In memoriam unui spirit liber: profesorul Mihail-Radu Solcan

Profesorul Mihail-Radu Solcan este cel care – după căderea comunismului, şi mai ales în ultimii zece-cincisprezece ani –  a avut un rol hotărâtor în facilitarea întâlnirii tinerilor studenţi din Bucureşti cu marile idei, cărţi şi autori ai gândirii liberale, preponderent anglo-saxone, din secolului XX (Ludwig von Mises, Friedrich Hayek, Karl Popper, Robert Nozick, Ronald Coase, Milton Friedman, James Buchanan, Richard Posner ş.a.m.d), căreia i-a consacrat, de altfel, o foarte originală sinteză filozofică în lucrarea Freedom, Minds and Institutions (Editura Universităţii Bucureşti, 2003).

A făcut acest lucru nu numai în sălile de curs ale Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti (unde activitatea sa ştiinţifică şi didactică a acoperit,  desigur, multe alte domenii – de la teoria cogniţiei şi până la teoria limbajului), ci şi în seminarii informale organizate de către grupuri de tineri intelectuali, de formaţii diverse, preocupaţi de filozofia politică şi, în particular, de cunoaşterea şi dezbaterea curentelor multidisciplinare de gândire liberală contemporană.

Nu am fost niciodată în mod formal un student al profesorului Mihail-Radu Solcan, insa l-am cunoscut cu ocazia unor astfel de seminarii informale, la care participa frecvent, cu plăcere şi cu o remarcabilă disponibilitate.  Impunea nu numai prin vârstă, cunoştinţe şi prestigiu, ci şi prin aerul paradoxal de rebel non-conformist şi de înţelep antic; prin amestecul de rezervă formală şi de deschidere reală,  iar acolo unde nu excela prin spontaneitate, compensa prin rigoare.

Lăsa impresia unui om realmente interesat de idei, lângă care simţeai plăcerea liberă a speculaţiei, voioşia jocului intelectual gratuit şi o curiozitate vie. Lecţia fundamentală pe care o transmitea era că nu trebuie însuşită nicio idee fără a fi pusă mai întâi în discutie, cu atât mai puţin o idee sau o teorie care nu se dorea sau nu putea fi pusă în discuţie, cum era cazul teoriei socialismului ştiinţific, pe care de altfel îl studiase, obligatoriu şi cu migală, în tinereţe – de fapt, ar fi mai corect să spun că, pentru el ca şi pentru Popper, o idee sau o teorie nu îşi merita acest statut decât dacă ea poate fi pusă în discuţie, criticată, anatomizată şi, prin urmare, supravieţui unui anume test al raţiunii. În fond, deşi îi explorase în primul rând implicaţiile sale sociale şi politice, libertatea avea în primul rând sensul de libertate intelectuală pentru profesorul Mihail-Radu Solcan.

Ca urmare, atitudinea critică era, în cazul său, inseparabilă de o încredere funciară în raţiune, înţeleasă în manieră cvasi-iluministă, ale cărei temeiuri ultime nu am reuşit să le înţeleg pe deplin, şi, împreună, această atitudine critică şi încrederea optimistă în raţiune întreţineau un raport permanent de opoziţie sau de revoltă intelectuală faţă de lumea aşa-cum-este în general, şi în mod particular faţă de societatea românească aşa-cum-este ea în prezent, dar şi în trecut.

Din acest motiv, comunismul de pildă, era văzut de profesorul  Mihail-Radu Solcan nu atât ca un proiect raţionalist de societate, în maniera în care este încă perceput chiar şi astăzi de către „progresiştii” occidentali şi de către criticii pieţei libere în general, ci ca rezultatul unei gândiri anti-raţionaliste, metafizice, ba chiar conservatoare într-un sens, ca un detour de la preceptele raţiunii şi nu ca o aprofundare a acesteia, pe care şi-ar fi însuşit-o mai degrabă  neîntemeiat şi ilicit. În acelaşi timp opoziţia şi critica, mai ales în plan politic, păreau a fi valorizate oarecum intrinsec de profesorul Solcan, chiar şi atunci când erau motivate de idei şi poziţii mai puţin raţionale decât ari fi părut la o consideraţie mai atentă. Să fi considerat şi comunismul, la urma urmei, o astfel de etapă critică disjunsă de raţiune în gândirea şi practica politică a secolului XX? adică o acţiune prost întemeiată din punct de vedere al raţiunii, dar totuşi într-un anumit sens justificată ca act critic de libertate la origine?…

În această privinţă, nu ştiu să existe vreo scriere a profesorului Mihail-Radu Solcan care să surprindă mai bine tensiunea acestor trăsături, deopotrivă de personalitatea şi de gândirea politică, decât acest scurt, dar foarte dens şi interesant eseu intitulat „Liberalismul ca atitudine intelectuală: este el oare posibil în contextul românesc?”, care a apărut în revista Cuvântul în anul 2008.