Home » Fără categorie » Citesti:

Ratacirea lui Crin Antonescu (II)

Stefan Vlaston ianuarie 9, 2011 Fără categorie
77 comentarii 12,614 Vizualizari


Crin Antonescu, seful liberalilor, a gasit doua solutii pentru salvarea Romaniei: se pupa pe gura cu comunismul (PSD) si cu securitatea (PC). Nici ca se putea o combinatie mai mortala!

Dorinta orgasmica de a inlatura de la putere pe presedintele Basescu si PD-L i-a intunecat mintile. Nimic nu mai conteaza. Trecutul de dreapta al PNL, seniorii care refuza sa faca declaratii de sustinere, excluderea Monei Musca pentru acuzatii mai putin grave decat acelea adresate lui Voiculescu, nucleul dur al partidului, care dupa pupatul cu Mircea Geoana, inghitit cu greu,  trebuie sa asiste acum, neputincios, la un menage a trois: Antonescu, Ponta, Voiculescu.

Toata lumea intelege ca partidul lui Voiculescu cauta blana unui dulau sa intre in Parlament, mai putin intelege cum Antonescu accepta sa devina caraus de lux pentru un astfel de  partid minuscul. Cate voturi i-ar aduce PC, cand la trecutele alegeri abia strangea 2-3%?

Care sunt directiile de actiune comune pentru cele trei partide? Nimeni nu stie exact. Si sunt multe de lamurit. Cota unica vs. impozitarea progresiva, sprijinirea intreprinzatorilor vs ajutoare sociale, diminuarea rolului statului vs cresterea influentei statului in toate sectoarele, diminuarea impozitarii vs cresterea fiscalizarii pentru asigurarea bugetului, etc. Iar la impunerea clientelei pe posturi va fi macel in toata regula.

Din 1998 pana in 2008 am fost simplu membru PNL. M-am bucurat cand Tariceanu a devenit premier, sperand ca, in sfarsit,  va trece la modernizarea statului roman. Am tot asteptat dar, crunta dezamagire. Cand am vazut ca nu se intampla nimic in educatie, dar nici in alte domenii, am inceput sa-mi strig public dezamagirea. Drept urmare, am fost dat afara dar am si demisionat. Nu mai conteaza care dintre cele doua variante a contat.

Nu credeam insa ca decaderea PNL va fi asa de dramatica. Faptul ca Tariceanu si Vosganian au lasat bugetele praf si pulbere mai puteam trece cu vederea. Nu i-a dus mintea la mai mult. Dar sa nu te duca mintea si sa vinzi partidul primit in gestiune PSD-ului, cum a facut odinioara Athanasiu cu partidul lui Titel Petrescu, e prea mult. Nici  in visele cele mai negre n-as fi crezut asa ceva.

Cum o alianta bipolara nu s-a prea vazut pe meleaguri dambovitene, e clar ca, de fapt, PSD va conduce valsul. Iar PNL va trebui sa inghita toate piruetele. Ajungand un partid de stanga, anexa a PSD. Asta isi doreste activul PNL? N-as crede, pe multi ii cunosc drept oameni onesti si verticali.

Nici macar nu e o buna strategie. Eliberand culoarul de dreapta pentru PD-L, lupta se va da, la viitoarele alegeri, intre stanga PSD+PNL+PC si dreapta, reprezentata doar de PD-L, caruia nu-i vine sa creada ce bafta a cazut  pe capul sau. De aceea tace chitic, ca mortu-n papusoi. Cum sa nu-i convina asa ceva.

Dar noua, cetatenilor de rand, ce ne convine? Eu cred ca o clarificare a spectrului politic este benefica. Sa avem de ales intre doua partide mari, de stanga si de dreapta. Asa functioneaza parlamentarismul in multe tari si e bine. Nu ne mai zapacesc unii care se declara de dreapta dar au convingeri de stanga si invers.

In curand vom asista la Congresul de fuziune, comasare, alianta, a celor trei partide. La Sala Palatului, in amintirea congreselor PCR.

La masa prezidiului ii vom vedea imperecheati, pentru simbolistica momentului, astfel: Ion Iliescu langa Mircea Ionescu Quintus, Marian Vanghelie langa Neagu Djuvara, Radu Mazare langa Balaceanu Stolnici, Dan Voiculescu langa Dinu Zamfirescu si Victor Ponta langa Crin Antonescu.

Bravos! Felicitari!

In sala, jumatatea dintre participanti cu ochii in lacrimi.

Si uite asa, dupa disparitia PNTCD, inca un partid istoric se duce la groapa istoriei.

Implinind, in mod ironic, blestemul comunistilor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "77 comments" on this Article:

  1. Hantzy spune:

    De aceea tace chitic, ca mortu-n papusoi. Cum sa nu-i convina asa ceva.

    Unii tac, dar altii se-nghesuie sa zica si ei ceva. Titlul e promitator, insa in cuprins nik nou …

    • observator spune:

      Vreau sa spun ca nu sunt deloc impresionat de aceasta miscare politica.In Romania dupa 1990 s-a compromis tot ce se putea compromite dealtfel sa nu uitam caci noi am compromis si comunismul .Ce poti sa astepti de la Crin Antonescu ?Pentru el politica inseamna cacialma,ruleta.Ce este mai dureros este faptul ca probabil 95% din membrii PNL gandesc la fel.Setea de putere este mare nu mai conteaza cum se poate ajunge .Crin Antonescu mizeaza pe tradare el nu accepta UNPR in aceasta miscare dar ar primii cu bratele deschise pe orcine din UNPR .Cat despre seniorii din PNL sa nu fiti atat de sigur ca asezarea de care vorbeati ar fi chiar imposibila si chiar asa de deranjanta.

    • marius spune:

      in limba romana se scrie “nimic” nu “nik”

  2. kinn spune:

    S-a umplut contributors.ro de lamentari, dar multe seamana cu plansete ale unor bocitoare profesioniste.

    In fond, cu toate ca orice actiune ce-l ajuta pe Dan Voiculescu e intr-adevar regretabila, nimic din ce s-a intamplat acum nu e ceva nou. PC a fost la guvernare in 2004 alaturi de PD si Basescu, PSD si PDL au format o coalitie in 2009. Doina Cornea e anti-Basescu. Atunci despre ce naiba vorbim aici? Ba chiar PNL-ul din ’47 era in coalitie cu comunistii, asta ca replica pentru cei care deplang cu lacrimi de crocodil pierderea valorilor liberale. Sa fim seriosi, alianta PNL-PC este regretabila, dar in nici un caz nu este o mare lovitura. Votantii penelisti o vor privi, cred eu, tot la fel cum au privit-o votantii aliantei DA in 2004: un rau necesar pana trecem pragul, dupa care un sut in fund si gata.

    Adevarul e ca acum sau conturat doua optiuni de vot majore, complet in afara spectrului politic traditional dreapta-stanga. Alianta PNL-PC-PSD, pe de o parte, si PDL pe de alta parte, acopera amandoua intreg spectrul politic, de la stanga la dreapta, deosebirile fiind de alt ordin, dar concretizate mai ales prin pozitionarea pro/anti Basescu. “Bipolarizarea” esichierului politic de care vorbea altcineva aici pe contributors.ro s-a realizat, dar nu pe criteriile de orientare dreapta-stanga, ca nu asta il intereseaza pe alegatorul roman, ci pe altele.

    • Hantzy spune:

      Alianta PNL-PC-PSD, pe de o parte, si PDL pe de alta parte, acopera amandoua intreg spectrul politic, de la stanga la dreapta(…)

      Esti sigur?! Poate, dar trebuie lamurit cine e la dreapta si cine la stanga. De ce, prin alianta PSD cu Alianta de centru-dreapta (ca asa le place sa-si spuna!) rezulta ca ar fi de stanga, si nu de dreapta?! sau ca PD-L-ul cu radacini la fel de adanc infipte in solul stang-germinator ca si PSD e de dreapta si nu de stanga?! Optica leader-ilor sai e totusi similara cu a craiului de la Rasarit, si el tot calvit, tot mascul, tot ofiter, tot prin strainataturi, tot trimis de structurile de dinainte, tot …

      • Ca doar n-o fi PNL-PC-PSD de dreapta. Incepem sa nu mai intelegem nimic.

        Nu e folositor sa ametim electoratul. Important este ce-si propune PSD, care va fi vioara intai, fara indoiala, ce-si propune PD-L. Ca in rest, etichete d-astea ca afara e vopsit gardul…

        • Hantzy spune:

          deh, domnule Vlaston! deformatie profesionala: imi place sa judec de la general la particular.
          Nici teorema lui Pitagora pentru triunghiuri dreptunghice n-am inteles-o pana n-am studiat-o pe cea generalizata. ;-) De aia imi place sa ma duc mereu la prima intrebare, la alpha si ma intristez cand ma apropii de omega …

        • George spune:

          Eu nu inteleg (nici la dv., nici la d-l Basescu) de ce este asa nevoie de a clarifica pozitia exacta a partidelor (aliantelor, cumetriilor), ca ar fi sau nu la dreapta, centru-stanga, extrema nu-stiu care, etc.? La ce ajuta? Cu atat mai mult, nu inteleg de ce pozitionarea asta este folosita pentru a ataca un partid. E mai bine sa nu ai definita nici o idologie exacta, sau mai rau, sa slalomezi cautandu-ti o identitate ideologica (e clasic pentru pd, apoi pd-l, apoi pdl — iata, si numai din jocurile astea de litere ne dam seama de joaca de-a doctrina la acest partid)? Fiindca eu nu vad in alaturarea PNL de PC o renuntare la statutul fiecareia, la ideile ce le “imping in lupta”. Este o alianta care are un obiectiv major: salvarea Romaniei! Obiectiv nobil, la care, incet-incet or sa adere nu numai alte partide, dar si membrii ai unor partide care azi ii critica pentru pasul acesta
          Si stiti ceva? Am o banuiala: peste vreo doi ani, chiar si dv. veti fi de alta parte a baricadei! (E greu sa faci primul pas, apoi devine obisnuinta).

          • daniel c. spune:

            in general partidele de drepta, incearca sa cheltuie, cat mai multi bani de la buget, pt crearea de locuri de munca, prin icurajarea micilor si marilor intreprinzatori, etc etc. Partidele de stanga, ii cheltuie pt cresterea salariilor, pensiilor si a altor ajutoare sociale. Partidele de stanga incurajeaza lozinca Muncim nu muncim, statul are grija de noi(ea de la cei care au mult si da la cei care nu au). prin masurile de dreapta de dreapta, in schimb, incurajeaza munca,: Muncesti mult ai mult, muncesti putin ai putin, nu muncesti nu ai, statul nu iti da nimic, ci iti ofera doar posibilitatea sa-ti gasesti un loc de munca, prin stimilarea, si incurajarea mediului privat. Simplu ca buna ziua. Romania are nevoie de politici de dreapta in acest moment, Faptul ca nu prea se intelege care sunt partidele de dreapta, in ro, asta e clar, insa se vad foarte clar care sunt partidele de stanga(comuniste), iar PSD-ul si PC-ul sunt clar partide de centru stanga. PNL nu are nici o docrina la aceasta ora, decat oportunismul, iar PDL trebuie sa demonstreze(prin masurile luate anul acesta a incercat ceva) ca e4ste intradevar un partid de centru dreapta, si asta pt ca dupa mine e mai mult de centru.

      • kinn spune:

        Vroiam sa spun ca PNL-PC-PSD acopera intreaga axa stanga-dreapta, la fel cum si PDL acopera, de unul singur, intreaga axa stanga-dreapta. Un cetatean generic de dreapta sau de stanga se poate regasi cam la fel in ambele miscari. E normal pana la un punct, in conditiile in care Romania nu are prea multe optiuni; oricine ar guverna, trebuie (si suntem trasi) sa mergem mai mult inainte, decat la stanga sau la dreapta.

      • prudent spune:

        in alianta dintre un elefant si un soricel (sau catzel) cine da orientarea? La numere PSD este elefantul politic, iar PC+PNL – soricelul? cum sa aiba orientare ANTI-MARXISTA (rolul statului, impozitarea “bogatasilor”, taxarea capitalului si nu a muncii, asistenta sociala 360 grade) aceasta alianta? PSD ar pierde milioane de voturi la fiecare POMANA eliminata! Optimist vorbind, poate Crin lua mai mult de 23-25% din voturi? nu se poate AJUNGE la guvern cu aceasta cifra (Tariceanu a RAMAS la guvern – mare diferenta). Iar pt. prezidentiale, poate ajunge Crin macra in turul 2, fara neutralitatea binevoitoare a PD sau A PSD?

    • dorin valeriu spune:

      si pozitionarea asta ti se pare logica? ma gandesc, din punct de vedere politic, pentru ca omeneste poate fi explicabila, de vreme ce Basescu, lipsit de maniere cum e, a jignit pe multi, absolut gratuit, doar pentru ca nu-si poate tine gura si simte o nevoie disperata ( de mahala ) sa aiba ultima replica. dar un adevarat om politic nu poate proceda asa cum a facut Crin Antonescu. atunci cand e in joc interesul tarii si al partidului pe care il conduci trebuie sa sti “sa incasezi” pana la un punct (care n-a fost atins ) si sademonsterzi apoi ca ai avut dreptate si ai respectat mandatul pentru care liberalii te-au pus acolo !

    • dorin spune:

      O colaborare “minima pana in 2019″ he he, si maximul cat 2050?

  3. Gabriel Ogoranu spune:

    Imi permit sa va raspund la intrebarea : ” Care sunt directiile comune de actiune pentru cele trei partide ? ” . O directie principala va fi orientarea Romaniei ( in cazul cand preiau puterea ) spre est , la inceput economic , apoi ….. vazand si facand . Oligarhii FSB-isti rusi nu se incurca cu ” Monitorizarea pe Justitie ” si nu au Organisme de Lupta Anti-frauda . Dinu Patriciu , omul din spatele PNL , cel care isi exprima opiniile anti-UE pe la toate televiziunile in urma cu 5-6 ani , acuma nu ezita sa-si exprime satisfactia ca , am ajuns la mila FMI pentru ca am crezut ca prostii in idoli falsi ( UE si NATO ) . Bolsevic de interesanta argumentatia sa din articolul ” Al patrulea Reich ” ( Adevarul ). Ne ocupa ocupa economic hinterlandul german , in timp ce noi stam ca prostii in UE in loc sa ne dezvoltam singuri , precum Turcia si Georgia ( asta e mesajul transmis Griveilor ) .Interese economice in est nu in vest au si Voiculescu si Vantu . Interese politice genetice , le-as spune , catre Moscova , are si PSD -ul , unde Iliescu ( cel care in 1991 le spunea rusilor ca ” antisovieticii din tara , actioneaza peste tot ajutati de anumite forte din Vest ” si ca ” Salvarea URSS in orice caz…in asta vedem noi obiectivul nostru ” ), il creste pe maoistul si guevaristul Ponta , cel care ” ii admira cariera politica de 60 ani “. Prin urmare nu trebuie sa ne inchipuim ca , cele trei partide , nu vor trage carul in Directia buna ( pentru EI ) , catre Est .

  4. Acest lucru deschide portile larg pentru un nou partid modern, de orientare economica liberala care poate atrage oamenii valorosi si integri din PNL si PDL!

    • Hantzy spune:

      Mai multe sanse ar fi sa gasim oameni integri la coada la Administratia financiara … insa nu stiu daca valoarea lor consta si in initiativa.

    • Sunt multi specialisti, intelectuali de marca, recuperabili pentru politica. Dar cu o conditie: sa aiba incredere in lider. Ca nu va trada mai devreme sau mai tarziu. Pana una alta doar Monica Macovei indeplineste, in opinia mea, aceasta conditie. Dintre cei cunoscuti. Nu sunt excluse surprize.

  5. DanSu spune:

    Buna seara domnule Vlaston.
    Cei ce mereu reproseaza alinata PDL cu PSD din 2008 sau DA cu PC in 2004 uita un singur lucru: aliantele s-au facut pentru o constructie (criticabila sau nu). S-a dorit de fiecare data preluarea puterii – pentru a putea guverna, pune in aplicare programe/proiecte. Ca nu s-a facut ce trebuia sau nu s-a facut cum trebuia, e alta discutie.
    Alianta PNL-PC actuala este o alianta pentru deconstructie. Singurul proiect clar este: “jos Basescu”. Ma rog, asta este nivelul opozitiei. Ce e pacat este ca nici nivelul din celalalt capat al balantei nu este mai ridicat, dar asta e deja cu totul si cu totul alta poveste.

    • Multa lume critica, pe buna dreptate pana la un punct, alianta PDL+PSD de la sfarsitul lui 2008. Se uita insa un lucru. Alternativa ar fi fost o alianta PSD+PNL imediat dupa 2008, cu prezidentialele in fata, care nu se stie cum s-ar fi terminat. In conditiile crizei, sa ne imaginam unde am fi acum.

    • kinn spune:

      S-avem pardon, categorisirea “pentru constructie” vs. “pentru deconstructie” e foarte flexibila, atat de flexibila incat e complet interpretabila. Si acum, ca si atunci, se doreste preluarea puterii, si se accepta solutii imorale pentru asta. In 2004 se dorea jos PSD, acuma e jos PDL si Basescu. Povestea cu proiecte/programe e o gluma, ce proiecte si programe si-a dorit cu ardoare sa implementeze PDL in 2009? Poate cei 1000 de km de autostrada de care vorbea Berceanu in campanie ? :) ))

    • cumanis spune:

      De asemenea se pare ca lumea uita faptul ca, imediat dupa alegeri, PDL a invitat mai intai PNL (atat in 2008, cat si 2009) sa participe la o alianta de guvernare. In 2008 Tariceanu a reactionat foarte, foarte incet – si mai mult a zis decat da. In 2009, Antonesc a zis nu, cu toate ca de data asta Tariceanu a fost cel care a sustinut clar de tot participarea la guvernare. Totusi, Antonescu si-a impus punctul de vedere.

  6. ratacire, deci. asta inseamna ca o vreme a mers pe drumul cel bun. si daca momentul de varf al lui crin antonescu a fost, pana acum, episodul confruntarii cu trauian basescu la cluj? pentru ca tot ce a urmat ne-a aratat un lider neinspirat (aliindu-se si topaind alaturi de geoana in noaptea pierderii alegerilor) si chiar gaunor – daca ne uitam cu cata dezinvoltura a ratat toate temele politice si, mai ales, practice, ale crizei. nu l-am auzit niciodata vorbind concret despre problemele clasei mijlocii decimate de criza si derutate, macar ca asta ar trebui sa stea in fisa postului oricarui liberal. dar el mai are, totusi, o sansa – paradoxal, din aliantele pe care le va face in urmatorul an – probabil ca nici voiculescu nu vine chiar cu mana goala si cu antenele. ramane de vazut daca ceea ce va castiga va fi macar egal cu ceea ce a pierdut zilele astea. dar calculele astea nu-s indeajuns nici macar la electoratul lui ponta. mai multe:
    http://cursdeguvernare.ro/cum-se-vor-stradui-victor-ponta-si-crin-antonescu-s-o-sustina-pe-alba-ca-zapada.html

  7. pehash spune:

    “Eu cred ca o clarificare a spectrului politic este benefica. Sa avem de ales intre doua partide mari, de stanga si de dreapta. Asa functioneaza parlamentarismul in multe tari si e bine.”
    Cred ca ar fi bine sa mai petreceti ceva timp analizand acest subiect domnule Vlaston. Acum cateva zile scriati ca va deranjeaza “eticheta portocalie”, dar acum scrieti ca este rezonabil sa impartim scena politica in doua tabere si gata..
    Democratiile la care va referiti au aceasta problema a polarizarii stanga/dreapta tocmai pentru ca interesele economice dicteaza reprezentarea politica. Pe masura ce lobbyul afaceristilor este mai putin acceptat in politica, polarizarea dispare. SUA vs Elvetia.. UK vs Suedia..

    Eu cred ca o solutie ‘minune’ pentru Romania ar fi ca la alegerile din 2012 sa nu mai existe partide, sa existe doar candidati independenti. Sa nu se mai accepte aliante si migratii stanga dreapta cum am vazut in ultima vreme. Cand te duci sa votezi sa-ti fie clar pe cine ai votat si in urmatorii 4 ani sa-ti fie clar cine te reprezinta si ce a facut, cum a votat la legile importante, cu ce propuneri a venit, etc.

    Am ajuns astazi la parodia asta de democratie, in care votul la o lege importanta este dictat de 2-3 romani care spun ‘votati toti asa sau sunteti exclusi din partid’, cu tente de umor negru in tabara pdl, care le cere parlamentarilor sa nu voteze deloc, de teama ca vor incurca urnele.. sau butoanele. Pai toata romania a votat la alegerile parlamentare doar cu ponta, crin sau boc? Eu nu vreau doua partide mari!

  8. Tio spune:

    Domule Vlaston, daca ne uitam o clipa si la liberalii de rind, la membrii de partid, teritoriu etc, cum se explica ca nu exista nicio reactie pro sau contra fuziune (poate nu am gasit eu) ? E un asa partid istoric condus in intregime de 5 “personalitati” doar dupa bunul lor plac? Chiar nu s-a depasit deloc modelul PCR? E la fel in toate partidele?

  9. Cornel spune:

    Eu sunt convins ca Antonescu nu si-a dorit acest concubinaj cu PC dar nu a avut incotro, Felix i-a pus sula in coaste si i-a zis ca ori cu ei ori pac la ziar cu repetentia si chiulul din parlament non stop la Gabrela, Gadea, Ciutacu etc pana ce isi va lua adio de la presedintie. Felix asta se agata de tine ca raia, nu scapi de el, vrea omu neaparat in parlament ca sa aiba imunitate, stie ca altfel puscaria il paste pentru manariile pe care le-a facut.

  10. revelare spune:

    Indiferent de unde a plecat, PD-l se duce spre dreapta si se afirma clar ca un partid de dreapta. mai are sa se debaraseze, de unii dintre cei care au fost acolo sus, in partid, cand a a inceput sa se articuleze pe scena politica si era inca aproape de centru.
    Dar a fost singurul partid, care si-a crescut si promovat o generatie viitoare credibila, tehnicista si nu afacerista, legata de ideologie nu de contracte.
    Preda, cei doi Ungureanu, Macovei, Baconschi si altii .. Pe cine poate pune in fata acestora PSD, PNL, PC ?

    Ceea ce este absolut ocultat, este ca in PNL a avut o buba foarte mare, daca acest partid se sparge in 2 la inceputul perioadei cand guverneaza intr-o perioada de avant economic… Toata lumea tace. Iar ce a facut acel PNL ramas PNL, in alianta cu PSD nu trebuie sa mai mire pe nimeni, ca azi il vedem pe acelasi PNL “casatorit” cu acte cu PC.

    In sfarsit avem un partid de dreapta…. Nu dati cu pietre, ca nu ar fi perfect si foarte curat, dar este acolo unde nu a mai fost nimeni pana acum si are resurse sa evolueze pozitiv in continuare.

    Nu am incotro, dupa PNT-CD nu am avut in ce alta barca sa trec (la vot), ca sa pot fi cat mai departe PSD, PC, PRM (despre care se pare, si sper, ca nu a mai ramas decat o amintire parlamentara, evacuarea lor fiind poate si o evacuare de pe scena politica)…

    Ca sa ajungi departe iti trebuie o masina rapida si puternica, dar daca astepti sa treci din carul cu boi direct in Ferrari, astepti vesnic. Mai bine treci cate de repede in Trabant, apoi in vreo broscuta si asa mai departe… sa speram ca Preda, cei doi Ungureanu, Macovei, Baconschi si altii vor consolida un partid de dreapta autentic si necorupt, in anii ce vor veni

    • om simplu spune:

      Daca in toate guvernarile iliesciene nu s-a reusit ingroparea totala a Romaniei, ei bine, acest act va fi desavarsit in totalitate de aceasta alianta (psd + pnl + pc), care in dorinta lor oarba de a-l da jos pe Basescu cu orice pret, nu se gandesc ca acest pret va fi chiar ingroparea definitiva a Romaniei. Si nici nu au altceva in capetele lor luminate decat detronarea lui Basescu si sa puna si ei putin mana pe ciolan , chiar daca alianta asta este cea mai mare aberatie. Si cum sa nu fie cand pc-ul se lasa de psd, se aliaza cu pnl pentru ca mai apoi sa se lipeasca iar de psd, rusineeee.
      De neinteles este Antonescu, care ar fi fost de stimat, dar se pare ca nici pe el nu-l intereseaza bunul mers al tarisoarei noastre.
      Se gandeste poate ca e mai bine ca si pe viitor sa tot asistam necontenit la circuri politice, decat sa fi luat cel putin o atitudine la bunul mers al lucrurilor in tara asta, sau la nedreptatile care incep se pare, sa ne cam loveasca din partea mai marilor europei.
      Tine-te de Ponta , d-le Antonescu, care in afara de ironii de prost gust , mostenite de la Nastase, nu stie nimic , dar e pacat totusi de tara asta.

  11. marius spune:

    As avea o intrebare care nu are legatura cu subiectul de azi.
    Stiu ca legea educatiei a fost foarte bine primita pe acest blog. Vad in presa ca fostul ministru al educatiei, domnul Andrei Marga, tuna si fulgera impotriva ei. Nu inteleg argumentele, dar ma pune pe ganduri.
    Eu cred ca domnul Marga e o personalitate – e un domeniu unde se pricepe.
    Imi puteti da o sugestie de unde inversunarea de astazi – e ceva ce imi scapa? E legea asta atat de discutabila?
    Va multumesc.

    • Dl Marga este incompatibil: sotia domniei sale ii este subalterna. In plus, anul acesta trebuie sa se pensioneze.

      • Cornel spune:

        Imi cer scuze, d-l Marga este obligat sa se pensioneze conform noii legi, nu se pensioneaza ca vrea el, ca nu vrea, banii pe care ii castiga in Romania i-ar castiga si daca ar fi profesor la Oxford.

    • prudent spune:

      cf. noii legi, dl.Marga nu poate fi si rector si vicepresedinte PNL! In afara de “nepotismul” de la UBB.

  12. Radu spune:

    Fac un pariu cu dumneavoastra, poate chiar doua.
    Va spun eu un partid care se va duce la gropa dupa alegeri: PD-L. PD-L fara Basescu nu exista, iar Basescu sta groaznic in sondaje, la fel ca Boc si pseudo-guvernul pe care il conduce.
    Alianta e doar temporara, se va destrama sau nu in functie de sondajele de la alegerile urmatoare.
    De asemenea, aceasta alianta nu este facuta de Antonescu si Voiculescu, ci de Patriciu, Voiculescu si alti oameni de afaceri influenti din Romania pentru a darama un partid care nu le reprezinta interesele. Cred ca treaba sta chiar atat de simplu, la noi nu mai exista partide, ci feude si proprietari ale acestora.

    • dodu spune:

      dati-mi voie sa va contrazic
      - PD-L va exista si dupa alegeri si dupa Basescu. Noua alianta PNL-PC+PSD tocmai consfinteste faptul acesta prin simplul fapt ca nu poti avea o alianta impotriva cuiva in prag de desfintare. Ca PD-L va fii in opozitie, e alta poveste. Cat despre Basescu, el se afla in postura lui Iliescu : si pe vremea retragerii tov. Ilici s-a zis ca PSD-ul se va desfinta si iata ca nu sa intamplat!
      Cat despre sondaje e dificila interpretarea lor: spre exemplu ultimul sondaj IRES(http://www.ires.com.ro/articol/121/percep-ia-riscului-%C8%99i-adaptarea-la-criza-a-romanilor-in-2010) ce analizeaza anul 2010, arata un procentaj peste medie a optimismului in zonele de influenta PD-L : Banat+Transilvania si sub medie in zonele PSD(Moldova). Ceea ce da bine pentru PDL – dar rezultatul final(al alegerilor) insa va depinde si de ce tampenii mai fac PDL-isti in continuare.
      In schimb legat de partea politica, ce valoare mai au sondajele cand aproape 70% din respondenti nu sunt interesati de viata politica? spre exemplu daca X politician e la 20% “incredere” in cei 30% interesatii de politica, real si global vorbim de doar 6%!?

  13. Marian spune:

    Perfect de acord cu ceea ce scrie in articol. Totusi de ce PDL ar fi de dreapta ?

    • Radu spune:

      Subscriu la ce a zis Marian. PD-L nu este un partid de dreapta decat pe hartie, nu a luat nici o masura de dreapta pana acum, desi e la putere. De fapt, in Romania nu prea exista doctrine. Exista doar conceptul “noi, politicienii” si “restul lumii”.

    • pehash spune:

      simplu. daca era un partid de stanga ‘rezolva’ criza redistribuind veniturile celor bogati catre cei mai saraci. a taiat egal de la toti.. deci e mai liberal decat liberalii.. :)

    • marius spune:

      e de dreapta pt ca a avut curajul sa inceapa curatenia printre bugetari

  14. haidade spune:

    Nea Vlaston, deocamdata asta e o alianta, nu a inghitit PNL PC. Daca sta matale mai bine si te gandesti o sa-ti aduci aminte ca PD a inghitit PUNR si partidul lui Magureanu, care nu mai stiu nici cum se chema. PD a fost si in Internationala Socialista. Dar au trecut anii si acum sunt mari anticomunisti, vorba vine.
    Din punct de vedere moral e gresita alianta PNL cu PC. Politic insa s-ar putea sa fie o mutare buna. Problema matale e ca nu prea intelegi politica. Si cu martiriul matale in PNL cred ca e bine sa o lasam mai moale ca doar erai director de scoala, nu ai stat atatia ani degeaba la partid. Adica ai fost un fel de dizident ca Iliescu care era director de editura.

    • Psi tocmai asta e tragedia: e imoral dar politic corect. Cand vom invata sa le punem in acord?

      • haidade spune:

        Nea Vlaston, in Romanica nu poti sa pui in acord politicul cu morala. E simplu. Pentru aceasta trebuie sa intelegi politica, care nu prea are prin definitie prea multa morala si mai apoi sa intelegi politica autohtona care nu are nicio legatura cu morala. Acuma daca vreti putem veni cu naivitati ca articolul matale. Cum sa spui ca PNl merge pe stanga si elibereaza culoarul pentru PD? Si de aceea vezi doamna tace PD-ul. Hahahahaha. In Romanica se voteaza cu doctrinele in procent de maxim 10%. Se stie ca partidele nu le respecta. Aici nu se voteaza idei ci oameni care trebuie sa fie cat mai apropiati de populime. Oricum mi-a placut la nebunie cum ai asteptat matale 10 ani in partid sa treaca Tariceanu la modernizarea statului roman. Cred ca la un moment dat s-a plictisit Tariceanu sa te vada atata asteptand si a zis: dati-l mai afara pe Vlaston asta ca altfel ramane la noi in partid si nu mai ajunge martir al neamului. Bine, combateai din interior, stim. Esti haios.

        • Nea bau: parerea matale e parerea matale. Sa vedem insa cine rade la urma. Cat despre politica si morala, vazui cata imorala aveti. Da nici nu pretindeti, e drept. Aici sunteti morali, recunoasteti ca sunteti imorali.

          • haidade spune:

            Sa vedem cine rade la urma zici matale. Nene Vlaston, nu fac politica, doar urmaresc fenomenul si incerc sa inteleg. Nu mai am naivitati politice din 2000. N-am stat intr-un partid 10 ani ca sa vad ca el nu modernizeaza statul. Nu merg cu voiosia cu care poti merge matale si alti naivi la vot. Merg insa pentru ca asa consider ca e normal. Nu m-a pus si nu m-a tinut niciun partid in vreo functie. Rad insa foarte sanatos cand iti citesc naivitatile. Politic nu exsti.
            Zici: “Nu ne mai zapacesc unii care se declara de dreapta dar au convingeri de stanga si invers.” Esti inca zapacit nene Vlaston. teribil de zapacit.

    • Diana spune:

      Scuzati-ma ca intervin, dar se pare ca unii de aici nu au inteles problema: PNL nu mai exista, exista o alianta zisa de centru-dreapta realizata prin fuziunea fostelor partide. Ca o se reinvie in 2012, 2019 sau cand se va hotari Crin Antonescu sau urmasul sau sa-l resusciteze si cum, slaba speranta. Si nu ziceti ca marele Will, “ce-i intr-un nume?”. PNL a fost un partid cu istorie mare, sau cum se zice acum, un “brand de succes”. Sa renunti la el nu e numai imoral, e si o imensa prostie. Ce vor cauta alegatorii pe liste? Credeti ca toti se uita la Antene?

      • haidade spune:

        Tanti Diana, de unde stii matale ca e mort PNL? O alianta de partide se poate face si desface oricand. Referitor la ce vor cauta alegatorii pe liste va propun sa va concentrati putin: alegatorii PNL, nucleul dur, vor stii ce sa caute. Restul, nehotaratzi si populime in general, vor vedea o alianta de dreapta condusa de Crin. Cum vrem nu vrem Crin e destul de sus in sondaje nu cred ca arata rau. Politic vorbind. Din punct de vedere istoric conteaza mult mai putin in Romania actuala si ce exemplu mai bun avem decat marele Conducator: demnitar la Anvers si mini bishnitzar in regimul comunist, omul care declara ca ministru ca nu avem nevoie de autostrazi, inghititor ca presedinte de partid al partidului lui Magureanu si al PUNR, declarat de partea chiriasilor in 2000 in detrimentul proprietarilor si acum devenit mare om de dreapta, cel care spunea ca nu avem nevoie de uninominal ca la un an sa fie marele partizan, devenit anticomunist si antiiliescian dupa ce in 2004 la preluarea mandatului a declarat ca are un respect pentru Iliescu. Nu mai vorbim de declaratiile recente schimbate cam la 6 luni. In acest context credeti ca mai conteaza in Romania istoria cuiva sau a ceva?
        Eu ma indoiesc tanti Diana…

  15. Tori spune:

    unui PNL respectat.

  16. nerone spune:

    o corectie la prima fraza : se pupa pe gingii cu psd, ii pupa’n c’r pe felix si toata lurmea rade, canta si danseaza. exact cum prezicea oracolul vintu.
    de doi lei speranta…

    • Emil spune:

      @nerone: uitandu-ma la “calitatea” comentariului, cred ca ati mancat o litera din nickname – acesta trebuia sa fie “neurone”. (nu stiu latina, da’ imi place ca are o forma de “singular absolut” si ca asta ii e forma).

  17. Marian spune:

    Saracu Antonescu, e disperat! Era alb la fata la conferinta de presa si dadea din mana stanga cu pumnul strans de cred ca a facut febra musculara. E terminat ca om politic si a terminat si PNL cu ocazia asta. El si Patriciu!
    Daca te uiti pe Realitatea sau Antene, noul pact intre PNL si PC e trecut la si altele, ni se prezinta la toate jurnalele pe primul loc eventualele greve din minerit, inchiderea podului de la Cernavoda si buletine meteo.
    Daca ar fi fost o miscare cu adevarat castigatoare si nu un dezastru pentru PNL, ar fi fost supermediatizata de dimineata pana la doamna Grecu, de la doamna Grecu pana la Gadea, de la Gadea pana la Badea si inapoi.
    Lovitura data celor care mai sperau in liberalismul PNL a fost atat de groaznica incat numai eu stiu trei prieteni din care doi nu se vor mai prezenta la vot iar unul va vota invers, cu PDL.
    Se pune accentul pe puterea mediatica a Antenei 3, de parca ar fi greu sa intri pe paginademedia.ro si sa vezi ca in ultimele 3 luni au pierdut peste o suta de mii de spectatori iar in Prime Time si a ajuns pe locul 5, dupa OTV. Isi pierde credibilitatatea odata cu plecarea lui Oancea care va deveni, prin B1TV, prinicipalul concurent. Realitatea TV s-a prabusit realmente in noul an la 1,2 rating, adica cam 120000 de telespectatori, de la 2,2 cat avea acum 3 luni.
    Inteleg disperarea opozitiei asa cum inteleg si insistenta jurnalistilor mogulisti de a prezenta aceasta alianta ca vectorul principal al Opozitiei. Numai ca nu toti suntem prosti si intelegem perfect ca odata stabilita si cealalta coalitie, PNL va fi asimilat, comasat, unit (cum zicea Porumbacu) cu PSD, iar toata lumea va zice ca PNL s-a unit cu comunistii de stanga pentru ca si ei au acelasi viziuni stangiste.
    Practic, cu voia sau fara voia jurnalistilor platiti de moguli, apar doua forte care vor alterna de acum incolo la guvernare, una de stanga (PSD,PNL,PC) si una de dreapta (PD-L,UDMR), UNPR urmand sa mai smulga de la PSD electorat mai luminat. Sa nu-mi spuna mie cineva ca dupa orice guvernare, cei carora nu le-a placut ce au facut guvernantii, vor alege tot din partidele care au format guvernul si nu din opozitie! Asta e pentru prosti, nu pentru realisti.
    Antonescu e terminat ca om politic, nici nu se mai pune problema de presedentie iar PNL a dat cu bata in balta cu el la conducere si isi va pierde tot electoratul fiind asimilat de PSD dupa alegeri. Sansele ca PD-L sa guverneze si dupa 2012 devin pe zi ce trece tot mai mari!

    • Mari spune:

      Familia mea care a votat PNL cam tot timpul, il injura acum pe Antonescu mai mult decat pe Basescu si se intreaba practic unde este liberalismul.

  18. Edi spune:

    D-l Antonescu daca gandea bine, sau mai bine spus daca asculta si de altii putea sa duca singur PNL-ul la guvernare (dupa alegerile din 2012). Si il putea duce chiar cu toate carentele domniei sale (pentru o persoana care vorbeste atat de mult nu spune mai nimic). In schimb a ales sa faca aceeasi greseala ca si cea dupa turul 1 de la prezidentiale, sa de-a cu batul in balta.

    Sa nu ma intelegeti gresit, probabil ca PNL-ul va castiga ceva in 2012 si probabil prezidentialele (asta daca nu cumva presedintele Basescu nu va scoate un as din maneca, dar nu imi dau seama cine ar putea fi), dar pe termen lung electoratul nu va uita.

    PDL-ul este ca un alegator obosit pe locul 3-4 care dintr-o data s-a trezit cu un culoar in fata. Daca va spinta numai de el depinde. Banuiesc ca PDL-ul se bazeaza pe o eventuala crestere economica care va fi vanduta populatiei ca o victorie, insa aceasta crestere nu va exista anul asta. Deci daca asta ar fi strategia lor, mai mult ca sigur ca este una gresita.

    • Diana spune:

      Iar nu ma pot opri sa nu intervin. Mai oameni buni, pentru un osisor la guvernare -se poate, sa fie primit, dar chiar vedeti voi activisti pesedisti alergand peste campii si munti sa-i asigure alegerea lui Antonescu presedinte(ca alianta de care pune nu prea are structuri in teritoriu)? N-au facut-o ei pt. Gioana! Pe viitorul presedinte o sa-l cheme Oprescu, Isarescu, sau cum il va chema (sunt in criza de idei). Dar nu Antonescu. Asa ca s-a vandut repede si ieftin, cum spune cantecul. Am uitat: se asteapta Diaspora (astia sunt baieti cititi si cred c-au aflat de legea lui Voiculescu pentru vinderea caselor nationalazate catre chiriasi!)

  19. Ina Eyre spune:

    Domnule Vlaston,

    V-a tratat domnul Marga cu o pasta de copy delicioasa.
    HotNews a lasat intrebarile vizibil, tocmai pentru a-i da domnului profesor sansa de a le vedea anticipat si de a veni cu raspunsuri pregatite, aceleasi cuvinte goale de continut.
    Dumneavoastra aveti certitudinea ca ati primit raspunsuri?

    Cit despre noua alianta, sa ne bucuram! Romanii isi doreau un om politic nou: iata ca a aparut. Se numeste Crin Antenescu.

    Cum sa nu fim optimisti? :)

  20. ELENA-pensionara spune:

    Domnilor, va rog sa ma lamureasca si pe mine cineva, cu ce-i ajuta pe cei din PNL alianta cu acest PC, ca nu-l pot numi partid . Are un trecut istoric, are un punctaj electoral sau in sondaje macar la nivelul macar a UDMR, a participat singur in alegeri si are un electorat al lui,are niste lideri remarcabili, ce are de toti fac aliante cu ei ? Eu nu mai inteleg nimic, doar pentru niste posturi tv sa-ti jignesti alegatorii cu astfel de aliante ?

  21. gaga spune:

    crin ratacit ? am vazut prestatiile fruntasilor liberali la tv, azi am citit si dialogul vicepresedintelui pnl, rector andrei marga cu cititorii hotnews.ro. crin nu face decat sa livreze fruntasilor pnl ceea ce isi doresc. domnul marga, de pilda, care a construit la cluj “cea mai comprehensiva institutie de invatamant superior din romania” (dupa cum am aflat chiar din cv-ul dumisale) , se simte perfect reprezentat de antonescu crin. constatarea dumneavoastra e deplasata, crin e consecvent , nu a ratacit drumul nici o secunda. cred ca dumneavoastra nu ati evaluat corect statura morala si intelectuala a fruntasilor liberali si aspiratiile lor. si ii includ aici si pe cei cu morga de boieri, raposati sau nu, de la lazarescu la balaceanu stolnici, quintus, campeanu.
    prestatia de astazi de pe hotnews a lui marga e edificatoare pentru cine se legana in promisiunile inchipuite de numele partidului. marga, intr-o bizara conceptie a notiunilor de intrebare si raspuns, a facut o sinteza a ideologiei schizofrenice a acestui simulacru de partid care e pnl. sentimentalismele nu isi au locul in politica. disparitia pnl-ului nu e o tragedie. nu pierdem un bun de patrimoniu, doar un nume inselator.

  22. daniel c. spune:

    ”Nici macar nu e o buna strategie. Eliberand culoarul de dreapta pentru PD-L, lupta se va da, la viitoarele alegeri, intre stanga PSD+PNL+PC si dreapta, reprezentata doar de PD-L, caruia nu-i vine sa creada ce bafta a cazut pe capul sau. De aceea tace chitic, ca mortu-n papusoi. Cum sa nu-i convina asa ceva.”. Este chiar foarte corect, Basescu rade de se tavaleste pe jos de cand a auzit de aceasta alianta. Iar PDL nu a crezut niciodata ca va avea o sansa ca aceasta, mai mult aceasta alianta ii face mult mai puternici si mai uniti, singurul lucru pe care tre sa-l faca e sa ia masurile necesare pt a avea crestere economica anul asta si la anul, si sa faca cateva sute de km de autostrada, pt a arata ca ei au incercat sa isi tina promisiunile din 2008, doar ca nu prea au reusit atat cat au promis din cauza crizei mondiale, si isi asigura un 45% apoi impreuna cu UDMR vor avea peste 50% si vor face un alt guvern care va conduce din 2012. Nu ar fi chiar asa rau, insa acum aceasta alianta le da sansa sa spere ca nu e imposibil.

  23. Lucifer spune:

    Ok, nimic nou. Ce este de facut?
    Respectiv, noi ca popor, ce putem face tot pentru noi, ca popor?
    Ca pentru clasa conducatoare nu punem baza si nici nu stiu cum ii putem asana.

  24. Emil spune:

    Acu’ nici sa-l aud pe Cristian Adomnitei spunand ca aceasta alianta doreste sa coalizeze fortele de dreapta din Romania (tocmai a comis-o pe Realitatea). E strigator la cer, ce naiba (a descris fain dl. Tismaneanu “mecanismele” asa zisului “Partid Conservator”).Toata chestia asta a devenit, din pacate, un dialog al surzilor, exact in logica aia dihotomica la care va refereati. De la postacii de toate culorile politice la oameni de la care avem pretentii, majoritatea s-a plasat in aceasta logica, in care “ai nostri” detin adevarul unic si imuabil si “ailalti” care sunt “securisti”, “imputiti”, “trepanati”, “vor sa ia cu japca Sarea si Posta”, plus o generoasa propaganda care aduce aminte pana la punct si virgula de retorica luptei de clasa din epoca stalinista. In tot zgomotul asta de fond, cuiva care nu si-a pierdut nici bunul simt nici reperele (cateva, rare de tot, dar sunt in tara asta) ce ii recomandati, domnule Vlaston?

  25. sven spune:

    Alianta Neputintei.

    Neputintei de a privi in perspectiva.
    Neputintei de a gandi lucid
    Neputintei de a te identifica cu o ideologia pe care ti-o asumi prin apartenenta partinica
    Neputintei de a gasi solutii
    Neputintei de a refuza compromisul abject
    Neputintei de a te opune ridicolului
    Neputintei de a preveni disparitia completa de pe scena politica
    Neputintei de a invata din greselile altora
    Neputintei de a construi durabil acolo unde unii au lasat desert iar altii au investit speranta.

  26. Sibian spune:

    “Cate voturi i-ar aduce PC, cand la trecutele alegeri abia strangea 2-3%?”
    Deci sa fim seriosi…..PC i-ar aduce pe putin 4-5% PNL-ului, dar nimeni nu a considerat ca pierde dublu datorita acestei aliante.

    PDL-ist cu stat de plata:)))

  27. victor spune:

    Domnule Vlaston,

    Respectuos, va pun o problema.
    Vad peste tot comentarii dintre cele mai transante:
    -de pnl s-a ales prafu’, i-a incalecat Iliescu, au iesit din istorie;
    -s-a transat ocuparea dreptei de catre pdl+UDMR;
    -Bratianu se rasuceste in mormant;
    -Securistul Voiculescu a distrus pnl-ul

    Poate cineva sa-mi raspunda de ce pdl-ul, (incluzandu-l si pe base) este asa de agitat cand i se intampla atat de multe lucruri bune?

  28. Mihai spune:

    Maestre,

    Clar ca nu se putea o combinatie “mai mortala”, pentru ca mortal/mortala nu suporta termeni de comparatie in limba romana. Nu sunt cusurgiu, dar cam zgarie pe urechi la intrare.

  29. sorinexu spune:

    lumea ar trebui in sfarsit sa recunoasca un lucru
    din sfera politica a disparut un curent foarte important politic si anume cel Crestin-Democrat.

    oamenii tari acesteia trebuie sa inteleaga ca singura garantie pe care o pot avea de la un om politic este credinta acestuia in D-zeu. Odata probata cumva aceasta valenta a politicianului (destul de greu probabil de realizat dar nu imposibil), el poate fi votat fara nici o problema de constiinta a alegerii pentru ca acesta este cel mai putin probabil sa isi permita sa fure punandu-si in pericol relatia sa cu D-zeu ca sa nu spun mantuirea.

    singurul care cred ca a indeplinit acest criteriu a fost D-l Coposu. Credeti ca ar fi facut vreun moment ce au facut toti care s-au perindat pe la putere? Seful statului si al guvernului trebuie sa aiba aceste valente sau nu vom ajunge nicaieri.
    Trebuie sa nu ne pierdem nadejdea ca astfel de oameni exista printre noi, poate pot fi convinsi sa iasa in fata…sunt prea multe de zis pe acest subiect…poate continuati voi…

  30. cristian spune:

    Dacă memoria nu mă înșeală C.A a fost întotdeuna un exponent a celor care vedeau PNL alături de PSD. De cate ori a fost nevoie cele două partide au colaborat excelent. Vezi îndeosebi perioada 2005-2006 cand reformele în justiție inițiate de Monica Macovei au fost sabotate din interior (varfuri de lance fiind Crin si Norica) iar 2007-2008 ce șă mai vorbim. Spre deosebire scurta coabitare PDL-PSD a funcționat
    cu sincope și s-a prăbușit spectaculos după cateva luni.
    Așa că a vorbi despre “rătăcire” mi se pare cel puțin ciudat. De remarcat este că dacă toată opozitia de gen Sandu Napoilă simte nevoia să se unească , atunci PDL-ul nu este chiar pe făraș după cum se susține. Foarte multe depind de capacitatea segmentului de populație care nu așteaptă prea multe de la stat (cuprinzand aici și pensionarii care realmente au contribuit) de a-și înțelege propriul interes.

  31. toma spune:

    Am o intrebare pentru dumneavoastra: vi se pare Marga genul de om integru care sa fi facut ceva pentru romania?? Sunt clujean si ce a facut cu UBB-ul este foarte bine, in acealsi timp a distrus filarmonica, nenumarate licee si instituii ale statului pentru nemarginita s-a sete de putere pentru UBB si respectiv el insusi la conducerea UBB. Eu nu mai inteleg gandirea liberala: chiar toti nesimtitii demagogi cu lectia facuta de acasa au dreptul sa conduca?? Daca in asta s-a tranformat PNL-ul atunci e clar un partid pierdut!

  32. Petru Clej spune:

    Domnule Vlaston,

    Crin Antonescu nu e “șeful liberalilor”, după cum nici Victor Ponta nu e șeful “social-democraților”, ci e președintele PNL, după cum Victor Ponta e președintele PSD. În România nu există liberali, creștin-democrați, conservatori, social-democrați, etc, ci peneliști, pedeliști, pesediști, udemeriști, peciști, peremiști, etc. Nu confundați acest mimetism politic cu partide pe criterii doctrinare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)