Home » Idei si solutii » Citesti:

Oferta electorala este atat de slaba incat avem o mare sansa in Bucuresti

Ciprian Ciucu aprilie 3, 2012 Idei si solutii
39 comentarii 4,788 Vizualizari

Îmi aduc aminte cu plăcere de primul an al studenţiei când trăiam febra primelor alegeri cu adevărat libere. Mitingurile de susţinere a Convenţiei Democrate erau de neratat (şi nu doar pentru concertele cu Cargo) iar ziarele opoziţiei erau citite cu înfrigurare. Era anul în care Bucureștiul mergea pa mâna lui Victor Ciorbea  (pentru puţin timp) care a câştigat lejer alegerile cu toate că îi urma mandatului dezastruos dus de Crin Halaicu, un alt crin al penelistilor. Bucureştiul cu totul îşi dorea să rămână un loc liber de neocomunism. Fiindcă eram student şi pentru că votam pentru prima dată, credeam că e de datoria mea să mă implic, să stiu ce se întâmplă şi să fac şi eu ce pot dupa modestele mele forte ca să neîndreptăm spre normalitate. Şi dacă mă gândesc bine, atunci, în studenţie, a fost momentul în care mi-am dospit valorile politice şi comportamentul de vot care mă însoţesc şi astăzi.

I-am întrebat pe studenţii mei dacă şi-au conturat opţiunile politice pentru primăria Bucureştiului. Mă gândeam că dat fiind că vor vota pentru prima dată în viaţa lor la aceste alegeri locale şi că cei mai mulți sunt bucureşteni sau au vize de flotant sunt interesați de oferta electorală a zilei. Nu sunt. I-am întrebat dacă ştiu cine va candida pentru Primăria Bucureştiului. Am scos cu greu numele lui Oprescu, Prigoană (soţul Bahmuţeancăi) şi Buruiană (??? / am înţeles de la ei că este vorba despre o starletă) şi Columbeanu. El, Irinel. Văzându-mi dezamăgirea faţă de interesul lor faţă de viitorii conducători ai cetăţii mi-au întors-o pe bună drepte: cu aşa ofertă ce să ne mai intereseze?

Şi aşa este, au dreptate. Asta este oferta: foştii comunişti şi partidul istoric au depus armele cu laşitate înainte să înceapă bătălia, încolonându-se în spatele unui “independent” produs al sistemului politic falimentar şi găunos din ultimii douăzeci de ani; Fostul partid de stânga, reşapat de dreapta şi popular merge pe mâna unuia care face afaceri cu administraţia locală şi care s-a ales cu notorietatea ce-l ţine în politică de pe urma  faptului divers monden de joasă speţă. Cât despre restul „candidaţilor”  anunţaţi…  sunt doar penibili.

În acest context independentul Nicuşor Dan are cu adevărat o şansă. Mai corect spus, în acest context independentul fără trusturi de presă, bugete de milioane de euro şi interese de şi mai multe milioane de satisfăcut, are o şansă. Iar noi cei care ne încăpăţânăm să credem că mai există oameni corecţi şi de bun simţ dispuşi să intre în bătălii electorale ce par dinainte măsluite, avem noi înşine o mare şansă. Nicusor Dan nu o sa se bata în pungi cu mita electorala prin cartierele sarace ale Capitalei. Oferta electorală dezastruoasă este darul pe care partidele compromise ni-l fac astăzi. Să-l primim. Studenţii mei şi toţi studenţii trebuie să afle de Nicusor Dan (eu nu le puteam spune nimic pentru că eram într-o universitate).

Noi cei de la Centrul Român de Politici Europene nu suntem interesaţi de politică ci mai mult de politici publice. Cu toate astea ne-am hotărât să-l susţinem pe domnul Nicuşor Dan pentru funcţia de Primar General. Astfel, adresăm o scrisoare deschisă colegilor din sectorul neguvernamental, companiilor şi tuturor acelora care-l pot susţine pe Nicuşor Dan în demersul său într-o formă organizată sau individual.

Scrisoarea poate fi descărcată aici, vă rog să o citiţi (chiar merită, e mai bine scrisă decât articolul de faţă) şi dacă consimțiți la cele spuse în ea, să o faceţi să circule.

P.S. Nu vreau sa ma intelegi gresit: eu nu spun ca ce bine că au partidele oferta proasta ca de aceea a noastra e mai buna… Eu spun ca Nicusor Dan este atât de diferit de oferta partidelor clasice, care nu vin cu nimic nou, că în sfrârşit oamenii cinstiţi şi competenţi au o şansă reală.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Razvan spune:

    De multa vreme nu am mai vazut pe cineva de care sa nu imi fie rusine in spatiul politic.
    Bine, el abia intra acum. Sper sa intre cu succes si sa nu isi piarda aceasta respecatabilitate.

    Ce imi place la campania lui este ca stia ca de viata capitalei depinde viata noastra a tuturora si vice-versa… de viata noastra depinde viata capitalei. Adesea am tot spus ca noi romanii am tot uitat sa traim impreuna sau ca am uitat ca trebuie sa traim impreuna. Nu cu mega proiecte faci viata mai buna ci cu aplecarea celui care ii pasa de ceilalti. Si mi’e imi pare ca lui NIcusor Dan ii pasa. Ii pasa la modul mai putin declamator si mai mult sentimantal. Ii pasa de oameni nu la modul filantropic… si ca unuia caruia ii place sa traiasca intre oameni.

    Nu pot sa nu ma gandesc ca pentru multi politicieni orasul nostru e precum Marte. Ei nu cunosc orasul… ci se lasa cunoscuti de oras in diversele momente jalnice cand incearca o baie de multime sa isi arate popularitatea (daunazi cu Piata Universitatii, de pilda). Dar orasul nostru de zi cu zi nu are legatura cu popularitatea lor. Cand stau pe banca in parc nu ma intereseaza sa scrie pe ea numele primarului care a facut’o. Acestia sunt oameni care nu au nici o legatura cu noi, concitadinii lor. Locuim pe planete diferite. Dar Nicusor Dan nu mi’a dat sentimentul asta. Ci dimpotriva, imi pare a fi un om al orasului nostru. Nu… nu in sensul patetic. Ci un om ca noi toti si de aceea sper ca el sa castige. Sper din toata inima ca dupa ce va invinge nu ma va dezamagi, dar in acest sens sunt optimist.

    Este o speranta mica… o primarie nu va schimba mare lucru in tara asta chiar daca e a Bucurestiului. Dar e ceva… e o speranta. Asta iarna am vazut ce nu credeam. Lumea a iesit in strada pentru un palestinian. Nu unul oarecare ci acela pe care multi il respecta pentru ceea ce a facut. Asta e mult, foarte mult! Adica la naiba cu prejudecatile. Arab arab dar de al nostru! Un om caruia ii pasa, un om care a pus mai presus un principiu cecat cariera sa. Si lumea l’a aclamat. Poate e semnul ca oamenii pot totusi recunoaste ce o persoana onesta. M’am bucurat mult. Este un semn ca se poate si ca speranta noastra nu este in van.

    Avem nevoie de alti oameni! Avem nevoie de oameni in care sa avem incredere ca oameni. Eu cel putin m’am saturat de intalniri oculte la Golden Blitz si in alte colturi de restaurante. M’am saturat de circul asta mediatic in care niste nimeni fac parada de nimicnicia lor.

    Si m’am si saturat sa imi fie frica. Sa imi fie frica ca distrug parcul de alaturi (nu glumesc, chiar incepusera), ca imi toarna un zgarie nori in fata casei (mi s’a intamplat acum cativa ani… ce coruptie e la inspectia constructiilor D-zeule!), ca… ca distrug viata noastra cata a mai ramas… Ueori ma mai si intreb cata a ramas. Noroc ca am inca langa mine un parc si ca inca relieful nu i’a fost schimbat. Dar tot mi’e frica. Acum au inceput sa construiasca ceva restaurante… de parca nu le ajungea vechea ceainarie unde puteai bea iarna o ciocolata calda. Da… m’am saturat de patachine si cocalari cu ifose de terasa, cu ifose de personalitati. De unde nu e nici D-zeu nu cere.

    Pentru toti ceilalti oameni care mergem pe strada, care mai folosim transportul in comun, care plimbam prin parc si care vrem sa ajungem sa ne plimbam nepotii pe aleile copilariei noastre… pentru toti acestia:

    Succes Nicusor !

    • Cristina spune:

      V-am citit auzindu-ma pe mine. De 22 de ani incoace este a 2-a oara cand simt ca trebuie sa ma alatur cuiva, pt un scop care intr-adevar merita, pt care merita sa-mi pierd minute importante din viata pt ca s-ar putea ca mai tarziu sa am mult mai mult de castigat. Primul a fost Rosia Montana, al 2-lea este Nicusor Dan. Se spune ca nimic nu e intamplator si nu este! Nici faptul ca acum a aparut acest om printre noi nu cred ca este. Nu stiu exact ce, dar exista ceva care ma face sa cred ca omul asta este o sansa pt acest Bucuresti pe care eu una il iubesc enorm, pt ca este casa mea. Si cred ca Dumnezeu nu ne intinde mana de 2 ori… Mihai Blidariu spunea ca noi romanii am cam uitat de cuvantul acesta “pasa”, ne pasa. Asa este, ne-au facut in atatia ani sa nu ne mai pese, sa nu mai credem in nimeni si-n nimic. Eu una nu vreau sa le fac jocul, si continui sa imi pese. Si cred ca n-am s-o fac degeaba, dand o semnatura pt Nicusor Dan si sperand in continuare ca n-am gresit. I-ar daca, mai apoi cumva, voi constata ca m-am inselat, macar nu-mi va parea rau si nu-mi va fi rusine ca n-am incercat si-am stat asteptand ca pana acum sa fiu calcata in picioare. Dar, eu zic ca e mai bine sa cred ca speranta moare ultima. Si asta imi da putere! Asa ca voi fi in continuare alaturi de Nicusor Dan!

  2. Stimate Domnule Ciucu
    Mărturisesc că încep să fiu din ce în ce mai interesat de candidatura la Primăria capitalei a Dlui Nicuşor Dan.
    O condiţie esenţială a credibilităţii candidaturii Dsale o constituie existenţa unui program, difuzat – eventual – pe site-ul Contributors.
    În trecut am primit la fiecare “moment” electoral liste cu promisiunile candidaţilor; atât şi nimic concret referitor la posibilităţile de realizare a acestor promisiuni. Cu atât mai mult cu cât activitatea viitorului primar al Capitalei va depinde – în mare măsură – de consilieri.
    În aşteptarea programului menţionat, vă rog să îmi permiteţi să îi urez succes Dlui Dan.

    • pehash spune:

      nicusordan.ro
      programele astea vin si pleaca. sunt limitate de puterea celui care face programul de a ghici cati bani va avea la indemana si cate proiecte vor fi blocate de consiliul general.

    • carat spune:

      In sprijinul dumneavoastra si a celor interesati de Nicusor Dan, de ce a facut pana acum, ce vrea si cum vrea sa faca daca va fi ales primarul Bucurestiului, articole publicate, interviuri etc. va recomand sa accesati pagina

      http://nicusordan.ro/

      Sper sa va cucereasca. Bucurestiul si bucurestenii au nevoie ca de aer de ND.

  3. ego sum spune:

    OK. Votez Nicusor Dan. Nici macar nu-mi pasa de sanse, procente si alte alea, votez, in sfarsit, PENTRU un om si un program si nu cu scopul de a nu “iesi”altul …

    • Cristina spune:

      Corect!!! Lumea incepe sa iasa din letargie si din nepasare. Incepem din nou sa revenim la realitate. Nu credeti ca asta este primul lucru pe care il face Nicusor Dan pt bucuresteni, chiar si inainte de a ajunge primar? Bucurestiul incepe deja sa se schimbe, prin noi, bucurestenii…

  4. R spune:

    Pe scurt, pentru sustinatori:
    Va rog sa aveti in vedere ca are nevoie de circa 36.000 de semnaturi (numarul oficial inca n-a fost comunicat de autoritati) pentru a se putea inscrie oficial in campanie. Este o problema foarte serioasa, voluntarii care sa adune semnaturi in locuri publice sint putini si timpul e scurt.
    O solutie este tiparirea formularelor de pe site si colectarea de catre fiecare sustinator de semnaturi din cercul propriu de cunostinte.
    10 semnaturi adunate de fiecare dintre cei care credem in el cred ca rezolva problema….putem trece la chestiunile de fond.

    • Cristina spune:

      Deci cei care simtiti ca prin el avem o sansa, strangeti neaparat semnaturi, altfel…se duce sansa noastra…

      • Vlad spune:

        O IDEE: Ce ar fi, ca cei care strang semnaturi pentru Nicusor Dan, sa stranga si pentru Noua Republica, si invers?
        Mi se pare ca avem prea putini oameni ca Nicusor Dan sau Mihail Neamtu, pentru a nu-i promova. Daca nu noi, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand?

        • Liv spune:

          Ce legatura au Nicusor Dan si Noua Republica? Uite, eu una il votez pe dl Dan cu toata increderea, dar NR nu-mi inspira nimic bun. De unde si pana unde alaturarea asta?

          • Vlad spune:

            Mi se pare ca ambii sunt tineri, inteligenti/educati, bine intentionati. De asemenea, cred ca se adreseaza celor care s-au saturat de clasa politica din ultimii 20 de ani si sunt o speranta pentru Romania (oricat de naiv ar suna…)

            De ce spuneti ca nu va inspira nimic bun? Atunci cine ar fi mai bun?

  5. Alex spune:

    Aceste alegeri cred ca vor fi primele in care pot sa spun ca n-o sa votez cel mai mic rau dintre doua rele…..era si timpul sa se ridice cineva care promite cat de cat sa aduca o schimbare

  6. adrian spune:

    o mica chestiune :
    - studentii despre care vorbeste dl. Ciprian in nici un caz nu au pomenit numele lui Nicusor Dan ! au pomenit numele “catindatilor” mentionati .

    acum ce doreste autorul :
    - sa ramana oprescu primar in continuare ? si sa avem socialistii in frunte !
    - sa castige prigoana si astfel cel putin la nivelul culorii din spatele lui prigoana sa nu avem o capitala “rosie ” !
    - sa incercam sprijinirea lui Nicusor Dan care se bucura de acceptul unei mici elite … prea mica si prea putin doritoare a se implica in campanie.

    Eu cred ca mai usor il putem inlocui pe viitor pe prigoana cu un nicusor dan , decat pe oprescu cu acelasi nicusor dan.

    nicusor dan fara o sustinere politica nu are nici o sansa, este prea putin vizibil si cunoscut.

    • codo spune:

      Ba eu cred ca are toate sansele cu atata electorat scarbit si dezinteresat. Cata lume merge la vot? Daca s-ar mobiliza toti dezamagitii are toate sansele din acest an!

      • Mihai P spune:

        Asa e, mai ales ca va fi un singur tur de scrutin, deci poate castiga si cu 30-35% din voturi (judecand dupa rezultatele alegerilor din trecut). Cred ca sistemul acesta cu un singur tur il avantajeaza pe Nicusor Dan deoarece pentru potentialii alegatori ai lui el este in general prima optiune, o alegere pozitiva, nu raul cel mai mic.

  7. bogdan spune:

    este diferit Nicusor Dan dar pana acum nu m-a convins programul lui si mai ales nu mi-a aratat ca poate face un program coerent pentru problemele orasului.
    dar da, dintre toti candidatii este cel mai bun.

    • carat spune:

      daca nici ND nu are un program coerent, atunci votati Oprescu ca el are multa competenta si este invers proportionala cu gargaunii lui din cap.

      Accesati pagina http://nicusordan.ro/ si cititi cu interes si atentie. Chiar merita (daca va pasa de soarta Bucurestiului).

  8. Dedalus spune:

    @Admin – Prea des mi se pierd mesajele. E agasant. Ar fi o idee: simuleaza si tu, sau roaga pe cineva sa o faca si vezi ce are site-ul. Clar ca are ceva.

  9. Paul spune:

    Nicusor Dan fara indoiala.
    M-a ajutat “oferta” partidelor traditionale, facuta in bataie de joc fata de bucuresteni.

  10. Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

    “Știm că este greu. Știm că vă veți spune: dar care sunt șansele? Vă îndemnăm însă să gândiți nu util pe termen scurt, ci util cu adevărat: nu e nici o diferență între PDL-Prigoană și USL-Oprescu în termeni de politici urbanistice. Nu e nimic de pierdut. Doar de câștigat – măcar sentimentul că suntem mulți cei care ne dorim un altfel de oraș. Și acest sentiment ne va aduna împreună – pentru acum și pentru data viitoare. Nicușor Dan reprezintă cel mai bine aceast sentiment.”

    • carat spune:

      Nicusor Dan are nevoie de multa reclama. Majoritstea bucurestenilor nici n-au auzit de el. Eu il promovez cat pot, dar puterile mele sunt extrem de limitate. Ar trebui ca mult mai multe organizatii civice, ziaristi, comentatori pe situri sau bloguri, televiziuni oneste sa-i faca reclama. Ma intreb si va intreb, scrisoarea dumneavoastra deschisa nu poate fi publicata si in ziare precum Libertatea sau Can-can, sau…, ziare citite si de cei mai putin familiarizati cu internetul si mai putin interesati de presa serioasa? Sunt foarte multi si cine stie, poate ca o parte dintre ei ar fi castigati de partea lui ND. Posibilitatile financiare ale lui ND sunt cu siguranta foarte limitate si cu siguranta nu-si poate face reclama asa cum ar trebui. Cred ca merita un asemenea ajutor.

      • Ciprian Ciucu spune:

        O sa va dau un raspuns a la Radio Erevan, dar asta e adevarul…
        Scrisoare poate fi preluata in ziarul libertatea sau altele asemenea dar numai sa aiba cine sa o publice…

  11. Vlad Ionescu spune:

    Sunt de acord cu faptul ca Nicusor Dan este un candidat care merita votat ca primar general, dar nu inteleg de ce, dupa atatia ani, chiar si persoane bine informate ignora candidaturile pentru consiliul general si pentru cele locale, de sector. Acolo este o nenorocire pe care nimeni nu incearca macar sa o diminueze. Nimeni nu isi propune sa candideze pentru un loc de consilier, dar nenumarati oameni ies in strada sau isi exprima public nemultumirea in legatura cu activitatea acestora. Vreau sa spun ca alaturi de Nicusor Dan ar trebui sa apara macar activistii din ONG-urile care sunt interesate de soarta Bucurestiului si sa candideze la consilii. Cateva mandate de consilieri tot vor obtine si nu vor mai fi nevoiti sa protesteze doar in strada sau pe la usile salii de sedinta. Nicusor Dan, chiar daca nu va castiga (sper ca macar sa iasa al doilea, ceea ce ar fi totusi un mesaj important, ca se poate si ca merita sa lupti), sunt convins ca va strange un numar semnificativ de voturi si ar trebui sa incerce sa traga dupa el cat mai multi consilieri care rezoneaza cu ideile si valorile sale. Haideti sa incepem sa construim pentru Bucuresti, ceva mai solid in jurul acestui om. As dori sa vad comitete de sprijin, grupuri de sustinatori, etc., iar informatia sa fie usor de accesat pentu orice persoana interesata. De aceea nu pot decat sa salut pozitia CRPE. SI lasati la o parte ideea ce ne-a fost inoculata ca a face politica, a candida sau a sustine un candidat este ceva rusinos. Atata timp cat crezi si promovezi idei si valori pentru societate inseamna ca faci politica, iar consecinta imediata, directa si fireasca este sustinerea unei candidaturi care crezi ca te reprezinta sau chiar candidatura. Chiar asa, de ce naiba ii lasam, de 22 de ani, numai pe ei sa candideze si apoi suntem extrem de nemultumiti de ceea ce iese?

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Va multumesc pentru comenteriu.

      Nu este rusinos sa faci politica. Noi ne tinem de parte de o tabara sau alta din motive care tin de obiectul de activitate al organizatiei noastre. Analizele si recomandarile pe care la facem sunt pe politici publice si nu trebuie sa fi privite ca avand agende ascunse si interese electorale si chiar nu au.

      In schimb, atunci cand apare un candidat independent, evident onest si competent, ne asumam astfel de pozitii dezinteresat si deschis.

      Da, cu scrisoarea nostra deschisa asta am intentionat, sa spargem gheata, si sa chemam si alte organizatii alaturi de noi, nu doar indivizi (a caror contribuitie este oricum binevenita).

      • Vlad Ionescu spune:

        A face politica nu inseamna neaparat sa faci politica partizana. Politica partizana inseamna atasamentul in principal, fata de interesele de partid, iar politica nepartizana inseamna atasamentul in principal, fata de idei si valori. Deci, sa ne ferim daca dorim, de politica partizana nu de politica. Diferenta dintre politica si politici nu este totusi prea mare. Nu poti promova politici spunand ca nu faci politica; orice politici ai elabora si ai promova, ele au la baza un set de valori sociale care exprima, in esenta, o optiune politica. Totusi, comportamentul omului in societate, valorile si optiunile sale, inseamna politica. Faptul ca pentru unii, politica a devenit doar un mijloc de acces la putere si implicit la resurse (politicianismul), nu trebuie sa limiteze intelesul real al notiunii de politica. Eu cred ca societatea romaneasca are nevoie de cat mai multa expresie si manifestare politica care sa contrabalanseze politicianismul excesiv care o paralizeaza.

  12. Optimistu spune:

    Oameni buni, si de daca nu iese Nicusor Dan ? Macar incercam ! Argumentele astea cu sprijinul politic vor fi intotdeauna; cind va avea sprijin politic nu vom mai avea noi speranta ca acel ‘Nicusor Dan’ (care va fi el) nu va mai fi ‘Nicusor Dan’, va fi un Oprescu sau un Prigoana…

  13. Iulian spune:

    Am citit programul d-lui Dan.
    Si, desi oengistii nu-mi inspira, in general, incredere, lui NC nu i-am gasit nici un punct criticabil.
    Punctele programului sau mi se par de bun simt.
    Ar trebui, totusi, sa detalieze planurile sale legate de infrastructura rutiera: pare alergic la pasaje, chiar daca nu e asa. O harta detaliata, de tipul celei folosite de dl.Blaga, in 2008, mi s-ar parea foarte potrivita.
    De asemenea, ar trebui sa detalieze solutia sa la problema cainilor vagabonzi.
    Ii doresc mult succes si inspiratie in alegerea colaboratorilor.

  14. Dan spune:

    Mi-ar place sa avem un Nicusor Dan in fiecare oras din Romania. Ar trebui puternic promovat de noi toti.

  15. arh. Monica Lotreanu spune:

    Si eu pariez pe Nicusor Dan. Il cunosc putin, atita cit am participat la un miting organizat de “Salvati Bucurestiul”. E o figura noua, proaspata, un activist entuziast pentru mediu si patrimoniu care merita increderea noastra. Fata de balivernistul Oprescu si toapa reductionista Prigonelie (daca am retinut corect numele candidatului pedelist), mi se pare varianta cea mai buna care a aparut pina acum.

  16. Presupunand ca Nicusor Dan va fi de maine primarul general al capitalei, ce ar putea face un Consiliu General politic, respectiv sase primari de sector pestriti ca si coloratura politica? Asta e singura mea temere, pentru ca altfel ar avea tot girul meu…

    • Prostu' satului spune:

      Nu stiu ce-ar putea face. Dar stiu ce-ar face Oprescu, pentru ca vad asta de patru ani, cat despre ce-ar face Prigoana… mi-e pur si simplu groaza.
      Cu siguranta, daca va fi ales, ND n-o sa rezolve de unul singur problemele acumulate in 22 de ani, plus inca pe-atat de marete realizari comuniste dinainte. Dar macar n-o sa mai coste kilometrul de pista de biciclete (doua sau trei dungi date cu bidineaua pe trotuar) 150.000 euro, un salariu PE METRU, de 20 de ori cat in Viena (vezi articolul HN de zilele trecute), panseluta 11 euro bucata (de 25 de ori fata de doi lei in piata), iar toate bancile si capacele de canalizare si tot ce-i fonta in Bucuresti sa fie furnizate de-aceeasi firma spaniola.
      Apropos, Adrian, astea-s rezultatele resemnarii (n-avem cu cine, toti sunt la fel) si-ale votului util.
      Iar acum, cand in sfarsit vine un nebun care macar spune ce trebuie si a dovedit ca se poate lua de piept cu “ei” fara aproape nicio resursa, desi as vota cu el din toata inima — eu sa continui sa zic, pacat, n-are nicio sansa, mai bine votez cu Prigoana ca e haios??? Prigoana care, in treacat fie spus, ca primar ar avea un conflict de interese cat casa, cu Rosalul lui???
      Am candidatul perfect, dar votez cu altcineva. Schizofrenie romaneasca.
      Odata si-odata de undeva tot trebuie inceput. Sa asteptam ziua aia perfecta cand o sa putem inlocui (altfel decat cu topoarele si furcile) dintr-un foc si toti primarii de sector, si primarul general, si toti consilierii de sector, ca, deh, altfel o sa se certe intre ei si n-o sa faca nimic… asta n-o sa se intample niciodata.

    • Cri spune:

      In primul rand, sincer, la ce ne-a folosit noua ca primarul si cei din consiliu sau de la sectoare s-au sprijinit unii pe altii, atunci cand au facut-o, daca s-au sprijinit in principal in a ne fura ? Fiecare primar poate arata cate o realizare (un pod, o sosea, un parc), dar asta e un succes pentru patru ani de zile si miliarde de euro cheltuiti ? Destul cat sa nu mai conteze ca avem cel mai poluat oras, caini vagabonzi cu miile … ma rog, lucruri pe care le vedem in fiecare zi.
      Dar dincolo de asta, cred ca ar putea face multe. Nu i-ar merge toate ca pe roate, dar sa nu uitam, totusi, ca pana acum nu cred ca a existat un primar cu libertatea de miscare pe care ar avea-o Nicusor Dan, care nu este santajabil, si nu are un grup care trebuie menajat de atacurile unor adversari pe care i-ar deranja el. Ar avea acces la informatii la care acum nu prea poate ajunge nimeni. Pentru ca asta e una din cauzele mari a situatiei de acum, toti sunt in niste grupuri in care nimeni nu isi permite sa supere prea tare pe nimeni. Si de fapt, nici nu vor – au exact ceea ce isi doresc.

  17. Carp Popescu spune:

    Opinia mea este ca Nicusor Dan este inca un iepure trimis in cursa de catre PDL doar ca deghizat in independent. Incearca sa captureze pe cei antisistem ca sa nu fie luati de catre USL. In afara de un nu hotarat la orice initiativa in Bucuresti a actualului primar general nu am vazut nimic, si ce a fost si mai dubios, nicio alternativa serioasa. Cred ca e preferabil un independent despre care stii cine il sustine decat un independent despre care nu stii nimic. Iar ca agenda, sa fim seriosi! Reducerea posibilitatilor de parcare in centru fara sa o legi de achizitionarea de autobuze, troleibuze, rame de metrou?! Vrea din nou sa mergem pe scara ca acum 20 de ani!? Sau cumva a pus de un parteneriat cu hotii de buzunare din mijloacele de transport in comun care nu mai aveau o piata atat de mare?! Trenul urban? Nu rezolva nicio problema de trafic in interiorul orasului! Arata frumos, dar nu ajuta decat navetisti, dar si pe acestia in mod limitat – fara perspectiva pentru cei din nordul orasului, din vestul orasului – acolo avem deja aglomerari suburbane! Nimic despre caini comunitari, despre parcari (chiar si de resedinta!), despre organizarea traficului, despre agora, despre un concept de cum va arata orasul! Ce se promite clar? Audituri si controale in speranta ca cineva va fi trimis la puscarie – pai asta este ce vrea si d-na Udrea! Si atunci pe cine avem aici?! Hai sa terminam cu basmele pentru adormit idealistii!

    • Liviu spune:

      Domnule C.P., am citit cate ceva din programul fiecarui candidat. N.D. are niste lucruri foarte interesante din multe perspective. Recunosc, ca mi-as fi dorit macar 2 alte idei (in locul: Sa se respecte legea :) ).
      Faptul ca nu a iesit in fata cu un plan mai complex este probabil pentru a pastra o simplitate in comunicare si pentru cei mai ‘inceti’. La ce bun sa pui toate detaliile pe masa de la inceput? O platforma de idei, nu detalii de implementare.
      Dv-oastra spuneti, spre exemplu, de acea reducere a traficului, si reprosati imediat lipsuri carora sincer eu nu le vad rostul momentan; pt mine afirmatia aceasta reprezinta o frica a dv-oastra (aceea de a pierde din confortul personal – “mersul pe scara’? Serios?).
      Navetistii? Pai cu cat accesul in oras e mai rapid si mai diversificat, cu atat orasul se va dezvolta pe orizontala, si nu pe verticala. In mod normal traficul din centru se va dilua.
      Aer curat, liniste si spatiu verde, in centru Bucuresti nu o sa vedem prea curand din pacate . Dar putem sa ne recalibram modul in care ne putem dezvolta. Asta e esential.

      Inchei cu o nota personala: aveti un comentariu extrem de otravit.
      Domnule, un lucru constructiv nu incepe cu un repros!

    • Vlad spune:

      Am mai vazut undeva debitata prostia asta: cum ca ND ar fi “trimis” de PDL.
      Pai unde este logica, daca primarul se alege din PRIMUL tur? Isi fura singur PDL caciula? Mai si gandim putin, sau ura va orbeste cu totul?

      Si sa va mai aduca niste contraargumente:
      - a tratat foarte clar subiectul cainilor comunitari. (Sau scrieti fara sa va informati, sau din rea credinta)
      - A rezolvat cumva actualul “independent” problema cainilor si nu stim noi? De ce ar mai merita o sansa?
      - “Salvati Bucurestiul” a fost infiintat acum 4 ani. Si a luptat si impotriva primarilor din USL si PDL. asa ca nu mai incercati sa dezinformati oamenii.

  18. Feraru Marius spune:

    Sunt de acord cu ideea expusă de dumneavoastră, și anume de implicare, cunoaștere și acțiune prin vot, spre o direcție care să reflecte un București “liber de necomunism”, ce se îndreaptă spre normalitate.

    În cea ce privește “oferta electorală a zilei” aveți dreptate atunci când afirmați că “este una slabă”, care dezamagește încă de la o primă trecere în revistă a candidaților, făcându-ne să credem că nu mai există nico speranță în ceea ce privește viitorul “micului nostru Paris”.

    Mă bucur să descopăr printre rândurile articolului dumneavoastră acest nume, Nicușor Dan, care în primă fază în afară de ceea ce citeam nu îmi spunea nimic. Trebuie să confirm că este cel mai plauzibil candidat pentru Primăria Capitalei, un om “caruia îi pasă de înfățișarea orașului” în beneficiul caruia a intervenit eficace în mai multe rânduri. Un om din afara sistemului, onest, ce conduce o asociație “Salvați Bucureștiul” care pe langă perspectiva axată pe mediu, patrimoniu și urbanism urmarește dezvoltarea în general a orașului.

    Dar nu credeți oare că startul dezavantajos, alături de candidați “veterani” agili, “cu bugete de milioane de euro și interese de și mai multe milioane de satisfăcut” cumulat cu înclinarea electoratului nostru spre candidatul populist, “de comitet”, ce apare des la televizor , nu-i dau mari șanse de câștig?

    Așadar, cred în realismul, tenacitatea, dar și talentul organizatoric și chiar dacă mijloacele lui financiare nu se ridică la nivelul celorlalți candidați, șansele lui cresc și cu siguranță unul din scopurile propuse, acela de a aduce în dezbatere publică câteva teme esențiale pentru bucureșteni, vor fi atinse.

    *Andrei Pleșu. (nr.432, 22-28 martie 2012) Ce fel de primar vrem? Dilema Veche. Disponibil la adresa:http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ce-fel-primar-vrem [accesat în data de 3 aprilie 2012].
    *Vlad Macovei, Horia Tabacu. (2 aprilie 2012) INTERVIUL 2+1. Nicuşor Dan: 100 de minciuni sau promisiuni neonorate ale lui Sorin Oprescu. Evenimentul Zilei. Disponibil la adresa:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/nicusor-dan-100-de-minciuni-sau-promisiuni-neonorate-ale-lui-sorin-oprescu-974649.html [accesat în data de 3 aprilie 2012].

  19. Ar fi extraordinar dacă s-ar uni aceşti afluenţi curaţi: Nicuşor Dan, Piaţa Universităţii şi alte conştiinţe ale societăţii româneşti, bucureştene. Afluenţi cu ape nemozolite de expiratele noastre partide şi “independenţi”. Sau: cred că Nicuşor Dan e un proiect valabil pentru cei care au protestat în Piaţa Universităţii, pentru cei îngrijoraţi de soarta Ţării – o atmosferă moare fără un proiect concret, la fel şi proiectul se poate sufoca fără o susţinere civică. În fond ei curg în acelaşi sens al spargerii închiderii, aparent tragediei (fără ieşire), create de incompetenţa şi corupţia din marile partide şi de o mare parte din mass-media (mai puţin câine de pază, mai mult chitită să facă profit din “bălăcăreli”). Închidere la adăpostul căreia, general vorbind, se degradează Ţara.

    Sper că Nicuşor Dan poate fi acel mugur care să “spargă” gheaţa. Să valorificăm această şansă, măcar să ne urcăm în acest tren care ne mai aşteaptă puţine zile. Se spune că Nicuşor Dan e cam singur, că n-ar avea cu cine să lucreze la primărie, că, aşadar, n-ar putea fi eficient. Lucru infirmat din plin de tenacitatea, sagacitatea, spiritul practic şi coagulant de care a dat dovadă, fie şi numai dacă ne referim la procesele pe care le-a intentat – din poziţia de preşedinte al unei mici asociaţii bazată pe voluntariat – şi câştigat ani la rând, singur în instanţă, cu primăriile şi chiar împotriva unor case de avocatură titrate (chiar împotriva lui Valeriu Stoica, a Facultăţii de Drept). A reuşit să amendeze legi, să promoveze un pact pentru Bucureşti ş.a.m.d. Dacă am adăuga şi suportul civic ar ieşi ceva şi mai şi, fără termen de comparaţie cu regimul primarilor Bucureştilor de până acum. Şi poate că, la nivel naţional, ar fi semnalul unei schimbări. Astfel, o spun relaxat, miza mi se pare imensă: ar fi prima mare victorie a unui “outsider” împotriva unui sistem corupt.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Membru fondator si Directorul Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro Ciprian Ciucu a fost ales in ianuarie 2015 Pre... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)