Home » Fără categorie » Citesti:

Despre moarte

Virgil Iordache aprilie 6, 2014 Fără categorie
15 comentarii 1,142 Vizualizari

“Băieţii ar fi vrut să mai povestim în

Faţa noastră râdea oricum boala sau moartea

Să căutăm acele ţinuturi înalte unde aerul e tare

Şi se trage dintr-odată în piept.

Aş fi putut fi cu ei în seara asta.

Ne-am fi ţinut unul într-altul cu credinţa

Pătimaşă că totul întotdeauna rămâne de povestit.

Aş fi putut fi cu ei în seara asta.”

(Andrei Bodiu, Oameni obosiţi, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008)

***

În ce sens sufletul continuă să fie după moarte ?

(A) Sufletul celui mort nu este pentru că nici nu a fost

Este soluţia celui care declanşează războaie ca să îşi umple vidul interior. A celui care poate distruge sau ucide fără remuşcări, uşor autist, cum ar deşuruba un şurub. În general oamenii sistemului, oamenii de stat (timizii transformaţi în tupeişti avizi de putere). Sub pulpana ştiinţei simpliste se poate trăi infantil, fie ca sclav idealist, fie ca stăpân consumist. Nu este nevoie de sufletul celuilalt, pentru că eu însumi nu îl am. Mă reprezint doar ca pe un corp, limita lumii în care sunt este doar fizică şi nu o pot vedea, e prea departe în microcosmos sau macrocosmos. Sunt doar un gândac captiv şi înfometat.

Rolul sufletului este luat de omul în genere, concept pe care îl laud şi căruia mă închin. Îi sacrific lui pe mine, dar şi pe ceilalţi. Trăiesc lipsit de responsabilitate, sclav al unor legităţi abstracte inventate de mine sau de alţii, pe care mi le asum ca scop final. Pare o formă de maladie psihică, dar este larg răspândită. Este, de fapt, o maladie a spiritului, o formă de subnutriţie culturală. Am o lume simplă şi nu vreau nimic mai mult. Vreau ca toţi să aibă o lume de acelaşi fel, ca să îi pot domina sau ajuta, după gust (nu pot domina sau ajuta pe cineva mult mai dezvoltat, mai bogat, deci altul trebuie să fie la fel de subnutrit ca şi mine).

(B)  Sufletul supra-vieţuieşte prin regiunea lumii delimitată de discursul religios înțeles superficial

Lumea cealaltă şi sufletele supra-vieţuitoare sunt o resursă pentru comuniune cu cei mai puternici decât prima categorie (sau încă puternici). A spune: iată această carte a vieţii mortului, să o citim, să o fim ! Este o stabilizare, oarecum superficială, a memoriei despre mort, prin ritual, necreativă, normativă. Dar tocmai prin asta accesibilă. O primim, dacă o merităm, nu o dăm. O merităm dacă o vrem. Nu avem dreptul să vorbim despre ea, pentru că au vorbit deja alţii. Tot ce a fost de văzut a văzut vulturoaica, cum spunea Nichita Stănescu. În general noi tăcem şi credem. Dacă avem harul sfinţeniei ne vorbeşte altul, El, iar oamenii atunci ne exclud. Nu mai suntem ca ei, devenim alt ceva, altă specie.

Sufletul mortului este pentru că sunt nişte iniţiaţi, alţii decât mine, care garantează asta. În lumea mea nişte sub-lumi (analoage sub-spaţiilor unui spaţiu n-dimensional) au un rol special, mă leagă de cer, dacă vreau asta. Dacă toţi am fi preoţi nu s-ar putea câștiga existența ca preot. Vreau atunci ca acest rol să îl aibă alţii, sau chiar eu – dar ca rol. Nu ca responsabilitate totală (cine o înţelege aşa va supăra şi în cel mai bun caz va deveni martir sau sfânt, dar mai degrabă eretic).

(C)  Sufletul continuă să fie în sensul în care sinele personal continuă să fie

Acesta este un răspuns greu accesibil. Este dispariţia sinelui celuilalt inteligibilă ? Nu, pentru că el a fost mereu printr-un act de credinţă al meu. Sinele ca limită a lumii poate fi în absenţa lumii proprii ? Ce înseamnă decizia sinelui de nu mai fi în lume ? Abandonarea căutării celuilalt, sinei lui, retragerea în sinea mea. Pasivarea sinelui.  Dispariţia corpului celuilalt este o dispariţia a semnului central al lumii lui, dar nu a întregii lumi a lui. Lumea lui rămâne ca parte a trecutului meu esenţial şi a prezentului meu. Atunci moartea celuilalt ca sine nu poate surveni pentru mine. Moartea celuilalt survine doar prin moartea mea, de vreme ce persoana celuilalt pentru mine depinde de persoana mea.

Mortul este un fel de nenăscut, a cărui prezenţă în lume este o ramură centrală a vieţii mele, de acum partea din mine însumi mai mult decât înainte de moartea sa. Mortul este un eu altul, nu un altul în eu, ca înainte de moarte. Moartea lui ne îmbogăţeşte spiritul. Cine nu are morţi este o pală de vânt, cine are unul este o furtună de vară. Cine prin istorie sau dezastru are mulţi este un ciclon, uragan. Forţa omului creşte cu numărul morţilor iubiţi, dar şi suferinţa.

(D) Structura morţii

Sufletul continuă să fie în multe feluri, fie şi nefiind. Omul care a fost nu poate ieşi şi nici nu poate fi scos din lume. Negându-i prezenţa îi asigurăm implicit un loc în lume, fie şi penibil, pe măsura noastră. La nivelul cel mai profund problema morţii celuilalt este inclusă în problema morţii mele. Dar moartea mea nu poate surveni în lumea mea, deci nici a celuilalt, iar restrângerea lumii la limita ei, sinele, nu înseamnă moarte. Generalizarea acestei afirmaţii se susţine doar dacă nu sunt mai multe specii ontologice de oameni (cu şi fără sine). Dacă sunt oameni fără sine, ei sunt morţi încă din viaţă, iar problema continuităţii sufletului nu se pune în cazul lor. Deci oamenii vii rămân vii, iar cei morţi rămân morţi.

Omul superficial (sau cel fără sine) nu îşi propune (sau nu poate) să înţeleagă nimic. Viaţa pentru el e un simplu accident cauzal, nu o decizie (e născut, nu se naşte). Cramponat de instinct şi-sau de ştiinţific, el ştie că e deja (ca şi) mort. La fel ştie şi despre celălalt. Când cineva moare, el nu compătimeşte pe cei apropiaţi mortului, ci doar întreabă cu reproş: ce a căutat în viaţă ? Se întreabă de fapt pe sine şi nu se sinucide doar din laşitate. Fiind slab, nu poate vrea să ajute pe nimeni şi este fericit aşa cum este. Când întâlneşte pe cineva mai puternic, îl urăşte necondiţionat, pentru că nu îi poate prevedea acţiunile, iar imprevizibilul sperie de moarte. Această ură îl face cu atât mai fericit cu cât duce mai mult la des-fiinţarea celuilalt. Structura morţii omului superficial este simplă: moartea e totală, fără speranţă ca şi el.

Pentru omul mai puternic, viu şi religios, structura morţii e diadică: totală, dar şi instituţională (normativă). Pe prima o înţelege prin cea de a doua. Sufletul este şi va fi printr-o sub-lume: invizibilă, dar parte a lumii. Omul religios este şi slab, mereu nefericit. Îi vede pe cei doar slabi şi încearcă să îi ajute, deşi e conştient că va primi în schimb doar ură. El nu caută fericirea decât atunci când e slab, păcătuieşte în mod necesar şi îşi asumă condiţia de a fi nefericit.

Pentru omul care nu a fost decât o singură dată în lume și se spune că ve reveni moartea celuilalt (adevărul ei) are o structură triadică: moartea totală (ştiinţifică), moartea parţială, a corpului (instituţională –  religioasă, dar şi, derivată din cea religioasă, administrativ statală, cu certificat, registru, etc), şi moartea absentă (viaţa permanentă a lumii şi sinelui celuilalt, mortul, prin lumea sa). Omul acesta poate fi şi religios şi superficial, ca feluri particulare, ontice, de a fi ale sale, dar pe fond nu este astfel. Moartea totală şi cea instituţională sunt pentru el doar manifestări ale morţii absente. În sinea sa sufletul este şi va fi, dar nu în lume, ci la limita ei. El este în afara fericirii şi nefericirii, deşi le trăieşte din plin pe amândouă. Omul acesta ştie că nu va fi văzut decât de cei care vor vrea să fie ca el, fără ca de fapt să fie văzut vreodată. El vede însă totul şi trebuie să suporte totul, chiar şi insuportabilul.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. smaranda spune:

    Nu am timp sa te citesc. Viitorul de care vorbesti este prea aproape. Nu am pensie(confortabil). Copii nu mai respecta traditia si nu se mai casatoresc. Nu-mi fac nepoti. Marea rastogoleste valuri mari amenintatoare. Si ploaia adauga un sunet de fond la mugetul marii. Privind la linia tarmului cred ca sint o tangenta la viata, desi mi-as fi dorit mult mai mult. Daca adun evenimentele ramase in constiinta trecatorilor atunci sigur sint nemuritor. Iti urez sa fim sanatosi pina…

  2. arial spune:

    Aproape ca te întrebi daca e scris în româneşte…. Şi s-ar mai putea construi câteva versiuni… Aşa, ca exerciţiu: „sufletul supravieţuieşte CA lume”. (Nu „ÎN lume”). Ar fi simpatic si science-fiction în acelaşi timp. Se poate şi dezvolta, printr-o simetrie în oglindă: „vieţuieşte ca lume interioară si supravietuieste – ca exterioara”…. Dar cum ar fi „omul fără sine”? (Ştiu, e jenant sa pui întrebări de ignorant). Ar fi doar-mamiferul? Aşa…ca un peşte? Pentru că de pilda, despre pisica, te cam întrebi dacă nu cumva are „sine”. Dar despre peşte, nu. (Scapi mai uşor). ÎN SCHIMB, în schimb, carevaszică, ultima propozitie are o rezonanţă de Sfânt Pavel: „Omul duhovnicesc pe toate le judecă – pe el însă nu-l judecă nimeni”. În orice caz, e o meditaţie foarte valabilă. (O sa-mi pun un pseudonim, că atâta fantezie compromite).

  3. Ontelus DG spune:

    Fie că aleg, fie că sunt aleși, există oameni mai degrabă agnostici și oameni mai degrabă teiști. Agnosticii sunt mai degrabă ai lumescului, ai corpului, ceea ce se vede fiind mai important pentru ei decât ceea ce nu se vede. Teiștii sunt mai degrabă ai interiorității, ai sufletului, ceea ce nu se vede fiind mai important pentru ei decât ceea ce se vede. Pentru agnostici, moartea este scandalul suprem, care îi determină să prefere și să trăiască efemerul, clipa; există și agnostici pentru care moartea este izbăvire. Pentru teiști, moartea este o trecere, ea nu există în mod obiectiv. Teiștii se tem nu de moarte, ci de întâlnirea cu divinitatea. Agnosticii sunt singuri când mor, oricâți oameni ar fi în jur. Teiștii sunt singuri la Judecată, oricâți oameni s-ar fi rugat pentru ei.

  4. Leo spune:

    Domnule Iordache,

    Primiti va rog cu bunavointa urmatoarele observatii:

    - ca cercetator stiti foarte bine ca un discurs trebuie sa fie sustinut de argumente la nivelul tezei respective. Incercam sa explicam actiunile unui om, de exemplu, prin psihologie, nu prin biochimie, chimie sau fizica, desi toate regulile fizicii se aplica in chimie, ale chimiei in biochimie si asa mai departe. Irelevante in majoritate pentru faptul ca omul respectiv a aruncat pe strada o hartie. Nu cred ca metafizica beneficiaza neaparat de categorisiri fizice.

    - ca om de stiinta, stiti foarte bine ca faptul ca omul denumeste un lucru cu un cuvant (sau percepe acel lucru) nu inseamna musai ca lucrul exista. Sau ca antiteza lui exista. Exista caldura, nu exista frig. Exista lumina, nu exista intuneric. Exista viata, nu exista moarte. Nu e o idee buna sa discutam aprins nici macar de lucrurile despre care exista indoieli ca ar exista (cum e sufletul), daramite de cele care stim sigur ca-s doar un cuvant gol. oricat de important ar marca respectivul cuvant psihicul uman.

    - adresandu-ma filozofului si autorului, as sublinia faptul ca personal apreciez si disputa filozofica, si cea retorica, si joaca cu cuvintele, si rigoarea stiintifica, insa nu amestecate. Cred ca similar s-ar simti un fizician care citeste un articol despre comportarea luminii, si in acelasi paragraf gaseste amestecate optica geometrica si cea ondulatorie, ba pe undeva si ceva demonstratii care implica o impartire la zero.

    Sper ca nu v-a suparat prea tare indrazneala mea.

  5. Nedumerit spune:

    A fi parte din secta celor care se inchina la oase putrede precum “sfinta” Parascheva se declara, modest, a fi “mai puternic, viu si religios”.

    Au si o slabiciune marturisita, puternicii auto-declarati: incearca, altruist, sa ii ajute pe cei slabi. (Te si miri ca mor orfanii si vaduvele de foame in Romania.)

    Ideea ca un om care nu se inchina la moaste, la preafericiti supraponderali si la institutiile mafiote care poarta numele de b.o.r. este “omul superficial” denota, dincolo de hubris, o putinatate etica si culturala.

    Acesta este nivelul ortodoxiei romanesti, ortodoxie care a evoluat intre legionarism, colaborationismul cu Securitatea si lacomia actuala cu o singura constanta decelabila: setea de putere, cununata cu o saracie spirituala tipica gindirii magice, primitive, care confunda spiritualitatea cu superstitia si inchinarea la idoli de lut.

    • Sarac cu duhul spune:

      Dragul meu, eu sunt unul dintre cei care se inchina la asa-zise oase putrede (din care izvoraste mir cateodata), care cinsteste traditia crestin-ortodoxa a poporului roman (care l-a pastrat viu si intreg de-a lungul istoriei), care, in impreuna-lucrare cu preoti (ne-supraponderali) din “institutii mafiote”, ajut sa nu moara de foame unii orfani din Romania. Tu ce faci in directia asta? Poate ne unim fortele. Nu stiu insa daca eu, cel asa de “primitiv”, voi reusi sa ma ridic la valoarea ta, pentru ca “putinatatea mea culturala” se inchina la “legionarii” si “supraponderalii” care s-au jetfit pentru neam in inchisorile comuniste, care s-au rugat pentru tortionarii lor si pe care i-au iertat, de care probabil n-ai auzit. La un lucru insa te contrazic: sunt “primitiv” si “sarac spiritual”, dar nu am nimic cu magia, cu superstitia si cu idolii de lut. Te inteleg intr-un fel, caci si eu eram ca tine acum vreo zece ani. M-am lamurit intre timp…

      • Nedumerit spune:

        Multumesc pentru oferta dar nu e nevoie de familiaritatea excesiva. Nu sint “dragul” nimanui.

        Nu vad nimic de “cinstit” in asa-zisa traditie crestin-ortodoxa, oscilind intre violenta legionara si denuntarea asa-numitei “taine a spovedaniei” de catre clerul ortodox colaborind entuziast cu Securitatea comunista.

        Sper sa nu ajung niciodata sa ma “lamuresc” si sa ma calc in picioare cu alti “frati intru credinta” in ceremonii pagine in care sa ma inghesui la puparea de moaste, pe bani, intru imbogatirea supraponderalilor preafericiti de la patriarhie.

        Nu numai ca intreaga “traditie ortodoxa” se rezuma la magie si circ, ci mai si este un circ urit, profitabil numai ierarhiei profitoare. “Crestinismul” ortodox nu are nimic de a face cu nici o valoare reala. Este o forma de indoctrinare a oamenilor needucati, intru rautate, intoleranta si profit material.

        • lucid spune:

          Oare de ce orice scrie @Nedumirit ma face sa aud terifiante zbierete? A, da, e chestia aia cu daca prostia ar durea….

          • Nedumerit spune:

            Mi se pare normal ca pe preafericitii care aud muzica divina in urletele Capitanului si ale micilor sai imitatori contemporani sa ii zgirie la urechi vocea ratiunii.

            Daca disonanta cognitiva ar durea, ortodocsii ar umple spitalele, in loc sa umple buzunarele incapatoare ale escrocilor religiosi.

  6. Carol spune:

    Mi-am adus aminte de urmatoarele versuri ale genialului poet César Vallejo – traducerea imi apartine, e usor aproximativa:

    Am sa mor la Paris in timp ce va ploua
    Intr-o zi care mi-o amintesc deja
    Am sa mor la Paris, stiu bine asta
    Poate intr-o joi, poate intr-o zi, ca ziua aceasta…

    E bine sa vorbim din cind in cind si despre lucruri importante. Sigur despre moarte se poate vorbi oricit… Buddha spunea ca nicio meditatie nu egaleaza meditatia asupra mortii…

    • arial spune:

      lasati, dom’le, sensibleriile astea… N-au nicio logică!

      PIERRE NOIRE SUR PIERRE BLANCHE

      Je mourrai à Paris, un jour d’averse,
      un jour dont j’ai déjà le souvenir.
      Je mourrai à Paris – je n’en ai pas honte –
      peut-être un jeudi d’automne, comme aujourd’hui.

      Un jeudi, oui; car aujourd’hui, jeudi, où j’aligne
      ces vers, tant bien que mal j’ai endossé mes humérus,
      et jamais comme aujourd’hui, je n’ai essayé,
      après tout mon chemin, de me voir seul.

      César Vallejo est mort, tous les frappaient
      tous sans qu’il ne leur fasse rien ;
      et tous cognaient dur avec un bâton et dur

      encore avec une corde; en sont témoins
      les jours jeudis et les os humérus,
      la solitude, la pluie, les chemins…

      • Carol spune:

        In franceza suna mai bine, zici? :) Intelegeam daca postai originalul in spaniola :)
        Intr-adevar logica ta e mai buna, ma inclin :) )

  7. euripide spune:

    nu stiati de ele ? de sufletele moarte ? revedeti l pe gogol.
    totu i de vinzare. salesman ul nu moare niciodata !

  8. Ela spune:

    Pasionant subiect, vasta tema de reflectie, introspectie, dialog sau polemica…in functie de (buna?) dispozitia momentana a cititorului, de bunavointa sau de cheful de cearta pe care-l are ;) fiecare!
    Eu cred ca moartea face parte din viata, ca sufletul este parte integranta a oricarei fiinte vii, la fel ca si corpul sau spiritul, “restul” fiind doar interpretari subiective, limitate temporar, cultural si geografic, ca orice alta interpretare!
    Ceea ce mi se pare paradoxal insa, este ca, cu cat un om este mai doct, cu atat incearca sa complice lucrurile, probabil ca sa-si mentina un public fidel dar si temator, un public care sa nu indrazneasca sa traiasca pur si simplu, ci sa aiba nevoie permanenta de un intermediar intre el si…propria-i existenta!
    Daca, asa cum afirmati la capitolul d,Structura mortii : “omul superficial” este cel care nu isi propune sa inteleaga nimic (ceea ce corespunde pe deplin mesajului biblic!), eu cred ca tocmai el este cel care a inteles totul!!!

  9. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Mulțumesc tuturor celor care au comentat.

    Mi-am propus să nu am nici un fel de comentarii suplimentare pe fondul textului, care este o reacție la moarte cuiva reluată cu schimbări la moartea altcuiva, un text a cărui problematică ar putea fi discutată la fel de bine sau rău la nesfârșit sau deloc, un text care nu este nici știință, nici artă, nici filosofie, ci o vorbire despre ceva despre care nu se poate vorbi, poate un fel de poezie nepoezie.

    Important e mai degrabă scopul vorbirii sau tăcerii despre așa ceva, celelalte fiind mjloace, moduri alternative și/sau complementare de atingere a scopului.

    Dar scopurile le poate ști între oameni doar fiecare pentru ea sau el. Altcineva le poate doar bănui. Iar “de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”.

    gânduri bune,



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)