O relaţie bună cu China comunistă nu exclude deschiderea economică spre Taiwan

Nu vreau să-i tulbur domnului premier Victor Ponta vizita în Republica Populară Chineză. Sunt convins că va fi un succes. Mediatic. Totuşi, în aceste momente diplomatice sensibile, nu mă pot abţine să nu mă întreb de ce România este una din puţinele ţări europene care nu permite deschiderea unei reprezentanţe economice şi culturale a Taipei-ului şi, la rândul ei, nu deschide un oficiu economic în această „entitate economică şi comercială” („economic and commercial entity” – termenul oficial folosit de către Serviciul de Acţiune Externă al Uniunii Europene pentru regimul de la Taipei).

Fapte: dintre fostele state comuniste din Europa de Est, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Letonia au acest tip de relaţii diplomatico-economice cu Taiwanul. Aceste aşa-numite „Oficii economice şi culturale” (de exemplu: „Taipei Economic and Cultural Office, Prague, Czech Republic” sau “Taipei Mission in the Republic of Latvia”) sunt nişte ambasade neoficiale, întrucât se bucură de privilegii diplomatice, angajaţii lor au imunitate, iar clădirea oficiului are statut de extra-teritorialitate. Am fost surprins să văd că nu doar Uniunea Europeană are acest tip de relaţii cu Taiwanul, dar chiar şi Rusia – da, Rusia! – are la Taipei un aşa-numit “Representative Office in Taipei for the Moscow-Taipei Coordination Commission on Economic and Cultural Cooperation”.

Sigur, se poate discuta politic despre legăturile dintre PSD şi Victor Ponta  personal cu China comunistă. Este însă un teritoriu deja explorat şi vreau să am o altă abordare, economică, cu menţiunea că statisticile sunt relativ puţine. Pe scurt, sunt tentat să afirm că decizia politică de a ignora Taiwanul, din teama că vom supăra Beijingul, ne face să pierdem din punct de vedere economic. În 2012, din totalul exporturilor UE-27 către Taiwan, România şi Bulgaria împărţeau, împreună!, nişte firimituri: 0,42% (undeva sub 100 de milioane de euro). Mai mult, datele Biroului de Comerţ al Taiwanului arată că, din 2004 în 2012, aceste exporturi au scăzut. În schimb, ţările este-europene care au deschis legăturile diplomatice semi-oficiale cu Taiwanul au cunoscut o creştere explozivă a comerţului: 299% cu Letonia (2012 faţă de 2004), 210% cu Slovacia şi 180% cu Cehia!

Aş avea o singură menţiune: da, recunosc, China este un colos în ascensiune şi trebuie privit ca atare, dioncolo de opţiunile politice. Însă România trebuie să aibă relaţii economice “reciproc avantajoase”, nu să favorizeze companiile din această ţară, fără să respecte regulile din UE. Am văzut cu oarecare îngrijorare – şi este păcat că presa a ignorat informaţia – opinia preşedintelui Consiliului Concurenţei despre posibilul ajutor de stat către viitorii investitori de la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi de la hidrocentrala de la Tarniţa. Din câte înţeleg, aceşti investitori ar putea fi din R.P.Chineză şi repet: regulile europene în materie de transparenţă, licitaţii şi ajutor de stat sunt bune şi nu trebuie încălcate de dragul unei legături politice privilegiate cu Beijingul!

Nu vreau să mai insist, ştim cu toţii forţa economiei taiwaneze: telefoanele HTC, computerele Asus şi Acer, routere wi-fi D-Link, iar toţi cei care aveţi un Kindle, un iPad sau un iPhone trebuie să ştiţi că probabil a fost fabricat de Foxconn, o companie cu sediul în New Taipei. România trebuie să depăşească barierele ideologice şi prejudecăţile apărute în regimul comunist, să gestioneze relaţia cu R.P.Chineză profesionist şi fără teamă şi să ofere oamenilor de afaceri din ţara noastră toate oportunităţile, prin promovarea undei deschideri către Taiwan, exact la nivelul Uniunii Europene, nimic în plus, nimic în minus.