Trăsnăi din presa vremii cu coronavirus

Multe trăsnăi ai ocazia să citești zilele acestea în zisa noastră presă liberă. Liberă de orice urmă de bun simț și de orice inhibiții.
Așa se face că, după ce am aflat că am trăi în plin ceaușism,- vestea ne-a fost dată de unul dintre gazetarii care, prin anii ’80, se lăuda în gura mare cu supraviețuirea lui în postură de nacealnik (acum am aflat și că bătuse palma cu Securitatea) și care a fost șef și s-a îmbogățit și în timpul noului nostru capitalism-, iată că ni se spune acum că situația excepțională prin care trecem, căreia îi suntem martori și victime, relevă că în orice conducător, oricât de democratic ar fi fost el ales, sălășluiește dictatorul. Care se arată în întreaga lui splendoare în aceste zile. Pe cale de consecință, toți conducătorii Statelor și ai Lumii ar fi niște Richard III, niște Caligula multiplicați fără măsură, Hitler, Lenin, Stalin, Mao, Brejnev, Ceaușescu la pachet. Fiindcă numai așa ar putea fi explicată bucuria malefică cu care de la Donald Trump la Angela Merkel, de la Emmanuel Macron la Klaus Iohannis, șefii de State și de guverne au restrâns drepturile și libertățile cetățenești invocând, fals, mincinos, voința, obligația, necesitatea de protejare a populației în timp de pandemie.
Nimeni nu contestă că drepturile omului au suferit în aceste zile de restriște restrângeri majore. Începând cu dreptul la liberă circulație și încheind cu cel de a organiza manifestări cu participare publică. Numai că respectivele restrângeri s-au operat în mod asumat. Public. Fără ocolișuri. Adică s-a spus răspicat că ele, drepturile omului, vor avea de suferit.
Admitea oare vreodată Nicolae Ceaușescu că vreuna dintre măsurile sale restrânge drepturile omului? Nici vorbă! Să ne reamintim că Dictatorul respectiv făcea alergie doar când auzea respectiva sintagmă. Dacă, prin cine știe ce minune, făcea vorbire despre ea, o lua sistematic în derâdere. Spunea că România este țara unde drepturile omului – din care el extrăgea cu penseta doar dreptul la muncă- sunt garantate în România ca nicăieri altundeva în lume.
De aici, pesemne, și munca obligatorie, neplătită, impusă românilor în zilele de duminică, de aici obligația elevilor și studenților de a participa la strânsul recoltei. De a lua locul țărănimii pe care comunismul o decimase. Când nu erau la muncă, românii stăteau în casă. În frig, fără mâncare, fără căldură și lumină. În ultimii ani ai dictaturii aveau dreptul la 2 sau 3 ore de televiziune, răstimp în care se aduceau elogii conducătorului iubit. Și savantei de renume mondial. Românii trebuiau să stea cuminți în case, să nu solicite pașapoarte ( și aceasta se întâmpla pe vremea când nu erau nici boli, nici epidemii, nici catastrofe naturale), să citească documentele programatice ale nu știu cărui congres al PCR și să-l aplaude pe Geniul Carpaților. Cine nu o făcea era ori legionar, ori nebun, ori tributar trecutului, ori năimit și ploconit în fața străinătății, ori agentul Europei Libere.
Ceaușescu a înghițit în 1975, la Helsinki, gălușca și, asemenea altor dictatori comuniști, a acceptat Declarația finală, cu al său așa-numit Coș 3 cu tot. Odată ajuns acasă, a făcut pe mai departe ceea ce a dorit. Dovadă sunt scrisorile, apelurile și mesajele reunite în volumele Scrisori către Radio Europa Liberă, apărute anii trecuți la Polirom.
Nici vorbă nu putea fi despre presă liberă. Cu atât mai mult despre apeluri la vigilență din partea jurnaliștilor. Sigur, de vigilență este nevoie. Democrația nu este ireversibilă. Numai că avem nevoie și de onestitate și de bun simț.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro