Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Se naşte o nouă Turcie?

Dragos C. Mateescu iunie 8, 2015 Analize, Global / Europa, Politica & Doctrine, Reactie rapida
3 comentarii 3,326 Vizualizari

Urmare a scrutinului parlamentar de duminică din Turcia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (acronim turcesc AKP), aflat de treisprezece ani la putere, a pierdut în mod clar majoritatea în Marea Adunare Naţională. Rezultatele preliminare pot fi totuşi interpretate ca începutul unui proces complex, fără precedent, care ar putea duce la profunde schimbări în această ţară.

Cultura politică dominantă de aici a fost construită timp de mai multe generaţii pe ideea că ţara este statul iar statul este deasupra cetăţeanului. Constituţii succesive au codificat legal această logică, începând cu cea din 1924 şi terminând cu cea actuală, dată în 1982 de către regimul militar condus de Kenan Evren. Aceste constituţii au impus de asemenea definiţia legală a naţiunii în termeni explicit şi/sau implicit etno-religioşi, fapt ce a dus la excluderea non-turcilor şi a non-musulmanilor sunni din viaţa politică a ţării. Reflectată în conţinutul educaţiei primare, secundare şi universitare timp de mai multe generaţii, această cultură politică a ajuns să limiteze considerabil imaginaţia colectivă a posibilităţilor politice.

Judecată cu aceste aspecte în minte, ascensiunea Partidului Democratic al Popoarelor (acronim turcesc HDP) în parlament este un eveniment epocal. HDP-ul a participat în competiţia electorală cu o agendă publică susţinând deschis recunoaşterea şi drepturile minorităţilor etnice (mai ales kurzii dar nu numai) şi religioase (incluzând Alevi). Succesul său înseamnă că, pentru prima dată în istoria Republicii Turcia, un partid reprezentând explicit etnici non-turci şi non-musulmani sunni va putea să ducă această reprezentare în parlament. Configurarea agendei publice ar putea astfel să nu mai fie o sarcină simplă pentru forţele pro-establishment. Chestiuni precum drepturi şi libertăţi individuale şi colective ar putea intra în mod ireversibil în viitoarele dezbateri parlamentare cu contribuţia HDP. Forţele „pro-establishment”, adică acele forţe politice care se bat în mod tradiţional de generaţii pentru controlul asupra statului, fie ei kemalişti sau conservatori religioşi, au suferit astfel o lovitură semnificativă.

Rigidul republicanism secularist al Partidului Republican al Poporului (acronim turcesc CHP) şi turkismul extrem al Partidului Mişcării Naţionaliste (acronim turcesc MHP) nu au reuşit să câştige mai multe voturi decât se aştepta. Planurile acestor două tabere de a recâştiga controlul asupra statului depinde acum de acceptarea de către ele a unei coaliţii chiar cu AKP-ul sau de formarea unei coaliţii de către CHP şi MHP cu partidul anti-establishment HDP. În ambele variante, o restauraţie kemalistă deplină este mai degrabă improbabilă.

Trecând acum la tabăra conservatoare, AKP-ul pare să fi plătit pentru transformarea sa în jucăria personală a Preşedintelui Republicii, Recep Tayyip Erdoğan, dar şi pentru performanţa economică slabă din ultimul an. Conflictul dintre partizanii lui Erdoğan şi cei ai influentului învăţat musulman Fetullah Gülen, agravat de scandalul de corupţie din decembrie 2013, a afectat fundamental această tabără religios-conservatoare. Pentru a opri anchetarea cazului de corupţie din decembrie 2013, Erdoğan a subordonat propriei voinţe AKP-ul (deci, parlamentul şi executivul, inclusiv forţele poliţieneşti), sistemul judiciar şi mare parte a presei. Războiul său personal împotriva fidelilor lui Gülen din aparatul de stat – cu toţii botezaţi colectiv „statul paralel” de către Preşedinte şi sicofanţii săi – a transformat instituţii publice în câmpuri de bătaie. În acest proces, Erdoğan a reuşit să îşi transforme şi el propria administraţie prezidenţială într-un „stat paralel” celui oficial. Noul palat prezidenţial (Ak Saray), exorbitant de scump, a devenit fortăreaţa sa personală inexpugnabilă, apărată de propria forţă poliţienească şi propriul serviciu de informaţii, toate finanţate practic fără limită de către parlamentul controlat de AKP. Poliţia turcă, unde mulţi ofiţeri datorează loialitate lui Erdoğan şi AKP-ului pentru că şi-au căpătat slujbele în urma numeroaselor sesiuni de recrutare ale guvernului în ultima decadă, a făcut deja dovada loialităţii prin brutalitatea din timpul protestelor din mai-iunie 2013 şi prin servilismul arătat în timpul scandalului de corupţie din decembrie 2013.

Alegerile de duminică au aranjat astfel terenul pentru un foarte complex joc al politicii turce în această vară şi pentru lunile şi anii ce vor veni. Pe baza agendelor publice ale celor patru partide care au trecut de enormul prag electoral (10%), noul parlament turc are de rezolvat următorul set minim de provocări majore:

-        Adoptarea unei noi constituţii care să pună bazele unui stat liberal democratic în care justiţia, precum şi drepturile individuale şi colective, să fie respectate şi protejate, în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Turciei, în mod special în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

-        Noua constituţie ar trebui deci să recunoască formal diversitatea culturală a Turciei, astfel permiţând integrarea graduală a minorităţilor lingvistice şi religioase în viaţa politică, economică şi civică a societăţii turceşti. Invocarea Tratatului de la Lausanne ca o piedică în calea unei asemenea reforme nu este justificată din moment ce Articolul 39 în tratat o permite, ba chiar o încurajează. Aşa-numita „problemă kurdă” ar putea fi şi ea rezolvată automat printr-o astfel de reformă, mai ales dacă ea se va inspira, de exemplu, din experienţele României şi Bulgariei în contextul accederii lor la Uniunea Europeană.

-        Reformarea şi liberalizarea sistemului educaţional, în formă şi conţinut, conform valorilor liberal-democratice exprimate în noua constituţie. Ca modele în acest sens ar putea servi, încă o dată, standardele relevante de bună practică evidenţiate în procesul de lărgire a Uniunii Europene. Desfiinţarea Consiliului pentru Educaţia Universitară (acronim turcesc YÖK) este văzută ca un pas important în acest context.

-        Restabilirea pe baze legale a independenţei justiţiei, în mod special a independenţei Consiliului Suprem al Judecătorilor şi Procurorilor (acronim turcesc HSYK) în conformitate cu standardele de bună practică la nivelul Uniunii Europene. Exemplul de succes României din ultimii ani poate servi drept model.

-        Adoptarea unor măsuri legislative (primary and secondary legislation) care să garanteze libertatea de expresie.

-        Redeschiderea şi administrarea judiciară a cazului de corupţie început în decembrie 2013. Acest pas ar putea însemna terminarea carierei politice a Preşedintelui Erdoğan şi a unora din colaboratorii săi.

Toate aceste provocări vor necesita inevitabil concesii majore din partea tuturor actorilor iar o coalitie guvernamentala funcţională poate fi imaginată doar pe baza unor astfel de concesii. Pentru AKP, cel mai dificil sacrificiu ar putea fi cel referitor la Erdoğan. Totuşi, este şi prima dată când partidul se confruntă cu o astfel de problemă iar acest joc al supravieţuirii ar putea deveni fatal pentru lider. Dincolo de inevitabilele lupte politice care s-ar putea declanşa curând, marea miză rămâne calea pe care o va lua Turcia pe termen lung.

Pentru optimişti, această cale ar putea duce la o schimbare profundă şi graduală a statului şi a culturii politice dominante conform principiilor liberal-democratice. Singurele modele şi bune practici disponibile în acest sens sunt de găsit în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană. În opinia mea personală, credibilitatea oricărui guvern turc ca o forţă pozitivă depinde de angajamentul său consecvent în acest proces iar acest obiectiv este greu de atins în Turcia zilelor noastre.

Pentru pesimişti, transformarea Turciei într-o democraţie liberală este doar o iluzie deşartă. MHP-ul extremist, împreună cu ultra-conservatorii din AKP şi ultra-seculariştii naţionalişti din CHP ar putea reprezenta un obstacol uriaş pentru orice încercare de reformă profundă. Asta tocmai pentru că o reformă serioasă ar distruge statul pe care chiar acei oameni l-au creeat, prin chiar lupta pe care au dus-o timp de generaţii pentru controlul său.

Confruntarea politică ar putea deasemenea să fie decisiv afectată de performanţa economică slabă. Mare parte din creşterea impresionantă de până acum un an s-a datorat sectorului construcţiilor şi mai ales investiţiilor de stat în acel sector, cu capital împrumutat de pe pieţele externe. S-a ajuns astfel la uriaşa datorie externă de 402 miliarde de dolari, din care 40% trebuie plătită în mai puţin de un an. Dacă aceste probleme vor duce la un dezastru economic, toate speranţele pentru o liberalizare graduală a vieţii politice turceşti ar putea sucomba iar discursul naţionalist ar prevala. Acest nou parlament al Turciei este prin urmare cu adevărat unul istoric. Depinde de el dacă ţara devine într-adevăr o Turcie nouă de cetăţeni liberi ai Europei, sau dacă se prăbuşeşte înapoi, către ceea ce a fost mare parte din istoria sa: eternul om bolnav al Europei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. comentariu spune:

    Da !
    Acesta este un adevar este o noua Turcie care ar putea echilibra situatia.

    Se pare ca rolul lui Erdogan a ajuns la apogeu si ca Turcia trece de la marele salt inainte la o democratizare si multiculturalism.

    Turcia va trece la o dezvoltare durabila daca se poate realiza o coalitie sau ar putea sa decada economic daca se intra in lupta politica de durata si instabilitate politica.

    Partidul Kurd a cistigat intrucit s-a lepadat de rusi si are un rol important in zona.
    Inca este prea devreme sa se poata vorbti de un stat nou Kurdistan intrtucit pe curzi ii desparte situatia economica si intrucit inca nu se doreste o modificare masiva de granite.

    Totul depinde de presedintele Erdogan si cit de mult va putea sa imprime o politica pragmatica.
    Poate ca ar trebui sa-si gaseasca singur un succesor si la un anumit punct sa demisioneze.

  2. DanT spune:

    Ar fi o mica problema: nu mai crede nimeni in aderarea Turciei la UE. Turcia e o tara prea mare, 90% asiatica, populatia ei creste cu un milion de locuitori pe an.
    Daca ar adera ar fi cel mai mare stat din UE.
    E imposibil, si europenii si turcii si-au dat seama de asta.
    Discursurile pe tema aderarii Turciei sunt vorbe goale.

  3. LudmiLa spune:

    Nu-i nimic, ii ajuta rusii sa-si plateasca datoria pe spatele (pe la spatele?) UE.
    Cand ai peste 20% din cetateni nereprezentati in Parlamentul NATIONAL – exclusi pe criterii de religie si nationalitate -, numai democratie parlamentara de tip ocidental NU te numesti!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos C. Mateescu


Dragos C. Mateescu

Lector in Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Universitatea Economică Izmir (Izmir University of Economics) Izmir, Turcia Licenţiat in ştiinţe politice la Univ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)