Home » Fără categorie » Citesti:

Liantul civic şi liantul spiritual

Virgil Iordache noiembrie 30, 2014 Fără categorie
54 comentarii 1,778 Vizualizari

O naţiune nu poate exista decât prin sacrificiul celor mai puternici oameni ai ei. Al celor care au rezistat în închisorile întunericului, al celor care au îndurat suferinţa pentru a putea vota.

Ce ne uneşte ? Ca să ştim asta trebuie mai întâi să ştim cine suntem. Azi.

Ne-am născut între orient şi occident. După separarea Bizanţului de Roma la noi statul a crescut împreună cu credinţa instituţionalizată urmând un model descentralizat. Ortodoxia e asemănătoare mai degrabă unei francize decât unei corporaţii multinaţionale. Ne uneşte cu ceilalţi fraţi de credinţă cultura organizaţională, dar nu un lider şi o strategie explicită comune. Avem o libertate regională, ne-am născut cu ea în sânge, dar o libertate de a urma un drum cumva ştiut de la bun început. Şi bine sedimentat prin regulile tradiţiei. Ethosul ortodocşilor este acelaşi oriunde, deşi fac doar ce vor.

În acest timp în occident catolicismul s-a dezvoltat ca o mare organizaţie, o corporaţie, aceeaşi peste tot managerial vorbind, universală într-un alt sens decât ortodoxia. Prin absenţa controlului colegial între lideri a ajuns în timp la excese administrative care au generat reforma şi puzderia de iniţiative spirituale actuale. Dar buna organizare a statului în urma copierii structurilor bisericeşti a dus la un flux masiv de resurse, la bunăstare, la libertate de manifestare a creativităţii personale, la şi mai mare bunăstare. La autonomie economică a oamenilor. Conflictele religioase cuplate cu puterea economică a cetăţenilor au făcut să apară acum câteva secole un stat laic, decuplat de orice dimensiune spirituală. Cine şi-ar mai dori religie instituţionalizată la Praga după ce războaiele religioase au devastat naţiunea ? Cehia e naţiunea cu cei mai mulţi atei. Cine şi-ar mai dori un stat religios care să constrângă libertatea cetăţenilor într-un imperiu britanic stăpân al lumii acum dezagregat ? Lumea anglo-saxonă e cea mai riguroasă cu privire la libertatea de credinţă a cetăţenilor.

Azi identitatea noastră, a românilor, este dublă: şi spirituală, ortodoxă, dar şi civică, prin imitarea, internalizarea valorilor organizaţiilor de tip occidental. Că aceasta e un fapt e dovedit de situaţia ultimelor alegeri. Dar nu este cumva un fapt periculos ? Nu cumva duce la tensiuni insurmontabile pentru viitorul acestei ţări ?

Nu este cumva necesar, cum au crezut mulţi şi mai cred, ca statul actual să imite structurile organizaţionale ale furnizoarei de viaţă spirituală pentru cei mai mulţi dintre noi, ale Bisericii? Aşa cum Biserica primară a imitat la rândul ei structurile organizaţionale ale Imperiului Roman de ale cărui resurse depindea ?

Nu cred asta.

O astfel de imitaţie ar fi doar poarta cea largă pentru ortodocşii de azi. Poarta cea strâmtă este mărturisirea credinţei în condiţii de libertate politică, de democraţie. Doar aceasta permite manifestarea plenară a creativităţii personale, eşecul atunci când greşeşti, dar şi succesul când ai ales bine. Prin aceasta ajută la selectarea celor mai performante comportamente din punct de vedere economic şi cultural. Nu ne îngroapă într-un model de stat fundamentalist cum vedem la est. Poarta cea strâmtă este alegerea a ce crezi tu că este bine când este realmente posibil să alegi şi alte moduri de a gândi binele. Poarta cea strâmtă este hotărârea personală de a fi cum crezi tu că este bine să fii, în absenţa oricărei constrângeri sau manipulări.

Unii dintre noi, nu foarte mulţi, vor şi viaţă civică şi viaţă spirituală. Dar cei mai mulţi vor fie mai degrabă pe una, fie mai degrabă pe cealaltă. Mai uneşte aşa fiind ceva pe cei dornici doar de un liant spiritual al naţiunii cu cei care vor doar viaţa civică ?

Ne uneşte faptul că dorim cu toţii mai binele celorlalţi cetăţeni ai ţării. Chiar dacă înţelegem în mod diferit acest mai bine. Chiar dacă suntem de părere că alţii greşesc în felul în care ei gândesc binele nostru. Ne uneşte faptul că avem încredere în bunele intenţii ale semenilor noştri, deşi nu le acceptăm soluţia pe care o propun. Toţi cei care avem bune intenţii e timpul să ne unim, oricum am gândi binele, iar singurul adversar al nostru să fie dorinţa de a face rău în mod deliberat.

Dacă ne vom contrazice doar cu privire la ce înseamnă a face bine, nu ne vom putea certa cu adevărat niciodată.

Visez la o ţară în care săracii şi bogaţii, educaţii şi oamenii simpli, ateii şi credincioşii, românii şi maghiarii şi ţiganii, toţi oamenii să îşi dorească binele unii altora.

La mulţi ani !

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "54 comments" on this Article:

  1. Ionut spune:

    La multi ani si tie! Si sper sa fim mai uniti de acum incolo. Ne-am luat si noi un presedinte care pare mai cumsecade. Inca avem speranta!

    • Serban Pretor Serban Pretor spune:

      “Dacă ne vom contrazice doar cu privire la ce înseamnă a face bine, nu ne vom putea certa cu adevărat niciodată.” – as pune-o pe frontispiciul oricarei asociatii, chiar viitorul partid al Monicai Macovei, care poate sa sustina si sa dovedeasca faptul ca punele binele colectiv deasupra intereselor fiecarui membru.
      Asa, ca un gind bun.

  2. Alin Cristea spune:

    1. E cu totul uimitor si ridicol sa afirmi ca identitatea romanilor e data de registrul religios ortodox.

    Si asta in secolul XXI si pe site-ul Contributors!…

    2. Biserica primara a imitat la randul ei structurile organizationale ale Imperiului Roman de ale carui resurse depindea?

    Pai crestinii din biserica primara au preferat sa moara (arsi, dati la fiare, omoriti in fel si chip) decit sa se inchine zeului stabilit de fiecare imparat roman pentru religia oficiala. ACEEA e biserica primara, nu cea la care se refera autorul acestui articol aiuritor.

    3. Oare dimensiunea civica / statala poate sa fie mai puternica decit convingerile religioase?

    Pai nu ASA s-a format Noua Lume, Statele Unite ale Americii? Prin persecutie religioasa!

    Convingerile religioase sint, in momente de rascruce, mai puternice decit impunerile vreunui imperiu!

    4. Avind in vedere contextul politic / civic recent, in care BOR si-a pierdut credibilitatea (daca mai avea asa ceva), cum sa se mai puna, cu atita tupeu, chestiunea identitatii romanilor in registru ortodox?

    5. Ne-om fi nascut intre orient si occident (geografic, oare si spiritual?), dar nu ne obliga nimeni sa raminem ACOLO.

    Este evidenta preferinta actuala spre Occident. Din motive… nespirituale! :)

    6. Chiar, Romania moderna s-a nascut in registru ortodox?

    Pasoptistii erau ortodocsi?

    Daca erau, erau ortodocsi frantuziti, nu moscoviti!

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Azi e ziua naţională religioasă cu roşu în calendarul ortodox, recunoscută prin lege ca atare:

      “Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României”

      Detalii la: http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-147%20-2012-%28139884%29.html

      A fost posibil asta pentru că mulţi români îşi asumă o identitate de acest fel.

      Mâine e ziua naţională, relevantă doar civic.

      gânduri bune,

      • dorin valeriu spune:

        Sfantul Apostol Andrei a suferit moarte de martir in anul 70. Dacia a fost ocupata de romani in 106; de acolo incepe, si se intinde pe 165 de an de ocupatie romana) inceputul de . formare a poporului roman. “Legenda” construita (dece oare?) a increstinarii romanilor(care inca nu existau) de catre Sfantul Apostol Andrei(trimis in misiune in Scitia si nu in Scitia Minor!) deruteaza/uimeste istoricii streini de buna credinta. Cui foloseste ?
        Ganduri bune dela un catolic care nu va suspecteaza de fundamentalism ortodox si v-a impartasit, nu odata, convingerile …

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Vă mulţumesc pentru comentariu.

          Da, problema primelor secole în zona aceasta e foarte complicată istoric, am citit şi în Istoria BOR, nu prea sunt izvoare scrise.

          Dar nu m-aş teme aşa de mult de legende, pentru un creştin modul de citire a lumii cum ştiţi e diferit de cel al unui om de ştiinţă. Fie şi dacă luăm patericul egiptean vedem asta.

          Mă gândesc acum la situaţia sfântului Ioan Casian, a cărui prezenţă în Dobrogea şi rol în monahismul occidental sunt incontestabile. Ca simplu credincios, doar pe baza unor lecturi superficiale, nu cred că un om ca Ioan Cassian a apărut printr-un hocus-pocus într-o Sciţie mică vidă de creştini.

          Un răspuns mai fundamentat ştiinţific cred că se poate da doar prin studii arheologice amănunţite în Dobrogea, finanţate generos.

          gânduri bune,

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      P.S. Pentru o analiză detaliată a relaţiilor instituţionale al creştinismului ortodox cu sistemul politic în diferite eppoci avem la dispozitie o lucrare de doctorat care aplică teoria lui Elinor Ostrom la această problemă:

      http://doctorat.snspa.ro/doctoranzi/colbu-gheorghe-stefan

      S-a publicat şi o carte, mi s-a părut folositoare:

      Colbu Ş., 2013, Crestinism ortodox si politica. O analiza neoinstitutionalista, Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, Iaşi

      Se poate comanda aici: http://www.kubon-sagner.de/opac.html?record=9330278

      gânduri bune,

  3. radu spune:

    “O naţiune nu poate exista decât prin sacrificiul celor mai puternici oameni ai ei”

    Asta suna imi suna ca un citat din Corneliu Zelea Codreanu…Chiar asa de rau am ajuns ? trebuie sa ne pregatim de ‘moarte si renastere/inviere’ simbolica-mitologica ?

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      De ce ne-ar fi teamă de un cuvânt ?

      Ceea ce ne-a redat mândria naţională a fost sacrificiul, efortul enorm, al celor din diaspora. E un termen adecvat pentru a descrie ce înseamnă să stai 12 ore la o coadă pentru a vota. La aceasta s-a răspuns prin mobilizarea din ţară.

      Cei care predau cu abnegaţie în şcoli pe un salariu de mizerie din responsabilitate pentru viitorul copiilor se sacrifică, renunţă la binele lor personal, care ar însemna poate să ia bani din meditaţii sau să fie corupţi pentru a trăi material mai bine.

      gânduri bune,

  4. Vlad spune:

    Cred ca a venit sfarsitul :) Stiti cum se spune drumul spre Iad e pavat de intentii bune. Binele impus e un rau deghizat. Ceea ce e bine pentru unii nu e bine pentru altii. Binele propovaduit de unii poate fi foarte bun dar alaturi de altii si asa mai departe.

    In numele binelui, a civilizarii s-au comis atrocitati de nebanuit si inca se mai comit.

    Binele e o stare naturala atunci cand sunt satisfacute nevoile de baza, care sunt aceleasi pentru fiecare: adapost, hrana, imbracaminte si relationare.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Nu e vorba de impune binele, ci de a dori binele. Important e să nu dorim răul.

      Diferenţa este de atitudine. Cine doreşte binele şi vede că este respins de către cel căruia îi doreşte binele îşi vede de treaba lui, nu insistă. Insistă doar cine doreşte răul.

      gânduri bune,

      • Vlad spune:

        Ce este binele si ce este raul ?

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          În sensul pe care îl folosesc în acest text binele şi răul este ceea ce crede cineva în viaţa lui că este binele şi răul.

          Diferim în ce priveşte conţinutul pe care îl acordăm termenilor, dar toţi folosim aceşti termeni.

          În acest sens binele şi răul sunt invariante, a gândi în termeni de bine şi rău este o caracteristică generală a omului, ceva ce ţine de structura minţii şi sufletului nostru.

          A dori cuiva binele înseamnă a avea o atitudine pozitivă, centrată pe el, nu pe tine, indiferent cum gândeşti binele. A fi altruist indiferent de ce înţelegi operaţional prin asta.

          gânduri bune,

          • Cetatean spune:

            Spuneti ca: “a dori cuiva binele inseamna a avea o atitudine pozitiva, centrata pe el, nu pe tine, indiferent cum gandesti binele”. Tocmai aici este problema crestinilor, nu au “o atitudine centrata” pe cei carora le “doresc binele”, ci au o atitudine egoista, “centrata” pe ideea lor despre ceea ce inseamna “binele” (incercand sa le impuna tuturor “binele” lor). Altfel, cum se poate interpreta indarjirea bisericii in a se opune legiferarii eutanasiei, lege care ar permite (de exemplu) ateilor bolnavi de cancer in faze terminale (care sufera ingrozitor) sa traiasca decent pana la sfarsitul vietii, punand capat acesteia atunci cand degradarea fizica (psihica) devine inacceptabila pentru ei?! Daca dogmele crestinilor ii impiedica sa recurga la eutanasie, de ce vor sa impuna acest “bine” (inclusiv prin reprezentantii lor, crestinii din legislativ) si celor care gandesc diferit? Acesta atitudine reprezinta o incalcare flagranta a libertatilor fundamentale ale omului.

            • George Gafencu spune:

              Domnule Cetatean,

              Am si eu propria experienta de relatat.

              In SUA exista doar doua state care au legiferat sinuciderea asistata pentru boli terminale grave.

              Pana de curand am fost impotriva oricarui gand de sinucidere asistata din motive spirituale, insa ceva mi-a schimbat parerea.

              In SUA a fost anul asta un caz extrem de mediatizat care mi-a zguduit parerile. Brittany Mainard avea numai 27 de ani cand a fost diagnosticata cu cancer la creier neoperabil si numai sase luni de viata. S-a mutat din California in Oregon tocmai ca sa poata avea o sinucidere asistata si a mediatizat foarte mult cazul ei.

              Iata cum se pune problema unei boli terminale grave in SUA. Tratamentul pentru un astfel de caz este extrem de scump. Ajunge la sute de mii de dolari si fara nici un rezultat palpabil. Asigurarea medicala nici nu plateste asa o suma in totalitate si oamenii ajung sa isi vanda proprietatile ca sa se trateze.

              Familia in fata unui astfel de diagnostic este distrusa. Cariere sunt ruinate si posibil si sanatatea celor au in grija un astfel de bolnav care are nevoie de ingrijire 24 de ore pe zi si familia aproape, care trebuie sa isi neglijeze lucrul si in multe situatii nu mai au bani nici sa traiasca, nici sa plateasca ingrijirea, pe langa suferinta psihica aferenta.

              Pe scurt, un astfel de diagnostic este un blestem pentru bolnav, insa cu atat mai mult pentru familie pentru care suferinta ar putea fi mare si dupa moartea pacientului, cu cariere ruinate si posibil in ruina materiala si datorii care pot fi platite foarte greu sau deloc.

              Brittany Mainard a vrut sa aiba o moarte decenta, inainte ca toate cele de mai sus sa se intample.

              Si a avut-o, cu toate protestele evanghelistilor si parte a comunitatii medicale, care au incercat sa puna o presiune imensa asupra doctorului care i-a prescris medicatia fatala.

              Am spus ca o astfel de experienta mi-a zguduit parerea despre sinucidere in general, si despre sinucidere asistata in particular. DIn punct de vedere spiritual, Brittany Mainard nu a facut altceva decat sa isi salveze familia de la o suferinta materiala si psihica inutile. S-a gandit la ei mai intai decat la propria ei suferinta. Din punctul asta de vedere, actul ei a fost un act dezinteresat si o inspiratie adevarata.

              Am un prieten foarte bun si mama lui are Alzhemer intr-o faza extrem de avansata. Pentru cine nu stie boala asta, pacientul respectiva ajunge o leguma. Degenerarea creierului e atat de mare incat pacientul nu mai recunoaste pe nimeni si are nevoie de ingrijire costisitoare 24 de ore pe zi. Mama lui isi doreste o sinucidere asistata inainte ca degenerarea finala sa apara. Nu vrea sa ajunga o povara pentru familia ei.

              La final, as vrea sa spun cateva vorbe despre politicienii care nu voteaza astfel de legi. Bisericile, mai ales cele crestine, fac un lobby nebun pentru interzicerea la tot ceea ce contrazice opiniilor lor. Fac presiuni pe politicieni si in caz ca legile trec, incearca sa restranga drepturile castigate pe cai administrative.

              Cu toate astea, astfel de legi continua sa fie votate si aprobate odata ce apare un curent majoritar de sustinere.

            • Cetatean spune:

              @George Gafencu

              Multumesc pentru relatarea cazului Brittany Mainard. Cred ca subiectul sinuciderii asistate in cazul bolilor incurabile ar trebui sa fie serios discutat si in spatiul public romanesc, deoarece toti vom muri in cele din urma si nu este totuna sa ai un final de viata si o moarte decenta, sau una degradanta (fizic, psihic si relational).

              Este un paradox faptul ca tari care au un sisteme medicale si de ingrijire paleativa performante precum Elvetia, Belgia si Olanda au legalizat sinuciderea asistata, in timp ce in Romania exista opozitie fata de aceasta idee (lege), cu toate ca avem un sistem medical care nu este in stare sa asigure tratamentul corespunzator bolnavilor de cancer (de sisteme de ingrijire paleativa nu mai are rost sa vorbim). La fel, si in cazul bolii Alzheimer: “Personalul din sectorul serviciilor, din institutiile publice si private este redus si nepregatit pentru a se confrunta cu nevoile specifice ale unei asemenea categorii de pacienti, gradul de acoperire al cererilor ridicandu-se la cel mult 10% (in februarie 2014)”.

              http://www.medicneurolog.com/stiri-neurologie/VIDEO-Apel-catre-guvernanti_-E_19658/

              Legea sinuciderii asistate nu ar crea o obligatie ci ar asigura un drept, asa ca ea nu ar crea o problema pentru cei a caror convingeri religioase inflexibile ar intra in contradictie cu prevederile ei. In acelasi timp, acestia nu au dreptul sa interzica altor oameni optiunea de a trai decent pana in ultimele momente, de a muri in conditii decente alaturi de cei dragi (nu sinucigandu-se, eventual, cu metode brutale, in singuratate). Crestinii fanatici nu au dreptul sa ii oblige pe toti ceilalti sa treaca prin infernul degradarilor fizice, psihice si relationale, inerente unor boli incurabile.

  5. George Gafencu spune:

    Domnule Iordache,

    Aveti perfecta dreptate si articolul este binevenit.

    Cred ca articolul Dv. ar fi intr-o lumina mai buna daca este pus intr-un context de diversitate culturala. Cand spun de diversitate culturala, nu ma refer numai la cea etnica sau religioasa, ci si la un stil de viata.

    Ca sa va dau un exemplu, eu personal nu ader sau neaparat accept un stil de viata biker, care traiesc in niste comunitati ale lor dupa legi morale proprii. Insa atata vreme cat nu ma deranjeaza si eu am grija sa nu ii deranjez pe ei, putem trai toti in armonie.

    Mie personal mi-au trebuit vreo cativa ani petrecuti in afara Romaniei ca sa inteleg perfect conceptul.

    Pentru a trai in armonie, trebuie niste valori comune, altfel nu o sa mearga niciodata o astfel de societate. SUA este un exemplu perfect de societate multiculturala care a reusit. Multe tentative in Europa au esuat din cauza unor populatii majoritare care au nu au acceptat faptul ca tara lor se schimba. Germania a recunoscut infrangerea.

    Pentru a asigura un stat multicultural de succes, trebui sa fie un stat de drept absolut. In conditiile in care unii sunt mai egali in fata legii decat altii, asta introduce tensiune sociala.

    Un stat in care unii au privilegii (fie ei parlamentari si ministri sau o anumita biserica) nu e un stat care sa supravietuiasca testului de convietuire armonioasa.

    Insa fara toleranta, nu se poate ajunge nicaieri. In conditiile in care o majoritate de oricare ar fi ea (religioasa sau laica) incearca sa impuna cu pumnul in gura felul lor de a fi celorlalti e un semn de dictatura, fie ea laica sau religioasa. Nu am inteles niciodata lupta coservatorilor americani impotriva avortului. Daca ei nu il practica din motive religioase, de ce incearca sa il interzica altora?

    Cineva mai prin alt forum ma acuza ca am o problema cu BOR. Am o problema cu BOR pe care nu o am cu alte biserici ortodoxe occidentale, printre care Episcopia Ortodoxa Americana (OCA) sau episcopia greceasca nord americana.

    Pentru multi ani, am participat la viata unei comunitati grecesti in MidWestul american. Biserica ortodoxa greceasca mi s-a parut extraordinara. S-a integrat perfect peisajului american, organizare perfecta, lipsa de coruptie interna, coeziune sociala mare, la final viata armonioasa deoarece au acceptat ca traiesc intr-o lume multi-culturala si au renuntat in fapt de a avea si slujbele in limba greaca. Si asta fara sa renunte la dogme sau la ce ii face pe ei sa fie greci.

    Si acum o sa spun sentimentul pe care il am vizitand bisericile romanesti, cu preoti crescuti si educati sub BOR si veniti din Romania. E un sentiment general de conflicte interne, resentimente, coruptie, izolare. Practic un loc unde nu vrei sa fii decat daca trebuie sa fii.

    De aici se vede, comparat cu alte biserici ortodoxe occidentale, un BOR nereformat, corupt si mai mult pus pe afaceri decat de spiritualitate. Problema e cu BOR, nu cu ortodoxia in general…

    Atata vreme cat avem o astfel de biserica in Romania, o societate multi-culturala nu are sanse de reusita.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulţumesc pentru comentariu. Da, se poate şi în termeni de diversitate culturală. La care s-ar adăuga atitudinea diferitelor grupuri unele faţă de altele, la noi a fost prea multă adversitate întreţinută mediatic până de curând.

      gânduri bune,

  6. lucid spune:

    Deocamdata primul pas trebuie sa fie: Sa nu vrei si mai ales SA NU FACI RAU CELUILALT!
    Din pacate suntem populatia caprei vecinului si a egoismului individualist exacerbat, individualism generat si de globalizare. O raza de speranta este totusi faptul ca pe 16 noiembrie o majoritate s-a putut uni in prevenirea Raului. Sa speram ca vor mai fi astfel de :uniri” si in constructie, Desi iar mi-aduc aminte ca miturile noastre tutelare sunt mesterul Manole si Miorita.

  7. Falstaff spune:

    “O naţiune nu poate exista decât prin sacrificiul celor mai puternici oameni ai ei.” – sunteti sigur?
    Eu…ma indoiesc! Asa cum ma mai indoiesc de eficienta concreta si durabila a ORICE este impus!
    Imi amintesc ca, atunci cand le-am povestit parintilor mei ca la scoala ni se spusese ca “eroii si-au dat viata pentru patrie”, ei m-au corectat spunandu-mi ca nu “si-au dat-o” ci “si-au pierdut-o!”, dar ca asta nu-i face mai putin eroi…

    “Ne uneşte faptul că dorim cu toţii mai binele celorlalţi cetăţeni ai ţării.” – sunteti sigur?
    Eu cred exact invers: ca, daca fiecare s-ar ocupa mai mult de sine si mai putin de altii, ne-ar fi tuturor mai bine! Conditia sine qua non ca sa fii in stare sa faci bine, este sa fii tu insuti bine!
    V-ati intrebat de ce, in avioane, in cazul depresurizarii se subliniaza (!) ca parintii care calatoresc impreuna cu copii, au obligatia sa-si puna ei, mai intai, masca cu oxigen, si apoi sa se ocupe de mastile copiilor lor?

    “Dacă ne vom contrazice doar cu privire la ce înseamnă a face bine, nu ne vom putea certa cu adevărat niciodată.” – ??? Pai, nu asta face omenirea din totdeauna: se contrazice DOAR referitor la “bine”?

    La multi ani tuturor românilor, felicitari fiecaruia pentru marele BLUFF din 16.11.14, si multumesc neamtului ca m-a facut sa ma simt mândru ca sunt român!

    • Vlad spune:

      @Falstaff

      O doza sensibila de luciditate.

      Viata este. Fie ca iti pierzi viata proprie sau ca ti-o daruiesti nu te poti sustrage actului vietii. Aritmetica vietii este ca daca tii de viata, fiind parte din ea, inseamna ca ceva iti scapa si ca automat o pierzi. Cei care nu mai tin de viata si s-au abandonat in intregime ei sunt cei care o castiga.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulţumesc pentru comentariu !

  8. Marius L. spune:

    Daca era dupa ethos-ul orthodox, iesea Ponta. Pentru ca ethos-ul mioritic, foarte atent la neschimbare, nu stie sa-si sara umbra. Aici a fost cu siguranta cel putin un accident de parcurs, cu timpul ne vom dumiri daca a fost cu adevarat un alt inceput, sau doar o minune lasata sa ne uimeasca trei zile.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Nu cred că a fost un accident de parcurs, modificarea e autentică, însă la fel de adevărat este că există oameni cu ethos-uri destul de diferite şi că ei trebuie să poată construi ceva împreună.

      gânduri bune,

  9. Adrian Rusu spune:

    ….simpatici intectualii ăștia. Nu e chestie simbolico-mitologico-culturală. E pe bune, trebuie sa-ti „schimbi sufletul”. De pilda in Romani, e cam asa: „am murit cu Christos ca sa renasc prin Christos” (o fi „întru” in romaneste). De altfel, trebuie sa mori intâi, ca sa reînvii pe urmă, nu? Nu poți învia daca esti viu – devine plictisitor.

    De unde o fi venind, stimate d-le Virgil Iordache, ideea cu „comportamentele performante dpdv economic”? Asta e Iov, de pilda, e Vechiul Testament. In crestinism ai „succes”, daca alegi bine, dar pe lumea cealaltă. In cea prezenta, n-ai. Alegi bine, cum ziceti, dar nu ptr ca te astepti la vreo recompensa. Capitalismul si crestinismul nu se pupă. Se va gasi pe la Ludwig von Mises, in „Socialismul”. Deh… Vi-l lipesc, ca sa nu fie dubii: „Un christianisme vivant ne saurait exister à côté et au sein du capitalisme”(cap 3).

    Dar in fine…acceptand doza de filistinism obisnuita la ortodocși, se poate zice ca intențiile sunt bune.

    • Adrian Rusu spune:

      (Locul corect este sub mesajul d-lui Radu)

    • Vlad spune:

      @Adrian Rusu

      Invierea inseamna trezirea spirituala. Prima nastere e nasterea biologica, pe asta nu o alegem, ne este daruita. A doua nastere e o posibilitate dar nu o certitudine. Ea devine posibila in momentul in care omul se rupe de conditionarea biologica si intrevede posibilitatea evolutiei prin ruperea de trecutul existential, de balastul mostenit si transmis inconstient prin educatie si prin contactul inconstient cu alti indivizi, si constientizarea existentei proprii in raport cu lumea. Participarea constienta la procesul evolutiv pana la disolutia existentiala cand omul realizeaza ca nu exista o separare intre el si tot. Aceasta reprezinta a doua nastere.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Interesant, a propos de capitalism şi ortodoxie, cum defineau comuniştii un filistin :)

      FILISTÍN, filistini, s. m. (Livresc, rar) Mic-burghez fățarnic, îngîmfat și mărginit, cu o concepție dogmatică despre lume și viață. ◊ (Adjectival) Piesele scrise pentru gustul filistin al burgheziei au fost înlocuite cu lucrări dra­matice de adevărată și durabilă valoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 104, 22/2.

      (Dicționarul limbii române literare contemporane, Autor: Colectiv, Editură: Editura Academiei Republicii Populare Române, Anul apariției: 1955-1957)

      • Adrian Rusu spune:

        Dar nici azi nu inseamna altceva! Singura vorba care s-a tocit este „mic-burghez”. Dar tot restul stă inca in picioare, oamenii au inca si mai ales conceptii „dogmatice” despre….orice care se poate concepe in maniera „vivanta”, (cf. L von Mises). Suntem virtuoși ai compromisului.
        @Vlad: „Disolutia universala” e din alt film. Crestinismul nu stie de disolutia asta. Este „metanoia” – schimbarea sufletului, in timpul vietii . De pilda inainte de botezul in Iordan, in gura lui Ioan Botezatorul, sau in dialogul cu Nicodim (cel putin la prima citire). Nirvana si „Marele Tot” sunt alte istorii.

        • Vlad spune:

          Stie si Crestinismul. Disolutia se intampla in momentul abandonului: in gradina Ghetsimani: “Totus, faca-se nu ce voiesc Eu ci ce voiesti Tu”

          • Adrian Rusu spune:

            (Insomnie). E curioasa ideea pe care v-o faceti despre asta. Primele randuri sunt corecte si intelegerea d-vostra e chiar relativ rare (de la „prima nastere” la „cu lumea”). Pe urma o deriva incongruenta: „faca-se voia Ta si nu a mea” nu sugereaza in niciun fel vreo „dizolvare”, ci acceptarea a contre-coeur a paharului pe care urma sa-l bea. Urmeaza de altfel o excursie in iad, si alte cateva fapte fata de apostoli, facute deci in stare de „dizolvare” dupa domnia-voastra, si in fine „Voi ramane cu voi in toţi vecii” – in Ioan. Se „dizolva” pe pamant, dar ramane prezent „oriunde veti fi adunati doi sau trei”…etc (Mat 18.19). O zice de altfel si sf. Pavel despre voia sa si alui Hristos, fara sa se „dizolve” in niciun fel. Adica vointa sa, a „eului” sau e „dizolvata” cu buna stiinta, fara insa ca el insusi sa se „dizolve”. (Sau: „Nu fac voia mea ci a tatalui…” (tot Ioan 6.39)). In fine….nu-mi ramane decat sa presupun un mic ornament new-age peste o intelegere initiala BUNA (a domniei-voastre, zic). Bine, soit, ne dizolvam….Dar „marele Tot” ?! Asta e „Brahman”; ar fi…. hinduism. In fine nu ma acroşez…pan`la urma nu sunt multi cei care inteleg raportul dintre conditionarea mostenita „in gene” si crestinismul ca act VOLUNTAR. Ma multumesc cu asta.

            • Vlad spune:

              Omul era pe cale sa fie omorat si el stia asta. Nu a fost o realizare doar in Ghetsimani o stia demult. Ce om vrea sa moara ? Nimeni … Orice altul ar fi fugit mancand pamantul fara sa-si mai puna intrebari existentiale. Sa fi fost bautul paharului un act de eroism egotic ? Atunci care ar fi rolul dialogului cu Tatal ? Eroismul ar fi fost un act asumat interior sau in relatia cu apostolii … Dialogul presupune realizarea legaturii intre TOT si El vointa lor fiind in fapt UNA. Cred ca ii imbarbateaza pe discipoli sa nu-si piarda increderea si sa nu spele putina in acele momente cheie. Gradul de constientizare al apostolilor era redus. Munca cu ei continua in timpul Cinei.
              Aforismele au menirea, ca si altele in acelasi ton sa sporeasca gradul de constientizare. Cele doua aforisme sunt in ton cu “Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”.

              Brahman, Tao nu pot fi indicate existential cu cuvinte. De aceea se folosesc aforismele. Esenta realitatii este nimicul, folosirea cuvintelor pot indica spre acesta, dar nu-l pot revela. In ultima instanta el se constientizeaza individual.

            • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

              Vă mulţumesc amândurora pentru acest dialog profund.

              Problema preocupă şi pe filosofi: De ce exista mai degraba ceva decât nimic ?

  10. padre spune:

    Mi se pare fortata si neavenita comparatia intre spirit si civic pentru ca eu vad aceste 2 valori ca exemplificare a unui profund respect pentru ceva; nicidecum diseminate, ci complementare prin natura omului care crede in Dumnezeu si nu-si constitue succesul prin forta, conjunctura de a calca pe altii pentru a face profit, sau a poza ca democrat.
    De fapt de aici pleaca explicatia rationala, a insuccesului national recunoscut, de a fi paraleli cu civilizatia occidentala neortodoxa: respectul indus de popii ortodocsi care difera fundamental de cel expus de cei neortodocsi. In timp ce noi ne inchinam la moaste si corupem financiar divinitatea nationala sa ne ajute la bac, la slujba, in dragoste sau ura, cei de dincolo gasesc puterea de a identifica omul neajutorat ca pe ceva normal fara a fi neaparat providential.
    Dl Iordache indeamna la depasire fara a evidentia limitele sub care ne aliniem disciplinati: raportul si analiza fata de puterea de umilinta a succesului prefabricat, furat conjunctural, desigur. Puterea damboviteana incepe si se termina la simbolul de forta de orice culoare: fizica, financiara, dogmatica, ideologica, etc. Iar noi acceptam sa ne supunem fortei pentru ca si spiritul ne indeamna sa plecam capul, inca din vechime: pe principiul ca fiind plecat scapa furiei taioase a boierului fortos si bisericos, in egala masura.
    Daca incercam sa extragem omul simplu din ecuatie ne lovim inerent de cele 2 dimensiuni ale limitelor nationale: credinta natanga, ca nu se poate decat asa, si spiritul vesnic tolerant, inclusiv la coruptia traditional majoritara: de la supravietuire la suprematie se pleaca din acelasi punct, cu aceeasi credinta si cu spiritul alterat de civismul nereformat…se poate chiar si altfel, numai sa vrem sa gustam respectul indiferent de religie sau formatie culturala. Oameni vii, in devenire sau tovarasi,soldari, in consacrare.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      De acord cu dumneavoastră, şi mie mi se pare că între cele două există o legătură organică. Rămâne, totuşi, un fapt social că se poate practica fiecare şi separat.

      Insistenţa pe legătura organică dintre ele apărea ca o critică a abordărilor separate, iar efectul ar fi fost de invitaţia la dispută, nu la unire.

      gânduri bune,

    • Adrian Rusu spune:

      Superb, Padre! (Cine oare va fi intelegand ce ziceti domnia-voastra prin „consacrare”?) Aseara l-am vazut pe Vanghelie, justificandu-si ingaduinta fata de Catalin Voicu- om cu merite, se pare, dar care a mai si gresit. (Asa e omul). Sunt tovarasi, ei doi, dar nu in locul in care ar trebui sa fie, ci invers, in cel in care ar trebui sa de desparta, cu dezgust reciproc. Ne mineaza „naturelul concupiscent”: suntem corupți, DECI vom accepta corupția celuilalt. Observati, Biserica joacă exact aceeasi partitura.

  11. carp spune:

    asertiunea ca statul occidental a prosperat copiind structurile acestei mari corporatii care spuneti ca a fost/este biserica catolica mi se pare falsa, indiferent de teza de doctorat sau cartea pe care le indicati. imperiile si regatele occidentale au avut in comun o structura statala destul de comuna cu ale altor imperii/regate neoccidentale, cu anumite devieri total necatolice (stilul britanic) in care stilul ce s-a impus ulterior a imprumutat din structura imperiului roman mai degraba. Poate biserica catolica a incurajat exploatarea si stabilitatea coloniilor, dar in general a avut un impact foarte redus asupra organizarii si bunastarii statelor occidentale. Exploatarea coloniilor si comertul au fost motoarele bunastarii vestice, nu influenta bisericii catolice.

  12. In sfirsit, un articol cu a carui concluzie sint pe deplin de acord!

    :)

  13. Vlad spune:

    @Virgil Iordache

    E o diferenta semnificatica intre preocuparile filozofice care sunt pur intelectuale si cele existentiale.

    Ideea este ca ne raportam la existenta indirect prin intermediul mintii. Iar apanajul mintii este limbajul. Limbajul face referire la ceea ce este sau la ceea ce nu este in mod absolut similar folosind cuvinte. Mintea are tendinta sa se identifice cu aceste cuvinte si sa confunde realitatea cu ele. Multe din cuvinte nu se mai refera la aspecte existentiale. Putem vorbi de dspecii disparute, pentru ca aceste cuvinte au ramas in mentalul colectiv dar ele nu mai indica spre nimic pentru ca speciile nu mai exista. La fel se intampla cu multe aspecte ale educatiei umane, obiceiuri inconstiente (de exemplu mentalitatea comunista) care nu mai fac parte din existenta dar au ramas ca un bagaj inconstient. Constientizarea si eliberarea de balast scoate omul din inertie si il aduce in prezent. Apropierea de realitate inseamna in ultima instanta eliberarea de necanismele inconstiente ale mintii. Esenta ultima a realitatii, adica momentul cand omul traieste efectiv constient este nimicul. Energia pura fara forma ca expresie a interioritatii formei dincolo de timp si spatiu inseamna viata. Omul, ca forma, recunoscand natura fara forna incepe in mod real sa traiasca, sa fiinteze, nu doar conceptual ci asa cum i-a fost harazit.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Pe vremea când căutam soluţii intelectuale la înţelegerea acestui nimic îl numeam sine transcendental. Aici e un text mai vechi, o parte din el a apărut în Idei în Dialog în 2007:

      http://virgiliordache.blogspot.ro/2011/06/creatie-si-evolutie-sau-despre.html

      Am renunţat deocamdată să mai lucrez în zona asta fundamentală, unde interogaţiile sunt general umane, m-am deplasat către chestiuni tehnice mai analitice.

      Pe plan existenţial creştinismul ortodox cuplat cu ceva gândire filosofică îmi este suficient.

      gânduri bune,

    • Ela spune:

      Se poate separa intelectul unui om de “restul” fiintei, al existentei sale…? (cu exceptia ascetilor hinduisti, dar si asta, in limita cunostiintelor noastre despre contextul practicii lor.)
      Vlad, cand spuneti ca “ne raportam la existenta indirect prin intermediul mintii”, inteleg ca dvs cunoasteti un alt mod, “direct” si fara “minte”…!? Va invidiez pentru aceasta performanta care, probabil ca, va evita migrenele, regretele, remuscarile…
      Eu nu stiu exact ;) cum i-a fost “harazit” omului sa traiasca, am impresia ,totusi, ca viata este un dar pretios si, in acest context, mi se pare cel putin nepoliticos fata de Cel care ni l-a oferit, sa-l demontam si sa-l intoarcem pe toate partile ca sa-l studiem mai bine (?), in loc sa ne bucuram, pur si simplu, de cadou!

      • Adrian Rusu spune:

        Mă tot minunez de distanta la care poate ajuge intelectul fata de problemele reale ale religiei.
        Intr-o directie: „existenta” nu epuizeaza starea noastra in lume, ptr. ca religia mai vede si o alta „stare de agregare”: fiinţa, adica existenţa latenta, înca nemanifestata ca existenta. In alta directie (inversa): S-au schimbat viscerele omului religios: mai nou, si anume de doua milenii, nu prea ne mai doare de ce poate si vrea „mintea”- ci inima. E o tumoare in sus si una in jos, erorile sunt deci simetrice. Ce facem noi aici e mai degraba sport. In fine. (Multumiri d-lui VI pentru prilej si pentru rabdare).

        • Ela spune:

          Adrian Rusu, poate ca o explicatie ar fi tocmai in tendinta omeneasca la competitie si confruntare, pe care o incepem (sau o extindem…) in noi insine, prin antagonismul minte – inima de care vorbeati, si la care religia nu are totdeauna raspunsul adecvat…
          Unii filosofi ne sfatuiesc sa ne ascultam mai degraba inima (intuitia) decat mintea, majoritatea clerului religios impune credinciosilor respectarea unor dogme care incep cu “trebuie”, si a caror rezonanta produce in oameni asocieri cauza – efect care nu mai lasa loc interpretarilor personale…
          “E o tumoare in sus si una in jos” – este o viziune pe care nu o impartasesc, atat din p.d.v. filosofic cat si religios, mi se pare regretabil, si chiar un pic pretentios (stim deja ce urmeaza…), sa ne pozitionam in “incurabili”… :(
          “Ce facem noi aici e mai degraba sport.” – exact !
          Si, in plus, acest sport (convivial!) prezinta un mare avantaj : toti participantii sunt castigatori :)

        • Vlad spune:

          Sportul e bun … tonifica.

          Iluzia temporala asigura starea noastra in lume.

          Pentru fiintare trebuie vazuta si nefiintarea, altfel religia ramane un hop.

          Cu alte cuvinte fiintarea si nefiintarea sunt strans legate. Nemanifestul, trece in manifest …

      • Vlad spune:

        @Ela

        In esenta nimic nu se poate separa de fiinta … totusi exista oameni identificati mai mult sau mai putin cu diverse parti ale fiintei, luand aceasta identificare drept intreg.

        Identificarea reprezinta in esenta egoul. Identificarea egotica afecteaza diferit oamenii. Unii sunt mai identificati cu corpul, cu mentalul, cu emotiile, cu instinctul sau un amestec de toate. Identificarea egortica se manifesta inconstient, fara ca omul sa realizeze ca repeta fara voia lui niste tipare venite din trecut. Salutul de zi cu zi, spalatul pe maini, reactiile emotionale reprezinta la cei mai multi oameni activitati mecanice invatate in copilarie si repetate verbatim si exemplele pot continua …

        Transformarea, cea de care vorbiti cand faceti referire la migrene succede dizolvarii identificarii egotice si presupune dezvoltarea mentala, afectiva si volitiva in asa fel incat actiunile noastre sa aiba un rezultat palpabil pentru ceilati semeni.

        Viata este un dar pretios, identificarile inconstiente nu. Viata ca manifestare constienta are valoare, atunci apare aprecierea pentru viata din ceilalti, pentru limitarile si neputintele existentei umane.

        Pai daca nu aveti o idee despre cum sa traiti viata … e foarte posibil ca altii sa aiba dureri de cap. Viata ne este daruita ca potential evolutiv … care se poate actualiza sau nu … Viata este si intr-o maimuta, o planta, o piatra … Omul e o punte … are posibilitatea sa aleaga. Alegerea aduce dupa sine si responsabilitate.

        • Ela spune:

          “Pai daca nu aveti o idee despre cum sa traiti viata … e foarte posibil ca altii sa aiba dureri de cap.” – daca ati stii cata dreptate aveti…!!! Anturajul meu poate marturisi ca nu sunt de loc “comoda”, dar “ma tratez” si eu, cum pot… ;)
          In fiecare zi am impresia ca tot ce am crezut ca am inteles in ziua precedenta, este de revazut…Paradoxal poate, nu ma intristeaza si nici nu ma descurajeaza nestiinta mea : perseverez !
          “Omul e o punte … are posibilitatea sa aleaga.” – Asa este, si probabil ca tocmai aceasta provocare permanenta da sens existentei noastre : ce invatam din alegerile gresite, pentru ca, din succese, se pare ca nu obtinem “decat” experienta?

          • Vlad spune:

            Nu inseamna ca daca anturajul nu are dureri de cap, durerea de cap nu exista …

            E bine ca va maturizati si ca aveti o atitudine deschisa in fata vietii …

            Invatam sa avem din nou incredere in viata …

      • Vlad spune:

        Empatia este un fel de comunicare direct … Contiinta este altul … nu exista limite si bariere … in realitate suntem toti una … gandurile, emotiile sunt vibratii energetice care se transmit. In esenta suntem toti un camp energetic in care exista parti de energie cu vibratie mai scazuta, mai ridicata.

  14. Ela spune:

    “Ne uneşte faptul că avem încredere în bunele intenţii ale semenilor noştri, deşi nu le acceptăm soluţia pe care o propun.” – Cred ca aceasta fraza poate reprezenta o baza de studiu a mentalitatii romane contemporane, nu numai pentru a identifica diferentele de abordare, ci pentru a identifica consecintele lor directe asupra vietii fiecaruia, respectiv a convietuirii in societate.
    Ce facem, concret, atunci cand ” nu acceptăm soluţia”?
    Nu s-au intocmit statistici in acest sens, tind sa cred insa ca multi romani reproduc tocmai ceea ce reproseaza, si “isi varsa amarul” pe altii, mai slabi decat ei… Este posibil deci, ca ideea “romanul este cumsecade” sa fie gresita!? Romanul este si indulgent si exigent, ca oricare alt om din aceasta lume, doar ca uneori pare ca se inseala de obiective, cu consecintele pe care le cunoastem…
    Totdeauna existand unul mai prost, mai amarat, mai slab decat altul, se alege facilitatea…dar se rateaza tinta care, cu timpul, dispare pur si simplu, si asta duce la regres social, prin frustrare individuala, sistematica…!?
    Imi place sa cred ca orice problema are solutie, si ca ea se gaseste mult mai la indemana decat ne-am obisnuit sa credem…

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulţumesc mult pentru comentariu. Sincer, nu ştiu cum reacţionează dacă nu i se acceptă soluţia. Dar e de gândit la aceste lucruri, într-adevăr aici poate fi cheia unei mai buni convieţuiri la scară naţională.

      gânduri bune,

      • Vlad spune:

        Oamenii reactioneaza diferit, in functie de interese, maturitate, relatii afective, familiale. Fiecare context are felul lui de a “accepta solutiile” si de a le refuza cu rezultate predictibile in sfera comportamentului uman: dezamagiri, nervi, persuasiune, blazare, acceptare.

        Intrebarea capata un interes in relatia individului cu societatea si anume prin intermediul structurii organizatorice: Statul. Mecanismele prin care Statul isi face “acceptate solutiile” este de domeniul patologic. Daca “solutiile” nu sunt acceptate exista metode punitive. Singura libertate a omului fiind de a spune ca nu e de acord. Orice om care ar aplica metodele Statului in cazul neacceptarii solutiilor proprii ar sfarsi pedepsit.

        Iubire cu forta nu se poate indiferent cum o iei. Statul in schimb practica siluirea.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)