„Vladimir Putin cîștigă alegerile din Franța”, titra Bloomberg o relatare după primul tur al alegerilor preliminare pentru desemnarea candidatului principalei grupări politice franceze de centru-dreapta. Între timp lucrurile au fost, de altfel, tranșate. Francois Fillon, „un rusofil aproape la fel de entuziast ca Marine Le Pen, liderul formațiunii de extremă-dreapta Frontului Național„, după cum îl descrie Bloomberg, l-a învins net în finala de doi pe contracandidatul său, Alain Juppe. Multă lume este de părere că în urma alegerilor prezidențiale din aprilie 2017 unul dintre cei doi va fi noul șef de stat, înlocuindu-l pe Francois Hollande care între timp a și anunțat că nu mai candidează. Pentru că este puțin probabil ca, chiar și după retragerea din cursă a lui Hollande, socialiștii să vină cu un candidat (cel mai probabil acesta va fi Manuel Valls, care a demisionat din poziția de premier pentru a intra în campanie) capabil să intre în finala prezidențială. Așa că titlul de mai sus este cît se poate de justificat. Vladimir Putin are deci motive să fie mulțumit. Indiferent cine va cîstiga alegerile, Francois Fillon sau Marine Le Pen, a cărei formațiune, Frontul Național, a fost de altfel sprijinită financiar de Moscova printr-o bancă rusească din Cehia, liderul de la Kremlin va avea cu siguranță un simpatizant deschis la Paris, începînd de anul viitor.
Fillon, un fost prim ministru, care a ținut să spună public că a descoperit în Vladimir Putin „o latură caldă și sensibilă”, s-a aflat adesea în trecut de aceeași parte a baricadei cu Moscova. Și atunci cînd a sprijinit linia pro-Assad a Kremlinului în privința conflictului din Siria, refuzînd să condamne în intervențiile sale publice Rusia pentru ceea ce majoritatea observatorilor de pe teren consideră a fi „crime de război” în timpul asediului orașului Aleppo, și atunci cînd a criticat politica de sancțiuni aplicată Rusiei după anexarea Crimeei. Din contra, el este de părere că UE ar trebui nu doar să renunțe la sancțiuni ci chiar și la vizele de călătorie pentru cetățenii ruși (chestiune care nu s-a aflat niciodată pe agenda europeană!). Și e important de spus, după cum observă și Bloomberg, că în cazul lui Fillon nu suntem în situația lui Donald Trump, un om cu experiență practic zero în materie de politică exernă, ghidat în comentariile și declarațiile sale de impulsuri emoționale mai degrabă decît de convingeri, ci în aceea a unui politician experimentat ale cărui poziții de principiu sunt bine sedimentate în timp. Ele urmăresc, în fapt, mai vechea linie gaullistă dominată de un marcant anti-americanism (generalul de Gaulle s-a opus ferm intrării Marii Britanii în UE considerînd Londra un „cal troian” al Americii în Europa) și de deschidere prietenoasă față de Rusia.
În Wall Street Journal John Vincour îl citează pe istoricul francez Phillipe Roger, autorul volumului „Inamicul American”: „Fillon este chiar mai Gaullist decît Charles de Gaulle atunci cînd este vorba de echidistanța dintre America și Rusia. De Gaulle s-a aflat totuși de partea Americii în timpul crizei cubaneze. În mitologia franceză Rusia ocupă un loc privilegiat, parte a unui mental colectiv în care ideea de independență joacă un rol dominant”. Lucru vizibil și de cealaltă parte a spectrului politic, la socialiști. Victoria lui Trump nu a făcut decît să revigoreze anti-americanismul generalizat, existent latent din societate. În discursul prin care și-a anunțat intenția de a intra în cursa de obținere a candidaturii Partidului Socialist pentru alegerile prezidențiale din aprilie 2017 Manuel Valls a ținut să precizeze că își dorește o Franță independentă care să se distanțeze nu doar de Rusia lui Putin, de China lui Xi Jinping și Turcia lui Erdogan ci și de America lui Trump. Asociera e bulversantă. În ciuda reacțiilor negative din Europa după victoria lui Trump nu e puțin lucru să pui totuși pe aceeași treaptă Statele Unite, o democrație consolidată, un partener strategic în plan politic, diplomatic și militar, cu Rusia sau China. Sigur, retorica de campanie trebuie privită cu rezerve însă nu poți să nu observi tendința clară de dezagregare a lumii occidentale, o lume în care alianțele post-belice tradiționale sunt puse fundamental în discuție.
În cursul vizitei făcute cu cîteva luni în urmă la București un alt fost prim ministru francez, Domenique de Villepin, parte a aceluiași curent politic cu Francois Fillon, exprima extrem de explicit poziții asemănătoare considerînd că europenii ar trebui să negocieze cu Rusia propriul lor aranjament de securitate pe continent. Unul fără America. Ceea ce, previzibil, va însemna, între altele, recunoașterea unei „sfere de interes legitime” pe continent a Federației Ruse. Pînă unde se va extinde aceasta este neclar, însă prin poziționarea sa geografică România este departe de a se afla într-o poziție liniștitoare. E bine să ne reamintim că, în urmă cu zece, la Helsinki, în cursul unei reuniuni la vîrf UE-Federația Rusă, Vladimir Putin și-a exprimat deschis nemulțumira că Moscova nu a fost consultată în privința aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Or, mai ales după Brexit, ceea ce se întîmplă în Franța are un impact și mai important ca în trecut asupra evoluțiilor din Europa. Tandemul franco-german nu mai are în acest moment, după retragerea Marii Britanii, practic nici o contrapondere semnificativă în planul deciziilor majore care privesc Europa continentală. O schimbare semnificativă de poziție în Franța față de relația cu Rusia va avea reverberații și în Germania unde oricum Angela Merkel se află sub presiunea unor influente cercuri politice și de afaceri care, din convingere sau din interes, favorizează „normalizarea” legăturilor cu Moscova în ciuda comportamentuluiu tot mai agresiv al rușilor nu doar în Ucraina sau Siria ci și, de pildă, față de țările baltice. În aceste condiții nu poți să nu te întrebi în ce măsură o organizație ca NATO, față de care Michael Flynn, consilierul pentru securitate națională în noua administrație Trump, are oricum rezerve serioase, exprimate public, mai poate contitui o garanție de securitate credibilă pentru Europa în raport cu Rusia, mai ales în ceesa ce privește partea sa cea mai vulnerabilă de pe flancul estic.
Iată cum prinși cu discuțiile despre victoria lui Donald Trump tindem să ignorăm lucruri importante care se petrec mult mai aproape de noi. Și nu e vorba doar de viitoarele alegeri din Franța sau de cele, la fel critice, care vor avea loc toamna viitoare în Germania. Iată că între timp și Italia a devenit o problemă după înfrîngerea categorică suferită de Matteo Renzi la referendumul constituțional cu efecte destabilizatoare nu doar în plan politic intern ci și în exterior, provocînd reverberații în zona Euro mai ales ca urmare a fragilității sistemului bancar italian. E drept, în Austria Norbert Hofer, candidatul de extremă-dreaptă, a pierdut alegerile, în urma a ceea ce ar putea fi descris drept un efect Trump pe invers! O mică gură de oxigen pentru establishmentul politic european. Însă asta nu înseamnă deloc că turbulențele din interiorul Uniunii Europene se vor calma. Ele vor continua și vor pune în discuție aspecte fundamentale care țin atît de organizare internă și funcționarea UE cît și de posibile repoziționări geopolitice semnificative în interiorul a ceea ce numim „spațiul occidental” care tinde să devină în tot mai mare măsură o noțiune tot mai lipsită de conținut. Ceea ce, ca stat membru în NATO și UE, pe care le vedeam drept ancore instituționale solide de cursă lungă, ne va afecta în chip serios. De la ecuația de securitate de pe continent, reevalurea sferelor de influență și relația cu o Rusie tot mai agresivă pînă la rolul Bruxelles-ului, amploarea integrării, libera circulație în interiorul Uniunii Europene și chiar structura internă a acesteia. În acest punct trebuie precizat că Francois Fillon este și un susținător al ideii unei Europe cu două viteze! Sunt în joc chestiuni cît se poate de concrete cu impact major atît asupra țării în ansamblu și cît și în plan personal, fie că e vorba de cei peste 3 milioane de români plecați în străinătate fie că e vorba despre cei rămași acasă.
Cu toate acestea acest gen de subiecte sunt practic total absente din campania electorală parlamentară de la noi. Iar atunci cînd se discută auzim doar un șir de platitudini, multe decuplate de realitate, tributare unei înțepenite limbi de lemn, chiar atunci cînd cei care le exprimă sunt demnitari la cel mai înalt nivel în stat, precum președintele țării. Astfel încît chestiuni fundamentale, hotărîtoare pentru parcursul viitor al României, nu se discută mai deloc iar atunci cînd totuși asta se întîmplă discuțiile sunt aproape complet lipsite de substanță. Deși, pe zi ce trece, pare tot mai limpede că provocările excepționale cu care ne confruntăm în plan extern sunt mult mai importante decît disputele interne amplificate mediatic artificial.
În fapt, e greu de decelat vreo temă majoră care să domine actuala competiție electorală. De unde si apatia generalizată a alegătorilor. Un miting chinuit organizat recent la Iași de către PNL, care s-a dorit unul al „Moldovei liberale”, care abia a reușit să strîngă în jur de vreo două mii de activiști aduși de prin județele din estul țării, a exprimat foarte bine această stare de spirit. Așa că dacă nu se produce vreo minune între timp ne putem aștepta probabil la cea mai slabă prezență la vot la alegerile parlamentare din România din 1990 încoace. La un sfert de veac de la cădera regimului comunist românii par complet debusolați și apatici. Sigur, nu suntem singurii în acestă situație. Europa este în criză, lumea occidentală, în general, este în criză. Certitudinile de ieri sunt, deodată, puse sub semnul întrebării. Problema este dacă România are voința, capacitatea și liderii în stare să răspundă unor astfel de provocări majore ?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De ce sa construim baricade cand putem construi poduri ?
Pentru ca peste poduri pot trece tancuri.
Parca peste baricade nu. S-a inventat Bomba nene , baricadele = izolare inutila.
Măi oameni buni, ne-am pierdut simţul proporţiilor? Preşedintele Franţei, „pion pro-Putin”? Aşa s-a zis şi despre Trump. Din contră, aceşti politicieni văd lucrurile limpede. Anatagonizarea Rusiei nu e în interesul Occidentului.
Sunt de salutat iniţiativele în vederea normalizării relaţiilor ţărilor UE/NATO cu Rusia, şi ar fi de dorit să se realizeze cât mai repede.
„în ciuda comportamentului tot mai agresiv al rușilor nu doar în Ucraina sau Siria ci și, de pildă, față de țările baltice.” – prin intervenţiile militare din Ucraina şi Siria Rusia şi-a apărat poziţiile care erau ameninţate. Pentru ruşi ar fi fost foarte bine ca lucrurile să fi rămas aşa cum erau în 2011, şi să nu fie nevoie de intervenţiile militare.
Iar chestia cu „comportamentul tot mai agresiv al ruşilor faţă de ţările baltice” e pur şi simplu un clişeu fără nici o bază reală.
hai plimba ursul cu tampeniile. si-a aparat pozitia din crimeea, nu?
primesti bani multi pe prostiile astea? ca eu nu ti-as da nimic, asa de straveziu le faci.
rusia s-a antagonizat singura. adica au un presedinte dictator, care o sa fie forever and ever presedinte, si tu ne vorbesti noua de ce buna e rusia? hai, ca ti-ai luat nasul la purtare.
Si ce daca au un presedinte dictator ? Te-a chemat cineva sa-i salvezi tu de dictatorul ales de ei cu un scor de 90% ? Poate noi vrem sa colaboram si cu gazul rus dictatorial, nu numai cu ala Arab Saudit care pute de democratie de la decapitari .
Pe cuvantul meu daca inteleg ceva. Fara a-l placea pe Trump, hai sa fim un pic realisti. Ar putea sa fie cineva mai pro-Putin decat Obama? Pai cine era presedinte cand a anexat Putin Crimeea? Cine a refuzat sa ajute armata ucraineana sa lupte impotriva insurgentilor? Cam ce a facut Obama impotriva lui Putin ca imi scapa? Cine si-a vazut calcate in picioarele toate declaratiile referitoare la Siria si a dus astfel in derizoriu reputatia Americii? Nu comentez politica interna pentru ca nu stiu, nu traiesc in SUA, de asemenea, recunosc ca Obama are sarm, este un om inteligent, e o placere sa il urmaresti. Dar politica externa a fost catastrofala. Inaintea lui Obama, Bush a fost un alt presedinte cu o politica externa slaba (mai ales in primul mandat). Dar Obama reuseste sa il depaseasca. In afara acordului cu Iranul, care mi se pare un lucru destul de bun, nu a reusit decat sa arunce Orientul Mijlociu in aer. Intre timp, Trump l-a numit pe David Petraeus secretar de stat. David Petraeus a fost cel care a reusit sa repare cat de cat gafele din primul mandat al lui G.W. Bush in Irak. Daca Obama l-ar fi lasat sa continue probabil ca altfel arata Irakul astazi… Omul asta e pro-Putin? Serios?
Francois Fillon nu este pro Putin! Sa fim realisti si a nu-l punem pe aceeasi treapta cu Marine Le Pen.
Fillon tine cont de o realitate obiectiva, propune un dialog cu Putin, care vrem sa nu, a devenit inconturnabil pe scena internationala.
Putin face agenda internationala.
Si are si cel mai mare rating din lume. Le-a dat clasa tuturor presedintilor. In opinia publica pina si in USA.
” Prieteni, este a doua oară când s-a venit din Germania în Downing Street cu pace cu onoare. Eu cred că este pace pentru vremea noastră. Vă mulțumim din adâncul inimilor. Acum vă sfătuiesc să mergeți acasă, și să dormiți liniștiți în paturile voastre.[137] „
Scrieti: „Iată cum prinși cu discuțiile despre victoria lui Donald Trump tindem să ignorăm lucruri importante care se petrec mult mai aproape de noi”
Nu stiu daca prinsi asa cum credeti dvs sau nu este problemaa ci daca Filon simpatizeaza cu Rusia lui Putin sau cu Putin al Rusiei, noi ce putem sau ce trebuie sa facem/?
Sa jucam in stilul caracteristic al Dambovitei care totusi curge numai la vale, la doua capete?
De analize m-am cam plictisit. Ce facem asta vreau sa aud.
Daca dupa ce faci o analiza nu poti recomanda nimic, de ce o mai faci? :)
PS.Fortareeata Europa trebuie realizata fara Rusia deocamdata dar sa fim constienti ca poate intrun viitor si o alta Rusie va bate la usa ei. Deci asta este solutia. Intelegerea acestei realitati. Nu credeti asta dle Lazescu si asta o spune cineva care poate fi banuit de orice simpatii dar in niciun caz de unele prosovietice sau mai nou proimperial ruse.
De ce avem intodeauna perspectiva asta cu Putin/Rusia ca find buricul pamantului, si analizam toate pozitiile politice ca fiind pro-Putin sau anti-Putin ?
Ar fi bine sa aceptam si idea ca pentru alte tari (nu neaparat Romania sau Estonia), o deschidere catre Rusia are sens, din punct de vedere strategic si economic. Asta nu inseamna ca promotorii acestei deschideri sunt pro-Putin, sau vanduti KGB-ului. ci inseamna ca au parerile lor despre propriul interes national.
In contextul asta, in loc sa se planga sus si tare cum e inconjurata de pro-putinisti, Romania ar trebuii sa-si dezvolte o politica externa sofisticata si realista, bazata pe realitati si analize obiective, nu pe clisee si mitologii..
Kudos Laura!
Adica daca tot presteaza la licurici de data asta la cel estic si o face din interes , de ce sa stea in timpul asta cu mainile neocupate cand ar putea produce ceva si cu ele ? Economic si strategic bineinteles, nu pentru placere. Pentru bani si pentru estetica pozitiei geostrategice.
Hmmm. Deci toate lumea e cu Putin. Pana si Trump. In afara de Merkel care a ramas singura piloanca a UE. Alegerea mi se pare simpla. Hai si noi cu toata lumea, suntem prea mici sa ne punem contra. Merkel si asa a adus doar austeritate si homosexuali. Mai sint si cativa frustrati rusofobi si rusofreni care isi smulg parul din cap pe bloguri, care inca mai asteapta „sa vina americanii” sa le aduca gaz cu caldarea si fo trei divizii de tancuri , e adevarat, sint si ei oameni, nu sint ei vinovati, nu stim ce traume au suferit la scoala sau in familie, nu trebuie sa-i condamnam.
Sa te distantezi unde, pleci pe Marte ? Ori colaborezi ori faci razboi. Cine crede ca are ceva de castigat sau ca macar e posibil sa castige un razboi cu China si Rusia , sa nu ne tarasca si pe noi in nebunia lor. Au innebunit iar politicienii nemti si americani ? Vreti sa transformati europa in camp de razboi ? Nu v-au ajuns Afga, Iraq, Siria, Yemen , Libia etc etc ?
In primul rand, as zice sa nu uitam ca este vorba de politicieni si ca „politica e curva”. Ceea ce azi pare sigur si previzibil (din declaratii), maine se poate rasuci „elegant”.
In al doilea rand, timpul e dusmanul celor cu resurse limitate. A declara azi ca iti doresti „normalizarea” relatiilor nu inseamna decat scurgere de timp, pana in momentul in care faci primii pasi concreti catre „normalizare”. Iar „normalizare” poate avea definitii diferite astazi, de maine. Europa are timp, SUA are timp. Rusia are timp?
In al treilea rand, facand abstractie de propaganda, o adevarata putere mondiala este puternica politic, puternica militar si puternica economic. De exemplu, tot auzim de „proiecte cu fonduri europene”, dar nu auzim de „proiecte cu fonduri rusesti”. Colac peste pupaza, citesc despre avioane militare care rateaza apuntizarea pe un crucisator purtator de avioane si cad in mare.
Ungaria zice ca, desi nu e de acord cu ele, voteaza pentru mentinerea sanctiunilor economice aplicate Rusiei. Ce conteaza, de fapt? Ca nu e de acord sau ca voteaza pentru? :)
Cat despre Franta, inca nici nu e in campanie electorala, asa ca mi se pare hazardat sa facem previziuni pentru ce va fi peste 4 luni. Un eveniment cu incarcatura emotionala puternica poate arunca la gunoi toate sondajele si previziunile.
Foarte amuzant-interesante unele comentarii de pe-aici. In ton cu titlul articolului, as zice. :)
„Rusia are timp?” – citeste Tolstoi!
Franta Germania si Italia sint obligate sa se ploconeasca la Moscova pentru iertare si ajutor deoarece USA si UK dupa ce au facut mizerie in Orientul Mijlociu si Africa (cu complicitatea celor pomeniti anterior) si-au luat profiturile si jucariile si au plecat lasand Ioropa cu ochii in soare, cu buzele umflate si cu datorii si dusmani. Milioane si milioane de refugiati pretind sa le dati voi de mancare pentru tarile lor pe care le-ati facut ruine . A venit nota de plata pentru Libia , Afganistan, Irak, Siria. Din ce platiti , domnilor ? Cum impiedicati voi valurile de refugiati care va trag pe buna dreptate la raspundere ? De ce credeti voi ca e Turcia mai proasta sa le dea ea singura de mancare ? Dar Grecia ? Dar Italia ? Voi ati tras foloasele iar Italia si Grecia trebuie sa traga ponoasele ?
Cate kilograme de ajutoare a trimis USA ori UK ori UE spre populatia civila a orasului Alep ? Cine elibereaza cartierele estice ale Alepului de teroristi ?
” …timpul e dusmanul celor cu resurse limitate…. Europa are timp… Rusia are timp?”
:D
” Un eveniment cu incarcatura emotionala puternica ”
:(
Ganditi-va la o dezvaluire, nu la ceva tragic…
De acord cu autorul, temele se politică externă ar trebui să constituie centrul discursului de la noi. Alegerile din SUA, Franța, Germania, UK au importanta mai mare pentru noi decât propriile noastre alegeri, ăsta e tristul adevăr. Cât despre relația cu Rusia, nu există cale de mijloc. Dacă se elimină sau reduc sancțiunile, ce oferă Rusia la schimb? Se dezangajează din Ucraina? Dar nu pe vorbe si acorduri scrise, că nimeni nu mai crede minciunile lor sfruntate, mai întâi să devină realitate și după aia vedem. De eliminare completă nici vorbă, atâta timp cât ocupă Crimeea. Va veni poate si vremea integrării Rusiei în lumea civilizată, dar nu stiu dacă o mai apuc. Deocamdată nu corespunde criteriilor unui partener de încredere.
Apropos de pilonii UE si pionii anti-UE.
Unde esti tu Tepes Doamne ca punind mina pe ei
Sa-i imparti in doua cete , in piloni si in pioni
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni.
Am citit cele mai recente articole pe teme legate de UE si de Romania si am ramas cu o mare nelamuririe. Poate ma ajuta cineva. Multi comentatori evoca diverse probleme politice si economice si lipsa de solutii , dar nu am gasit nici un comentariu care sa spuna cum ar trebui sa arate UE si Romania dupa ce s-ar gasi si s-ar aplica niste solutii. Ce urmarim ? In primul rand trebuie sa stim unde vrem sa ajungem, abia dupa aceea cautam mijloacele si solutiile la probleme, nu ?
Am cateva nelamuriri, poate se indura cineva.
1- exista vreun interes care sa fie comun tuturor statelor de pe continent ? Care e acela daca e.
2 – exista o amenintare comuna tuturor statelor europene ? Care, daca e .
3- exista ceva , vreo resursa sau sursa care pusa in comun ar valora mai mult decat suma aritmetica ?
1. sa cumpere gaz ieftin de la Gazprom;
2. sa majoreze Gazprom pretul la gaze;
3. 1+1 nu (mai) fac 2 de ceva timp;
1- bunastarea materiala si pacea continentala.
2- divizarea.
3- politica.
Logica spune ca este indispensabila o Uniune Europena.
Tot logica spune ca este imposibil de realizat .
@Ion
1. pacea şi bunăstarea,
2. agresivitatea umană,
3. bunul simţ.
O sugestie de lectura:
http://www.alexandredelvalle.com/single-post/2004/12/06/The-Reds-The-Browns-and-the-Greens-or-The-Convergence-of-Totalitarianisms
E multă confuzie azi în politica mondială. Se simte nevoia unei clarificări a principalelor curente din politica internaţională precum şi identificarea noilor falii şi noilor poli de putere apăruţi pe scena mondială. Mă voi folosi de tabla de şah pentru exemplificare. Polii de putere apăruţi pe scena mondială ar fi reprezentate pe tabla de şah de cele două culori: piesele albe ar reprezenta polul occidental, NATO – UE, pluralist şi democratic, iar piesele negre ar fi expresia forţelor autoritariste, polul autocratic, reprezentat de BRICS – OCS. Falia dintre cele două mari blocuri e dată de antagonismul dintre sistemul pluralist şi cel autoritarist. Linia despărţitoare dintre pluralism şi autoritarism e principala linie de demarcaţie în cadrul sistemelor politice. Dar mai există încă o linie de demarcaţie în interiorul celor două sisteme arătate mai sus. Acestă nouă linie separă dreapta de stânga, în termeni şahistici ar fi flancul regelui şi flancul damei, dar semnificaţia ei diferă funcţie de sistemul în care apare: în sistemul pluralist, dreapta şi stânga, sunt reprezentate de conservatori, respectiv de progresişti, pe când în sistemele autoritariste stânga reprezintă ideologii sociale şi laice (comunismul), iar dreapta ideologii de natură religioasă (islamismul) sau rasiste (nazismul).
Ceea ce se întâmplă acum în interiorul blocului „alb”, cel pluralist, este o trecere sau un balans al puterii dinspre flancul damei pe cel al regelui. Planul „progresiştilor”, cei ce erau la butoane până mai ieri, a conţinut o seamă de excese şi greşeli, iar cetăţenii l-au sancţionat, conform regulilor jocului democratic, sistând acest plan cel puţin pentru o vreme şi votând pentru un plan conservator. Acest plan conservator e mai prudent, priveşte mai mult spre apărare decât spre atac, nu încearcă să exporte ideologia sa prin intervenţii armate externe, ci îşi apără valorile, tradiţiile şi identitatea. Am putea spune că progresiştii au jucat la atac, iar conservatorii vor încerca să joace la remiză. De aici tonul lor mai conciliant la adresa Rusiei. Chiar noul preşedinte american exemplifică această nouă strategie declarând că SUA nu va mai face intervenţii externe pentru schimbare de regimuri şi că va căuta un modus vivendi cu Rusia. Sigur, rămâne de văzut dacă va găsi un modus vivendi şi cu China.