Home » Fără categorie » Citesti:

Bomba plagiatului fâsâie sub scaunul premierului Ponta

Stefan Vlaston mai 12, 2012 Fără categorie
80 comentarii 4,048 Vizualizari

România: țara în care până și ministrul educației plagiază

Mi-e și milă de Victor Ponta. Să alegi într-o săptămână doi miniștri pentru același post, ambii nevrednici  a-l ocupa, iată o performanță rar sau deloc întâlnită.

O săptămână toată țara și, mai nou, străinătatea se distrează pe seama explicațiilor fanteziste date de ministrul Mang în legătură cu plagiatele evidente.

În loc să demisioneze sau să fie demis, dl Ioan Mang ne aburește cu fel de fel de explicații, care de care mai colorate.

Ultima, cea mai gogonată, că n-ar fi operele domniei sale. Adică, ce să deducem?

Că cineva a avut uriașa premoniție privind numirea sa ca ministru, și a plantat pe net încă de acum 9, 4, 6 ani lucrările cu pricina. Că doar n-au fost plantate duminică noaptea, iar luni le-am găsit noi.

Articolul plagiat integral după japonezi este tipărit în 2003,  într-un volum realizat la Craiova, cu ocazia unei conferințe. Volumul se află în biblioteci din țară, are acte de „naștere” și înregistrare.

A mai apărut un argument. Dna Mang și-a pus acel articol tipărit la Craiova în fișa de evaluare la facultatea unde predă pentru obținerea gradației de merit, pe care a și obținut-o cu beneficiile materiale corespunzătoare, cu ani in urma.

Cercetătorii străini plagiați și-au spus și ei cuvîntul. Cel din Israel a declarat că dl Mang este singurul cercetător care nu și-a dat seama că lucrarea respectivă este greșită, astfel încât a plagiat o lucrare trimisă la gunoi de autorii ei.

Așa că toate aburerile cu „nu sunt ale mele” dovedesc prostie crasă.

Să vedem acum costurile.

Pentru guvernul Ponta și pentru Ponta insuși pierderile de imagine și credibilitate sunt imense. Și cresc cu fiecare oră în care Ioan Mang este menținut în post. Ideea cu verificarea sa de către Academia Română, care nici nu are, prin Legea de funcționare, astfel de atribuții, este o prostie. Orice copil care compară vizual cele două articole, originalul și plagiatul,  își dă seama de identitatea lor. Cine să mai verifice ce, când lucrurile sunt clare pentru toată lumea, mai puțin pentru Victor Ponta.

Să te expui la ore și zile întregi de campanie negativă, în toată media, chiar și în cea prietenă, este o dovadă clară de inabilitatea politică și funcțională. Pentru orice conducător, nu mai vorbesc pentru un premier al României.

Mărturisesc că nu înțeleg solidaritatea aceasta prostească cu un plagiator dovedit și autodemascat. Cui folosește? Că imaginea PSD este deja praf. Acum, că tot a început campania electorală. Nu mă îndoiesc că adversarii politici vor invoca masiv în campanie acest episod,  prelungit până dincolo de limite rezonabile.

Avem exemple notorii din alte țări, unde pentru acuzații mult mai vagi președinți sau miniștri au demisionat aproape instantaneu, oprind șuvoaiele de acuzații și ridicol înainte de a deveni mortale.

Cel mai grav cost pentru care Victor Ponta este responsabil. Decredibilizarea educației și cercetării românești. Știrea este deja în mediile academice și în presa internațională. A nu-l demite pe ministru imediat, a-l apăra și a invoca Academia Română costă enorm țara noastră. Îi costă pe cercetătorii cinstiți și onești care muncesc uneori o viață pentru un rezultat științific original, al lor.

Care trebuie să dea explicații pe la conferințele și întâlnirile la care participă cum este posibil ca în România capul educației și cercetării să fie și primul plagiator al țării. Pentru oameni normali așa ceva nu este admisibil. Dar este pentru Victor Ponta.

Marele perdant și, în același timp marele mister, pentru mine cel puțin, este Victor Ponta. Cum să nu realizeze pierderele imense pe care le suferă guvernarea sa din prima săptămână, menținând în guvern un astfel de om?  Este legat de acesta prin lanțuri neștiute? Posibil. Este cumva unul din finanțatorii secreți ai lui Victor Ponta? Se teme de ce-ar putea spune public acesta, este Victor Ponta victima unui șantaj? Ar fi o explicație plauzibilă.

Dacă Victor Ponta nu scapă urgent de bomba care-i fâsâie sun scaun, există doar două posibile variante de explicații, ambele grave. Ori Victor Ponta este șantajat de către dl Mang, nu știm cu ce anume, ori nu realizează amploarea mizeriei și costurile ei, pentru România în primul rând.

Ambele la fel de grave și inacceptabile pentru un premier al României.

Concluzia este una singura, având în vedere interesele României. Nu este demis astăzi dl Mang, atunci să plece Victor Ponta, cu guvernul său cu tot.

Până nu face România de râs în toată lumea, acoperind-o de ridicol.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "80 comments" on this Article:

  1. Hantzy spune:

    Domnule Vlaston, daca pana mai acum 5 minute eram sigur ca dl Mang a plagiat (si nu doar o data), articolul dvs a avut darul sa-mi ridice niste semne de intrebare in legatira cu aceste plagiate.
    Copiile sunt evidente, dar asta inca nu dovedeste plagiatul. Asa cum disparitia unei masini din parcare nu inseamna neaparat ca a fost furata.
    Dl. Mang sustine ca cineva i-ar fi facut o farsa. Dumneavoastra nu-l credeti. E greu de crezut, intr-adevar, ca insusi dumnealui n-ar sti. Dar daca de fapt nevasta-sa e plagiatoarea? Si dintr-un sentiment prost inteles de buna consoarta a trecut numele sotului intre colaboratori? Prins intre cocan si nicovala, dl. Mang nu poate decat sa o scalde. Demisia ar fi cea mai buna solutie, dar atunci toti ar fi convinsi de plagiatul sau.

    • Mihai Damian Mihai Damian spune:

      @Hantzy Sotia dlui Mang i-a facut o farsa in 2003 si el de abia acum afla :-D :-D . Banuiesc ca daca nu demisioneaza macar va intenta divort.

      • Hantzy spune:

        Eu n-am spus ca n-ar fi stiut. Ci doar ca nu prea poate spune cine e autorul si atunci o scalda. Ar putea fi acuzat de complicitate, desi in alte tari nu i se poate cere nici macar sa depuna marturie impotriva propriei sotii.
        Insa tot ceea ce voiam sa spun e ca exista o ipoteza care l-ar disculpa de acuzatia de plagiat, mai ales ca, asa cum inteleg, dumnealui nu a facut in trecut uz de furtul respectiv, precum sotia lui. Iar din raspunsurile primite, deduc ca multi ar accepta ca ipoteza e posibila, deoarece schimba “incadrarea” inculpatului.

    • nemo spune:

      Adica sa credem ca nevasta-sa a publicat plagiatele fara sa-i spuna nimic si in toti anii astia nu s-a gasit un coleg sa-l felicite pentru articole iar el nici macar n-a rasfoit revistele de specialitate ca sa vada ca aparusera aceste articole pe numele sau ?
      Eu am o alta teorie : cineva din pdl l-a hipnotizat pe el si pe nevasta-sa ca sa-i faca sa publice acele articole plagiate, a hipnotizat-o si pe Corina Dumitrescu ca sa scrie in CV ca are studii la Standford, dupa care l-a hipnotizat pe Ponta ca sa-i numeasca ministri.

    • Mihai C spune:

      Da, probabil ca nevasta-sa e o PDL-ista inraita. Ce amuzant….deloc!
      Domnul e profesor universitar si din declaratiile de azi se vede ca viza si postul de rector al universitatii (pentru el sau nevasta, nu e clar). Crezi ca l-a facut nevasta-sa profesor fara sa stie? Nu de alta dar lucrarile alea se punctau serios la dosarul de doctorat/avansare profesionala etc…Eu cred ca domnul ar putea sa salveze usor dandu-ne macar o lucrare de-a lui neplagiata. Presa s-a ocupat doar de cele copiate integral, cuvant cu cuvant, dar te sfatuiesc sa iei personal orice paragraf din orice lucrare a domnilor si sa dai un search pe net. Eu nu am gasit pana acum nimic care sa nu fie o compilatie de copy/paste-uri dupa alte lucrari. Dupa ce ai 7 lucrari plagiate integral nu-ti mai bati capul sa arati ca si restul sunt o compilatie, desi poate ca ar merita.

    • Stupid People spune:

      Aha. Si cum domnul ministru insusi spune ca e o lucratura politica inseamna ca sotia sa…..
      Oameni buni, omul asta se acopera de ridicol cu fiecare vorba rostita. Cei care vreti sa il spalati macar faceti-o mai profesionist.

  2. George spune:

    M-am tot gândit cum de un partid aşa mare ca PSD-ul, în frunte cu mult prea relaxatul Iliescu (faţă de octombrie 2009 – retragerea de la guvernare), îşi permite astfel de mutări: doi miniştri de educaţie vai de capul lor, alţi aproape cinci în conflicte de interese, alţii care au făcut, nu de mult, declaraţii şocante (legate de justiţie, politică externă) etc.

    Apoi, până în noiembrie, cât plănuiesc să rămână la guvernare (ce se-ntâmplă după alegeri e prematur a se vorbi), şi-au asumat misiunea creşterii salariilor şi a neimpozitării pensiilor, neştiind de unde bani (a se vedea contradicţia între declaraţiile lui Ponta şi ale lui Franks).

    Stau să mă întreb: oamenii ăştia au ajuns la guvernare acum doar din foame de bani şi dorinţa de a scăpa de diferite procese sau nu e cumva totul praf în ochii electoratului pentru a lăsa guvernarea PDL-ului mai departe, pentru că au simţit că nu pot face faţă crizei?

    Uninominalul parcă ar confirma asta: eliminăm partidele mărunte şi neînsemnate, PDL-ul câştigă din cauză că PSD-ul s-a compromis acum; la următoarele alegeri, îi măturăm şi pe restul, criza s-a încheiat, PSD câştigă, fură, fură, fură…

    • Alius spune:

      Nu, nu e buna logica ta. Cei din USL sunt atat de convinsi ca o sa castige alegerile din toamna (cu un scor care le permite sa faca o majoritate confortabila), incat nici macar aparentele nu se mai chinuie sa le salveze. Puteau sa puna de ochii lumii niste oameni (buni, prosti, nu conteaza) carora sa nu le poata fi gasite niciun fel de “bube”. Dar presiunile grupurilor de influenta din USL si interesele lor sunt atat de mari, incat nu-i mai intereseaza ce zice “opinia publica”: ei oricum o sa castige.

      • N-as fi asa de sigur. Nu suntem majoritatea tampitzi

        • Alius spune:

          Ati citit interviul cu Alin Teodorescu de pe Vox Publica? Ei, cam asa gandesc cei din USL: se vad deja in parlament cam cu 80% din locuri. Ponta cel magnific, Ponat cel matur etc etc… Pai daca era asa destept si matur si etc, nu ajunge asa schimbe deja 3 persoane din “cel mai cinstit guvern din istoria Romaniei”. Mai mult: Teodorescu “il vede” pe Ponta doua mandate consecutive in fruntea guvernului! Mai multe nu sun de zis. Da, nu toti sunt prosti.. dar sunt destui prosti.

        • Radu D.L. Popescu spune:

          Ba da, majoritatea suntem tampiti!

  3. Iulian spune:

    Pe adresa http://194.88.148.109/e9/80/d3/87/6635_ziarecom.pdf?c=3db897f77d97cf8241cabfe126c1c51c apare CV-ul in format european al d-lui Mang. In cazul in care domnia sa nu va veni cu argumentul ca nu-i apartine, sau ca un “binevoitor” l-a conceput si incarcat pe web, am o intrebare pe care o consider legitima in contextul ultimelor afirmatii facute de domnia sa, care a spus ca nu a folosit nicaieri articolele pentru care este acuzat de plagiat.

    Ne poate oferi dl Mang o lista detaliata a titlurilor din sectiunea Informatii suplimentare, si anume: Cărti publicate: 7, Îndrumătoare de laborator, culegeri de probleme: 6, Lucrări publicate: 86? I-am fi recunoscatori si ar fi, cu siguranta, o cale sigura prin care nevinovatia pe care o sustine si-o poate dovedi.

  4. Gogu Bosorogu spune:

    Reiau aici ce scriam intr-un comentariu din RL de acum cateva zile. Cred ca dl Mang are o parere foarte buna despre domnia sa si nu crede sincer ca a gresit, Fiindca toti din jurul sau faceau la fel. E suficient sa va uitati pe ultimele hotarari ale Comisiei de Etica (http://cne.ancs.ro/ro/hotarari/) si sa vedeti prezenta Universitatii din Oradea. Aceeasi universitate din scandalul diplomelor false ale mult mai celebrului Maghiar (numele sau, nu nationalitatea).
    Revenind la dl Mang eu banuiesc ca dansul chiar crede ca este un fel de om ales. Este senator PSD de ceva vreme, are o firma abonata la contracte cu statul, este deci un prosper “stalp al societatii” din Bihor. Si deci cum poate el sa accepte ceva de genul “cand lumea mi-e deschisa a privi gandesti ca pot/Ca intreaga mea cariera sa se-mpiedice de-un ciot?” Caci asta e plagiatul pentru dl Mang: un ciot care nici nu merita a fi mentionat… E rutina, este ceva la fel de firesc cu a respira, nici nu-si mai da seama ca o face…
    Probabil ca isi va da demisia, daca nu il va demite Ponta, fiindca nu-si permite pierderile la capitolul imagine. Dar teama mi-e ca va ramane profesor universitar… Iar daca printr-o minune va pleca din invatamant, asa cum singur a declarat, sigur va ramane senator PSD iar firma lui va beneficia in continuare de contracte cu statul. Nici in vis nu cred ca Ponta va merge pana acolo incat sa-i retraga sprijinul parlamentar dlui Mang sau sa-l excluda din partid. Dar daca ar face-o, ar castiga cel putin un vot…

  5. Mihai Damian Mihai Damian spune:

    Eu cred ca in povestea cu Academia Victor Ponta a incercat sa castige putin timp inainte de-a face o noua nominalizare care va trebui foarte bine chibzuita.

  6. catali spune:

    Nu inteleg si nu pot crede ce se intampla in aceasta tara.Aveam incredere in dl.Ponta,dar pe zi ce trece confirma ca va fi marea dezamagire politica de dupa “revolutie”.Cine va urma dl.Mang?

  7. Paul spune:

    Argument pro d. Ponta:
    – a reactionat foarte repede in cazul d. Dumitrescu

    Argument contra d. Ponta
    – numirea celor 2 ministri, ceea ce creeaza dubii in ceea ce priveste informatiile de care a dispus.

    Argument contra educatiei:
    – daca d. Ponta nu stia trecutul celor 2 (cel putin in cazul d. Dumitrescu probabil ca nu stia), atunci inseamna ca ori are o imagine idilica asupra invatamantului universitar in special, ori grupele de interese din jurul ministerului sunt atat de mare influenta, ca nici d. Ponta nu prea are ce face.

    PS: Pana la urma, cred ca cele doua numiri au facut bine invatamantului romanesc. A treia nu poate fi de aceeasi factura. Oricum, PSD-ul va fi in defensiva de acum in ceea ce priveste educatia.

    • Vlad Ionescu spune:

      De ce oare ii acordati prezumtia de buna-credinta si bune-intentii lui Victoras Ponta?

      • Paul spune:

        Nu ii acord prezumtia de buna-credinta d. Ponta. Pur si simplu asa vad lucrurile. Mi se pare incurajator ca a reactionat repede in cazul d. Dumitrescu. In acelasi timp, este ciudata calitatea alesilor.

        Ps: Scuze pentru dezacordul de mai sus.

        • Alius spune:

          Aceste numiri “neinspirate” ale lui Ponta nu dovedesc decat ca: 1 – Ponta si cu Antonescu nu aveau oameni pregatiti si nu prea i-a interesat acest aspect cat au fost in opozitie (decat demagogia si aruncatul cu noroi), 2 – Nu Ponta i-a ales ci i-au fost impusi de anumite grupuri de influenta din PSD si 3 – Nici macar nu are niste consilieri, cineva care sa verifice persoanele impuse/alese, ceea ce ne duce iarasi la punctul 1.

          • Paul spune:

            Ma tem sa nu fie adevarat punctul 2.

            Ironic, primele doua numiri au fost atat de neinspirate, ca pana la urma va fi nevoit sa numeasca pe cineva cat de cat integru care nu isi va murdari numele asa de usor.

            Poate pana la urma invatamantul romanesc mai are o sansa.

    • prudent spune:

      contextul conteaza. Opnia cf.careia, pus la zid de demisia Corinei D, Ponta atras la intamplare din caciula numele lui Mang este MASKIROVKA!!!! Mang este seful departamentului educatie din PSD, adica ministru din umbra. Seful departamentelor este Nastase, acel monument de integritate. Or fi ceva schelete si pe la alti sefi? ceva bordeluri, ceva smenuri cu bani publici, ceva plagiate, ceva gafe cu holocaustul?

  8. Maria spune:

    Ati bagat de seama ca de vreo 2 zile CV-urile sotilor Mang au disparut de pe site-ul Universitatii din Oradea?
    Eu cred ca atunci cand Mang spune ca nu este el autorul are dreptate. Sistemul romanesc de listare a autorilor este in oglinda fata de cel utilizat in restul lumii. La noi sunt listati intai “coordonatorii” si apoi autorii reali (la “ei” primii sunt autorii si apoi coordonatorii). Practic, profesorii,chiar daca nu au nici o contributie, te obliga (unii cu manusi) sa ii treci in lista de autori si iti asigura publicarea.
    Foarte probabil “autorii” lucrarilor (nu vad cum sa evit ghilimelele) au fost doctoranzi ai sotilor Mang. Daca ar fi fost un singur articol se putea vorbi de un accident. Dar avand in vedere numarul mare, avem in fata o oglinda a modului de asa-zisa coordonare a activitatii de cercetare stiintifica si a modului in care se acorda diplomele in unele universitati.
    Asta nu inseamna ca Mang nu trebuie sa plateasca. Nu si-a facut treaba de coordonator si nu s-a sfiit sa se impopotoneze cu munca altora. Cred ca acest scandal este cea mai buna lectie pentru profesorii care practica sistemul.
    Si inca o data se vede cat de robuste sunt criteriile de evaluare universitara din noua lege a educatiei (mai ales impartirea punctelor ISI).
    Si am o observatie si o propunere pentru Lege: mi se pare mult prea stufoasa ierarhia universitara: asistent, lector/sef de lucrari, conferentiar, profesor. Rangurile de conferentiar si de profesor cred ca ar trebui transformata in profesor si profesor invitat. Profesorul invitat poate fi un profesor iesit la pensie sau un profesor care are o functie administrativa sau este membru al parlamentului (de ex); el nu poate coordona doctorate, nu poate intra in competitie pentru grand-uri de cercetare si nu poate avea functii universitare dar poate tine cursuri. In cazul celor care nu au iesit la pensie, pozitiile universitare le sunt inghetate (oamenii le-au ocupat printr-un concurs). In felul acesta se evita conflictele de interese si “rasolirea” activitatilor conexe pozitiei universitare. Pentru ca trebuie sa privim cu realism: oricat de competent ai fi nu poti sa te tii de toate. Cel mai bun exemplu este Ecaterina Andronescu. Eu am o parere buna despre ea ca persoana si ca universitar. Dar in clipa in care a inceput sa adune functii peste functii, le-a facut praf pe toate. Politehnica a condus-o prin metode politice (creare clientelei este numai un exemplu) si fara nici o viziune pe termen lung, iar in politica a fost intr-un continuu conflict interior (a fost prima care a sesizat nebunia cu sustinerea examenelor si acordarea diplomelor la universitatile particulare dar tot ea a venit cu propunerea intrarii la facultate fara examen; e de necomentat). Ca sa nu mai spunem ca fiind o figura publica cu impact a fost scoasa in fata de toate gastile cu interese in educatie.
    Inca o observatie. Primul articol adus (istoric) in discutie este similar cu un proiect de semestru pe care l-am avut la Automatica cu multi ani in urma (cand proiectele se scriau inca de mana), cred ca in anul 4: se ia un model elaborat de unii, o biblioteca de programe dezvoltata de altii, se scrie un un program de testare cu niste functii in plus (ahaa!), si in final se verifica modelul. Ceva mai mult decat era prezentat in articolul respectiv.

    • Maria spune:

      Revin cu o precizare referitoare la Ecaterina Andronescu: “intrarea la facultate fara examenul de bacalaureat”. Scuze

    • Razvan spune:

      in al doilea paragraf este o mica inadvertenta: ori profesolul obliga ori studentul il mentioneaza fara stirea acestuia. E greu sa obligi pe cineva sa faca ceva iar apoi sa afirmi nu ai stiut acest lucru. Ii putea obliga involuntar ? Fie si cu manusi ? Si cum anume ii asigura publicarea ? numai prin prezenta numelui. Adica… daca trimit un articol la o revista as face bine sa adaug alaturi de numele meu pe cel al lui… Stephen Hawking, de pilda. Pana se prinde lumea… Asta este o sceneta de Caragiale ? Sau este “O scrisoare pierduta” in varianta academica :-) )
      A stiut – nu a stiut, acest personaj trebuie sa fie inlaturat de la conducerea ministerului. Nici nu conteaza cat a stiut. Este deja prea umilitor pentru toata lumea. Rad si curcile de noi.

    • Gogu Bosorogu spune:

      Uite aici unul (incomplet) al dnei Mang de pe site-ul ARACIS unde dansa este evaluatoare.
      http://pfe.aracis.ro/inscriere/registru/evaluator/454/
      Onor dna Mang evalueaza performantele altor facultati si hotaraste (ma rog, nu singura) ce si cum se acrediteaza,,, Publicatiile 6 si 7 sunt clar plagiate dupa doua publicatii IEEE. Daca dna Mang si le asuma, mi-e greu sa cred ca dl Mang nu stia nimic de ele…

      Nu stiu daca ati auzit-o p-asta; mie mi-a placut:
      -Care e ultimul algoritm de criptare?
      -Ctrl-C, Ctrl-V!

      • Razvan spune:

        nice one, cu evaluarea. Si cine oare a numit’o pe dumneaei evaluator

        la BCU Bucuresti nu apare nici un titlu. la BCU Oradea apar doua titluri si inca doua in fisa cursului dumneaei.

        Analiza şi sinteza circuitelor logice – circuite combinaţionale, (Oradea: Oradea UP, 2001)
        Analiza si sinteza circuitelor logice – culegere de probleme, (Oradea: Oradea UP, 2000).
        Probleme de proiectare a circuitelor logice, (Oradea: Editura Universitatii din Oradea, 2010)
        Proiectarea logica a circuitelor combinationale : aplicatii, (Oradea: Editura Universitatii din Oradea, 2010)
        si impreuna cu Tirtea Rodica, Proiectarea logica în VHDL – lucrari practice, (Oradea: Editura Universităţii, 2000)

        Problema cu materiile astea este ca e tare greu ajungi genial si sa publici carti asa multe.
        Problema este sistemul care te obliga sa publici vrei nu vrei, ai idei nu ai idei pentru ca vine altul si publica. Ce publica asta e altceva.
        Apoi tot o problema este ca editurile universitatilor N U – S U N T – E D I T U R I ! Nu au redactori, nu au corectori, nu au referenti, nu au nimic cel mai adesea. Este o mega excrocherie. Defapt nu este o excrocherie ci un raspuns la o excrocherie. Excrocii sunt editurile si sistemul de avaluare al editurilor. Aia da excroci! Asa, fiecare a incercat sa sa descurce.

        Multe din lucrurile care la avem aici sunt adesea rezultatul activitatii acestor descurcareti care s’au ajuns intr’un sistem deja ticalosit. Ei doar l’au perpetuat si l’au “imbunatatit” in folosul lor. Stau si ma gandesc ca studentul la facultatea cu pricina… el trebuie sa invete cat mai multe lucruri bune. Ca e un autor ca e altul… interesul lui ar fi sa invete in primul rand. Daca meseria se mai si fura asta este. Partea proasta este ca majoritatea nu au acces la o bibliografie civilizata. Bibliotecile sunt subfinantate, cartile scumpe, piata de carte este controlata de impostori. Apoi profesorii lor sunt presati sa publice orice pentru ca altfel universitatea isi pierde bugetul… dispare.

        Insasi toata aceasta fibrilatie cu evaluatul este adesea o indemn de a face orice… o r i c e pentru a creste punctajul. Ce nu vad marii nostri “pedagogi” aici este ca daca universitatile noastre sunt pe la locul 500… e frumos sa ne gandim sa inbunatatim asta si sa ne propunem pentru inceput sa ajungem pe locul 400 sau 300. Da, stiu, tot nasol este dar totusi este o imbunatatile. Pentru ca NU putem ajunge pe locul 12 peste noapte. Nu cu hei rup ! nu cu amenintari. Nu cu … toata mizeria asta.

        Ce au facut acum…. mare evaluare. Au favorizat marile universitati unde densitatea de nulitati este exact aceiasi cu cea aflata la celelalte universitati. Dar brusc s’a umflat tărâţa în ei de parca dupa evaluarea asta au sarit 500 de locuri in clasamentul modial.

        Trebuie spus cu calm si fara emotie. Universitatile din Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara au acelasi profil ontologic cu celelalte pe care vor acum sa si le subordoneze in modul cel mai clientelar cu putinta. Nu mai amitim de cursurile platite dar niciodata tinute de profesorii de la marile universitati in deplasare. Nu mai amintim de acei cumularzi care nu le’ar fi ajuns 24 de ore pe zi pentru a tine toate cursurile pe care le contractasera si nu mai spun de drumurile care aceste le implicau. Clujul lui Marga… ce hazna sinistra. Oradea… uuuah. Bucuresti… ualeu! Crepuscului nulitatilor mocnite !

        Da, mai exista oameni onesti… probabil. Dar nu va asteptati ca ei sa fie vizibili. Pe suprafata apei toata murdaria s’a adunat.

  9. Mihai spune:

    Ultima transee sapata ieri de domnul Mang a fost asa: nu eu am plagiat, altii au facut-o si mi-au trecut numele pe lucrare ca sa-mi faca o favoarea.

  10. garett spune:

    Chestia cu “facutul Romaniei de ras” e relativa, cineva, rau intentionat evident, v-ar putea acuza pe dvs. de pilda ca ati “facut Romania de ras” din ratiuni strict politice… ;)
    Lasand gluma la o parte, intentionati sa continuati aceasta campanie impotriva imposturii academice, caz in care va aplaud si va sustin, sau ea se va margini doar la “cazul mang”?

    • Da, voi continua aceasta campanie impotriva imposturii academice

      • Steve spune:

        Impostura academica nu inseamna cumva si oameni ce au ajuns pe o pozitie universitara cu rezultate stiintifice aproape de zero? In n cazul acesta incepeti prin a face ordine printre semnatarii scrisorii adresate lui Ponta, cred ca erau 17 persoane. Eu am remarcat pe cineva care are 0 ( zero) citari intr-o cariera universitara si nu e vorba de un tanar la inceput de cariera. Va las placerea sa descoperiti pe cine si sa dovediti ca sunteti capabili sa faceti diferenta intre impostura si adevarati cercetatori.
        Cat despre domnul Mang, sper sa dispara cat mai repede din viata universitara si sa-i urmeze si altii de acelasi calibru. Numai asa se va face ordine in invatamantul universitar.

        • claudia spune:

          problema e pusa complet gresit! Eu cu 4 clase, cetatean al acestei tari, intamplator si platitor de taxe si impozite, am DREPTUL de a cere celor care ma conduc indeplinirea unor minime criterii de competenta si moralitate. Nu trebuie ca EU sa indeplinesc aceste criterii, sa le exced chiar, e suficient sa-mi fac datoria de cetatean. Daca nu ma insel, nimeni nu i-a reprosat personajului in cauza lipsa citarilor,a articolelor ISI, a diplomelor de merit sau apartenenta la nu stiu ce societati academice. I s-au reprosat tocmai nesinceritatea declaratiilor, minciuna si impostura. Despre nesimtire no comment. ASTA E PROBLEMA! In rest, citeste mai sus la Corvus Corax cu a carui analiza sunt intru totul de acord.

  11. Petru Truica spune:

    Mie nu mi-e mila de Ponta. Si inteleg cum gandeste el si psd-ul.

    Ati uitat ce se intampa in anii ’90. Domnule, pai s-a tras in oameni, si la Timisoara si la Bucuresti si alte orase. Au fost impuscati, batuti. Apoi avutiile tarii au fost furate sau date pe nimic la straini. Desi oamenii au fost si jefuiti si sunt si acuma.

    Pai si toate astea s-au facut si se fac pe fata, la lumina zilei. Si pentru fiecare din lucrurile astea rele, diferiti indivizi din clasa politica au dat explicatii penibile, nu le-a pasat de imagine, etc.

    De fapt nu cred ca strainilor din UE sau SUA le pasa prea mult de lucruri din astea. Ei ne-au acceptat in UE asa cum eram, adica intr-o situatie catastrofala, la toate capitolele. Pe ei ii intereseaza doar sa ne jefuiasca usor mai departe, ca mai e inca de furat din tara asta. Si ce daca Mang a plagiat? Pe straini ii intereseaza sa aiba sclavi ieftini din si in Romania. Nu sa fie un popor educat, antrenat, priceput in ale tehnologiei.

    La un liceu din TM s-au adus din Anglia niste calculatoare. Donatorii au venit din Anglia ca sa vada ce se face la informatica. cand au vazut ca profesorul facea programare in C++ au sarit in sus, in mijlocul orei. Intelegerea fusese ca aparatura sa fie folosita numai pentru invatarea de Office, editare in Word etc. Nu programare…. Asta e, ei ne vor prosti si inapoiati. Eventual suficient de educati cat sa putem citi si executa instructiunile de folosire a diferitelor instalatii.

    Deci, nu ai de la cine sa astepti rusine, pastrea imaginii curate etc. Ponta si baietii lui, toti cu dosare penale sau pe aproape, cu radacini adanci inainte de 89, ei sau parintii lor, vor da cativa lei la pensionari si bugetari, vor castiga de partea lor masele de oameni simpli, baza electorala a psd.

    Iar cu astia inteligentii….va fi ca pe vremea lui Nastase-Iliescu, un pumn in gura de nu se vad. Sa vedem daca acest site va mai fi in cateva luni.

  12. Corvus Corax spune:

    Domnule profesor,
    Admirabil acest demers al dvs, dar are un cusur: pleaca de la prezumtia de moralitate-integritate a personajelor in discutie. Insa noi, romanii, ar trebui sa ne obisnuim sa aplicam politicienilor, inca din primul moment in care apar in viata publica, in egala masura, doua prezumtii: cea de ne-intergritate si cea de i sau de a moralitate. Si sa-i intrebam de ce s-au bagat in politica, iar primii suspecti sa fie aia care raspund ca pentru binele oamenilor. Pare aiurea sau scandalos, chiar, ceea ce scriu eu aici, acum, dar asta ne invata pe noi istoria noastra, nu numai cea recenta.
    Hai sa recapitulam pozitia profesorului universitar Mang in ceea ce priveste problema plagiatului! Universitarul Mang, asadar:
    1. daca ma acuza cineva de plagiat, demisionez imediat (era pe la audierile din Parlament).
    2. daca dovedeste cineva ca am plagiat, voi demisiona (acum presa incepuse sa scormoneasca, in mod legitim, in trecutul lui Mang).
    3. l-am citat pe autorul nipon, dar numai in preambul si cu ghilimele, l-am trecut in bibliografie (suntem in faza “legea lui Ohm”, Mang nu stia, deocamdata, ca o sa nege ca aia ar fi lucrarea lui).
    4. daca ma acuza de plagiat presupusii autori, sigur ca demisionez (era ziua in care Boc a iesit si el din amorteala, mai bine nu se baga, parerea mea).
    5. daca ma acuza de plagiat autorii si obtin si o hotarare (judecatoreasca, dar Mang nu a avut curaj sa rosteasca si asta) in sensul asta, sigur ca demisionez (aceeasi zi, mai pe seara, plus a doua zi; chestiunea devenise periculos de lata pentru Mang: presa, de nebuna, purta o prima corespondenta cu adevartii autori, nemernica).
    6. lucrarea aia (cea copiata dupa a japonezului, adica) nu e lucrarea mea (pe Contributors, dar nu numai, se adunau dovezi zdrobitoare, greu de demontat, nu mai era nimic de explicat, deja, din partea lui Mang, venisera raspunsuri clare si concludente din partea adevaratilor autori, pe mai multe canale media).
    7. lucrarile alea (erau doar doua la acest moment, intervenise si a israelianului) nu sunt lucrarile mele (este faza abandonului total al “legii lui Ohm” si intrarea in logica lui “niciuna nu e a mea”, pozitie care nu se va mai nuanta, dar se va “imbogati”).
    8. toate lucrarile sunt plagiate, numai ca nu sunt ale mele (se adunasera deja patru plagiate “unu la unu” dovedibile ca atare pentru orice om cu buna credinta si cu bun-simt, indiferent de viitoare comitete si comitii).
    9. nu sunt ale mele lucrarile, nu stiu cine le-a pus acolo (suntem in faza in care, in afara de semnaturile electronice incriminante de pe fisierele pdf in cauza, apare si lucrarea scrisa si tiparita la Craiova in 2003).
    10. or purta ele (toate lucrarile “mang” in discutie) semnatura mea, dar au pus-o unii, fara sa ma intrebe, macar, crezand ca imi fac un bine. Plus ca nu stiu cine a trimis lucrarile acolo (pe saituri, la Craiova in biblioteca Universitatii etc).
    La toate aceste atitudini ale lui Mang, adaugati, va rog, si permanenta acuza de “atac politic din partea celor care au pierdut puterea si chiar au pierdut-o”.
    Intelegeti despre cine vorbiti? Eh, si dupa aceasta mica recapitulare in zece puncte (plus unul mic, politic), dvs chiar credeti ca nu se poate merge mai departe cu grosimea soriciului? Parerea mea este ca e loc garla, si-n lungime, si-n latime, dar mai ales in grosime. Ce replica va inchipuiti ca ati putea avea in momentul in care ipochimenul ar zice asa: “da, domnilor, pare ca am copiat, o sa se pronunte justitia, sa asteptam, dar, pana atunci, nimic nu ma impiedica sa imi vad de treaba mea la minister”. Credeti ca e imposibil? Poate ca dvs nu va uitati la televizor, dar aseara, universitarul Mang facea figura leului ranit la Ciutacu (m-am uitat special la emisiune, strict pentru a vedea ce mai zice dom’ ministru, eu nu diger Antene si, daca ar fi sa ma intrebe vreodata cineva, eu as sustine sus si tare ca Antenele sunt mai toxice decat OTV). Sensul general al discutiei de la televizor era, si poate asta va va aprinde si alte beculete in cap: “daca mi-o cere partidul, demisonez, dar nu sunt vinovat de plagiat; numai ca acum avem nevoie de liniste, lasati guvernul sa lucreze, e multa treaba de facut, acusica vine bacul etc”. Nu suna cunoscut?
    Stimate domnule Vlaston, opinia mea e ca de prin 2004-2005 incoace, luati cu alte treburi, nemaiavand asemenea griji (eh, nu chiar de tot, mai exagerez si eu!), obisnuiti cu asa-zisa ciondaneala intre palate (intre toate, parte in parte), care pentru democratia romaneasca era chiar ceva bun, in opinia mea (cred ca asta e modelul romanesc de dezbatere), cu toate balamucurile aferente, dar si inerente (ca doar nu s-a construit nicio democratie in armonie, fara scandal): Curtea Constitutionala, procese, DNA, tonomate etc, noi deci, luati cu toate astea, am cam uitat de vremurile de liniste absoluta si de nefericita amintire Iliescu-PDSR-PSD(-Nastase) si le consideram (gresit si chiar periculos, imi dau seama) apuse. Ne amortisera reflexele. Noroc cu dom’ Georgescu de la Finante, cu dom’ Rus de la Interne si cu iesirile bruste ale lui Iliescu sau ale lui Nastase pe orice tema, la orice ora! Cred, si sunt trist cand afirm acest lucru, ca reflexele acelor vremuri trebuie, din pacate, re-trezite in noi, re-formate. Nu vreau sa ma gandesc la patru ani de PSD, de acest PSD (PNL nu se pune, nu?), rezultat si din noua lege electorala care, iata, apare in zare. Cum o fi sa emigrezi din Romania abia dupa ce a intrat in UE? Poate aflu eu.
    Revenind la subiectul de baza, cateva cuvinte si despre Ponta. Acum, orice propunere ar face el, are cel putin doua avantaje:
    1. este, oricum si oricare ar fi, mai buna decat Mang (si/sau Dumitrescu) si
    2. chiar daca dornici si indreptatiti, in continuare, in a a obiecta la vreo eventuala propunere nastrusnica a premierului, contestatarii acesteia nu vor mai fi pe deplin credibili, isi vor fi irosit munitia pe iepuri ca Dumitrescu-Stadford-Radu-Hoover si MangEl-Xerox-MangEa-Minolta.
    In rezumat, situatia e una fara iesire pentru eventualii contestatari: ca om de buna credinta, daca nu protestai la Dumitrescu si la Mang, nu era bine, daca protestezi in continuare, si la a treia nominalizare, deja e ceva in neregula cu tine. Ponta se afla in situatia “win-win”, de acum inainte (non-zero-sum game, ca sa inteleaga si Mang); nici vorba, deci, de a fi o bomba cu ceas. Iata si un mic exercitiu exemplificator: nu-i asa ca inainte de investirea acestui guvern “solutia Andronescu” era ceva de neconceput, iar acum a devenit ceva aproape dezirabil?
    In ceea ce priveste prestigiul invatamantului si al cercetarii romanesti, imi pare rau ca trebuie sa va spun, domnule profesor, tuturor politicienilor, dar tuturor, li se rupe metodic si aplicat. Sunt mai importante fabricile de diplome=bani decat toata Scoala romaneasca. Ce, credeti ca ei sau copiii lor or sa se mai duca la scoala in Romania? Care ar fi miza, pentru politicieni, de fapt, ca sa tina cu Scoala si cu Cercetarea romaneasca? Eu nu vad niciuna.
    Respectele mele!

    • punk spune:

      O trecere in revista detaliata a minciunilor mangiene. E clar ca daca nu primeste suturi in cur, acest mistret o sa ramana cu “NU” in brate, va ataca in justitie orice hotarare a comisiilor de etica, si isi va da demisia imediat ce se va epuiza toate caile de atac, adica peste vreo 10 ani. Asta daca nu e achitat de justitie pe sistem “pixelul albastru”.

      Totusi prezumptia de vinovatie pe care o propui la inceput e prea dura. Daca presupunem din start ca nu poate exista nici un politician cu constiinta atunci ideea de republica dispare, reprezentarea politica devine imposibila. Singura forma sociala posibila devine anarhia, fiecare pentru el, eventual mici triburi de indivzi care isi voteaza conducatorul direct, cu bata.

      Oamenii de constiinta exista, problema e ca in politica romaneasca functioneaza o puternica selectie adversa care ii indeparteaza pe acestia, si atrage lichelele. Problema porneste din organizatiile teritoriale, esentiale in castigarea alegerilor, si care isi recruteaza membri exclusiv prin promisiuni de functii, contracte, ajutoare si mita electorala directa. E absolut implauzibil ca oamenii de calitate sa se amestece in mizeria asta.

      • Corvus Corax spune:

        Imi cer scuze daca s-a inteles asa cum spui tu, Punk, in legatura cu prezumtiile! Ideea era urmatoarea: sa le aplicam politicienilor cele doua prezumtii pomenite, urmand ca, pe parcurs, sa ne lamurim daca avem dreptate noi sau au dreptate ei. Sa nu ne repezim sa-i luam de neveste din prima, sa incercam o logodna, fie ea si scurta. Bref, sa fie ei cei nevoiti sa isi demonstreze buna credinta, intentiile onorabile, virginitatea etc. Ca sa zic si eu ca tine, pana devin ei “plauzibili” :) , noi sa fim suspiciosi, banuitori, cartitori etc. Nu e confortabil, imi dau seama, mintea umana vrea si ea o liniste, un punct de sprijin, o mica certitudine, chestii d-astea. Pe asta se bazeaza si ei, insa: pe nevoia ta de asa ceva. Asta e mecanismul, cu asta defilam! Dar putem sa-l si tinem sub control, fie si prin suspiciune si prin diverse filtre pe care le putem crea si apoi aplica, in urma experientelor (din care sa si invatam si sa si tinem minte!) cu politicieni. Toate democratiile adevarate au facut, la un moment dat in evolutia lor, asa ceva.
        Sa stii ca si politicienii sunt oameni, desi nu par: ai dovada o data la patru ani, cand ii vezi cersind din poarta in poarta, milogindu-se in gura mare de tine, in aceeasi vreme jurandu-si in barba ca isi vor scoate ei parleala. Punk, de ce le-as acorda eu credit, cecuri in alb dintru inceput, fara nicio garantie, unor politicieni, oricine ar fi ei, daca eu am, statistic vorbind, rezultatele guvernarilor ultimilor douazeci si cinci de ani (ca doar astia ma intereseaza azi, cand vorbim), guvernari de toate culorile declarate, de toate orientarile? In politica, generatiile, ca si numele partidelor, ca si doctrinele lor, nu se schimba ca la scoala, s-a terminat un ciclu si gata. In politica, intotdeauna ramane o linguritza de kkt care sa strice un butoi intreg de miere (nu ca in politica romaneasca asta ar fi neaparat proportia. Mai degraba e invers). Si combinatia asta rezultata se tot rostogoloseste, din generatie in generatie de politicieni, din partid in partid etc, daca e lasata la voia intamplarii. Cum crezi tu ca poate fi oprita, in ipoteza ca vrei s-o opresti? Mai ales ca “e absolut implauzibil ca oamenii de calitate sa se amestece in mizeria asta”? Eu cred ca politicienii nu pot fi “domesticiti” decat cu armele si cu mijloacele lor. La care, cu inteligenta, adaugi ceea ce tu ai, ei nu au, deci ei au nevoie de la tine: votul tau.

  13. Vasi spune:

    Trebuie controlati toti profesorii universitari si apoi fradele mai mici. Sa nu ne ascudem sub aspectul ca nu se poate. Tehnic se poate. Universitatea A.I. Cuza are un soft care poate face destul de repede verificarile

    • Liviu spune:

      Intr-adevar, trebuie controlate cv-urile si dosarele profesorilor universitari sa ne lamurim cine a ajuns pe merit si cine nu.

  14. Vlad Ionescu spune:

    Inca o data se dovedeste faptul ca in politica romanesca relatiile de putere au cu totul si cu totul alte ratiuni si determinari, fara nici o legatura cu interesul oamenilor, iar actiunea lor publica este doar rodul unei masive dedublari care, iata, in acest caz nu este pe deplin reusita. Este o iluzie sa mai avem asteptari rezonabile de la actuala clasa politica. Este nevoie de o schimbare radicala si asta nu se poate face fara o de atitudine publica masiva, consecventa si hotarata.

    • Razvan spune:

      Stim cu totii de ce avem nevoie de impostura si de fabricile de diplome
      Daca luni dimineata aceste universitati ar fi desfiintate marti deja am fi nevoiti sa le reinfiintam.
      Intreaga elita politica depinde de acest sistem al imposturii. Toti sunt conectati in acest Matrix al inselaciunii. Si nu va uitati numai la cazurile patente care sar in ochi. Vedeti toate carierele publice care au avut a face cu universitatea. toti ministrii! de la toate partidele. Nastase, Melescanu, … cand zis toti ma refer chiar la toti. si la persoanele cu obraz subtire… si alura gingasa, si fetele vesele cu alura intelectuala (asa se cere pe piata), si Dulapoiu de la partid. traim in Republica Impostoare Romana. De ce nu am avea si un minister al plagiatului national?
      By the way, cum au indeplinit aceste persoane criteriile de angajare?
      De ce nueste posibil accesul la tezele de doctorat din aceasta tara?
      si mai ales cum coabiteaza unii intelectuali cu pretentii cu impostura?
      asta e cel mai grav. oamenii astia strica totul. orice umbra de onorabilitate.

    • Radu D.L.Popescu spune:

      :)
      Asta e tare de tot, udrea imbarligata cu corina, sa mori, nu alta. Alo, domnu’ Vlaston, ati vazut linkul???

  15. Paul spune:

    Deoarece discutia a atins si calitatea invatamantului superior, cred ca de fapt intrebarea la care trebuie sa raspundem este: la anul, AC-ul de la Oradea va primi tot atatea locuri finantate de la buget, sau ele vor fi transferate facultatii din Cluj sau Timisoara?

  16. Pinno spune:

    Felicitari Dl. Vlaston pentru curaj!
    Probabilistic dau 85% ca Ponta sa nu-l demita.
    NU LE PASA. Vor face ce doresc ca orice partid/coalitie care a fost la putere.
    Dar:
    1. Mang are un dosar de cind a candidat la gradul de profesor. Acolo sint insirate “operele” (carti, reviste, conferinte) cu toate datele de identificare. Se poate consulta?
    2. Cum la punctare se tine cont de numarul de autori, un oarecare (indiferent ca cerceteaza sau copiaza) are interesul sa fie singur sau cu cineva care il poate ajuta sau chiar impune (seful: rector, prorector, decan, sef catedra).
    3. Daca cineva (poate BOC?) l-a pus autor pe diverse articole, de fapt cite mai are Dl. Mang si a caror paternitate/maternitate (!) o recunoaste? Cum a devenit profesor si cum ia salariu de merit.
    4. Dl. Ponta a ajuns conf. (98% criterii politice). Chiar daca criteriile erau mai relaxate, ce opera are? Ce experienta didactica? Nu o sa ridice el piatra.
    Exista un site plagiate.ro unde se pot posta plagiatele.

  17. Alexandra spune:

    M-am uitat si eu aseara la emisiunea lui Ciutacu, nevenindu-mi sa cred ca un om (si ce om: ministrul educatiei) poate minti cu atita singe rece.
    M-am uitat pe google scholar de curiozitate. Lucrarea plagiata de la cercetatorii taiwanezi – http://www.contributors.ro/reactie-rapida/exclusivitate-contributors-ro-cercetator-taiwanez-confirma-plagiatul-ministrului-educatiei-%E2%80%93-intr-o-alta-lucrare/

    e aparuta in 2008 intr-o revista care se numeste Journal of Computer Science and Control Systems. Revista e scoasa de Universitatea din Oradea, nu Craiova nici Ucraina. Iar in board-ul revistei, surpriza! nimeni alta decit Erica Mang:
    http://electroinf.uoradea.ro/reviste%20CSCS/editorial/editorial_board.htm

    Acuma nu-mi spuneti mie ca domnul Mang n-a stiut de o lucrare publicata impreuna cu sotia, in revista Universitatii proprii, si la o revista unde sotia sa este in board. Pe asta cine i-a mai plantat-o? Cuprinsul revistei, integral, este aici http://electroinf.uoradea.ro/reviste%20CSCS/documente/Contents_JCSCS_2008.htm

    Si daca va uitati bine vedeti ca doamna Mang mai are publicat inca un text, de una singura, in numarul cu pricina. Deci cu siguranta are acasa numarul respectiv.

  18. cristoiu spune:

    Unde si cand si-a luat dl.Prim Ministru Victor Ponta doctoratul ,avand in vedere ca domnia sa preda la vreo doua facultati ? Ce o contine lucrarea dansului ?

  19. twitty spune:

    Plouă cu plagiate și la Baia Mare: http://maramedia.ro/scoala-doctorala-in-filosofie-cu-plagiate ; să nu fie băimărenii invidioși pe orădeni. Iar impostura este acasă și la Universitatea de Nord, nu numai la Universitatea din Oradea.

    http://www.maramedia.ro/pravalia-cu-doctori-1

    http://www.maramedia.ro/pravalia-cu-doctori-2

  20. shinobi spune:

    “Așa că toate aburerile”. Imi place la nebunie slang -ul, insa nici chiar asa …

  21. mihai spune:

    Domnule Vlaston, aveti un link catre un articol de pe Mediafax. Cititi ce declara T.Chiuariu si incercati sa intelegeti si sa ramaneti calm. Credeti ca pot fi opriti??

    http://www.mediafax.ro/politic/parlamentarii-juristi-au-facut-o-lege-de-infiintare-a-unei-academii-in-care-ei-sunt-membri-de-drept-9620101/

  22. Matei spune:

    Daca e adevarat ce se afirma mai sus, ca printre semnatarii scrisorii trimisa de domnul Vlaston lui Ponta sunt si oameni fara nici o relevanta stiintifica dar care ocupa posturi academice, atunci e grav. Adica trimitem la plimbare niste neica nimeni ca sa ne trezim cu alti neica nimeni? Sau hotul striga hotii?
    Nu exista nici o reactie a celor ce au semnat scrisoarea sau din partea domnului Vlaston?
    Nu-i cunoasteti pe cei care au semnat? Nu puteti verifica?
    Cum poate cineva sa lupte impotriva imposturii alaturi de impostori, daca e adevarat ce se afirma?
    Repet, mi se pare grav si sper sa existe o reactie, altfel e de plans., si tot demersul acesta devine ridicol. Si e mare pacat,.
    Va multumesc.

    • Nu-i deloc grav. Membri EDU CER nu sunt toti universitari. Incepand cu mine. Ei isi fac datoria de paznici ai integritatii. Sa vezi doua lucrari plagiate nu trebuie sa ai studii universitare

      • Paul spune:

        Plagiatul tip copy & paste este primul nivel. Mai greu de detectat, dar la fel de nociv este plagiatul ideilor. Nu cred ca avem in Romania capacitatea institutionala de a descoperi acest tip de plagiat la nivel national.

        Cred ca singura modalitate realista de a proteja sistemul de plagierea ideilor este de a accepta in sistem si a promova numai acei cercetatori care publica in reviste cotate ISI. Este foarte greu sa plagiezi in astfel de reviste si odata publicat articolul el va fi citit de mii de cercetatori. Probabilitatea de trece neobservat este foarte mica. De ce credeti ca MEC-ul a ezitat atat de mult sa includa criterii de promovare bazate exclusiv pe articole cotate ISI? Chiar si in ultima HG au ramas lucrarile la unele conferinte. Macar bine ca au disparut echivalarile (o lucrare ISI=5 lucrari non-ISI). Cred ca aceasta echivalare a facut cel mai mult rau invatamantului romanesc.

        Cat de importante sunt criteriile bazate exclusiv pe lucrari cotate ISI, s-a vazut la competitiile pentru contracte de cercetare. Practic au aparut zeci de nume noi, care inainte nu prea apareau printre cei care primeau finantare. Cred ca domeniul care d. Funeriu l-a influentat cel mai mult, si cred ireversibil, este cercetarea.

  23. politia si procuratura !? spune:

    Este de mirare faptul ca procurorul general nu s-a autosesizat in cazul Mang pentru a declansa o ancheta serioasa. Ar fi de investigat cine a intentionat sa-i faca rau d-nului Mang incluzand numele lui si al sotiei pe lucrari plagiate. Faptul ca procurorul nu s-a autosesizat desi este vorba de un ministru care a reclamat un fapt foarte grav ma face sa ma intreb la ce bun avem justitie si procuror general in tara asta. Este vorba de un ministru ! Si ce daca este de la PSD ? Drepturile si integritatea academica i-au fost afectate ! Sa se investigheze !

    Pe de alta parte, de ce Mang nu a facut plangere la politie acum 2-3 zile ? Sau a facut ? Il intrebati ?

  24. Mihai spune:

    Steve si Matei: faceti o afirmatie foarte grava si este de dorit ca domnul Vlaston sa lamureasca situatia. A dat un raspuns fara legatura cu intrebarea ce se referea la impostura unor oameni din sistemul universitar, ce cer demisia altui impostor. Nu e vorba de aceeasi impostura, plagiatul fiind mult mai grav decat sa scrii lucrari pe care nu le citeste nimeni, dar haideti sa lamurim situatia! Insist pentru ca e f.f.f important sa stim cine sunt cei care cer demisia unui impostor: oameni seriosi scarbiti de impostura sau alti impostori ce doresc poate sa ia locul celorlalti.
    Domnule Vlaston, din respect pt cititorii dv si pentru adevar, va rog sa lamuriti situatia.

  25. Silviu P. spune:

    doar pentru comparatie:

    Pe vremuri, cîrnățarii care dădeau de bani își cumpărau titluri nobiliare. Cîrnățarii de azi se înnobilează cu titluri universitare și academice, pe care le obțin cam în același mod în care își dobîndesc și averile, adică prin furt. Cei doi ministeriabili de la Educație, scoși în față de PSD în ultimele zile, nu sînt niște nefericite excepții, ci reprezintă regula.

    Ieri-alaltăieri, Victor Ponta spunea că aceia care s-au dovedit incompetenți trebuie să-și piardă funcția, iar aceia care sînt dovediți ca hoți trebuie să facă pușcărie. Tot ieri-alaltăieri, Ponta afirma că adevărata luptă a actualei puteri nu trebuie să fie cea cu Băsescu, ci aceea cu sine însăși. Îi reamintesc domnului procuror Ponta că plagiatul e definit ca furt intelectual și că e considerat un furt atît de grav încît nu există prescripție pentru această infracțiune. Iar domnului profesor universitar Victor Ponta îi reamintesc că profesorii universitari Beuran și Bartoș (am preferat să-i așez în ordine analfabetică…), foști miniștri PSD ai sănătății în guvernul profesorului de drept Adrian Năstase, și-au continuat nestingheriți cariera academică, după ce, în 2003, au fost dovediți plagiatori, adică hoți, chiar de către semnatarul acestor rînduri, hoția fiind confirmată și de către comisia UMF București care a analizat acest caz. De pușcărie, nici vorbă, chiar dacă e cel mai mare plagiat cunoscut în istoria României: 11 cărți (10 franțuzești și una americană) copiate integral de peste 50 de medici…

    Sînt curios ce reacții vor avea, față de manglitorii mai vechi și mai noi ai lui Ponta, justițiarul-prezidențiabil Antonescu și intelectualii săi, mai ales Marga și Diaconu, toți trei foarte vocali atunci cînd era vorba de greșeli, mai mult sau mai puțin imaginare, ale ministrului Funeriu.

    Pînă acum, de aproape un sfert de secol, în chestiunea cîrnățarilor noștri plagiatori, pare să aibă dreptate cîrnățăreasa Elena Ceaușescu: colegii mei, intelectualii…

    • Radu D.L. Popescu spune:

      Colegii mei, carnatarii, m-au rugat sa va transmit ca, totusi, meseria de carnatar e una respectabila…

  26. Petre Truica spune:

    @Steve

    Ce conteaza cine a sesizat plagiaturile? Conteaza ca ministrul (!!!) educatiei este un impostor stiintific. Si mai conteaza ca e al doilea ministru propus de USL, dupa madam “Stan(d)ford”.

    Si studentii pot sesiza plagiate. Inclusiv pe ale colegilor lor. Pe site-ul Romania Curata s-a initiat ceva in sensul asta.

    De ce sa varsam bani la educatie pentru astfel de impostori? Stii cati sunt in realitate in Romania? Foarte multi. Dar sunt si oameni foarte valorosi, si in strainantate si in tara, care sunt marginalizati. De ce nu-i pune pe ei ministri?

  27. Gabriel spune:

    @Petre Truica
    13/05/2012 la 15:16

    Ba eu cred ca e important cine sesizeaza acest plagiat: nu vreau sa plece ” ai nostri” si sa vina tot ” ai nostri”. Daca este adevarat ce zice Steve si anume ca doi universitari ce au semnat scrisoarea de acum cateva zile au zero citari in cariera lor universitara, atunci si astia sunt tot niste impostori.
    Pe dumneavoastra nu va deranjeaza acest lucru? Adica impostorii lor sunt mai rai ca ai nostri sau ai nostri sunt mai buni ca ai lor? pe mine ma intereseaza sa scapam de impostori, inclusiv de profi universitari ce nu au facut nimic pana acum dar au ajuns pe aceasta pozitie. Nu e vorba de bataie in articole ISi cum zice domnul Vlaston ci de a fi cinstit. Si cinste inseamna sa te vezi intai pe tine sau si pe tine nu numai pe ceilalti.

  28. or fi originale sau inspirate de prin alte parti?

    E. Mang, I. Mang, An FPGA-based implementation of the key transformation procedure , Editura Editura Universitatii Oradea, 2010
    I. Mang,E. Mang, Aspects regarding suitability of efficient pseudorandom built-in self-test of the RC6 algorithm, Editura Editura Universitatii Oradea, 2010
    E. Mang, I. Mang, C. Popescu, Reconfigurable computing – a new paradigm, Editura Editura Universitatii Oradea, 2009
    I. Mang, E. Mang, Off-line test capabilities for the RC6 Cryptochip, Editura Editura Academiei Romane, 2006
    E. Mang, I. Mang, Diophantine Equations and Public-Key Cipher Systems, Editura Editura Elfa , 2008
    E. Mang, I. Mang, Using Prime Numbers in The Information Enciphering, Editura Editura Elfa , 2008
    – Popescu, C. ; Noje, D. ; Bede, B.; Mang, I., A group signature scheme with revocation, Editura http://ieeexplore.ieee.org/stamp/stamp.jsp?tp=&arnumber=1220469&isnumber=27421, 2003
    I. Mang, E. Mang, Hardware Implementation with Off-Line Test Capabilities of the RC6 Block Cipher, Editura IEEE 15 Catalog Number: 0216CH37397Cș http://ieeexplore.ieee.org/stamp/stamp.jsp?tp=&arnumber=1179679&isnumber=26490 , 2002
    Popescu, C., Mang, I., An authenticated key agreement protocol based on the Weil pairing, Editura ACTA Press-Anaheim, Calgary, Zurich, 2003

  29. Chiril si Metodie spune:

    Vazand cu ce probleme se confrunta dascalimea ungrovalaha in anul 2012 de la Hristos, noi, care am inceput de la buche, suntem de parere ca tot asa ar trebui sa faceti si voi. Adica s-o luati de la zero cu TOTI profesorii universitari si cu TOTI conferentiarii vostri si sa-i controlati pana la piele (e o figura de stil – adica sa-i controlati foarte amanuntit). Si daca se va vedea ca nu au deloc contributii stiintifice, ci sunt doar buni de gura si iuti de condei, sa-i retrogradati la rangul de lector, nu pusi ministri, conducatori de doctorate, decani sau sefi de catedra. Credeti ca daca vor ramane in toata tara doar 5 sau 6 profesori universitari adevarati si numai vreo trei universitati adevarate va veni Sfarsitul Lumii? Va asiguram noi, care suntem si sfinti, ca nu va veni, fiindca va fi mai mult multa cinste si mai putina minciuna pe lume.

  30. Preda Paul spune:

    Societatea Timisoara ii cere primului ministru, Victor Ponta, sa-l schimbe pe ministrul Educatiei, Ioan Mang
    http://www.opiniatimisoarei.ro/societatea-timisoara-ii-cere-primului-ministru-victor-ponta-sa-l-schimbe-pe-ministrul-educatiei-ioan-mang/13/05/2012

  31. Horatio spune:

    Calimero si Claudia , aceeasi persoana: de ce postati sub nume diferite acelasi mesaj?
    Aici nu e vorba de ORICE cetatean, cu 4 clase sau mai multe ci de UNIVERSITARI ce ocupa pozitii universitare si sunt acuzati ca au zero citari in cariera, cu alte cuvinte ne intrebam cum au ajuns pe acele pozitii univ cu rezultate nule?. Si daca ei ca universitari sunt intr-o situatie de impostura, o minima decenta impune sa stea la locul lor, sa nu ceara altuia demisia. In definitiv sa-i lase pe cetatenii cu 4 clase sa ceara demisia, daca acesti sunt corecti. OK? Eu asta am inteles din comentariile de mai sus: e vorba de corectitudine. Nu vine un impostor sa ceara demisia altui impostor.
    E mai clar acum?

  32. ioana spune:

    Ministrul Mang are sustinere puternica, inclusiv printre cei ces-i doresc sa infiinteze Academica juristilor (pe banii statului) in conditiile in care legile pe care le fac sunt departe de a fi spre binele cetateanului si al evitarii abuzurilor

    http://www.cotidianul.ro/juristii-din-parlament-vor-sa-devina-academicieni-182525/

  33. Aevum spune:

    Eu nu inteleg de ce nu s’a sesizat nimeni in ultimii 9, 4, 6 ani ca domnul si doamna Mang au plagiat. Sau plagiatul devine semnificativ si impardonabil doar daca e dublat de detinerea unei functii in stat? Si doar ca parghie politica? Imi doresc mai multa consecventa si impartialitate in indignarile acestea publice.

  34. Corvus Corax spune:

    Doamnelor si domnilor,
    Revin cu un argument la ceea ce scriam ieri, intr-un comentariu, undeva mai sus. Asta ca sa intelegem bine cu cine avem d-a face, asa, in general. Argumentul e citibil :) aici:

    http://www.gandul.info/news/presedintele-academiei-romane-am-fost-sunat-de-la-cabinetul-lui-ponta-mi-s-a-spus-ca-maine-dimineata-vom-primi-sesizarea-in-cazul-mang-9624895

    Cum e?

  35. Ioana spune:

    Se cauta voluntari pentru a prelua functia de Ministru al Educatiei in Romania. Cerinte:

    (1) persoane cu studii superioare
    (2) imunitate la acuzatii de plagiat si impostura academica

  36. Paul spune:

    Felicitari dumneavoastra, d. Razvan Orasanu si d. Cosmina Dorobantu. Este prima victorie notabila a societatii civile!

  37. Cine e? spune:

    Cine este cel care are o singura citare dintre cei care au semnat scrisoarea pentru demisia lui Mang?
    Trebuie sa stim, este important si nimeni nu are chef si timp sa caute…sunt 17 persoane!

  38. Steve spune:

    Domnule Vlaston, revin ca sa va spun ca m-am inselat si nu este o persoana printre cei 17 semnatari ai scrisorii adresate lui Ponta, persoana ce are zero citari in cariera, ci doua! Un coleg mi-a scris de curand sa-mi atraga atentia asupra acestui amanunt. M-a rugat sa postez acest lucru, fiind surprins de aceste scapari.
    Faceti o veriificare serioasa si aveti grija cu cine porniti la drum.

  39. Matei spune:

    @Stefan Vlaston spune:
    13/05/2012 la 12:34

    Nu-i deloc grav. Membri EDU CER nu sunt toti universitari. Incepand cu mine. Ei isi fac datoria de paznici ai integritatii. Sa vezi doua lucrari plagiate nu trebuie sa ai studii universitare@

    Domnule Vlaston, eu inteleg ca afirmatia se refera la impostura unor universitari sau cercetatori. Puteti afirma ca nu exista nici un impostor printre semnatarii scrisorii, nici un universitar sau cercetator care sa nu aiba nici o citare in intreaga cariera univ? Asta e intrebarea, nu va cere nimeni dv articole si citari.
    Multumesc

  40. Calimero spune:

    problema e pusa complet gresit! Eu cu 4 clase, cetatean al acestei tari, intamplator si platitor de taxe si impozite, am DREPTUL de a cere celor care ma conduc indeplinirea unor minime criterii de competenta si moralitate. Nu trebuie ca EU sa indeplinesc aceste criterii, sa le exced chiar, e suficient sa-mi fac datoria de cetatean. Daca nu ma insel, nimeni nu i-a reprosat personajului in cauza lipsa citarilor,a articolelor ISI, a diplomelor de merit sau apartenenta la nu stiu ce societati academice. I s-au reprosat tocmai nesinceritatea declaratiilor, minciuna si impostura. Despre nesimtire no comment. ASTA E PROBLEMA! In rest, citeste mai sus la Corvus Corax cu a carui analiza sunt intru totul de acord.

  41. inca odata. EDU CER nu are pretentia ca este format din prof. univ, cu nu ce opera stiintifica. Avem economisti, juristi, eu vin din preuniversitar. Ca sa constati un plagiat, sau furturi din bani publici, nu-ti trebuie liste de lucrari. E suficient sa citesti doua pagini alaturate.

    Nu inteleg, care-i problema? Noi am semnalat un plagiat, nu ne batem cu dl Mang in articole ISI.

  42. Radu D.L. Popescu spune:

    Pentru cine va tot luptati aici, domnule Vlaston? Ati vazut ultimul sondaj in Bucuresti?
    65% sunt opresti, 17% prigoni, numai 3% nicusordani, si restul alte lighioane…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)