Home » Analize »Global / Europa »Justitie/Ordine publica »Opinie » Citesti:

Un nou mecanism de apărare a statului de drept: în direcţia unei Europe federale ?

Radu Carp martie 12, 2013 Analize, Global / Europa, Justitie/Ordine publica, Opinie
3 comentarii 1,276 Vizualizari

Într-un interviu acordat Radio France International pe data de 2 august 2012, într-un moment de apogeu la crizei constituţionale, afirmam că această criză nu va lua sfârşit decât odată cu instituirea unui nou mecanism de intervenţie al Comisiei Europene. Criza respectivă a avut un deznodământ doar temporar odată cu decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului de suspendare a Preşedintelui, ea fiind prelungită prin mişcările tectonice din interiorul justiţiei, mişcări prin care s-a reuşit destructurarea CSM, precum şi lipsa unei conduceri legitime, desemnată potrivit prevederilor constituţionale, la vârful Parchetului General şi al DNA. Deşi nu asistăm la fenomene atât de spectaculoase precum cele din vara trecută, criza se prelungeşte în diverse forme. Întreaga atenţie a clasei politice este acordată în prezent justiţiei, în aşa măsură încât putem spune că asistăm la un nou clivaj politic, între cei care sprijină independenţa justiţiei şi cei care susţin o mai mare apropiere între magistraţi şi puterea executivă.

Între timp, în ţările învecinate, atinse de procesul europenizării, fie că fac parte din Uniunea Europeană sau doresc să facă parte, am asistat la încercări de a pune între paranteze tot ceea ce s-a câştigat odată cu instaurarea democraţiei la începutul anilor 1990. În Ungaria, Constituţia este modificată fără o consultare populară, doar prin asigurarea unei majorităţi confortabile în Parlament, iar modificările privesc restrângerea prerogativelor unor autorităţi independente. În Bulgaria, o problemă socială naşte o delegitimare fără precedent a partidelor tradiţionale şi un avans considerabil al partidului naţionalist Ataka. În Republica Moldova, neânţelegerile din cadrul coaliţiei de guvernare, bazate pe interese economice ce se fundamentează pe o corupţie transpartinică, pun în discuţie angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană şi dau naştere unei reveniri în forţă a formaţiunii politice care nu pledează pentru intensificarea acestei relaţii şi nici măcar pentru continuarea ei la nivelul actual – Partidul Comuniştilor.

Asistăm oare la un val invers, de « nedemocratizare », opus valului democratizării început în 1989? Este oare istoria Europei Centrale şi de Est condamnată să genereze periodic un avans şi un recul al democraţiei ? Dacă privim cu atenţie toate aceste ţări, constatăm că ele au mai mult în comun chiar decât ar dori să recunoască: instituţii care le-au copiat pe cele occidentale şi care funcţionează doar dacă există un stimul exterior. România a ales introducerea ombudsman pe model suedez dar, atunci când statul de drept este în pericol, acesta poate fi destituit în câteva ore, fără justificare şi înlocuit cu o persoană care refuză să răspundă solicitărilor societăţii civile. Ungaria, după o perioadă îndelungată în care Curtea sa Constituţională se afla în avangarda jurisprudenţei continentale, reduce competenţele acesteia, fără a exista o dezbatere serioasă în Parlament legată de cum ar trebui acestea să fie definite pentru a împiedica excesul de putere din partea executivului.

Nu criza economică este explicaţia pentru derapajele de la democraţie, ci apariţia sau întărirea unor formaţiuni politice de tipul Jobbik, Ataka sau PPDD care îmbină naţionalismul cu populismul şi pun discursul economic pe plan secund, prin oferirea de soluţii fără legătură cu realitatea. Acestea preiau din electoratul tuturor partidelor, aflate la putere sau în opoziţie, iar partidele tradiţionale simt nevoia, prin măsurile nedemocratice pe care le pun în aplicare, să oprească transferul de simpatie şi de voturi în direcţia acestor partide. Ele sunt produsul unor frustrări economice pe care criza financiară doar le-a potenţat, acestea fiind prezente încă dinainte de aderarea la Uniunea Europeană. Suntem martorii unei « curse a înarmărilor », deloc benefică pentru democraţie : partidele de la putere imită partidele populiste, acestea din urmă formulează propuneri şi mai utopice, propuneri care sunt preluate şi potenţate de vocabularul partidelor de la putere.

Ce poate face Uniunea Europeană în aceste situaţii ? Nefiind un stat federal, nu poate avea un instrument eficient împotriva derapajelor de la democraţie. Singurul mecanism la îndemână este cel al suspendării dreptului de vot în Consiliu, introdus prin Tratatul de la Amsterdam. S-a dovedit în cazul Austriei că enunţarea posibilităţii de a aplica acest mecanism nu a împiedicat cu nimic ascensiunea la putere a partidului FPÖ condus de Jörg Haider în 2000. Discuţiile de atunci vizau deasemenea instituirea unui mecanism care să împiedice ascensiunea partidelor extremiste la putere. Rezultatul a fost că Austria nu a primit nicio sancţiune, motivul fiind acela că nu s-a atentat la vreo valoare comună enunţată de tratatele europene. Ulterior, în cazul Slovaciei, ascensiunea unui partid extremist la guvernare în 2006 (Partidul Naţional Slovac), alături de social-democraţii conduşi, ca şi în prezent, de premierul Robert Fico, a ridicat aceeaşi problemă dar invocarea precedentului austriac a oprit orice încercare de a sancţiona în vreun fel această ţară. Este foarte adevărat că în cele două cazuri prezenţa la guvernare a unor partide extremiste nu a dus la politici guvernamentale care să pună la îndoială existenţa statului de drept şi nici pluralismul democratic.

Bariera cea mai importantă în calea unor sancţiuni la adresa statelor membre care să aibă drept fundament nerespectarea democraţiei este chiar o prevedere din Tratatul privind Uniunea Europeană : « Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale politice şi constituţionale » (art. 4, alin. 2). Aceasta înseamnă că UE nu poate interveni în politica statelor membre şi nici în felul cum este aplicată sau revizuită Constituţia unui stat membru. Dacă nu ar exista o asemenea prevedere, Uniunea Europeană ar putea intra în categoria statelor federale, ori deocamdată nu există un consens în această direcţie.

UE se află prin urmare într-o situaţie aproape imposibilă : îi lipsesc mecanismele eficiente de sancţionare a derapajelor de la democraţie dar, dacă ar avea aceste mecamisme, ar trebui să avanseze într-o direcţie ce nu este încă împărtăşită pe scară largă de cetăţenii săi. Preşedintele Comisiei Europene declara în discursul asupra stării Uniunii din septembrie 2012 că ar fi ideală tranziţia la o asemenea formă de organizare politică a Europei. Spre deosebire de anii precedenţi când doar pronunţarea cuvântului « federal » ar fi provocat dezaprobări ferme, de această dată liderii europeni nu au avut nimic de reproşat acestei viziuni.

Scrisoarea celor patru miniştri de externe din Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda vine în aceeaşi direcţie a unei Europe mai integrate din punct de vedere politic. Dealtfel, aceştia aprobă explicit demersul Preşedintelui Barosso în această direcţie. Se vrea prin această scrisoare instituirea unui nou mecanism prin care derapajele de la statul de drept şi de la respectarea drepturilor fundamentale să fie oprite. Nu se doreşte modificarea tratatelor existente, deoarece Tratatul de la Lisabona  a lăsat o uşă întredeschisă, cunoscută doar de puţini experţi : potrivit art. 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul poate decide să suspende anumite drepturi, inclusiv dreptul de vot în Consiliu. Expresia « anumite drepturi » a fost special redactată în această formă, pentru a permite suspendarea altor drepturi decât cel menţionat, ţinând cont de situaţiile concrete, foarte diverse, ce pot apărea pe parcursul aplicării tratatelor. Nu este nevoie deci de modificarea tratatelor, ci doar de definirea drepturilor ce pot fi suspendate. Cele mai importante drepturi ale statelor membre sunt dreptul de a vota în Consiliu şi dreptul de a beneficia de fondurile structurale. Cum invocarea primului gen de sancţiune s-a dovedit a nu avea efectul scontat, se va alege probabil introducerea posibilităţii suspendării celui de-al doilea drept, cum dealtfel şi scrisoarea celor patru miniştri de externe o sugerează. Scrisoarea vorbeşte şi de existenţa unui dialog structurat cu statul în cauză, înainte de luarea unor măsuri, precum şi de instituirea unor mecanisme de tip early warning. Nu ştim cum va arăta acest mecanism dar cunoaştem care vor fi, cel mai probabil, etapele de punere în aplicare : avertizare timpurie şi încercarea de a soluţiona un derapaj democratic înainte ca un stat să înceapă punerea în aplicare a unor măsuri contrare statului de drept; dialog intens odată cu apariţia ameninţărilor la adresa statului de drept; aplicarea de sancţiuni, inclusiv de ordin financiar.

Nu cumva acest mecanism nu este chiar atât de nou ? Nu cumva regăsim în acest mecanism ceea ce s-a întâmplat în vara anului trecut în România ? Statele membre UE au avut semnale că va începe o criză constituţională de amploare şi au avertizat România să nu continue în această direcţie. Imediat după începerea crizei, s-a declanşat un dialog structurat, fără precedent în relaţia Uniunii Europene cu un stat membru. Nu s-a ajuns la ultima etapă, cea a suspendării fondurilor structurale dar, în cazul în care derapajele democratice se vor repeta, iar acest mecanism va fi agreat la nivelul Consiliului şi Comisiei, şi această etapă va fi  avută în vedere. Uniunea Europeană evoluează în direcţia federală, iar această mişcare centrifugă va fi cu siguranţă pusă sub semnul întrebării de forţe centripete, acţionate de cei care doresc menţinerea unor state – naţiune în care nivelul democraţiei este dictat de interesele de moment ale elitei politice aflate la putere. Federalismul nu este însă un panaceu, iar avansul în această direcţie nu va fi considerat legitim atât timp cât nu se dă un răspuns la problemele economice. O Europă federală nu este neapărat o Europă cu nivelul de trai al Germaniei, din simplul motiv că Germania a ales la rândul ei acelaşi model.

Acest nou mecanism ar trebui să ofere răspunsul la o întrebare care ar fi trebuit să fie formulată încă de la apariţia criteriilor de la Copenhaga în 1993: putem defini standardele statului de drept la nivel european, există un model european al statului de drept care să aibă la bază standarde şi valori comune ? O întrebare deocamdată deschisă. De răspunsul la această întrebare va depinde felul cum vor funcţiona instituţiile din statele membre care vor avea tendinţa de a se îndepărta de la democraţie.

S-a afirmat deja că acest nou mecanism este o formă a MCV, extins tuturor statelor membre. Textul scrisorii nu ne lasă să deducem o asemenea concluzie. În privinţa României, se va urmări în continuare punerea în aplicare a obiectivelor descrise de MCV şi, în paralel, respectarea celorlalte standarde ale statului de drept. Existenţa posibilităţii de a suspenda fondurile structurale va avea efectul scontat, în sensul de a determina oprirea tendinţei excesului de putere sau va genera efecte contrare, cum ar fi de exemplu apariţia unei atitudini profund ostilă Uniunii Europene ? Acesta reprezintă marele pariu al noului mecanism de apărare a statului de drept pe care Consiliul şi Comisia sunt chemate să îl definească şi să îl pună în aplicare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Alex spune:

    Cred că e totuşi o mică hibă aici în sensul că România nu a fost formal suspusă procedurii din Art. 7, care are practic trei faze – în prima Consiliul poate constata RISCUL încălcării art. 2. “On a reasoned proposal by one third of the MS, by the EP or by the European Commission, the Council, acting by a majority of four fifths of its members after obtaining the consent of the EP, may determine that there is a clear risk of a serious breach by a Member State of the values referred to in Article 2″. În faza a doua se constată ÎNCĂLCAREA în sine: “The European Council, acting by unanimity on a proposal by one third of the Member States or by the Commission and after obtaining the consent of the European Parliament, may determine the existence of a serious and persistent breach by a Member State of the values referred to in Article 2…” Faza a treia e cea a sancţiunilor – “Where a determination under paragraph 2 has been made, the Council, acting by a qualified majority, may decide to suspend certain of the rights…”
    Evident statul în cauză nu poate vota :) )

    Sînt chiar curios cum ar arăta aşa o procedură formală aplicată României – probabil că vor cere din nou CEDO să desemneze “înţelepţi” care să analizeze situaţia de pe teren, sum s-a întîmplat în cazul Austriei, dacă nu mă-nşel.

  2. Europa Federala?
    Cam ciudat.Suntem toti europeni, incercam in aceste timpuri dificile sa rezolvam multe probleme legate de o viata normala.Dupa 23 de ani au aparut fel de fel de teorii, populatia este destul de stresata datorita lipsurilor si este foarte ciudat ca organisme europene, cu fel de fel de denumiri socante, nu au luat nici un fel de masuri constructive pentru a proteja statele crunt lovite de criza sau pur si simplu puse in situatii critice in fata distrugerilor economice prin care au pierdut industrii intregi sau materii prime.Este foarte usor sa acuzi Romania, Bulgaria si alte state pentru anumite situatii interne, mai greu este sa oferi solutii viabile pentru un echilibru in statul de drept.Abaterile de la o viata normala pot fi foarte usor rezolvate prin legislatii adecvate care sa combata evaziunea fiscala , traficul de droguri,violenta generalizata.Daca nu ne trezim, va fi foarte dificil pentru absolut toata populatia Europei in a avea o viata normala.

  3. T. St. spune:

    In titlu va referiti la “apararea statului de drept”, dar in articol ii tot dati inainte cu democratia. Pai, ori e una, ori cealalta. Daca vrei democratie, il dai dracului de stat de drept si te lasi condus de prostimea majoritara. Numai ca majoritatea e atit de proasta, inculta, nepriceputa incit habar nu are ce vrea si ce e bine pentru ea. Prin urmare, se vor gasi citiva insi isteti sa o conduca (cuvintul corect: manipuleze). Grupuri oligarhice – care sa investeasca sume considerabile pentru propaganda, spalat creiere etc. si, odata ajunse la putere, sa isi recupereze insutit si inmiit investitia prefacindu-se ca guverneaza in numele poporului – se vor constitui instantaneu. Iar celor care inteleg ce se intimpla (aflati, evident, in minoritate) le vor spune, rizind cinic, ca… asta e democratia, minoritatea se supune majoritatii.

    Intr-un stat de drept (republica) constitutia si legile, regulile jocului, nu se schimba de azi pe miine, cum bate vintul, iar majoritatea poate sa voteze ce vrea ea (adica ce vrea cine o manipuleaza), ca tot degeaba. Poate sa voteze niste oameni, dar e foarte greu, spre imposibil, sa schimbe constitutia ori sa impuna legi neconstitutionale.

    Se pare ca in lumea de azi una vorbim (stat de drept) si alta fumam (democratie) pentru ca, oricum, prostimea nu se prinde. Autorul povestii de mai sus, la fel ca toata aristocratia socialista europeana, vrea democratie, dar nu pentru catei. Cum apare un nou lider, ori o noua grupare fara stirea lor, cum se declanseaza atacul mediatic, etichetarea, diabolizarea.

    Fraza urmatoare e o mostra de demagogie, diabolizare si dezinformare.
    În Ungaria, Constituţia este modificată fără o consultare populară, doar prin asigurarea unei majorităţi confortabile în Parlament, iar modificările privesc restrângerea prerogativelor unor autorităţi independente.

    În Ungaria, Constituţia este modificată (…) doar prin asigurarea unei majorităţi confortabile în Parlament!!! Domnule, da’ ce crima! Daca vor face si o “consultare populară” si poporul va aproba modificarile ce veti mai gasi de obiectat? Ca Barroso, Rompuy si ceilalti comunisti nu au fost consultati?

    Caror “autorităţi independente” li s-au restrins prerogative in Ungaria? Nu spuneti, o lasati asa, in coada de peste, pentru ca stiti bine cit de iubiti sint bancherii si mai ales bancile centrale, tiparnitele de bani, principala scula cu care sute de milioane de oameni sint furati zilnic prin cea mai perfida taxa, inflatia, de niste gasti locale de banditi numiti politicieni si bancheri.

    În Bulgaria, o problemă socială naşte o delegitimare fără precedent a partidelor tradiţionale şi un avans considerabil al partidului naţionalist Ataka.

    Da, si? Care e problema? Erau chiar atit de misto partidele alea traditionale? Si ce anume e atit de rau in nationalism? S-or fi saturat oamenii sa fie furati de vechii comunisti si vor oameni noi la putere.

    Ungaria, după o perioadă îndelungată în care Curtea sa Constituţională se afla în avangarda jurisprudenţei continentale, reduce competenţele acesteia, fără a exista o dezbatere serioasă în Parlament legată de cum ar trebui acestea să fie definite pentru a împiedica excesul de putere din partea executivului.

    Ca sa vezi, ce repros are domnul autor: ca nu a existat o dezbatere serioasa in Parlament!!! Asta e argument? Unde gasim definitia “dezbaterii serioase”? Cine a dat-o? Cine e arbitrul care sa evalueze nivelul de seriozitate al unei dezbateri in Parlamentul Ungariei?

    Problema e ca in Ungaria poporul i-a maturat pe comunisti si pe internationalisti de la putere. Asta a atras, cum se vede, toata mizeria propagandistica impotriva unui popor care vrea sa scape de parazitii care i s-au urcat in spinare incepind cu Hungarian Soviet Republic si nu mai vor sa se dea jos.

    Asta e pur si simplu demagogie de Stefan Gheorghiu, ramii mut:
    Nu criza economică este explicaţia pentru derapajele de la democraţie, ci apariţia sau întărirea unor formaţiuni politice de tipul Jobbik, Ataka sau PPDD care îmbină naţionalismul cu populismul şi pun discursul economic pe plan secund, prin oferirea de soluţii fără legătură cu realitatea.

    ascensiunea la putere a partidului FPÖ condus de Jörg Haider în 2000. (…) mecanism care să împiedice ascensiunea partidelor extremiste la putere. Rezultatul a fost că Austria nu a primit nicio sancţiune, motivul fiind acela că nu s-a atentat la vreo valoare comună enunţată de tratatele europene.

    Extraordinar! Socialistii austrieci la putere de zeci de ani, practic tot timpul de la razboi pina atunci, impreuna cu toata presa marxista europeana, perplexe in fata indraznelii lui Haider de a se lansa in alegeri libere si, mai ales, de a cistiga voturi, il diabolizeaza, il fac extremist, nazist etc., pentru ca apoi, exasperati de popularitatea lui, sa puna pe cineva sa il omoare. Dupa care, in cel mai pur stil kagebist, “dezvaluie” ca a fost si homosexual. Nah!

    Prin urmare, avem asa: fascism, nazism, populism, extrema dreapta etc. etc., dar, minune, “Rezultatul a fost că Austria nu a primit nicio sancţiune, motivul fiind acela că nu s-a atentat la vreo valoare comună enunţată de tratatele europene.”. Si-atunci, in ce a constat extremismul lui Haider? Ca a zis un lucru pe care il stiu si tzincii, ca pe vremea lui Hitler s-au construit autostrazi excelente? Nu, problema lui Haider a fost ca nu era din gashka socialista care stapinea Austria de 50 de ani.

    Ulterior, în cazul Slovaciei, ascensiunea unui partid extremist la guvernare în 2006 (Partidul Naţional Slovac), (…) Este foarte adevărat că în cele două cazuri prezenţa la guvernare a unor partide extremiste nu a dus la politici guvernamentale care să pună la îndoială existenţa statului de drept şi nici pluralismul democratic.

    Ba, frate, da’ cine sinteti voi sa va permiteti sa ii numiti extremisti pe cei care nu sint ca voi, socialisti? Ca sa nu mai zic ca va contraziceti de la mina pin’la gura, in acelasi paragraf: extremisti, dar, ajunsi la putere, nu s-au manifestat ca niste extremisti. Pai, ori erau, ori nu erau. Ce extremist e ala care nu se poarta ca un extremist?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Carp


Radu Carp

Prof. univ.dr., secretar stiintific, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)