Home » Analize »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Nu e bine, dar putea fi mai rău. Zece ani complicaţi în Europa. Despărţirea de Barroso

Valentin Naumescu octombrie 30, 2014 Analize, Global / Europa, Sinteze
5 comentarii 2,545 Vizualizari

José Manuel Durao Barroso şi-a luat ieri rămas bun, într-o ultimă conferinţă de presă susţinută în calitate de preşedinte al Comisiei Europene. După 10 ani de la asumarea celei mai puternice poziţii din mecanismul instituţional al Uniunii Europene, politicianul portughez de cursă lungă va lăsa locul, pe 1 noiembrie, noului preşedinte al Comisiei, luxemburghezul Jean Claude Juncker (la rândul lui, un senior al politicii europene), într-un moment în care Uniunea va trebui să producă soluţii şi răspunsuri de o importanţă crucială privind „finalitatea” procesului de integrare europeană. Vom parcurge mai jos problemele, nu puţine şi nu mici, care decurg, într-un fel sau altul, din moştenirea Barroso, recunoscând însă şi lucrurile bune lăsate în urmă de cele două Comisii pe care le-a prezidat.

De regulă, în astfel de momente, de trecere simbolică de la o epocă la alta, se fac bilanţuri. S-au făcut şi acum[1], şi probabil se vor mai face în perioada următoare. De asemenea, a devenit un clişeu (pe care nu pot să-l evit nici eu) observaţia generală că „deceniul lui Barroso” a fost unul amestecat, cu lumini şi umbre, cu decizii care ne-au schimbat vieţile şi cu lucruri care puteau fi făcute mai bine, sau poate mai corect. Una peste alta, de aici din Carpaţi, suntem, noi românii, probabil ultimii care ar avea motive să se plângă de deciziile Uniunii Europene în ceea ce ne priveşte. România a fructificat la 1 ianuarie 2007 o imensă şansă istorică, o „fereastră de oportunitate” pe care sperăm să o fi meritat ca naţiune, probabil irepetabilă pe termen scurt şi mediu (vom urmări împreună, în anii care vin, perspectivele incerte ale Serbiei, Moldovei, Ucrainei, pentru a enumera doar vecinii noştri aspiranţi la aderare), agăţându-ne de ultimul vagon şi devenind membru al clubului, chiar la finalul fericitei epoci a integrării europene.

Pentru cei care îşi amintesc, semnarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, a fost ultimul episod optimist din lungul ciclu al integrării continentului, cu doar câteva săptămâni înainte de cutremurul politic provocat de respingerea Tratatului Constituţional, în referendumurile din Olanda şi Franţa, şi doar la trei ani distanţă de ceea ce avea să fie criza financiară globală (extinsă prin convulsiile Zonei Euro), care au schimbat profund perspectiva clasei mijlocii occidentale asupra democraţiei liberale, toleranţei, generozităţii şi absorbţiei continue a Estului Europei în mecanismul bunăstării apusene.

Crede oare cineva, realist vorbind, că după instalarea crizei europene şi apoi a declinului economic de după 2009, Franţa, Germania, Olanda sau Marea Britanie ar mai fi fost de acord cu aderarea României şi Bulgariei? Priviţi chinurile admiterii în Spaţiul Schengen, infinit mai puţin semnificativă economic şi social decât aderarea în sine la Uniune, şi veţi înţelege ce s-ar fi întâmplat cu candidaturile României şi Bulgariei în evaluările franco-germano-olandeze de acum… Criza Zonei Euro (2009-2012) a fost deosebit de severă, a lăsat urme sociale şi politice adânci în Eurobarometru, dar a fost, la limită, depăşită. Guvernările de centru-dreapta, tandemul Merkel-Sarkozi şi Comisia Barroso, deşi devenite la un moment dat extrem de nepopulare, au salvat unele ţări de la incapacitatea de plată (chiar dacă Grecia, de exemplu, a fost într-un faliment mascat timp de vreo trei ani) şi au făcut ca moneda Euro şi chiar Uniunea Europeană, în ansamblu, să supravieţuiască. Colapsul a fost atât de aproape.

Ieri, în conferinţa de presă de final al mandatului său, Barroso a făcut dealtfel această observaţie importantă: „Problemele pe care le avem astăzi în integrarea europeană nu se datorează, în niciun caz, României şi Bulgariei. [...] În schimb, dacă nu s-ar fi produs lărgirea Uniunii în 2004 şi 2007, apetitul Rusiei nu s-ar fi limitat doar la Ucraina, ci ar fi afectat deopotrivă Bulgaria şi ţările baltice”[2]. Nu m-aş grăbi să-l contrazic, nici la prima, nici la a doua concluzie. Ambele mi se par, deşi nedemonstrabile stricto senso, de un bun simţ evident.

Cu ce rămânem, aşadar, după „deceniul gri” al lui Barroso? Fără pretenţia unei sinteze atotcuprinzătoare sau a ierarhizării tematice, aş încerca o privire de ansamblu asupra Uniunii Europene de astăzi, setul de probleme identificate fiind totodată moştenirea lăsată, spre soluţionare, Comisiei Juncker:

  • Problema Marii Britanii. Nemulţumirile, se pare reciproce, în relaţia Londrei cu Bruxelles-ul, au ridicat temperatura crizei de (ne)încredere între Marea Britanie şi Uniunea Europeană la cota la care o decizie limpede, într-un sens sau altul, deci de ieşire sau respectare a regulilor organizaţiei, a devenit necesară, urgentă şi obligatorie. Chiar zilele acestea, Londra a fost informată că trebuie, potrivit algoritmului de calcul asumat de toţi membrii, să îşi crească cu 2,1 miliarde de euro contribuţia la bugetul Uniunii Europene. Premierul Cameron a răspuns răspicat că nu va plăti diferenţa[3] rezultată din performanţele economice (mai bune decât cele prognozate) ale Marii Britanii, iar Comisia Europeană a ameninţat guvernul britanic cu sancţiuni exemplare. Referendumul planificat după 2015, dacă va mai avea loc, ar putea fi la urma urmei soluţia pentru o ieşire onorabilă a Regatului britanic din Uniune, ieşire care nu ar afecta nicidecum funcţionarea în continuare a blocului comunitar (cum nu a afectat-o nici până în 1973, când a fost admisă Londra), dar l-ar lăsa în schimb pe Nigel Farage „pe uscat”, salvând astfel respectata democraţie britanică de balivernele unui mare consumator de alcool. Am explicat într-un articol, acum un an, de ce ar fi bine ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană[4];
  • Şomajul foarte ridicat din ţările sudice (în special în rândul tinerilor), de bună seamă o problemă care ţine de eşecul de guvernare naţională a statelor respective (grupul PIGS – Portugalia, Italia, Grecia, Spania) dar atribuită în mod greşit, în percepţia oamenilor, politicilor Uniunii Europene. Să ne înţelegem, grecii au sărăcit din cauza lenei lor tradiţionale (sau mai bine zis au redevenit săraci, aşa cum au fost dintotdeauna), a cheltuielilor mult peste puterile lor economice şi a evaziunii fiscale uriaşe, nu datorită Bruxelles-ului. Miracolul grecesc al anilor 80 şi 90 s-a spart, ca un balon de săpun. Fără Uniunea Europeană, care a pompat din 1981 bani după bani în sacul fără fund al grecilor, decontând măslini inexistenţi şi finanţând autostrăzi în insule, pe care nu circulă astăzi nimeni, simpaticii greci ar fi privit şi astăzi, contemplativi ca Zorba, prăbuşirea în lanţ a unei societăţi răsfăţate de beneficiile soarelui şi ale Uniunii. Totuşi, problema este reală (şi la Lisabona, şi la Roma, şi la Madrid) iar de soluţionarea ei, naţională sau europeană, va depine atitudinea faţă de Uniunea Europeană a unei întregi generaţii a naţiunilor mediteraneene;
  • Sustenabilitatea monedei Euro fără uniunea fiscală şi bancară cerută de Germania, deci fără convergenţa politicilor fiscale şi bugetare, rămâne o aventură frumoasă ca generozitate dar teribil de riscantă în realitatea economică atât de diferită a statelor membre. Din această perspectivă, Uniunea Europeană merge pe sârmă, fără plasă;
  • Formularea unei politici comune eficiente în domeniul energiei, care să confere securitate energetică sustenabilă economic naţiunilor Europei, şi să acomodeze totodată temerile de distrugere a mediului natural;
  • Ascensiunea populismelor (naţionalismul francez grotesc, euroscepticismul britanic ipocrit, anarhismul naiv al grecilor, xenofobia şi sentimentul anti-imigraţie al nordicilor saturaţi de schimbarea peisajului de pe străzi, anti-americanismul gaullist şi anti-semitismul francez sau din alte ţări, revizionismul frustrat al ungurilor etc.) sugerează o schimbare de cultură politică, deocamdată sub nivelul masei critice decizionale dar aflată în creştere ameninţătoare, precum şi slăbirea convingerilor favorabile modelului democraţiei liberale, implicit o contestare tot mai virulentă a status-quo-ului european de astăzi;
  • Căutarea (negocierea) unui model de convieţuire paşnică şi raţională cu Rusia, probabil cu o Rusie post-Putin, în fond o provocare perpetuă a Occidentului în ultimii două sute de ani. Problema este acutizată în prezent de criza Ucrainei, de presiunile anti-integrare venite dinspre Est şi de tensiunile induse de Moscova în cadrul statelor Parteneriatului Estic;
  • Resuscitarea parteneriatului transatlantic, în particular prin finalizarea cu succes a negocierilor pentru Acordul TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership), garantul înfiinţării celei mai mari şi mai bogate pieţe comune din istoria umanităţii, o sarcină politică deloc uşoară dacă luăm în considerare creşterea rezistenţelor europene, multe manipulate de interese din afara Uniunii, la adresa parteneriatului esenţial cu Statele Unite.

Acestea sunt, pe scurt, câteva din priorităţile Comisiei Juncker, parte a moştenirii Comisiilor Barroso de după 2004. Am spus-o şi imediat după alegerile europarlamentare din mai a.c., aceasta ar putea fi ultima majoritate clar pro-europeană în Parlamentul de la Bruxelles şi, în consecinţă, ultima Comisie favorabilă ideii de integrare europeană. Constatarea este o „povară”, o onoare şi un privilegiu istoric pe care Jean Claude Juncker şi echipa lui nu au voie să le rateze.

_____________

[1]http://polscieu.ideasoneurope.eu/2014/10/29/barroso-legacy-academic-look-back/

[2] http://www.focus-fen.net/news/2014/10/29/352887/barroso-without-eu-enlargement-russia-would-have-gobbled-up-bulgaria-the-baltics.html

[3]http://uk.reuters.com/article/2014/10/27/uk-britain-politics-eu-idUKKBN0IG1P420141027

[4]http://www.contributors.ro/global-europa/de-ce-ar-fi-bine-ca-marea-britanie-sa-paraseasca-uniunea-europeana/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Centurion spune:

    Da, Uniunea Europeana merge pe sarma fara plasa si tare ma tem ca sarma se va rupe odata cu iesirea Regatului Unit din Uniune. Foarte probabil va fi un efect domino care va atrage si Olanda si Finlanda. Iar Germania singura nu-i va mai putea sustine pe toti ceilalti deficitari inclusiv Franta. Si asa se va incheia si aceasta aventura nefireasca si artificiala initiata de niste minti infierbantate a anilor 60.

  2. anand spune:

    Frumos articol, va multumesc.
    Perspectivele sunt cenusii, provocarile urmatorului cincinal sunt mai mari decat intreg deceniul anterior. Trebuie ritmul schimbat, in primul rand inabilitatea atragerii Ucrainei inspre UE si sprijinul nesemnificativ (si lent) acordat Moldovei au deschis un complex de probleme majore.

  3. Alex spune:

    La toate probleme Uniunii Europene listate mai sus as adauga:

    - problema demografica. Europa este cel mai imbatranit continent, jumatate din tari avand spor negativ. Imigrantii sunt ori din Europa de Est (care la randul ei imbatraneste, deci nu e solutie) sau din Africa de Nord/Orientul Mijlociu. Acestia din urma nu se integreaza si rar adauga valoare unei tari, in schimb genereaza o sumedenie de probleme sociale si economie.

    - problema resurselor. Europa nu mai are resurse demult, fiind prima zona industrializata din lume si le-a folosit pe toate. Si resursele pe care le mai are, nu o sa le extraga din considerente ecologice (vezi Rosia Montana, gaze de sist etc.) Parte din problema se va rezolva trepta prin folosirea resurselor regenarabile, dar asta doar pe partea energetica, si la cost mare. Dar nu poti fabrica ceva din vant sau soare, tot ai nevoie de resurse tangibile.

    - problema inovatiei. Sigur, Europa are multe companii mari, dar daca te uiti cu atentie, nu mai are companii inovatoare. Inovatia este acum 80% la americani, si 20% raspandita prin Asia si alte parti. Cu populatie imbatranita si fara resurse, inovatia ar fi fost singura cale de crestere economica pentru Europa. Dar odata cu moartea Nokiei, poti sa numeri pe degete companiile inovatoare in electronica, software, internet si devices in Europa.

    - problema legislatiei. Europa este mult mai birocratica decat restul tarilor bogate (vezi SUA, Japonia, Coreea de Sud, Australia etc.). Taxele sunt mult mai mari decat oriunde in lume. Pe scurt, nu este un loc unde ai vrea sa deschizi si sa cresti o afacere. Stiti cat de greu este sa concediezi un angajat neperformant in Franta? Mai bine o lasi balta si incerci sa-l faci sa plece singur.

    - problema Uniunii. Unele din problemele listate mai sus ar avea solutii, dar cand ai 28 de tari care au drept de veto pe orice problema importanta, si interese variate si divergente, e imposibil sa faci schimbare repede sau eficient. Deja sunt vestite multele comisii europene, cu straturi si straturi de birocrati care dau legi despre cum trebuie sa arate un castravete.

    - problema nivelului de trai. Europenii au fost obisnuiti cu un nivel de trai ridicat, cu protectii sociale de lux comparativ cu restul lumii, cu vacante lungi si dese, si cu joburi pe viata. Dar viitorul arata diferit, si o sa fie greu europenilor sa accepte ca nu sunt cei mai bogati, si ca tarile si companiile lor nu isi permit pur si simplu sa le dea nivelul de trai de pana acum. Deja se vede acest viitor in rata somajului celor sub 30 de ani. Noile generatii au vazut cum traiau parintii lor, dar ei nu isi pot gasi acele joburi si nu pot avea acea viata. Aceasta va duce la multe miscare extremiste, care vor avea la randul si mai multe efecte negative.

    Multe altele pot fi listate, si din pacate multe din aceste probleme nu au solutii (usoare) si nu exista vointa politica si sociala sa fie rezolvate. Europa a intrat deja in declin de ceva timp, iar acest declin se va accentua si accelera in urmatoarele 2-3 decenii. Cum va arata Europa in 25 de ani este greu de spus. Cu siguranta mai rau. Iar 25 de ani trec repede. Au trec deja 25 de ani din ’89 pana acum si in vorbim de acel an si ni-l amintim bine.

  4. Vasili Push Cash spune:

    UK nu va iesi din UE – interesele si avantajele economice au cel de pe urma cuvant – ultimul cu vint – iar uniunile statele se transforma in structuri federative, federatii, cu acelasi statut in UE ca cel anterior, conform acordului intre parti.

  5. Gogu Pintenogu spune:

    “…agăţându-ne de ultimul vagon…” si calatorind, in continuare, cu Nasu’.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)