Home » Global / Europa » Citesti:

Redeschiderea dosarului istoric al Estului. Război în Europa. Apărarea cibernetică sau NATO II?

Valentin Naumescu septembrie 5, 2014 Global / Europa
18 comentarii 5,688 Vizualizari

Întrebări şi puncte cheie:

  • Rusia lui Putin a redeschis dosarul istoric al Răsăritului, opunându-se extinderii politice, economice şi instituţionale a Apusului în „vecinătatea estică a Uniunii Europene”, dorită de majoritatea populaţiei din aceste ţări (practic, fostul spaţiul sovietic de la frontiera de vest a Rusiei), pe considerentul ilegitim şi inacceptabil, de esenţă evident imperială, că regiunea care începe în nord cu Belarus şi continuă până în Caucazul de sud, în Azerbaidjan, i se cuvine ca sferă de influenţă;
  • Anexarea Crimeei şi invadarea Sud-Estului Ucrainei sunt nu provocări, cum greşit se spune, ci acte de război în toată regula, după normele dreptului internaţional în vigoare;
  • O eventuală îngheţare a conflictului în stadiul actual ar însemna triumful strategiei lui Putin şi blocarea definitivă a Ucrainei, devenită astfel loc nefrecventabil de către Uniunea Europeană şi NATO. Acordul de la Minsk nu este credibil şi nu rezolvă problemele grave pricinuite în Ucraina de către Rusia. Adevăratul conflict e departe de a se fi încheiat;
  • Republica Moldova este, indubitabil, următorul stat pe lista de destabilizare şi destructurare gândită de Moscova, „atacul” urmând a fi dat prin intermediul regiunilor separatiste Transnistria şi Găgăuzia, atunci când Chişinăul va încerca să facă paşi decisivi spre Uniunea Europeană şi/sau NATO. Faptul că în noua Comisie Juncker nu va mai exista, se pare, un „comisar pentru extindere” iar porţile Uniunii sunt şi vor rămâne închise în noua legislatură europeană, ar putea totuşi să mai domolească pretenţiile Rusiei faţă de Basarabia, dar numai în condiţiile în care Republica Moldova acceptă să nu se depărteze fundamental de Rusia. Din păcate, Chişinăul se face că nu vede cum ultima soluţie de evadare efectivă din închisoarea istorică a sferei de interese ruseşti a rămas unirea cu România; 
  • Occidentul a început confuz, timid şi ezitant războiul cu Rusia agresoare, fiind prins între patru seturi de considerente diferite: principiile politice liberal-universaliste care i-au conferit gloria secolului trecut, pragmatismul economic al unei dificile etape de recuperare post-criză şi prudenţele electorale interne, legate de ascensiunea populismelor de tot felul şi a curentului anti-liberal, la care s-a adăugat, deloc neglijabilă dar avantajând Rusia, slăbirea relaţiei transatlantice;
  • Cordonul Marea Baltică - Marea Neagră a devenit poligonul confrunţării uriaşe a celor două sisteme de interese şi totodată o zonă de (in)securitate şi valoare strategică de importanţă excepţională, de care depinde viitorul paşnic sau războinic al Europei;
  • Creşte nevoia de America într-o zonă în care tranzacţionările ruso-germane au provocat drame istorice şi sfâşieri teritoriale de neuitat, o zonă pe care, în mai multe rânduri, Europa a dovedit că nu este capabilă să o gestioneze rezonabil, în interesul cetăţenilor acestor state;
  • Este soluţia „apărării de la distanţă”, decisă în Ţara Galilor, adecvată şi suficientă pentru securizarea Estului Europei? Mai poate Alianţa Nord-Atlantică, gândită în 1949 să apere democraţiile din Vestul Europei de ameninţarea expansiunii URSS, să protejeze acum Estul de la distanţă? Poate un NATO uşor cosmetizat, se pare un NATO „cibernetic”, care-şi aduce trupele reale cel mai repede în 5 zile, din Olanda în zona de conflict, să garanteze securitatea unei regiuni de frontieră? Cât de credibil mai este art. 5 al Tratatului, în condiţiile în care un aşa-zis „Act Fondator” încheiat cu Rusia în anii 90 împiedică desfăşurarea de trupe permanente consistente, sau este nevoie efectiv de alte instrumente politico-militare (altă organizaţie) de apărare, să zicem NATO II, sub coordonarea directă a Statelor Unite şi cu baze militare (reale, nu cibernetice) din Marea Baltică până la Marea Neagră?

*

Am recitit zilele trecute, într-o scurtă vacanţă, Jurnalul lui Grigore Gafencu (volumul I, perioada 1 iunie 1940 – 31 august 1941), acoperind practic intervalul de timp dintre retragerea sa din funcţia de ministru de Externe în guvernul carlist şi finalul misiunii diplomatice de ministru al României la Moscova, poziţie pe care a asumat-o în august 1940.

Spun „am recitit” pentru că excelenta carte mi-era cunoscută din 2006, de când am organizat lansarea volumului la Ministerul Afacerilor Externe. După opt ani de diplomaţie şi, mai ales, după evenimentele dramatice de acum, din Estul Europei, analizele, gândurile şi însemnările fostului ministru de Externe din perioada 1938-1940 mi s-au părut mai interesante, mai utile, mai pline de semnificaţii şi mai vii decât am putea crede prin simpla depărtare în timp, de peste şapte decenii, şi prin faptul că Hitler şi Stalin ne-au părăsit demult. Şi totuşi, unele lucruri în geopolitică nu se schimbă niciodată… Recomand aşadar Jurnalul lui Gafencu, cu plăcere şi pasiune didactică, tuturor diplomaţilor tineri şi celor care vor să înţeleagă ceva din realităţile (nu clişeele) relaţiilor complicate ale României şi statelor mici din regiune cu Germania nazistă şi cu Rusia sovietică, în teribilul an 1940. Merită.

Iată un paragraf interesant: „Din ziua cea dintâi a marelui război, ruşii erau hotărâţi să profite de înţelegerea lor cu germanii [1], care le dădea cale liberă spre Apus, pentru a redobândi teritoriile pierdute [...] Pătrunderea lor în Polonia, până în Carpaţi, pactele impuse statelor baltice, războiul lor împotriva Finlandei erau tot atâtea dovezi [...] Atitudinea lor însă faţă de noi, refuzul brutal opus tuturor propunerilor noastre de înţelegere, discursul lui Molotov la sfârşitul lui martie [2] nu ne îngăduiau nici o iluzie cu privire la intenţiile lor adevărate faţă de noi. De altfel, confidenţii şi complicii lor, germanii, nu ne-au ascuns niciodată că ruşii râvnesc vechile lor hotare şi că germanii nu se pot opune” [3].

Să revenim la războiul actual din Estul Europei. Summitul NATO de la Cardiff/Newport tocmai s-a încheiat. Aşteptările naţiunilor de la frontiera răsăriteană au fost mari, rezultatele mi se par modeste. Nu ştiu, la ora aceasta, care va fi reacţia oficială a delegaţiei României. Probabil vor încerca să ne convingă că Summitul a fost un succes, că obiectivele au fost atinse, că puterile vestice ne-au ascultat propunerile şi le-au asumat întocmai, că suntem buricul lumii, că Estul Europei este acum sub garanţiile beton ale aliaţilor.

Mie mi se pare, la cald cel puţin, că cyber-Summitul NATO a fost, pe fond, un eşec. Bun, poate mai sunt anexe secrete, dar să luăm ce s-a dat public. Ajutor de 15 milioane de dolari pentru Ucraina?! Ceva „material non-letal şi letal” pentru Kiev?! Acord cu ruşii la Minsk (de îngheţare a conflictului) şi gata, ridicarea sancţiunilor pentru Moscova şi livrarea navelor militare franceze Mistral flotei ruse de la Marea Neagră? Asta a fost tot? A, da, mai e ceva, război total în cyber space, multă apărare cyber, deşi Crimeea a fost anexată cu tancurile şi cu omuleţii verzi, nu a fost furată pe internet… În fine, reacţie rapidă de la distanţă, cu venirea trupelor NATO în 2-5 zile? (Europa de Vest aşa a fost oare apărată de americani în timpul Războiului Rece, de la New York? Şi de acolo se ajunge repede în Europa, de ce mai trebuie atunci baze permanente în Italia, Germania şi Olanda?)

Probabil optimismul, încrederea şi entuziamul oficialilor mă vor contrazice. Îmi rezerv dreptul de a rămâne un tradiţionalist al echilibrului de putere. Nu poţi descuraja Rusia de aici, de peste gard, cu apelul la trupe îndepărtate, care vin (dacă mai vin?!) de la mii de kilometri, în nu ştiu câte zile. Prea multe au fost iluziile şi garanţiile de securitate neonorate din istoria acestei părţi a Europei. Când ni s-a luat Basarabia, eram încă sub garanţii franco-britanice. Franţa căzuse, ce-i drept, ea însăşi. Când ni s-a luat Ardealul, eram deja sub garanţii germane. Aliatul nostru Hitler ura sistemul de tratate de la Versailles. Şi polonezii ştiu bine cum e cu garanţiile în regiune. Bun, Polonia a primit un comandament regional NATO, o mână de ofiţeri superiori şi probabil echipamente speciale de comunicaţii. Noi vom lua o filială a comandamentului din Polonia. Un telefon roşu. O să punem un steag şi o placă la intrare, să ştie ruşii că nu ne jucăm, că suntem în sistem. Din păcate, la limită, teritoriile se apără (sau se cuceresc), fără ghilimele, cu soldaţi autentici, în carne şi oase, cu avioane şi tancuri care nimicesc adversarul, nu pe internet, oricâte iluzii cyber ne-am face în noua societate informaţională…

NATO a vrut, dar n-a putut să pună punctul pe i. A vrut să facă o poză fermă, categorică, impunătoare. I-a ieşit o poză confuză, „mişcată”, neclară, care naşte mai multe întrebări decât răspunsuri. Solidaritatea Vestului cu Estul Europei a fost pusă astăzi la grea încercare.

Am mai scris acum câteva luni, probabil că un NATO II, construit explicit pentru frontiera răsăriteană a Europei şi pentru contextul actual, pe baza unui tratat şi al angajamentului Statelor Unite (Marea Britanie, Canada) de a garanta militar, prin trupe permanente, independenţa şi suveranitatea teritorială a statelor de la Marea Baltică la Marea Neagră, i-ar feri pe vest-europeni de chinul de a găsi formule şi concepte cibernetice, de la distanţă, prin care vor să arate că „participă dar nu intră”.

_______________


[1] Evident, autorul face referire la Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

[2] Pe 29 martie 1940, ministrul rus de Externe, Viaceslav Molotov, prezenta un Raport public în care explica existenţa unei „chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexiune de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS”.

[3] Grigore Gafencu, Jurnal, vol. I, Bucureşti, 1 iunie 1940 – Moscova, 31 august 1941, Editura Pro-Historia, 2006, p. 7.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Florin spune:

    Excelent articol, insa tancuri NATO la granita cu Rusia, cu tevile indreptate inspre Moscova si portavioane la limita apelor teritoriale rusesti cred ca e exact ce asteapta Putin si exact mutarea care ne va arunca in aer toata linistea. Tin minte cind luam metroul londonez noaptea tirziu si in vagon urcau derbedei violenti. Cu pumnii strinsi in buzunare ma ascundeam in spatele unui zimbet fals pina coborau ei sauajungeam la statia mea. Ma intreb de cite ori as fi ajuns la spital sau morga daca ma ratoiam la ei? Speranta si convingerea mea este ca Putin va fi invins intr-un timp rezonabil de “ai sai” si ca in locul unei stari de asediu imi voi petrece urmatorii ani intr-o cvasinormalitate bucuros ca nu avem un presedinte corupt. Altfel indiferent cite tancuri NATO vor pazi granita noastra de est, ma voi muta la vest de granita noastra de vest. Stiu ca argumentele sint subiective si personale, insa redus la scara umana, si acest conflict este o suma de argumente subiective si personale ale unui frustrat orbit de putere. Asa ca nu cred ca reactia NATO este saba si confuza ci mai degraba inceaca sa ii spuna lui Putin: “Take it easy, chillax :D

  2. victor L spune:

    Mda, parca as spune ca aveti dreptate in multe.
    Dar ma intreb dece nu ne spuneti in mare ce credeti ca ar fi trebuit sa faca NATO (SUA si UE)?
    Sa desfasoare trupe in Ucraina?
    Sa inceapa un nou razboi al Crimeii?
    Pentru ca e clar: Putin a mizat pe nehotarirea Occidentului si a facut primii pasi; normal, nu se va opri aici.

  3. fefe spune:

    Din pacate lectia va fi ca trebuie sa ne ajutam noi insine in primul rand. Chestia cu reactia rapida e o gluma. In cazul Statelor Baltice de pilda acestea pot fi ocupate in 24 de ore. A reactiona in 48 de ore e deja prea mult. In plus dimensiunea lor mica face ca practic sa nu existe vreun spatiu care sa nu fie la indemana unor vectori militari ai inamicului, si ma refer la tipuri de armament relativ putin sofisticat si disponibil in cantitate mare pentru inamic. Adica daca vor sa aterizeze sau sa debarce undeva, practic nu vor avea unde sa aterizeze sau sa debarce pentru ca vor fi in zona de actiune in care inamicul poate desfasura forte covarsitoare care interzic orice debarcare sau aterizare. Sa zicem ca Polonia si Romania mai au ceva adancime si pot organiza o aparare in etape care sa permita interventia acelei forte nato, dar pentru Tarile Baltice e o gluma.

    • Mihai spune:

      Teoretic, cu atatia sateliti de spionaj in spatiu, se vad miscarile de trupe. Adica, cand vezi ca se aduna blindate/artilerie/trupe in apropeire poti deja sa incepi mobilizarea aia de 5 zile.
      Banuiesc ca exista softuri care sa faca comparatii intre 2 poze, banuiesc ca acum se cauta diferentele automat si se emit alerte (am vazut destule documentare despre cum faceau asta analisti dedicati prin anii 50-70).

      De altfel, SUA/NATO i-a facut de kko pe rusi de cateva ori, facand publice trupele adunate “pt exercitiu” dupa ce Kremlinul anunta de zor ca au plecat de langa granita cu Ucraina.

      Pe de alta parte, avand rachete nucleare care pot bate la cateva mii de km, cam nimic din Europa nu e in siguranta, nu? Asa ca, hai sa emigram in SUA sa fim departe de politruci.

  4. Tomasito spune:

    “Anexarea Crimeei şi invadarea Sud-Estului Ucrainei sunt nu provocări, cum greşit se spune, ci acte de război în toată regula, după normele dreptului internaţional în vigoare;”
    Perfect de acord.
    În același timp însă și autoritățile de la Kiev, dar și cele occidentale au ignorat cu desăvârșire Pactul international privind drepturile civile și politice. Conform Art.1 alin. 1 din acest Pact, ”Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele. În virtutea acestui drept, ele îşi determină liber statutul politic şi îşi asigură liber dezvoltarea economică, socială şi culturală.”

  5. DanielS spune:

    Ca parteneri UE si NATO, rusii au fost pimiti oriunde, au fost respectati, am facut afaceri impreuna. Rusii au avut acces la tehnologii si produse hi-tech, inclusiv tehnica militara. Multe s-au trecut cu vederea rusilor. Au fost iertati de “n” ori. Transnistria, Georgia, Siria, inabusirea opozitiei rusesti si a presei libere, propaganda masiva anti-NATO si anti-UE, parsivitate etalata public cu cinism. Multe, foarte multe s-au iertat Rusiei.

    Dar anexarea Ucranei a pus capac. E picatura care a umplut paharul. De fapt e o bita peste teritoriul Ucrainei. Pina aici! Rusia va vedea de-acum incolo dintii UE. Daca respectul nu a fost suficient, atunci Rusia va primi tot zimbetul nostru militar.

    Curaj Rusia! Ce rau vi se poate intimpla?!

  6. gerula spune:

    nu avem nimic, si nici nu am avut, angajamentele de securitate, neintarite de o armata proprie sunt 0. Daca noi nu facem nimic in a ne apara teritorilul, de ce ar face-o altii? in 2-5 zile rusi pot ajunge la portile de fier. ii mai scoti dupa 20 ani

  7. Lucian spune:

    Draga domnule Naumescu,
    Multumim mult pentru articol.
    Sincer, l-am asteptat toata saptamina, desi am si eu ca toate lumea grijile zilnice.
    As corecta putin articolul: garantiile de la Hitler au intrat in vigoare dupa semnarea Dictatul de la Viena, acesta fiind de fapt unul din “avantajele” promise de care urma sa se bucure in continuare statul roman.
    Din pacate clasa noastra politica de atunci nu a stiut sa joace pina la capat cartea petrolului de care Germania avea atita nevoie. In Europa anilor 1900-1940, Romania avea cea mai mare productie de petrol, cele din Marea Nordului fiind descoperite mult mai tirziu, prin anii ’70.
    Garantiile germane acopereau asadar teritoriul ramas Romaniei dupa cedarea Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ardealului de Nord si a Cadrilaterului.
    Acum, oricine poate compara “nivelul” si discursul oamenilor nostri politici cu evenimentele din imediata vecinatate. Vor(m) sti oare sa ne facem un drum mai bun de aceasta data?

    Cu cele mai bune ginduri
    Lucian

  8. Alessandro del Pierro spune:

    Ucraina este poligonul de confruntare a marilor puteri, adica SUA, UE si FR. In fond sub poleiala ideologica se ascund ca intotdeauna pragmatice interese economice si geopolitice. UE este interesata in patrunderea de noi piete de desfacere (adica Ucraina) ceea ce inseamna locuri de munca, economie care functioneaza s.a.m.d. Pe de alta parte pentru FR, schimbrile comerciale cu Ucraina in Comunitatea Vamala sunt de ordinul a peste 50 de miliarde de euro anual. Dealungul a peste 25 de ani FR a oferit gaz (si continua sa ofere in schimbul unor avantaje geopolitice) Ucrainei gaz la preturi cu mult sub cele ale pietei. Oferta de gaz pentru anul 2014 pentru Ucraina este de 385 USD pentru 1000 de metri cubi in timp ce pretul pietei este de aproximativ 480 USD. In lumina celor scrise mai sus SUA exporta democratie in schimbul resurselor iar prin NATO se incearca eliminarea concurentei (de fapt un singur concurent si partener in acelasi timp :) ) de pe piata de armament si cosmica.
    De ce ne agitam noi romanii pentru ucrainieni care in presa lor au scris de curand ca dupa ce rezolvam cu rusii ne vom ocupa si de romani?
    Cel mai intelept in situatia data ar fi sa fim atenti ce se intampla la Est dar dar si la Vest, sa nu ne lasam orbiti doar poleiala ideologica pentru a nu ramane de caruta atunci cand lucrurile se vor rezolva intr-un fel sau altul asa cum deja pocedeaza Germania (Germania exporta tehnologie in FR si importa carburanti si materii prime) si alte state din Europa de Vest (mai nou Ungaria), state pentru care ideologia e ideologie dar “branza e pe bani”.

  9. DanT spune:

    Avem in minte perioada Primului Razboi Rece, cand Europa de vest era aparata de sutele de mii de soldati americani din RFG. Sigur ca acum tarile din flancul estic, fara trupe occidentale, ni se par descurajant de vulnerabile. Dar paralela e inselatoare. Polonia nu e plina de soldati americani ca RFG, dar nici Belarusul si Ucraina vecine nu sunt pline de soldati americani ca RDG. Polonia e puternica si poate rezista unui atac din Kaliningrad pana la venirea trupelor NATO. E timp suficient si pt. apararea Romaniei in cazul unui atac din Crimea sau Transnistria. Situatia Tarilor Baltice e diferita. Sunt prea mici si prea aproape de Rusia, nu pot fi aparate. Sunt “calcaiul lui Ahile”. Exista si opinia ca nu trebuiau primite in NATO. Dar e putin probabil ca Rusia le va ataca: miza e prea mica si riscul (razboi cu NATO) prea mare.

  10. bugsy spune:

    Adevaratul razboi va incepe la primul val de frig care va lovi Europa.

  11. Ulysses Errandus spune:

    Gasesc raspunsul unor comentatori precum Alessandro del Pierro mult mai pragmatic si intelept descat al multor diplomati de profesie deveniti peste noapte foarte belicosi.
    Rusii sunt dusmanii nostri de peste 200 ani, dar nici Ucraina nu a fost niciodata prietena Romaniei. Sa incep cu excursia hatmanului Hmelniski la Iasi lasata cu distrugerea orasului, la decapitarea domnitei Ruxandra cu securea pe treptele manastirii Neamt.
    Ucrainenii s-au purtat in zona ca un mini-bully (nu stiu cum s-ar traduce mai inspirat, poate bataus de cartier). Nationalistii de la Kiev s-au purtat cu minoritatea romana mai rau decat factiunea pro-Rusia din est. La impartirea selfului M Negre Ucraina a avut pretentii mai mari decat URSS in 1985 (pretentii pe care idiotul de Ceasca nu le-a acceptat), a instalat soldati pe I Serpilor, a incercat sa construiasca canalul de trista amintire,si colac peste pupaza I-a sprijinit timp de 20 ani pe separatistii de la Tiraspol.
    Cand rusii ocupau in 1939-1940 o treime din Polonia, 17% din Romania, si parti din Transcarpatia de la slovaci si le ofereau Ucrainei, atunci erau fratii si prietenii ucainenilor. Acum tovarasii in banditism international s-au certat, iar ucrainenii au “a taste of their medicine”.
    Nu exista politica internationala bazata pe simpatii fata de victime. Toate tarile s-au facut, se fac si se mentin cu spada in mana si cu o diplomatie cinica. Exista un proverb chinezesc care spune ca daca-ti arde casa nu astepti pe cineva din satul urmator sa vina sa ti-o stinga. Prima grija este sa nu-ti faci vecini care sa atate focul. In ultima vreme Basescu se da un fel de lider regional care sa-i puna la punct pe rusi, un asa cum se credea si Ceausescu in megalomania sa.
    Nu suntem nici o putere regionala, nu avem o economie functionala (precum Polonia), avem o clasa politica corupta si in mare parte cu IQ sub-mediu, o armata slaba, un popor imbatranit si apatic, o minoritatea maghiara de peste 1.5 milione cu loialitate discutabila si cu toate acestea vrem sa ne implicam intr-o criza care nu e cauza noastra.
    Multi comentatori s-au intebat legitim ce-ar face US daca Mexic sau Canada ar decide sa intre intr-o alianta militara cu China sau Rusia. Raspunsul: send the marines in less than 24 hours. Atunci cum se poate astepta cineva ca Rusia sa tolereze Ucraina in Nato? Americanii au angajat Rusia intr-un proxy war si niste tineri naivi si zvapaiati din Ucraina de vest, dupa un pic de scolire la niste universitati de mana a doua din US si UK au cazut victima propagandei ieftine care le promite transformarea unei tari de 47 milioane cu economie mai primitiva decat a Romaniei, un popor cu creierul spalat de 75 ani de comunism si 20 ani de carpitalism cleptocratic, intr-o tara a UE si NATO.
    Leii nu se bat niciodata pentru ca stiu ca-si pot provoca rani mortale. Si asa puterile nucleare evita sa intre in conflicte serioase si directe se folosesc de naivi precum cei din Kiev ca sa-si testeze determinarea adversarului.

    Ce trebuie sa faca Romania? Trebuie intarita economia si consolidate legaturile cu Chisinaul. Daca am avea o economie viabila am putea investi mai mult intr-o armata proprie si nu astepta din nou dupa 70 ani sosirea iluzorie a “marines”.

    PS Un dracusor imi tot strecoara o idee: Romania ar putea ataca acum Ucraina si recupera Bucovina de N si Sudul Basarabiei. Dupa starea armatei ucrinene n-ar fi prea difici. S-ar chema tot banditism dar asa s-au facut mai toate tarile, prin ignorarea dreptului international. Totusi acest dracusor nu are dreptate, nu e bine sa-ti creezi vecinii dusmani. Avem destul experienta cu episodul Cardilaterului.

  12. Daniel Georgescu spune:

    Acum vreo luna de zile postam un comentariu la un alt articol de-al domnului Naumescu :
    “..chiar crede cineva ca, in cazul in care Putin ataca un membru NATO, Barack Hussein Obama (laureat al Premiului Nobel pentru PACE) va risca declansarea celui de-al III-lea razboi mondial atacand Rusia doar pentru ca articolul 5 din Carta NATO cere asta ?? Va trasa alta “red line” si va aduce un nou “reset button”..Va mai amintiti comentariul lui Obama adresat lui Medvedev ca va fi mai “flexibil” dupa ce va fi reales ?http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/barackobama/9167332/Barack-Obama-microphone-gaffe-Ill-have-more-flexibility-after-election.html”.
    In America de Nord (respectiv in Canada unde locuiesc) conflictul est-european e stire de pagina 14 in Toronto Star in timp ce moartea subita la peste 80 de ani a unei actrite de mana a saptea ( Joan Rivers) e stire de primele 4 pagini !
    ” Apa de departe nu stinge focul de acasa” se pare ca a fost raspunsul presedintelui chinez Jiang Zemin la cererea de ajutor a lui Ceausescu din noiembrie 1989.

    • Ulysses Errandus spune:

      Interesant ca si dvs ati gasit relevant un proverbul chinezesc citat de mine (cu mare aproximatie) mai sus pentru situatia tarilor care asteapta ajutor de peste ocean.

    • Viorel spune:

      Intr-un numar anterior al Toronto Star nu scrie, poate tot pe la pagina 14, de avioanele trimise de Canada in regiune ca raspuns la agresiunea Rusiei? Nu stiu cat valoreaza Europa de Est in ochii occidentalilor, dar exemplul dumneavoastra este tras de par: Canada este, indiferent de modul cum isi alege Toronto Star subiectele, singura tara cu un raspuns “normal” in toata aceasta criza.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)