Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Se intampla cu o gaura in perete, dar nu cu scoala romaneasca

Adrian Maris octombrie 15, 2015 Educatie, Opinie
14 comentarii 3,579 Vizualizari

In anul 1999, Sugata Mitra, profesor la Newcastle University (UK), a sapat o gaura intr-un zid al unei mahalale din New Delhi, in care a instalat un PC conectat la Internet (cu interfata in engleza), l-a pornit si l-a lasat acolo impreuna cu o camera ascunsa. Acolo copiii nu prea mergeau la scoala. Nu stiau engleza. Nu vazusera vreun calculator inainte si nu stiau ce este Internetul. Cativa copii din mahala au inceput sa dea roata computerului, invatand cum sa utilizeze interfata si sa navigheze online, iar apoi, invatand prin ajutor reciproc. In poza, baiatul de 8 ani isi instruieste elevii cum sa navigheze pe Internet.

Ulterior, a repetat experimentul in toata India si apoi intr-o mare parte a lumii, unde a observat cateva lucruri interesante (pe care va invit sa le urmariti in primul link din josul articolului). Mai tarziu, in 2006, Mitra a vrut sa testeze limitele sistemului. Pot copii de 12 ani, vorbitori de tamil dintr-un sat din sudul Indiei, sa invete singuri biotehnologie in engleza, fara ajutor? Asa ca a chemat 26 de copii, pe care i-a lasat cu un calculator, spunandu-le ca sunt niste lucruri foarte dificile acolo. Toate erau in engleza. Si a plecat. Intorcandu-se peste doua luni, copiii au spus cu totii ca desi s-au uitat zilnic la ele,  nu au inteles nimic. Mai putin o fetita de 12 ani, care a ridicat mana si a raspuns, literal, “In afara de faptul ca replicarea incorecta a moleculei de ADN provoaca boli genetice, nu am inteles nimic.”

Experimentul demonstreaza faptul ca in absenta unui profesor sau a procesului standard de invatare, copiii pot invata singuri, instruindu-se unii pe altii, cu conditia sa existe un mediu care sa stimuleze curiozitatea si sa faciliteze procesul de invatare in grupuri mici.

Doua dintre modurile de lucru/tehnici din experimentul de mai sus sunt abordade, prin intermediul invatarii experientiale, si in trainingurile pe care anumite companii le ofera angajatilor: adica minima interventie a trainerului – care are rolul doar de faciliator – si impartirea in grupuri mici de lucru, de 3-4 persoane.

1.Pot fi aceste doua abordari simple (lucrul in grupuri mici si interventia minima a profesorului) aplicate in scolile noastre? Da. Cu 0 resurse suplimentare, la orice disciplina.

La mine in firma se desfasoara de 4-5 ani de zile un proiect destul de solid (atat pentru firma cat si pentru oamenii din ea), proiect care se desfasoara in valuri, asa cum ne place noua sa-i spunem. Proiectul tinteste ca toti (incepand de la country manager si pana la ultimul anajat) sa treaca printr-un proces de leadership practic (adica printr-un proces de dezvoltare de abilitati, prin care fiecare incearca pe cat de mult posibil sa devina o versiune mai buna a sa, astfel incat sa se poata ajuta intai pe el insusi si apoi pe ceilalti din jurul sau). Noi l-am numit in valuri pentru ca in fiecare an rolul de trainer se transfera treptat de la mare la mic, de la top manageri catre middle manageri, apoi catre team-leaderi si tot asa. Cum facem treaba asta? Prin intermediul unor workshopuri/ ateliere lunare prin care exersam: vorbirea creativa, asertivitatea, inteligenta emotionala, lucrul in echipa, vorbitul in public, inovarea, etc.

De fapt tot acest proces se numeste dezvoltare personala sau educatie non-formala si nu face decat sa angreneze individul intr-un ciclu permanent de dezvoltare de abilitati – experiente – stima de sine – convingeri – mai buni – plus valoare. Atat pentru individ cat si pentru comunitate. Si este o intreaga cultura in jurul acestui concept care s-a dezvoltat in ultimii ani in Bucuresti si in cateva orase mari (cu importante medii universitare si, implicit, corporate in jurul lor).

2. Poate fi acest proces al dezvoltarii de abilitati implementat in scoli? Da. Si iarasi cu resurse, cred, aproape de zero.

Exista o serie de traineri si la noi care lucreaza in aceste directii; multi sunt pacalici, dar multi sunt buni si chiar stiu sa angreneze oamenii in tot acest proces motivational. Apelati la ei pentru un proiect pilot in scoli, ii veti gasi cu usurinta. Mai mult, sunt convins ca ar face asta benevol – se vor simti onorati. Ei pot incepe de la varf si continua in valuri (incepand chiar cu oamenii de la centru, din Ministerul Educatiei, apoi cu cei din randul profesorilor, ulterior alti profesori pot deveni traineri la randul lor pentru colegii lor, iar in cele din urma profesorii pot deveni in sfarsit si facilitatori pentru elevii lor si pot aplica noi tehnici in procesul de invatare).

De ce sa introducem educatia non-formala in scoli?

Pentru ca la ultimele teste PISA, cele din 2012, Romania s-a clasat in ultima treime, mai exact pe locul 45 dintre cele 65 de tari participante. De ce sunt atat de relevante aceste teste si de ce se plaseaza Romania chiar asa departe? Pentru ca ele nu urmaresc doar ca un elev sa reproduca ceea ce stie (adica exact modul in care inca se face carte in tara noastra), ci mai ales capacitatea sa de a imbina cunostinte cu abilitati si de a le aplica in viata reala (adica exact ceea ce nu face inca scoala romaneasca). Testele PISA(Programme for International Student Assessment) se desfasoara din 3 in 3 ani si reprezinta un proiect al OECD (Organization for Economic Cooperation and Development), care testeaza 510.000 elevi de 15 ani selectati la intamplare in 65 de tari care reprezinta 80% din economia mondiala.

Si daca principala concluzie a acestui program este ca societatile moderne isi rasplatesc indivizii nu pentru ceea ce stiu, ci pentru ceea ce fac cu ceea ce ei stiu, atunci haideti sa ne uitam un pic catre „Miracolul Scandinav”. De fapt mai toata lumea este cu ochii pe tarile nordice atat de admirate pentru sistemele lor in ansamblu si care ocupa frecvent primele locuri in rapoartele pentru cele mai fericite tari din lume (cf ultimului raport United Nations din 2015, Islanda este pe doi, urmata de Danemarca si Norvegia). Din 2000 incoace, Finlanda detine unul dintre cele mai performante sisteme educationale (alaturi de cele asiatice), iar anul acesta a anuntat o adevarata revolutie a invatamantului -> pana in 2020 nu se vor mai preda materiile clasice, predarea urmand sa se axeze pe teme interdisciplinare si aptitudini. Iar Suedia a anuntat in urma cu trei zile ca va trece la programul de lucru de 6 ore, pentru a creste si mai mult gradul de fericire si productivitate a muncii.

Este salutara si oportuna dezbaterea curenta cu privire la noi norme in educatie si in procesul de invatare, la nevoia de a prelua din abordarea occidentala, la nevoia de concentrare mai mult pe individ si pe abilitatile sale.

De la acest punct incolo, vreau sa aduc insa in aceasta discutie doua elemente precum echilibru si context, pentru ca:

  1. Linia dintre prea multa incredere, libertate, creativitate pe de o parte si iresponsabilitate, indecenta sau debusolare pe de cealalta parte, poate fi extrem de fina.
  2. Logic vorbind, nu poti sa aplici pana la capat aceleasi solutii pentru probleme/situatii/tari si chiar timpuri diferite.

Asa ca, draga Scoala, invata-i sa se si exteriorizeze, sa-si exprime emotiile, sa fie creativi, sa nu se cenzureze, sa se uite in ochii celuilalt (la propriu), sa vorbeasca bine si nu doar sa recite, sa vorbeasca in public, sa iasa din zona lor de confort, dar te rog mult, pastreaza si competitia, bunul simt, rusinea si responsabilitatea. Sunt din ce in ce mai rare, prin urmare ele vor fi averea noastra intr-o lume din ce in ce mai nebuna. Si jur! Vom fi printre tarile de invidiat!

A…era sa uit. Mai pastreaza si autodepasirea si munca in plus / o alta concluzie a programului PISA, coreleaza foarte puternic gradul de competenta in matematica a elevilor atat cu cu sansele lor de reusita in viata cat si cu nivelul economiilor performante. Prin urmare, oricata imaginatie ar fi ea necesara si in matematica, pana nu lucrezi si cu pixul in mana, nu o scoti la capat.

De ce munca in plus? Pentru ca atunci cand doi atleti/tari alearga pe o pista si unul dintre ei se afla cu mult in urma, pentru a recupara decalajul, cel din spate pur si simplu nu are alta solutie decat sa sa alerge mult mai tare ca celalalt. Ghinion! cum ar spune un fost profesor de fizica.

De fapt, am scris aceste randuri ca sa va intreb, domnule fost profesor, daca aveti vreun plan si pentru fostii dvs colegi si ai lor dragi elevi?

PS:

  • Islanda este pe primul loc in lume la consumul de antidepresive, Danemarca pe trei, Suedia pe 4, iar Finlanda pe 7 (cf. OECD, 2012). Probabil gradul inalt de fericire se trage de la influenta antidepresivelor.
  • Finlanda ocupa locul 7 dintre tarile membre UE la rata sinuciderii (cf. OECD 2012)
  • Iar in Suedia (unde sistemul acorda prin lege o mare libertate copiilor in tot, chiar si in relatia cu parintii), vanzarea alcoolului este monopolizata de catre stat, Systembolaget fiind singurul lor lant specializat prin care oamenii pot cumpara bauturi cu alcoolemia mai mare de 3.5%. Ironic, nu-i asa? Cum copiii sunt tratati ca si adultii, iar apoi cand devin adulti, sunt tratati ca si copii…

Resurse:

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. r2 spune:

    Imi pare bine ca cititorii ne-corporatisti ai platformei contributors au ocazia sa vada ce pierd din punct de vedere intelectual nefacand si ei traininguri, team-buildinguri si neparticipand la panel discussions cu tot felul de experti. Daca cumva nu va plac treburile astea (prin absurd, bineinteles) dati o cautare si dupa “a stupidity based theory of organizations”. In rest, astept cu interest comentariul lui Josef Svejk ;)

  2. Marius spune:

    Articolul se vrea foarte bun prin ideea sa principala – invatatura/cunoastere prin experimentare, iar nu prin toceala fara sens. Aici sunt de acord cu autorul.
    Despre mediul corporate de la noi…well, autorul este la o varsta frageda, probabil la debut de cariera, totul i se pare mirific. Lucrez in corporate de vreo 15 ani, lucrurile sunt mult mai crunte decat se sugereaza in articol. Sper ca autorul sa nu aiba parte de deziluzii.
    Am fost la zeci de “treninguri” (le spun asa in gluma) pana acum. Marele lor defect este acela ca nu tin seama, dar absolut deloc, de personalitatea si natura (human nature) fiecarui om. In viziunea creatorilor lor, aceste traininguri ne considera pe toti cei ce participam ca fiind identici. Ori, in afara de gemenii univitelini (si acestia doar fizic), nu exista in natura doua organisme identice. Mai bine s-ar investi banii pe cursuri profesionale serioase, decat pe un team-building unde alearga toti disperati sa manance/bea gratis (adica pe banii firmei), unde vine o echipa de traineri care recita vorbe mari si cuvinte frumoase, iar odata intorsi la firma revenim la aceleasi bisericute si aceleasi barfe. C’mon !

  3. Vlad spune:

    Legat de alergatori e un filmulet pe TED despre productivitatea muncii si se prezinta un exemplu in care echipa Frantei la alergarea cu stafeta castiga contra echipei Americii desi tragand linie pentru rezultatele individuale alergatoarele Americii erau mai rapide decat alergatoarele Frantei … De ce ? Coodronare mai buna …

  4. dan spune:

    se spune ca rata sinuciderii in nord este mare din cauza noptilor lungi…

    • pehash spune:

      Corect. Cateva luni fara sa vezi soarele arunca in depresie pe oricine. Probabil ca evolutia a decis pentru noi – iesiti din pesteri sau muriti acolo…

  5. Dedalus spune:

    Da, asa este.

    Dar, ca si alte mule – prea multe – idei bune, are nevoie de cineva care sa o puna in practica.

    Ori, in acest moment, cadrele didactice sunt in mae majoritate chiar ele insele produsul unui system de invatamant bolnav.

    Pe de alta parte, pentru acesti copiii e nevoie de un sector privat puternic- fie ca agajator, fie in calitate de antrepenor.

    Mediul de afaceri si invatmantul merg mana in mana, doar apparent e o problema “oul sau gaina”.

    =====

    De fapt, pe bucatele sunt nenumarate idei bune (una chiar in acest articol) problema mare e ca nu exista nici o viziune de ansamblu.

    Nici nu cred ca va exista prea devreme, pentru ca deocamdata exista suapapa plecarii in alte tari din UE – pentru cei capabili. Este mult mai simplu sa pleci si sa te realizezi decat sa ramai si sa sfarsesti ca un decerebrat sau un alcoholic.

    Din cauza acestei supape, reforma invatamantului este extreme de dificila in Romania, ea neputind avea loc sub simpla presiune sociala, ci avand nevoie de un extraodrinar impuls politic, care in prezentele conditii interne si international – pare mai degraba un miracol.

    Avem nevoie de un miracol. :-)

  6. Mihai spune:

    Adrian, in experimentele din India copiii erau in centru. La sistemul de educatie din Romania nu copiii sunt cei mai importanti. In scoala romaneasca copiii exista numai ca sa aiba profesori norme intregi ca sa isi ia salariile. La noi scoala exista pentru profesori, in nici un caz pentru copii.

    Care sunt rezultatele scolii romanesti?

    - intra niste copii foarte isteti si ies niste indivizi carora le-a fost omorata orice pasiune pentru educatie, autodezvoltare, lectura.

    - bagi in copii ani de desen si muzica si nu stiu absolut nimic din aceste domenii cand termina liceul. Dar nimic. Ar trebui masurata eficienta predarii acestor materii pe niste mii de elevi pentru a fi foarte clar rezultatul. Zero barat.

    - intra niste copii foarte isteti in gradinita si scoala si ies niste oameni lipsiti de orice motivatie si de valori morale.

    - bagi in copii religie, sociologie, civica, etc scoti niste oameni care nu stiu sa faca nimic, carora scoala si profesorii le-au distrus orice simt practiv si indrederea in sine. De aceea majoritatea romanilor cand pleaca in strainatate isi gasesc cele mai prost platite joburi. Pentru ca ei isi folosesc abilitatile pe care le-a dat natura (babysitting, ingrijirea batranilor, spalatul vaselor, cu carca in constructii) pentru ca scoala nu le-a adaugat absolut nimic la ce le-a dat natura.

    Problema sistemului de invatamant din Romania sunt profesorii si inspectoratele. Acolo e buba. Aia distruge generatii dupa generatii de copii. Ai vazut ca la testele PISA profesorii romani se cred cei mai destepti din lume?? Noua generatie de spiruhareti are mare incredere in ea.

  7. un_batrin spune:

    Cele doua experimente sint irelevante pentru RO. Subiectii faceau parte din cea mai paupera clasa sociala din zone extrem de sarace chiar comparate cu RO. Deci, posibilitatile de distractie erau extrem de limitate si contactul cu distractiie occidentale practic zero. In al doilea caz nici nu au avut posibilitatea de accesa site-uri (cel putin asa am inteles din articol). Puneti niste copii europeni sa participe la aceleasi experimente si rezultatul va fi cu totul altul (mai ales in al doilea caz). Alfel este cunoscuta usurinta cu care copii prescolari se decurca cu telecomenzi complexe mai bine decit adultii.
    In ce priveste educatia non-formala toate bune si frumoase dar in momentul de fata in scoala din RO nu de face educatie nici formala nici non-formala. Daca cineva crede ca in scoala se invata ceva se autoamageste.

    • diana muntean spune:

      eu cred ca nu aveti dreptate ca in scoala nu inveti nimic. sunt licee si scoli gimnaziale unde se face carte serioasa. cine nu vrea, cine e invatat de acasa ca scoala multa tampeste, cine e obijnuit ca parintii sa ii aranjeze drumul in viata, cine nu are posibilitati materiale, e adevarat, nu va invata mai nimic. Dar cine e insetat de cunoastere, este si sprijinit de parinti, si mai ales, merge la o scoala cu profesori pregatiti si care nu fac toata ziua doar trafic de influenta , se gandesc la ce salarii mici au, sunt slab pregatiti si dezinteresati, e, in acest caz se poate ajunge departe si urmand scoli de stat in romania si universitati de stat.
      Eu spun ca un copil care invata temeinic din cl. 1 pana in cl. 12, va intra la ce facultate isi doreste si va face in viata exact ce va dori. Dar pentru asta trebuie sa ai si noroc sa ai parte de scoli si profesori f.f. buni si parintii sa te indrume si sa te ajute mereu, sa se ocupe de tine. Si prin asta nu inteleg sa inscrii un copil de 8 ani la 4-5 cursuri pe saptamana, dans, muzica pictura, limbi streine vreo 2, ca il vei face sa urasca scoala si de fapt nu va fi bun la nimic, va fi si stresat si bolnavicios si iti va reprosa ca ti-ai batut joc de el.

      • un_batrin spune:

        Nu vorbim de citeva exceptii. Nu are rost sa discutam de olimpici, spre exemplu, care in buna parte sint pregatiti de profesori particulari (meditatori). Nu acestia reprezinta rezultatul invatamintului ci marea masa de absolventi cu bacalaureat care daca vor fac si facultatea pe careo doresc (in cel mai rau caz cu taxa la stat sau privat). Cind multi studenti nu sint in stare sa intelega ca “daca A=B si B=C rezulta ca A=C” nu mai are rost sa dicutam despre ce au invatat in scoala!

  8. rucsic spune:

    frumos articol. M-a impresionat ideea asta a echilibrului dintre creativitate si responsabilitate. Eu am ajuns sa predau un pic si din revolta ca anumite ore pe care le-am parcurs ca eleva le vedeam altfel, imbogatite de un strop de creativitate, deschidere si, poate, de mai multa pasiune si chiar documentare din partea unor profesori (am avut si profi geniali, desigur). Cand am ajuns insa prof, poate ca prea multa lume resimtise o frustrare similara si s-a dorit o reconfigurare totala a modului de predare, astfel incat balanta a ajuns sa se dezchilibrezi in partea cealalta. Astfel ca acum e la moda numai non-formalul, extracurricularul, interdisciplinarul, brainstormingul, debate-ul etc etc. Stati putin… Asa cum Tagore spunea ca odihna e a muncii precum pleoapa e a ochiului, as zice ca metodele inovative sunt ale celor tradiționale, depind strict de ele. Ludicul si creativitatea trebuie sa ritmeze cu responsabilitatea si achiziția de cunoștințe. Nu poți să ai tot timpul la clasă metode ca dezbaterea și problematizarea. Elevii trebuie să și învețe ceva, să primească noi cunoștințe (de la tine, ca prof, sa de la lecturile spre care îi îndrumi) altfel ce dezbat/problematizează? Fac schimb de informații, idei între ei fără să acceseze nicio informație din afară?

  9. Bogdan spune:

    Foarte bun articolul, doar ptr faptul ca am aflat despre acest genial indian .
    Abia astept sa-i vad talkul de pe TED .
    Cat despre scoala romaneasca, foarte mult adevar, probabil ca cei care chiar au ramas cu ceva au avut parte de acei profesori care stiu sa inspire si sa faca elevii lor chiar sa inteleaga respectiva materie, cel putin asta e perceptia mea .
    Poate mai sunt si corporatii in care oamenii chiar gandesc, nu toate corporatiile sunt formate din roboti fara creier … dar ura fata de corporatii si corporatisti a devenit deja ceva obisnuit in commenturile de pe contributors .

  10. DanT spune:

    Ideea ca Suedia reduce ziua de lucru la 6 ore a fost o gogoasa mass-media.
    A fost de fapt un experiment pentru asistentele de la un camin de batrani.
    “Despite the positive signs, the experiment is likely to end next year – the centre-left coalition on Gothenburg council has lost its majority, and the Conservatives and Liberals are firmly opposed to reduced working hours.”
    http://www.theguardian.com/world/2015/sep/17/efficiency-up-turnover-down-sweden-experiments-with-six-hour-working-day

  11. Elena spune:

    S-ar putea introduce acest sistem si in Asociatiile de proprietari ?
    Majoritatea oamenilor sunt capabili sa se racordeze singuri doar la utilitatile pe care le folosesc si sa le plateasca, iar pe scara, becul si matura le pot folosi si schimba cand e necesar. Poate rolul presedintelui de asociatie ar ramane doar un titlu simbolic pentru cel mai vechi vecin din bloc.

    https://blocd14.wordpress.com/2012/06/08/furt-bani-asociatie-proprietari/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Maris


Adrian Maris

Analist Financiar, lucrator in multinationala, voluntar si votant; 27 de ani. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)