Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Cadavrul viu sau Lenin si privighetorile

Vladimir Tismaneanu ianuarie 15, 2015 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
18 comentarii 3,299 Vizualizari

Motto: “La pitié c’est la trahison.”–Maximilien Robespierre

Ultimii doi ani de viata ai lui Vladimir Ilici Lenin (1922 si 1923) se deruleaza intr-o tot mai apasatoare izolare. La inceputul anului 1922, mai apuca sa scrie cateva texte esentiale. Apoi urmeaza prabusirea. Congestia cerebrala il face definitiv infirm. Nu este batran (s-a nascut in aprilie 1870), dar arata de acum ca un om sfarsit fizic, emaciat, fara expresie, privind in vid. Este inconjurat de echipa de medici adusi din Germania, locuieste intr-o vila-palat din imprejurimile Moscovei, garzile personale ii raporteaza direct lui Stalin fiecare miscare a liderului partidului bolsevic, fondatorul regimului sovietic. A incetat sa mai fie omul care controleaza Kremlinul. Traieste inca, dar tot mai mult vegetativ, inert, fara urma de energie vitala. Este un cadavru viu, spre a relua in titlu din opera scriitorului sau favorit, Lev Tolstoi. Secretarele personale, Lidia Fotieva si Maria Volodiceva, noteaza ceea ce, tot mai greu, dicteaza idolul lor. O atmosfera crepusculara, fara urma de speranta.

Sunt acolo, sa-l vegheze, sotia sa, Nadejda Konstantinovna Krupskaia, si Maria Ilinicina Ulianova, sora sa. Implacabila decizie a Politburo-ului este ca legatura cu Lenin sa fie asigurata de Stalin, proaspat instalat, in locul lui Nikolai Krestinski, in postul de secretar general. Acuzat de complot, tradare si spionaj, Krestinski va fi executat in 1938, dupa al treilea proces-spectacol in care s-a aflat pe banca acuzatilor alaturi de Nikolai Buharin si Cristian Rakovsky. Despre Krupskaia a scris fascinant William Vollmann in romanul sau “Europe Central”, dupa mine, o capodopera literara. Exista acolo o scena tulburatoare in care Krupskaia se intalneste cu Fanny Kaplan, combatanta socialist-revolutionara (esera) care a tras in Lenin in 1918. Atentat esuat, pretextul declansarii “Terorii Rosii”. Fanny Kaplan era aproape oarba. Eserii erau un partid specializat in atentate politice. De ce tocmai ea a fost desemnata sa-l lichideze pe Lenin? O intrebare pe care si-o pune Richard Pipes in a sa magistrala “Istorie a Revolutiei Ruse”.

Tanara Nadejda (Nadia) Alliluieva, sotia lui Koba Djugasvili, devenit Stalin, lucreaza si ea in secretariatul lui Lenin, este la curent cu tot ce se petrece. Interesant este ca, din cat se pare, Nadia nu i-a povestit lui Koba despre ultimele texte dictate de Lenin. Nadia avea sa se sinucida in noiembrie 1932. Lenin apeleaza la Stalin sa-i dea un flacon cu otrava, Stalin refuza, dupa ce se consulta cu partenerii sai de triumvirat, Grigori Zinoviev si Lev Kamenev. Grigori Evseievici Zinoviev era camaradul sau cel mai apropiat, fusesera impreuna in exil in Elvetia, impreuna revenisera in Rusia in aprilie 1917.Era liderul organizitei comuniste din Petrograd, “comuna Nordului” cum i se spunea, si, in plus, era presdintele Cominternului (Internationala a III-a, Comunista, fondata in martie 1919). Lev Borisovici Kamenev era cumnatul lui Trotki, seful organizatiei comuniste din Moscova si mana dreapta a lui Lenin in fruntea Consiliului Comisarilor Poporului. El era cel care, in absenta lui Lenin, prezida sedintele Politburo-ului. Amandoi aveau sa piara executati dupa primul proces-spectacol de la Moscova, in august 1937. Se spune ca la o furtunoasa plenara a CC al PC (b) al URSS, prin 1927, Krupskaia a r fi strigat: “Daca Vladimir Ilici ar fi in viata, azi ar fi dupa gratii!” Poate a gandit-o, dar ma indoiesc ca a rostit-o. Koba n-ar fi lasat-o sa moara in patul ei.

Lenin afla despre criza din Georgia, despre comportamentul grobian al lui Stalin si al compatriotului acestuia, vechiul bolsevic Sergo Ordjonikidze, in raport cu comunisti georgieni (nemesis-ul lui Koba, Budu Mdivani, si veteranul revolutionar Filip Makharadze, mai mare ca Stalin cu 11 ani, membru al CC inca din 1903). Urmeaza o explozie de furie, incepe dictarea contra cronometrului a ceea ce istoria secolului al XX-lea va retine drept “Testamentul lui Lenin”.

In autobiografia sa, Lev Trotki sustine ca Lenin l-a rugat sa preia el cazul, sa-i apere pe georgieni de persecutiile urzite de Stalin, Ordjonikidze si Felix Dzerjinski. Ii acuza pe acesti ca se comporta ca niste odiosi satrapi velicorusi. Cat priveste afirmatia lui Trotki, nu sunt probe, dar exista aluzii in acest sens. Stalin este tot mai iritat de reactiile sotiei lui Lenin, o admonesteaza. Se ajunge la un schimb violent de cuvinte, Koba injura mitocaneste. Conflictul se stinge gratie interventiei lui Kamenev, dar, atunci cand afla despre el, Lenin reactioneaza cat se poate de burghez, de old-fashioned: il anunta pe Stalin ca jignirea sotiei sale inseamna o ruptura a relatiilor personale cu el, cu profetul si vulturul revolutiei. In utlima faza, cu putin inainte de deplina innnoptare, Lenin trimite un mesaj catre conducrea partidului cerand inlocuirea lui Stalin, acuzat de comportament de o inadmisibila brutalitate. Nu propune de fapt pe nimeni in fruntea partidului, lasa deschisa o prapastie a incertitudinilor. A mai apucat sa publice, in ianuarie 1923, un text intitulat “Cum sa reorganizam Rabcrinul?” Rabcrinul era abrevierea Inspectiei Muncitoresti-Taranesti, o agentie guvernamentala cu rang de comisariat al poporului (minister), condusa pana recent de Stalin. Articolul lui Lenin era un protest impotriva birocratizarii, un indemn la regasirea spiritului originar al revolutiei. La fel, chemarea sa de ultim ceas: “Mai bine mai putin, dar mai bine”. O chemare careia, peste decenii, avea sa-i faca ecou comunistul roman Ion Gheorghe Maurer cand, in 1974, s-a pronuntat impotriva isteriei voluntariste a lui Nicolae Ceausescu…

Era prea tarziu. “Toate revolutiile sunt tradate“, spunea candva respectata ganditoare maghiara Agnes Heller. Imi permit sa adaug–mai devreme sau mai tarziu. Lenin a apucat sa fie martorul impotent al tradarii revolutiei sale. Moare insingurat, cu insuportabile presentimente privind soarta revolutiei. Va fi avut remuscari, va fi trait un moment de cainta pentru imensa, astronomica violenta si nenumaratele crime comise in numele viziunii sale apocaliptic-liberticide? Ma indoiesc. Era fanaticul desavarsit, un Robespierre inarmat cu doctrina marxista, omul certitudinilor de granit. La un moment dat, in focul polemicilor atat de frecvente in miscarea revolutionara rusa, Trotki l-a numit Maximilien Lenin. Dar, de fapt, nu vom sti niciodata ce a fost in mintea sa in acele ultime luni. Putem doar banui, specula, imagina.

Marele scriitor Imre Kertez a surpins perfect agonia terminala in acest pasaj: “Stiti ca Lenin gonea cu pietre privighetorile? S-a petrecut intocmai, am vazut la televizor intr-un film realizat de un tanar regizor rus. Fotografii-document despre Lenin paralitic, cu chipul incremenit. L-au dus undeva in Crimeea, primavara, pe malul unei ape, in lumina soarelui, ca sa incerce sa se simta bine acolo. Dar privighetorile il trezeau din somn in fiecare dimineata. Intr-una din dimineti, a alergat val-vartej in gradina si a inceput sa goneasca privighetorile. A adunat pietre ca sa aiba cu ce le lovi. La un moment dat, a simtit ca nu mai poate sa ridice pietrele, nici mana nu si-o mai putea ridica: paralizase. Privighetorile s-au razbunat pe marele revolutionar care nu le suporta trilul, o razbunare eleganta, delicata, asemenea unei adieri, dar avand consecinte de granit. Razbunarea artistului”. (Imre Kertesz, “Altceva. Cronica schimbarilor”, trad. rom. de Anamaria Pop, Humanitas, 2004, pp. 33-34)

Ultimele texte ale lui Lenin:

http://www.marxists.org/archive/lenin/works/subject/last/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Griguta spune:

    Citesc acum, la recomanderea dvs Dle Tismaneanu intr-un articol publicat anul trecut, cartea Stalin, The Court of the Red Tsar, de S.S. Montefiore. Este superba si captivanta, va multumesc pentru sugestie.
    Doresc a spune ca sunt un anticomunist convins (dar nu fanatic) si sunt fascinat de nemernicia, imposibila josnicie a acestor Lenin si Stalin (mai ales), criminali si ucigasi la nivel de genocid.
    Recomand la randul meu cartea oricarei persoane interesate de istoria comunismului si bolsevismului a secolului XX.

  2. Rene Guillou spune:

    Oarecum off topic (desi, poate, nu, daca ne ne gandim la revolutii, consecintele lor si tradarea pe care o suporta mai tarziu), ar fi interesant daca ati publica un eseu despre apropiatele alegeri din Grecia, unde Syriza porneste cu prima sansa.

    Ganduri bune.

  3. Yossef Abraham spune:

    Stimate Domnule Tismaneanu,
    Multumesc mult pentru articol; dar e prea putin.
    Mai sunt atatea aspect, pe care nu le-ati prezentat (cauza fiziologica a degringoladei lui Lenin, circumstantele politice ale mortii, pare-se aranjata, disputa care a dus la mumificare, preparatele facute din creierul lui…)
    Informatii despre toate acestea pot fi gasite in tot felul de surse, dar ma intereseaza opinia Dv.
    Sper ca odata va veti ocupa si de acestea. Toate cele bune.

  4. Stefan Michiu spune:

    Probabil tributar lecturilor din vremea tovarasilor, inca mai cred ca daca Lenin ar mai fi trait sa zicem-15 ani,soarta omenirii ar fi fost alta, in sensul de mai bine.Criminalitatea lui Lenin nu s-ar fi rasfrant si asupra propriului partid bolsevic,mostruoasele crime asupra propriului popor n-ar fi existat,alianta cu Germania lui Hitler n-ar fi fost posibila si in consecinta,W W II n-ar fi avut loc.Aprecierea non beligerantei Romaniei fata de URSS,NEP-ul, Korenizatia-imi arata un Lenin mai logic si realist, fata de salbaticia si arbitrariul lui “Gingis HAN care l-a citit pe Marx”!

    • Costin spune:

      Eu n-asfi atat de sigur. Din ordinul lui Lenin a fost macelarita familia tarului Nicolae II-lea. Din ordinul lui lenin, au fost executati marinarii razvratiti de pe crucisatorul Potemkin in 1921. Din ordinul lui lenin au fost comise multe alte crime abominabile. Teoria asta cu “daca ar mai fi trait lenin”, este o diversiune de fapt. lenin era la fel de fanatic si de crud ca si stalin. Teoria cu incomparabila “bunatate” leninista, in antiteza cu violenta salbaticie genocidara stalinista, a fost lansata, dupa parerea mea, de cei care vroiau sa apere regimul comunist de acuzatiile lumii civilizate, dand vina pentru toate crimele savarsite de-a lungul celor peste 70 de ani de nebunie totalitara, pe acest criminal de cea mai joasa speta, dugasvili, alias stalin.
      Dar e destul sa aruncam o privire in celelalte state, unde copitele armatei lui stalin au calcat orase si sate, ori in China lui Mao sau Cambodgia lui pol pot, ca sa ne dam seama ca acest flagel, comunismul, incomparabil mai periculos chiar decat nazismul, a provocat cele mai abominabile atrocitati la adresa umanitatii. Desi proclama pe toate lungimile de unda, cum ca acest regim comunist a dus la eliminarea exploatarii omului de catre om, in realitate, a creat o dictatura incomparabil mai cruda, despotica si ucigasa decat orice dictatura de dreapta(vezi de exemplu, cazul regimului din Chile dupa rasturnarea lui Allende, ori regimul Franco din Spania sau Salazar, in Portugalia).
      Comunismul a dus la extrem orice limitare a drepturilor omului.
      lenin este o pata rusinoasa in istoria omenirii.

      • Lucky spune:

        “lenin este o pata rusinoasa in istoria omenirii”

        O pata germana… sau cel putin asa se pretinde, cum ca Lenin ar fi venit in Rusia tarista, trimis de Germania cu un vagon plin cu aur pentru organizarea revolutiei sau a unei lovituri de stat.

        • Ventidius spune:

          Si care e relevanta acestui lucru? Crezi ca Lenin s-a rusinat ca a primit sprijin de la adversari? Mai degraba cred ca s-a mandrit cu asta, nu era o oportunitate pe care sa o rateze. Iar germanii erau intr-o situatie prea disperata ca sa-si mai permita sa aleaga mijloacele. In. plus, pe termen scurt, manevra lor a avut succes deplin. Iar succesul justifica multe pacate in politica.

    • Ventidius spune:

      Stalin nu a facut decat sa puna in aplicare, cu mult talent, ideile lui Lenin. A fost la numai un pas de reusita, alianta cu Germania a fost geniala. Nu e vina lui ca Hitler a atacat primul(un om cat de cat rezonabil nu ar fi facut o astfel de nebunie), dupa cum nu e vina lui ca soldatii armatei rosii au refuzat sa-si dea viata pentru comunism si au dezertat in masa. A facut tot ce a a tinut de el pentru a asigura victoria comunismului, a creat cea mai puternica si mai bine echipata armata din lume, a realizat cadrul politic care ii permitea sa cucereasca Europa fara sa riste o riposta serioasa din partea occidentului. Dar, ca sa convingi un popor intreg sa lupte pentru un regim odios, care a transformat, viata oamenilor intr-un calvar, ai nevoie mai mult, respectiv de un miracol.

  5. comentariu spune:

    “auzim” cuvintele lui Lenin:
    -ce sa facem !

    poate ar trebuie sa ne intrebam:
    -unde suntem ? unde mergem ?

  6. F. P. spune:

    S-a scris fluviu despre Lenin si Stalin, insa prea mult politic si, inevitabil, prea putin istoric. Partea de final a vietii oricarui om este la fel de urata, sub aspectul degradarii biologice, deci nu ar merita o atentie excesiva, nemaivorbind de una exotica. Dualismul Lenin-Trotzky nu avea cum sa se transforme intr-un dualism Lenin-Stalin. Sunt multe lucruri care sustin o asemenea idee. In primul rand, firele care-l legau pe Lenin de Occident, banii pentru revolutie si garnitura de colaboratori apropiati l-au facut susceptibil de papusare, de instrument in maini straine. Despre Stalin nu se poate sustine nici cea mai mica banuiala in acest sens. Revolutiile pot fi nu numai tradate, dar pot fi si ceea ce nu par a fi, pot sa nu fie revolutii. Punctul de plecare in judecarea rolului lui Lenin ar trebui sa fie rolul jucat de Rusia in primul razboi mondial, pentru care revolutia si uciderea tarului Nicolae al II-lea au fost ca niste operatiuni de pedepsire, ca niste sanctiuni antiruse. Interesant este ca din antagonizarea Lenin-Stalin pot rezulta doua idei contradictorii, una mai tare decat cealalta. Ori Lenin a fost raul cel mare, si atunci Stalin a fost raul cel mic, pentru ca l-a inlaturat si a dezoccidentalizat evolutia, in favoarea esticizarii acesteia. Ori Stalin a fost raul cel mare si Lenin a fost raul cel mic, ceea ce ar da apa la moara nostalgiilor leniniste, varianta pe care insa o cred cel mai putin probabila. La zugravirea tabloului general, ar mai trebui luata in calcul si realitatea ca Stalin a fost deopotriva un erou al Estului si al Vestului, pentru rolul decisiv in marele razboi antinazist.

    • Ventidius spune:

      Nu vad de ce nu. Sunt momente diferite ale revolutiei. Dualismul Lenin-Trotzki era potrivit atata timp cat era momentul revolutiei permanente. Dupa esecul acesteia, a venit momentul “socialismului intr-o singura tara”, cand dualismul Lenin-Stalin era mai potrivit.

  7. Aya spune:

    Domnule Vladimir Tismaneanu,

    Va rog sa publicati acest comentariu pe care tocmai l-am trimis d-lui Ovidiu Simonca spre publicare pe forumul articolul sau din revista Observator Cultural. Cum este vorba de publicuri semnificativ diferite, chiar daca dl Simonca va hotari sa publice comentariul meu, cred ca e util sa fie cunoscut si de cititorii Dvs. Evident, daca nu-l publica, aparitia aici devine si mai necesara.
    Un An Nou cu succese!
    Aya

    Intrucat domnul Ovidiu Simonca a decis sa republice textul sau “Cine seamana vant culege furtuna” (aparut in anul 2010) solicit, la randul meu, republicarea, in forma condensata, a celor comentarii ale mele, de atunci. Este vorba despre:
    1. “Vladimir Tismaneanu intre antisemitism si asaltul pentru decredibilizarea intelectualului” (replica mea la “Cine seamana vant culege furtuna”)
    2. “Falsa logica a culpabilizarii” (replica mea la raspunsul lui Ovidiu Simonca, “Demonstratie cu un colt sfaramat”)

    Vreau sa sper ca, la fel cum in 2010 s-a permis aparitia lor, Observatorul Cultural va tolera acest minim exercitiu de deviere de la linia atat de entuziast dovedita de indignatii sprijinitori ai domnului Simonca. Ar fi o notabila proba de eleganta intr-un moment cand se pare ca aceasta virtute este vitregita. As dori sa fac o minima precizare legata de actualitatea imediata: noua polemica a fost declansata de reactia foarte critica a lui Vladimir Tosmaneanu la publicarea in Observatorul Cultural a unui articol cel putin discutabil al lui Marius Oprea. Este dezolant ca niciunul dintre corespondentii domnului Simonca de pe acest forum (nu mai vorbesc de domnul Simonca insusi) nu scoate o vorba despre Marius Oprea. Cat priveste formula “Je suis Observatorul Cultural”, este deopotriva grotesca si ridicola. A bon entendeur, salut.

    @
    Ovidiu Simonca

    VLADIMIR TISMANEANU INTRE ANTISEMITISM SI ASALTUL PENTRU DECREDIBILIZAREA INTELECTUALULUI

    “Cine seamana vant culege furtuna” a avut un neasteptat efect asupra mea: sunt tentata sa dezvolt o teorie care sa infirme valoarea de postulat atribuita expresiilor din tezaurul intelepciunii populare. Se va vedea ca nu totdeauna culegatorul de furtuna este unul si acelasi cu semanatorul semintei de vant. Dar, toate la timpul lor.
    In prima parte este efectiv expediat un subiect nelinistitor- cel al semnalelor indicand pericolul recrudescentei antisemitismului, fenomen care, in perioada sa de trista glorie, a culminat cu incercarea de punere in opera a ceea ce a purtat numele de solutia finala. Cele cateva randuri, salutare in sine, incearca sa “rezolve”, cat mai pe scurt, ideea respingerii unor inacceptabile comportamente antisemite, exemplificand prin intolerabilele manifestari la adresa lui Vladimir Tismaneanu. Urmeaza, abrupt, partea cu adevarat consistenta a textului, fara aparenta legatura cu debutul sau (formularile din deschiderea primelor doua paragrafe ale celei de de a doua parti aparand mai degraba ca fracturi logice decat ca “punti”).

    Daca in prima parte numele Vladimir Tismaneanu apare ca exemplificare generica pentru tintele antisemitismului (repet, criticat), in continuare, Vladimir Tismaneanu devine, subit, personaj principal problematic, cu influenta negativa asupra “capilor” ICR, Horia Roman Patapievici si Mircea Mihaies. Istoria respectiva ar putea fi chiar amuzanta (daca nu ar exista anumite conexiuni care duc cu gandul la principiul dominoului).
    Vladimir Tismaneanu se contureaza, in text, ca un fel de atotputernic spirit negativ invaziv care, chiar si din departatele tinuturi de peste Ocean , tine sub control mintile unor intelectuali din Romania pe care ii deturneaza de la menirea lor. Formularea (citez) “în trena lui Vladimir Tismăneanu au căzut Horia-Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş” spune totul, in acest sens, cei doi aparand in ridicola postura de “zombies”.

    M-am relaxat, insa, pentru o clipa si am reusit sa zambesc afland ca reperul respectivelor judecati este, de fapt, Alina Mungiu Pippidi, acest far calauzitor al frustrarilor politologice (si nu numai) romanesti, care crede ca i se cuvin toate onorurile si doar o marsava conspiratie va fi facut sa nu fie recunoscuta drept varf de generatie si, pe cale de consecinta, sa nu i se incredinteze conducerea Comisiei prezidentiale care a redactat Raportul. (Pe fond, Alina Mungiu Pippidi aminteste de un personaj feminin al lui Rebreanu, care, de fiecare data cand se casatorea o fata din sat, credea ca aceea i-a facut farmece ginerelui, altfel baiatul s-ar fi insurat cu ea.)
    Depasind partea hilara a lucrurilor, constat o ciudata “coincidenta” intre falsa si jenanta acuza adusa lui Vladimir Tismaneanu in textul semnat Ioan Rosca (publicat in Asymetria) si cea mistificant formulata in “Cine seamana vant culege furtuna” in sensul ca s-ar “neglija trecutul securistic al tarii si prezentul in care nimic nu este in ordine”. Afirmatia este total neadevarata si, apartinandu-i lui Ovidiu Simonca, inexplicabil logic de nedocumentata.

    Am sustinut si cu alte ocazii, in fata unor astfel de acuze care deturneaza realitatea, si sustin in continuare:

    Este publica preocuparea lui Vladimir Tismaneanu via IICCMER (viitorul Institut “Monica Lovinescu”) pentru restabilirea adevarului in urma cercetarii situatiilor care au dus la moartea multor oameni in decembrie 1989 si identificarea legaturii intre factori de decizie din perioada decembrista si posibila lor implicare in evenimente, in sensul mentionat.

    Este publica preocuparea lui Vladimir Tismaneanu pentru cercetarea legaturii intre factori de decizie din decembie 1989 si cei care, ulterior, s-au asezat la „pupitrele de control” (de unde se dirijeaza “pupitrele de comanda”) ale Romaniei, actionand discretionar, cu rezultate nefaste, nu doar politic, dar si economic. Desigur, Institutul cerceteaza faptele sub raportul determinarilor istorice, politice, sociale, socio- psihologice, neintrand in competenta sa cercetarea faptelor sub aspect penal, de exemplu. Demararea cercetarilor a fost mediatizata.
    In acest caz, de ce neadevarul flagrant, lansat prin Asymetria, sub semnatura lui Ioan Rosca (personaj foarte discutabil ca „orientare” intelectuala si competenta analitica) este preluat si „rostogolit” de Ovidiu Simonca (intelectual si profesional, opusul lui Ioan Rosca)? De ce atata interes pentru diseminarea unei mistificari grosiere? Daca in privinta lui Ioan Rosca nu am asteptari intelectuale sau care tin de finetea demersului analitic, perspectiva se schimba total cand este vorba despre Ovidiu Simonca.
    Este surprinzator ca intelectualul rasat, analistul de forta, condeierul convingator Ovidiu Simonca preia mistificari lipsite de finete, cazand in capcana unor regretabile jocuri de orgolii intelectuale. In „Cine seamana vant culege furtuna”, pare ca referirea critica initiala la manifestarile antisemite cu trimitere la Vladimir Tismaneanu ar fi doar un pretext pentru a-l aduce, pe acesta (dupa „expedierea” anti-antisemita ca un fel de „datorie”) in centrul unui atac nedrept, desfasurat cu argumente defaimatoare, care contrazic flagrant realitatea.
    O minte mai sofisticata ar putea considera ca textul „Cine seamana vant culege furtuna” este parte a reactiei in lant ce s-a dorit a fi declansata prin cel semnat de Ioan Rosca in Asymetria (ma refer la textul “Ioan Rosca. Scrisoare deschisa catre Sorin Iliesiu”, aparut in Asymetria cu explicita sustinere a lui Dan Culcer la inceputul lunii august 2010). O astfel de impresie este departe de a-i fi favorabila intelectualului Ovidiu Simonca (si din cauza sacaitoarei senzatii ca, macar pe prezentul palier, ar putea fi „apropiat” de „ganditorul” Ioan Rosca).
    Cine seamana vant culege furtuna? De data asta, samanta de vant a fost semanata de „genialul” Ioan Rosca si, din pacate pentru el, intelectualul Ovidiu Simonca este pe punctul de a culege furtuna.

    @
    Ovidiu Simonca

    FALSA LOGICA A CULPABILIZARII

    Este adevarat ca nu m-am asteptat sa ajung la un acord de opinie cu Ovidiu Simonca, dar este la fel de adevarat ca, in cazul unui raspuns, asteptam o contra-argumentatie consistenta, nicidecum o “fuga motivationala” in zig-zag, ocolind reperele problematice pe care le-am identificat in “Cine seamana vant culege furtuna” si al caror mecanism am incercat sa-l demontez in replica mea.
    Realizez ca am gresit cand am refuzat sa cred ca ar putea fi real ceea ce, totusi, se incapatana sa se impuna ca evidenta: nexusul cauzal insinuat intre activitatea lui Vladimir Tismaneanu ca intelectual public si “pedeapsa” pe care o primeste sub forma unui antisemitism de caverna. Nelinistitoare este si insinuarea unei false logici a culpabilitatii evreului imaginar. Aparent, indexul autorului arata, acuzator, catre atitudini antisemite punctuale- in fapt, este indreptat catre cel vizat de acele atitudini si care s-ar dori a fi sortit unui metaforic si “adaptat” autodafe.
    Care este cauza acestui atac desfasurat pe multiple si, nu rareori, subtile cai impotriva intelectualului Vladimir Tismaneanu?- se vor fi intreband multi. M-am intrebat si eu in 2006- cand, subit, dupa ce a fost desemnat presedinte al Comisiei pentru redactaea Raportului, a devenit tinta unor atacuri sordide, din care nu lipsea, explicit sau implicit, “vina” de a descinde din evrei. Mai incapatanata decat altii in a merge pe drumul deloc simplu al disjungerii intre reale si false determinari, am reusit sa aflu adevarul.

    O parte a intelighentiei romanesti avea sa nu-i poata ierta lui Vladimir Tismaneanu doua lucruri: ca este varf de generatie, legitimat ca atare prin opera sa si ca, tocmai in aceasta calitate i-a fost incredintata misiunea de a identifica adevarul istoric- in vederea scrierii lui- legat de perioada comunista a Romaniei. Demersul era complicat si necesita o precizie de bisturiu, caci acea perioada are drept caracteristica multitudinea de planuri paralele, alteori suprapuse, alteori intretaiate, mistificari, concluzii formale in baza unor logici fracturate, conexiuni reale (interne, externe, moscovite) mascate prin piste false- pe scurt, dezinformarea (termenul nu este echivalent cu “gresita informare”, nici macar cu “mistificarea”, el desemnand recompunerea falsa a intregului tablou complex al realitatii astfel incat acesta sa fie credibil si sa-l inlocuiasca, in ochii “privitorului”, pe cel autentic, sortit a ramane necunoscut). Vladimir Tismaneanu este maestru al “inciziilor istorice” si, ca om de stiinta, recunoscut drept cel mai subtil si mai bun cunoscator al fenomenului totalitarismului comunist- atat al resorturilor cat si al intregului- si cel mai valoros analist al acelei epoci. Celor care se vor fi indoind le recomand sa citeasca volumul lui Vladimir Tismaneanu, “Stalinism pentru eternitate”.

    Aceeasi parte a intelighentiei romanesti nu a putut ierta nici ca, fie si altfel decat explicit, scrierea corecta a istoriei Romaniei comuniste va fi legata de numele Vladimir Tismaneanu. Pe acest fundal, al unui jenant joc al orgoliilor, a fost usor sa fie insinuata, pentru Vladimir Tismaneanu, o noua “vina”, de catre cei al caror interes consta in rescrierea falsa a istoriei Romaniei comuniste si carora autorul Raportului le zadarnicise intentiile. Aflarea adevarului istoric i-ar afecta in mod direct pe respectivii si (am mai facut aceasta afirmatie- o intaresc) in plus, ar dezvalui o intreaga structura “neoficiala”, pe care acestia o controleaza, a carei putere a fost reprodusa in toti acesti ani.
    (Acestia sunt si cei direct interesati in stoparea cercetarilor facute de Vladimir Tismaneanu si de IICCMER, ratiunile fiind lesne de realizat, motiv pentru care au lansat o mincinoasa informatie- sustinuta, din pacate, si de intelectuali de talia lui Ovidiu Simonca- anume ca Institutul ar incerca, de fapt, sa nu duca mai departe cercetarile. Era clar ca, printr-o elementara translatie se dorea ca, in mentalul colectiv, minciuna aceea grosiera sa fie asociabila, blamabil, cu numele Vladimir Tismaneanu. ).
    Le-a fost usor celor la care m-am referit ca, pe fundalul orgoliilor unei parti din intelighentia romana, sa insinueze, legat de Vladimir Tismaneanu, perversa, teribila “vina” care s-ar traduce prin:”istoria Romaniei comuniste nu e scrisa de un roman, dar de un evreu”. Jalnica gandire, penibila motivatie- dar care, din pacate, a fost primita si asimilata, in anumite cercuri, ca un fals “argument” pentru asaltul impotriva lui Vladimir Tismaneanu.

    Sigur ca acea parte a intelighentiei macinata de orgolii anti-Tismaneanu cunoaste regula pastrarii bunelor aparente, motiv pentru care condamna, pe forma, manifestarile antisemite avandu-l drept tinta pe autorul Raportului. In acelasi timp, raspandind public neadevarul flagrant conform caruia Vladimir Tismaneanu ar incerca sa stopeze cercetarile privind elucidarea sinistrului comunist (desi adevarul este exact invers), procedeaza la asocieri care, la nivel subliminal, au ca efect conturarea ferma a ideii ca “evreul” este vinovat pentru impiedicarea aflarii adevarului istoric, caci “evreul” apara tortionarii, in virtutea unei “solidaritati a intereselor antiromanesti”. Desigur, este ridicol. Francezii spun ca ridicolul poate ucide-se pare ca nu si pe autorii acelui murdar atac impotriva lui Vladimir Tismaneanu.
    Se ajunge, astfel, inchizand cercul, la ceea ce formulasem in prima parte a replicii mele: nexusul cauzal insinuat intre activitatea lui Vladimir Tismaneanu ca intelectual public si “pedeapsa” pe care o primeste sub forma unui antisemitism de caverna. Si, la fel de grav, insinuarea unei false logici a culpabilitatii evreului imaginar.
    Privind adevarul in ochi, afirm: “Cine seamana vant culege furtuna” demonstreaza ca intelectualul Ovidiu Simonca nu este strain nici de acea inacceptabila, falsa cauzalitate punitiva vizandu-l pe Vladimir Tismaneanu, nici de falsa logica a culpabilizarii evreului imaginar.

    • Peter Manu spune:

      Din respect pentru tinuta intelectuala a d-lui V.Tismăneanu fac următoarele precizări :
      – D-na Aya astfel de intervenţii nu îi sunt folositoare…”nu sunt în chestie…”
      Forța analitică pe care ați exersat-o în urmă cu aproape 5 ani în decriptarea textului domnului Șimonca și care, se pare, n-a evoluat de atunci este remarcabilă și comentariile dvs. mărturisesc o fină și nemijlocită cunoaștere a subiectului, a lucrurilor, faptelor și întâmplărilor despre care vorbiți. Cu toate acestea, semnată însă așa cum este, ”mărturisirea”- mai mult pledoarie – în favoarea profesorului Tismăneanu nu poate avea decât o valoare sentimentală și artistică.
      ”Nexus-ul cauzal insinuat…” despre care vorbiți este mai degrabă urmarea unei neîndemânări în exprimare sau ”une rupture de pensée”, căci autorul nu realizează gafa pe care se pregătește s-o comită, așezînd într-o ordine ce ar putea părea logică lucruri a căror cauză n-o cunoaște sau nu poate s-o explice mulțumitor.

      Dacă atacurile îndreptate împotriva domnului Tismăneanu sunt bazate pe invidia și rivalitatea profesională, pe activitatea sa politică partizană și pe nemulțumirile create de acapararea dreptului absolut la ” scrierea corecta a istoriei României comuniste”, este clar că a se vorbi direct de ANTISEMITISM, când ar trebui să se vorbească pe larg despre rivalitate, invidie, despre luptă furibundă pentru putere și alte mărunțișuri universal detestabile, este o simplificare grosolană, falsificatoare și dăunătoare pentru toată lumea.

      O recrudescență a antisemitismului în Europa este un pericol grav și cât se poate de real. Tocmai de aceea ar trebui făcute distincții foarte clare și argumentate între conflictele sau disputele interumane inerente existenței și ura oarbă, activă, sistematic îndreptată împotriva unei rase, etnii sau împotriva oricărui grup, fie religios, fie de altă natură.

      Francezii au spus și spun tot felul de lucruri despre ridicol, dar dintre toate, probabil, cel mai inteligent este: ”Le ridicule est comme la mauvaise haleine : on ne le remarque toujours que chez le voisin.”

  8. comentator uluit spune:

    O luare de pozitie care mi-a taiat rasuflarea !
    Bravo, excelent !
    Pe cand articolele d-stra pe Contributors ?

  9. Ulysses Errandus spune:

    Cred ca ar fi binevenit un articol despre sederea lui Trotsky in US si motivele care l-a determinat pe presedintele Wilson sa-i ofere un pasaport american sa se intoarca in Rusia si sa pornesca teroarea rosie.
    Am citit cartea lui Volkogonov despre Trotsky insa acesata biografie m-a dezamagit. Sederea lui Trotsky in US este expediata in 5 pagini si nu pomeneste cei 10000$ cu care Trotsky s-a intors in Rusia (o suma foarte mare la acea vreme). Din alte surse se afirma ca banii proveneau de la nemti (probabil bazat pe cazul trenului lui Lenin) dar aceasta nu s-a dovedit.

  10. Lucky spune:

    “Privighetorile s-au razbunat pe marele revolutionar care nu le suporta trilul, o razbunare eleganta, delicata, asemenea unei adieri, dar avand consecinte de granit. Razbunarea artistului”.

    Unul din marile talente ale domnului Profesor Tismaneanu: sa culeaga diamante si sa le prezinte armonios…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)