Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Criza de legitimitate şi nevoia unui discurs refondator al Uniunii Europene

Valentin Naumescu mai 25, 2016 Analize, Global / Europa
26 comentarii 3,564 Vizualizari

Puncte cheie:

  • După eşecul Tratatului Constituţional din 2005, respins (surprinzător, în contextul optimist de atunci) în referendumurile din Franţa şi Olanda, Uniunea Europeană a intrat într-un lung şi complicat şir al crizelor, care se agravează în prezent sub presiunea noii provocări a „crizei imigranţilor” din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, pe care Uniunea se dovedeşte incapabilă să o gestioneze rezonabil;
  • Principalele crize identificate şi abordate până acum, cu rezultate relativ modeste, au fost: criza economică (după 2008), criza politică (dificultatea tot mai mare cu care se ajunge la un consens decizional şi de direcţie strategică), şi criza instituţională (nemulţumiri crescânde legate de performanţele instituţiilor europene, acestea invocând la rândul lor limitări ale competenţelor şi lipsa pârghiilor eficace de intervenţie);
  • A patra dimensiune a crizei europene se profilează însă tot mai pregnant: criza legitimităţii, dublată de nevoia puternică a unui discurs refondator al Uniunii Europene, bazat pe condiţiile şi provocările secolului XXI;
  • Faptul că jumătate din populaţia Austriei a votat în alegerile prezidenţiale candidatul partidului de extremă-dreapta, dincolo de victoria la limită a unui pro-european, adusă de voturile prin corespondenţă, care au creat o diferenţă finală de doar 31.000 voturi la nivel naţional (0,6%), rămâne un semnal sever al ideii că o parte importantă a cetăţenilor încep să pună sub semnul întrebării valorile şi însăşi raţiunea de a fi a Uniunii Europene;
  • Votul strâns pentru Brexitul din 23 iunie, chiar presupunând că o majoritate la limită a britanicilor se va opune în cele din urmă ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, sau ascensiunea Frontului Naţional în Franţa şi a Alternativei pentru Germania în alegerile regionale, respectiv respingerea Tratatului de Asociere UE-Ucraina în referendumul din Olanda, toate arată amplificarea opoziţiei cetăţenilor la continuarea procesului de integrare europeană şi, foarte probabil, stoparea acestui proces politic;
  • Tensiunea între principiul fondator „Ever closer Union” şi principiul democraţiei şi suveranităţii naţionale se adânceşte. Uniunea Europeană fără democraţie s-ar întoarce la Imperiu (o versiune extinsă, actualizată tehnologic, a Sfântului Imperiu Romano-Germanic), iar democraţiile suverane fără Uniunea Europeană s-ar întoarce la confruntarea statelor naţionale, care a caracterizat practic istoria modernă a continentului;
  • Tehnicizată în exces, Uniunea Europeană a devenit o colecţie ternă de regulamente şi norme, pierzând „fiorul politic” care a însufleţit etapa părinţilor fondatori Jean Monnet-Robert Schuman-Konrad Adenauer-Alcide de Gasperi;
  • Cine şi cum ar putea „reinventa” astăzi Proiectul European, la peste 70 de ani distanţă de al doilea război mondial, (re)legitimându-l în faţa unei generaţii care nu mai are memoria şi angoasa conflictului militar de pe continent, care se simte din nou atrasă de discursurile identitare, xenofobe şi (uneori) autoritariste, şi care pare să nu mai vadă beneficiile construcţiei europene comune?

*

Criza de legitimitate a Uniunii Europene mijeşte în sondajele de opinie din tot mai multe ţări membre. Eurobarometrele indică scăderea suportului popular pentru procesul de integrare europeană spre niveluri critice, care aproape că ar trebui, dintr-o perspectivă pur democratică, să determine organizarea de referendumuri de reconfirmare sau de recunoaştere a unei alte voinţe politice a cetăţenilor, de la caz la caz. Pe de altă parte, ştim prea bine că intrarea într-o logică a referendumurilor naţionale ar duce curând la desfiinţarea de facto a Uniunii Europene, la blocarea şi anularea dimensiunii supranaţionale (federale sau confederale) pe care se întemeiază în esenţă Uniunea, politicile şi instituţiile ei.

Dilema pare aşadar perfectă. Tensiunea axiomatică între principiul Europei unite şi solidare, căreia i s-a cedat o parte semnificativă din suveranitatea naţională a fiecărui membru (aceasta este, în fond, diferenţa esenţială între Uniunea Europeană de acum şi sistemele de alianţe între statele suverane de dinaintea războaielor mondiale), şi pretenţia confirmării tuturor deciziilor politice sau economice prin procese democratice la nivel naţional sugerează o contradicţie ireconciliabilă. Având în vedere competitivitatea tot mai intensă la nivel global şi interconectarea cu alte mari centre de putere (Statele Unite, China, Rusia), Europa nu mai poate fi în prezent şi unită, şi compusă din state naţionale absolut suverane. Proiectele privind „Uniunea fiscală şi bancară” sau Uniunea Energetică sunt bune exemple în acest sens, care cer o opţiune clară. Oamenii vor trebui curând să aleagă, iar alegerea lor va fi de o importanţă crucială pentru destinul generaţiilor viitoare.

Continentul european, atât de greu încercat în secolul XX de experimente naţionaliste şi autoritariste, nu poate renunţa nici la Uniunea Europeană, nici la democraţie şi statele naţionale suverane, fără să plătească un preţ dureros. Dar clivajul între cele două paradigme se adânceşte ameninţător, chiar dacă liderii momentului se străduiesc să ne liniştească şi să ne convingă că lucrurile funcţionează în continuare. În absenţa unui discurs refondator, este limpede că Proiectul European şi statele naţionale (chiar democratice fiind) nu se mai suportă reciproc. Imposibila alegere se apropie de punctul culminant.

Ce s-ar întâmpla astăzi dacă cineva ar forţa alegerea unui principiu în detrimentul celuilalt? Uniunea Europeană fără democraţie s-ar întoarce la Imperiu (o versiune extinsă, actualizată tehnologic, a Sfântului Imperiu Romano-Germanic), iar democraţiile suverane fără Uniunea Europeană s-ar întoarce la confruntarea statelor naţionale, care a caracterizat practic istoria modernă a continentului. Cu siguranţă nu ne-am simţi confortabil sau în siguranţă, nici într-o variantă, nici în cealaltă.

Desigur, cel mai puternic argument pentru construcţia Comunităţilor Europene în anii 1950 a fost teama. Teama de război, de o nouă rivalitate franco-germană, de o eventuală expansiune a influenţei Uniunii Sovietice într-o Europă occidentală aflată în sărăcie şi lipsuri. Italia, de exemplu, a fost la un pas să cadă sub guvernarea comuniştilor, imediat după război, pe cale democratică. CIA şi serviciile secrete occidentale au acţionat pentru a se asigura că Partidul Comunist Italian rămâne în opoziţie pe durata efortului de revigorare economică a ţării. Planul Marshall a avut şi el un anumit rol politic intern. N-a fost uşor. Resentimentele bălteau, societăţile erau confuze, iar direcţia politică şi strategică nu părea în primii ani foarte clară. Dar teama de divizare şi de război i-a unit în cele din urmă pe vest-europeni (6 state la început, apoi 9, apoi 12 la sfârşitul Războiului Rece) iar succesele, bunăstarea şi dezvoltarea economică au apărut. Ce le mai uneşte acum, concret, pe cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, dincolo de o retorică pro-europeană superficială şi tot mai neconvingătoare? Ce teamă mai ţine unită construcţia europeană?

Ar fi interesant de urmărit de unde ar putea veni astăzi un „discurs refondator”, în sensul unei noi platforme argumentative a Uniunii Europene. Iată câteva variante propuse pe continent, niciuna perfectă, fiecare cu specificul intereselor ei şi cu limitările ei:

-        Varianta Cameron, adică discursul pentru rămânerea în Uniunea Europeană bazat strict pe stimularea temerilor privind creşterea costurilor şi pierderilor economice în cazul Brexitului, dar în acelaşi timp pe stoparea integrării politice;

-        Varianta Merkel, bazată pe reiterarea obligaţiilor de solidaritate politică şi economică ale statelor membre în legătură cu respectarea deciziilor Uniunii Europene („bătutul obrazului”), în special pe subiectul asumării cotelor de refugiaţi;

-        Varianta balticilor, bazată pe teama unei agresiuni a Rusiei şi pe menţinerea unităţii europene şi euro-atlantice ca garanţie pentru limitarea tendinţelor expansioniste ale Moscovei, inclusiv pe menţinerea sancţiunilor internaţionale la adresa Rusiei;

-        Varianta Van der Bellen (după numele noului preşedinte ales al Austriei, Alexander Van der Bellen, un ecologist de 72 de ani), bazată pe un intens discurs pro-european federalist şi pe o componentă ecologistă, pe exploatarea temerii privind ascensiunea extremei-dreapta dar şi pe opoziţia la TTIP, adică la acordul transatlantic SUA-UE privind crearea imensului spaţiu de liber schimb comercial şi investiţional, care ar fi, crede el, potrivnic intereselor economice, sociale şi de mediu ale Europei;

-        Varianta „Europa cu două viteze” (respectiv clubul select şi periferia), susţinută în general de ţările competitive din nord-vestul Uniunii Europene, întemeiată pe acceptarea funcţionării unor grupuri cu parametri diferiţi în interiorul Uniunii şi pe menţinerea sau chiar consolidarea şi instituţionalizarea acestor diferenţieri între statele membre, viziune bazată în fond pe realităţile economice, politice, sociale, culturale şi administrative de pe teren;

-        Varianta asistenţială, în care crede Europa săracă (sudică), bazată eminamente pe ideea că Uniunea Europeană este un sac cu bani care se cuvine a fi împărţit cu generozitate de la Bruxelles către economiile îndatorate, neperformante sau corupte precum Grecia, România, Bulgaria etc;

-        Varianta corporatistă sau, să-i spunem generic, „Volkswagen” (puteţi înlocui numele cu al altui gigant european, dacă nu vă place), bazată exclusiv pe interesul comercial al marilor companii, al exporturilor pe o piaţă unificată (fără diferenţieri şi criterii politice), pe susţinerea legăturilor cu Statele Unite (inclusiv TTIP) dar şi pe reluarea afacerilor cu Rusia, adică pe o viziune minimalistă, economic liberală şi capitalistă asupra Europei.

Toate discursurile de mai sus sunt, într-un fel sau altul, pro-europene. S-ar putea ca niciunul să nu fie însă pe placul tuturor celor care susţin Proiectul European, părându-ne fie prea mercantile, fie prea disciplinante politic, fie obsedate geopolitic şi rusofobe, fie exclusiviste, fie oportuniste, fie hipsteriste, anti-capitaliste sau anti-americane. E semnul cel mai clar că însăşi Ideea Europeană este văzută astăzi diferit, de la Londra la Bucureşti, de la Berlin la Atena sau de la Viena la Vilnius.

„Discursul fondator” din anii 50 a fost cel al Europei păcii, care a fost receptat la fel de toate societăţile vest-europene care au aderat la proiect. Astăzi, nu mai avem o singură viziune, o perspectivă unificatoare, ci mai multe versiuni şi nuanţe concurente, chiar şi în tabăra pro-europenilor. Dar, oricum am lua lucrurile, în absenţa unei relegitimări politice a Uniunii Europene, acceptată de o majoritate rezonabilă a cetăţenilor şi societăţilor europene, este puţin probabil ca generaţia următoare să mai găsească suficiente argumente pentru a explica de ce cele 28 de state membre ar mai trebui să rămână împreună, să-şi pună resursele la comun şi să asculte de un singur centru de comandă (chiar dacă au o cotă de reprezentare la masa decizională), iar intrarea în epoca referendumurilor suveraniste să pună punct celui mai frumos şi mai idealist proiect al Europei moderne.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "26 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    “democraţiile suverane fără Uniunea Europeană s-ar întoarce la confruntarea statelor naţionale, care a caracterizat practic istoria modernă a continentului.” – nu s-ar întoarce, deoarece acum există NATO. Nici măcar partidele europene eurosceptice “de extremă dreapta” nu cer retragerea din NATO.

    “Desigur, cel mai puternic argument pentru construcţia Comunităţilor Europene în anii 1950 a fost teama. Teama de război, de o nouă rivalitate franco-germană, de o eventuală expansiune a influenţei Uniunii Sovietice într-o Europă occidentală aflată în sărăcie şi lipsuri. Italia, de exemplu, a fost la un pas să cadă sub guvernarea comuniştilor” – înţelegem acum de ce se inventează “ameninţarea rusească” la adresa UE (şi a NATO) şi “complicitatea” partidelor eurosceptice cu Moscova.
    Scopul este asigurarea coeziunii UE prin resuscitarea ideii ameninţărilor din exterior şi interior, revenirea la climatul din 1950. Machiavelism.

    • Miles Teg spune:

      “nu s-ar întoarce, deoarece acum există NATO”.

      Este o eroare.

      NATO si UE sunt, cel putin acum, in mod necesar complementare chiar daca nu toti membrii NATO sunt membrii UE si / sau reciproc. NATO exista ca un complement al intereselor economice si cultural-civilizationale comune ale tarilor occidentale. A fost creat tocmai pentru a apara aceste interese si libertatea cetatenilor lor impotriva amenintarii sovietice, acum renascute sub forma celei rusesti.

      Disparitia UE va fi urmata in scurt timp de disparitia NATO pentru ca tari acum aliate, lipsite de interese economice si culturale comune, vor deveni destul de repede rivale si dpdv militar.

      Paradoxul este insa acela ca mentinerea UE si consolidarea ei ar putea avea ca deznodamant disparitia NATO pe fondul antiamericanismului german, francez si al altora, intretinut si stimulat, desigur, de Rusia (vezi si proiectul asa-zisei “armate europene”, fara contributie americana).

      • Harald spune:

        Depinde ce înțelegem prin Uniunea Europeană și ce înțelegem prin NATO. Indiferent ce va face periferia, o Uniune Europeană hardcore va continua să existe (țările fondatoare + statele satelit ale Germaniei + eventual Spania). Pentru că nivelul lor de dezvoltare este suficient de apropiat încât o structură comună gen Uniunea Europeană să reprezinte pentru ele normalitatea zilei de azi, nu o viziune asupra viitorului.

        În mod similar, un NATO hardcore va continua să existe chiar și în cazul când unele state vor părăsi alianța actuală cu convingerea că pot face o afacere mai bună cu rușii pe cont propriu. La modul serios, multe dintre problemele actuale au fost create tocmai de suprapunerea NATO – UE, care a dus la o anumită confuzie.

      • DanT spune:

        NATO e anterioară UE (şi CEE) şi nu depinde de aceasta.
        Dispariţia UE nu ar însemna dispariţia intereselor economice şi civilizaţionale comune ale ţărilor occidentale.
        Europa, Canada şi SUA ar rămâne legate economic prin intermediul OECD. Probabil că desfiinţarea UE ar accelera şi negocierile pentru o zonă de liber schimb între majoritatea ţărilor europene şi SUA.
        Iar pe plan european, dacă dispare UE este de aşteptat să rămână o zonă de liberă circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor (ţările care formează astăzi EEA). De ex. adepţii Brexit vor ca Marea Britanie să rămână în EEA.

  2. Johhan spune:

    Citesc si nu imi vine sa cred. D-le Naumescu, tocmai ati fluierat in biserica. Asa ceva nu se face! Cum adica „crizei imigranţilor” ? Mare noroc aveti sa scrieti in romana si nu in germana undeva printr-un ziar nemtesc. Erati deja facut bucatele mici si etichetat extremist de dreapta de apostolii de la DW, Spiegel, FAZ, etc.
    Repetati dupa mine, la fel ca in Ferma Animalelor “Patru picioare bine, doua picioare rau.” Scuze, am vrut sa spun “criza refugiatilor, nu criza imigrantilor”, “criza refugiatilor, nu criza imigrantilor” … retetati, repetati …

    • Despera spune:

      Dvs va plingeti de spalarea pe creier cu discriminarea pozitiva -cazul refugiatilor sau imigrantilor,ce-or fi ei- dar uitati-va de ce ne plingem noi in tara: aici se moare cu zile.
      Problema e ce spune autorul, nicio varianta nu e buna, dar ce alternativa la UE avem? Si de fapt, mai important, o extrapolare care poate e utila ca sa intelegem mai bine ce se petrece: de ce nu ne mai uneste nicio cauza comuna? de ce nu ne mai convine nimic? poate pt ca noile generatii de europeni, mostenitoarele bunastarii obtinute cu asemenea sacrificii cum se arata in articol sint, asa cum se petrece si la scara individuala, rasfatate,obisnuite sa primeasca totul usor -acum incepe sa devina un pic mai greu cu cresterea somajului,dar in tarile bine dezvoltate inca nu se simte- si educate dupa principiile moderne in care nu mai e loc pt valori si principii ci doar pt libertate si oportunitate,cit mai multa,pina la saturatie, sint debusolate, sint naive si se comporta ca niste animale de laborator. Cred ca deteriorarea sistemului de educatie in Europa poate fi facuta vinovata pt multe,inclusiv pt aceasta criza identitara.

  3. victor L spune:

    Prea multe variante.
    Eu, in nemernicia mea, am o singura varianta: Germania si Franta sa inceteze de a crea o Europa dupa chipul si perfidia lor.
    Germania sa nu mai solicite solidaritate, dar sa nu acorde si ea altora (nu dezvolt, este arhicunoscut modul german de a juca la doua capete – “interesul poarta fesul” nu este o vorba strict mioritica).

  4. Zagura spune:

    Referendum = expresia suprema a democratiei, dar si frica suprema a exponentilor UE. Concluzia: Exponentii UE se tem de democratie. Democratia a ajuns o dogma in numele careia realitatea este din ce in ce mai des sacrificata sau chiar ignorata. Nu de un discurs este nevoie, fie el si refondator, ci de reconectarea UE la realitate.

  5. Vlad spune:

    Cred ca discursul e mai mult in nevoia de a reconcilia viziunea asupra statului cu una pan-globalista care trebuie sa impace si sa integreze curentele politice existente cum ar fi comunismul chinez, cubanez, nord-coreean si doctrina policentrista a Rusiei.

    Ori in acesti termeni intrebarea devine: cum se produce aceasta integrare, prin forta adica militar sau pasnic, adica economic prin promovarea unui discrus liberalist care este centrat in jurul proprietatii private, monedelor fiat reglmentate legal si al vietii private.

    Ambele variante nu sunt foarte imbucuratoare, cea economica ale carei efecte le vedem foarte bine la noi in tara, unde statul sau uniunea devine o entitate care se promoveaza drept una de promovare a valorilor si incepe sa reglementeze principiile care ar trebui sa fundamenteze piata libera. Banii fiat se obtin pe proiecte specificate care trebuie realizate respectand niste norme, adica principiu care pe langa moneda fiat, care totusi reprezenta, chiar daca destul de vag, un grup de indivizi actionand propriilor interese, contravin pietii libere si chiar principiului pan-globalist.

    Individul, care totusi contribuise de bine de rau, la un stat si trebuia sa primeasca in schimbul acestor contributii: politici si servicii publice de sanatate, educatie si infrastructura se trezeste brusc in lumina datoriilor suverane si a pan-globalismului dator si cu un rol al statului la care a contribuit prin taxe si impozite incert. Polticile si serviciile publice de sanatate, educatie si infrastructura se disipa treptat si nu mai servesc interesul public, individul ramanand doar dator intr-o uniune pan-globala care il cunoaste vag prin intermediul statisticilor si a identificatorilor unici. Aceasta directie nu vizeaza crearea unor conditii care sa functioneze in asentimentul valorilor democratice si libertatii economice, adica libertatea de alegere si proprietatea privata si liantul care sa le faca posibile si anume legea. Proprietatea privata este din ce in ce mai reglementata pe criterii tehnologice care creeaza incet dar sigur un decalaj digital in care producatorii, de cele mai multe ori proprietari ai tehnologiilor, formeaza si directioneaza regulile de functionare ale pietei. Individul poate opta pentru decalajul digital sau acceptarea tehnologiilor inchise ca forma de sclavie tehnologica.

  6. Ela spune:

    UE este o mare familie (re-re-re-…)compusa din 28 de familii mai mult sau mai putin conventionale, care prezinta toate caracteristicile specifice unei comunitati tribale!
    Imposibil deci, sau cel putin irealist, sa se puna “=” intre membrii ei, altfel decat teoretic! Nu e firesc, nu se poate!
    Una e o uniune limitata la aparare teritoriala si cooperare in cateva puncte strategice ale economiei europene, alta e o contopire! de elemente disparate, cu antecedente respectiv cu obiective si prioritati extrem de diverse, dar mai ales fara nicio vocatie de fuzionare!
    Nu stiu cat de democratic este, de ex, ca la Bruxelles, functionari germani, letoni si portughezi, sa decida ce politica agrara are de implementat Franta, ca sa lase loc in piata marfurilor spaniole!?
    E absolut firesc sa apara din ce in ce mai multi europeni “egoisti”, care sa desconsidere suveran obiectivele “mai” nobile sau “mai” inalte, vehiculate la Bruxelles, si sa se preocupe exclusiv ca viata proprie sa li se desfasoare in conditii optime de securitate si prosperitate!
    Cui ii convine sa munceasca pentru altii, si sa mai fie si criticat ca nu face mai mult, ca sa fie destul pentru…toti? E absurd…
    Dragoste cu forta nu se face!

  7. lobby spune:

    Foarte buna tema, dar cred ca e tratata un pic amatoriceste. A fost ignorat tocmai procesul oficial de discutare a ‘refondarii’, care are deja loc de ceva timp la cel mai inalt nivel si intr-un mod foarte public (pentru cei interesati). Consiliul European (unde participa si presedintele nostru) la fel si Consiliul de Ministri (unde participa guvernul) – si la fel Parlamentul European – discuta de ceva vreme acest document: http://ec.europa.eu/priorities/sites/beta-political/files/5-presidents-report_ro.pdf.

    A fost conceput de sefii principalelor institutii UE – Comisia, Consiliul European, Parlamentul, Banca Centrala plus ministii de finante euro – si prezentat anul trecut. Ne aflam deja in etapa 1, iar etapa 2 va incepe anul viitor. Finalizarea arhitecturii institutionale e prevazuta pentru 2025, cel mai tarziu (asta va presupune si un nou Tratat). Ce opinie aveti despre aceste idei – merg in directia buna si sunt suficiente? Ce pozitie credeti ca exprima Romania in aceste discutii?

  8. Herald spune:

    Punctul cheie Nr. Zero: negarea radacinilor Europei.

  9. Harald spune:

    Din acea listă de varianta lipsește tocmai varianta democratică. Electoratul trebuie consultat și trebuie să i se explice clar de ce e mai bine într-un fel sau de ce e mai bine altfel. Puteți considera asta o completare la varianta Cameron, care a procedat corect, chiar dacă din motive greșite. Odată ce rămânerea sau părăsirea Uniunii Europene va fi decisă de către electorat, legitimitatea soluției alese devine indiscutabilă. S-a votat, end of story.

    Eşecul Tratatului Constituţional din 2005 este foarte bine adus în dscuție, România și Bulgaria nu au avut dreptul să-și exprime părerea despre el ci erau obligate să-l accepte ”as is”. Este foarte bine că francezii și olandezii l-au respins, dar generația actuală de politicieni (pro)europeni n-a înțeles nimic din asta. Soluția este ”întoarcerea la popor”, ca să cităm un clasic în viață :)

    Trebuie organizate consultări electorale pentru orice decizie majoră la nivelul UE, niciun politician de la Bruxelles sau Berlin nu are calitatea de a impune ceva cetățenilor țărilor membre. Organizarea acestor consultări electorale va rezolva problema de la sine: simpla încercare de a explica oamenilor simpli de ce e mai bine într-un fel sau de ce e mai bine altfel îi va aduce pe respectivii politicieni cu picioarele pe pământ, vor înțelege impactul propriilor măsuri și le vor ajusta în consecință. Pentru că altfel publicul va vota împotriva lor, evident.

    Există un motiv pentru care democrația e preferabilă altor forme de guvernare, dar generația actuală de politicieni (pro)europeni a ajuns nici măcar să nu se mai prefacă, ignoră regulile democratice cu maxim aplomb.

  10. maria spune:

    Eu cred ca exista acum temeri noi, fara precedent pentru generatiile actuale, care, spre deosebire de trecut, dezbina Uniunea in loc sa o consolideze.

    Acum exista teama de terorism si teama de pierdere a beneficiilor economice, a protectiei sociale, a joburilor, luate de altii din Uniune sau la nivel global. Vesticii resimt presiune, somaj, nesiguranta, care inainte nu existau la aceste cote.
    Este apoi teama de pierdere a identitatii si a unui mod de viata. In astfel de cazuri oamenii tind sa se replieze spre ei insisi si sa incerce sa se apere. Nu mai sunt generosi, nu mai sunt solidari.

    Pe scurt populatiile si-au pierdut increderea in lideri, care pareau rupti de realitate, incapabili sa gestioneze provocarile, prea lenti in procesul decizional si de implementare, comunica prost sau deloc, putini din afara cercurilor sin institutiile europene stiu ce face Uniunea si dupa ce reguli.

    Europa era prospera, nu mai e, era sigura, nu mai e…avem o problema.

  11. Josef Svejk spune:

    Valorile fundamentale pe care s-a zidit ale UE erau democrația, libertatea, respectul legii și capitalismul. Toate acestea sunt azi în pericol. Așa cum observa și Harald mai sus, democrația e tratată tot mai des ca un moft de către birocrația bruxelleză. Decizii mjore se iau tot mai des fără consultarea „prostimii”.

    Libertatea la rândul ei e sugurmată metodic de „corectitudinea politică”. Locul argumentelor și al disputei civilizate e luat de guițuri isterice și postulate demne de de congresele de la Nuremberg sau de la Moscova din anii 30 ai seolului trecut. S-a ajuns în situația absurdă în care un comediant german să fie pus sub acuzare în țara lui, de câtre guvrnul german, pentru că „insultă” un dictator fetid și paranoic precum Erdogan.

    Respectul legii a devenit și el un moft. O vedem pe cancelăreasa Germaniei instigând cu nonșalanță mase de oameni să treacă ilegal frontiere și să pustiind totul în calea lor. Cei ce piscuie că așa ceva e ilegal sau care chiar încearcă să impună legea sunt amenințați si etichetați imediat ca „extremiști”

    Cât despre economie, socialismul multilateral dezvoltat, cu toată liota sa de reglementări absurde și fiscalitatea ucigătoare izbândeaște de la Vigo la Vaslui și de de la Palemo până la Helsinki, aducând stagnare, pustietate, somaj și tot mai multă sărăcie.

    Evident că oamenii încearcă să scape din capacană. „Elita” politică a continentului are un comportament autist fiind incapabilă să asculte dorințele și temerile poporului, ca să nu mai vorbim de rezolvarea măcar a celor mai mărunte. Consecințele nu se vor lăsa așteptate.

    Radicalizarea se va accentua. Europa răsuflă azi ușurată când „extremiștii” pierd la mustată alegerile. Ceea ce nu pricep zevzecii ce plescăie mulțumiți și plini de suficiență după fiecare astfel de „izbâdă” a hazardului e că din adâncuri vine un val distrugător care va mătura totul în calea sa. „Extremiștii” de azi vor deveni frecventabili mâine, atunci când se vor ridica o noua generație de „extremiști” mult mai agresivă și mai puțin dispusă la orice formă de compromis. Numai că atunci va fi mult prea târziu…

    Schimbarea „discursului” e inutilă și nu mai aburește pe nimeni. Singura șansă de salvare e revenirea la respectarea valorilor fundamentale pe care a fost zidită odinioară UE.

  12. Alex1 spune:

    Nu legitimitatea proceselor de coagulare a Uniunii Eoropene este in criza, ci elitele care s-au cocotat pe institutiile Europene au probleme cu legitimitatea.
    Seful comisiei Europene: provine dintr-n paradis fiscal.
    Seful parlamentului: o persoana cu studii precare.
    Comisarul pentru fonduri europene: provine dintr-o tara care a reusit sa atraga doar 70% din fondurile alocate.
    Fostul comisar pentru agricultura: provenea dintr-o tara care, desi are resurse suficiente ca sa hraneasca dublul populatiei, importa 70% din alimente.
    Ma intreb ce legitimitate au acesti lideri.
    Chiar daca Germania este motorul Europei si doreste sa fructifice acest atu, ea nu este capabila sa conduca uniunea. Chiar daca vrea sa arate ca deciziile le ia impreuna cu Franta, tot se obsearva stilul autoritarist si egocentrist care o caracterizeaza, nemaivorbind de complexele pe care le are din cauza trecutului.
    Atata timp cat aceste tari nu-si vor schimba elitele care trag sforile la Bruxeles, proiectul European nu va face nici un pas inainte, daca nu se va indrepta chiar catre destramare.

  13. Stefan Nicolescu spune:

    Nu de un “discurs reformator” are nevoie UE, ci de scimbarea radicala a principilor de functionare, care trebuie sa se apropie cat mai mult de organizarea SUA. Daca nu se va forma foarte repede, o S.U.E., nu va mai exista UE. Lipsa unor principii de functionare valabile pt. toate tarile din UE, lipsa, spre exemplu, a unui salar minim pe economia UE exprimat procentual din PIB, adica 0,x% din PIB, lipsa unui DAE bancar pt. tot sistemul bancar din UE, lipsa unui sistem fiscal comun, lipsa unor planuri multianuale de dezvoltare obligatorii pt. tarile din UE, lipsa unui sistem de protectie sociala valabil in UE, acestea sunt o parte din marile probleme si deficiente din UE.. Nu exista politici, planuri, programe comune in UE. Nu exista o legislatie si o constinutie valabile in toate tarile din UE. Sunt tari privilegiate si tari discriminate si abuzate in UE. Potentialul economic si financiar al unor tari este blocat si nu produce plus valoare nici pentru tara respectiva si nici pentru UE. Se lucreaza cu ocaua mica si cu ocaua mare. Se lucreaza in modul carpeala carpelii carpite. UE este prea fragmentata politic, legislativ, financiar, fiscal, bancar si administrativ si asta este calea care va duce la distrugerea UE si nu la transformarea acestei uniuni intr-o unitate viabila, evoluabila si stabila din toate punctele de vedere.

    • Adrian B spune:

      Fix tentativele de a impune de la centru masuri ca cele pe care le pomeniti si de a uniformiza politic si economic statele din UE sunt o parte din motivele pentru care destui oameni nu vor ca UE sa mai existe. Daca vreti o uniformizare a UE unde ramade alegerea personala? Daca toti trebuie sa fie socialisti, la 1.80m, tunsi scurt si cu ochii albastri unde e locul celor care nu vor inregimentarea? La Canal? La Gherla, la Sighet?

  14. Vlad spune:

    Daca as fi fantezist m-as putea gandi ca se incearca construirea in mod subtil a unei fortarete digital-tehnologice la nivel global, cine e in afara fortaretei e … intr-un fel out of luck … Cine e inauntru nu e intr-o situatie semnificativ mai buna intrucat e in buna masura dependent de informatiile proprietare si de nivelul de acces pe care il are in fortareata digital-tehnologica.

    Sigur se poate specula in continuare ce se intampla in cazul in care un astfel de cetatean ‘liber’ din fortareata digital-tehnologica inceara sa gandeasca out of the box …

  15. euNuke spune:

    “Uniunea Europeană fără democraţie s-ar întoarce la Imperiu”
    Dar Uniunea este deja un imperiu. Daca nu ma credeti, puteti urmari acest instructiv videoclip in care Komisarul-sef Barroso abereaza cu nonsalanta si voluptate despre ‘imperiul experimental’ inedit pe care l’au creat:
    https://www.youtube.com/watch?v=-I8M1T-GgRU

    In plus, in mod evident, Uniunea Europeana NU este o democratie. Diversi eurocrati au tot admis in ultima vreme un ‘deficit democratic’, dar in realitate, Tratatele constitutionale descriu o entitate suprastatala dictatoriala, in care Diktatul nu mai este apanajul unui imparat, ci al unui colectiv de nanodiktatori care practic guverneaza continentul in afara oricarui mandat oferit de cetateni. Comisarii nu reprezinta o grupare politica partinica plebiscitata -precum in democratiile reprezentative-, iar Comisia NU conduce in baza unui program de guvernare public, ci discretionar, dupa ureche si muschi. Initiativa legislativa la nivelul Uniunii NU apartine Parlamentului ca intr’o democratie, ci tot Comisiei. Comisia detine asadar functiile executiva si legislativa. Asta sta scris in Tratate, nu intru aici in speculatii asupra partilor oculte ale guvernarii [procesul tehnic al reglementarii in UE e un subiect prea vast].

    UE NU este nici macar un stat cu o personalitate juridica definitivata. De aceea eu tot insist sa’i spunem entitate pseudo-statala. Si nici nu da semne ca ar vrea sa se incheie aceasta stare de provizorat juridic.

    Asa ca toate dezbaterile astea le gasesc futile. Stiti ce au facut politrucii europeisti francezi si olandezi dupa respingerea Tratatului Constitutional prin referendum? Pai au renumerotat textul, au pus niste virgule noi, au schimbat niste titluri si apoi au trecut din nou Tratatul prin parlamente refuzind sa organizeze alte referendumuri, desconsiderind total dreptul cetatenilor de a se pronunta asupra normelor cu caracter constitutional. Ce inseamna asta? ca efectiv nu [mai] conteaza vointa cetatenilor, ca din momentul adoptarii unui text constitutional european fara consultarea cetatenilor si fara plebiscitarea lui, text ce incredinteaza puteri absolute unui organ executiv central, nu mai putem vorbi de democratie in UE.

    Dezbaterea ar trebui sa fie despre cum se poate restaura democratia pe continent, si abia in subsidiar despre cum ar trebui sa arate viitorul stat european [daca o sa mai fie cazul]. Criza legitimitatii nu are legatura cu calitatea ‘discursurilor refondatoare’ demagogice, ci cu disparitia democratiei. Sa nu uitam ca pana si imperiile europene moderne ce si’au democratizat partial structurile de putere au sfarsit urat: Kakania a esuat intr’o balta de sange chiar daca ultimii imparati au tot cedat catre Parlamente politica interna, iar Imperiul Britanic s’a vazut obligat sa abandoneze aproape toate coloniile scapind la limita de ruina prin gaselnita de geniu a Commonwealth-ului.

  16. dorin valeriu spune:

    Ce pacat ca nici una dintre “variante” nu seamana cu ideile care i-au inspirat pe “Parintii Fondatori” Schumann si Monet !

  17. George T.S. spune:

    Lumea de ieri nu se potriveste cu lumea de azi: daca largirea Uniunii Europene nou fondate cu trei tari civilizate (Austria, Suedia si Finlanda) a fost un exercitiu usor in 1995, ce a urmat dupa a fost 21 de ani de ceva succes impreuna cu wishful thinking si bajbaiala. Dupa saltul de la UE-15 la o uniune cu 25 de membri si introducerea monedei unice cu hibe ascunse, marea masa de cetateni nu mai accepta pierderi cu birocratia si coruptia prin Europa de est (care a mai livrat UEi trei membri cu drepturi depline).
    Un nou Tratat ar fi benefic daca ajungem la o uniune cu consensus si mai putina birocratie la “Europa”. Din pacate politicul si economicul se impletesc si mai sunt si fratii mari (SUA), asa ca viitorul e incert, chiar cu elan provenind din speranta oarba si/sau interese economice.

  18. MariS spune:

    Crizele şi problemele globale (financiare, economice, identitare, climatice, de suprapopulare, a resurselor, ..) care vor veni vor impune ca soluţie coagulările şi construcţiile la nivel continental. UE are un rol foarte important fiind deschizătoare de drum. Reuşita ei ar fi un model de urmat şi pentru celelalte continente. Cu toate greutăţile pe care le întâmpină, mă simt obligat să văd jumătatea plină a paharului. Dintre cele 7 variante de legitimare propuse, o aleg pe cea .. de-a 8-a: varianta supravieţuirii. Problemele globale devin tot mai complexe şi mai greu de rezolvat. O coagulare a eforturilor devine necesară, la fel şi schimbarea de paradigmă, de la confruntare la cooperare. Principalul câştig al acestor tipuri de uniuni continentale ar fi tocmai această schimbare de mentalitate ce ar reduce agresivitatea noastră şi ar da o şansă supravieţuirii planetei. Merită toată străduinţa.

    • Jaime spune:

      Din nefericire un pariu riscant, cand vor aparea probleme planetare dramatice, europa nu va putea aporta prea multe planetei, pt. ca va avea razboaie civile interne si o populatie autohtona imbatranita.. Pe atunci minoritatea musulmana va fi mult mai numeroasa si daca nu se va moderniza vor aparea conflicte sau va exista o atomizare a societatii.

  19. niciovarianta spune:

    Imi pare rau, dar nici una dintre variantele enuntate nu e de viitor.

    Varianta Cameron => un argument pentru un acord bilateral cu China pentru a elimina vamile. Piata imensa de desfacere, costuri mici de import, profit la export, granite inchise totusi in fata strainilor.

    Varianta Merkel => cum bate vantul. astazi, ideologia de stanga bate orice realitate

    Varianta balticilor => exista deja, se numeste NATO

    Varianta Van der Bellen => antiamericanism, mai bine cu rusii ca sunt eurasiatici. Oricum nici variante Hofer nu era diferita.

    Varianta „Europa cu două viteze” => a existat pana la prima extindere EU

    Varianta asistenţială => e cea de acum

    Varianta corporatistă sau, să-i spunem generic, „Volkswagen” => nu exista in Europa nici o companie majora care sa fie in mare parte chiar separata de stat. Volkswagen e un foarte bun exemplu de companie in care landul, sindicatul si in general politicul au un rol foarte important.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)