Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

O lupta pe cinste. Periplul politic al lui David Horowitz

Vladimir Tismaneanu ianuarie 28, 2014 Global / Europa, Politica & Doctrine
32 comentarii 1,187 Vizualizari

David Horowitz este un gânditor politic și critic cultural cu o pasiune neostenită pen­tru contestarea principiilor stângiste. Con­tribuția esențială la discursul politic con­temporan constă în de­vo­tamentul său pătimaș față de o versiune explicită, or­golioasă, demitizantă a con­servatorismului. Dacă ideo­logia comunistă a re­pre­zen­tat triumful minciunii, ar­gumentează el în această co­lecție pătrunzătoare de tex­te, conservatorismul nu poa­te accepta proliferarea mi­tu­rilor egocentrice și ade­vă­rurilor rostite pe jumătate. Acest lucru fa­ce ca intervențiile sale publice să fie im­pre­vizibile, iconoclastice și antrenante în­tr-un mod cât se poate de înviorător. El es­te un fost om din interior, iar opiniile sa­le se bucură de veridicitatea sursei di­recte. Cunoaște mai bine ca oricine alt­ci­neva ipocriziile stângii, scheletele ne­re­cu­noscute din dulap și teama acesteia de a cădea la bruion cu propriile-i ignominii. Este un apostat care nu vede niciun rost în a-și fărâmița cuvintele doar pentru a satisface religia corectitudinii politice și is­torice. Etaloanele sale sunt alți critici ai ilu­ziilor totalitare, de la George Orwell la Leszek Kołakowski. De fapt, deșteptarea lui Horowitz din reveriile sale stângiste a fost în mod decisiv accelerată de efectul edificator al criticii devastatoare a fi­lo­so­fu­lui polonez la adresa ideilor socialiste. Spre deosebire de foștii săi tovarăși de idei, Horowitz crede în valoarea curativă a re­examinărilor.

Defăimat de adversarii săi drept un combatant de dreapta, Ho­rowitz este de fapt un gânditor lucid pentru care ideile con­tează, iar cuvintele au con­se­cințe. Divorțul său de stânga la sfârșitul anilor 1970 a reprezentat un răspuns la ce­ea ce a perceput a fi o dispoziție excesivă pentru autojustificări, combinată cu dis­ponibilitatea de a susține idealuri utopice perimate și dăunătoare. Născut într-o fa­milie comunistă din Queens, Horowitz a co­chetat în adolescență cu crezul leninist. A aflat destul de devreme că secta co­mu­nistă era insuportabil de obtuză și ire­me­diabil sclerozată. A urmat facultatea la Co­lumbia, acolo unde a descoperit mar­xis­mul occidental și alte doctrine re­vo­lu­țio­nare nonbolșevice. Încă de la bun început, a avut o înclinație către erezie.

S-a alăturat „Noii Stângi“, apoi a plecat în Anglia, unde a devenit discipolul și co­la­boratorul apropiat al istoricului socialist Isaac Deutscher, autorul cândva re­nu­mi­telor biografii ale lui Stalin și Troțki, un adept neclintit, reprezentativ al mar­xis­mu­lui. Mulțumită lui Deutscher, cel pe care l-a admirat atât de mult, Horowitz a cu­noscut alți stângiști britanici, incluzându-l aici și pe sociologul Ralph Miliband (tatăl actualului lider al Partidului Laburist). Mis­tuit de patosul revoluționar, Horowitz a scris cărți, pamflete, manifeste. A denunțat im­perialismul occidental și a condamnat răz­boiul din Vietnam. La întoarcerea în Sta­tele Unite, a devenit, alături de Peter Col­lier, editor al celei mai influente publicații a Noii Stângi, Ramparts. În lucrări ul­te­ri­oare, a analizat introspectiv atracția sa fa­tală pentru radicalismul excesiv al Pan­te­relor Negre (minus cultul violenței aces­tora, pe care l-a detestat mereu) și alte grupuri de extremă stângă. Apoi, în circumstanțe tra­gice (o prietenă i-a fost asa­sinată de către Pantere), a descoperit că atât de acla­mații luptători antisistem erau în mod fundamental o falangă de sociopați fa­na­tici. Ceea ce a urmat a fost un copleșitor itinerar mar­cat de autoevaluare, au­to­înțelegere și revelație mo­rală. S-a reinventat pe sine ca gânditor an­timarxist, antitotalitar, antiutopist. Car­tea Neagră documentează această fe­no­me­nologie a dezvrăjirii și explică de ce și cum anume a fost posibilă angajarea în acest efort psihic chinuitor.

În mod evident, Horowitz nu este primul care să fi deplâns efectele hipnotice ale ceea ce marele sociolog francez Raymond Aron a numit „opiul intelectualilor“. Îna­intea sa, importanți critici sociali și cul­turali newyorkezi au urmat aceeași cale (Ir­ving Kristol, Norman Podhoretz, Na­than Glazer, spre a-i numi doar pe cei mai cu­noscuți). Karl Korsch, mentorul mar­xist al lui Bertolt Brecht, a rupt-o cu trecutul său revoluționar în anii 1950. Chiar și Max Horkheimer, una dintre figurile proe­mi­nen­te ale Școlii de la Frankfurt, a sfârșit prin a fi un gânditor conservator. Lista ce­lor care au cunoscut sindromul „zeului ca­re a dat greș“ este practic nesfârșită. Așa cum a spus-o romancierul italian Ignazio Si­lone, el însuși un fost leninist, lupta fi­nală se va da între comuniști și ex-co­mu­niști. În cazul lui Horowitz, este lupta pur­tată de un fost ideolog stângist împotriva mitologiilor politice (explicit stângiste sau vag igienizate drept aspirații progresiste) ca­re au făcut o întreagă generație să-și piar­dă busola. Asemenea lui Václav Havel sau Kołakowski, Horowitz identifică or­bi­rea ideologică drept sursă a fanatismului radical. El știe că ideologiile sunt structuri coercitive cu efecte de înrobire colosale. Acestea sunt într-adevăr ceea ce Kenneth Minogue a numit „puteri care îns­trăi­nea­ză“ (alien powers).

A pune laolaltă în aceste două volume (al­tele vor urma) scrierile sale fervente este pen­tru Horowitz o datorie de conștiință. El nu pretinde a fi nepărtinitor și recu­noaș­te cu mândrie atașamentul său față de o viziune conservatoare a politicii. Dar el este un pluralist, refuză ideea reve­la­ții­lor ideologice infailibile, admite că ființele umane pot comite erori și își invită ci­ti­torii să-și exercite facultățile critice. El nu este dogmatic și respinge explicațiile mo­niste oferite evenimentelor istorice com­ple­xe.

Regretata gânditoare politică Ju­dith Shklar scria cândva despre un liberalism al anxietății (fri­cii), o filosofie originată în con­știința faptului că asaltul asupra valorilor liberale în experimentele to­ta­li­tare duce în mod ineluctabil la catastrofe abisale. În același spirit, conservatorismul lui Horowitz este inspirat de convingerea (bazată pe incontestabilul probatoriu is­to­ric) că hybrisul utopic determină în­tot­dea­una dezastre morale, sociale și politice. Nu este un conservatorism optimist, ci mai degrabă unul tragic. Horowitz măr­tu­ri­sește că este un agnostic, totuși realizează faptul că libertatea ca valoare umană non­negociabilă găsește o legitimare esențială în religie. În absența unui asemenea con­si­derent etic, indivizii se găsesc suspendați dea­supra unui no man’s land moral. Re­belii devin revoluționari și fac uz de abe­ra­țiile logice pentru a elimina orice miroase a deviere de la ideologia sacralizată. Aceas­ta este, până la urmă, principala lecție a Demonilor lui Dostoievski (marele său ro­man politic).

Pentru Horowitz, principala bătălie a zi­le­lor noastre este legată de hegemonia cul­turală. El înțelege faptul că rivalitățile po­litice sunt direct legate de ciocnirea va­lo­rilor. Refuzând să se cantoneze într-o for­mulă procustiană, combină teme apar­ți­nând liberalismului clasic, con­ser­va­to­ris­mului burkean și neoconservatorismului. Critica sa socială este un răspuns la ceea ce percepe a fi prăbușirea centrului în po­litica americană și preluarea curentului prin­cipal liberal de către susținători ai so­fismelor stângiste, mai mult sau mai puțin recondiționate. El se opune anti­ca­pi­ta­lis­mului, antiamericanismului și anti­sio­nis­mului în calitatea acestora de mantre me­nite să ascundă un dispreț profund pentru drepturile omului. În acest sens, Horowitz împărtășește tulburătoarele sale îndoieli cu filosofii francezi André Glucksmann și Bernard-Henri Lévy, ambii foști stângiști care au renunțat, de asemenea, la de tim­puriile lor fantasme revoluționare. Având experiența multor ani de studiere a aven­turilor stângii europene, socotesc cartea lui Horowitz drept o contribuție cu ade­vărat edificatoare privind înțelegerea noas­tră a ceea ce Hannah Arendt numea când­va „furtunile ideologice“ ale secolului XX. Investighează tezele excepționaliste și ara­tă cum radicalii americani au luat parte, aidoma omologilor europeni (sau, la fel de bine, celor latino-americani), la aceeași lu­me a pasiunilor romantice și fantasmelor re­demptive.

Limbajele filosofice au fost, desigur, di­fe­rite, cu europenii înclinați să cultive mai mult maximele absconse hegeliene, dar do­rința electrizantă de a nega ordinea exis­tentă, indiferent de costurile umane, a fost aceeași.

Am citit aceste două volume cu emoția intensă pe care am tră­it-o acum mulți ani, atunci când m-am înamorat de me­mo­riile lui Arthur Koestler. Ase­menea autorului Întunericului la amiază, David Horowitz s-a atașat familiei stângii sperând să găsească o sursă de apă curată. În schimb, a descoperit o mlaștină plină de cadavre plutitoare, în descompunere. Con­ferirea unei voci autentice acestei pro­funde dezamăgiri și deslușirea unei viziuni alternative asupra bunului public, unul lipsit de orice tentație a ingineriei sociale, fac mărturia lui David Horowitz extrem de fascinantă și oportună. Este un antidot la vechile și noile tentative de a raționaliza iluziile stângiste, în pofida milioanelor de victime sacrificate în numele a ceea ce co­muniștii francezi au numit cândva „zorii cântători“ (les lendemanins qui chan­tent).

(Versiune lărgită a recenziei intitulate “A Good Fight”, apărută în săptămânalul The Weekly Standard, 30 decembrie 2013 )

Traducere de MARIUS STAN

http://www.weeklystandard.com/articles/good-fight_771511.html

// DAVID HOROWITZ – The Black Book of the American Left. Volume I: My Life and Times, 398 pp.; Volume II: Progressives, 343 pp. (New York and London: Encounter Books, 2013)

Textul de mai sus a aparut in revista 22:

http://www.revista22.ro/o-lupta-pe-cinste-periplul-politic-al-lui-david-horowitz-36903.html

PS: David Horowitz a scris pagini tulburatoare despre Dostoievski ca antidot la radicalismul nihilist in volumul A Point in Time: The Search for Redemption in This Life and the Next (Regnery, 2011). Iata un citat semnificativ: “Credinta revolutionarului imparte lumea in fortele binelul si ale raului–pe de o parte, dusmanii poporului, pe de alta, mantuitorii sociali. Pasiunea de a crea o lume noua este de fapt o pasiune de a o distruge pe cea veche, transformand dragostea pentru umanitate in ura pentru fiintele umane care ii stau in cale” (p. 76). Despre aceasta carte a scris foarte frumos Walter Isaacson, autorul minunatei biografii a lui Albert Einstein si, mai recent, al biografiei lui Steve Jobs: “Emulating Marcus Aurelius, David Horowitz has produced a meditation on facing death that is poignant and wise“.

Despre Dostoievski si problema nihilismului modern:

http://www.lapunkt.ro/2014/01/26/pornind-de-la-fiodor-mihailovici-ipoteze-despre-nihilism-si-revolutie/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. DanielT spune:

    Poate mă lămuriţi dle Profesor de ce în istoria politică a dreptei religia şi valorile religioase constituie un pilon fundamental al doctrinei şi fiolozofiei politice în timp ce ateismul clasic e asociat stângii, cel puţin la nivel de imagine. Pe de o parte avem o nivelare a gândirii bazată pe o concepţie creaţionistă vs o concepţie evoluţionistă în imaginea publică. De aici o serie de contradicţii şi mituri salvatoare de ambele părţi dăunătoare la nivel de toleranţă, să recunoaşteţi…că ateismul sovietic+stânga a produs la fel de multe victime ca şi puritanismul sexual (epidemia SIDA) în Africa(conservatorism atribuit dreptei). De aici următoare întrebare.
    Are sens o delimitare politică generală de tip stânga , dreapta mai mult pe bază ideologică sau mai bine am opera cu noţiuni de politici publice bazate pe studii sociologice.

    • victor/victoria spune:

      Comentariul dvs. este neclar datorita unui amestec de afirmatii sau convingeri ce au un iz ideologic (seamana al naibii de mult cu scoala franceza). Pt. a clarifica putin ceea ce spuneti va intreb la randul meu urmatoarele::
      1. De ce credeti ca cei ce invoca creationismul sunt “nivelati” in gandire? Nu spuneti acelasi lucru despre cei ce invoca evolutionismul care, daca nu stiati, este o simpla ipoteza ce nu a fost demonstrata “stiintific.” In aceste conditii consider nedreapta sau partinitor-ideologica pozitia dvs.
      2. Folositi sintagma “ateismul sovietic+stânga”. Cele trei cuvinte din sintagma sunt intr-o relatie pleonastica. Daca spui “sovietic” se subintelege ideologia marxista cu ateismul si stangismul de rigoare. Considerati ca exista si credinta/religie sovietica? Considerati ca “stanga” este o categorie ideologica diferita de cea sovietica? Si apropo de atribuirea ateismului stangii, de care vorbiti, va spun ca acest lucru este la scare “istoriei politice” este incorect. Daca prin “stanga” intelegem adversarii ideologiei conservatoare, atunci liberalismul a reprezentat stanga o buna perioada de timp. In Romania Partidul National Taranesc era considerat de stanga si in nici un caz ateu chiar daca mai tarziu am avut si un partid social-democrat (Titel Petrescu).
      3. Spuneti in continuare ca “ateismul sovietic+stânga a produs la fel de multe victime ca şi puritanismul sexual (epidemia SIDA) în Africa(conservatorism atribuit dreptei).” Aici m-ati pierdut de tot. Ce este “puritanismul sexual” si de ce-i atribuiti acestuia epidemia SIDA? Cunoasteti nr. victimelor regimurilor comuniste? Daca da, atunci il puteti spune? Ce legatura are nr. celor decedati in urma contractarii bolii cu cei asasinati in numele ideologiei marxiste de aceste regimuri politice genocidare?

      • DanielT spune:

        1.De ce cred că sunt nivelaţi în gândire…
        Pentru că au doar certitudini. Le lipsesc întrebările deschise. Pornesc la construcţia universului social şi politic de la anumite realităţi definite şi acceptate de ei, ca un set de reguli inalienabile este certitudine existenţa unei Divinităţi, a unei Ordini Superioare în care ei se încadrează sistematic la un nivel, este o certitudine ordinea în Univers.Vorbesc de libertăţi individuale şi autdeterminare dar impun altora la scară de mase controlul propriilor corpuri fizice(avortul femeilor). Corpul uman aparţine societăţii şi nu individului, în acest caz, interesul public transcede în opinia lor libertatea individuală. Chiar şi moralitatea e reducătoare. Există moralitate doar dacă se desfăşoară între bornele normelor sociale acceptate azi. Femeia secolului XIX era incapabilă de vot, incapabilă să gândească,deoarece involuntar Creatorul era asociat sexului masculin. Mai există reminescenţe ale acestei mentalităţi creaţioniste.
        2.Nu văd ca şi un pleonasm. Pentru dumneavoastră e implicit pentru mine nu. Sovieticii au creat o nouă religie- un set de credinţe. Atâta tot, crezând că dacă vor implanta un sistem de reguli, societatea lor va fi una superioară etc..au idealizat periculos că pot controla vieţi şi societăţi impunând monoteismul lor filozofic vs pluralismul exprimării. Când se începe a impune fiecărui cetăţean să gândească într-un anumit mod e
        3.Puritanism sexual, e vorba de dezastrul rezultat din aplicarea doctrinei de negare a mijloacelor contraceptive -prezervativul în state controlate religios de către clericiI catolici în ţările africane sărace, ceea ce bineînţeles a condus la epidemii şi mortalităţi ridicate.
        Dacă vă interesează în mod un pic raţional cauzele mortalităţii la nivel mondial, vă recomand următorul infografic http://www.informationisbeautiful.net/visualizations/20th-century-death/ Da, ideologiile au produs victime.

        • victor/victoria spune:

          Vedeti, acum lucrurile sunt mai clare in ceea ce priveste comentariul anterior. Va dau voie sa ma acuzati de lipsa de modestie dar am intuit corect stilul francez al scolii prin care ati trecut. Dar sa o luam pe puncte, asa cum am inceput.
          1. In primul rand ati omis sa luati in considerare si observatia mea de la acest punct, lucru esential legat de aceasta tema. Tacerea sau evitarea unui subiect nu-i cutuma in astfel de dialoguri. Referitor la raspunsul dvs. la intrebarea mea va spun ca nu realizati ca afirmatia pe care o sustineti este exact de pe o pozitie ce reflecta o “gandire neteda”. Viziunea creationista a universului si vietii in general se pierde in negura timpului. Cunoastem ce-au spus pre-socraticii despre aceasta dar avem de la Platon incoace o imagine mult mai clara al originii cosmice. Nu cred ca poate cineva argumenta ca viziunea creationista a lui Platon sau Aristotel ingradeste sau limiteaza cunoasterea. Acelasi lucru putem spune si despre iudaism si crestinism chiar daca geneza difera in cauzele primordiale. Sfarsitul lumii este de asemenea o viziune filozofica arhaica. Stoicii, de exemplu, impartaseau viziunea ciclica a cosmosului si considerau naturala “moartea cosmica” si renasterea unuia nou. Teologia crestina a fost influentata de stoici dupa cum bine se stie. Nu vad cum poti afirma cu gratuitate ca teologia limiteaza cunoasterea. Daca divinitatea e considerata absolutul si cea de necuprins de mintea limitata a omului, nu vad de ce aceasta viziune limiteaza cunoasterea. Eu zic ca din contra, cautarea si intelegerea divinului sunt deschise catre infinit. Ce conteaza daca divinitatea este numita “demiourgos” sau Yahweh si ca unii vedeau universul evoluind ciclic iar altii apocaliptic? Nu vi se par mai “neteziti in gandire” cei carora mintea nu le functioneaza decat in limitele unei paradigme ideologice pe care acum o numim cu religiozitate stiinta? Mai spuneti ca “Corpul uman aparţine societăţii şi nu individului”. Nu mi-o luati in nume de rau dar fetita mea de 9 ani a ras cand i-am citit doar aceasta afirmatie. Tot ce spuneti in continuare la punctul 1 sunt fragmente rupte din varii ideologii moderne si postmoderne, daca vreti.
          2. Nu intelegeti, se pare, semantica unor cuvinte folosite. Pai daca vorbim de ateism atunci este clar ca vorbim nu numai de absenta unei divinitati dar si negarea oricarei idei de existenta divina si ma refer la religiile transcedentale. Nu faceti confuzie cu cele secular-milenare precum marxismul. Leninismul si stalinismul isi au evident toata baza teoretica in marxism. A le separa inseamna o neintelegere evidenta a textelor primare. Nu comentati nimic de liberalism si PNT.
          3. Nu sunteti la curent cu cercetarile stiintifice in aceasta problema. De mai bine de 20 de ani s-a aratat ca prezervativul nu este eficace in cazul SIDA si nu numai. Imi amintesc clar ca dupa ce mai multe mesaje similare au fost comunicate lumii stiintifice s-a avansat hilarul sfat de a folosi doua prezervative deodata. Deocamdata testele periodice HIV si schimbarea comportamentului sexual (adica exact ceea ce Biserica Catolica propusese) raman singurele masuri eficace.
          Concluzionati prea usor, puneti verdicte prea rapid si se pare ca nu sunt parerile proprii. Spun asta pentru ca se vede inteligenta in spatele comentariului. Cred ca indemnul Profesorului Tismaneanu de a scrie si publica aici propriul articol este mai mult decat binevenit. Veti avea in acest fel un exercitiu de dialog cu propriile dvs. idei si o re-evaluare a acestora.
          Toate cele bune.

          • DanielT spune:

            Victor Victoria.
            Succint. Stilul e canadian, bibliografiile erau atât în franceză cât şi engleză, la fel ca şi intepretările juridice în sistemul napoleonian şi cel de common-law.
            1. Se pierde în negura timpului, pentru simplul fapt că ceea ce cunoaştem acum datorită avansului ştiinţelor şi tehnologiei, nu se cunoştea atunci.
            Probleme societăţii nu sunt în câmpul strict de adresare al filozofiei şi al politicii. Vorbim mai larg de ştiinţele sociale. Printre altele, acolo unde filozofia generală sau politica au eşuat la nivel de explicaţii a unor fenomene sociale, psihosociologia socială sau sociocriminologia au explicaţii. Nu sunt adeptul că toate-s vechi şi nouă toate. Teoria Big-Bangului sau a Relativitiăţii nu au circulat în epoca stoicilor şi nici reinterpretarea rolului omului în Univers pe seama descoperirii şi explorării Universului. În consecinţă, sistemele societale au evident şi imperios de o nouă adaptare la aceste realităţi, adaptare care nu se poate face pe baza vechilor seturi de cunoştinţe şi cunoaştere izvorâte din religie. Dacă e să concluzionez bref, diferenţele de evoluţie şi statut socio-economic actual sunt date tocmai de abordarea educativă a viziunii şi rolului omului în Univers. Departe de nihilism, teamă, frământări …e cazul totuşi să recunoaştem că ştim cum se formează un fetus-nu e un mister, ştm din ce în ce mai mult despre interacţiunile la nivel molecular etc…dincolo de prostiile promovate de religii. Care pot asigura o anumite stabilitate chiar şi identitate, dar mecanismele de aderare sunt mai degrabă de ordin social decât de ordin de adevăr imuabil.
            Nu am afirmat că prezervativul ar fi 100 % . Mai specific am reluat o acuză, aceea că împotrivirea bisericii faţă de folosirea prezervativului în Africa a avut ca şi consecinţă infectarea şi decesul a multor milioane de oameni. Dacă ar fi fost promovat ca şi mijloc legal de protecţie sexuală, matematic numărul acestora ar fi fost mai mic. Argumentul privind da, dar au promovat abstinenţa şi de acolo eficacitatea abstinenţei, vă asigur funcţionează doar dacă negăm total impulsurile sexuale biologice ale fiinţei umane. Sunt cărţi scrise despre aceste lucruri de specialişti documentaţi. Cu privire la critica privind concluzionez prea uşor şi că-mi lipsesc părerile proprii , permiteţi-mi să avem o opinie diferită
            Întradevăr, mă gândesc la un articol.
            Numai bine.

    • Logos spune:

      Pentru ca fara ‘grand narratives’ religiile seculare si cele transcendentale nu ar avea aderenti. Daca este adevarat ca de-a lungul evolutiei mintii umane au fost dezvoltate mecanisme intuitiv-emotionale extrem de receptive la mituri grandioase, mesianice (Boyer, Atran, Kurzban), atunci acestea sunt ingrediente indispensabile pentru orice ideologie capabila sa starneasca pasiuni puternice. Se pare ca angoasa incertitudinii si natura contingenta a moralitatii creaza mituri cu care acopera goliciunea unui rege care nu-si poate permite sa admita ca este gol.

      Traiectoriile ideologice ale celor ce sar dintr-o barca dogmatica intr-alta in urma epifaniilor ( tismaneanu, Tutea, Kolakowski, Horowitz, etc.) au baze psihologice destul de bine intelese in psihologia cognitiva si cea evolutionista.

      • Va invidiez pentru certitudinile cu care lansati judecati definitive si operati comasari intre destine intelectuale atat de diferite :) In ce ma priveste, prefer un eclectism al dubiului…

        • Vali spune:

          Vă puteți închipui cum ar arăta un florilegiu de comentarii ale domnului de mai sus în marginea unor pagini din Dostoievski, Soloviov, Berdiaev sau Florenski? Cum i-ar mătrăși dumnealui pedant pe toți acești aiuriți, trecîndu-i prin tocătorul explicativ al evoluționismelor și cognitivismelor în trend?

          • Ori Simone Weil? Ori Albert Camus? Ori Gabriel Marcel? Ori Eric Voegelin? Ori Leo Strauss? Chiar Sartre ar cadea la examen. Cred ca ar iesi f. bine Alain Badiou, cel comparat de Zizek cu Platon si cu Hegel :)

            • DanielT spune:

              Dar ce spuneţi de o discuţie bazată Jonathan Haidt sau Philipp Zimbardo,Stephen Pinker…

            • E loc pentru toata lumea sub soare. Va sugerez sa scrieti un articol in care sa dezvoltati pozitia pe care o sustineti.

            • DanielT spune:

              O dreaptă românească care va aplica politici publice bazate pe convingerile şi scrierile Sfântului Augustin şi o concepţie medievală a Universului în Epoca Hubble cum ar fi dreapta reprezentată de dl Papahagi, dl Neamţu, dl Baconschi ar fi un pericol mult mai real pentru o societate liberă decât actualii ocupanţi ai Puterii(corupţi) de stânga.
              Mitul partidului grupului salvator ,a idealismului, a certitudinilor filozofice şi a superiorităţii gândirii şi acţiunii sunt cele mai mari pericole pentru o societate cum e cea românească.
              Contrapartida ideologică din păcate actualui sistem neo-comunist corupt nu este în opinia mea mai viabilă ca şi evoluţie spre o societate democratică funcţională. Desigur e opinia mea personală.
              Pentru că aţi adus aminte de Cristian Preda, e o persoană izolată din păcate în peisajul politic românesc.

            • DanielT spune:

              Aveţi dreptate . Problema cred că universală fiecare operăm cu un set de valori , credinţe, idei şi autori la care am fost expuşi pe o perioadă de formare intelectuală.
              Sociologia unora ca şii Emil Durkheim sau Gustave le Bon au fost rafinate şi dezvoltate cu timpul.
              Nu se poate reproşa unui medic din mediul rural din Burundi, faptul că nu ştie opera un tomograf. Chestiune de proximitate şi educaţie. Avem liimitări.
              Vă mulţumesc pentru replici, ştiam că la nivel academic Rawls în mod sigur se studiază dar mă miram că în spaţiul public în plin discurs despre justiţie şi anticorupţie- referinţele la termenul de justiţie socială şi referire la ea, autorii care au conceptualizat filozofic conceptele lipseau din vocabularul formatorilor de opinie.

            • Am scris despre Rawls, e drept ca nu recent. Dar si eu cred ca ar fi utila aducea in dezbatrea publica a ideilor sale despre liberalism, justiei, fairness.

            • Vali spune:

              @ Daniel T

              A face afirmații de tipul celor de mai sus despre Papahagi, Neamțu și Baconschi înseamnă a nu fi frecventat decît caricaturile acestora, așa cum sunt ventilate acestea în spațiul public de niscaiva flăcăi murați și bîzîitoare cu patos stîngist. Citiți Elegii conservatoare (Eikon, 2009), cartea lui Neamțu, și veți descoperi că omul știe mai mult decît cumsecade marile locuri ale canonului liberal (de la Locke la Friedrich von Hayek) și că, în materie de gîndire politică e mai aproape de un William Frank Buckley, Jr. decît de orice vizionar de orientare salvaționistă. Baconschi la fel : are lecturi serioase din biblioteca dreptei occidentale, a făcut diplomație, e mai modern decît lasă să se vadă ambalajul lui teologic. E abuziv și gratuit ca vreunul din cei trei să fie asociat cu spiritul de tombateră și cu pofta de utopie (fie ea și noocrată). Și e păgubos să cădeți în capcana portretului facil.

  2. DanielT spune:

    Şi încă o întrebare,dacă timpul vă permite.
    De ce John Rawls e foarte puţin prezent şi citat în mediul intelectual românesc, la nivel de idei şi influenţă. Când în ţări democratice, se fac referiri destul de dese la operele sale. Am spune că petnru liberalii români timpul a îngheţat la Adam Smith.
    PS. Scuzaţi pentru deraierea subiectului.

    • Imi cer scuze ca nu va pot raspunde pe larg. Daca cititi scrierile unui Cristian Preda, veti gasi referinte la directia liberala franceza (de la Guizot si Constant si pana la Aron si Rueff). La fel, daca il citi pe Aurelian Craiutu, un ganditor cu contributii remarcabile in analiza genezei liberalismului modern. Daca cititi scrierile lui Mihail-Radu Solcan vei vedea ca se raporteaza la liberalismul anglo-saxon. Exista contributii importante legate de scrierile lui Isaiah Berlin.

    • Mihai Ionescu spune:

      Stimate domnule Daniel,
      Intrebarea dumneavoastra imi pare utila, numai ca agora’i dominata nepotrivit acesteia.
      Se pare ca lucrurile sunt cam … amestecate, atat ca punere in vorbe, cat si fata de context. Un argument al lipsei (partiale) a lui Rawls si lui Nozick din peisajul nostru ar fi faptul ca un astfel de apel ar limita jucausele aprecieri din poiana lui Iocan pe tema statului de drept. Nici argumentele “la persoana” si generalizarea negeneralizabilului nu s-ar regasi la asa un nivel al discutiei. Si sigur ar mai fi si altele, pe care nu le vad din pestera mea. Dar sa pornesti de la un status-quo-ul mainii invizibile facuta caus spre orizontul rawlsian si sa ajungi la “directia liberala franceza”, dovedeste o “stare naturala” cu totul … specifica, anuntata cumva de ironia asezarii pe aceeasi “directie” a lui Guizot cu Constant, ca sa nu ajungem cu autostrada pina la Aron. Poate daca vorbim despre directia efortului intelectual civic. Numai ca raportat la starea prezenta (“moderna”), as fi inclinat sa categorisesc situatiunea ca fiind un “anacronism periculos”, caci inferentele ar releva si lucruri refuzabile din start sferei publice corecte politic, sfera autocenzurata (deci contradictoriu ca demers filozofic) de o stare liberal-hedonica a filosofarii politice. Pe scurt, accept ce-mi place si place celui care ma apreciaza si a carui apreciere imi produce o placere. Practic comunitati intelectuale inchise care’si musca coada, rumegand istorie si incapabile sa priveasca prezentul. Acestea nu numai ca nu vor produce “plus valoare” (nu eu sunt marxist !), ci si vor milita extrem de intransigent pentru pastarea liniei comunitare. {Si} din acest motiv unii ganditori nu sunt “citabili”, iar daca sunt, atunci numai in secundar si cu centrifugarea spre derizoriu, steril sau, in cel mai bun caz, spre “interesant, dar inactual/rupt de realitate”.
      Cu stima,
      Mihai Ionescu

      • La Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti se studiaza din plin Rawls si Nozick. Nu vad nicio problema cu studierea liberalismului francez, de la Constant la Aron, Manent, Rosanvallon, Gauchet. In scrierile mele mentionez constant contributiile unei Judith Shklar cu al ei concept al liberalismului fricii. In repetate randuri, conceptul a fost mentionat de marele istoric al secolului XX care a fost Tony Judt. Am scris prefata editiei romanesti, aparuta la Polirom, din cartea lui Stanislao Pugliese despre Carlo Roselli, cel care a formulat ideile-forta ale unui socialism liberal. Articolul exploreaza un itinerariu politic si spiritual, semnaleaza momentele de ruptura, sfasierile interioare ale unui ganditor influent. In niciun caz nu este vorba de “o stare liberal-hedonica a filosofarii politice”. Am scris aici, pe Contributors, despre Daniel Bell, unul dintre cei mai importanti ganditori sociali ai secolului XX. Nici el nu se complacea in acea “stare hedonica” :) Modernitatea (si ceea ce numim adeseori post-modernitate) nu invita la acest gen de conditie a unui consimtamant inert. Dimpotriva, genereaza ingrijorare, angoasa, framantare interioara, dubii, anxietati.

        http://literaturadeazi.ro/content/susan-sontag-%C5%9Fi-nelini%C5%9Ftea-modernit%C4%83%C5%A3ii

        • Mihai Ionescu spune:

          Stimate domnule profesor,
          Cred ca exista o diferenta conceptuala majora intre parcursul educational si constituirea unei stari stabile de filozofare agorica, precum aceea dintre mijloace si scop. Iar pina la comunitati/comuniune drumul e si mai lung. Faptul ca Rawls si Nozick se studiaza la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti nu spune mai mult decat atat. In schimb faptul ca Rawls si Nozick nu se studiaza la facultatile de drept din Romania, macar in seminarii episodice, spune cu mult mai mult.
          Urmatoarea problema este a premiselor. Stare liberal-hedonica a filosofarii politice am asignat-o {unor} comunitati[lor] de gandire. Dumneavoastra o analizati la nivelul unor individualitati (in sensul de a fi distinct de calitatea de membru al unei comunitati si nu in sensul de individ ca si concept diferit fata de cetatean sau de burghez). Nu cred ca ar fi necesar sa punctez ce inseamna pastrarea concluziilor fara a da atentie premiselor.
          Peste toate acestea cred insa ca stiti cu mult mai bine decat mine ca, in unele cazuri, desprinderea de comunitate si cautarea unui alt sens al lucrurilor si faptelor a facut posibila aparitia unor repere de marca ale gandirii. As lua un exemplu „la intimplare”: Hannah Arendt.
          Cu stima,
          Mihai Ionescu
          PS Ma bucur pentru dumneavoastra ca traiti si activati intr-o comunitate academica receptiva din plin fata de angoase, framantari interioara, dubii si anxietati. Din exterior nu prea arata asa, in conditiile in care nu facem vreo confuzie intre receptivitate (asimilare) si libertatea de exprimare. Probabil este o problema de perspectiva.

    • Maxa spune:

      @DanielT – întrebare foarte bună. Ştiu că ce scriu eu acum n-o să vă crească valoarea la bursă pe aici, dar mi se pare că puneţi probleme interesante.

    • AT spune:

      Daca David Horowitz ar fi roman l-ati pune pe lista celor periculosi, alaturi de dl Papahagi, dl Neamţu, dl Baconschi, nu-i asa?

  3. Adrian Petreanu spune:

    @ Vali,
    Nu stiu de ce, dar sunt convins ca undeva publicati articole, studii, eseuri etc cu numele dumneavoastra adevarat. S-ar putea sa aveti dreptate in ceea ce priveste valoarea celor trei : Papahagi, Neamtu, Baconschi, dar din pacate in aparitiile lor publice din viata politica nu se vede de loc, dar absolut de loc valoarea lor reala, daca intradevar o au.

    • Vali spune:

      N-am avut în intenție să fac publicitate electorală celor trei, evident. Și pe mine m-au tulburat episodul cu Neamțu împachetat apotropaic în usturoi, surîsul încins al teologului Banconschi în preajma Elenei Udrea, avîntul uneori sățios al tînărului Papahagi… Dincolo însă de acest pitoresc nefericit, toți trei vorbesc și scriu o română fără asperități, au diplome valide și portrete cărturărești netrucate, sunt oameni de convingeri politice și, foarte important, nu s-au inventat ca figuri publice în preziua intrării în viața politică. (Au, deci, dexterități și agende pe care le pot recupera dacă la un moment dat obosesc ori decid să iasă din peisajul partinic.) A-i reduce la un terțet paseist și toxic îmi pare o probă de ignoranță speriată. Ori de bășcălie gregară.

      • DanielT spune:

        Vali, simplificăm pentru că timpul (personal) ne impune limite.Pe mine mă sperie certitudinea şi intrasigenţa, plus memoria selectivă îîn cazul dlui Baconschi. Aduc aminte reacţiile emoţionale a dlui Papahagi în trecut în privinţa unor probleme sensibile, clovneria dlui Neamţu (usturoi,ul versurile lui Gyr şi punguţa de bani) plus amnezia selectivă a dlui Baconschi privind rezultatul votului la secţia electorală din Paris dar mă rog suntem aici pe un site de discuţii şi doar am exprimat îndoieli privind capacitatea acestora de a gestiiona politici publice serioase într-o carieră politică.
        Poziţii publice asumate de către cei trei, interzicere a avorturilor, a drepturilor unor minorităţi etc..promovate ca şi concepte de politică publică legislative de cei trei nu vor ajuta în opinia mea ameliorarea calitatea democraţiei româneşti.
        Repet, fiecare operăm cu limitările personale-la ceea ce am fost expuşi la nivel cognitiv şi de informaţie.
        Dar nu trebuie un doctorat să observi că un om ca dl Neamţu de dragul propriei imagini publice a devenit un orator gol, dacă veţi întreba ce ar face din postura unui gestionar la nivel de soluţii practice şi concrete…vă va purta pe la Diogene. Pentru că pur şi simplu e doar un orator şi nu un practician. Opinia mea, desigur pot să fiu subiectiv.

        • AT spune:

          In primul rand, nu sunt la curent cu vreo declaratie a vreunuia dintre cei trei ca ar fi pentru interzicerea avorturilor, poate ma pui la curent.
          Astea fiind zise, mi se pare clar motivul pentru care nu iti plac. Nu vrei ca majoritatea romanilor, care este conservatoare in privinta subiectelor amintite, sa aiba o voce si o reprezentare de calibrul celor trei in politica romaneasca. Cei mai putin entuziasti cu avorturile si “drepturile unor minorităţi” trebuie sa devina si la noi specia retrograda de inteligenta dubioasa construita de media occidentala, ori cei trei ar contrazice aceasta imagine.

  4. JB spune:

    E interesant ca ratacirea in “reveriile stingiste” si cautarea “sursei de apa curata” au durat nu mai putin de doua decenii…. Asta in conditiile accesului liber la informatii demitizante.
    De ce am crede in sinceritatea, onestitatea unui tov.Brucan born in the US?!? De ce saritul dintr-o barca in alta ni-l face onorabil ?!?
    De ce vehementa lui de acum este superioara moral celei de pina in (cel putin) ’75 ?!? Mie imi suna fals.

    Marturisesc ca am un anumit scepticism fata de dezvrajirea celor adapati la “sursa de apa curata”a celei mai otravitoare ideologii ever. Ma refer, in special, la vrajitii traitori in afara sistemului adulat de ei…. Si de ce sa nu spunem ca dezvrajirea in cauza este de o coincidenta temporala extraordinara cu cea a generatiei lui ajunse la maturitate…….
    Inerentul acces la putere al dezvrajitilor/apostatilor/pocaitilor transforma conservatorismul, injurat ieri si trimis foarte vocal la lada de gunoi a istoriei, intr-un fetis mirific.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)