Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Să-i trecem sau să nu-i trecem, aceasta-i întrebarea

Cristina Tunegaru septembrie 4, 2015 Educatie, Opinie
10 comentarii 1,949 Vizualizari

Ne place să citim despre elevii olimpici internaționali,  ne simțim împliniți prin munca lor și ne spunem că „încă se poate”. Și ministrului educației îi plac copiii muncitori, serioși, care iau nota 10 la Evaluarea națională și la Bacalaureat și, de aceea, voind să fie asociat cu ei, îi răsplătește financiar – ceea ce nu e rău, deloc – într-un grețos  spectacol. Și totuși, se cuvine să ne întrebăm, măcar în zilele acestea când se organizează examenul de corigentă în școlile din România, care e situaților corigenților, a copiilor care nu reușesc să ia nota 5 și să promoveze, din varii motive, care trebuie cercetate, desigur. Chiar despre corigenți să vorbim, căci nu sunt o rușine.

Nu puține sunt examenele de coringență la care am luat parte și pot afirma cu siguranță că acestea sunt, în mare măsura, o desfășurare de artă teatrală a mulți dintre profesori, un fel straniu de a se juca cu frica de a rămâne repetenți – poate încă o dată – a copiilor obraznici sau nu. Căci sunt două categorii de copii, cei care rămân coringenți peste vară: copiii care nu au învățat de-a lungul anului și au deranjat sistematic orele, atrăgând atenția în mod negativ asupra lor și copiii – mai puțini la număr – care nu pot ține pasul cu ceilalți pentru că au acumulat multe lacune, au un ritm mai lent de lucru, în fine au o dizabilitate și nu se pot integra bine în învățământul de masă.

Arta teatrală a corigenței constă tocmai în situația penibilă trăită la acest examen. Sigur că au avut toata vara la dispoziție să citească câte ceva, dar cei mai mulți elevi nu citesc nimic. Așa că examenul îi surprinde aproape cotrariați de subiecte. Atunci începe chinul, munca, dar nu atât ei sunt în dificultate, cât profesorii, care prefăcându-se că supraveghează, nu știu cum s-o scoată la capăt. Subiectele sunt ușoare, se oferă îndrumării, sugestii de rezolvare, pe șoptite, pentru că în ziua aceasta, chipurile lor spășite atrag compasiunea, mila, bunătatea. Dar chiar și cu aceste sugestii, cei mai mulți dintre ei, elevi în clase de gimnaziu, nu înțeleg cerințele, amestecă literele în cadrul cuvintelor, nu folosesc niciun semn de punctuație, nu respectă ortografia, unii nici nu știu să-și scrie numele. După ce profesorii se plimbă printre bănci, așteptând un semn divin pe vreo foaie, examenul scris se încheie. Lucrările arată ca un dezastru, scrise de semianalfabeți. Dar cum elevii sunt rezultatul muncii educatorului, profesorii se  rușinează în gând de munca lor și cu voce tare dau vina pe caracterul răuvoitor și neiubitor de carte al educabililor. Doar au stat un an întreg cu gura pe ei, chiar să nu fi rămas nimic în mintea lor?! Nimic nu a rămas.

Comedia continuă cu examenul oral; emoțiile copiilor, altădată obraznici în clasă, îi copleșesc pe bunii dascăli. Ei răspund la propriile întrebări, așteptă de la copii câte o jumătate de cuvânt ca răspuns la o întrebare, îi încurajează peste măsură. În fine, profesorul scoate cuvintele cu cleștele, ca un doctor care a găsit jucăria dorită în gâtul unui copil străin. O sarcină stranie și dificilă.

După ce copiii pleacă, profesorii se consultă: să-i trecem sau să nu-i trecem, aceasta-i întrebarea. Se conchide că ar trebui să treacă clasa, cu toate că au fost total nepregătiți, dar sunt ai lor și-ar fi păcat să-i lase repetenți. Profesorii scriu hârtii peste hârtii, fac borderouri, scriu în cataloage, modifică baremul lucrării scrise, în așa fel încât să iasă notele toate peste 5.

Merită să reflectăm pornind de la acest scenariu. Corigența este o măsură punitivă, însă aceasta își propune să acționeze pe termen lung. Elevul este amenințat că va rămâne corigent dacă nu îndeplinește sarcinile, în timpul anului școlar. Cu alte cuvinte, dacă nu e cuminte, se va întâmpla ceva rău peste câteva luni. Copilul nu se gândește niciodată atât de depate, mai importante fiind consecințe imediate ale faptelor sale. Profesorii români nu au mijloace multe de a acționa imediat, de fapt nu pot face mai nimic. De aceea, abia când ajunge la examenul de corigență sau când sunt părinții implicați, copilul își dă seama de gravitatea situației în care se află, dar este prea târziu, pentru că rezolvarea survine în cel mai scurt timp. Unui copil corigent, viitorul îi poate asigura una din următoarele perspective:

- trece corigența și învață că, deși a fost obraznic și-a făcut orice-a vrut în timpul orelor, a luat note mici, a putut trece acest examen, mai ales dacă a fost cuminte și politicos la corigență;

- rămâne repetent, eveniment care este deopotrivă traumatizant și distrugător pentru cei mai mulți dintre copii, deci eveniment indezirabil. Profesorii știu acest lucru și de cele mai multe ori îi sprijină pe copiii nenorociți care dau corigența, așa cum am arătat mai sus.

Copiii aceștia care nu s-au pregătit în timpul anului, probabil nu știu să învețe și e foarte greu să recuperezi toate informațiile transmise pe parcursul unui an școlar, de unul singur. Foarte mult am muncit cu un copil corigent la română, în fiecare zi, timp de câteva luni, să dobândească deprinderile necesare și cantitatea de informație cerută la corigența de la limba română. Și am avut colaborare și sprijin din partea lui și din partea părinților. Cine îi pregătește pe acești copii, cum se realizează de fapt recuperarea? Primul pas este conștientizarea faptului că acest fals examen și-a pierdut din semnificație. Trăim într-o lume în care nu mai facem jertfe umane servite la mesele celorlalți drept exemple negative. Toți copiii trebuie sprijiniți, mai degrabă decât pedepsiți, irecuperabil uneori, pentru că toți sunt importanți.

Aș vedea ca soluție la această problemă transformarea corigenței într-o serie de ore suplimentare petrecute în anul școlar următor, cu un profesor din școală, altul decât cel de la clasă, profesor care să fie plătit pentru orele pe care le desfășoară. În felul acesta, ne asigurăm că elevul este îndrumat corect, că se realizează un progres, pe care îl putem monitoriza . La finalul acestei pregătiri suplimentare, urmează examenul de corigență, care, de data aceasta, nu numai că va putea fi luat în serios de copil, ci va măsura corect pregătirea elevului. Le-am putea face un bine autentic acestor copii.

Îmi doresc ca mesajul – „Ne-am luat mâna de pe voi, de-acum descurcați-vă” – pe care școala îl transmite deseori copiilor, să înceteze. Îmi doresc ca unele false activități ale profesorilor să înceteze. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca ascultarea – dacă nu vizionarea – orelor petrecute în spatele ușilor închise să nu mai fie atât de brutal și frecvent respinsă de colegii mei pe care nostalgicii îi mai numesc astăzi dascăli. Actul didactic trebuie să fie public, și nu secretizat.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Augustin spune:

    Solutia dumneavoastra de a ii tine ore suplimentare mi se pare nerealista. In momentul actual e foarte greu sa ii tii si la orele obligatorii in clasa. Pur si simplu nu vin. Sa vedeti ca sunt profesori carora li se cere, ca doar toti avem un sef nu, sa treaca niste elevi care nici macar nu vor sa isi arate fata, sa se prezinte si ei 1 ora 2 ore sa il vada macar profesorul cum arata. Vi se pare incredibil, poate e, dar e realitatea. Elevii nu sunt umili nici macar la corigenta. Se gandesc toti ca scoala e degeaba si ca tot strainatatea unde nu li se recunoaste nici o scoala ar fi solutia. Gresesc dar asta e ceea ce cred ei. Daca il superi prea tare iti spune si in fata, hai pa si a plecat. Incearca sa contactezi parintii daca poti, sau sa il exmatriculezi pentru absente.

    Lasand cele de mai sus la o parte gasesc cu totul incredibila inapetenta noastra pentru profesionalism si responsabilitate. Daca ar fi 2 lucruri pe care ca viitor coleg de serviciu sau manager l-as astepta de la cei care vin de pe bancile scolii acestea doua ar fi, dorinta de profesionalism si asumarea responsabilitatii. Spuneti ca un elev ramas repetent e distrus. De ce ? Pentru ca se simte inferior fostilor si actualilor colegi de clasa? Si daca te simti inferior ce faci? Iti asumi responsabilitatea si vrei mai mult sau ii crezi pe ceilalti cand te fac prost? Doamna profesoara va spun un urias secret, mai devreme sau mai tarziu, indiferent cat esti de destept, cineva tot te va face prost, tot te va arata cu degetul, tot te va invinovati de o situatie sau de o greseala. Si atunci ce ati prefera sa faca omul matur de aceasta data? Sa il urasca pe respectivul si sa il considere un om din cale afara de rau? Sa nu isi asume nici o vina niciodata si sa se autoaprecieze singur nu pentru ce face si cum se comporta ci pentru ca este si atat? Sa nu treaca nici unul nici altul la solutii ci unul sa ii treaca cu vederea prostia iar celalalt sa ii treaca cu vederea rautatea?

    Pentru mine este simplu si evident. Copiii trebuie sa invete in scoala ca nemunca, lipsa de orientare atunci cand ii lipsesc capacitatile, lipsa de interes si perseverenta au consecinte. Ca problemele trebuie infruntate nu ignorate si amanate pana se rezolva singure. Ca respectand munca ta si a altora te respecti pe tine si iti castigi respectul celorlalti. Ca a gresi nu este si nu trebuie sa fie o rusine si o umilinta insa intotdeauna exista un cost. Cum de nu mai invata aceste lucruri dascalul in prezent, cu toata onestitatea si deschiderea va marturisesc, ca nu reusesc sa incep a intelege.

  2. Adrian spune:

    Cunosc de aproape un caz cu un copil care abia trece clasa, din cauza unor probleme de dezvoltare. Are deja 1 an mai mult decat ceilalti copii din clasa si cu oricata atentie la clasa si inca 3-4 ore de munca in ficare zi acasa, desi da tot ce poate, abia poate trece clasa.

    Dar invatamantul e obligatoriu, iar repetentia nu e o solutie pentru ca lucrurile nu vor fi mai bune peste un an, doi sau cinci. E un copil care nu poate ramane blocat pe veci in sistemul de invatamant, nu poate fi institutionalizat, dar nici nu exista o alta cale. Pana acum a trecut clasa prin bunavointa profesorilor, doar ca nu stiu daca e suficient ca sa termine gimnaziul.

    Pentru asemenea cazuri ce e de facut? Tin minte ca am avut o colega de scoala generala cam in aceeasi situatie, in clasa a 8-a citea pe litere si nu stia aproximativ nimic din mareria de clasa a 8-a, dar trecea clasa in fiecare an cu 5 pe linie din lucrarile scrise, ca la “ascultare” lua invariabil 4: in fata intregii clase era cam greu sa primeasca 5 fara sa dea nici un raspuns corect la nici o intrebare. Pe vremea aia, in anii ’80, se practica aceasta metoda a promovarii prin clementa, azi cu examene de capacitate si planuri de a introduce si mai multe e teoretic aproape imposibil de a promova. Ce fac profesorii si ce cred conducatorii invatamantului ca se poate face cu asemenea copii?

  3. Josef Svejk spune:

    Ideea autoarei e buna, usor aplicabila, insa putin probabil sa fie pusa in practica. O alta hiba a ei e ca nu rezolva cauza, ci atenueaza efectele. E de asemenea adevarat, ca in halul de degradare in care e scolal romaneasca, ca e greu de imgainat o solutie infailibila si care sa dea rezultate rapide.

    Scoala romaneasca e anchilozata si tampa. O gramada de profesori n-au ce cauta acolo nici ca portari – nu stiu daca sa rad sau sa plang cand imi amintesc de vreo 60% din profesorii pe care i-am avut in scoala romaneasca, de la clasa I la absolvirea facutatii – si am fost exlcusiv in scoli “bune” dupa standardele locale. Programa scolara e destinata asigurari normelor didactice si copii la randul lor vin cu probleme majore de educatie de acasa. Un tablou magnific, nu-i asa?

    Cea mai grotesca chestie pe care n-o pot uita s-a intamplat in armata in ianuarie ’89. Nu mai tin minte ce comisesem dar am facut imprudenta sa aleg, intre o noapte de arest si formularistica noilor incorporati, chestia cu formularistica. Toti recrutii erau absolventi de liceu industrial sau agricol. Trecusera Bacalaureatul (marea majoritate cu note mai mari ca mine care intrasem cap de lista la facultate), deci teoretic trebuiau sa stie chimie organica si anorganica, fizica cuantica si teoria relativitatii, 2 limbi straine, matematici superioare (analiza matematica, algebra superioara, statistica, geometrie analitica, etc.) care se face la MIT in primii doi ani :-) , sa fie toba de carte la literatura, etc.

    Ei bine mi-a venit realmente sa dau cu basca de pamant ca n-am ramas cu camarazii mei inghesuiti in flanc pe “tzambal” sa cantam cu voce tare fals si popeste pe nas Regulamentul Garzii RG1 (singura “carte” admisa la arest) pe muzica de la Vesnica Pomenire pana ce aia din garda rupti de somn si cu nervii franjuri se vor milogi de OSR sa ne vor trimita la mama dreaqu’ la dormitoarele noastre sau sa ne impuste. De regula ne trimitau la dormitoare. :-)

    Din peste 200 de recruti, cred ca vreo 15 “bacaloriati” (ca asa le zicea pe limba lor) din astia stiau sa scrie si au putut sa completeze un formular simplu cu numele, adresa, studiile, nationalitatea , data nasterii, numele parintilor, etc. Ailalti variau de la cei cu oaresce stiinta de carte ce izbuteau sa scrie cu un amestec de majuscule si minuscule (si cu economie de litere ;-) ) cateceva, pana la aia care stiau doar sa se semneze. La astia a trebuit sa le completez eu formularele. Cel mai tare era unul care-si pierduse buletinul si nu stia din ce judet e. Era trecut de 1 dimineata de-mi venea sa-i traznesc cu ceaslovu’ regimentului in teasta pana nu mai sufla, in timp ce se tanguia cu voce smiorcait-miorlaita: “Da’ di’ un’ sa stiu io asta toa’su’ cap’ral?!”. Repet, dupa patalama MEI toti astia stiau matematici superioare, fizica cuantica si-ti comentau fara gres poeziile lui Nichita Stanescu sau “A treia teapa” a lui Sorescu :-) . Mai e de mirare ca PSD-ul are un electorat asa de solid?!

    Dupa cum spuneam mai sus, invatamantul romanesc al ultimelor 7-8 decenii nu e gandit sa ofere copiilor bagajul necesar de cunostinte in viata, ci sa asigure normele didactice ale dascalimii. Asta impreuna cu scaderea natalitatii au efecte conjugate catastrofale. Cred ca modelul american al scolilor comunitare e cat se poate de inteligent gandit chiar daca nu cred ca are aplicabilitate imediata in Romania, in principal din cauza saraciei si ianpioierii mintale a unei bune parti a poporului. Scolile sunt intretinute de comunitatile locale prin taxele locale. Deciziile majore se iau prin referendum local, iar cele curente sunt luate de un consiliu scolar ales. Exista un test federal cu un barem minim de matematica si limba engleza care trebuie trecut. In rest comunitatea decide programa scolara si bugetele. Oamenii sunt foarte interesati ca scolile locale sa fie bune (valoare oricarei proprietati e in directa corelatie cu “rating”-ul scolii) si nu se zgarcesc cu plata profesorilor ce adeseori trece binisor in cazul celor buni de $100000/an.

    Clasele de baza ofera ofera bagajul de cunostinte de baza necesar oricarui copil/adoslescent (matematica de baza, scris, citit, elemente de compozitie, economie casnica, geografie, istorie, educatie civica etc.). Cei mai buni pot face o serie de materii optionale si li se ofera sansa sa intre in asa numitele clase de “talented & gifted” unde se face scoala mult mai serios. In afara de asta, dupa clasa a VI-a copii au clasele organizate pe materii (cum era la noi in facultate). Daca un copil e foarte bun la ceva trece imediat la materia respectiva la nivelul urmator nu trebuie sa stea dupa ceilalti. Daca e foarte slab trece la nivelul inferior ca sa nu-i tina in loc, pe ceilalti. intr-un an doi sunt asezati in functie de capacitate si raman relativ stabili.

    In general cei buni de pe la 13-14 ani pot sa ia cursuri universitare la universitatea locala care le sunt echivalate la cam orice universitate aleg sa mearga mai incolo. Cei ce nu pot tine pasul nici macar cu nivelul de baza, in final merg la scoli ajutoatoare, in pofida mult trambitatului program federal “no child left behind”. Cei ce comit acte de violenta verbala sau fizica sunt elimnati imediat din scoala si ajung pana la urma intr-un din scolile federale imprastiate prin getto-uri. Pare crud, dar e si mai rau atuci cand scoala la care merg copiii tai se ajunge la mizeriile cotidiene din scolile romanesti.

    Principala chestie care are o oarecare aplicabilitate este refacerea si simplificarea programei scolare. Insa nu cred ca are sanse. Ca orice institutie de stat principalul interes al educatiei romanesti este pastrarea slujbelor dascalimii si nicidecum furnizarea unei educatii de calitate. Elevii/studentii sunt doar un rau necesar care n-a putut fi inca eradicat, in pofida eforturilor conjugate ale sistemului ;-)

  4. fLoreign spune:

    Eventual esti suplinitor, vii la examenul de corigenta si-l vezi pe director agitat si-ti spune ca nu ai ce cauta in sala de examen. In tot acest timp esti inca nelinistit pentru ca nu stii unde o sa predai de la 15 septembrie.

    • Josef Svejk spune:

      Dupa cum spuneam, principala preocupare a sistemului e asigurarea normelor didactice. Elevii sunt doar un balast pe care sistemul n-a reusit inca sa-l eliminea, dar se lucreaza intens la problema…

  5. DanielT spune:

    Eu va propun o alta solutie.
    Pentru fiecare utilizare a cuvantului obraznic in public, o zi de suspendare pentru “pedagogul” de la catedra. Ce credeti?

  6. Consonant spune:

    Va inteleg preocuparea pentru actul didactic si finalitatea lui, insa trebuie sa intelegem ca scoala este doar o parte din societata si depinde in foarte mare masura de ceea ce se intampla in familie, pe strada, in institutii si, mai ales, in sufletul oamenilor. Atata vreme cat privim lucrurile desprinse din context, nu prea vad sanse de a schimba ceva in bine. Interdependentele sunt numeroase si uneori ciudate pentru ochii neintelegatori. Ceea ce este dificil de inteles si oarecum paradoxal este ca pregatim copii pentru un tip de societate inexistenta: dascalii au fost formati si au mentalull orientat pe un tip de societate care tine de trecut iar schimbarile sunt foarte rapide si ne prind, de cele mai multe ori, nepregatiti. Eu millitez pentru abordari globale si interconectate.

    Pe de alta parte, in cazul educatiei, problema majora pe care o vad este lipsa de flexibilitate a sistemului de invatamanat. Incepand cu gimnaziul, punem copiii in mod uniform in clase in loc de a tine cont ca deja sunt ritmuri si intensitati diferite de evolutie pentru copii. In acest fel le facem rau tuturor: celor dotati si silitori le punem pietre de gat, celorlalti le luam sansa de a evolua in ritmul lor natural care este mai lent si mai restrans. Scoala este un pat al lui Procust din care cea mai mare parte dintre copii ies traumatizati. A recunoaste ca oamenii sunt diferiti si au diferite ritmuri de evolutie si invatare ar fi punctul de pornire in crearea unui sistem de invatamant flexibil care grupeaza copii cu calitati si ritmuri de dezvoltare asemanatoare si le da astfel sanse de implinire. Egalitarismul acesta promovat in mod agresiv este un rau care ne afecteaza pe toti. Ceea ce nu se intelege este ca un sistem flexibil ar salva exact copiii despre care vorbiti, pe cand sistemul acesta egalitarist le face rau exact celor pe care, chipurile, vrea sa-i “salveze”.

    • Josef Svejk spune:

      Ati reusit sa eprimati foarte concis scurt ceea ce am incercat si eu sa spun mai sus lungind-ma fara masura.

      Intr-adevar sistemul romanesc nu tine seama de faptul ca toti oamenii sunt foarte diferiti de la nastere si pana la moarte si ca nimic nu e mai rau dect sa fie pusi in aceeasi oala. Practic scoala romaneasca se straduie sa-i tampeasca pe cei inteligenti si sa-i destepte pe prostovani. Are oarecare succes in primul caz dar esueaza pe toata linia in al doilea.

  7. iosiP spune:

    Popescu face eforturi pentru a obtine note de trecere, desi nici situatia familiala si nici aptitudinile nu il favorizeaza. Intr-un final dramatic, trece clasa odata cu ceilalti copii din promotia sa.

    Ionescu trateaza scoala ca pe nunta bunicii, ramane corijent dar trece clasa in toamna cu ajutorul profesorilor. Intr-un final dramatic, ajunge coleg cu Popescu pe care – o simpla ipoteza, desigur – il persifleaza pentru eforturile depuse.

    Traiasca etica, morala si egalitatea de sanse, doamna profesoara! Dar mai ales traiasca modelele de viata pe care profesorii le ofera copiilor… “penibil” e putin spus.

  8. Dedalus spune:

    Subscriu. Corigenta nu are absolut nici un sens. Adica, se asteapta de la un elev care nu a invatat nimic timp de doua semester, cu profesori si colegi, sa invete in doua luni, fara profesor, fara ore, cand toti colegii lui se distreaza?!

    Poate doar daca il bagam la arrest toata vara si ii punem un surpaveghetor.

    —–

    Dupa primele ore se da un test. In general, pentru note.

    DAR- e o ocazie buna sa vezi care-I loaza. Ei, pe cei care sunt mai putin intelepti decat noi (!), ii descoperim cu ocazia asta. Sau asa ar trebui. Moment in care toata lumea sare cu masuri (sau ar trebui sa sara). Si da-I si indeasa-i loazai in cap cu fortza ceea ce bietul lui intellect (mai slab decat al nostrum, cum spuneam) refuza sa priceapa.

    Minunea asta se stie de peste 50 de ani. Nu se face, sau se face prea putin.

    - Plange lumea “salarii mici!” – de parca asta nu se stie de cand lumea (recte, dascalii au salarii mici. Da, stiu, lasati Finalnda! Aia e o mare exceptie).

    - Plange lumea “programe proaste”! Parca ar trebui sa fie Biblii programele alea, as ne tot asteptam de la ele. Progbabil ca ar trebui livrate la pachet cu profeosri roboti, aia sa lucreze si profesorii daor sa-i verifice (ca toti ne-0am nascut sefi, nu-I asa?).

    - Plange lumea de manuale- de parca subiectele alea numai in manuale sunt, de biblioteci si internet n-a auzit nimeni.

    Si la sfarsit, dupa ce ne-am tot plans (si, ca sa vezi, nimeni nu a venit sa lucreze in locul nostru… soarta e cruda cu noi), sdrang! Corijent. De parca aia de trecura clasa s-ar deosebi in vreun fel de corijenti.

    —-

    patron: “Am nevoie de cineva sa lucreze la strung!”

    candidat 1 : “Stiu matematica cuantica, fizica superioara si il recit pe Hegel pe doua voci!”(!)

    candidat 2 : ” Nu stiu nimic, macati-as! Stiu sa ma iscalesc, na…”

    patron: ” * * ” (=zgomot de doua gloante trase in propria capatzana. Doua, ca la primul I-a tremurat prea tare mana de nervi).

    E anul 2015! Dormiti in pace!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Tunegaru


Cristina Tunegaru

Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedago... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)