La ce folosesc festivalurile de televiziune

Chiar dacă sondajele arată că televiziunea ocupă un loc important în viața publicului din România, festivalurile de televiziune, câte mai sunt, au ecou limitat în lumea profesioniștilor. Studiul Indexul consumului de televiziune în România, realizat în 2015 de Mercury Research, pe un eşantion de 400 de persoane cu vârste de peste 18 ani (66% din mediul urban şi 33% din rural), utilizatori de servicii de televiziune, arată că 84% se uită zilnic la televizor, iar dintre persoanele active intervievate peste 60% îi alocă aproximativ 3 ore din timpul lor. Un Barometru de consum cultural, publicat în 2015 de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, confirmă că dintre produsele culturale existente – teatru, film, concert, muzeu, bibliotecă ș.a. – publicul de la noi pune pe primul loc consumul de televiziune, în special divertismentul care face ratinguri maxime. Pe de altă parte, jurnalismul de televiziune, începând cu programele informative și talk-show politic, este criticat pentru că nu e echidistant, pentru că nu selectează știrile după relevanță și impact, pentru manipulare și dezinformare și pentru că, adesea, nu se dovedește profesionist.

Iată de ce competițiile în domeniu reprezintă o bună cale de a le reaminti teleaștilor că meseria implică standarde profesionale, contribuție de talent și creativitate, precum și șansa de a evita rutina. Tocmai s-a încheiat a XIII-a ediție a SIMFEST, desfășurată la Târgu Mureș, un concurs dedicat televiziunilor, locale, regionale și producțiilor independente. Marele Premiu a fost adjudecat de producătorii independenți Diana Iarbașu și Alex Condurache din Iași pentru producția Enescu Experience. Festivalul a dezvoltat în timp o seamă de acțiuni conexe, de la școala de vară pentru studenți, festival de carte, vizionări de film documentar și artistic urmate de discuții, până la întâlniri cu asociații profesionale, cum a fost, în acest an, întâlnirea cu AZIR/AEJ. Supraviețuirea festivalului, început la Simeria de unde i-a rămas numele, se datorează entuziasmului lui Ionuț Ceaușescu și Corinei Ruja-Ceaușescu, fiindcă treisprezece ediții înseamnă mult în penuria de sposori din prezent. Antecesorul SIMFEST a fost TELEVEST de la Timișoara, al cărui model îl urmează, festival euroregional de producție TV inițiat în 1997, care a sucombat în 2002, după șase ediții. Așa cum prestigiosul festival de film documentar, Astra Film Fest, de la Sibiu, este legat de numele antropologului Dumitru Budrală, tot astfel și SIMFEST sau alte festivaluri atârnă de consecvența inițiatorului, de încăpățânarea de a nu lăsa mediul profesional să decadă și de dorința de a crea evenimente în comunitate. Este și o formă de educare a publicului, prea puțin învățat să discearnă între producțiile de televiziune, prea rar îndemnat să caute cu telecomanda calitatea.

Mai rezistă câteva competiții de televiziune, dintre care cel mai vechi este al Asociației Profesioniștilor deTeleviziune din România, APTR, ajunsă anul trecut la ediția a XXV-a, competiție legată de numele inițiatorilor, Lucia Hossu Longin și Dan Necșulea. Din păcate, acolo unde își bagă nasul interesul politic, prestigiul meritat al evenimentului se pierde. Doi preminați, Andrei Gheorghe și Robert Turcescu, au restituit premiile fiindcă standardele etice, absolut obligatorii în jurnalism, au fost călcate în picioare.”N-am nevoie de niciun fel de recunoaștere din partea acestei asociații care înțelege să premieze jurnalismul de tip Antena 3”, a motivat Turcescu gestul.

Este de înțeles de ce filmul documentar, gen complex, foarte apreciat de publicul educat, se bucură de interes din partea organizatorilor de festivaluri. La București de cinci ediții se desfășoară DocuArt Festival, cu bune criterii de selecție. One Word Romania dedică de zece ani un festival filmului documentar cu tematică axată pe respectarea drepturilor omului. Tot tematic este și Festivalul Internațional de Film Etnografic de la Zlatna, aflat la a patra ediție.

Un premiu la festival este pentru oamenii de televiziune un îndemn să continue, creează un sentiment de comunitate, prilejuiește întâlniri de breaslă și reamintește tuturor că, în ciuda dificultăților, meseria este frumoasă. Cele mai multe premii au luat, la toate competițiile de-a lungul anilor, realizatorii din TVR. Într-un fel e firesc, în alt fel indică un paradox: cum ajunge televiziunea publică să aibă audiențe debile când are cei mai buni profesioniști? O fi ceva cu managementul și cu… politica.

Articol apărut în revista ”22”