Home » Fără categorie » Citesti:

Chiar dacă plăcuţele din Iordania sunt false, mortul are puls

Andrei Gaitanaru aprilie 6, 2011 Fără categorie
10 comentarii 6,704 Vizualizari

Chestiunea autenticităţii plăcuţelor descoperite recent în Iordania se apropie cu paşi repezi de lămurirea ce i se cuvine. În acest moment, deşi nimic nu este absolut sigur, cea mai plauzibilă ipoteză este cea a inautenticităţii acestora. Ceea ce fascinează nu este, însă, faptul că lucrurile stau astfel, ci, mai degrabă, demn de un policier este modul în care a fost probată respectiva concluzie. Intriga are şi o “morală”. Evident, o voi păstra pentru finalul poveştii.

În urmă cu patru ani, beduinul israelian Hassan Saeda decidea că a sosit momentul evaluării averii familiei sale. Era vorba, în special, despre 70 de cărţi din plăcuţe de plumb legate în inele pentru a alcătui mici volume pentru un buzunar foarte rezistent şi pentru un interes care dura peste secole.

Acestea erau însoţite de o bucată de piele pe care este imprimată imaginea unui crocodil. Toate fuseseră descoperite, în urmă cu aproximativ 100 de ani, de străbunicul său într-o peşteră izolată din Iordania. În toată această perioadă făcuseră parte din zestrea familei Saeda, care trăia în satul Um-al-Ghanam, aflat în Galileea, în nordul Israelului.

Primul cercetător care a avut ocazia de a vedea respectivele cărţi a fost David Elkington, cunoscător al istoriei antice, entuziast cercetător al originilor iudaice ale creştinismului şi personaj cu vocaţia ambiguă a unui Indiana Jones britanic flambat de teorii specifice mişcării New Age. Ultima sa apariţie editorială, “In the Names of the Gods”, publicată în 2005, ne oferă şi un portret al autorului: “specialist în mitologie, lingvistică, filologie, geofizică, arhitectură, acustică, muzică, neuro-psihologie, teologie şi în tot ceea ce se înţelege prin atmosfera rezonantă a planetei”. Înainte de ne întreba asupra răgazului pe care David Elkington l-a avut pentru a studia şi aprofunda atâtea discipline, suntem avertizaţi asupra faptului că acesta şi-a petrecut anii formativi călătorind şi explorând, alături de părinţii săi, emisfera sudică: Australia, Polinezia, Noua Zeelandă şi Indonesia.

Fotografiile făcute de David Elkington câtorva dintre cărţile familiei Saeda au ajuns la unul dintre colaboratorii săi, Philip Davies, profesor de Vechiul Testament, Universitatea Scheffield. Concluzia imediată a acestuia a fost că plăcuţele sunt autentice. Argumentul, acela că nu a mai văzut până acum aşa ceva, ceea ce, cu siguranţă, vorbeşte despre unicitatea lor.

Acelaşi argument a fost preluat, după o îndoială preliminară, de Margaret Barker, fost preşedinte al Society for Old Testament. Contactată de David Elkington la recomandarea Arhiepisopului de Canterbury, Margaret Barker susţine că, dacă micile cărţi de plumb ar fi false, ele ar trebui sa falsifice ceva. Cele mai multe falsuri se folosesc de elemente şi detalii preluate de pe materiale autentice. Or, până acum, nimic de acest gen nu a mai fost văzut pe piaţa antichităţilor. Dacă aceste documente se dovedesc a fi autentice, ele ar putea oferi informaţii unice despre modul în care arăta comunitatea creştină în primele trei decenii ale creştinismului. Primele indicii care sprijină această ipoteză sunt legarea plăcuţelor sub forma unor cărţi – practică distinctă a comunităţii creştine, faţă de cea iudaică în cazul căreia erau folosite sulurile – şi combinaţia de simboluri şi texte.

Un al treilea susţinător fervent al ipotezei autenticităţii documentelor este Robert Feather, un metalurgist pasionat de arheologie. Acesta povesteşte că, în momentul în care a văzut câteva dintre plăcuţele de plumb şi a vizitat peştera în care acestea ar fi fost descoperite, a renunţat la orice îndoială în privinţa lor. Mai mult, în concepţia acestuia, o dovadă în plus a fost adusă de Peter Northover, un analist al metalelor de la Universitatea Oxford, care a declarat că, analizând două bucăţi de metal care provin din codexurile familiei Saeda, poate certifica faptul că, fără îndoială, compoziţia acestora este consistentă cu cea a plumbului antic şi că este evident faptul că, ţinând cont de suprafaţa coroziunii plăcuţelor, acestea nu sunt produse recent. Totuşi, potrivit acestuia, respectivele concluzii trebuie coroborate cu mai multe rezultate ale unor teste care urmează să fie făcute. Până în acest moment, analizele ne spun că metalul este vechi, iar degradarea acestuia este autentică.

Vechimea inscripţiilor rămâne, însă, o necunoscută. Aşa cum eu, dacă aş avea mijloacele necesare, aş putea redacta un text pe o hârtie veche de 500 de ani, folosind pigmenţi din aceaşi perioadă, la fel, o plăcuţă veche de 2000 de ani poate fi prelucrată în zilele noastre.

Argumentul care susţine autenticitatea acestor inscripţii este oferit de caracterul lor inedit. David Elkington, alături de Philip Davies şi de Margaret Barker nu au mai văzut astfel de plăcuţe, fapt care ar susţine temeinic provenienţa creştină a acestora.

Totusi, aspectul inedit este fie contestat, fie preluat în scopul pledării în favoarea inautenticităţii celor 70 de cărţi de plumb. De plidă, reprezentanţii Autorităţii Israeliane a Antichităţilor sunt de părere că respectivele plăcuţe nu au nici o valoare, ei fiind absolut convinşi de inautenticitatea lor. Potrivit acestora, codexurile sunt un amestec de stiluri şi perioade incompatibile.

O poziţie similară o are şi Profesorul André Lemaire, fost Director al Ecole Pratique des Hautes Etudes, IV, secţia istorie-filologie, expert în inscripţii antice, care susţine că textul de pe codexurile văzute de el nu are nici un sens şi că este vorba doar despre nişte falsuri sofisticate.

De asemenea, Jeff Chadwich, profesor de Vechiul Testament şi profesor de arheologie la Brigham Young University of Jerusalem Center, respinge ipoteza autenticităţii celor şaptezeci de cărţi. Mesajul său, exprimat direct şi fără menajamente, este că toţi cei încântaţi de ipoteza descoperirii unor texte creştine se înşeală amarnic. În concepţia sa, plăcuţele pe care le-a văzut nu aduc nimic nou. Dacă se dovedeşte că nu sunt falsuri moderne, acestea ar putea fi datate oricând în intervalul anului 200 îHr. şi anul 600 d.Hr, fără a fi însă vorba despre o descoperire semnificativă. Argumentul său este că respectivele plăcuţe arată ca nişte amulete magice iudaice şi că nu ar avea vreo legătură evidentă cu Vechiul Testament, cu Noul Testament sau, chiar, cu religia Creştină.

Cea mai solidă contestare a autenticităţii acestor plăcuţe a devenit cunoscută în urma publicării pe blogul “paleojudaica.blogspot.com” a unui mail redactat de Peter Thonemann, profesor de istorie antică la colegiul Wedham şi la colegiul Keble, ambele din Oxford. Potrivit acestuia, în septembrie 2010, acelaşi David Elkington l-a contactat pentru a-l ruga să verifice o carte din aramă, descoperită în nordul Egiptului, extrem de asemănătoare cu plăcuţele descoperite în Iordania – cele pe care deja le studia alături de Philip Davies şi Margaret Barker.

Fotografiile care însoţesc mailul respectiv arată o carte pe care sunt înfăţişate chipuri de om, un palmier, zidurile unei cetăţi, un crocodil şi un text care părea a fi scris într-un dialect de greacă veche. Mai repede decât se aştepta, Peter Thonemann a descoperit că respectiva plăcuţă era un fals. Textul plăcuţei era doar un fragment lipsit de sens al unui text redactat pe o piatră funerară aşezată în Muzeul de Istorie din Amman. Textul corespundea exact liniei 2 din textul Grecesc al inscripţiei bilingve Aramaică/Greacă, publicată de J.T. Milik, în revista “Syria” 35 (1958) 243-6 no.6 (SEG 20, 494), şi republicată de P.-L. Gatier în Inscriptions grecques et latines de Syrie XXI: Inscriptions de la Jordanie, 2: Region centrale (Paris, 1986), no.118.

Pour la bonne bouche, ceea ce se presupunea ca fiind un dialect de Greacă Veche era, de fapt, rezultatul necunoaşterii alfabetului grecesc. Cel care copiase textul de pe placa funerară expusă în Muzeul de Istorie din Amman a confundat majuscula literei Alpha (Α) cu majuscula literei Lambda (Λ), astfel încât toate ocurenţele lui “Α” fuseseră înlocuite de “Λ”. Concluzia lui Peter Thonemann era că, aşa cum respectiva carte din aramă se dovedise a fi un fals, la fel, cărţile de plumb făcute publice tot de David Elkington ar fi la fel de false, asemănările dintre acestea fiind evidente.

Aşa cum spuneam la început, povestea are şi un tâlc. Pare frapant faptul că o persoană care dispune de mijloacele financiare necesare pentru achiziţionarea unor metale vechi şi de cunoştinţele reclamate de prelucrarea unor astfel de metale se poate împiedica de linia care face diferenţa dintre “Α” şi “Λ”. Că orice astfel de falsificator se străduieşte să îşi plaseze produsul în nişa strâmtă deschisă de intervalul dintre contextul cunoscut al epocii avute în vedere şi ineditul unei astfel de apariţii este de înţeles. Nu poţi susţine autenticitatea unui document folosind doar elemente despre care toată lumea ştie că au o altă origine, la fel cum nu are nici un sens să livrezi ceva care nu are legătură cu nimic şi despre care, astfel, nu se poate spune nici un cuvânt.

Misiunea unui astfel de personaj este complicată, pentru că el trebuie să aducă împreună ceea ce este cunoscut cu ceea ce este necunoscut, dar plauzibil. Unii falsificatori preferă să cripteze textul documentelor “descopeite” sau să amestece într-un mod inedit, dar credibil, elemente deja cunoscute. Pentru un astfel de exerciţiu este important să cunoşti secretul metalelor şi, în acelaşi timp, baza limbilor pe care le foloseşti, alfabetul acestora. Faptul că un astfel de personaj se poate împiedica în marele său efort de o liniuţă atât de mică precum cea la care mă refeream este în egală măsură stupefiant şi revelator.

Incidentul ar putea trimite, la o adică, spre starea învăţământului contemporan. Dacă reforma de la Bologna privilegiază ştiinţele eficiente, cele care pot aduce un ceva concret societăţii, disciplinele de nişă precum paleografia şi limbile clasice sunt din ce în ce mai marginalizate. Despre ele se spune că nu ar produce decât praful care se aşează pe tomuri şi cărţi. Vrem nu vrem, trăim într-o societate pragmatică, iar eficienţa gesturilor noastre este criteriul suprem pe baza căruia judecăm ceea ce merită sau nu merită să facem. Înainte de a contesta acest criteriu trebuie să rezistăm trecând poba lui.

În acest sens, cazul plăcuţelor de plumb şi de aramă ne arată că, totuşi, discipline precum limbile clasice sau paleografia pot fi extrem de eficiente. Atât pentru falsificatorii care speră să obţină un succes de piaţă, cât şi pentru mâinile generoase dornice să scoată din buzunar chiar şi suma de 250.000 lire sterline pentru doar o plăcuţă de plumb din Iordania. Chiar dacă aceste discipline au murit, mortul are puls iar prezenţa lui este vitală.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. didi spune:

    foarte interesant, nu stiam de amanuntul cu alpha si lambda… pe de alta parte, nici nu am vazut poze cu placutele de plumb…

  2. Petronius. spune:

    Daca plumbul este antic, atunci prezenta izotopului Pb210, cu perioada de injumatatire de circa 22 de ani, este aproape nula. Acest lucru se poate masura cu usurinta, deoarece orice proba de plumb “nou” are o radioactivitate mica, dar masurabila, spre deosebire de plumbul antic.

    Totusi, plumb antic poate fi gasit si poate fi prelucrat; cineva instruit ar sti sa ii dea inclusiv o patina de vechime.

  3. Vali spune:

    Excelent articolul, solid şi exotic portretul profesional al autorului. O încântare să întâlneşti asemenea oferte pe contributors.ro

    Problema validităţii plăcuţelor iordaniene trimite, implicit, către legitimitatea interesului şi efervescenţei generate de acestea în rândurile savanţilor şi experţilor în vestigii, dar şi către fantasmele obşteşti ce întreţin apetitul pentru senzaţionalism religios.

    Era firesc ca prezenţa subită a cărţilor respective în atenţia media să mobilizeze câţiva profesionişti şi investigatori de nişă, să işte polemici, dubii, euforii şi perplexităţi. Asemenea materiale, când sunt recunoscute unanim sau de elita studiilor de gen, servesc reconstrucţiei istorice, hermeneuticii religioase, teoretizării antropologice etc. Iar în acest caz admirabile sunt, mai degrabă, mefienţa, priceperea detectivistică şi scepticismul matur, nu patosul umed sau entuziasmul famelic.

    Tulburătoare e însă rumoarea colaterală acestor analize şi deliberări. Mă gândesc la toată acea nebuloasă umană care aştepta pofticios ceva năucitor, subversiv sau infarctogen legat de plăcuţele în discuţie. Forumurile gazetelor, comunităţile de “oreşti”, semidocţii şi eclecticii de pretutindeni, solemnii, zburdalnicii şi mătuşile, yoghinii de canapea şi flecarii spiritişti, toţi au coagulat febril în jurul latenţelor tabloide ale descoperirii. Dacă unele publicaţii au ispitit ochiul şi mintea anunţând o posibilă regândire a creştinismului din unghiul noilor informaţii, s-au găsit destui care să viseze baroc în marginea acestei “ştiri”, turuind despre ibovnicele şi progeniturile secrete ale Nazarineanului, despre ambigue ritualuri gnostice sau milenarisme de tebaidă, profeţii apocaliptice, divinităţi suplimentare, parabole apocrife ş.a.m.d.

    Urmărind tot acest frison anex, văzând ce arhipelaguri bulbucate şi pestriţe au apărut din spuma ziaristică a întâmplării din Iordania, n-ai cum să nu te întrebi dacă Dan Brown nu s-a instalat, suveran, în imaginarul colectiv, manipulând reprezentările, curiozităţile, aşteptările şi angoasele consumatorului de ştiri, ajuns, în veacul XXI, la cheremul unei pandemice inculturi religioase.

  4. Ma bucura ca apar si articole serioase si interesante aici, ca m-am saturat pana peste cap de politica de 3 lei…

  5. lucid spune:

    Dle Gaitanaru: ca sa nu orbecaim pe google, putetzi publica fotografii ale TEXTELOR inscriptzionate pe foliile de plumb? Bineinteles si pe foile de cupru din Egipt, a caror poveste cu alfa versus lambda este penibila ca sa fie luata in serios in cazul unui falsificator cu adevarat profesionist – in cazul unui “original” glumetz, da. Au fost sau nu “desigilate” cartzuliile? Daca da, exista fotografiile foliilor din interior? Aici nu e vorba de “crede si nu cerceta”, indiferent ce somitatzi se pronuntza, trebuie ca publicul sa vada cu propriii ochi textele, ca poate mai sunt unii care stiu ce e aia paleografie, chiar aramaica ca sa nu vorbesc de elina batrana. Pana atunci, chestia cu mortul care are puls nu e decat o jalnica pledoarie pro-domo, caci de paleografi orientalisti sau chiar elinesti in rrrominika de azi nu cred sa mai existe vreunul cat de cat de calitate. Iar judecand dupa publicatziile internatzionale serioase nici “clasicisti” nu prea mai exista, si nu din cauza ca nu da “puterea” bani universitatzilor ci din cauza jalnicei calitatzi intelectuale a bacaloriatzilor de dupa 2000 incoace.

    • Andrei Gaitanaru spune:

      Ttrimiterea catre locul in care pot fi vizualizate fotografiile a fost facuta in text.
      Pentru o vizualizare mai rapida a placutei din arama a carei falsitate a fost probata, puteti accesa: http://danielomcclellan.files.wordpress.com/2011/03/plate-3.jpg

      Pentru a vizualiza o fotografie cu una dintre placutele descoperite in Iordania, puteti accesa acest link: http://1.bp.blogspot.com/-6FbmMrqjSfs/TZShTkIQAZI/AAAAAAAACUM/vUpB3KCeLkY/s1600/_51881831_book_464.jpg

      Printre altele, veti observa faptul ca pe ambele apare desenat acelasi palmier. Intr-un articol recent Peter Thonemann sustine ca cei doi palmieri sunt absolut identici, fiind realizati cu aceeasi matrita.
      De asemenea, asa cum am facut-o si in text, subliniez faptul ca respectivele placute au fost vazute de specialisti in paleografie, aramaica sau greaca veche. In plus, daca sunteti de parere ca, de pilda, un profesor de istorie antica de la Oxford nu stapaneste aceste instrumente sau ca un profesor de paleografie se pricepe la istorie, imi permit sa va contrazic.

      In privinta “jalnicei pleduarii pro-domo” imi permit sa nu fiu de acord. Desi, in Romania, mai sunt foarte putini “specialisti de calitate” in limbi clasice, aceasta penurie se datoreaza in primul rand unui sistem in care performanta este prea putin apreciata si incurajata. Nu ca nu am putea, dar nu stim cum sa putem intr-un mod sustinut si temeinic. Acesta este un adevar dureros, care trebuie, insa, recunoscut. Nu vom aduce ajustari decat atunci cand vom fi pregatiti sa recunoastem afectiunile de care suferim. In acelasi timp, o atitudine administrativa care marginalizeaza anumite discipline – suferinde, asa cum tocmai am spus – nu poate face decat mai mult rau unei situatii deja maligne. Pentru o descriere a fenomenului puteti consulta pe internet excelentul articol semnat de Stefan Colceriu, “Manifest realist pentru recuperarea studiilor clasice”.

      • lucid spune:

        Andrei Gaitanaru:
        1. Eu vreau sa vad FOLIILE cartzilor, nu aceeasi imagine obsedanta cu palmierul. Majoritatea “cartzilor” sunt in continuare “sigilate”, deci ne-desfacute ca sa se poata vedea eventualele texte. Chiar din cartea desfacuta cu palmierul NU ESTE REPRODUSA NICI O ALTA FOLIE. Deci ori laie, ori balaie, ori se desigileaza cartzile si se publica ce scrie (daca scrie) pe ele, ori se inchide discutzia caci devine otzioasa.
        2. Eu cred doar in expertiza lui Peter Northover si in ceea ce am vazut cu ochii mei: patina metalului in zona Desertului Iudeii, secetos prin excelentza, este, dupa 2000 de ani, exact cu ceea ce vedem acum pe aceste “cartzi”.
        3. “Placutza” de arama este un banc idiot, asta intzelege oricine dupa ce vede CROCODILUL. Nici un falsificator chiar mediocru n-ar fi pus un crocodil acolo.
        4. Specialistul in paleografie de la Oxford CE INSCRIPTZII a expertizat? Exista fotografia lor? Daca e vorba de cele cateva litere, sau, ma rog, semne, de pe placutza cu “portretul’ si cea cu palmierul nu pot decat sa rad. Cu ce texte contemporane le-a comparat? E scris undeva?
        Parerea mea, ca unul care am vazut Dead Sea Scrolls de cateva ori, plus manuscrisul masoretic de la Damasc in compania si cu explicatziile directorului de la Shrine of the Book, este ca din informatziile facute publice pana acum nu se poate spune mai nimic, in nici un caz decide fals sau genuin.
        BTW, placile (unele au un kg!) de plumb de la Sinaia sunt TURNATE (gen basorelief) nu poansonate.

  6. George spune:

    Deci stim sigur ca nimic nu este absolut sigur.

  7. elena spune:

    Îmi aduce aminte de distracţia cu codexul Rohonczi :)

  8. nelucraciun spune:

    Dar este un alt episod al story-ului tablitelor din plumb de la Sinaia, despre care se afirma ca ar fi dacice!

    http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83bli%C8%9Bele_de_la_Sinaia

    Si acolo, ca si aici, materialul este plumbul. si acolo, ca si aici au fost utilizate poansoane!
    Este criza de originalitate in lumea falsificatorilor!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Găitănaru


Andrei Gaitanaru

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, cu o Lucrare de Diplomă intitulată Dublul discurs apofatic. 2002-2003: absolvent al programul de masterat al... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)