luni, mai 20, 2024

Nu avem și nu vom avea indepentență energetică!

Antenționarea vicepreședintelui Comisiei Europene, Franzt Timmermans, că trebuie să ne așteptăm în această iarnă la „conflicte sociale datorate creșterii prețurilor la energie” trebuie să ne pună pe gânduri. Dar decidenții noștrii ne liniștesc declarând că „vom fi independeți energetic”. Nu este prima dată când auzim acest discurs. După ascensiunea prețurilor la energie din Romania de acum un an, fostul premier a făcut același tip de declarații iar la momentul respectiv am amendat narațiunea. Situația regională s-a schimbat și realitatea industriei energetice românești s-a înrăutățit în anul scurs. 

Este evident că nu se poate ca o țară membră a Uniunii Europene să devină „independentă” din punct de vedere energetic, cu toate că România este norocoasă deoarece are rezerve energetice: puțin petrol, puțin mai mult gaz, și mai mult cărbune. Dar România se află în mijocul „cleștelui energetic rusesc”, ceea ce face ca toate țările din jur să fie astăzi într-o sărăcie energetică exarcebată.

Combustibili pentru transport

Benzina și motorina se obțin în mare parte din petrolul importat care este aproximativ 70%, restul provenind din capacitățile de extracție deținute de OMV. Importurile mari sunt realizate de deținătorii de rafinării: Rompetrol – KazMunaigaz, Petrom – OMV și LukOil. Distribuția aparține: Petrom – OMV, Rompetrol – KazMunaigaz, LukOil, Gazprom, MOL și SOCAR. Toate aceste societăți aparțin altor state care nu întotdeauna ne sunt prietene.

Nu suntem și nu putem fi independenți!

Gaz natural

După cum știm: importul de gaz rusesc a crescut în ultimii trei ani de la 5% la aproape 30% și asta din cauza noastră deoarece legislația a gonit investitorii din extracție și Agentia Naționala a Resurselor Minerale (ANRM) a blocat acordarea de licențe de explorare și exploatare.

Dacă cineva se bazează pe faptul că resursele din Marea Neagră ne vor aduce independența se înșeală. Atat timp cât noi producem puțin peste 9 miliarde de metrii cubi pe an (mmc / an) și consumam peste 11,3, iar în anii cu perioade mai mari cu temperaturi scăzute având peste 12, rezerva de joasă adâncime a Black Sea Oil and Gaz nu va depăși 1 mmc /an.

Referitor la rezervele de mare adâncime, acestea pentru a putea fi accesate au nevoie de cel putin 4 ani pentru a se construi infrastructura de conducte, de tehnologie și instalații pe care cele două companii (OMV și Romgaz) trebuie să le închirieze și aproximativ 5 miliade de dolari pentru a putea fi investiți. Dar decizia de investiție nu a fost luată. Adăugând și faptul că zona Neptune Deep este în proximitatea conflictului ruso – ucrainian, decizia se va lua greu și posibil că suma de banii necesară va fi mai mare.

Interconectivitatea cu țările vecine nu conferă independență ci interdependență, daca nu dependență. Cu cine suntem conectati ? Cu Ungaria și Bulgaria, care nu are rezerve și care erau până acum cateva luni dependente 100% de gazul rusesc. Mai avem si cu Ucraina, dar acestea încă nu intră în discuție.

Decidenții erau cât pe aci să se laude cu finalizarea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria. Capacitatea noii conducte este de 3 miliarde mc / an. Necesarul Bulgariei este de 3,4 miliarde mc / an. Este posibil ca nici o moleculă de gaz ce provine din Azerbaijan sau de la terminalul Alexandropoulis (din care s-a retras anul trecut Romgazul) să nu ajungă în România.

Fig. 1 – Interconectarea cu Bulgaria. Sursa – site-ul Transgaz

Capacitățile de stocarea a gazelor sunt puțin peste 3 mmc. La momentul redactării analizei, capacitatea de stocare era plină în proporție de 47%, în situația în care Polonia avea pline depozitele 97%, Germania 64%, Portugalia 100%. (informația aici)

Jucătorii pe piața de gaze sunt pe extracție Romgaz și Petrom – OMV care detin peste 95% din producție. Transgazul este monopolul de transport și mai avem câțiva distribuitori. Cei doi mari, EON cu 57% din consumatori și Engie cu 46%, sunt deasemenea companii ale altor două state, de data aceasta aliate.

Constatăm că nici la gaze nu sunt independenți!

Cărbune

Rezervele de cărbune sunt declarate de autorități că ne-ar ajunge peste 100 de ani. Lăsând la o parte calitatea slabă a lignitului de la CE Oltenia, problema este că mineritul a fost distrus. Minele de huilă de la CE Hunedoara mai pot aproviziona Paroșeniul maxim 3 zile / săptămână și carierele de lignit nu pot asigura un flux continu pentru termocentralele CE Oltenia.

Capacitățile de extracție care încă mai pot funcționa sunt vechi, uzate fizic și moral, cu randamente mici și o perioada de viață rămasă extrem de scurtă. Uniunea Europeană prin politicile de decarbonare a scos din programele de investiții orice proiect (național sau european) legat de cărbune, de aici rezultând că oricât de mare este dorința de a prelungi viața capacităților de extracție și prelucrare a cărbunelui și a termocentralelor care îl folosesc, în extrem de puțini ani acestea nu vor mai fi în stare să funcționeze. 

Degeaba suntem independenți cu cărbunele național!

Energia electrică

Din ianuarie până în 12 iulie, data redactării analizei, România a importat cam 6% din totalul consumului. Cum arată datele extrase din site-ul Transelectrica:

Fig. 2 Datele consum – producție energie electrică

Producția din capacitățile hidro a fost pe maxim, urmând la valori aproximativ egale cărbunele, nuclearul și gazul.

Problema majoră este că ne aflăm într-o secetă accentuată. Asta înseamnă că la un moment dat lacurile de acumulare să nu mai poată furniza apă pentru turbinele Hidroelectrica. (Pot confirma cu poze: capacitatea de acumulare a cătorva lacuri este minimă.) Se pune problema ca Nuclearelectrica să nu se mai poată aproviziona cu apa din Dunăre existând posibilitatea ca cele două reactoare de la Cernavodă să fie oprite. (O situație similară a fost în 2003.)

Fig. 3. Procentual – consumul de energie electrică pe tipuri de surse

Ce mai observăm în datele furnizate de Transelectrica: la un anumit moment am fost nevoiți să importam 2.558 MWh, ceea ce este imens! Este cea mai mare valoare de putere importată vreodată de Romania. Da, și exportam, dar să nu uităm că ceea ce exportăm nu este altceva decât surplusul de producție din zilele când bate vântul.

Datele importante sunt: în șase luni și jumătate am importat 1,783 TWh, în situația în care anul trecut am importat 4,021 TWh. Soldul pe primele șase luni și câteva zile este de 732 GWh.

Fig. 4. Consumul de tipuri de energie (securitară – regenerabile – hidro)

De ce se importă? Pentru că nu avem capacități securitare care să intre în producție atunci când nu bate vântul și nu strălucește soarele. Deci avem o dependență fața de capacitățile de producție a țărilor vecine.

De câteva luni prețul de import este mai mare decât prețul de producție a oricărei capacități românești pe cărbune sau gaz.

Fig. 5. Procentual energie securitară – energie regenerabilă – energie hidro

Dependența energetică trebuie să fie „deșteaptă”!

Am demonstrat ca “independența energetică” nu există și nici nu va mai putea exista deoarece nu am fost în stare să avem grijă de capacitățile de extracție de materii prime energetice, de capacitățile de producție de energie electrică și de transportul și de distribuția de gaz sau de energie electrică. Aproape toate țările UE sau din regiune au dependențe energetice. Acestea au fost mărite în ultimii 20 de ani prostește sau conștient sub „ocrotirea” agenților de influență ai Kremlinului. Germania este marea victimă a celor două North Stream. Probabil vă urma Turcia, care este dependența și de gazul rusesc și de tehnologia nucleară rusească, implicit de combustibilul nucrear rusesc.

România având câteva depozite energetice, pe care nu le exploatează judicios, poate crea dependențe ale vecinilor. Asta înseamnă cât mai multe interconectări. Cu cat schimburile energetice sunt mai mari, cu atât mai mult se vor mări dependențele vecinilor față de noi. Dar atât timp cât nu se face de 15 ani o discuție serioasă despre Strategia Energetică și despre securitatea energetică, nici un decident trecut prin scaunul de ministru nu a reușit să înțeleagă conceptul „smart dependency”, adică o relație win – win cu partenerii.

Pentru acest tip de relaționare, mai întâi avem nevoie de câteva capacități securitare pe gaz sau nucleare, România nemaipermițându-și să mai renunțe la nici un capitol din suveranitatea energetică.

Timmermans atragea atenția asupra destabilizării armoniei sociale. Cum poate fi prevenită această potențiala tensiune? Un cadru legislativ coerent și predictibil se poate construi. Se poate reconstrui piața energetică, renunțându-se la actuala butaforie construită în beneficiul unora. Se poate recredibiliza autoritatea, reprezentată de ANRE, ANRM și ministerul de resort, prin eliminarea sinecurilor și abandonarea stării de interimat din aproape toate companiile energetice. Și mai trebuie un lucru: patriotismul celor de sus! 

Trebuie subliniat: companiile străine nu sunt un pericol dacă sunt din țările aliate și prietene. Se demonstrează că funcționeaza mai bine decât cele de stat, numai să ne gândim la „performanțele” Electrica cand le comparăm cu cele ale concurenților săi sau la „experimentul” Iernut. Condiția necesară și suficientă este ca statul român să fie puternic și să nu le permită fel de fel de scheme de „optimizare fiscală”.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Decidentii nostri nu au dece sa se simta vinovati ori singurii: peste Balta, Joe Biden, a facut ce stie el mai bine, iar acum merge cu jalba in protap in Arabia Saudita sa-i roage sa mareasca productia. Si nu e mult de cind le adresase autoriuatilor saudite niste cuvinte greu de digerat.
    De parca Merkel a facut altceva in Germania? a pus-o energetic la picioarele Rusiei.
    (Desigur, asta nu scuza proasta gestionare a decidentilor din Romania.)

  2. Felicitari autorului pentru intreaga evaluare facuta. Guvernantii mint de 32 de ani. Am pierdut pariul cu agricultura, turismul, energetica si infrastructura. Mai tine minte cineva discursul premierului P.Roman ca toata industria din Ro trebuie aruncata! Daca incepeam de atunci retehnologizari, modernizari cu licente straine, asociatii agricole in loc de distrugerea completa a CAP-urilor, aveam ceva. Daca mai realizam hidro Tarnita, alta inca pe un rau principal, 2-3 termo moderne, react.3 si 4 pe nuclear, exploatarile din M.Neagra eram cu adevarat independenti.

    • Cine a pus acele pariuri? decat sa joci la pariuri, mai bine muncesti cinstit si destept. C.A.P.-urile erau ele insele niste gauri negre, fiindca faceau agricultura pe furatelea (pentru cine stie ce insemnau cap-urile, ca astia tineri viseaza)….IAS-urile erau ceva mai bunisoare fiindca erau mai tehnologizate si ocupau terenurile mai bune….ati fost mintiti ani de zile de partidul comunistilor, ca eram cei mai mari producatori agricoli, granarul Europei, dar magazinele de tip alimentara erau goale in anii ’80,se traia pe cartela, painea era groaznica calitativ, nu gaseai mai nimic in afara de cateva borcane cu compoturi slabe calitativ, conserve de peste si mustar de proasta calitate….ASADAR, INFORMATI-VA SERIOS DESPRE PERIOADA COMUNISTA SI NU MAI BATETI CAMPII!!! ..ce enumeri matale acolo, cu Tarnita, termo moderne (adica?), reactoare, se fac cu bani si cu planuri serioase, nu cu desene si vorbe…

      • Stimate Ivanschi, cunosc bine domeniul agricol. Vedeti totul in negru. Multe dintre cladirile si infrastructura vechilor CAP, sisteme de irigatii, decolmatari si desecari au fost distruse. In multe din fostele tari socialiste nu au pus totul pe distrugere, mai refolosesti ce se poate.
        Eu nu m-am referit la modul de viata dinainte de 1990. Faceti confuzie intre cum era munca in cooperative cu minusurile ei si infrastructura acestora. Va place acum ca legume si fructe stau pe camp si nu merge nimeni la cules.?!! Greu se mai gasesc oameni la cosit, ciobanit! Painea de acum, mai toata din aluat congelat, cu afanatori si zeci de conservanti, prea mult zahar este nociva! Iar in 32 de ani guvernul tarii nu a avut o strategie energetica coerenta si realista.

  3. Ce inseamna a fi dependent energetic de altii ? A fi dependent energetic inseamna a consuma mai mult decit poti obtine din resursele verificabile interne :In cazul de fata, ce tine de desprinderea consumului de gaze si petrol rusesc ,strategiile se modifica .Deja am constatat cum energia furnizata din gaze si petrol a ajuns undeva la 20 de procente 80 de procente fiind obtinute din energii alternative .Risipa , ce va trebui eliminata de catre noi toti , reconfigurarea traseelor de obtinere a gazului din alte surse si mobilizarea societatii spre a economisi si micscora consumul de gaze si petrol vor fi parte a modelului ce ne spune cum : „nu te poti intinde mai mult decit iti este plapuma” . Vom constata nu numai ca putem acoperi consumul dar vom putea face si economii .Intreaga Europa va juca acesta carte ce tine de decuplarea de resursele Rusiei si echilibrarea consumului in contrapartida cu obtinerea din alte surse a cantitatilor necesare vietii . Ne vom pomeni cu oferte ce pina acum nu au fost luate in seama .Momentul, in care totul se va reechilibra, va deveni purtator de stabilitate economica . Romania nu mai trebuie privita ca o entitate separata nici macar la nivel de energie . Deocamdata preturile cresc ele reflectind o situatia reala daca privim cresterea PIBului in toate tarile din UE . Romania are peste toate astea si o crestere economica sustinuta si previzibila in viitor .Gazul si benzina erau foarte ieftine .Consumul non necesar era si el la fel .Apa calda si gazul tot curgea fara limite . Pe nimeni nu mai interesa care sunt pierderile inutile din Sistemul de consum casnic si Industrial ca si cel din cladirile Guvernamentale sau cele private .Un jaf consumerist era vizibil peste tot . Ne vom invata sa traim si cu ajutorul unor costuri mai mici Procedurile megalomane ,ce faceau din consumator un risipitor energetic, vor inceta .Linistea societatii se va reechilbra pe masura ce ceteateanul va constientiza risipa .Noile legi ,ce tin de comportamentul cetateanului in societate ,vor fi parte a viitorului nostru model de convietuire .„Fudulia ” se va estompa pe masura ce accesul ,la resursele energetice, va costa foarte mult .Vremurile in care plateam un litru de benzina ca si echivalentul a 5 tigari nu se vor mai intoarce .Parcurile auto la nivel personal se vor goli ca si cele ce nu isi justifica existenta acolo unde statul consuma banii la modul risipitor .Tramvaiul,autobuzul si trenul isi vor revendica curind suprematia .Alte vremuri ne asteapta .Echilibrul este cuvintul e ordine al societatii viitoare .

    • @ bunul samaritean care spune lucruri de mare „bun simt” si @ toti criticii

      Romania, printre alte multe resurse, are, din belsug, cea mai mare si mai ieftina si cel mai curat combustibil disponibil (denumit si combstibilul #1) : EFICIENTA ENERGETICA !
      …neinteleasa, neaplicata, neglijata…dáia si suntem in infringement la CE pe acest domeniu..
      iar concluzia comentariului: „echilibrul este cuvintul de ordine al societatii viitoare”…nimic mai putin adevarat decit asta !

      @ toti criticii…in afara de critici la orice comentariu sau postare, explicati-le/justificati-le si propuneti vreo idee mai buna, oricit de proasta ar fi !

    • gazul și benzina erau foarte ieftine, nici măcar ieftine…uitași salariile noastre care sînt foarte mari, ar trebui să mai taie ciuc al nostru din ele și să mărească pensiile speciale, alea fiind foarte mici

  4. La iarna se va putea asigura independenta energetica numai daca se va restrictiona drastic consumul de hidrocarburi si energie electrica. Pesimistii ar spune ca „mai rau nu se poate” iar optimistii ar riposta „ba se poate” dar neutrii ar putea spune „ce nu te omoara te face mai puternic”. Ramane de vazut cum se va aplica Legea lui Ohm („om trai si om vedea!”)

    • AM EXPERIMENTAT IN ANII 1981-1989 din plin, aceste restrictii..de fapt, incepuser mai de mult, dar aia a fost perioada cea mai rea….

  5. SEN-ul romanesc este pe hartie. capacitatea de productie este din pix iar in realitate scade constant in loc sa creasca sau macar sa se mentina. multe unitati sunt depasite moral sau penalizate drastic de „revolutia verde” marxista si functioneaza la cote de avarie tehnica sau financiara (certificatele produse din pix de bruxellezii de lux le omoara lent dar sigur). fotovoltaicele si eolienele sunt o fantezie pentru un SEN echilibrat, asa ca…traiasca gazul rusesc!

  6. „Nu avem și nu vom avea indepentență energetică!”

    Foarte bine. Nici nu meritam.
    Si nu doar energetica nu avem.
    In curind nici macar un stat nu vom mai avea. La ce ne trebuie?

  7. – Uitați de programul de reconvertire a unor capacități pe cărbune , la gaz metan.
    Și asta ( la regim, aprox 1.600 MW putere instalata ) va însemna cam 2 miliarde de metri cubi de gaz metan anual și SUPLIMENTAR ca combustibil a acestor reconvertiri. De unde daca deja importam gaz rusesc ? Tot din Rusia.
    – Uitați că un grup nuclear va intra în reparație capitală.
    – Uitați că nu se lucrează nimic la cele două ( ipotetice) noi grupuri nucleare. Finanțarea e pe credit american că ” ai noștri” după ce au umflat pensile speciale/ de serviciu și salariile bugetare la nivel occidental, nu mai au bani nici pentru hârtie igienică. De aia deficitul e unde e. Cu agravantul că nu rambursează TVA , nu plătesc concediile medicale pentru a ” cosmetiza” cumva deficitul bugetar colosal .

    Deci independenta energetica nu exista matematic. Oricât se chinuie demnitarii să explice contrariul.
    Oricum sunt :
    – habarniști in domeniu.
    – temporar pe funcții și deci trebuie sa se îmbogățească ei și partidul care le oferă fotoliile.
    – fac tot felul de strategii rupte de realitate pentru simplul fapt că așa pretinde și presează comisia UE.

    Ai doare in basca.
    Timpul trece, leafa merge.

    De la președinte , trecând pe la primul ministru ( care nu are habar că producem motorina ) și terminând cu secretarii de partid, vice , sub vice , ș.a.m.d.

    Statul eșuat are caracteristici , trăsături comune. Oriunde in lume.
    Romanii le vad zilnic dar nu învață.

  8. De frica conflictelor sociale si-au dat mina , in Romania , psd cu pnl . E simplu sa asiguri pacea sociala pe banii contribuabililor . Mai ales cind ii poti lua cu japca legala . Ce e aia opozitie ?! De ce sa latre partidul din opozitie la cel de la guvernare ? Mai bine ne dam mina si asiguram pacea sociala impreuna .
    Mai ales ca in toata Europa cei care se declara liberali aplica politici socialiste . ue este o constructie marxista .

  9. Importam buleftrica chiar (si) din Ucraina! tara aia in razboi, canci petrol, nema gaze – noroc ca Vladimir cel Rau mai lasa sa curga gazele sa aiba la ce isi fierbe borsul ….

    Da ia sa vedem niste date …. Sursa :oec.world/en
    –––––––––––––––––––––––––––––––
    Electricity in Ukraine

    Exports
    In 2020, Ukraine exported $280M in Electricity, making it the 28th largest exporter of Electricity in the world. At the same year, Electricity was the 28th most exported product in Ukraine. The main destination of Electricity exports from Ukraine are: Hungary ($130M), Poland ($84.8M), Romania ($49.2M), Moldova ($12M), and Belarus ($2.99M).

    The fastest growing export markets for Electricity of Ukraine between 2019 and 2020 were Romania ($34.2M), Belarus ($2.97M), and Poland ($273k).

    Imports
    In 2020, Ukraine imported $196M in Electricity, becoming the 38th largest importer of Electricity in the world. At the same year, Electricity was the 56th most imported product in Ukraine. Ukraine imports Electricity primarily from: Slovakia ($148M), Hungary ($32.3M), Belarus ($7.77M), Russia ($5.28M), and Romania ($2.28M).
    ––––––––––––––––––––––––––––––

    Hm hm hm ..
    Ia sa mai vedem cum stau malorusii ,adica de unde au buleftrica :
    Neregenerabile (combustibili fosili) : 46%

    Regenerabile: 6% din care

    – Hidroelectricitate 5%
    – Eolian 0,62%
    – Solar 0,32%
    – Biomasă și deșeuri 0,09%

    Nuclear cca 50%

    Ukraine generates 153,552,460 MWh of electricity as of 2016 (covering 115% of its annual consumption needs).
    Sursa : http://www.worldometers.info
    ––––––––––––––––––––––––––
    Da ia sa vedem noi, noi ? Pe ce picior dansam?

    Neregenerabile (combustibili fosili) : 40%

    Regenerabile 43 % din care :
    – Hidroelectricitate: 29%
    – Nehidroelectric 15% dein care

    1) Eolian 10,67%
    2) Solar 2,95%
    3)Biomasă și deșeuri 0,86%

    Nucleara – 17%
    Consumul de energie electrică în România

    Romania imported 4,177,000 MWh of electricity in 2016 (covering 8% of its annual consumption needs).

    Romania exported 9,194,000 MWh of electricity in 2016.

    Da noi suntem champs in green energy ! Mai gren ca bradu .. gren cam ca ***** de gasca!!!
    Ca de gasca este creieul „europenilor” nostri care au inchis „murdarele” centrale pa carbune!!

  10. Articolul dlui Pacuraru este foarte util prin aceea ca fotografiaza o stare tehnica actuala, punctual, a situatiei din Romania in problema mai generala a energiei.
    Doresc sa “contribui” la aceasta dezbatere (fotografie), prin aducerea in aceasta a unor elemente stiintifice de “energy economics”, (asta e o stiinta !) atit de necesare in Romania actuala si care , in lipsa intelegerii acestora creeaza atit de multe confuzii in capul politicienilor si decidentilor politici si, implicit consecinte grave asupra tarii de care ei nici nu-si dau seama….si nutresc speranta ca poate cineva din establishment isi va arunca o privire pe acestea de mai jos.
    “To put the ducks in a row”, de la inceput trebuie subliniat ca INDEPENDENTA ENERGETICA (energy independence), NU ESTE si nu trebuie confundata cu SECURITATEA ENERGETICA (energy security).
    In realitate, exista sisteme globale si regionale de energie (resurse primare si chiar finale-electricitatea) interconectate si daca ne gindim (gresit !) doar la “independenta” (balante energetice de cerere/furnizare), conteaza in mod critic, care e situatia si in alte state, cum evolueaza, mai ales “la vecini”. A avea sa nu resurse energetice nu este foarte relevant (voi arata o situatie “limita”a Japoniei-dependenta 94% de resurse externe !) si aici, intra in ecuatie si faptul daca ai si mijloacele tehnologice cu care sa valorifici aceste resurse (INDIFERENT DE UNDE LE AI !).
    In consecinta conceptualizarea notiunii de INDEPENDENTA ENERGETICA se materializeaza prin conceptul mult mai robust de SECURITATE ENERGETICA si , de aici, se intra in zona (periculoasa) a “politicii energetice” (un alt exemplu de interpretarea la limita a notiunii de “Securitate Energetica”, ar fi, de exemplu, responsabilitatea sistemului energetic de pe coasta de vest a Arabiei Saudite – o tara ïndependenta energetic” !!! Din acest sistem, moscheile Mecca si Medina sunt alimentate cu energie electrica si apa, iar, cum Regele Arabiei Saudite este custodele acestor moschei – inima islamismului- orice intrerupere in alimentarea acestora, “se plateste cu capul” (este o expresie de imagine, dar, nu prea departe de realitate !).
    Revenind “la oile noastre” sa vedem ce este SECURITATEA ENERGETICA, definita “by the book”
    Ea contine 4 elemente mari si late:
    – Sa fie disponibila oricind pentru oricine
    – Sa fie sigura; (adica Serviciul-subliniez -SERVICIUL – sa fie ferrite de intreruperi accidentale grave, calitate conforma, capacitate de remediere mare si imediata, etc. etc.)
    – Sa fie economica pentru oricine
    – Sa fie sustenabila (mediu, reducerea emisiilor, minimizarea impactului asupra mediului, regenerabile, economie circulara, etc.)
    Deci, definitia SECURITATII ENERGETICE, defalcata pe elementele de mai sus (care la rindul lor se defalcheaza mai departe in mod specific), constituie scheletul POLITICII ENERGETICE.
    “Bottom line is”: politicienilor le e mai usor sa inteleaga si sa justifice electoral notiunea de “independenta energetica”, prin asta ei intelegind doar existenta unor resurse locale si inexistenta importurilor, pe cind a vorbi (SI GARANTA) cetatenilor SECURITATEA ENERGETICA (care este in fisa postului politicienilor) e o treaba infinit mai grea….si riscanta

    In incheiere, sa ne uitam putin cum e cu INDEPENDENTA ENERGETICA si/sau SECURITATEA ENERGETICA a Japoniei – stat fara „independenta energetica” ( e 94% dependent de importuri) si, sa reflectam putin asupra acestora de mai sus.
    (NB un oarecare prim-ministru dambovitean, pe nume mihai tudose, “a ratat” ocazia sa-l intrebe pe Prim Ministrul Shinzo Abe al Japoniei, (Dumnezeu sa-l odihneasca, cum spunem noi crestineste, desi el a fost de religie Shintoista) despre cum face Japonia politici energetice, si a preferat sa-si dea demisia cu 1 zi inainte de intilnirea oficiala, dupa o “sueta” cu alt mare politician “de renume mondial” pe nume l.dragnea. In cultura, etica-nu neaparat diplomatica (si religia) japoneza, a nu te prezenta la o intilnire programata cu 1 an inainte este cu mult mai mult decit o jignire personala ci un afront adus tarii-Japonia, pe care Abe o reprezenta la acea vreme…Cred ca repercursiunile si daunele aduse relatiei cu acest stat (mare putere financiara, si tehnologica) se vor intinde pe foarte, foarte multi ani !…ce sa mai vorbesc de un presedinte al nostru care s-a facut ca nu vede si n-a facut nimic ca sa apere onoarea noastra si sa repare cumva ceva din penibilul situatiei…Abe s-a intilnit pina la urma cu madam firea). Interesant este ca nu am vazut vreo reactie negativa la nici unul dintre politicienii nostril, la o problema de bun simt personal, nu de nivel de stat. Asta e nivelul nostru de educatie…ca tot vorbim pe aici articole intregi despre „educatie”.

    Deci, citez din politica / securitatea energetica a Japoniei

    https://www.fepc.or.jp/english/energy_electricity/energy_policy/index.html

    Energy is the foundation that supports all human activities.
    Japan cannot keep developing without establishing an energy supply-demand structure that realizes a stable energy supply system which imposes a light burden on society.
    However, Resource-poor Japan’s energy supply-demand structure is vulnerable.
    When promoting the energy policy, it is important to look at the entire supply chain of energy from production and procurement to distribution and consumption in order to tackle mid- to long-term issues after clarifying basic viewpoints.
    The point of the energy policy is to first and foremost ensure stable supply (“Energy Security”), and realize low cost energy supply by enhancing its efficiency (“Economic Efficiency”) on the premise of “Safety.” It is also important to make maximum efforts to pursue environment suitability (“Environment”).
    Resource-poor Japan is dependent on imports for 94% of its primary energy supply. Japan’s energy supply structure is extremely vulnerable. Following the two oil crises in the 1970s, Japan has diversified its energy sources through increased use of nuclear energy, natural gas and coal, as well as the promotion of energy efficiency and conservation.
    Despite these improvements, oil still accounts for about 40% of Japan’s primary energy supply, and more than 80% of imported oil comes from the politically unstable Middle East. Moreover, prospects for importing electricity from neighboring countries are very poor because Japan is an island nation. In addition, there is an urgent need for global warming countermeasures such as reduction of carbon dioxide emissions from the use of energy. To ensure Japan’s stable electricity supply, it is crucial to establish an optimal combination of power sources that can concurrently deliver energy security, economic efficiency, and environmental conservation, while placing top priority on safety.
    For the future, it is important for Japan’s energy mix to continue to include a certain level of nuclear energy premised on ensuring safety, while maximizing the use of renewable energy and using a reasonable proportion of thermal power considering the stability of fuel supply.

    The “Strategic Energy Plan” decided by the government in April 2014 also states that nuclear power is as important base load power source that can, strictly premised on safety, contribute to the stability of the supply and demand structure of energy.

    In June 2015, a plan was announced to maintain the proportion of nuclear power at 20 to 22 percent in the energy mix in 2030.

  11. Corolarul celor de mai sus:
    – Romania ar trebui sa-si asigure ori INDEPENDENTA, ori SECURITATEA (ce vrea ea si ce inteleg conducatorii ei prin astea), ca si cum nu am avea resurse energetice ! (daca Dumnezeu ne-a bagat ceva in sarsana, asta sa fie bonus, dar, se vede clar ca asta mai mult ne incurca decit sa ne ajute…vezi eternele discutii despre gaze-cit avem, unde avem, ce facem cu ele, etc. sau, ce vint avem ce soare avem , sau, ce biomasa avem cita avem, si toate astea de ce le avem ???…si ce sa facem cu ele, daca sa facem ceva si toate prostiile astea de zi cu zi)
    – Daca am considera ca am fi ca Japonia, din acest punct de vedere, atunci, ar trebui sa-i luam la intrebari pe unii de ce nu avem AGRI, de ce nu suntem conectati la Alexandopolis, de ce nu avem interconectari 20% cu vecinii, de ce nu avem capacitati „securitare”, de ce, de ce, de ce?…si, fiind o problema de SECURITATE, atunci, sa o tratam ca atare…inclusiv ca in Arabia Saudita…sau, pur si simplu desfiintam partidele care au avut in programele lor de guvernare problema securitatii energetice…dar, neexistind nici un partid cu o äsemenea initiativa”, nu desfiintam nimic si mergem inainte, ca, „merge si asa”…

  12. Corolarul # 2 la cele de mai sus, care e, sa recunoastem, un subiect foarte interesant de dezbatut:
    1. oare nu fiecare stat vrea „sa fie independent energetic” ? (cum am vrea sa fim si noi, fara sa intelegem exact semnificatia acestui termen)
    2. cum ar fi posibil si ce s-ar imtimpla ca fiecare stat sa-si realizeze „visele de independenta” energetica ? raspunsul este: IMPOSIBIL intr-o lume a interdependentelor si mai ales, existenta pietelor si regulilor
    3. ce face un stat (cum spuneam Japonia) care este DEPENDENT de resurse, dar are coeficientul de SECURITATE ENERGETICA cel mai mare din lume (SUA e pe 3):
    – isi „SECURIZEAZA” RESURSELE (concesiuni petroliere in Orientul Apropiat, JV cu companii locale, etc.), cam ce faceam si noi pe vremea comunistilor de trista amintire prin Libia, Iran, etc.) concesiuni de carbunii in Australia si Indonezia, ;
    – isi „SECURIZEAZA” importurile de gaze din Qatar, Iran, SUA
    – isi „SECURIZEAZA RESURSELE”prin tehnologiile pe care le livreaza alora
    – isi dezvolta alte resurse „locale” – energie nucleara (comb din SUA), ceva carbuni locali, regenerabile cit mai multe;
    – ridicarea eficientei energetice la cel mai inalt nivel din lume (Japonia este recunoscuta ca tara cu eficienta cea mai mare in utilizarea energiei primare;
    – valorificarea/reciclarea deseurilor

    Prin toate acestea, prin DIVERSIFICAREA RESURSELOR, partenerilor, TEHNOLOGIILOR si eficienta, Japonia cea dependenta a devenit INdependenta (pardon…IN SIGURANTA=IN SECURITATE)

    food for thought

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru este consultant în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României. (2013) Este autorul cărților „Romania – Energie si Geopolitică” (2018) și „Energia – o problemă de securitate națională” (2022), precum și a numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro