Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

România s-a făcut mai Mare acum 7 ani

Bogdan Aurescu februarie 3, 2016 Analize, Global / Europa
27 comentarii 6,047 Vizualizari

Exact acum 7 ani, pe 3 februarie 2009, România devenea mai mare. Cu 9700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă din Marea Neagră.[i] Era prima şi unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României de la Marea Unire din 1918.

Exact acum 7 ani, pe 3 februarie 2009, eram la Haga cu Echipa României și așteptam verdictul Curții, din ceea ce urma să fie cea de-a 100-a Hotărâre a Curții Internaționale de Justiție.

Deşi nu mă aşteptam, reuşisem să dorm aproape 5 ore. Mă trezisem la 5 şi jumătate. Încercam  să nu mă gândesc prea mult la ce se va întâmpla nu cu mult mai târziu.

La 9 şi jumătate, plecăm spre Curte. Este frig şi umed, deşi nu plouă încă. E 9.45 când intrăm în Palatul Păcii. La intrare, o televiziune ucraineană mă întreabă cine cred că va câştiga, România sau Ucraina? Le răspund din mers că numai Curtea ştie şi că vom afla cu toţii în curând.

Mergem în camera  25, rezervată României – aceeaşi din timpul audierilor din septembrie 2008; este camera reclamantului. Aceeaşi cameră slab luminată, cu pereţi lambrisaţi, cu vitralii de început de secol XX, care dădeau spre curtea interioară a Palatului. Instalăm imprimanta color pregătită să printeze rapid, după pronunţare, harta cu linia finală decisă de Curte. Afară plouă deja.

La 10 fără 5 suntem în Marea Sală a Justiţiei din Palatul Păcii. Ne aşezăm pe fotolii, în partea dreaptă a sălii – eu, primul din stânga, apoi Cosmin, apoi Călin Fabian (coagenţii) şi Alain Pellet, Simon Olleson, Daniel Muller. Pe rândul al doilea, în spatele meu, Octavian (Tavi) Buzatu, cartograful nostru, iar lângă el Iriniţa, Mirela, Ioana, colegii de la ANRM. Un pic mai departe, în dreapta, Liviu Dumitru. Tavi are pregătită o hartă cu paralele şi meridiane, pe care poate aşeza deja, încă din sală, pe hârtie, punctele care definesc linia decisă de Curte, chiar înainte de a ajunge la laptop.

Marea Sală a Justiţiei arăta aproape la fel ca la audierile din septembrie 2008. Cu două excepţii: nu mai există, pe mijloc, între locurile celor două delegaţii, pupitrul de la care am pledat şi – pentru prima oară la astfel de pronunţări de hotărâri – Curtea a amplasat nişte ecrane mari, nişte monitoare extraplate în faţa fiecărei delegaţii şi două proiectoare, care contrastează cu aerul Marii Săli, de catedrală atemporală a justiţiei internaţionale.

La 10 şi două minute, uşierul strigă „La Cour!” Judecătorii intră încet unul după altul. Se aşează. Pe masă, în dreptul doamnei Higgins, preşedinta CIJ, ciocănelul  Curţii aşteaptă la locul lui. Este 10 şi 3 minute. Şedinţa solemnă a pronunţării începe.

Doamna Higgins „sare”, aşa cum se procedează de regulă, peste aspectele introductive, care prezintă delegaţiile şi istoricul procedurii. Chestiunea jurisdicţiei Curţii este primul aspect prezentat. Problema era aceea că Ucraina susţinea că jurisdicţia CIJ nu acoperă şi trasarea unei linii de delimitare între marea teritorială a unei părţi (în cazul nostru, marea teritorială de 12 mile marine din jurul Insulei Şerpilor) şi platoul continental şi zona economică exclusivă a celeilalte părţi, aşa cum susţinea România. Curtea îşi însuşeşte poziţia României.

Al doilea aspect – dreptul aplicabil. Ucraina – spre deosebire de România – susţinea că regulile şi principiile convenite de părţi în Acordul Conex (prin schimb de scrisori ale miniştrilor afacerilor externe din cele două state) la Tratatul politic de bază din 1997 se aplică doar negocierilor, iar nu în faţa CIJ. Curtea dă o soluţie echilibrată: regulile de delimitare convenite în 1997 pot fi aplicate şi de CIJ în măsura în care sunt parte a dreptului aplicabil general în materie de delimitări maritime.

După examinarea chestiunii privind existenţa sau nu a unei delimitări parţiale deja convenite între România şi fosta URSS, cu privire la care Curtea susţine că este probabil ca intenţia părţilor în momentul încheierii acestor documente să fi fost stabilirea unei zone de mare teritorială cu lăţimea de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor, fără ca URSS să fi renunţat la spaţiile maritime de dincolo de această zonă, următorul punct prezentat de doamna Higgins este chestiunea coastelor relevante. Fusese argumentul cel mai puternic al ucrainenilor. Ei susţineau că toată coasta lor, în mod obiectiv mai mare din punct de vedere geografic, e relevantă în delimitare. Noi argumentasem că în sectorul coastelor adiacente doar segmentul până la Limanul Nistrului trebuie luat în considerare, iar în sectorul coastelor opuse doar segmentul între capurile Tarkhankut şi Sarici. Curtea ne confirmă tot ţărmul românesc ca fiind relevant, aşa cum susţinusem noi, dar le „dă” ucrainenilor 705 km de coastă relevantă (din 1058 – cât pretinseseră ei), faţă de 388 km, cât susţinusem noi. Totuşi, CIJ exclude ţărmurile Golfului Karkinitska, ale Golfului Yahorlitska şi ale Estuarului Niprului, care nu se proiectează în aria supusă delimitării şi nu pot fi luate în calcul.

Devin cumva îngrijorat. Îi spun lui Cosmin, în şoaptă: „Cosmin, cred că am început să albesc!” El se uită, real preocupat, la mine şi îmi răspunde foarte serios: „Nu se vede nimic!” Tensiunea creştea, palpabil, în delegaţia română.

Aria relevantă pentru delimitare este următorul aspect examinat. Cosmin se uită pe harta proiectată pe monitor şi îmi şopteşte: „Am câştigat aria relevantă. E cum am zis noi!”. Ne liniştim brusc. Pentru că lungimea mai mare a coastei relevante a Ucrainei, recunoscută de Curte un pic mai devreme, nu poate avea nicio influenţă în condiţiile în care judecătorii au decis că aria relevantă pentru delimitare e cea pe care am propus-o noi: acest argument face să nu existe nicio diferenţă între rezultatele celor două fracţii care se calculează în final, la testul proporţionalităţii. Dacă raportul lungimii coastelor relevante ale celor două părţi şi raportul suprafeţelor din aria relevantă atribuite de linia de delimitare provizorie trasată de CIJ este apropiat, nu mai este necesară nicio ajustare a acesteia. Nu mai conta, în niciun fel, o lungime ceva mai mare a coastei relevante ucrainene.

Din acest moment, totul merge fără probleme mari: aflăm, pe rând, că metoda aleasă de Curte e metoda propusă de România şi în negocieri, şi în faţa CIJ, că punctele de bază sunt cele indicate de România, doar că judecătorii aleg pe coasta ucraineană adiacentă, în loc de Capul Kubansky, Insula Ţiganca, foarte aproape de punctul propus de noi. De asemenea, în loc de capătul dinspre larg al Digului Sulina, Curtea alege capătul dinspre uscat, de unde digul pleacă din ţărm. În ce priveşte argumentul ucrainean că trei puncte de pe coasta sudică a Insulei Şerpilor ar trebui utilizate ca puncte de bază pentru construcţia liniei de echidistanţă provizorie, Curtea a decis că Insula nu face parte din configuraţia costieră a Ucrainei şi, în consecinţă, utilizarea unor puncte de bază pe Insula Şerpilor ar conduce la o remodelare judiciară a geografiei, nejustificată de normele de drept sau de practică.

Ne bucurăm amândoi, şi eu, şi Cosmin, ca nişte copii. Era exact ceea ce susţinusem în pledoarii – el, la prezentarea contextului geografic, eu, atunci când am susţinut discursul despre Insula Şerpilor din 3 septembrie 2008.

Urma însă trasarea liniei provizorii echidistante. Brusc, simt nevoia să-mi subliniez notiţele pe care le luasem până atunci. Mă întorc spre Tavi, care avea rucsacul meu la picioare, şi îi cer să-mi dea markerul galben din primul buzunar. Tavi însă nu înţelege decât cuvântul „galben”. Motiv pentru care începe să-mi întindă cam tot ce găseşte galben în rucsacul personal. Inclusiv cutiuţa galbenă a unui mic trabuc pe care mi-l dăruise fratele meu, înainte de plecare, ca să-mi poarte noroc şi să-l „pufăi” după victorie. Toată povestea durează cam un minut, jumătate din delegaţia ucraineană se uită surprinsă la noi (mai târziu m-a întrebat cineva de ce i-am cerut lui Tavi un trabuc în mijlocul pronunţării!), iar eu reuşesc în final să îmi introduc mâna în buzunarul cu pricina şi să recuperez markerul. Când mă întorc, pe ecran trona deja, în toată splendoarea ei, linia provizorie de echidistanţă.

A fost unul din cele mai intense momente din viaţa mea. Stăteam cu privirea lipită de ecran, încercând să ne dăm seama cât dă României această linie provizorie. I-am spus atunci lui Cosmin: „Asta e linia finală, nu cred că o mai mişcă”. Şi aşa a fost: toate circumstanţele relevante invocate de Ucraina (disparitatea marcată a lungimii coastelor, preponderenţa geografică a Ucrainei în zona de delimitare, explorarea şi exploatarea resurselor de hidrocarburi şi activităţile de supraveghere a pescuitului) au fost pe rând respinse de CIJ. Inclusiv argumentul ucrainean privind rolul Insulei Şerpilor: prezenţa Insulei Şerpilor în zonă de delimitare nu justifică o modificare a liniei de echidistanţă provizorii; în aceste condiţii, nu este necesar ca instanţa internaţională să se pronunţe asupra caracterului de insulă sau stâncă. Cu alte cuvinte, instanţa a considerat că parametrii geografici ai Insulei Şerpilor, izolată şi neintegrată în coasta Ucrainei, o fac să nu aibă niciun efect asupra liniei de echidistanţă provizorii. (În acel moment, telefonul judecătorului Koroma, aflat chiar în dreapta doamnei Higgins sună, marcând ora exactă, 12.00. Doamna Higgins tresare uşor amuzată, dar citeşte mai departe.)

Suntem un pic dezamăgiţi că judecătorii nu s-au pronunţat explicit dacă e stâncă sau insulă. Probabil că nu s-ar mai fi atins însă performanţa unei hotărâri adoptate cu unanimitate şi fără declaraţii sau opinii separate ori dizidente. Dar nu mai era nevoie: poziţia noastră dintotdeauna – Insula Şerpilor nu poate influenţa delimitarea – era acceptată de CIJ, pe baza uneia din liniile noastre de argumentaţie (poziţia geografică izolată). Testul proporţionalităţii din final demonstrează că linia trasată de CIJ e echitabilă şi nu mai trebuie ajustată.

Totuşi, eram în continuare stresaţi: era clar că am „câştigat” mai mult, dar oare cât am primit, exact, din zona în dispută de 12.200 km²? Tavi, din spatele meu, îmi zice şoptit că ar fi cam 65-70%. De fapt, aşa cum aveam să-mi dau seama un pic mai târziu, monitorul din faţa noastră arăta greşit: linia era deformată, „turtită” de lăţimea ecranului şi dădea impresia că e mai spre sud decât în realitate. Aveam să aflu, de asemenea mai târziu, că monitorul din sala presei arătase corect. Echipa României era singura care nu avea exact imaginea proporţiei victoriei.

Doamna Higgins citeşte paragraful operativ final, cu coordonatele geografice ale liniei finale. Apoi grefierul-şef Couvreur citeşte în franceză acelaşi text, conform practicii Curţii, căci ambele limbi oficiale – engleză şi franceză – trebuie onorate în egală măsură la pronunţarea unei hotărâri. Primesc exemplarul original din partea Grefei, cu sigiliul oficial al Curţii în ceară roşie, care tronează, impresionant, pe pagina 67, ultima, a hotărârii. În mod excepţional, niciun judecător al Curţii, nici măcar judecătorii ad-hoc, nu făcuseră declaraţii sau opinii separate ori dizidente. Hotărârea CIJ cu numărul 100 era adoptată cu unanimitate.

Şedinţa se termină. Îi strâng mâna profesorului Vasilenko, Agentul ucrainean, care îmi spune „Bine că s-a terminat! Acum putem să ne ocupăm de altceva.” Este 12.12, ora Olandei. Călin Fabian, ambasadorul român în Olanda, îi strânge mâna ambasadorului ucrainean la Haga, omologul său. Cosmin îl bate jovial pe spate pe Vasilenko. Alain îmi zice ceva, dar nu mă gândesc decât cum să ajungem mai repede, eu cu Tavi, să calculăm exact ce am obţinut. Iriniţa îmi dă rucsacul şi îl zoresc pe Tavi.

Fugim efectiv spre camera noastră ca să introducem coordonatele în laptop, pe schiţele trasate de Tavi. Trecem făcându-ne drum, la propriu, printre televiziunile ucrainene care cer insistent reacţii oficiale. Jurnaliştii români erau încă în sala de presă a CIJ, dar ştiam că la „şi jumătate” televiziunile de ştiri aveau „spaţiu” cumpărat pentru transmisie în direct prin satelit.

Tavi, asistat de Liviu, introduce coordonatele liniei CIJ. Butonează ca să dea comenzile de calcul al suprafeţelor. Toată lumea stă în picioare în jurul lui. Tavi e singurul pe scaun, la capătul din dreapta mesei de lângă geamul de vitralii. Eu stau lângă cealaltă masă lungă, de lemn, din centrul încăperii. Se scurg câteva minute, extrem de greu. Pe care le simt aproape material. Mă anunţă, deodată: „79,34%”. Întreb: „Ce?” Îmi răspunde: „Am luat 79,34% din zona în dispută”. Îl întreb: „Cuuum? Eşti sigur? Sigur n-ai greşit? Mai fă o dată calculul!”. După un minut, acelaşi rezultat. Îl pun pe Liviu să verifice din nou dacă au fost corect introduse coordonatele liniei. Acelaşi rezultat.

Se terminase Procesul, iar România era mai mare. Aşa s-a scurs, acum 7 ani, ziua de 3 februarie 2009. Şi în fiecare an de atunci, pe 3 februarie, retrăiesc aceste momente, împreună cu colegii din Echipa de la Haga, cu aceeaşi intensitate, care nu poate fi uitată – atât cât voi trăi.[ii]

Ce înseamnă această Hotărâre pentru România?

  • În primul rând, înseamnă 9700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă ale României[iii] şi accesul la resursele acestor spaţii maritime. (Nu mă voi referi la aceste resurse pentru că darea lor în explorare şi exploatare nu a implicat în niciun fel MAE, care nu are competenţe în acest domeniu. Dar pot să constat că evaluările anterioare Procesului privind perspectivele acestor resurse, care au reprezentat miza acestor proceduri, au fost depăşite de rezultatele explorărilor ulterioare.) Dacă nu ar fi existat această Hotărâre, aceste resurse nu ar fi putut fi accesate.[iv]
  • În al doilea rând, înseamnă soluţionarea definitivă a unui diferend politic complicat, care a durat mai bine de 40 de ani (pentru că disputa privind delimitarea maritimă a bazinului de vest al Mării Negre a început în 1967, cu fosta URSS, şi a presupus 20 de ani de negocieri cu fosta URSS, 6 ani şi 34 de runde de negocieri cu Ucraina şi 4 ani, 4 luni şi 18 zile de confruntare juridică la CIJ). Este o soluţie definitivă, care nu mai poate fi nicicum schimbată sau pusă sub semnul întrebării (nici măcar de modificarea circumstanţelor, de exemplu aceea că ocuparea ilegală a Crimeei face ca o parte a spaţiilor maritime ale Ucrainei să fie controlată de facto de Rusia).
  • În al treilea rând, a însemnat – prin urmare – eliminarea acestei probleme complexe de pe agenda politică a celor două state vecine, deci a favorizat nivelarea asperităţilor din relaţia româno-ucraineană. Fără soluţionarea, în 2009, a acestui dosar, nu ar fi fost posibilă relansarea raporturilor cu Ucraina din perioada 2014-2015, e drept, în contextul conflictului privind Crimeea şi estul Ucrainei şi al susţinerii ferme şi principiale de către România a suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, respectiv a aspiraţiilor sale europene. Pe acest fundal, şi alte dosare complicate de pe agenda bilaterală (cum sunt dosarele Bâstroe, Krivoi-Rog, al protecţiei persoanelor aparţinând minorităţii române) îşi pot găsi treptat soluţionarea, dacă sunt depuse eforturi consecvente de către Bucureşti şi Kiev. În acest cadru, rezolvarea dosarului delimitării prin recursul la CIJ are şi semnificaţia unui exemplu de soluţionare paşnică a diferendelor în regiunea Mării Negre, care nu duce lipsă de conflicte între statele regiunii – conflictul din Ucraina punând şi mai mult contrast din acest punct de vedere.
  • În al patrulea rând, înseamnă o soluţie incontestabilă a acestei dispute, pentru că cea de-a 100-a Hotărâre a Curţii Mondiale, organul principal jurisdicţional al ONU, a fost adoptată cu unanimitate, în premieră în istoria CIJ, fără opinii separate sau declaraţii divergente ale judecătorilor, ceea ce indică soliditatea soluţiei (chiar şi judecătorul ad-hoc desemnat de Ucraina a votat în favoarea soluţiei care dă României 80% din zona disputată).
  • În al cincilea rând, este o soluţie extrem de favorabilă României: specialiştii în materie de delimitări sunt unanim de acord că acest rezultat reprezintă cel mai mult din ce se putea obţine de către România în proces şi, în acelaşi timp, cel mai mult din ce a obţinut o parte în toate procesele de delimitare similare în faţa CIJ. Nu există un rezultat mai favorabil unei părţi într-un astfel de proces (şi, în orice caz, o parte într-un proces nu câştigă niciodată tot ce a cerut, aşa cum nici cealaltă nu pierde tot; altfel, stabilitatea soluţiei jurisdicționale ar fi prejudiciată).
  • În al şaselea rând, este o soluţie mult mai bună decât ar fi putut fi obţinut prin negocieri bilaterale: cea mai „bună” ofertă de compromis a celeilalte părţi a fost făcută în 1987 de către URSS şi ar fi dus, în cazul acceptării ei, la alocarea către România şi respectiv fosta Uniune Sovietică a unei zone de platou continental şi zonă economică exclusivă de câte aproximativ 4000 km² (în timp ce soluţia CIJ din 3 februarie 2009 a alocat Ucrainei doar cca. 2500 km²). Astfel, prin Hotărârea din 3 februarie 2009, România a obţinut 9700 km², deci de 2 ori şi jumătate mai mult decât ce ne propunea fosta Uniune Sovietică.
  • În al şaptelea rând, este un rezultat obţinut prin folosirea instrumentelor dreptului internaţional, ceea ce confirmă ceea ce am susţinut constant: pentru un stat de talia României, dreptul internaţional multiplică exponenţial eficienţa acţiunii de politică externă pentru atingerea obiectivelor de interes naţional. De aceea, respectul pentru dreptul internaţional trebuie să fie permanent în nucleul esenţial al politicii externe a României şi în arsenalul său de acţiune diplomatică.
  • În al optulea rând, este rezultatul muncii unei Echipe excepţionale de diplomaţi jurişti români, alături de alţi specialişti (cartografi, specialişti în resurse minerale etc.).[v]

Echipa a avut, în compoziţia sa cea mai extinsă, la audierile din septembrie 2008, 20 de membri, inclusiv Agentul, care a coordonat toată activitatea ei, de la aspectele organizatorice la cele de elaborare a argumentaţiei pe fond. Rolul concret al Agentului este de a coordona pregătirea complexă a participării statului la proceduri – redactarea documentelor care conţin argumentele ce trebuie depuse în cadrul fazei scrise şi selectarea şi transmiterea elementelor de probă care sunt anexate documentelor scrise, pregătirea fazei orale şi a pledoariilor; acestea sunt deschise de Agent, care pune şi concluziile, la finalul lor, cu solicitarea soluţiei propuse de partea în cauză. Personal, ca Agent, nu am fost doar coordonatorul Echipei, ci şi, mai ales, membru al ei, pentru ca am avut alături de colegii mei partea mea de redactare şi elaborare a argumentaţiei (păstrez încă un dulap întreg de ciorne ale capitolelor din Memoriu şi din Replică, respectiv din pledoariile din faza orală pe care le-am scris). Şi Agentul, şi co-agentul au pledat consistent în timpul audierilor publice din septembrie 2008.

Cele 1713 pagini ale pledoariilor scrise şi cele peste 400 de pagini ale celor orale au fost în covârşitoarea lor majoritate redactate de componenta română a Echipei.[vi] Aşa se explică şi costul redus al procedurilor – 630 de mii de euro, în condiţiile în care alte state plătesc multe milioane de euro pentru un proces la CIJ. Diferenţa este dată de costurile foarte mari ale asistenţei juridice acordate de specialiştii străini care ajută echipele naţionale, atunci când aceştia (şi nu experţii naţionali) fac munca de elaborare a pledoariilor. Şi noi am avut consilieri străini – trei experţi redutabili în materie – care s-au integrat perfect în Echipa pe care am condus-o, dar ei nu au redactat argumentaţia, ci au oferit expertiza lor, pe baza cunoaşterii modului de raţionament al CIJ, în alegerea celor mai bune soluţii pe care componenta română a Echipei le-a elaborat. De mai multe ori am analizat cu atenţie considerentele consilierilor noştri, dar am fost nevoit să iau o altă decizie. Pentru că oricât de mult ai delega sau ai avea încredere în prestaţia profesionistă a consilierilor, Agentul este cel care trebuie să cunoască cel mai bine obiectivele şi sensibilităţile politice ale cazului, iar, în final, este unicul care răspunde.

La finalul Procesului, ne-am amuzat calculând cât ne-a costat metrul pătrat de Mare Neagră, câştigată la Curte: la suma de 630 de mii de euro, cât a cheltuit statul român în cei 4 ani, 4 luni şi 18 zile de proceduri, împărţită la cei 9700 km² câştigaţi, revin aproape 65 de euro pe kilometru pătrat. Cred ca a fost, în cele din urmă, o cheltuială eficientă.

  • În al nouălea rând, acest rezultat a reprezentat un succes diplomatic important, un succes al aplicării dreptului internaţional şi un rezultat care a ridicat profilul României şi pe cel al Şcolii Române de Drept Internaţional. De altfel, Hotărârea din 3 februarie 2009 a devenit un reper important pentru delimitările maritime ulterioare, fiind citată consistent în jurisprudenţa CIJ şi a altor instanţe internaţionale, precum şi în doctrina dreptului internaţional în materie.[vii]
  • În al zecelea rând, a reprezentat un proiect dus la bun capăt (o să tot folosesc formula asta, pe care am amintit-o şi în legătură cu scutul antirachetă de la Deveselu[viii]) – cu valoare de exemplu pentru a găsi şi alte proiecte de consens naţional de care avem nevoie pentru a fi sănătoşi, ca naţiune. Un proiect care a dovedit că putem să ne apărăm interesele fără timiditate, cu capul sus, şi să câştigăm. Îmi aduc aminte şi de cei care chibiţau, chiar înainte de 3 februarie 2009, că o să pierdem, „că sunt mari interese geopolitice care au decis deja ce va fi”, sau că vom lua cel mult jumătate. Ei bine, acest proces şi rezultatul lui au demonstrat că sentimentul românesc că „vom pierde mereu deşi avem dreptate” este păgubos şi nefast şi că trebuie abandonat. Dacă acest rezultat a făcut ca mulţi români să ridice capul cu mândrie pe 3 februarie 2009, atunci a meritat tot efortul nostru.

Dincolo de toate cele de mai sus, pentru mine Procesul a fost o provocare nu doar profesională, ci şi personală. Pentru că am fost foarte conştient că dacă vom câştiga, aşa cum s-a şi întâmplat, va fi o victorie a României. Dar dacă am fi pierdut, ar fi fost doar eşecul meu, personal, ca Agent. Însă a meritat.

Până la urmă, în ce mă priveşte, Echipa care a gestionat procesul de la CIJ vreme de 4 ani, 4 luni şi 18 zile şi oamenii care au făcut parte din ea reprezintă cea mai importantă valoare adăugată a acestei experienţe formidabile care a fost procesul de la Haga. Sunt oameni extraordinari (ei nu îşi dau seama de asta şi o vor nega cu modestie), pentru care să-şi facă datoria a fost şi este la fel de natural ca aerul pe care îl respiră. Ei şi-au făcut datoria uitând de problemele lor personale, prin muncă profesionistă şi efort onest, dincolo de normalitatea lor de zi cu zi, pentru care îi admir şi îi voi admira fără limite. Timiditatea lor dispare ca prin minune atunci când intră în negocieri sau când vin în faţa forurilor internaţionale pentru a apăra – o spun cu toată proprietatea cuvintelor – obiectivele României. Şi am admirat, şi voi admira întotdeauna dedicaţia acestor oameni pentru interesele României. Sunt oameni nu doar desăvârşiţi sub aspect profesional, în care poţi avea încredere totală, fără circumstanţieri conjuncturale, dar mai ales cu un profil moral admirabil. Respectul meu pentru ei nu va fi niciodată de ajuns.

Bogdan Aurescu a fost ministrul afacerilor externe al României şi Agentul României în procesul Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina) (2004-2009). Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului și nu angajează MAE român.

NOTE __________


[i] Platoul continental şi zona economică exclusivă nu fac parte din punct de vedere juridic din teritoriul de stat, ci sunt zone cu un regim mixt, atât de teritoriu de stat, cât şi cu elemente de regim juridic internaţional, conform prevederilor  relevante din Convenţia ONU privind dreptul mării din 1982; în aceste spaţii maritime, statul căruia îi aparţin exercită jurisdicţie suverană şi drepturi suverane.

[ii] A se vedea, pentru o istorie completă a contextului, a negocierilor premergătoare Procesului şi a efortului echipei care l-a gestionat, Bogdan Aurescu, „Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat”, Ed. Monitorul Oficial, 2009.

[iii] Procesul de la Haga a privit exclusiv delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două state în Marea Neagră, iar nu apartenenţa Insulei Şerpilor la unul sau altul dintre ele. Aceasta pentru că în justiţia internaţională instanţele nu pot să se pronunţe decât pe soluţionarea a ceea ce părţile diferendului cad de acord să rezolve în faţa curţii în cauză. Or în schimbul de scrisori la nivel de miniştri de externe încheiat în 1997 odată cu Tratatul politic de bază, prin care s-a stabilit posibilitatea soluţionării diferendului româno-ucrainean la CIJ, nu a fost convenită şi supunerea spre soluţionare Curţii de la Haga a problemei apartenenţei Insulei. În schimbul de scrisori se prevedea doar sesizarea CIJ pentru soluţionarea problemei delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive. Mai mult, un alt articol al acelui acord prin schimb de scrisori menţiona obligaţia Ucrainei de a nu amplasa armament ofensiv pe Insula Şerpilor, „care aparţine Ucrainei”, deci o recunoaştere explicită a apartenenţei acestei formaţiuni maritime la statul vecin. Ceea ce s-a dezbătut însă, şi România a avut câştig de cauză, a fost rolul Insulei în delimitare, Curtea însuşindu-şi argumentele României că Insula nu are nicio influenţă în stabilirea liniei de delimitare.

[iv] Conform înţelegerii părţilor, înainte de realizarea delimitării nu era posibilă exploatarea spațiilor maritime din zona disputată.

[v] La audierile din septembrie 2008, Echipa a fost formată, pe lângă Agent, din Cosmin Dinescu (co-agent, la acel moment director general pentru afaceri juridice), Călin Fabian (co-agent, ambasadorul român la Haga), Liviu Dumitru, Ioana Preda, Irina Niţă, Mirela Pascaru, Catrinel Brumar, Olivia Horvath, Rodica Vasile (din MAE), Eugen Laurian, Octavian Buzatu, Ovidiu Neghiu (cartografi), Mihai German, Gicu Boroşi (ANRM), Alain Pellet, James Crawford, Vaughan Lowe (consilierii noştri, ajutaţi de asistenţii lor Daniel Muller şi Simon Olleson). Au mai făcut parte din echipă, în faza scrisă a procesului: Iulian Buga (co-agent, ambasadorul român la Haga până în 2008), Ion Gâlea, Alina Orosan, Victor Hrihorciuc (traducătorul nostru de rusă şi ucraineană). Efortului lor li se adaugă efortul, implicarea şi dedicaţia multor altor colegi din MAE, MApN, MAI, care au fost implicaţi pe parcursul negocierilor anterioare procesului.

[vi] Memoriul României a numărat 256 de pagini de argumentaţie, în care erau inserate numeroase schiţe, hărţi, grafice, însoţite de două volume substanţiale de anexe – unul cuprinzând textele originale, celălalt traducerile certificate în limba engleză ale celor 91 de anexe, ambele volume însumând încă 857 de pagini. La acestea se adăuga şi un atlas cu 42 de hărţi. Replica României a avut 331 de pagini şi două volume cu 45 de anexe, în total încă 326 de pagini. Dosarele judecătorilor, pregătite de Echipa României, în câte 36 de exemplare, în fiecare zi a audierilor, pentru a susţine cu documente, hărţi etc. cele 400 de pagini de pledoarii, au cuprins 200 de documente sau fişe: 147 de documente în primul tur de pledoarii orale şi 53 în al doilea. Dintre acestea, au fost 92 de grafice, la care se adăugau extrase de documente şi copii sau detalii de hărţi. De asemenea, au fost pregătite aproximativ 100 de proiecţii, inclusiv de tip dinamic, pentru primul tur, şi aproape 70 pentru turul doi, în vederea susţinerii vizuale a argumentaţiilor.

[vii] Vezi Alain Pellet, „Roumanie c. Ukraine – un arret refondateur”, în Bogdan Aurescu (coord.), Romania and the International Court of Justice, Ed. Hamangiu, 2014, p. 31-44.

[viii] Vezi articolul „Un proiect dus la bun capăt – Scutul de la Deveselu”, http://www.contributors.ro/administratie/un-proiect-dus-la-bun-capat-%e2%80%93-scutul-de-la-deveselu/.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Admirabil, patriotic … Totusi, resursele, desi fara discutii bune, sunt doar secundare in contextul economic global … Iar pentru zona maritima avem nevoie de vase, pe care romanii le produc la Tulcea pentru norvegienii de la Vard. Nu o luati ca pe o critica, nu asta e intentia … ci doar pentru onturarea unei imagini mai holistice a contextului in care ne aflam …

  2. Ovidiu spune:

    Uite ca prin intermediul acestui articol am posibilitatea sa va felicit pentru munca depusa si succesul dobandit!

    Sa aveti grija de dulapul ala plin de ciorne sau predati-l Muzeului National de Istorie sau la Arhiva Nationala. Acele ciorne ar trebui sa fie subiect de analiza pentru generatiile urmatoare.

    Cu stima!
    Ovidiu

  3. Io. spune:

    Felicitari! Ati muncit si ati reusit. Alte vorbe sunt de prisos.

  4. Gabriel spune:

    Bravo!

  5. Dragos Maracineanu spune:

    Felicitări D-le Aurescu și mulțumim pentru exemplul personal de patriotism, profesionalism și omenie.

    Slava Domnului ca istoria recenta a României se scrie și cu oameni ca dvs.

  6. Gavril Moldovan spune:

    Un articol excelent si clarificator care cred ca va ramane in istorie. Alaturarea unei schite a zonei ar fi fost utila.

  7. Lucian Toma spune:

    Excelent ! Felicitari inca o data !

  8. Adrian spune:

    Toate acele harti, memorii, etc sunt publice/proprietatea curtii/a statelor in diferend?
    A avut alta parte drept de interventie/ati sustinut un astfel de drept?

    Ar fi util de consultat chiar si pentru nespecialisti; altfel, sa nu ramanem cu impresia ca din acest proces cu costuri mari au avut de pierdut doar locuitorii riverani si mediul inconjurator..

  9. DanT spune:

    Adevarata victorie a fost faptul ca Ucraina a fost convinsa sa apeleze la CIJ de la Haga.
    Odata inceput procesul, decizia era previzibila, deoarece Ucraina avea pretentii exagerate, mai mari decat ale URSS. Dovada e si faptul ca decizia a fost luata in unanimitate.

    La punctul trei: mai exista un diferend cu Ucraina: delimitarea apelor teritoriale intre tarm si linia de 22 km., in zona Golfului Musura. Ucraina a instalat unilateral balize de delimitare chiar langa digul Sulina.

    La punctul sase: 4.000 kmp. X 2 = 8.000 kmp.
    9.700 + 2.500 = 12.200 kmp
    Adica zona in litigiu cu Ucraina era mai mare decat zona in litigiu cu URSS. Sa comparam ceea ce poate fi comparat. Romania n-a obtinut 5.700 kmp. in plus (9.700 – 4.000), ci a obtinut doar 1.500 kmp. in plus (4.000 -2.500)

  10. ion adrian spune:

    Excelent! A fost o zi fastuasa! Multumiri cred ca din partea oricarui roman!

  11. Emil Stoica spune:

    Felicitari pentru profesionalism si dedicatie!

    Daca toti lucratorii de la stat ar fi la fel de profesionisti si de dedicati meseriei lor si misiunii publice, Romania ar fi o tara de 10 ori mai prospera decat acum.

    Chiar daca nu mai sunteti ministru, spre sa continuati cu acelasi etos. Mult success!

  12. eu****** spune:

    Frumos articolul!
    Inaltator momentul si in acelasi timp extrem de tensionat moment.

    Ceea ce ma mira cu adevarat este cum o persoana ca Dvs. a reusit sa aduca din nou in fata o persoana care a incalcat coduri importante de conduita si aici ma refer la 0049.

    Mi se pare lipsit de orice moralitate sa inviti o persoana care a contribuit la distrugerea unui dosar/ l-a facut disparut prin influenta pe care o avea asupra persoanelor care detineau accesul la acel dosar si care si-a mimat impuscarea…Mai mult, persoana pe care ati invitat-o sa educe tinerii in domeniul relatiilor internationale se alfa intr-o perioada in care se afla in suspendarea unor anumite drepturi cetatenesti.

    Si atunci ma intreb care este adevaratul Aurescu?
    Este cel care a luptat pentru a avea o RO mai mare?
    Sau este cel care a reactivat un condamnat – pot spune fara ezitare – un escroc?

    Nu este o greseala mica sau intamplatoare domnule Aurescu, m-as bucura sa imi raspundeti.
    Daca comentariul meu este prea acid sau departe de adevar m-as bucura daca m-ati spune simplu ca am depasit limita acceptata de Dvs.

    Va multumesc pentru articol si daca imi veti raspunde!
    NUmai de bine si de claritate in abordari sa aveti parte!

    • eu****** spune:

      scuze – m-a mirat.cu adevart

      • casandra spune:

        Chiar nu vă pune pe gânduri că o persoană de anvergura domnului Aurescu a ”comis” fapta cu ”0049”?
        Domnul Aurescu îl cunoaște pe domnul Năstase și are suficiente informații pentru a lua decizii personale în cunoștință de cauză. Și atunci, poate că întrebarea adevărată nu-l privește pe domnul Aurescu, ci pe domnul Năstase. Chiar credeți că știți adevărul despre dânsul? Eu cred că este mult mai probabil ca acest adevăr să fie cunoscut domnului Aurescu, nu dumneavoastră și nu mie. Iar prin faptele sale publice recente, domnul Aurescu a făcut o adevărată ”declarație” referitoare la cealaltă persoană și la ”șobolanii adâncurilor” care cred că pot trimite în neant pe oricine.
        Dacă am dreptate în presupozițiile mele, domnul aurescu merită nu doar recunoștința noastră pentru faptele de la Haga, ci o stimă uriașă pentru caracter și cruaj. Un Domn. Adevărat.

  13. DS spune:

    Ati reusit sa ma emotionati. Felicitari din toata inima! Voi profita de orice ocazie pentru a disemina cele aflate de la dumneavoastra.

  14. victor L spune:

    Recunosc, este emotionant cind citesti, desi stiai de acum 7 ani, ca Romania a devenit mai mare cu 9.7oo de km patrati. Cu ceva bogatii deloc de neglijat.
    Dar nu e bine ca lacrimile sa ne euforizeze prea mult.
    Prea mult “eu”, atit in privinta scutului de la Deveselu, cit si in acest caz.
    – “În al doilea rând, înseamnă soluţionarea definitivă a unui diferend politic complicat, care a durat mai bine de 40 de ani (pentru că disputa privind delimitarea maritimă a bazinului de vest al Mării Negre a început în 1967, cu fosta URSS, şi a presupus 20 de ani de negocieri cu fosta URSS,” etc.
    Deci dosarul acestui proces exista, fusese intocmit de altii, demult, doar ca altele erau vremile.
    Acum, cu un arbitru, tribunalul de la Haga, poate ca un merit au si cei ce au intocmit dosarul si au rezistat presiunilor URSS. Ca nu era simplu; daca ar fi fost prea plecati, cedau, cum a fost cedata Insula Serpilor. Cedau cum a cedat Adrian Nastase prin anii `90 referitor la tratatul cu URSS, pina la urma neratificat, pen`ca partenerul sucombase :P

    • geffox spune:

      Chiar așa, cine a inițiat, contribuit și semnat tratatul prin care Insula Șerpilor a fost “explicit” recunoscută ca aparținînd Ukrainei ? E ceva ce nici diplomația comunistă nu a semnat.

  15. Decebal spune:

    Fara indoiala, o victorie meritorie si un efort colectiv indelungat, care merita admirat si aplaudat. Felicitari, tuturor celor care au pus umarul!

    Inteleg ca este si petrol in acele spatii maritime. Cu riscul de a fi un fel de “Doctor Killjoy”, nu pot sa nu ma gandesc ca, in timp ce oameni patrioti si responsabili se bat sa aduca ceva in patrimoniul statului roman, alti oameni (patriHoti si iresponsabili) nu stiu cum sa faca sa vanda acest patrimoniu pe nimic sau chiar sa-l fure direct. Pretul fara taxe al combustibilului in Romania (care are zacaminte de petrol ce se exploateaza de firme straine) este mai mare decat in state europene care nu produc petrol. Aferim, bre!

  16. OvidiuB spune:

    Felicitari intregii echipe!

    Daca tot v-ati facut un obicei personal din a duce proiectele la bun sfarsit, permiteti-mi sa va fac o sugestie: preluati va rog (sau initiati…ca nici nu stiu daca exista ca un embrion pe undeva) dosarul unirii cu Republica Moldova!

  17. Relu spune:

    Respect .

  18. Vele Vasile spune:

    Felicitari si recunostinta pentru dumneavoastra si echipa !,ar mai fi de adaugat si acela sau aceia care v-au numit si au avut incredere in dumneavoastra.

  19. Adi spune:

    Felicitari si recunostinta. Totusi, o condamnare a tovarasei ana pauker (cu litere mai mici nu se poate) pentru inalta tradare post-mortem ar fi o consolare…

  20. Carstea spune:

    Acestia sunt romani adevarati. Bravo lor !

  21. MariS spune:

    Felicitări întregii echipe. Victoria este foarte importantă şi pentru că s-a obţinut utilizând forţa agumentelor şi nu .. argumentul forţei, cum mai practică unii prin zonă ..

  22. Iulian Tudor spune:

    Domnule Aurescu, va multumim dumneavoastra si echipei ptr. truda cu care ati aparat interesele Romaniei.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bogdan Aurescu


Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu a fost Ministrul Afacerilor Externe. Pe 4 februarie 2009 a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe. În perioada ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)