Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Trump-Clinton, bătălia celor două jumătăţi ale naţiunii americane. Criza reprezentării şi impactul asupra ordinii internaţionale

Valentin Naumescu martie 3, 2016 Analize, Global / Europa, Politica & Doctrine
32 comentarii 6,243 Vizualizari

Jocurile în alegerile primare par încheiate. Clinton versus Trump. Pe 8 noiembrie, americanii vor alege aşadar între sistem şi anti-sistem, între continuitatea puternic coafată, tenace dar inevitabil uzată a sistemului politic şi administrativ federal, între experienţa a peste douăzeci de ani de viaţă publică de prim nivel la Washington, opţiune care nu mai stârneşte demult pasiuni (politice) dar care se ambiţionează să reziste pe scenă, şi scălămbăiala anti-sistem a unui agent imobiliar plictisit de propriile sale afaceri, un histrion care se crede într-un veşnic show de televiziune, şi acela submediocru, pendulând între ignoranţă politică, incultură, agresivitate verbală de prost gust şi clişee pentru semidocţi. Ea spre 69, el spre 70. Şi asta spune ceva despre criza de lideri noi, substanţiali, rezonabili şi credibili, despre criza reprezentării care paralizează politica Americii de astăzi.

Dacă nu apar evenimente excepţionale, neprevăzute, Clinton şi Trump vor obţine în această vară nominalizările oficiale din partea partidelor lor, pentru a intra în cursa prezidenţială propriu-zisă din toamnă. Hillary Clinton a câştigat deja 577 de delegaţi din cei 2383 necesari pentru nominalizarea din partea democraţilor, faţă de 394 ai lui Bernie Sanders (75 de ani), iar Donald Trump şi-a asigurat 338 din 1237 delegaţi republicani necesari, faţă de 229 ai senatorului Ted Cruz[1]. Eu spun că, deşi reprezintă doar 25-30% din procesul electoral al alegerilor primare, datele de până acum sunt suficiente pentru a înţelege cine domină competiţia pentru desemnare în cele două mari partide. Contracandidaţii acestora se retrag unul câte unul, lipsiţi de victorii în statele în care au avut loc alegeri şi mai ales părăsiţi de sponsori. Neurochirurgul Ben Carson este cel mai recent exemplu de abandon, în tabăra republicanilor.

Pe de altă parte, toate speculaţiile privind intrarea spectaculoasă în cursă, în ultimul moment, a unor candidaţi-surpriză (fostul primar al New-York-ului Michael Bloomberg, actualul vicepreşedinte Joe Biden etc.) se dovedesc nerealiste, pe măsură ce trec săptămânile, iar consumarea etapelor electorale reduce considerabil şansele ca ceva să se mai poată schimba. Michael Bloomberg ar fi fost poate o soluţie interesantă, dar e greu să te impui ca independent.

Clivajele politice ale societăţii americane rămân evidente şi parcă au câştigat recent în adâncime şi intensitate, devenind o problemă reală chiar şi în interiorul lumii democrate, respectiv republicane, unde nu mai este deloc sigur că învingătorii vor fi capabili ulterior să atragă şi să unească susţinătorii contracandidaţilor perdanţi. Nuanţele şi delimitările sunt destul de clar trasate în ambele partide, distanţa ideologică fiind tot mai mare între moderaţia instituţională a lui Hillary Clinton, acuzată că primeşte sponsorizări masive de pe Wall Street, şi stângismul „revoluţionar” al lui Bernie Sanders, care ar face să roşească prin discursul său idealist chiar şi un vechi socialist francez. Dincolo, la republicani, Ted Cruz devine tot mai agresiv anti-Trump, pe măsură ce magnatul câştigă stat după stat şi delegaţi după delegaţi, apropiindu-se de pragul desemnării. Probabil, tonul său mai conciliant la adresa lui Trump, de acum câteva luni, se baza pe convingerea că acesta din urmă se va retrage şi îi va acorda susţinerea, dar acum a devenit clar că Trump nu se retrage şi bate tot ce întâlneşte în cale, nu zdrobitor dar suficient cât să îşi adjudece majoritatea relativă a republicanilor din statele în care s-a concurat. Rămâne de văzut cât îl va afecta presupusul „scandal al taxelor”, care se pare că se coace chiar în Partidul Republican, de către o facţiune care nu îl simpatizează pe magnatul imobiliar. Personal, aş crede mai degrabă că Trump va rămâne în picioare şi după iminentele „dezvăluiri” privind presupusa evaziune fiscală din companiile sale, fiindcă nucleul său electoral pare setat pe ideea simplistă că Trump va lupta cu statul care impune impozite prea mari şi cu birocraţia consumatoare de fonduri bugetare.

Problema partidelor nu vor fi delegaţii, care îşi vor face disciplinat treaba la Convenţiile Naţionale din iulie/august, conform deciziilor de la nivelul statelor, ci votanţii de rând, care vor trebui să iasă la urne pentru candidaţi pe care nu şi i-au dorit în alegerile primare. Vor mai vota oare tinerii democraţi, înnebuniţi după bătrânelul simpatic Sanders, pe bătrânica spilcuită Clinton, după ce Bernie tocmai le-a spus că Hillary e răsfăţata pisicilor grase de pe Wall Street şi „nu e o progresistă adevărată”, cum e el? Vor mai vota oare hispanicii lui Ted Cruz şi Marco Rubio, imigranţi din prima sau a doua generaţie, cu arogantul Donald Trump, după jignirile şi invectivele usturătoare prin care şi-au arătat reciproc dispreţul? Vor trece peste aceste bariere sau vor sta acasă şi vor lăsa ca balanţa să fie înclinată pe 8 noiembrie de indecişii din clasa mijlocie, nici democraţi, nici republicani?

O falie tot mai adâncă se deschide între naţiunea americană şi elitele sale politice. Vorbeam lunile trecute despre impasul şi deruta politicii conservatoare, care de opt ani propune pentru Casa Albă tot felul de figuri neadecvate funcţiei prezidenţiale. Lucrurile nu stau neapărat mai bine nici în Partidul Democrat, unde respectabila septuagenară Hillary Rodham Clinton, altminteri o strălucită absolventă din consorţiul elitist Ivy League (Yale Law School, începutul anilor ‘70), nu mai are resurse de a reprezenta înnoirea politică şi prospeţimea pe care o aşteaptă astăzi alegătorii. Nicicând cursa prezidenţială nu a fost mai sărăcăcioasă în oferte şi lideri atractivi decât este acum. Cu excepţia fanilor personali ai lui Hillary Clinton şi Donald Trump (se pare, însumaţi sunt sub 25% din totalul alegătorilor), democraţii şi republicanii trebuie să facă în general mari eforturi de conştiinţă şi sensibilitate politică pentru a vota necondiţionat, pe oricare candidat ar desemna în cele din urmă partidul lor. Probabil, unii nu vor reuşi să facă acest efort şi nu îşi vor putea accepta propriul candidat, stând acasă, ca să nu mai vorbim de majoritatea cetăţenilor americani, care nu sunt membri de partid. Ofertele din meniu se înghit tot mai greu şi nimic nou, relevant, nu pare să apară la orizontul politicii interne.

Cele două jumătăţi ale societăţii americane, vorbind desigur în termeni aproximativi (plus-minus câteva procente de fiecare parte) se vor confrunta simbolic pe 8 noiembrie, într-o numărătoare conjuncturală care va decide ce fel de putere executivă vor avea Statele Unite începând din ianuarie 2017 şi, prin extensie, cum ar putea arăta sistemul relaţiilor internaţionale, altfel spus ordinea mondială. Din punct de vedere politic, o alternanţă democrat-republicană ar fi probabil binevenită, după cei opt ani ai epocii Obama, cu condiţia ca noua putere să fie „frecventabilă” şi să rămână în zona ideilor fezabile, nu a sloganurilor ieftine şi goale de orice conţinut, pe care scrie cu litere aurite „Let’s make America great again!”, numai bun pentru un show vesel cu majorete. Fără a avea încă un slogan, trebuie admis că discursul lui Clinton este totuşi cel mai „prezidenţial” dintre toate discursurile de pe piaţă, cel mai instituţional, cel mai coerent, cel mai aproape de a putea fi şi pus în aplicare. Şi, poate tocmai din acest motiv, este şi cel mai puţin „sexy” din punct de vedere al atractivităţii politice, cel mai plat.

Hillary Clinton ar însemna o relativă continuitate în politica Americii, din punct de vedere sistemic, în timp ce Trump ar încerca să facă schimbări importante, cel puţin în primii doi ani. Spun „ar încerca”, fiindcă, dincolo de supremaţia constituţională a fotoliului de la Casa Albă, ceea ce rezultă de regulă în practica politică şi administrativă este vectorul combinat al voinţei preşedintelui şi al inerţiei puternice a sistemului (nuanţarea de către consilieri şi experţi sau de către Congres, legislaţia deja existentă, limitele bugetare, angajamentele internaţionale, reflexele instituţionale, rezistenţa funcţionarilor, lobby etc.). Acest al doilea factor nu trebuie deloc neglijat şi, cred, orice adept al unui candidat anti-sistem ar trebui să ţină cont că niciun preşedinte nu face chiar tot ceea ce vrea, din tot felul de motive. Aşa încât sugerez că deziluziile fanilor lui Trump ar fi incomparabil mai mari decât ale adepţilor lui Clinton, în situaţia în care favoriţii lor ar câştiga cursa.

Criza reprezentării în politica Statelor Unite (şi nu numai, aş spune chiar în lumea politică actuală, dar aceasta este o altă discuţie) va avea inevitabil un impact profund, structural, asupra ordinii globale. O putere lipsită de entuziasm democratic şi de suport public intern masiv nu se poate angaja în mari proiecte internaţionale. O astfel de putere executivă va fi tot timpul ezitantă şi va evita gesturile mari, eroice, de teama ostilizării şi radicalizării opiniei publice.

Măreţia Statelor Unite, în istoria secolului XX, a fost posibilă în momentele în care puterea politică de la Washington s-a bucurat de susţinere populară largă în obiectivele strategice pe care şi le-a propus, fie că vorbim de intrarea în al Doilea Război Mondial, după atacul japonezilor de la Pearl Harbor, fie de confruntarea cu ambiţiile expansioniste ale Uniunii Sovietice, de Doctrina Truman, Planul Marshall, înfiinţarea NATO sau susţinerea Europei de Vest, în timpul Războiului Rece. Dimpotrivă, atunci când puterea a divizat, prin gesturile şi discursul ei, societatea americană (vezi cazul războaielor din Vietnam şi Irak) performanţele au fost slabe iar autoritatea Americii s-a clătinat, odată cu cea a ordinii internaţionale pe care aceasta a inspirat-o.

NOTE__________


[1] http://www.vox.com/a/presidential-primary-delegate-tracker

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. dudu spune:

    Ce se intampla in SUA ce se intampla si in Europa . O revolta a populatiilor albe impotriva “sistemului” care in ultimii 25-30 de ani le-a umplul tarile cu imigranti din Asia si Africa (si Mexic in cazul SUA), le-a distrus comfortul social si le-a facut obiectul agresiunii minoritatilor (prin acordare de tot feul de privilegii acordate acestor minoritati), le-a distrus locurile din munca prin dezindustrailizare, globalizare relocare a industriilor in China, etc.
    E o revolta.

  2. DanT spune:

    “Dimpotrivă, atunci când puterea a divizat, prin gesturile şi discursul ei, societatea americană (vezi cazul războaielor din Vietnam şi Irak)” – n-a fost vorba de gesturile şi discursul puterii, ci de convingerile divergente ale americanilor. Nici un fel de gesturi şi discursuri nu i-ar fi convins pe americani să fie uniţi în timpul războaielor din Vietnam şi Irak.
    Iar aliaţii Americii au fost şi ei împărţiţi în privinţa acestor războaie.

  3. Stelian spune:

    Cred ca americanii trebuie lasati in pace. Vor avea ei grija intr-un fel sau altul sa se pronunte si sa aleaga. Iar sistemul lor de vot, bun sau rau pentru cei din afara functioneaza si alegerile sunt pline de declaratii, alegatii despre candidati, dar niciodata in ultimii 30 de ani (ca de atunci le urmaresc mai atent) n-au fost acuzatii de frauda, furt de voturi sau altceva de genul asta.
    Apoi nu trebuie uitat ca acum sunt in faza de nominalizare, cind candidatii se impung intre ei. (In 2008 doamna Clinton a adresat multe cuvinte grele la adresa lui Obama, dar la final au semnat un pact, ea a adus banii sponsorilor grei, cu care se face campania adevarata, el i-a dat functia de secretar de stat si acum o sprijina la candidatura.)
    Unul din cei mai buni presedinti americani a fost Ronald Reagan. Pe atunci eram si mult mai tinar, dar si fara acces la media. Banuiesc ca atunci tot asa l-au facut, actoras de mina a doua, cu veleitati, plictisit de roluri, etc…
    In fond competitia este deschisa si americanii membri de partid sau simpatizanti sau causcus-urile voteaza si aleg. Ceea ce nu se intimpla in Romania la nici un partid.

    • b spune:

      ba chiar democratii si presa aferenta, nytimes,etc, se rugau sa ajunga ronald reagan in finala, considerindu-l un actoras ratat de mina a doua si cam batrior, cu care candidatul democrat va ”sterge pe jos”, ca sa folosesc o expresie la moda in presa sportiva. Realitatea a fost, asa cum stim, cu totul alta.

  4. AD Reiss spune:

    O analiza foarte plauzibila a traiectoriei celor doi candidati in cazul in care ar ajunge la Casa Alba — ar fi f interesanta si o eventuala completare cu perspectiva dvs si asupra traiectoriei celui de-al treilea candidat posibil, Ted Cruz. Intrucat cred ca este un pic devreme sa consideram jocurile din primare incheiate… Cel putin pe partea republicana (Bernie e improbabil sa o ajunga din urma pe Hillary si superdelegatii ei, intr-adevar). GOP insa se cam da peste cap sa il demoleze pe Trump — si cateva dintre statele care inca nu au votat au o gramada de reprezentanti si o atmosfera politica ceva mai favorabile lui Cruz… care pt mine cel putin este o cantitatea mai necunoscuta decat Trump si Clinton (neavand parte de acelasi timp de emisie, probabil). Ar fi interesant de prezis cam cum s-ar contura o eventuala presedintie a lui, comparata cu prognozele din articol asupra presedintiilor celorlalti doi.

  5. Andrei A. spune:

    Într-adevăr, parcă niciodată banca republicană nu a semănat atât de mult cu o curte a miracolelor :)
    Cred însă că tendința firească din trecut de a ținti un mijloc, a dus în timp la o pierdere identitară a celor două partide care acum au alunecat spre extreme (fără însă a face echivalența, și asta e o discuție îndelungată și separată). Partidul Republican are de niște ani buni o tumoare în el, alimentată copios de fârtații Koch și alții din aceeași tagmă, care se cheamă Guerilla Ceaiului. Din pricina ei, este din ce în ce mai dificil pentru un candidat normal să se prezinte la alegeri sau să-și prelungească mandatul. Este un non-sens să te prezinți la alegeri pentru a fi numărul 1 într-un sistem a cărui necesară cădere și toxicitate o predici zi de zi- doar în speranța că vei dizolva statul pe “căi democratice”, adică cu sprijinul populației. Nu cred că am ajuns încă acolo.
    În ce-l privește pe președintele Reagan, promisiunea de a reduce drastic administrația și cheltuielile, nu a stat în picioare după cele două mandate. Dar deși nu am fost niciodată un fan al lui, ar fi o aberație să-l compari cu piticii opintiți și oțârâți care se înghesuie spre alegeri acum.
    Dacă este să vorbim de dezbinare și efectul nociv al unor decizii luate la nivel înalt, putem să privim la Johnson și Nixon (deși diferențele sînt multiple și cer alt spațiu pentru dezbatere), ca să vedem cum o greșeală poate “înnegri” întreaga moștenire. Întâiul este mult mai mult decât autorul escaladării militare în Vietnam, după cum al doilea nu este doar mincinosul paranoic prins în mrejele afacerii Watergate- Nixon e chiar cel mai “socialist” între președinții republicani ai ultimilor 50 de ani, deși atât politica internă cât și cea externă sînt umbrite de modul rușinos în care a trebuit să părăsească Casa Albă.
    Tocmai am terminat de citit biografia lui Truman scrisă de istoricul David McCullough. Trăind azi în America, te surprind rândurile care revelează un nivel de cooperare între cele două tabere care azi este absent cu desăvârșire. Sigur, existau șicane, se dădeau brânciuri și coate, se intra chiar “prin alunecare”. Dar joc la rupere ca în ziua de azi, nu am văzut.

  6. Mihai Popa spune:

    Cand a ajuns presedinte George W. Bush multi s-au gandit ca e un accident. A urmat Obama al carui program politic s-a redus la “sa nu faci tampenii”. Acum vor urma fie Hillary, fie Trump. Oricum ai privi lucrurile e greu sa intelegi aceasta lipsa de lideri autentici la una dintre cele mai mari natiuni de pe glob. Ce sa mai zicem noi, carora ne era rusine (unora) cu Ponta?
    Problema e ca un prim-ministru incompetent in Romania ne afecteaza doar pe noi in timp ce un presedinte incompetent in SUA poate genera un lant de evenimente grave la nivel mondial. Sa vedem ce urmeaza, dar ma cam doare inima cand ma gandesc la ce tara au construit protestanti plecati din Europa si pe mana cui pare a fi incaput …

  7. lucian spune:

    Aceasta polarizare si antagonizare politico-sociala in cadrul societatilor occidentale , democratice , este marea problema , o degradare generala a politicului , odata cu relaxarea din anii 90 . Inamicul nu e la porti , ci in interior .Stinga s-a lasat invadata de idei si ideologii neoiluministe , libertariene si utopice , complet nerealiste , conform carora omul obisnuit ar fi o fiinta ,buna, prin natura , cu o eliberare a naturii si pasiunilor , pe nedrept considerate rele , omul ar fi doar complexat , datorita nedreptatilor sociale etc. , obisnuita placa stingista , inca de la Rousseau .Dar acum , aceasta masa , poporul , dovedeste ca are apetente structurale catre solutiile violente , catastrofice , catre autoritarism si tiranie , este masa de manevra ideala pt. demagogi . Educatia neosocialista pe aceste idei s-a bazat , o eliberare a ,naturii bune, , cu toate ororile vizibile azi , o cultura a libertarianismului neinfrinat , orgiastic , revoltele din 68 sunt versiunea actualizata a Revoluiei franceze , au schimbat profund sistemele democratice .Politica conservatoare buna reusise , in America de dupa razboi , sa pastreze un control , de cind cultura americana a fost invadata de postmodernismul anarhic si dizolvant totul a fost dat peste cap .Este o problema majora cu aceasta utopie a democratiei libertariene , nu poate decit sa se prabuseasca in forme de autoritarism , e nevoie de o reactie , de o restructurare , dar tocmai aici se insinueaza pericolele autoritarismului .In concluzie , cred ca adevaratul pericol il reprezinta colapsul inern al ,sistemului, democratic postmodern , iar dusmanii stiu bine acest fapt , alimentind tensiunile .

  8. victor L spune:

    Eu, vorba cuiva, ramin perplex de apetenta si priceperea locuitorilor mioritici de a face harcea-parcea din SUA si alegatorii ei.
    Pur si simplu nu aleg pe cineva care sa ne convina. Nu vor, nu stiu, nu pot?
    Nici Reagan nu a convenit unora.
    Mai cowboylor, yankeilor, treziti-va! ne dezamagiti.
    Plinge mîţul ca s-a prostit leul ;)

  9. Sorin T. spune:

    It’s the economy stupid
    Problema este universala in fosta lume dezvoltata.
    Job-urile au plecat in state subdezvoltate, acum Obama ii baga pe americani in tratatul trans Pacific care va avea ca urmare faptul ca un vietnamez care plateste 10$ pe luna chirie isi va putea vinde produsul muncii in aceleasi conditii cu un American care plateste 1000$.
    Guvernele au compensat fenomenul prin deficite uriase angajind in servicii de stat surplusul de forta de munca pe cit au putut, iar sacul gol demult se intoarce acum pe partea cealalta.
    Datoria publica Americana este pe undeva peste 14 000 000 000 000 de dolari care incepe sa reprezinte doar o uriasa cantitate de hirtie tiparita. Criza din 2008 a fost doar un simptom al unor probleme adinci. Nu s-a schimbat nimic de atunci in felul in care tara este guvernata, iar ceea ce vedem acum in politica este doar rezultatul vinzarii sufletului de catre candidati catre sponsorii lor. Sint selectati acei candidati care for atirna bine in sfori dupa ce sint alesi. Banul vorbeste mai tare ca niciodata, as putea spune ca urla prin gura lui Trump.
    God Bless America, are nevoie mai mult ca nici odata.

    • Stelian spune:

      Artizanul plecarii industriei in China este democratul Bill Clinton. Intr-o conjunctura in care companiile cautau un profit cit mai mare, dupa asa zisa incheiere a razboiului rece (de fapt intrare in con de umbra a fostei URSS si reasezare a cartilor puterii in noua Rusie), “marele Clinton” a umblat pe la impozite si a lasat industria care facea plus valoare, sa plece in China si nu numai.
      Ca sa cresti profitul trebuie sa scazi din cheltuieli. Care sunt cel mai usor de scazut? Cele cu manopera. Nu ai nevoie de MBA si doctorate pentru asta.
      Si s-a exarcebat consumul la niste cote greu de imaginat. Iar calitatea produselor a scazut dramatic, o data cu scaderea preturilor.
      Un televizor la 2-3 ani, o masina la 5… (Calitatea a scazut dramatic. Priviti in jur si vedeti ca marci de masini renumite acum 10 ani pentru calitate si fiabilitate azi recheama loturi intregi)
      Azi e foarte greu, daca nu imposibil de revenit la cote normale, pentru ca a repatria acele industrii ce au plecat inseamna a plati forta de munca la valori corespunzatoare si a obliga consumatorul sa plateasca de 2-3 ori mai mult pentru un produs…. Sau a investi bani multi in minte si tehnologie pentru a obtine produsul la un pret cit de cit apropiat cu cel chinezesc.
      SUA au insa resurse si capacitati extraordinare si ca de fiecare data in ultima suta de ani vor gasi singure solutia. Sunt o tara cit Europa si o populatie mai putin de jumatate. Si mai au ceva: avantajul unei singure natiuni, a unui singur guvern federal si a unei monede solide.

  10. Bogdan Brebenel spune:

    Dennis Miller, un cunoscut actor si comedian, spunea cu cateva săptămâni în urmă că trăim Epoca de Aur a mediocrității politice.

    Tocmai am ascultat discursul lui Trump în statul Maine (primarele sunt programate in acest weekend), în fața unei audiențe substanțiale, la câteva ore după întervenția acidă a lui Mitt Romney, fostul candidat republican din 2012. Nu poți avea la Casa Albă un astfel de clown precum Donald, cu un trecut cel puțin exotic din toate punctele de vedere. A basculat între democrați si republicani, a esuat multe dintre afacerile sale, a jignit grupuri bine definite din societatea americană, a venit cu propuneri hilare. Discusul său nu are conținut, sunt doar angajamente si promisiuni fără fundament. Din păcate, astfel de lucruri prind la indivizi cu pregătire modestă, fără viziune, care nu au călătorit și nu percep cât de complicată este lumea în care trăim. Așteaptă soluții miraculoase de la o persoană providențială, din afara sistemului, fără nicio experiență politică.

    În fine, Partidul Republican este de facto fracturat. Pe de o parte Trump a mobilizat neașteptat de bine electoratul frustrat de 10 ani de probleme economice, de neputinta politicienilor din Washington de a rezolva probleme si de a găsi compromisul, o chestie la care America a excelat de la înființarea sa. De cealaltă parte, “the establishment” a esuat in a pregati candidați credibili, care pot fi alesi de o populatie care s-a schimbat demografic semnificativ, din multe puncte de vedere. Într-un fel, rebeliunea electoratului de dreapta este de înțeles si conducerea Partidului Republican este responsabilă de ceea ce se întâmplă azi.
    Tot ce a rostit azi Mitt Romney este adevărat… din păcate individul nu are statutul moral să spună astfel de lucruri considerând că în 2012 a primit ajutor financiar din partea lui Trump și i-a lăudat pentru rezultatele sale în mediul de afaceri. Ridicol. Oricum, toți pierd pe limba lor. Soluția nu va veni repede, e un proces care trebuie consumat probabil în următorii ani. Dar e începutul sfârșitului pentru GOP în structura în care a existat de decenii.

    • r2 spune:

      Subscriu. E surprinzator ca intr-o tara cu traditie democratica atata lume isi pune sperantele in echivalentul politic al mascotei Ronald McDonald, vorba cuiva. Aveti curajul sa va ganditi cam cum o sa decurga lucrurile daca apare o noua situatie de genul Cuban missile crisis cu Ronald McDonald pe post de commander in chief? Pana la urma fundamentul democratiei este nivelul de educatie.

      • Bogdan Brebenel spune:

        De acord. Asta e tare cu Ronald McDonald, nu am auzit-o până acum. :-)

        Joi seară, în timpul dezbaterii de la Detroit, MI, s-a atins un now minim. Asta deși organizatorii și moderatorii au încercat din răsputeri să îi pună pe șine pe concurenții republicani, să discute ceva substanță. Donald Trump, într-o încercare de a răspunde unei obrăznicii a lui Rubio ne-a asigurat pe toți că are palme mari și că e bine dotat. Așadar, micul pompier e de fapt un mare pompier, cu un ego la fel de huge precum posesorul său. Acesta este Trump. Un clown.

  11. Kondor spune:

    Ar fi trebuit sa mentionati totusi electoratul lui Donald Trump, pentru ca ne ajuta sa ne facem o idee mai buna asupra a ceea ce se intampla acolo: barbati albi, fara studii superioare, pana in $50.000 / an, clasa muncitoare. Probabil categoria cea mai frustrata si mai afectata de criza economica si care este dispusa sa-i ignore extremismele de tot felul pe care le debiteaza si instabilitatea psihica de care da dovada. Un fel de amestec intre Vadim Tudor si Gigi Becali la noi. La un recent miting electoral, a indemnat body-guarzii sa pocneasca un protestatar, spunand ca “in vremurile bune de altadata” individul ar fi scos afara pe targa.

    • Bogdan Brebenel spune:

      “Un fel de amestec intre Vadim Tudor si Gigi Becali la noi. ”

      Ați menționat bine ce categorie formează electoratul lui Trump dar asocierea cu VT si GB este nepotrivită. Da, sunt persoane afectate de criza economică, care nu au o prognoză bună în ceea ce privește job-urile. Este problematic mai ales cei care au lucrat în industria manufacturieră… mai toate job-urile au migrat spre China, Vietnam, India, America Centrală. Trump exploatează de minune această problemă.

      Azi la meetingul din Portland, Maine, a dat afară 4 protestatari: Get him out of here!

  12. Eneas spune:

    Foarte bun articol!Foarte bun !Cred in victoria lui Trump in fata unui produs baptist ultrareligios si ultra conservator ca Ted Cruz,-un fel de Sarah Palin in pantaloni! Cruz e fara sanse la nivel de electorat,in fata lui Clinton desi e demi latino!Sa o voteze SUA pe Hitlerica Clinton e ca si cum am vota in Romania cu Maria Basescu sau Nina Iliescu,ma mir ca are atati votanti o dinastie deja pe duca !Ramane doar acest afacerist ,un fel de Regan in devenire ,care in mod cert va schimba ceva in SUA, si ,in mod sigur ,nu vor mai fi razboaie inutile !

    • Bogdan Brebenel spune:

      Vă reamintesc faptul că Sarah Palin îl susține public pe Donald Trump în cursa electorală. Trump nu are ce căuta la Casa Albă, nu are calitățile necesare unui preșdinte. Proiectează ceva putere și succes, lucru care prinde la o anumită secțiune de electorat, ultra-frustrat (pe bună dreptate) cu ceea ce se întâmplă cu clasa politică. În rest este un individ care îsi schimbă părerea de la o zi la alta, dorește o apropiere de Rusia, nu are habar de politcă externă, și se poartă inacceptabil în public: insultă, este arogant, are un limbaj nearticulat de cele mai multe ori. Din păcate, nici garnitura oferită de establishment nu este grozavă.

  13. klz spune:

    Trump in SUA, Farage in UK, Le Pen in Franta.. nationalismul autoritarist a inceput iar sa se extinda prin democratiile liberale. Criza a distrus o parte din anticorpii care protejau sistemele democratice, sper totusi sa ne vindecam mai devreme sau mai tarziu.

    Daca nu reusim, jar va manca civilizatia vestica, din SUA pana in Bulgaria.

  14. Lucifer spune:

    Cred că liderii politici din SUA experimentează noi convenții sociale.Astfel,după experimentul de succes Obama pus în aplicare de partidul Democrat(primul afro-american președinte al SUA),a venit rândul partidului Republican să experimenteze populismul de tip european(Trump).Să nu fim mirați,liderii Republicani știau bine ce fac atunci când au acceptat ca Trump să poată candida la preliminarele americane.Dar,oare,de ce s-a hotărât să se ia o astfel de decizie?
    Cred că lucrurile sunt mai complicate decât simpla motivație că vroiau să experimenteze modelul european;America nu avea nevoie de așa ceva și,în plus,pentru o națiune ca SUA,lucrurile pot degenera în conflicte periculoase.Totuși,de ce au făcut-o?
    Cred că este vorba de altceva.Și voi risca spunând că nu au avut ce face.Vor,probabil neapărat,să-i elimine pe Democrați de la Casa Albă.Apoi,este vorba de niște imperative sociale care nu se pot rezolva altfel decât prin atragerea unui popor foarte informat,cu cetățeni autentici care vor o schimbare de establishment,dar astfel încât principiul libertății care stă la fundamentul națiunii și statului american să nu fie afectat.
    Și atunci s-a dat drumul în arena politică a d-lui Trump.Care,se pare,satisface aceste imperative ale unei bune părți a electoratului american.

  15. RazvanM spune:

    Un candidat la functia de Presedinte trebuie sa fie mai mult decat o papusa neroada care se comporta “prezidential”, conform instructiunilor de PR. Este naiv cine crede ca atitudinea lui Donald Trump este mai putin prezidentiala decat a lui Hillary. Pur si simplu Trump are charisma si o foloseste, in timp ce Hillary nu o are, asa ca se comporta “demn”, fiind necesar sa se afle in defensiva. Mai tine minte cineva glumitele lui Adrian Nastase in lupta cu Traian Basescu, in care AN se dadea urs vanator care prinde de urechi iepurasul si da cu el de pamant? Nu au fost amuzante pt. ca AN nu avea haz.
    Sa nu ne lasam influentati de faptul ca Trump este un showman si foloseste acest atu (care poate fi si o slabiciune) facand ceea ce trebuie sa faca. Ca presedinte va avea mult mai putin spatiu de manevra si o stie. Este foarte clar ca nu va putea ataca pe toata lumea, ci va fi nevoie sa aiba sustinerea Partidului Republican si va cauta sprijin si de la Democrati. Un presedinte puternic, avand in spate votul americanilor, chiar poate schimba ceva, iar Trump este puternic si are o personalitate puternica.

    Este pacat ca nu reusim sa vedem padurea de pomi. Este o concurenta acerba in partidul Republican pentru desemnarea candidatului oficial la functia de Presedinte si este nevoie ca toate slabiciunile lui Trump sa fie atacate si aparate in perioada asta pentru a nu mai putea fi folosite de catre candidatul Democrat in alegerile reale. Hillary din pacate nu are contracandidat real si va fi foarte vulnerabila in alegeri pt. ca slabiciunile ei vor fi speculate atunci. Mie mi se pare ca partidul Democrat are o acuta lipsa de democratie interna daca ceea ce vedem acum sunt singurii candidati posibili.

    O Hillary presedinte ar duce rapid la o situatie de criza pt. ca aceasta doamna nu pare a avea o personalitate potrivita rolului de Presedinte de tara. Ar fi o prelungire a administratiei Obama care este aclamata inca doar de radicalii de stanga din Partidul Democrat, dar care este un dezastru pentru Europa si restul lumii, precum si pentru America. A se vedea Obamacare, programul de baza al lui Obama, care a fost bagat pe gat americanilor si care dupa vreo 3 ani inca nu functioneaza. Iar asta este doar un exemplu de politica interna dezastruoasa.

  16. ion adrian spune:

    De ce are succes DT? .Constituie el in ochii americanului mediu , un reprezentnt al idealului american care si-a facut tara cu pistolul in buzunar si cu Constitutia in celalalt si a dorit sa fie bogat fara sa fie neaparat si hot? Este o reactie imotriva imposturii si ipocriziei unei corectitudini politice transnationale care napadeste America?
    Nu am nici-o apetenta pentru vreunul din candidati dar reunosc ca cv-ul dlui Trump indica un american mediu care s-a autoconstruit si prin mijloace sau mai ales prin mijloace proprii . Asta ii va da mari sanse.
    Ma gandesc ca si hahaiala si stilul direct al lui Basescu cutremura establishmentul pseudo comunist-pseudo mafiot si total securistic din anii inceputului de mileniu si poate de aceea a avut succes, despre el chiar si ca primar general un Ludovic Orban, care nu poate fi banuit de vre-o “afectiune”pentru dlui, gaseste cuvinte de apreciere stiind ca daca va dori sa aiba un program credibil va trebui sa-l preia si sa-l imbunatateasca pe cel cu care a venit in primarie dl Basescu.

    Deci cu Trump ne mai asteapte mari surprize si veti vedea cum va fi cand va avea in fata un democrat. :)

    PS Probabil ca doar la finalul campaniei voi avea o idee de cum as vota daca as fi votant american.

  17. Ela spune:

    In 2009, eu as fi acordat premiul Nobel pentru Pace poporului american!
    Juriul de la Oslo a decis insa sa-l atribuie numai/tocmai lui B. Obama “pentru eforturile sale extraordinarea in favoarea intensificarii diplomatiei si a cooperarii internationale intre popoare…” (bla, bla, o motivare stupida, jenanta pentru insasi prestigiosul laureat!), ceea ce a deservit tuturor : si lui Obama si popoarelor “date in grija” lui!
    Desigur, presedintele SUA este cel mai puternic om din lume, dar el este mai intai presedintele americanilor…Deci, dupa 2 mandate considerate mediocre – in raport cu asteptarile firesti!!! fata de un om providential, desemnat, pe toate meridianele globului, ca fiind insasi Messia – acelasi popor american basculeaza, cum era de asteptat, in cealalta extrema!
    De la un afro la un (o) blond(a), mesajul este clar!
    Ce va fi penru restul lumii? Concret, nu cred ca se va schimba ceva in mod radical, pentru ca lumea va continua, ca si pana acum, sa fie dirijata de aceeasi multi-miliardari (nu numai americani) necunoscuti noua, si singurii veritabili “papusari” (multumesc dlui Fumurescu ;) ) carora le este indiferent ce marioneta amuza, sau ingrozeste populatiile, atata timp cat lumea, pe care ei o conduc exact cum si unde vor, e sufiecient de fascinata ca sa stea cuminte…

  18. OvidiuB spune:

    Este socant cata demagogie ieftina si gaunoasa poate produce Trump si mai ales cat succes poate avea aceasta tactica. Am urmarit aproape toate dezbaterile republicanilor si e incredibil cum poate sa mestece aceleasi slogane si sa nu spuna nimic concret de fiecare data (in afara de insulte) SI TOTUSI sa continue sa castige.

    Poate ca, dupa decenii de entertainment dubios, americanii au inceput sa-si primeasca rasplata: in “campul votului” au inceput sa intre cohortele privitorilor de reality show-uri (precum “The Apprentice”), iar ei aleg ceea ce le place sa vada la televizor.

  19. MariS spune:

    Există politicieni care îşi planifică acţiunile viitoare şi politicieni care doar reacţionează la evenimente. Cred că Hillary Clinton face parte din prima categorie în timp ce Donald Trump din a doua. Primii sunt predictibili în măsură mult mai mare decât ultimii. Problema lui Donald Trump, însă, nu e doar impredictibilitatea, ci şi o anume impulsivitate şi instabilitate. Aceasta îl face să aibe reacţii mai agresive şi uneori chiar extremiste. E cool pentru unii, dar periculos pentru alţii. Problema e: cum va reacţiona el în condiţii de criză? Şi cum preşedintele SUA e cel mai puternic om al planetei .. hmm, nu ştiu ce să zic .. dar am avea parte de ceva emoţii cu el la cârmă.
    Cred, totuşi, că pe parcurs va mai interveni cineva .. sau ceva. Mai e mult până departe .. deci să aşteptăm …

  20. AT spune:

    Neadevarul despre Donald Trump (pentru cine vrea sa examineze faptele):

    https://www.youtube.com/watch?v=Gw8c2Cq-vpg

    • Florin G. spune:

      @AT: excellent raspuns tuturor parerologilor de mai sus, felicitari! Nu i-ar produce daune majore nici autorului articolului, daca tot spune c-a fost in Canada recent. Doar n-o fi vorbit numai frantuzeste – pardon, limba franceza din Quebec – p’acolo… Pe il iertam, informatia ”Angela Merkel o lauda pe Hillary Clinton” e mortala si omul are bunul simt sa nu se pronunte pe un subiect care nu l-a interesat. Ergo, pe care nu-l cunoaste. Chapeau!

  21. victor L spune:

    -”Angela Merkel o lauda pe Hillary Clinton”.
    Cind aprecierile vin din partea nemtilor, sa te feresti ca de darurile grecilor :P
    – ” Donald Trump? “Nu-l cunosc”
    Pasternak? n-am auzit de Pasternak – o vorba mioritica ;) cum ne mai copie nemtii fara jena!

  22. victor L spune:

    Lacrimi de crocodil de mila americanilor curg girla :P
    “Martin Schulz: Uniunea Europeana si Statele Unite nu sunt pregatite pentru Donald Trump la Casa Alba. Nu are solutii, dar gaseste pentru orice un tap ispasitor”.
    Are dreptate dl Schultz: Uniunea Europeana este deabia la stadiul de plecaciuni in fata lui Putin.

  23. Marius spune:

    Ar trebui ca analiza dumneavoastra sa apara chiar in Wash. Post sau Time, poate, poate le da si americanilor putin de gandit despre cine ii vor reprezenta in urmatorii 4 ani…
    Pacat de USA, au devenit o natie de superficiali. La toate nivelele.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

[editat] Nu exista o "sageata" spre mai complex. Sunt organisme unicelulare mult mai complexe decat...

de: man_and_twin

la "Lord Kelvin, Darwin și vârsta Pământului: O lecție de profesionalism științific"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)