marți, martie 19, 2024

Statul paralel și ALDE

Zilele trecute a reieșit la rampă dl. Crin Antonecu. Considerat de unii, pe vremea în care acesta se afla în prim-planul scenei politice, un orator de marcă, un spontan, auoreolat de faptul că are în cv statutul de fost președinte al PNL și fost co-președinte al USL.
O alianță răposată în februarie 2014, spune domnia-sa, și nu o face pentru prima dată, eminamente din cauza și vina d-lui Victor Viorel Ponta.
Ruptura dintre cei doi oameni politici, dar și dintre marile partidele conduse odinioară de respectivii a mai fost explicată de câteva ori de dl. Antonescu. Potrivit acestuia, cauza principală a defecțiunii nu ar fi fost ambițiile prezidențiale ale d-lui Ponta, care nu și-a respectat promisiunile inițiale (dar câte promisiuni se respectă aievea în politică, și nu doar în cea românească?), ci “opțiunea reală , chiar dacă ocultă (a d-lui Ponta, n.n.) cu ceea ce s-a numit statul paralel”.
Nu este pentru prima dată când dl. Antonescu formulează astfel de acuzații la adresa fostului său prieten politic. Pentru ele, dl. Antonescu nu nici cum pretinde, nici de ce aștepta plata unor drepturi de autor. Pentru simplul motiv că și alții, la loc de frunte situându-se pesediștii și televiziunile arondate lor, au proferat alegațiile cu pricina. Reiterate acum, ele nu au cum să nu fie relaționate cu “amorul”, pare-se că deja cvasi-pierdut, pe care dl. Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României și al ALDE, l-a nutrit pentru partidul Pro România, al cărui creator- șef este nimeni altul decât dl. Ponta.
Să ne amintim că până mai deunăzi, până când fostul președinte al PSD, dl. Liviu Dragnea, zburda în libertate și era socotit nu numai un aliat politic de nădejde, ci și un prieten desăvârșit de însuși dl. Tăriceanu, acuzații precum cele vizând legăturile cu statul paralel, erau cam tot la fel de primejdioase precum acele de deviaționism aduse în anii stalinismului nomenclaturii devenite indezirabile ori cele de formalism care le garantau artiștilor punerea creației lor sub obroc și interdicția de semnătură.
Dacă în cazul relației cu partidul Pro România elanul d-lui Tăriceanu pare să se fi temperat subit îndată după CExN de lunea trecută al PSD, nu același lucru s-ar putea spune în privința acuzațiilor aduse de liderul ALDE guvernării. O guvernare din care și el, și partidul sunt parte. Pe care acum dl. Tăriceanu o socotește impotentă, obligatoriu de regândit și de reformulat, restructurată din temelii. Numai astfel putându-se ca Executivul, dar și coaliția să treacă din starea de defensivă în care se află de ceva vreme în cea de ofensivă.
Domnului Tăriceanu nu îi mai este pe plac nimic. Nici bugetul, nici veșnica renunțare la investiții, nici rectificarea bugetară, nici tăierile masive de fonduri de la Educație.Dacă cu doar câteva luni în urmă, aflat la masa împărțelii în compania penalilor Dragnea și Vâlcov, dar și în aceea a ministrului Teodorovici, d-lui Tăriceanu i se părea “cu cifrele pe masă” că “viitorul sună bine”, că precum Stalin odinioară, și Dragnea, și PSD-ul au întotdeauna dreptate, la vreo opt-nouă luni distanță lucrurile stau cu totul altfel. Atât de profundă a fost schimbarea încât atât dl. Tăriceanu cât și ALDE au procedat la o radicală schimbare de statut, dar și de meniu. Au devenit vegetarieni și sunt oricând gata să plece de la măcelărie. Și aceasta poate că nu atât din dorința, evident de pe acum falimentară, ca dl. Tăriceanu să acceadă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ci, mai ales, pentru a da o ultimă oportunitate de salvare muribundului ALDE. Care, în cazul continuării coabitării cu PSD, nu mai prea are nici o șansă de a mai pupa nici măcar un singur loc în viitorul Parlament. Or, de această perspectivă nu vor mai putea fi făcute vinovate lucrăturile statului paralel.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Bun, macar ca apare mai rar si tot este un motiv sa il ascultam pe Crin. Dar si forma si fondul sunt peste ceea ce auzim zilnic. Cat despre Tariceanu, pur si simplu i-a trecut vremea, se schimba generatiile, chiar daca principiul sau cu un parlament puternic trebuie avut in vedere in continuare.

  2. „Crin Antonescu […] are în cv statutul de fost președinte al PNL și fost co-președinte al USL.”

    Fidel si Che ai Romaniei, asa cum singuri si-au spus Crin Antonescu si Victor Ponta, au ramas in memoria cetatenilor pentru apropierea ideologica de stanga a celor doua partide care au luptat revolutionar pentru consolidarea cleptocratiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro