Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

România (mai)daneză

Florentin Tuca ianuarie 16, 2013 Opinie, Societate/Life
30 comentarii 2,241 Vizualizari

În ultima vreme, spaţiul public a fost reinvadat de fervente abordări istoriografice şi sociologice despre naţiune şi ţară. La o extremă, sforăituri naţionaliste şi declaraţii patriotard-belicoase din clasa „sunt mândru că sunt român şi ia să ne mai lase ăştia-n pace, că doar nu suntem paşalâcul lor”. La cealaltă extremă, resemnarea cioraniană că trăim în mahalaua istoriei, măcinaţi de eşec, complexe şi provincialism.

La extrema primei extreme, aş plasa o declaraţie de amor nebun publicată chiar de ziua naţională, pe contributors.ro, sub semnătura domnului Cristian Socol („Fruntea sus, România!”, contributors.ro, 1 decembrie 2012). Convins că poporul român e „un popor ales” (sic!), care trăieşte într-o „ţară sfântă”(sic!), domnul profesor Socol declară ritos că este mândru că e român, că „momentele delicate prin care am trecut în istorie ne-au călit” şi că avem evidente motive de optimism pentru că „suntem vii”. Am vrut să redactez o replică la respectivul text cu trimiteri nu la argumente filozofice, ci la date statistice foarte precise, deloc onorante despre România şi cetăţenii săi. M-am lăsat păgubaş… Din pudoare, dar şi din convingerea că hiperbolele domnului Socol referitoare la „poporul ales” şi „ţara sfântă” sunt atât de gogonate, încât plesnesc la prima strigare.

În partea diametral opusă, găsim abordarea cinică şi dură a domnului Lucian Boia exprimată în repetate ocazii şi reluată recent în lucrarea „De ce România e altfel?”, o sinteză a argumentelor de demitizare a istoriei naţionale, un strigăt de disperare în faţa eşecurilor noastre din trecut şi din prezent şi-un resemnat oftat că România este altfel decât apare travestită în manuale şi versuri patriotarde (un soi de Românie la fel şi defel).

Nu am competenţe de istoric şi/sau sociolog ca să judec lucrarea domnului Boia. Îmi pot exprima doar o părere de chibiţ şi-o s-o fac la final. Până atunci însă, ca avocat, îmi permit să avansez o pledoarie în apărarea cunoscutului istoric, atacat destul de virulent într-un articol semnat de domnul Cristian Ghinea („O carte altfel. Banală ca un talk-show”, Dilema Veche, 3 ianuarie 2013).

Deşi menţionează că a citit „cu plăcere” cărţile anterioare ale lui Lucian Boia şi se declară de acord cu „dezmembrarea miturilor istoriei naţionale”, domnul Ghinea se consideră „abuzat” de ultima producţie a istoricului pentru că este „o carte scrisă la nervi”, plină de „vorbărie” şi „o mulţime de clişee”, promotoarea „contra-mitului” „că românii sunt cel mai varză neam posibil”, „scrântiţi” şi „naşpa” şi iniţiatoarea unui „excepţionalism întors pe dos”: România este o ţară „excepţional de proastă, de înapoiată, de laşă, de mincinoasă etc.”. Concluzia domnului Ghinea este tranşantă: este „o carte scrisă de Boia” (…) „cam cum vorbeşte Mircea Badea”.

Am tot respectul pentru domnul Ghinea şi salut admirativ apariţiile sale publice. Sunt de acord cu domnia sa că, dacă aşa ar trebui citită lucrarea lui Lucian Boia, teza principală a acesteia (pretinsul „excepţionalism pe dos” al românilor) este o exagerare. În plus, sunt în principiu de acord cu abordarea moderată promovată de Cristian Ghinea şi cu nevoia evitării de generalizări sau analize nenuanţate privitoare la naţii, mai ales când ele partajează teritorii învecinate (cum ar fi să susţii că germanii sunt politicoşi şi austriecii gregari sau că cehii sunt harnici şi slovacii leneşi?). De asemenea, în acord cu reputatul eseist, în ciuda tuturor tarelor şi păcatelor neamului nostru, ştiu că e infinit mai bine să trăiesc aici decât în Afganistan şi prefer „altfelul” românesc celui etiopian.

Cu toate acestea, găsesc că sarcasmul şi criticile domnului Ghinea sunt exagerate. Nu-mi propun să recurg la o inventariere a acestor exagerări, uneori ireverenţioase, la adresa cărţii „lui Boia”. Mă voi opri doar la două subiecte: cu cine ne comparăm noi, românii (a) şi dacă se poate vorbi de mândria sau ruşinea de a fi român (b). În final, cu îngăduinţa dumneavoastră, o să-mi zic şi eu părerea despre „altfelul” României (c).

a) Iritat de radiografia şi diagnosticele domnului Boia, Cristian Ghinea propune o contra-expertiză întemeiată pe schimbarea termenilor comparaţiei. O comparaţie… altfel. Potrivit domnului Ghinea, „problema principală” a cărţii „De ce România e altfel?” este răspunsul la întrebarea „cu cine ne comparăm?”. Analizând această întrebare, autorul articolului din Dilema Veche susţine că „Boia comite aceeaşi greşeală pe care o reproşează românilor ca atare: obsesia Occidentului. Dacă ne comparăm doar cu Franţa şi Germania vom pica prost. Dar de ce numai cu ăştia? Suntem o ţară est-europeană. Nu ar fi relevant să vedem cum stăm faţă de Serbia, Albania, Ucraina, Republica Moldova?” Iar concluzia domnului Ghinea este fermă: „comparaţia cu Germania nu ajută la nimic.” Sunt de acord că termenii comparaţiei pot fi calificaţi ca esenţiali în analiza subiectului, dar mărturisesc că abordarea domnului Ghinea mă contrariază. Carevasăzică eu, stat membru al Uniunii Europene, declar că împărtăşesc cu ceilalţi membri aceleaşi principii democratice şi juridice precum şi aceleaşi valori civice, etice şi culturale şi, în plus, mă oblig prin tratatele comunitare semnate să le respect ca atare, laolaltă cu coechipierii mei vest-europeni, iar când vine vorba de analiza modului în care eu mă conformez acestor rigori, standardul evaluării ar trebui să fie regimul drepturilor omului din Albania, temperatura naţionalismului sârbesc şi cuantumul şpăgii din Republica Moldova sau Ucraina! Ups!…Nu cumva e un sofism la mijloc?! Nu cumva o asemenea abordare seamănă cu aceea în temeiul căreia, din instinct de auto-conservare (a capului în nisip), prostul ar vrea să se compare doar cu proştii, licheaua cu lichelele şi leneşul cu leneşii? Şi oare nu cumva, revenind la metehnele noastre naţionale, ele vin şi din refuzul unei competiţii cu veritabile valori ori cu valori care-s mai sus de medie (sau, mai precis, de mediocritate)? Tare mă tem că da: în fapt, în faţa unui campionat european puternic, România s-a eschivat, preferând tot felul de daciade şi balcaniade. Iar acum, conform domnului Ghinea, când în sfârşit s-a calificat la campionatul european, România ar trebui, din cauza poziţiei de retrogradare pe care o ocupă, să se întoarcă, nostalgic, din nou, la balcaniadă.

b) Că tot vorbeam de campionate europene, cu ocazia unuia de fotbal, asistam la Zurich la un meci România-Franţa. Scandarea favorită a galeriei române, în competiţie cu cea franceză, era autoironia (de altfel, de nimeni detectabilă) „sunt mândru că sunt român”. Până la un punct, pot pricepe că apartenenţa la o comunitate onorabilă îţi poate da un sentiment de bine, vecin cu mândria, după cum originea într-un loc rău-famat poate să-ţi pricinuiască o stare de disconfort din zona ruşinii. Cu toate astea, „mândria” sau „ruşinea” ar trebui asociate nu cu „a fi” (român ori german, bărbat sau femeie, brunet ori blond etc.), ci cu „a face” (cu performanţe şi realizări, respectiv cu eşecuri sau nereuşite, personale). Stau şi mă întreb: un golan din Marsilia ar trebui să fie mândru că e francez (că „are în spate” istoria şi cultura franceză) şi un performant basarabean ar trebui să se simtă ruşinat că trăieşte în cea mai săracă ţară europeană?!… Euforia de a fi francez este la fel de stupidă ca ruşinea de a fi român. Atât mândria cât şi autoflagelarea de acest fel se hrănesc din prejudecata (condamnabilă) că celălalt te va credita sau discredita, după caz, cu merite, respectiv cu păcate ale comunităţii din care te tragi. O asemenea prejudecată este, cred eu, un al doilea sofism major al expertizei domnului Ghinea. Potrivit domniei sale, <<Boia se plânge că „există un fel de ruşine de a fi român (deşi, dacă ar fi ceva ruşinos, este tocmai această ruşine (p.100)”. Păi, de ce nu ar exista această ruşine după tot ce spune Boia în carte? Tocmai această carte (…) contribuie la ruşinea respectivă, o alimentează.>> Şi, spre partea de final a rechizitorului, intervine întrebarea ironică: „Dar, totuşi, de ce aveţi neruşinarea să vă fie ruşine că sunteţi români?” Întrebare căreia i-aş răspunde ferm: nu, nu mi-e ruşine că sunt român şi sunt convins că nici Lucian Boia nu e ruşinat din cauza asta.

c) Când eram şcolar, poporul român însemna pentru mine eroism şi vitejie.

Cel mai măreţ erou post-mortem al istoriei naţionale a fost, în mintea mea de copil crescut într-un sat de lângă Suceava, Ştefan cel Mare, evident. Nu l-am prins cînd l-au făcut sfânt, dar nu mai contează câtă vreme el reprezenta făt-frumosul manualului meu de istorie de-a patra.

Cât despre eroii în viaţă, cel mai grozav dintre ei era, în percepţia mea de puştan, Nadia Comăneci. Nota 10 de la Montréal şi, respectiv, jecmănirea ei la Olimpiada de la Moscova, comentate din rai în `76 şi, apoi, din iad, patru ani mai târziu, de Cristian Ţopescu, figurează printre cele mai memorabile amintiri şi bocete ale copilăriei mele. Habar n-aveţi ce înseamnă să plângi ca un copil şi să simţi că tricolorul care se înalţă pe catargul lumii trece prin venele tale.

Sunt motivele pentru care îmi amintesc perfect de încheierea compunerii „Ţara mea”, tema unei olimpiade de limba română dintr-a cincea. Nu mai ştiu ce-am scris în textul propiu-zis şi cât de legat ori coerent era, dar fraza finală suna aşa: „Ţara mea este sabia lui Ştefan cel Mare ascunsă la Istanbul şi sania cu zurgălăi a Nadiei Comăneci”. Punct. (Pentru cei care nu ştiu, „Sania cu zurgălăi” era fondul muzical al exerciţiului Nadiei de la sol. Acum, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi fost preferabil să adaug „sania cu zurgălăi furată la Moscova”, însă atunci nu ştiam nici de tezaur, şi nici dacă am voie să fac aluzii incorecte politic).

Acum aş încheia compunerea aşa: România e un maidanez. Da, un maidanez… Când simpatic, când jigărit, când inteligent, când nătâng, când exasperant, când şarmant, când jucăuş, când arţăgos, activ adesea, dar mai cu seamă leneş, căutând câteodată mărgăritare printre gunoaie, insolit şi şmecher, credincios dar neloaial, jelindu-şi şi doinindu-şi soarta în lungi bocete canine, chefliu şi mucalit, pescuind cu umbrela când Dâmboviţa dă peste maluri şi apoi furând sacul cu nisip din digul de protecţie, în speranţa că sacul îi e propria căciulă. Spre deosebire de labradori, rottweileri şi ciobăneşti germani, maidanezul nostru are o mare calitate: e descurcăreţ. Ce-i lipsesc însă sunt pedigree-ul şi rasa.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    a fi destept printre prosti e mai onorabil decit invers. un mediu propice pentru o mare varietate de paraziti. atrofierea civica, atomizarea societatii, mediatizarea impostorilor si ignorarea caracterelor sint citeva din cauzele / efectele care permit perpetuarea lor. nu se putea reforma o societate cu indivizi care nu si doreau decit pastrarea vechilor privilegii. si nici cu importarea fortata a unor modele expirate (oligarhia financiara, politicul unealta docila a capitalismului extractiv – n are nimic de a face nici cu democratia si nici cu capitalismul autentic).
    protestele in strada, inchiderea televizorului si deschiderea unei carti, afirmarea ca un individ cu o personalitate si o voce proprie pe strada sau la locul de munca (nu doar un yesman multumit ca seful il plateste) ar putea produce restauratia valorilor.

    • curios spune:

      @vlad. “a fi destept printre prosti e mai onorabil decit invers”" Eu as fi onorat sa fiu considerat prost la MIT, in loc de afi cosiderat destept in lumea lui Vanghelie.

    • Vlad A spune:

      ironia te ajuta sa zimbesti cind maciuca te loveste n cap si foamea ti urla n stomac, si n general sa mergi mai departe pe cele mai inalte cai de civilizatie si progres (lol – laughing out loud)

  2. r2 spune:

    Si pe mine ma lasa perplex dl Socol, cu mandria de a face parte din poporul ales si de a trai in tara sfanta. Pana una alta tara sfanta a ales liber sa fie condusa de un hot dovedit, iar dl Socol a ales sa-i fie consilier. Pentru alte popoare lucrul asta ar fi culmea rusinii. Nu imi explic ce fel de caracter trebuie sa aiba acesti oameni. Nu ajunge ca sustin minciuna, strans uniti in jurul partidului, cum se spunea inainte. Mai trebuie sa se si laude in gura mare cat de mult isi iubesc tara. Stiu ca asa se intampla si inainte. Si pe vremea celui mai iubit fiu al poporului si a savantei de renume mondial, pe sustinatorii minciunii ii gasea din cand in cand exaltarea patriotica. Ii tin minte, nu i-am uitat. Dar pana in ziua de azi nu am reusit sa inteleg cum poti transforma culmea rusinii si a umilintei in mandrie patriotica. Unii dintre noi sunt intr-adevar alftel.

  3. Domnule Țucă,
    Multumesc pentru cuvintele frumoase și pentru că ați intrat în dezbatere, este una necesară.

    Doar o precizare – sensul expresiei mele ”Dacă ne comparăm doar cu Franţa şi Germania vom pica prost” este unul de critică metodologică, nu normativă. Cu alte cuvinte, dacă ne apucăm să comparăm România și vom alege numai exemple dintr-o anumită categorie, atunci concluzia va fi dată de la bun început.

    Este ca și cum eu mi-aș propune să demonstrez că România e cea mai bună țară de pe pămînt. Cum aș face asta? Aș scrie o carte în care aș compara România la diverși indicatori doar cu Somalia, Pakistan, Bangladesh și pe alocuri cu Ucraina. Astfel, aș demonstra că la absolut toți indicatorii aleși de mine România e mai bună. Concluzia? România e cea mai bună țară din lume.

    Ar fi o aberație, suntem de acord? Ei bine, metodologic vorbind exact un asemenea exercițiu comparativ a făcut Lucian Boia, doar că pe invers. A vrut să demonstreze că România e ”altfel”, că e excepția negativă, drept urmare a comparat la indicatori România cu țări mai dezvolatate și pe alocuri doar cu Polonia și Bulgaria (foarte selectiv). Este același exercițiu comparativ, invalid de fapt.

    Indemnul de a compara România și cu Serbia, R. Moldova sau Ucraina nu era ceva de genul – să fim premianți în clasa repetenților. Deci nu era un alt exercițiu normativ. Ci doar îndemnam să vedem că există un continuum pe care se poate face comparația. Și dacă faci așa, bănuiesc că România va reieși o țară banală pentru zona și stadiul nostru de dezvoltare. Bănuiesc. Atît am zis.

    Multumesc încă o dată, recitesc și mai meditez.

    CG

    • pragmatic-la-extrem spune:

      @CC. Dar de ce sa nu ne propunem sa-i ajungem mai intai pe portughezi (de exemplu) si abia mai apoi pe maltezi, spanioli etc???? Ca doar si Portugalia vrea de 50 de ani sa-i ajunga pe germani, cu toate ca Portugalia nu a avut “binecuvantarea” comunista dupa care -deduc- tanjeste dl. Socol.

      • Ne propunem sa-i ajungem din urma pe cei mai buni, dar nu asta e discuția, ci ce comparăm. Eu mi-am propus să creez în România un think-tank european care să concureze cu cei mai buni din Europa. http://www.crpe.ro, vă invităm să vedeți. Muncesc la asta zi de zi. Așa înțeleg eu să concurez cu cei mai buni. Și fiecare dintre noi ar trebui să-și propună să fie neamț la muncă și portughez la distracție, dacă se poate.

        Lamentări din astea cu „suntem ultimii oameni” nu rezolvă nimic. Sunt idiosincrazii și fiecare e liber să le aibă. Când insă le dăm un aer de adevăr științific îmi permit să observ că apar niște probleme de metodologie comparativă. Atît.

        • eugen chirovici spune:

          Nu, domnule Ghinea – scuze că intervin şi că o s-o fac, să zicem aşa, “răspicat” – dvs. nu înţelegeţi vreo două, trei lucruri simple (prefer să spun că nu le-nţelegeţi, decât să spun că vă prefaceţi că nu le-nţelegeţi; se cheamă că, paradoxal, vă creditez şi încerc să fiu amical…).

          Distinsul istoric Lucian Boia nu e obsedat de o obiectivitate prost înţeleasă, nu vrea cu tot dinadinsul să fie entomolog cu România, s-o pună sub lupă ca pe o insectă, s-o desfacă minuţios (şi scârbos – “ce se-ntâmplă, părerea mea”, vorba Caţavencilor) în bucăţi şi să stabilească şi să peroreze “ştiinţific” cum e cu abdomenul, mandibulele şi ligamentele, cu învelişul chitinos autohton, prin comparaţie cu cel englezesc ori cel din Bangladesh, ş.a.m.d. În cartea sa atât de binevenită şi atât de – surprinzător! – prost citită de dvs. (carte, altfel, foarte tristă, pe alocuri dureroasă chiar), Lucian Boia vorbeşte, în cunoştinţă de cauză (nu ca alţi amatori), despre O DRAMĂ, drama României, drama acestei frumoase ţări şi a celor care, vorba celebrului banc, păcat că o locuiesc. Aceasta e cheia în care a fost scrisă şi în care trebuie citită cartea distinsului istoric. N-aţi înţeles, sorry. De altfel, cartea se numeşte “De ce este România altfel”. DE CE e altfel; ne doare şi vrem să ştim de ce ne doare; nu vrem să ştim cum stă România par comparaison, nu ne interesează Bangladeshul şi Burkina Faso, vrem să ştim DE CE ne doare, domnule Ghinea.

          Evident că prestidigitaţiile argumentative din replicile dvs. nu sunt convingătoare. Lăsaţi-o aşa cum a căzut. Toţi mai gafăm, toţi mai greşim, câteodată grav – nu e moarte de om. Importante sunt buna credinţă şi sensibilitatea.

          Cu gânduri bune,
          E.C.

          PS: Sunt convins că, în intimitatea dvs., în măsura în care aveţi vreo aspiraţie ca ziarist, vă tutelează spritul, temperamentul şi discursul Orianei Fallaci, nu jegul profesional al unui, să zicem, Roşca-Stănescu.

          • Domnule Chirovici,
            toți gafăm și greșim, aveți dreptate. Dvs gafați aici de cel puțin două ori

            1) păreți a avea o relație patologică cu țara. O iubiți și o urîți în același timp. Dacă îmi dați sfaturi, îmi permit și eu unul pt dvs: păstrați-vă pulsiunile pt. lucruri mai concrete. Cu țara se tratează mai rațional. Dacă ne apucăm să facem comparații, cum s-a apucat Lucian Boia, atunci comparațiile sunt supuse argumentelor critice. Dacă doar dorim să trăim impulsuri iraționale în public, eu nu mă bag la din astea.

            Nici nu înțeleg cu vine pasiunea asta nebună față de țară care se manifestă la dvs și la Lucian Boia cam în bancul cu țăranul care își duce gloaba la tîrg nu ca să o vîndă, ci ca să o facă de rîs. E o formă de iubire care îmi scapă.

            2) păreți a ști ce se întîmplă în intimitatea mea și presupuneți că e altceva decît scriu public. E nepoliticos și sub centură din partea dvs, dar să trecem. Din păcate, cred că sunt mai plat decît mă presupuneți și ceea ce scriu chiar cred.

            Bucuros să schimbăm argumente dacă există.

            CG

            • eugen chirovici spune:

              Mă zgândăriţi un pic, domnule Ghinea, dar nu cedez tentaţiei polemicii (am şi eu slăbiciunile mele :) , dar mă abţin). Vreau doar să vă spun că, à propos de gafe, îmi păstrez convingerea că, aşa cum ştiţi, desigur, gafa nu e atât atunci când o faci, cât mai ales atunci când încerci s-o dregi. Fir-ar să fie!, mare lucru să vă recunoaşteţi dvs. înşivă (nu mie) că aţi exagerat un pic în abordarea cărţii cu pricina! Dar, în fine, mă rog, e dreptul domniei voastre să vă păstraţi convingerea că n-aţi exagerat…

              În ceea ce priveşte punctul 2, îmi repugnă impoliteţea şi am ororare de lovirea sub centură, credeţi-mă. Nu e cazul, credeţi-mă (pe dvs., în mintea mea, chiar scrie “Dilema veche”, ce naiba :) , o cred eu şi n-o credeţi dvs.?). În modul cel mai sincer şi mai onest, chiar nu obişnuiesc şi nu mi-ar plăcea să vă reperez în zone prin care adie “miresmele” unui, de pildă, Roşca-Stănescu (l-am adus în discuţie, sorry, în contrapartidă cu Mircea Badea – brrr! – pe care l-aţi adus în discuţie domnia voastră).

              Deci sincer, cu gânduri bune,
              E.C.

  4. Dedalus spune:

    Din cand in cand, fie individual, fie in mod colectiv ne apuca asa un fel bolnavicios de a ne auto-defini.

    Cred ca este si impactul tarziu al obsesiei maladive pentru definitii pe care o intilnim de-a lungul pregatirii scolare.

    In realitate, ce importanta are sa trasezi tot felul de coordonate pentru a te auto-caracteriza?!

    Viata omului e limitata, dar ne comportam ca si cum am fi nemuritori, irosind din timpul pretios al vietii cu tot felul de prostii de genul celei expuse in articol.

    Cum suntem noi, romanii?!

    Cred ca raspunsul eficient ar fi: “Mi se falfaie de cum suntem! Care este insa cauza ineficientei administrative si cum putem sa combatyem acea cauza?” sau “Care este cauza insuficientei capacitati de invatare a absoilvenitlor de liceu si cum putem sa combatem acea cauza?”

    samd.

  5. Isailă Brătfălean spune:

    Ghinea spune că România este ca orice țară din Balcani, deci nu e „altfel” (eu aș putea argumenta că exista tendința să devină ultima din Balcani). Nici Ghinea, nici Boia nu detaliază că România ar fi putut să fie ca o țară central-europeană. Prin această particularitate a ratării unei ocazii este chiar altfel (deși poate și Bosnia și Serbia și Muntenegru puteau să devină mai central-europene, precum este Croația). Și da, este un motiv de rușine să fii de maniere balcanice. Rușinea ar fi un început al corijării. Numai să nu fie o corijare care tot începe…

  6. eugen chirovici spune:

    Excelent articolul Dvs. (ca de obicei), domnule Ţuca – poziţia, argumentaţia, scriitura (felicitările şi respectul sunt, desigur, subînţelese). Este reconfortant pentru dl. Ghinea, sper (pentru domnia sa), ca zelul său critic să fie temperat din când în când cu critici aşa ca aceasta :) .

    • Florentin Tuca Florentin Țuca spune:

      Stimate Domn,
      Vă mulțumesc mult pentru comentarii și aprecieri.
      Cele bune,
      Florentin Țuca

  7. Mormegil spune:

    Din cite stiu, Lucian Boia face o nota biografica care le-a scapat atit aparatorilor, cit si detractorilor lui.
    El mentioneaza ca mai ales pentru datele si informatiile referitoare la Romania interbelica s-a bazat larg pe referintele condensate in cartea lui Murgescu,” Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500‑2010)”, carte ce chiar FACE comparatie intre Romania si tari/zone/regiuni istorice mai “necampioane”. Serbia, Irlanda, etc….sunt exemple de zone sarace si inapoiate, ce pleaca de la acelasi “startpunct” ca Romania…si au trasee diferite, unele din ele mai bune decit a Romaniei.
    Deci, ar fi salutar sa se ia in considerare aceasta mentiune bibliografica cind se critica/apara o lucrare exemplara, edificatoare dar din pacate nelaudativa pt acest neam si teritoriu…

  8. Ardan spune:

    Coincidenta.Citesc despre comparatia Romaniei cu un maidanez chiar in ziua in care intamplator am vazut un maidanez intr-o situatie ultima.Nu e gluma sau figura de stil.Treceam azi pe un bulevard in masina cu un amic.Am vazut undeva in fata, la vreo 30-40 de metri ceva de culoare gri, cu forma nedefinita, care se agita.Cand ne apropiam amicul a zis ˝Bai, eu nu pot sa ma uit˝ si si-a tras cozorocul sepcii in jos peste ochi.Mogaldeata in zvarcolire era un maidanez lovit de o masina.Arata ciudat si nu recunosteai din prima forma de caine pentru ca era pe spate si zvacnea dezarticulat cu picioarele in aer.Dand spasmodic din picioare se rostogolea de pe spate cand pe o parte, cand pe alta nereusind sa se intoarca pe burta.Trecand pe langa el am vazut ca nici macar nu scheuna.Nu ma pricep la veterinare dar cred ca ori avea coloana rupta ori era lovit la cap.Oricum, era pe moarte.

  9. Excelent articol, patrunzator, subtil si menit sa deschida o discutie necesara. Stim ce inseamna “orientalizare”, dar observam si cazuri de auto-orientalizare. Cred despre acest lucru vorbea Cristian Ghinea. Nu exista nimic fatal, un fel de inevitabilitate genetic-culturala, nici in favoarea ipotezei auto-gloriificatoare, nici in avantajul celei auto-persiflatoare. Exista, in schimb, traditii, valori, amintiri, loialitati, sperante, ceea ce defineste o identitate intotdeauna mai putin omogena decat o descriu mitografii deghizati sau nu.

    • eugen chirovici spune:

      Iertaţi-mă, dar cred că sunteţi prea concesiv cu Cristian Ghinea (vă rog să vedeţi comentariul meu de mai sus, nu cel scurt, celălalt). Eu cred că este o impietate să-i reproşezi distinsului istoric Lucian Boia că “nu rupe gura târgului” cu un op doct trecut prin toate standardele de research şi “şi-a permis” să scrie o carte simplă şi onestă despre un adevăr care ne tulbură şi ne doare. Aş fi bucuros să ştiu că, din punctul dvs. de vedere, nu greşesc.

    • Florentin Tuca Florentin Țuca spune:

      Dragă Domnule Profesor;
      Vă mulțumesc pentru aprecieri! De acord cu Dumneavoastră că e un subiect care ar putea fi despicat în patru zile și nopți.
      Cu toată prețuirea,
      Florentin Țuca

  10. dusu spune:

    ii lipseshte un stapin si mincare domnule patriot

  11. mig47 spune:

    O caricatura aparuta dupa alegerile din 90, arata un maidanez
    foarte mandru pentru “secera si ciocanul” gasite in gunoi.

  12. Despera spune:

    Scrieti foarte frumos , dle Tuca. O placere sa citesc tot ce ati publicat aici. In primul rand aveti simtirea , apoi aveti si logica, concizia si claritatea. ‘Pledoaria’ dvs e impresionanta . Evident trebuie sa ne raportam la sistemul caruia am avut in cele din urma sansa sa-i apartinem ‘de jure’ , altfel ar fi o contradictie ciudata chiar si pentru noi. Chiar daca o comparatie cu ‘restul’ lumii ne conforteaza de moment , sufletul nostru aspira tot la seducatorul vest. Si dl. Ghinea face la fel, si dvs. ,si eu marturisesc, si atatia altii ; nu va puteti reprima si nici nu vreti sa ascundeti , aceasta aspiratie , doar faceti jocul de cuvinte din titlu si cred ca nu doar de dragul armonizarii scrierii dvs.. Concluzia dvs. este inspirata prin simplitatea ei si, ca final de compozitie literara, e foarte buna, mai actuala si mai digerabila(pentru zbuciumatele noastre vremuri) decit cealalta din copilarie, la fel de frumoasa dupa parerea mea (v-am inteles exaltarea,va rog scuzati termenul, dar si eu care sint tot din generatia dvs., am simtit-o , chiar daca va vine greu sa credeti-’habar n-aveti…’- , si mi-am exprimat-o odata de mult…, eu in versuri care acum imi starnesc o nostalgie dureroasa). Pe de alta parte insa, oricat de simpatici ar fi maidanezii si oricate sentimente frumoase ar trezi in noi , nu putem neglija faptul ca amestecul atat de greu decelabil si deci obositor de calitati si defecte ne indeparteaza de ei in masura in care ne-a si atras. Pina la urma, ca sa ne simtim confortabil avem nevoie mai mult de stabilitate , de sens si directie. Ma situez de partea dvs. si cred ca dl. Ghinea(ale carui pareri le apreciez de altfel) a exagerat acum, iar concluzia cu ‘talk-show-ul’ e chiar nemeritata de eseul si de dl. Boia insusi, chiar de-o fi fost putin exasperat cind scria. Cine n-ar fi? Poate aceia care chiar nu simt nimic pentru maidanezi , ci doar eventual se prefac din spatele mastilor pe care le poarta.

    • Florentin Tuca Florentin Țuca spune:

      Măgulit…Vă mulțumesc mult: De acord cu spusele Dumneavoastră.
      Cu drag și solidaritate generațională,
      Florentin

      • Despera spune:

        Dle. Tuca, va asigur de sinceritatea aprecierilor mele. De altfel, am fost inspirata de ceea ce scrieti. Nu doar subiectul , incitant pina la dureros(cum spunea cineva aici), dar si felul in care Dvs. dati viata unei argumentatii intotdeauna solid construite , m-au determinat sa fac aceste comentarii ( fiind prima data -desi am mai simtit impulsul- cu atat mai mult m-a bucurat raspunsul Dvs. ).
        Cu drag, Despera

    • Mihaela Ciocea spune:

      Eu cred ca “sufletul nostru aspira tot spre seducatorul vest” este o expresie valabila doar pentru cei care nu au trait acolo niciodata. Mai mult, cred ca mai degraba ratiunea este cea care are asemenea aspiratii si nicidecum sufletul. In mod rational ne dorim mai buna lor organizare, mai eficientul lor sitem judiciar sau mai accesibila retea de sanatate.
      Sufletul nostru insa, nu are cum sa aspire spre vest pentru ca, cei care au trait acolo stiu ca Vestul aproape nu mai are suflet. Are interese, pragmatism, strategii s.a.m.d.
      Cand m-am intors in Romania, la traditiile (atatea cate mai sunt), la sentimentalismul (atat cat mai e sesizabil) sau la boemia romanilor, mi-am multumit ca m-am nascut in neamul acesta “cand Europa si cand Orient” si m-am intristat la gandul ca ai nostrii copii vor trai intr-o lume mai saraca, mai asemanatoare celei din “seducatorul vest”. Sufleteste mai saraca, desigur.

      • Despera spune:

        Aveti dreptate, ratiunea aspira catre seducatorul vest ; in cazul meu si sufletul ,poate sint eu ultima idealista(glumesc putin,dar asta mi-a venit spontan in minte cind am comentat), atat doar ,ca nu pot uita asa usor primul vis,’prima dragoste’,mai ales cea ramasa neimplinita , caci din nou aveti dreptate,pentru ca da, n-am trait acolo…e o experienta care mi-a lipsit, ceea ce inseamna ca ma bazez doar pe informatii indirecte si impresii grabite. Si totusi imi permit sa va completez in ceea ce priveste lipsa de suflet a occidentului: eu as spune ca e a lumii noastre (mai mult sau mai putin civilizate) in general, si da, e mare pacat ca deja, copiii nostri traiesc asa . Nu vreau sa polemizez legat de ‘sentimentalism’,boemie’,'traditii’(sper ca nu doar culinare) atitea cite ziceti ca mai gasiti , mai mult decit a va spune ca acum cadeti dvs. in ‘pacatul’ meu: eu aici,si mai sint destui ca mine, gasim mai mult ipocrizie (o incredibil de sirguincioasa mimare a bunelor sentimente),ura chiar si o lipsa dureroasa a unei minime solidaritati,respect,bune cuviinte. Strategia,pragmatismul,interesele nu merita depreciate daca asigura poporului respectiv o viata decenta si in demnitate . Toti conducatorii ar trebui sa faca asta pentru popoarele lor. Oamenii sint (sau ar trebui sa fie) un amestec de ratiune si simtire , totusi e o intreaga alta discutie ca in zilele astea lucrurile par sa scape de sub chiar propriul control.

  13. T. St. spune:

    1. sunt în principiu de acord cu abordarea moderată promovată de Cristian Ghinea şi cu nevoia evitării de generalizări sau analize nenuanţate privitoare la naţii

    2. părerea de chibiţ: România e un maidanez. ( … ) Spre deosebire de labradori, rottweileri şi ciobăneşti germani, maidanezul nostru are o mare calitate: e descurcăreţ. Ce-i lipsesc însă sunt pedigree-ul şi rasa.

    Pai, pina la urma cum e? Generalizam, ori nu generalizam?

    Si be), cu niste descurcareti poti sa furi azi un ou de la vecini si miine, eventual, un bou din satul de peste deal, dar mai greu sa pui pe picioare un proiect gen Apollo, sa zicem. Nu-mi sint deloc simpatici si nu m-as asocia cu ei nici cit sa traversez strada pe verde. Dar poate ca, daca nu ai exigente morale ci doar interese personale, cum ar fi sa practici avocatura printre ei, cu ei pentru ei, e rentabil. :-)

    Ce-i lipseste descurcaretului din povestea de mai sus e, mai degraba, cultura, si nu ma refer la un numar oarecare de romane si volume de poezie lipsa la inventar, ci la chestia aia care defineste un popor si se cristalizeaza asa, cam in citeva mii de ani de pus caramida peste caramida, de scris, citit si transmis esentialul din generatie in generatie. Asta in cazul fericit ca fondatorii din vechime au fost de calitate si au indicat directia corecta.

    P.S. Eu sint pentru totala libertate de expresie, dar vedeti sa nu vi se urce in cap gardienii revolutiei politicii corecte de prin ONG-uri care vineaza (atunci cind nu joaca Solitaire) cuvinte si expresii “interzise” de aia care ii platesc, ca astia tot un fel de activisti comunisti sint si nu ii duce capul. Una-doua sar cu gura si etichetele infamante ca… asta “se poate interpreta!!!”. (pedigree-ul şi rasa de ex.). Da’ nu-mi fac mari griji. Sinteti avocat… :-)

  14. Alina spune:

    Ce vreti sa spuneti cu Romaniei ”il lipsesc pedigree-ul si rasa”?

  15. Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

    Cam pe aceeasi pozitie ma situam si eu acum peste un an, e adevarat, intr-un stil mai putin poznas: http://www.contributors.ro/dezbatere/bovarismul-romanului-si-patriotismul-de-cursa-lunga/ Acum, dupa aparitia eseului domnului profesor Boia, discutia se poate relua… E foarte bine sa discutam liber si deschis aceste lucruri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florentin Tuca


Florentin Tuca

Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziun... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)