Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Virtutea lucidității și destinul bolșevismului

Vladimir Tismaneanu noiembrie 5, 2014 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
10 comentarii 2,070 Vizualizari

În 1985, Uniunea Sovietică părea nemuritoare. Majoritatea experților în chestiunea sovietică erau conștienți de tensiunile insurmontabile din interiorul sistemului („contradicții”, în limbaj hegeliano-marxist), dar foarte puțini au anticipat sfârșitul iminent al regimului. De fapt, asemenea vederi existau mai cu seamă în rândul enclavelor disidente – mici și încolțite – din însăși Uniunea Sovietică și din Europa Centrală și de Est. Majoritatea intelectualilor occidentali, însă, erau prea ocupați pentru a scruta acțiunile tainice ale Biroului Politic (Politburo), iar activitățile de disidență le considerau compromise de reverie romantică. Disidenții puteau fi admirați, dar nu luați prea tare în serios. Existau și excepții, desigur, între care Alain Besançon, Archie Brown, Zbigniew Brzezinski, Robert Conquest, Leo Labedz, Martin Malia, Peter Reddaway, Richard Pipes, Robert C. Tucker și Adam Ulam.

Specialist în culturile orientale și profesor la Universitatea din Moscova, Iuri Glazov (1929-1998) a fost un umanist nobil și un democrat profund angajat. S-a alăturat acestei contraculturi disidente cvasi-subterane. Din pricina vederilor sale eretice, i s-a luat dreptul de a preda. În cele din urmă, a părăsit Uniunea Sovietică împreună cu familia și s-a stabilit în Canada, unde a predat studii ruse vreme de mulți ani la Universitatea Dalhousie din Noua Scoție. Principalele sale preocupări erau legate de rolul intelighenției ruse în formularea discursurilor și a strategiilor de opoziție, de dinamica stalinismului și a post-stalinismului, precum și de frământările introspective ale acelora care au refuzat să trăiască (în) Marea Minciună.

Mulți universitari occidentali, mai ales în anii ʼ70, în perioada de destindere, au tratat instituțiile sovietice ca fiind similare celor din Vest, încercând să facă abstracție de preeminența ideologiei. Asemenea lui Aleksandr Soljenițîn, Iuri Glazov considera ideologia principalul fundament al dictaturii comuniste. Ideologia sanctifica absoluta falsificare a realității, construia o suprarealitate ritualizată și o viziune pseudoștiințifică – mistică, de fapt – asupra istoriei.

A publicat o carte cu adevărat excepțională, “The Russian Mind Since Stalin’s Death”, în 1985, la D. Reidel Company, o respectată editură academică. Am citit-o recent și am fost frapat de extraordinara preștiință și sagacitate intelectuală a autorului. Înainte ca glasnost să devină ubicuul cuvânt la modă, Glazov a identificat căutarea adevărului ca metodă subversivă de opoziție față de sistem și de recuperare a demnității civice. Pentru el, cea mai importantă trăsătură psihologică a sovietismului era sentimentul universal de frică:

“Există un sentiment pe care oamenii care trăiesc în țări netotalitare sunt incapabili să îl înțeleagă în mod adecvat: un sentiment al fricii într-o țară fără lege și fără justiție. Acest sentiment de frică putea fi citit în priviri și pe chipuri; putea fi simțit în glasuri și auzit în discursuri. Sentimentul de frică distruge procesul de comunicare între oameni. Ei spun ceea ce nu cred. Aud în cuvintele celorlalți altceva decât ceea ce se crede. Cine creează această atmosferă de frică? Cine o solicită? Poate fi ea ținută sub control? În ce măsură modifică acest sentiment al fricii întreaga natură a unei persoane?”

Acestea sunt întrebări tulburător de vitale (sau, în condițiile sovietice, mortale), la care Glazov oferă răspunsuri remarcabil de persuasive. Frica și falsitatea erau strâns legate în geneza a ceea ce viza sistemul, Omul Nou, Homo Sovieticus. Comunismul nu a fost doar o revoluție politică și socială, ci – mult mai important – a susținut o mutație antropologică.

Pasajul citat mai sus face parte din capitolul dedicat însemnătății pe care moartea lui Stalin a avut-o pentru cultura politică sovietică. Șaizeci de ani s-au scurs de la acel moment de cumpănă, iar fantoma lui Stalin continuă să bântuie mentalul rus. Analiza edificatoare a lui Iuri Glazov ar trebui citită de către toți cei care doresc să înțeleagă relația dintre stalinism, post-stalinism, post-sovietism și putinism. Nu trebuie să uităm că el a scris studiile incluse în acest volum cu ani buni înaintea venirii la putere a lui Mihail Gorbaciov, când – conform consensului aproape universal – colosul birocratic sovietic, nomenclatura de partid si de stat, mai putea dura încă multe decenii. Iuri Glazov și-a dat seama că intelectualii urmau să joace un rol crucial în schimbările ce aveau să vină. De fapt, gorbaciovismul poate fi văzut drept ideologia și practica intelighenției neomarxiste de partid, o încercare disperată de a resuscita leninismul târziu, cel al perioadei NEP (Noua Politică Economică).

Unul dintre cele mai incitante capitole se concentrează asupra lui Iuri Andropov (1914-1984), fostul șef KGB care i-a urmat lui Leonid Brejnev în funcția de secretar general în noiembrie 1982. Un ideolog din categoria dură, dar suficient de inteligent pentru a ințelege dimensiunile crizei interne a sovietismului, Andropov a fost de fapt mentorul lui Gorbaciov, iar modul în care el a ignorat potențialul eretic al protejatului său rămâne în mare măsură un mister. Pentru loialiștii KGB, Andropov a fost autenticul – chiar optimul – lider sovietic. Nu e de mirare, așadar, că Vladimir Putin îl venerează, încurajând în ultimii ani dezvoltarea unui mini-cult al lui Andropov. Diferența cea mare intre model (Andropov) și epigon (Putin) este că cel dintâi nu era personal corupt. Organizația pe care a condus-o, KGB-ul, era insă o citadelă a corupției, asemeni aparatului PCUS.

Viabilele analize ale lui Iuri Glazov converg cu acelea ale regretatului Robert C. Tucker, important expert în Stalin, profesor la Princeton și autor al lucrării “The Soviet Political Mind”, titlu de căpătâi în studiile sovietologice. Ambii gânditori au înțeles că sistemul, odată stins zelul ideologic, era sortit pieirii. Degradarea credinței a fost un catalizator decisiv pentru ruinarea întregului sistem. Din utopia marxist-leninistă originară nu a mai rămas decât cinism, confuzie și dezgust față de promisiunile încălcate. Pentru Glazov, cel mai clar indicator al colapsului revoluționar a fost faptul că până și birocrații de partid tratau mitologiile oficiale drept enunțuri goale, soporifice, platitudini rostite mecanic ca parte a unui ritual vid de sens. Nimic nu surprinde mai bine natura acestui sistem decât o glumă citată de către Iuri Glazov – Radio Erevan întreabă: „Ce este marxism-leninismul, o știință sau o artă?”. Răspunsul: „Este probabil o artă. Dacă ar fi fost o știință, s-ar fi încercat mai întâi pe animale.”

Text transmis la Radio Europa Libera si aparut aici:

http://www.europalibera.org/archive/vladimir-tismaneanu-blog/latest/2269/17100.html

Articolul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26665037.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Adam spune:

    Am trait vremurile acelea, cand practic nu putei afla adevarul decat din bancuri. Nu stiti, cat de rau imi pare acum, ca nu am luat atunci glumele in serios.

  2. Adam spune:

    Stiu si acum zeci de bancuri politice din anii 60-80. Din pacate numai acum le inteleg cu adevarat, dar nu mai rad. Imi vine sa plang. Cum de nu le-am luat in serios? Stiam ca Freud zicea despre glume, ca exprima pe ocolite, ceea ce nu se poate spune direct,dar nu l-am luat in serios. Stiam si de Karinthy, care spunea, ca in umor nu cunoaste glume. Am fost orb si nu ma consoleaza, ca multi altii au fost la fel ca mine.
    Cred ca frica a facut dintr-o cantitate admirabila de experienta de viata si inteligenta o lume paralela de bancuri.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Chiar așa – mă aflu într-o situație similară. Și iată un exemplu (comentariul meu la știrea cu ”Un monument ridicat in memoria lui Steve Jobs a fost dat jos in Rusia dupa ce Tim Cook, CEO-ul Apple, a confirmat ca e homosexual”) :

      BANC DIN EPOCA SOVIETICĂ (Marţi, 4 noiembrie 2014, 11:32)
      Radio Erevan:
      ”Tovarăși, am fost întrebați dacă e adevărat că Ceaikovski a fost homosexual. Da tovarăși, a fost, DAR NOI NU PENTRU ASTA ÎL ADMIRĂM.”
      Se pare că rușii s-au prostit de tot – nici bancuri nu mai fac (iar din cele vechi nu au învățat NIMIC).

      Recunosc cu umilință că am colportat acest banc de nenumărate ori fără a înțelege latura lui sovietică – îl luam de plano, în sensul eminescian, respectiv că slăbiciunile unui geniu au de a face cu latura lui umană nu cu cea divină.

      Ieri abia am priceput că bancul relevă profundul imbecilism al maselor (dintotdeauna și de pretutindeni) pentru care muzica lui Ceaikovski are tot atîta efect ca și o piesă în Fa Major cîntată unor crocodili. În schimb tot ce ține de sex…

      Iată un ”caz” MULT mai vechi:

      Masele nu au nevoie de eroi ai gîndirii. Lor le trebuie poveşti copilăreşti, basme, legende crude, eventual cu substrat sexual. În varianta originală Afrodita nu s-a născut din spuma mării, ci din spuma sîngerie emisă de penisul retezat al zeului Cronos. Poeţii antici, oameni fini, nesuportînd mîrlănia, au modificat legenda originală.

      Finis !

      • MIHAI 2 spune:

        Un monument dedicat lui Steve Jobs in Rusia ? Inteleg rolul pozitiv al propagandei BUNE dar ea trebuie sa fie de calitate. Sau macar verosimila.

  3. pathfinder spune:

    Bine, bine … si cam care ar fi concluzia?
    Ca oamenii pot crede in idei utopice chiar daca acestea sunt in contrast evident cu realitatea?
    Ca inteligenta si bunul-simt pot fi “pacalite” de credinta, dorinta si speranta?
    Dar ca, in cele din urma, oamenii astia revin cumva la normalitate doar doborati de realitatea crunta pe care au ignorat-o?
    Si ca unii nu-si revin niciodata din motive de intelect precar?
    Asta stim si vedem…
    Deci?!?

  4. DanielS spune:

    Homo Sapiens este pradatorul supem, foarte inteligent, care si-a invadat planeta. Se prefigureaza decaderea economica planetara. Cataclisme si razboaie naprasnice apar in fiecare an, cu milioane de victime. Dar populatia lumii creste ametitor, intr-un ritm dement.

    Majoritatea civilizatiilor antice au decazut din motive economice. Cel mai adesea comunitatile de succes s-au inaltat datorita lemnului pe care l-au prelucrat inteligent, si au decazut tot datorita lemnului, caruia nu au fost in stare sa-i prevada epuizarea locala. La o alta scara, civilizatia actuala, pentru prima data globala, s-a inscris pe aceeasi traiectorie economica, ca si cea a civilizatiilor antice. Dupa succes apare decaderea. Rapid si previzibil datorita resurselor LIMITATE. Nu mai conteaza cine si ce nebunii face, daca resursele scad. Numaratoarea finala a resurselor o face natura. Si nu o putem pacali decit tehnologic. Cu alte resurse, care si acelea se epuizeaza REPEDE.

    Ati inteles deja unde bat. Luciditatea despre care vorbiti domnule profesor, combate ideologiile malefice cunoscute, studiate, cum ar fi comunismul. Foarte bine. Dar insuficient la nivel global. Luciditatea sociala nu se poate auto-sustine fara luciditate ecologica. Tic-tac! Avem dreptate cei care combatem totalitarismul sub forme vechi sau mai noi. Dar resursele planetare se termina. Si mult inaintea epuizarii hidrocarburilor, ne va termina clima. Chiar specia umana este amenintata de legile ecologice. Planeta se va elibera din strinsoarea lacoma a speciei invadatoare. Intotdeauna se intimpla la fel cind ajungem la fundul sacului.

    Impostori viktatori vor aparea din ce in ce mai des. Si nu doar in Europa de est, si asta TREBUIE sa ne intereseze. Dar cred ca anarhia este inevitabila inaintea dezastrului global. Iar ideologiile extreme reprezinta doar un effect, tot mai naucitor, al unei realitati economice implacabile, globale.

    Multe scuze pentru divagatie. Mie-e teama. Si nu numai mie. Cei care credeti ca exageram, priviti va rog citeva clipe aproximatia contorului global al populatiei:

    http://www.worldometers.info/ro/

    Fara suparare. Ne inmultim ca lacustele si exploatam sinucigasi planeta, fara ajutoare galactice . Luciditatea pare inutila, mai degraba un chin. Tic-tac!

  5. Yossef Abraham spune:

    Radio Erevan
    Intrebare: De ce a murit tovarasul Andropov?
    Raspuns: Nu stim, dar la autopsie a suferit cumplit

  6. Joanna Florea spune:

    https://www.facebook.com/events/1522607474660869/?ref_dashboard_filter=upcoming

    Distribuiti evenimentul din Bucuresti !!!!!!!!

    Trebuie sa aratam ca suntem uniti!

    JOIN, SHARE, INVITE!!!!!!!!

  7. cosmin spune:

    @Daniels Resursele planetei sunt limitate. Resursele materiei cenusii sunt nelimitate, teoretic. Alte Americi, pe Terra, nu vom gasi. Dar si pentru Columb a fost greu. Viitorul va fi in spatiu, sau nu va fi deloc.

  8. Catalin spune:

    Cred ca sistemul totalitar comunist a adus cateva elemente de “imbunatatire” unui “diavol (d)in istorie” care s-a stracurat in umanitate inca de la inceputurile ei. Sentimentul de frica precum si puterea ideologiei sunt usor de sesizat in timpurile negre ale inchizitiei. Structurile de forta ale unui regim sunt aceleasi inca de pe vremea faronilor. Reteta este aceeasi, comunismul insa a venit intr-o epoca a partidelor politice, insa nu vad nici o diferenta cu dictaturi din alte epoci ale umanitati. Asa se si explica de ce e usor de inteles de ce fascismul si comunismul converg – sunt doua fete ale aceleiasi monezi totalitare. Si mi-am pus intrebarea cum de a fost acceptat Gorbaciov (cu al sau potential eretic) sa preia puterea? In general, incercand sa gasesc o logica a faptelor si a deciziilor politice, am tendinta sa cred intr-un rationament pragmatic. Am constata de multe ori ca un anumit sentimentalism latent persista in luarea deciziilor. Crima si minciuna obosesc psihicul uman. Joc un rol si port o masca in societate, la un moment dat obosesc…mi-e sete de adevar. Inconstient sa fi ajuns Iuri Andropov la o un punct de “oboseala” si sa fi vazut “sclipirea blanda tamaduitoare” din ochii lui Gorbaciov? Un lucru e absolut cert – stafia lui Stalin inca domina mentalul colectiv (si individual) rus. Un colectiv afectat de sindromul Stockholm (la alte dimensiuni si forme).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)