Home » Fără categorie » Citesti:

Va e rusine la Bruxelles? Contam pe asta!

Ciprian Ciucu septembrie 30, 2011 Fără categorie
8 comentarii 2,305 Vizualizari

În contextul scandalului Schengen contra lalele, Ioan Mircea Pascu se lamenta aici, pe contributors.ro, în ce condiţii lucrează ei, membri români ai Parlamentului European:  „Pana la urma, sunt bucuros că acest caz permite romanilor, prea puțin sensibili la ce se întâmpla la Bruxelles, sa vadă care este adevăratul climat în care europarlamentarii români sunt nevoiţi sa activeze zilnic”.

Anul trecut în toamnă Centrul Român de Politici Europene (CRPE) a organizat cu sprijinul europarlamentarilor Monica Macovei şi Maria Nedelceva (Bulgaria) un eveniment sub formă de audiere publică în Parlamentul European în cadrul căruia a lansat raportul Merita păstrat. Eficienta Mecanismului de Cooperare si Verificare pentru Romania”. Înainte de eveniment am profitat că eram în Bruxelles şi m-am întâlnit cu un bun prieten care lucrează la Comisie pe o poziţie înaltă. Ne-am contrazis, cordial, dar nu am căzut de acord. El spunea cam acelaşi lucru: românii din cadrul instituţiilor europene nu pot obţine maximul pentru România pentru că li se dă peste nas cu MCV-ul.  El era convins că MCV-ul trebuie să devină rapid istorie căci altfel românii au o putere de negociere scăzută în diferitele situaţii în care se află. Îl cred, ştiu că aşa este şi are dreptate. Chiar am empatizat cu situaţia lui. Cu toate acestea, eu cunosc realitatea de acasă, justiţia este nereformată şi încă mă lovesc de corupţie şi nu doar la televizor.

Traian Băsescu se duce de cel puţin două ori pe an la Bruxelles cu ocazia Consiliilor Europene. Ocazie de fotografiat, de negociat şi de luptat pentru interesele României. Nu cred că-i vine prea uşor să ţină aproape de agenda europeană şi să negocieze eficient, având cele două ghiulele legate de picioare: pe una scrie Schengen iar pe cealaltă MCV. Cred că din cauza asta se enervează, sper să se enerveze.

De ce mă bucur că Mircea Paşcu şi restul europarlamentarilor nu sunt fericiţi la Bruxelles? De ce nu-i dau dreptate prietenului meu, chiar dacă îmi este drag şi empatizez cu el? De ce sper să se enerveze Traian Băsescu când se întoarce în ţară? Pentru că atunci când toţi aceştia şi restul ca ei, atunci când vin în ţară sau comunică în ţară să pună presiune pe cei care le provoacă disconfortul. Iar aceştia sunt politicieni de la nivel local şi central şi magistraţi.

Train Băsescu nu va uita (şi nu a uitat) că justiţia este nereformată şi că mai are mult până să îndeplinească aşteptările anticorupţie pe care ni le-a creat în anul de graţie 2004, atunci când a preluat puterea. El a dat mereu semnale atât magistraţilor cât şi parlamentarilor naţionali. Dar nu a fost suficient. Din păcate cele mai multe probleme pe care le avem sunt la nivel local şi suntem descoperiţi: Parchetul şi Departamentul Naţional Anticorupţie nu fac suficient pe plan local. Singura structură ce ar putea lupta eficient cu corupţia locală pare a fi DGA-ul din cadrul MAI, dar ei nu au competenţe legale să acţioneze local. Acesta este o temă asupra căreia voi reveni.

Aş vrea ca Ioan Mircea Paşcu şi ceilalţi europarlamentari PSD (pariez că de mai mult de o treime dintre ei nu aţi auzit) să strâmbe din nas atunci când se întâlnesc cu baronii locali cu funcţii în stat şi care şi-au făcut averea prin contracte cu statul. La fel cum aş vrea şi ca Traian Ungureanu, Monica Macovei sau Cristian Preda să ia o poziţie publică atunci când Elena Udrea îl cheamă pe primatul puşcăriaş de la Craiova în partid. Iar Marian Jean Marinescu să se distanţeze de primarul puşcăriaş din localitatea sa natală, Râmnicu Vâlcea, rechemat şi el de Udrea în partid. Aş mai vrea ca Renate Weber şi colegii ei europarlamentari liberali să coboare din sferele înalte şi să transmită acelaşi mesaj acasă. Probabil că aşteptările mele de la europarlamentari nu sunt realiste. Ei depind de partid să fie puşi pe lista ce-i trimite la Bruxelles în 2014. Hmm.. dar asta s-ar putea schimba, ia vedeţi ce am propus noi la CRPE pentru reformarea sistemului de alegeri europarlamentare în 2009: alegeri deschise şi  comportament responsabil. În 2009 nu am mai avut timp pentru această schimbare, dar acum mai sunt cred că este un moment oportun să reluăm dezbaterea pentru ca de data acesta să avem suficient timp.

Cât despre prietenul meu, aş vrea ca el să mă înţeleagă şi să transmită pe canalele instituţionale la care are acces mesaje care să impulsioneze schimbarea care se lasă aşteptată.

La evenimentul de la Parlamentul European la care făceam referire mai sus a participat şi Antoinette Primatarova, activistă din societatea civilă bulgară ce activează în think-tankul Centre for Liberal Strategies. Mesajul ei a fost acelaşi: păstraţi pentru încă o perioadă MCV-ul, clasa politică bulgară este incapabilă ca prin resurse interne să reformeze justiţia şi să lupte cu corupţia. Pur şi simplu nu există voinţă politică. Pentru a-şi susţine argumentația, Primatarova a spus că singura strategie eficientă este strategia sandvișului: activiștii din ONG-uri şi societatea civilă susţinută de mesajul Bruxelles-ului (prin MCV) pun presiune pe clasa politică şi mai ales pe magistraţi. Aceste zone de putere (politicienii şi magistraţii) sunt prinşi astfel la mijloc ca într-un sandviş. Mesajul reformator vine şi de jos, dinspre societate şi de sus, dinspre Bruxelles, de la instituţiile sale suprastatale.

Numărul mare de mesaje de susţinere a unei poziţii de forţă a României în relaţia cu Olanda, datorată faptului că amână admiterea noastră în spaţiul Schengen, m-a pus pe gânduri. Se pare că o parte bună dintre cei mai raţionali şi educaţi cititori (da, aceştia sunt cititorii Hotnews.ro şi contributors.ro, nu am nicio dilemă aici) au salutat poziţia autorităţilor române. Iar politicienii care au dictat o astfel de poziţie par a fi pariat bine, acest comportament le va aduce voturi. Se pare că acest tip de mesaj/comportament prinde bine la o pătură importantă (inclusiv educată) de populaţie sătulă să fie tratată ca fiind cetăţeni europeni de mâna a doua. Iar politicienii se vor simţi încurajaţi să repete figura şi în alte contexte, poate şi cu alte state membre. Asta poate fi periculos. Poate fi periculos inclusiv pentru construcţia europeană la care luăm parte şi fără de care alternativă nu avem. Şi chiar nu avem.  Această greşeală o fac deja politicienii vestici atunci când comunică cu electoratul lor. O cursă a politicilor de forţă va slăbi Uniunea iar fără Uniune vom cu toţii la voia puterilor emergente cu care nu avem prea multe de împărţit nici ca stil de viaţă (ce vrem de la viaţă) nici în ceea ce priveşte lucrurile în care credem.

Indiferent de resorturile ce stau la baza deciziilor de amânare a intrării în Schengen sau de menţinere a MCV-ului noi trebuie să folosim această situaţie, să o tratăm ca pe o oportunitate şi să preluam mesajul partenerilor europeni pentru a ne reforma justiţia şi pentru a stârpi corupţia. Este în interesul nostru. Ne pare rău pentru inconfortul celor care ne reprezintă la Bruxelles, inconfort generat de situaţia din ţară, dar mai rău ar trebui să ne pară de noi cei care am rămas acasă şi care suferim efectele directe ale corupţiei şi nereformării justiţiei.

În ceea ce priveşte poziţia unor ţări precum Olanda sau Finlanda, în trecut Franţa sau Germania, ea trebuie combătută cu cerebralitate. Avem argumente raţionale de partea noastră ce pot fi prezentate repetat în cadrul dialogului instituţional european, argumente de-i pot face să se simtă prost şi pe olandezi şi pe finlandezi. Avem posibilitatea de a explica situaţia aşa cum este mass-mediei Occidentale, putem organiza seminare şi conferinţe de conştientizare în Olanda şi în Finlanda la care să chemăm presa şi să explicăm exact care este poziţia României, în ce a constat efortul nostru şi investiţiile. Trebuie să le spunem că neadmiterea noastră în Schengen nu îi ajută cu nimic. Şi avem, după cum atrăgea atenţia Marian Tutilescu de la MAI (cel care s-a ocupat de aspectele tehnice ale integrării) posibilitatea de a ne adresa Curţii Europene de Justiţie.

Dar între timp să ne folosim de acest prilej şi să punem presiune şi acasă. Nu uitaţi: magistraţii cu structurile lor de reprezentare, Parlamentul şi administraţia locală.

P.S. Într-un mesaj primit de la cabinetul Monicăi Macovei

„[…]Romania trebuie sa-si asume responsabilitatea si sa rezolve rapid chestiunile criticate in ultimul raport privind Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV).

Soluțiile reies din rapoartele Comisiei Europene pe MCV. Iată câteva exemple:

1. Judecătorii sa judece dosarele cu politicieni amânate de ani de zile;

2. CSM sa înceapă concret curățarea sistemului judiciar si sa-i sancționeze pe procurorii si judecătorii care au tras de timp sau din vina cărora s-au împlinit termenele de prescripție;

3. CSM sa-i sancționeze pe judecătorii si procurorii care nu au depus in termen declarațiile de avere si interese. Excluderea din magistratura ar fi o dovada de luare in serios a normelor de integritate.

Niciuna din aceste soluții nu cere modificări ale legislației, ci numai o doza de respect fata de cetatetii romani si europeni.”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Iacob Merca spune:

    Foarte bun articol!! Ioan Mircea Pascu m-a cenzurat cand i-am reamintit cum mergea cu elicopterul la Oradea ca sa predea niste cursuri la pseudo-universitatea de acolo, era ministrul apararii si circula pe banii statului. Este un individ care impreuna cu ceilalti din gasca lui Nastase, ponta si Iliescu trebuiau demult arestati si condamnati pentru ca au distrus tara. Si astia de acum la fel. Cum e posibil ca o mana de gangsteri sa controleze un popor intreg, nu stiu!!

    • Modor spune:

      “Cum e posibil ca o mana de gangsteri sa controleze un popor intreg, nu stiu!!” Cum este posibil?? Daca va aduc aminte cat la suta l-au votat pe bolsevicul Ilici , va declarati multumit de raspuns?

    • eu****** spune:

      Si pe mine m-a cenzurat, desi vorbeam pe subiect, cu argumente eram de o alta parere.

      Am insistat si a aparut comentariul dupa ce l-am reeditat.
      Asta este viata, cica da-i omului putere ca sa ii vezi caracterul!.

      Numai bine!

  2. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Bravo !!
    În fine, unul care vede lucrurile din perspectiva progresului si civilizatiei, încercând sa explice norodului patriotic educat de Adrian Paunescu, faptul ca occidentul, chiar daca formal ne nedereptateste, în esenta are perfecta dreptate sa ne trateze ca pe o rusine ce trebuie tinuta în afara casei.
    Cât despre disconfortul lui de-al de tov. Pascu, autorul sa nu-si faca griji.

    • Closed spune:

      Prietene, atunci cand regulile se schimba de la o zi la alta, cam ce sanse ai sa castigi la un joc? Da, sigur, multi isi dau seama ca cele spuse de Olanda si Finlanda sunt adevarate, ca avem justitie si politie corupte si exista riscul ca frontierele noastre sa fie “penetrate” prin spagi. DAR, regulile impuse de EI nu mentionau nimic de coruptie. La fel de bine se puteau lega de infrastructura slaba, de agricultura de subzistenta, de mizeria de pe strazi sau de faptul ca nu avem program spatial.

      Treaba cu coruptia e praf in ochi, de fapt e populism gretos din partea unor popoare care se pretind civilizate si corecte. Si introduce criteriul aleatorului in deciziile institutiilor europene: daca astazi se trezeste Germania, Franta, Finlanda sau Luxemburgul sa spuna ca un criteriu de acceptare a Romaniei in Cercul Cu Multe Culori al UE este ca romanii sa poarte toti sapca, in conditiile in care ieri erau de acord ca singura conditie de acceptare e ca presedintele sa sara juma’ de ora intr-un picior, deja discutam de institutii care nu-si mai au rolul. Ce rost mai are sa ceri respectarea unor reguli, ce rost mai are sa desenezi niste reguli, cata vreme poti alege oricand sa impui altele celor ce nu-ti convine ca au castigat?

  3. it_s_not_news spune:

    D-aia nu mai pot ei.

    • dusu spune:

      ce dovada mai clara de nepotism decit eba?
      si apoi reprezentantzii romanicai acolo sint chiar reprezentatvi.
      sint putzini intre ei recunoscutzi,dar si aceia,pacat,sint nepotzi de securisti

  4. eu****** spune:

    Cateodata solutiile sunt extrem de simple: propun una simpla, la indemana oricui interesat sa asaneze problema:

    refuzul total de a colabora in parlament, in partid cu persoanele care au intrat in zona corupta.

    Asta daca se doreste cu adevarat curatenie in sistem.
    Sa zicem ca ar ramane cu OCHII in SOARE dragalasii CORUPTI.

    Deci propun BOICOITAREA coruptie si a coruptilor .
    No talk, no link, no connection, burn corruption!

    Cred ca asa putem sa speram ca peste doua randuri de poze la Bruxelles, Presedintele RO de acum nu se va mai enerva acolo. Sa ne enervam un pic mai tare si mai cu folos in tara!

    Trebuie sa ne privim lucid in oglinda si sa curatam prostiile din sistem, fara nationalism ieftin ca aia rai de la Bruxelles ne vor raul, ca sunt impotriva noastra, ca este o intreaga conspiratie impotriva Romaniei si Bulgariei… Ochii din afara vad mai bine ceea ce este in sistemul nostru…

    Nici tonul si nici stropul nu trebuiesc sa fie oprite, pentru ca imi pare ca tonul articolului este un pic mai bland fata de primul publicat pe aceasta tema, semnat de acelasi autor..



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Membru fondator si Directorul Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro Ciprian Ciucu a fost ales in ianuarie 2015 Pre... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)