: ”Lasă bă, ce dacă ne-a bătut, măcar am învățat carte, nu ca tineretul din ziua de azi!”
Construcția impenetrabilă din beton armat din jurul său nu poate fi spartă, pentru că el ” a învâțat carte.” El asta știe, el atîta știe, și lui nu-i trebuie să vină alții cu idei străine; modelul vechi e modelul cel bun pentru că așa a ajuns el OM!
Zidăria asta e problema întregii societăți românești și mai ales a celor care nu văd străinătatea decît din vederi.
Nota 1: Poate era mai bine să vorbești despre evaluarea standardizată pe lîngă testele standardizate. Pentru că de la clasa 1 și pînă printr-a șasea, a șaptea, evaluarea individuală se face de profesorul elevului pe baza unei evaluari standardizate (generată de experți în educație, incluzînd profesori). Exemplu:
a. La sfîrșitul clasei a doua, elevul trebuie să știe să rezolve ecuație simplă cu o necunoscută (nota de la 0-nu știe, la 10-rezolvă cu ușurință), etc.
Astfel ar dispărea situațiile cucu în care un copil care trage din greu la Sf. Sava are media 6 scremută, iar fata popii din Suplac are 10 pe linie cu felicitări.
Nota 2: Să nu uităm că facultățile neamului nu prea produc profesori(educatori). Ele produc istorici, geografi, matematicieni, fizicieni, biologi, chimiști, filosofi, muzicieni, sociologi care doar din cauza soartei nemiloase ajung să-și frece coatele pe la catedre ( sau dintr-o pură mediocritate și suficiență). Modulul pedagogic care se face în toate facultățile de mai sus este o glumă
Nota 3: A nu se neglija că cei mai mulți dascăli de azi și de măine sînt produși în nenumărate universități mărunte, de bloc unele, private sau de stat. Mulți sînt doctori. Ce măcel ar fi să se dea la toți profii de engleză un TOEFL sau IELTS obligat-forțat?
Nota 4: Profesorii, sînt probabil cea mai mare forță de bugetari din țară. N-ai cum să le spargi reduta că dau foc la țară. Aici nu se poate schimba nimic.
Notele continuă pentru că lanțul slăbiciunilor trece și pe la universități, unde există o profesorime practic nulă-fără cercetare serioasă, fără publicare internațională(și nu numai în științele educației)- care încremenesc în posturi, producînd alți experți după chipul și asemănarea lor. DAr nici lor nu le poți lua de la gură influxul de studenți care speră să termine și să devină profesori de sport, muzică, sociologie, desen, religie…Oh, Doamne…
Pentru textul dvoastra, cel putin atit pot face: o bere virtuala (pe caldurile astea o meritati, chiar doua-trei).
Felicitari
Este o placere sa gasesti articole scrise coerent si cu un limbaj elevat.
In ceea ce priveste subiectul ales, scoala romaneasca are o traditie in a „imprumuta” sau practic adopta ideile altora in ceea ce priveste educatia. Candva stiau francezii cum se face. Acum,d upa ce americanii au cumparat decenii intregi inteligenta ne pare ca ei ar fi „formatorii” de succes.
De cativa ani a adoptat si Romania sistemul de credite Bologna pentru invatamantul universitar. Ca sa putem echivala diverse si ca se ne creada lumea ca in Romania se face scoala.
Existenta unei comisii de expertiza in stiintele educatiei presupune mai intai existenta unei institutii care se ocupa cu teoretizarea stiintelor educatiei. Adica o echipa care mai intai de toate cunoaste istoria invatamantului romanesc, urmareste efectele diverselor modele si experimente ce s-au tot succedat si efectul lor pe generatiile de elevi. Ulterior se trag invataminte din aceasta „educatie bazata pe dovezi”. Cat despre faptul ca mereu copiii invata in prezent pentru a raspunde unor nevoi viitoare, acesta este un neajuns doar atat timp cat metoda de invatamant se dogmatizeaza.
Poate ca articolul si-ar fi gasit motivatia daca s-ar fi prezentat cu solutii. Ne dam de ceasul mortii ca nu exista mecanic pentru a repara masina dar trecem cu vederea faptul ca nimeni nu are permis de conducere.
Doar o vorba sa mai spun: articolul, prin comentariile iscate, confirma ca exista prea multi experti (fara expertiza) in invatamintul nostru.
Cand aud romanasi care spun ca scoala romaneasca este geniala iar nivelul ei este peste scolile din vest, imi vine greata. I-as ruga pe cei care afirma asta sa traiasca mai intai cativa ani buni in vest si apoi sa vorbeasca! Nu vreau sa vin cu argumente de ce si cum, pentru ca n-aveti sanse. Doar un exemplu dau si atat: un copil din Romania petrece la scoala maxim 4 ore de studiu efectiv si apoi are la dispozitie 8 ore cel putin sa faca ce vrea. UN copil care invata in vest, petrece la scoala in jur de 7 ore in clasa (cu pauza de masa la 12:00) + o ora de studiu pana pe la ora 16:00. Dupa aia, pentru ca parintii nu-l pot lua la ora 16:00, are timp de joaca in curtea scolii sau in interior daca ploua, pana la ora 18:00. Asadar, ecel copil are un program la fel ca un adult. Plus ceva teme zilnice . Dar ce sa-i mai ceri sa faca acasa? Apropo vorbim de copii de 6 ani (clasa a I-a). Ieri am primit dosarele cu ceea ce a lucrat fata mea intr-un an si am ramas perplex de multitudinea de exercitii si de teste date, la franceza si matematica.