Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Anticomunismul uselist: Obsedantul deceniu redux

Vladimir Tismaneanu septembrie 20, 2013 Politica & Doctrine, Societate/Life
66 comentarii 2,650 Vizualizari

Nu sunt singurul care urmareste cu interes plasmuirea ultra-mediatizata a anticomunismului uselist. Fenomenul este deopotriva ideologic si sociologic. Privesc, nu fara uimire, metamorfozarea lui Victor Ponta in cruciat al justitiei politice. Cartea Doinei Jela “Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste” a aparut la Humanitas in 2001, deci in plina guvernare Nastase. Presedintele Romaniei era Ion Iliescu. Premierul Adrian Nastase, lider al PSD, vorbea dispretuitor despre maniacii care nu fac altceva decat “sa linga dosare”. Au aparut ulterior, la Polirom, sub egida IICCR, volumele semnate de Mihai Burcea, Marius Stan si Mihail Bumbes din “Dictionarul ofiterilor si angajatilor civili ai Directiei Generale a Penitenciarelor” (1948-1989). Avem seria de volume “Analele Sighet”, un veritabil tezaur al memoriei. Aici vad eu esenta unui demers intr-adevar onest: in a refuza mitul national stalinist al unei cezuri, al unei rupturi radicale in istoria crimelor MAI (deci ale Securitatii).

Un securist precum Aurel Mois si-a inceput cariera in anii stalinismului dezlantuit, a ajuns in functii de varf in anii lui Ceausescu. La fel Plesita, Doicaru, Macri, Vasile Gheorghe, Stamatoiu etc E bine ca s-a urnit , in fine, mecanismul aducerii in fata instantei a tortionarilor. Este insa problematica (ma exprim eufemistic) mentinerea interesului public strict asupra primelor doua decenii de dictatura.

Ne oprim asadar in 1964. Dupa aceea a fost lumina, pace, demnitate. Crimele de dupa acel moment sunt lasate de-o parte. Ca si pe vremea lui Ceausescu. Reabilitari de tip comunist, cum observa istoricul Mircea Stanescu. Romania traieste epoca Gomulka din Polonia: tortionarii din anii 50 sunt investigati (ori, mai precis, doi dintre ei), Securitatea doarme linistita, activistii se amuza. Ultimul sef al Securitatii, omul specializat in anchetarea disidentilor, generalul Iulian Vlad, o duce minunat. Participa la lansari de carti, se pronunta ca un intelept al Cetatii. Nu Securitatea a comis crimele, ci diversii sociopati. Cat despre PCR, tacere. Decomunizarea se rezuma la efecte de studiou, interviuri in serie, iesiri la rampa. Crimele regimului totalitar de dupa 1964 sunt lasate in plata domnului. Ale domnului Ion Iliescu.

Este absolut normal ca Visinescu si Ficioru sa fie adusi in fata justitiei, sa raspunda pentru faradelegile comise. La fel de normal este sa se actioneze cu maxima urgenta pentru condamnarea asasinilor lui Gheorghe Ursu, a celor care s-au ocupat cu anchetarea si torturarea muncitorilor grevisti din Valea Jiului (august 1977) si a protestarilor de la Brasov (noiembrie 1987).

Urmaresc consternat parada vanatorilor de tortionari. Nimic despre anchetele Securitatii, inainte si dupa 1964. Tacere sepulcrala despre rolul PMR/PCR, despre UTM-ul lui Virgil Trofin si UASR-ul condus de Ion Iliescu, despre diversii procurori militari, presedinti de complete de judecata. Se propun legi de un ridicol desavarsit, pe diverse televiziuni se pronunta tot felul de justitiari de ultim ceas. Se scrie despre directorii de penitenciare (confundate grabit cu lagarele de exterminare) ca cum nu ar fi aparut volume intregi pe acest subiect. Este apoteoza amneziei invaluita in mantia unei memorii contrafacute. Calaul Enoiu stia ce stia atunci cand ii spunea uneia din victimele sale: “Marturiseste, nenorocitule, noi va omoram si tot noi va vom reabilita”.

Guvernul Ponta si oamenii sai se ocupa cu cu reabilitarile, asemeni politrucilor din anii cand “obsedantul deceniu” era cliseul menit sa acopere faptul ca oroarea nu se terminase in 1965, odata cu venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu si a grupului sau de activisti comunisti. Noii Patilineti sunt neobositi, zelosi si pusi pe fapte mari…

http://www.humanitas.ro/humanitas/lexiconul-negru

http://www.polirom.ro/catalog/carte/dictionarul-ofiterilor-si-angajatilor-civili-ai-directiei-generale-a-penitenciarelor-volumul-i:-aparatul-central-1948-1989-3475/

Recomandari:

Despre teroarea din anii 50:

http://filmandmemorii.blogspot.com/search/label/Ac%C8%9Biune%20%C8%99i%20atitudine

Despre utilizarea politica a psihiatriei in actiunile impotriva disidentilor, in URSS si in alte state comuniste, inclusiv Romania lui Nicolae Ceausescu:

http://www.lapunkt.ro/2013/09/20/disidenta-si-nebunie/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "66 comments" on this Article:

  1. Horatiu spune:

    Aristotel Stamatoiu de ce era tortionar? Puteti fi, va rog, mai concret?

    • Cum stim, generalul de securitate Stamatoiu era un tehnocrat. Ori poate un apicultor onorabil :) Figureaza in “Lexiconul negru” la paginile 258-259.

      • Horatiu spune:

        Domnule profesor, daca intentionam sa va iau la misto, sa stiti ca o faceam. Cu stil.

        Dar intrebarea mea chiar era serioasa, lipsita de orice ironie, si ramane, cred eu, legitima.

        Si ca sa fiu, sper, convingator in demersul meu, va spun ca eticheta de “tehnocrat” pentru Stamatoiu (stiu ca absolvise ASE-ul) e total irelevanta pentru mine. Nu ma indoiesc ca pot exista tortionari cu diploma de facultate. Facuta la zi si cu note mari, luate chiar “pe bune.” Ori care au studiat pianul sau violoncelul.

        “Lexiconul negru” nu cred ca are o editie online, spre a o consulta acum. Voi incerca insa sa-mi procur lucrarea. Dar, pentru nevoia de claritate si adevar din postarea dumneavoastra de acum, va intreb din nou, la fel de serios ca in precedentul meu comment: de ce era Stamatoiu un tortionar? ale cui unghii le-a smuls? cine a fost, eventual, ucis din ordinul lui?

        Daca nu puteti oferi un raspuns – dumneavoastra, in calitate de semnatar al postarii, cu ceea ce cunoasteti, direct sau indirect – nu e nicio suparare.

        Va multumesc si va stimez.

        • Generalul Stamatoiu a fost ministru secretar de stat la Ministerul de Interne intre 20 aprilie 1982 si 22 decembrie 1989. Deci este responsabil, daca nu juridic, in orice caz moral, alaturi de ceilalti capi ai Securitatii, de crimele comise in acea perioda, inclusiv anchetarea bestiala a muncitorilor de la Brasov (noiembrie 1987) si asasinarea, de catre ofiteri ai Ministerului de Interne, a inginerului Gheorghe Ursu. Nu trebuia sa foloseasca el instrumentele de tortura (fizica ori psihologica). Nici Heydrich ori Kaltenbrunner nu o faceau.

          • Horatiu spune:

            O nuantare utila.

            Dar, in rest, analogiile sunt deplasate.

            In privinta lui Heydrich: a orchestrat “Noaptea de Cristal”, in noiembrie 1938. Iar in anii 1941-1942 s-a ocupat de deportarile de evrei din Est, cu un zel impresionant care a impus asasinarea lui. Daca anul 1945 l-ar fi prins in viata, ar fi sfarsit la Nurnberg.

            Iar despre Kaltenbrunner: criminal de razboi cu acte in regula, condamnat si executat la Nurnberg.

            Ca o paranteza: m-am intrebat mai mereu de ce a fost nevoie ca oameni din Centrul de Informatii Externe condus de Stamatoiu sa ancheteze problema 100% “interna” de la Brasov, din (va corectez) noiembrie 1987…

            • Multumesc, am corectat anul.

            • victor/victoria spune:

              Analogia cu Heydrich ori Kaltenbrunner nu este ABSOLUT deloc deplasata ci este perfecta. Asta nu intelegeti nici dvs. si nici alte cateva milioane de romani; nu aveti idee prin ce am trecut si cu ce regim am avut de-a face (si din pacate inca avem). Daca nu ati apucat vremurile dinainte de ’89 puteti citi analize si marturii despre acest regim criminal.

            • Multumesc pentru precizare. Analogia era legata de mesaj: nici Heydrich, nici Kaltenbrunner nu smulgeau unghii. In plus, it’s news to me faptul ca Heydrich a fost asasinat pentru ca se ocupa de deportarile de evrei. Dar propun sa nu ne indepartam de subiect (ma refer la Horatiu).

            • Doina Jela doina jela spune:

              Imi permit sa mai vin si eu cu o nuantare, sper utila, dupa ce va salut pe toti, multumindu-i intai dlui Tismaneanu.
              Cartea mea – care se gaseste pe site-ul Memoria dupa care poate fi descarcat de oricine, gratuit, atentie, nu e vorba de revista Memoria e la Bucuresti, ci de site-ul administrat de dna Lidia Bradley – se refera nu doar la tortionari, adica la oameni care au smuls unghii, ci la unelte ale represiunii comuniste, de aceea e prezent acolo si generalul Stamatoiu.

      • par-alb spune:

        dle profesor, in RO nu se cunoaste (sau se ignora voit) procesul de la Nurnberg.
        Nu au fost condamnati acolo doar faptasii ci si ideologii.
        ROsenberg a fost condamnat la moarte desi probabil nu a dat vreo palma cuiva.
        Condamnarea lui Ficior nu poate absolvi pe nimeni de condamnarea SI a lui Iliescu.

  2. Petru Clej Petru Clej spune:

    Vladimir, te-aș întreba dacă urmărirea penală a doi foști comandanți de lagăre de exterminare comuniste, azi în vârstă de 88, respectiv 86 de ani, este un lucru salutar și dacă are valoare educativă. Faptul că alți demnitari comuniști nu au fost urmăriți în justiție diminuează legitimitatea acestei acțiuni?

    • Petru, ma mir ca tocmai tu folosesti concepte discutabile. Nici Ramnicu, nici Periprava nu au fost lagare de exterminare. Ca unii folosesc aceste hiperbole pe varii televiziuni, e treaba lor. Ramnicu a fost penitenciar, Periprava lagar de munca fortata. Ambele sinistre, orori, intreprinderi criminale, dar nu “lagare de exterminare”. Auschwitz a fost lagar de exterminare. Karaganda, in anii 30. Canalul (asa a fost conceput). Mi-e teama ca excesul de indignare poate umbri distinctii semantice esentiale.

      Este vorba de acuratetea terminologica esentiala in asemenea demersuri. Cum incadrarea genocid nu este conforma Conventiei Internationale. Distrugerea unor colectivitati sau grupuri din motive politice nu e, conform Conventiei, genocid. Dar e omor deosebit de grav, crima impotriva umanitatii. Cred ca stii acest lucru. Cum probail stii ca Parchetul nu ar fi deschis investigatiile daca nu s-ar adoptat, in 2011, Legea promovata de IICCMER (proiectul a fost conceput de Monica Macovei si Ioan Stanomir, cred ca a lucrat si cercetatoarea Raluca Grosescu) privind imprescriptibilitatea omorului deosebit de grav.

      Nici Visinescu, nici Ficioru nu au fost demnitari comunisti. Au fost ofiteri MAI. Demnitari comunisti: Bobu, Postelnicu, Iliescu etc Articolul meu indeamna la luciditate si la pastrarea prorpietatii termenilor. M-as bucura daca l-ai citi in aceasta cheie.

      In rest, sunt convins ca nu te indoiesti ca sustin aceste investigatii, indiferent de varsta celor acuzati de crime impotriva umanitatii. Am propus, in numele IICCMER, investigarea lui Enoiu. Nu era un adolescent :)

      • Petru Clej Petru Clej spune:

        Scuze, în legătură cu folosirea termenului “lagăr de exterminare”. La ce m-am referit este dacă din punctul tău de vedere faptul că foști demnitari comuniști nu au fost acționați în justiție pentru infracțiuni grave reduce legitimitatea urmăririi penale a unor foști ofițeri MAI precum Vișinescu sau Ficior. Asta era întrebarea.

        • Petru, in mod evident tu stii bine ce gandesc. Cunosti scrierile si opiniile mele. Se poate sa gandim diferit. Nu e nimic grav. Repet, este salutar ca sunt urmariti in justitie acesti directori de pentienciare din primele doua decenii de teroare comunista. Nu este salutara limitarea la acea perioda.

          • Petru Clej Petru Clej spune:

            Vladimir, știu foarte bine ce gândești, dar sunt unii care susțin linia: “ce rost are să judecăm niște boșorogi inofensivi când majoritatea abuzurilor comuniste, mai vechi sau mai recente, rămân nepedepsite”. De parcă ar fi de ales între una și alta.

            • “Bosorogii” au fost criminali, trebuie judecati. Varsta nu este o circumstanta atenuanta cand e vorba de crime impotriva umanitatii. Papon, in Franta, era si el in varsta…

      • Peter Manu spune:

        In “Bloodlands”, Snyder insista asupra faptului ca Auschwitz nu este prototipul lagarelor de exterminare, pentru ca a evoluat repede (impreuna cu exteindera la Birkenau) in lagar de munca fortata. Dupa Snyder, prototipul lagarelor de exterminare sunt Treblinka si Sobibor, unde rata mortalitatii a fost de 98%.

  3. casandra spune:

    Observ ca IICCMER are un rol important acum în aducerea în faţa justiţiei a acestor persoane învinuite de crimă, genocid şi alte fapte penale foarte grave.
    Ştiti cumva câte asemenea personaje au fost aduse în faţa justiţiei pe baza cercetarilor IICCMER, în anii trecuţi? Câte cercetări la faţa locului, în gropile comune s-au efectuat şi câte dosare penale s-au deschis pe aceste baze? Desigur, mă refer la cercetări care să fi adresat şi perioadele şi cazurile pe care le-aţi amintit în textul de azi.

    • Am raspuns d-lui Clej. Nu exista cadrul legal care sa permita deschiderea anchetei judiciare. Da, au fost propuse numeroase cazuri, soldate mereu cu NUP.

      • Hannibal Lecter spune:

        V. Tismaneanu : 1) ” Nici Visinescu, nici Ficioru nu au fost demnitari comunisti. Au fost ofiteri MAI. Demnitari comunisti: Bobu, Postelnicu, Iliescu etc ”
        2) ” Da, au fost propuse numeroase cazuri, soldate mereu cu NUP.”

        Care numeroase cazuri au fost propuse dintre demnitari ? A fost si cazul Ion Iliescu propus ?

        • Sunteti unul dintre cei mai informati comentatori pe forumurile de pe ” Contributors”. Presupun ca stiti ce s-a facut. Domnii Oprea si Olaru va pot oferi detalii despre NUP-urile in serie din perioada cand conduceau IICCR. Textul meu spune clar ca abia acum se poate spera sa se porneasca actiuni judiciare (Legea imprescriptibilitatii, viitorul Cod Penal). In legatura cu Ion Iliescu, poate ii intrebati pe senatorul PNL Sorin Iliesiu si pe generalul Dan Voinea :)

          Ii indemn pe cititorii acestui forum sa citeasca binevenitele si necesarele interventii ale doamnei Doina Jela (ii multumesc pe aceasta cale).

    • Doina Jela doina jela spune:

      Pentru Horatiu, aici, Lexiconul negru. http://www.memoria.ro/carti/carti_integrale/
      pentru Intelectualul sovaielnic, o nemtoaica foarte tanara, care stie bine romaneste, Julie Trappe, a facut o teza de doctorat pe tema care va intereseaza, i-am pierdut urma, nu mai stiu daca s-a tradus in romaneste lucrarea ei. Ea a urmarit demersurile regretatului Vasile Paraschiv, toate soldate cu NUP, ba mai mult decat atat, Vasile Paraschiv a fost amenintat cu moartea de copiii tortionarilor sai in perioada cand ii chemase in judecata pe acestia, la Ploiesti. Au mai fost demersuri initiate de AFDPR, impotriva lui Gheorghe Craciun, despre demersurile fiului lui GHeorghe Ursu exista mai multe informatii pe internet. Toate s-au soldat cu NUP si tergiversari, tortionarii anilor 70-80 fiindca inca in viata si prosperi, pensionari daca nu respectabili oameni de afaceri cu conexiuni in politica si justitie, sau bunici care tin la imaginea lor de bunici. Un demers in justitie care le sifoneaza macar aceasta imagine si tot e mai bun decat nimic. E important să avem o dovadă ca nimeni si nimic nu le poate garanta calailor ca faradelegile lor vor ramane nepedepsite.

      • amanda13 spune:

        Intervin numai pentru a-i multumi doamnei Doina Jela pentru informatii si link, cel din urma este atat de bine venit pentru cei ca mine care nu traiesc in tara. Tocmai am downloadat cartea. Ultima dumneavoastra fraza sintetizeaza ceea ce simt si eu.

  4. Intelectual sovaielnic spune:

    Distinctia pe care o faceti intre perioada 1964 si cea ceausista este evidenta. Se poate, eventual si sub presiunea presei si a opiniei publice, sa fie tradusi in justitie Visinescu si Ficior.
    Dar perioada de dupa 1964 ramine tabu, caci nu se ataca prietenii de gasca.
    Ar fi utila o revedere a imaginilor difuzate de televiziunea romana dupa 22 decembrie 1989 : generalul Iulian Vlad, seful Securitatii lui Ceausescu, gingurea alturi de Iliescu si Brucan. O scena extraordinara in care Vlad explica unui subordonat securist : “Pai bine, baiatule, n-am dat ordin sa nu se traga ?”
    Culmea e ca cred ca era adevarat. Lovitura de stat n-ar fi putut niciodata izbuti fara complicitatea unor virfuri ale securitatii. De unde imunitatea lor. Inca odata, e vorba de o solidaritate de gasca !

    • dusu spune:

      sper sa nu fie considerat off-topic ;atita cerneala curge doar ptr ca ceea ce s a intimplat atunci in 89 este secret,iar participantzi conshtientzi au fost destui de putzini de o parte.
      shtiu ca domnul Tismaneanu face referire cu ´´revolutie furata´´la acele evenimente si sint convins ca are argumentele profesionistului.
      ptr mine a fost o rascoala,repede stinsa cu gloantze,dupa care organili au trecut la infaptuirea rivolutziei.tot ce am trait atunci,chiar daca am cazut citeva zile in plasa manipularii,dovedeste ca totul a fost o tragi comedie cu regie.ca azi prim ministrul acestei tzari spune ca celor 35 bugetari ai statului l -i se va retzine din pensie,este inca o dovada a cinismului comunistilor care se shtiu de nepedepsit.

    • zebra spune:

      @Intelectual sovaielnic

      este un fals ca securistii n-au tras dupa fuga lui Ceausescu;

      iata un document nepublicat timp de 22 de ani in presa romana (oare de ce?!):

      http://romanianrevolutionofdecember1989.com/text-of-securitate-general-iulian-vlads-29-january-1990-declaration-identifying-the-terrorists/

      va multumesc

      • intelectual sovaielnic spune:

        @zebra

        • intelectual sovaielni^c spune:

          @zebra
          Va rog sa ma scuzati. Din motive necunoscute, raspunsul meu a disparut.
          Iata-l din nou.
          N-am afirmat niciodata ca securistii n-ar fi tras, ci doar ca generalul Iulian Vlad declarase ca el a dat ordin sa nu se traga, fapt care e plauzibil. Scena o am inregistrata pe caseta.
          Chiar daca n-a facut direct parte din complot, Vlad fusese informat de lovitura de stat in pregatire. Mare vulpoi, a décis in mod “curajos” sa se situeze de partea complotistilor, cind era clar ca acestia erau victoriosi.
          Pentru asta,el si alte virfuri securiste au fost lasati in pace. In afara unor nesemnificative saptamini cind a fost arestat, Vlad n-a patit si nu va pati nimic. Din nou, nu se ataca prietenii de gasca.

  5. cornel spune:

    Ponta incearca sa consoleze un arhitect fara servici:

    -Stiti, daca nu as fi premier, as proiecta case!
    -Stiti, daca nu ati fi premier, as face acelasi lucru.

    De fapt bancul era cu Basescu dar atunci n-ati fi avut simtul umorului :)

  6. virgil spune:

    Domniulor hai sa fim seriosi. daca se dorea cu adevarat ceva se facea pana acu. Tot ce se intampla acum este praf in ochii populatiei doar ca sa demonstram ca unii sunt mai anticomunisti decat ceilalti. Nimeni nu a pornit o “decomunizare” seriaoasa si oricum daca nu s-a facut in 90 (pentru ca noi munceam nu gandeam” cu siguranta nu se va face nici acu. Toti cei care au fost in structurile care putea face ceva si-au implementat orgoliile si sau obsesiile eventual mascandu-si trecutul maculat. Nici macar CDR (care la vrea respectiva nu fusese infestata de fostii comunisti nu a reusit si nu a avut puterea politica sa faca curatenie. La ce ne-ar folosi acu ? La satisfacerea nevoii de propaganda pentru diversi politruci aflati pe diverse nivele de comanada.

    • dusu spune:

      ce bine ca sintetzi tinar !
      ce pacat ca scrietzi despre lucruri pe care nu le cunoashtetzi dar avetzi cunoshtintza

  7. Andrei George spune:

    Stimate domnule Tismăneanu,

    Mi-e groază de împinsul gunoiului sub preș- lucru încercat de dl.Ponta și colaboratorii (inclusiv mass-media) în ultima perioadă. Niște caracude precum Vișinescu și Ficior vor fi judecate într-un climat totalmente necorespunzător pentru adevărata justiție- iar dacă au avocați bjuni vor scăpa fără probleme. Cei cu adevărat vinovați dispar într-un mod elegant sub perdeaua de fum stârnită de dl.Ponta și compania. Așa cum polemizam cu dl.Clej- n-am văzut nici cea mai mică mențiune referitoare la procurorii și judecătorii care au trimis victime la închisoare- deși cred că mai sunt printre noi- și poate chiar activi- procurorii care au activat în cazul Goma, în Valea Jiului în 1977 sau la Brașov, peste 10 ani. Aș fi cu adevărat curios dacă dna. Macovei, dl.Ponta sau dna. Stanciu au la activ vreun dosar politic- ca să știm și noi. Iarăși tovarășul general Topliceanu- dacă mai trăiește- cred că își consumă bucuros pensia- fără să-l fi trimis nimeni în judecată pentru 1989 și amenințarea că vine cu armata peste Cluj. Procurorii care au judecat cazurile Chesaru sau Băcanu oare ce mai fac ? Acuma dacă vorbim despre responsabilitate cred că un procuror- care avea posibilitatea să facă dreptate chiar și în anii 50- e mult mai important în ierarhia regimului decât un Vișinescu . Dar vom rămâne cu Vișinescu și vom fi foarte încântați că în urma coabitării reușite securiști din ambele tabere își pot da mâna peste un popor mințit continuu.

    • MIHAI 2 spune:

      Imi cer scuze ca va corectez , dar sintagma ”procurorii care au judecat cazurile” nu este corecta semantic. Cel putin in acele timpuri procurorii ancheta. . De judecat judecau judecatorii. Este adevarat ca in ultimii 8 ani incetul cu incetul Sectia Penala a Inaltei Curti a fost ”primenita” de judecatorii de cariera care au fost inlocuiti cu procurori de cariera si ca acum in procesele decisive pentru reformarea Romaniei chiar se intampla ca ”procurorii judeca” TOTUSI , va rog sa retineti ca odata cu promovarea lor in noua pozitie respectivii procurori au fost re-inventati cu titulatura de ”judecatori” Deci doar in fapt ”procurorii judeca” , formal s-a respectat cu strasnicie diviziunea muncii.

    • tzu spune:

      Fara sa vreau sa va contrazic intrutotul si numai pentru ca dumneavoastra sa cunoasteti mai bine realitatea :
      În ședința publică din 23 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, l-a condamnat pe generalul Topliceanu (comandant al Armatei a IV-a în perioada Revoluției) pentru reprimarea manifestanților de la Cluj la următoarele pedepse [6]:
      10 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal și degradarea militară, prevăzută de art.67 Cod penal, pentru instigare la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art.25 raportat la art.174 alin.1, art.175 lit.e, art.176 lit.b, cu aplicarea art.75 lit.a, art.74, art.76 și art.13 din Codul penal, precum și
      7 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal și degradarea militară, prevăzută de art.67 Cod penal, pentru instigare la tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art.25 raportat la art.20, art.174 alin.1, art.175 lit.e, art.176 lit.b, cu aplicarea art.75 lit.a, art.74, art.76 și art.13 din Codul penal.

      • Andrei George spune:

        A, în sfârșit o veste bună. Care n-a prea fost difuzată în București. Să sperăm că ”bravul” tovarăș gral își va ispăși toată pedeapsa.

  8. Lupul Monarhist spune:

    Urmaresc consternat parada vanatorilor de tortionari. Nimic despre anchetele Securitatii, inainte si dupa 1964.

    Dl. Tismaneanu – totusi e un inceput. Cred ca e prea devreme sa tragem concluzii. In interviul de la Gandul live, presedintele executiv IICCMER Andrei Muraru a explicat de ce investigatiile merg greu. Unul din motive este numarul redusi de procurori care se ocupa de astfel de cazuri, comparativ spre exemplu cu ce se intampla in Polonia. Eu sper ca va veni si randul securistilor. Timpul ne va arata daca aceasta intiativa are un caracter selectiv sau nu.

  9. doru spune:

    Este perfect adevărat. Crimele comise după ’64 au fost lăsate în plata domnului … Ion Iliescu. USL-ul nu face altceva decât să deschidă o supapă pe unde dreptatea ne apare ca un circ greţos. Cinismul domnului Ponta Victor de a cere ca cei care au îndurat atrocităţile sistemului să fie despăgubiţi din pensiile torţionarilor îl întrece pe cel al părinţilor săi spirituali. Sunt convins că acestui om noţiunea de demnitate îi repugnă ca şi acelea de adevăr, dreptate …De altfei, dacă le-ar lua în serios, în spiritul lor, şi, dacă prin absurd, ar avea o licărire de bun simţ, ei, bine, licărirea aceea l-ar ucide. Personal, mi s-a întâmplat ca spusele lui Enoiu să le aud şi din gura altor ‘domni’ din sistem. Şi cred că nu sunt singurul. Avea perfectă dreptate regretatul I.P. Culianu când vorbea despre stupiditatea securităţii, însă pierdea din vedere răutatea şi viclenia, fără de care prostia nu poate exista şi în faţa cărora un om pierde întotdeauna. Şi sunt destul de exersaţi în modul lor pervers de a acţiona mai ales după ce, sub presiuni externe, au fost obligaţi să nu mai lucreze la vedere ca până în 1964. Doar o exemplificare. S-a încercat din răsputeri, după cum ştiţi, ca mişcarea din 15 Noe. de la Braşov să fie minimalizată. S-au făcut atunci arestări, deportări etc. Credeţi că ceilalţi, unii dintre ei, cel puţin, mai ales cei care vorbeau despre adevărata dimensiune a mişcării pe unde puteau, au fost premiaţi, cumva? Sau cererea publică a lui Ion iliescu de a fi identificaţi şi luate măsuri asupra celor care au participat la mişcarea din Piaţa Universităţii peste tot în ţară, credeţi că a rămas fără răspuns. Dacă a făcut-o public, vă închipuiţi cum a lucrat atunci împreună cu serviciile la elaborarea planului de distrugere a acestora, mai ales că provincia, uşor de manipulat, ( de altfel, nici cu capitala nu am motive să mă mândresc) era în general împotriva celor din Piaţa Universităţii. Şi acestea sunt doar lucruri mărunte faţă de comunismul cu faţă umană (acest nonsens care antrenează după el numai nenorociri) pe care se încrâncenează şi acum să-l promoveze.

    • dusu spune:

      daca comunistii nu deschideau portzile trebuiau sa omoare mult mai multzi opozantzi.
      asha toata lumea e multzumita;cei de afara incearca sa uite,celor dinauntru le ramine mai mult ptr ei si traiesc in armonie,ha ha

  10. SUTASU' spune:

    “Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vrema pentru orice indeletetnbicire de sub cer” spune Eclesiastul.

    Existra neindoielnic o vreme si o clipa prielnica si pentru ca sistemul comunist sa piara si ideologia sa-i fie demontata (aici inca nu s-a intreprins mai nimic), pentru ca sa-i fie demascate ororile, pentru ca cei care le-au comis sa fie cunoscuti, judecati si condamnati. Fie si post-mortem.

    Vremea a venit, in Decembrie 1989. Dar nu se pot face toate deodata. Vreme insa mai este. Clipa este mai scurta. Fiecare faza a agoniei comunismului, care se va sfarsi cu moartea sa, isi are propria clipa. Prima clipa a fost aceea a prabusirii regimului, a urmat cea a condamnarii sale facuta de presedintele Traian Basescu, coautor domnul Tismaneanu, a venit si clipa tortionarilor va veni si aceea a nomenclaturistilor. Tortionarii de tip Draghici, Visinescu, FicIor nu au fost doar niste executanti servili si cu zel in exces ai ordinelor mai marilor pecereului. Au fost parteneri (tovarasi) egali in “lupta” lor pentri inradacinarea comunismului in Romania. La fel de ticalosi, de vinovati si deci de condamnabili.

    Ponta incearca acum sa confiste toata actiunea de decomunizare prntru a o bloca. Dar nu le va fi de nuici un folos.

  11. Ciobanul Bucur spune:

    Ma tem ca toata aceasta campanie pornita de IICMER este initiata din alte motive decat intentia de a se face, chiar si cu atata intarziere, dreptate. Seful acestui IICMER mi-a lasat o impresie negativa, dupa ce l-am urmarit recent pe un post TV. Cred ca e mai mult o campanie de imagine proPonta si antiBasescu, inclusiv antiTismaneanu. Aceasta e impresa mea dupa acea emisiune TV.
    Mai am impresia ca acest Ficioru a fost ales intentionat pentru a se dovedi, pe ocolite, ca unul ca el nu poate fi invinovatit. La indicatia unui comentator pe alt site am citit si eu un pasaj dintr-o carte a unui fost detinut politic la Periprava, din care reiese ca acest Ficioru s-a opus intentiei altor ofiteri din conducerea coloniei de munca (indemnati de anumiti detinuti care trecusera pe la Pitesti) de a se aplica si acolo metodele de “reeducare” de la Pitesti. Pasajul poate fi gasit la adresa:
    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mart45_64/aberzescu/lacrimi/docs/cap10.htm

  12. Ovidiu spune:

    Ma bucur sa citesc astfel de articole si dialoguri in forum.
    Pe Iliescu l-as condamna nu numai pentru ce a fost ante Dec ’89 dar si pentru perioada pina in 2004. Omul asta a distrus efectiv generatii, nu doar oameni. Iar aparatura lui de partid a functionat perfect, inclusiv la nivel propagandistic pina cind Nastase a pierdut alegerile, dar si dupa aia.

    • Grammaticus spune:

      N-am sa uit niciodata ce le-a spus Iliescu unor fete de la Arhitectura (de la “Mincu”, institutie atacata predilect de mineri) care fusesera lovite: “Pina va maritati va trece”. Aceasta atitudine de cinism care desresponsabilizeaza a fost model, a incurajat toate calcarile de lege care au urmat. Iliescu a creat clasa analfabetilor imbogatiti de revolutie, obraznici si raufacatori, prin aceasta atitudine absolut dezarmanta. Daca seful statului asa gindeste (si asa gindea!) cum sa fie slugile? Numai nulitati agresive au fost si sint in PDSR – cu cit erau/sint mai nuli profesonial, cu atit mai lacomi de bani, rai si avizi de putere.

      • MIHAI 2 spune:

        Cinismul lui ILIESCU a fost cu atata mai mare cu cat in conditiile debandadei instituite de el in Romania multe dintre arhitecte nu au reusit nici până azi sa se casatoresca.

  13. CosminT spune:

    Da, vrem sa gasim noi la Visinescu ce n-a gasit Hannah Arendt la Eichmann.
    Dar generatia mea, ce mai poate face? Lovim cu pet-ul in asfaltul de la Universitate si nu ne aude nimeni.

  14. Bulineli spune:

    Atunci cind Iliescu va fi condamnat,voi sti ca in Romania s-a produs o schimbare in bine,sint sigur ca din acel moment “normalitatea” a invins.

  15. turcu spune:

    Condamnarile tardive nu sint importante in sine. Important este mesajul transmis amatorilor.
    De prea multe ori in istoria neamului nostru sau intimplat tradari de tara si neam ramase nepedeosite. Nepedepsirea lor indeamna la repetare.

  16. Corneliu Cazacu spune:

    La intrebarea dlui Clej cu privire la diminuarea legitimitatii judecarii celor doi cred ca raspunsul e un evident nu.

    Trebuie citita insa intrebarea strict literalmente (cuvintul cheie e “legitimitate”, in sens de “justificare”). Sint de parerea ca orice crima trebuie judecata iar faptul ca exista criminali cu o vinovatie mai mare decit cea a executantilor nu-i absolva pe primii. Ramine insa un gust amar si o frustrare ca cei care au dat ordinele nu sint judecati si condamnati, si inca la pedepse mai substantiale decit cele ale “plevustei”, indiferent de cruzimea celor din urma.

    Concluzia e ca e “legitim” sa ne indoim de buna credinta a sistemului judecatoresc care aduce in fata justitiei actori minori ai unei drame nationale in loc de a-i pune sub acuzare pe cei care au dat ordinele.

    M-am mirat ca printre atitea nume vehiculate de ambele parti ale argumentelor nu s-a pomenit numele cel mai relevant: John Demjanjuk. Cazul Demjanjuk e perfect similar si oglindeste greutatea de a judeca pe cineva la peste 50 ani dupa comiterea faptei.

  17. bulamacu spune:

    Domnule profesor,
    In actiunea de condamnare a celor care au promovat comunismul romanesc sau au facut abuzuri ar trebui sa existe niste criterii, o anumita logica, altfel se pot comite, in oglinda, aceleasi abuzuri ca si in regimul comunist. Sa va dau un exemplu : unul din bunicii mei a fost ofiter in armata romana si a participat la cele doua razboaie mondiale. In cel de-al doilea razboi, datorita varstei, n-a participat decat la campania din est. Consecinta : dupa instaurarea “regimului de democratie populara” fostul “domn colonel” a ramas fara pensie o perioada de mai multi ani. Am vazut ca in articolul trecut sugerati ca USL sa propuna neacordarea de pensii pentru anumite categorii din regimul comunist. Care ? Celor din securitatea comunista, activistilor de partid, celor veniti cu tancurile sovietice si tot asa membrilor de partid, celor care au construit economia socialista, profesorilor de la Stefan Gheorghiu, de la facultatile de filozofie ? Sau si mai bine pentru cei care au lucrat in comunism, deci l-au acceptat, n-au dezertat, nu s-au opus etc sa nu primeasca pensie pentru acea perioada. Si asa bugetul de pensii nu face fata necesarului.
    Regimul comunist a avut constitutia sa si legile sale care teoretic nu sunt blamabile. Eu zic ca numai cei care au facut abuzuri in raport cu aceste reglementari ar trebui sa suporte consecinte si numai cu dovezi in instante, cu probe, altfel se vor ajunge la aceleasi hotarari arbitrare.
    Referitor la doamna Doina Jela, un comentator bine informat de pe Contributors, cum mentionati dumneavoastra, spunea ca inainte de a intocmi liste de vinovati ar trebui sa se uite putin in propria familie si dupa aceea sa vorbeasca.

    • Doina Jela doina jela spune:

      ????????????????????????????????????????????????????????????????????????????? As vrea sa fiti mai explicit si daca se poate cu nume si prenume…. Multumesc, dj

      • Stimata doamna Doina Jela,

        Imi cer eu scuze pentru diseminarea aici, pe forumul articolului meu, a acestui gen de insinuari, atacuri la persoana care, cum stiti, imi repugna. Va asigur de statornica mea pretuire.

  18. costica spune:

    Va pun urmatoarea intrebare foarte sincera: cand ati intocmit acel Raport de condamnare a comunismului, a existat vreo propunere in legatura cu condamnarea si pedepsirea acestor tortionari si a altora vinovati, ati propus ca ei sa fie adusi in fata justitiei si sa raspunda ?!
    Continea acel Raport ceva de genul asta sau la discutarea lui in Parlament s-a propus asa ceva ?
    Nu cunosc sincer raspunsul, intrebarea mea asta vrea sa lamureasca, eu mi-amintesc de o condamnare formala si atat.
    Nu a raspuns nimeni, nimeni nu a fost adus in fata justitiei, ba mai mult astia au trait si traiesc bine mersi printre noi, sfidandu-ne chiar fara jena….

    • Da, au existat propuneri legislative foarte precise. Intre acestea, lustratia. Va rog sa cititi Raportul, editia Humanitas ori editia online si veti gasi propunerile cat se poate de concrete.

      • Hannibal Lecter spune:

        Cred ca dl. Costica se refera nu numai la propuneri ci si la materializarea si implementarea lor.Dupa decembrie 2006, cind s-a citit raportul in Parlament, a existat o comisie prezidentiala pt. inplementarea propunerilor, care a functionat intre 2007-2009, daca nu ma insel, si din care ati facut parte si dvs. Acuma, nu incep cu cheltuielile si deconturile membrilor, ci cu faptul ca nu prea s-au vazut rezultate concrete ale acestei comisii . Cred ca si la asta s-a referit Costica in intrebarea sa.

        Adica facem comisii, scriem rapoarte, apoi alte comisii de implementat rapoarte , insa ceva palpabil …ioc !

        • Cred ca fiecare autor de comentariu pe forum stie ce doreste sa spuna. For the record, propunerile au existat, unele au fost traduse in legi si acte normative similare. Au fost democratizate Arhivele Nationale ale Romaniei (aici se cere accentuata contributia istoricului Dorin Dobrincu). Sute de mii de dosare ale Securitatii au ajuns la CNSAS. S-a scris Manualul de istorie a comunismului (doua editii pana acum). Disciplina se preda in licee (facultativ, ca si istoria Holocaustului). IICCR, institutie cu buget guvernamental, a coordonat acea initiativa si a colaborat cu Comisia Prezidentiala Consultativa. Intre decembrie 2005 si martie 2010, IICCR (din noimebrie 2009 IICCMER) a fost condus de domnii Marius Oprea, Stejarel Olaru si de doamna Lucia Hossu-Longin. Dl Andrei Muraru era expert acolo si, un timp, daca nu ma insel, sef de departament. Institutul avea un serviciu juridic si bugetul aferent pentru actiona in directia investigarii. Comisia Consultativa nu avea buget propriu.

          • Hannibal Lecter spune:

            Articolul e scris in contextul efervescentei mediatice recente, re. Visinescu &comp. Chestiunea ridicata de Costica (pe care doar am subliniat-o) era daca “in legatura cu condamnarea si pedepsirea acestor tortionari si a altora vinovati, ati propus ca ei sa fie adusi in fata justitiei si sa raspunda ?! ” Raportul din 2006 adresa diverse aspecte , iar comisia consultativa a mers in diverse directii –dar aici e vorba in mod exclusiv de judecarea unor participanti in anumite crime comise in anii 45-90 (ca e vorba de Secu , militie, politruci sau gardieni sefi). Eu nu am discutat despre introducerea unor manuale , nici despre deblocarea unor dosare la CNSAS (care, intre noi fie vorba, erau deja deblocate demult , de pe vremea legii initiale din 1999) si nici despre revitalizarea arhivelor nationale.

            Practic, ce am vrut sa spun este ca in perioada post raport (dupa 12.2006) , deci perioada comisiei consultative de implementare a raportului, trebuiau, cred, fixate termene si responsabilitati, dar nu la nivel retoric, ci concret , cu date precise si functii responsabile. Trebuia cu prioritate stabilit un cadru legal pt. implementare iar atributii pt. chestia de care vorbim trebuiau date procurorului general (care, sigur , urma sa colaboreze cu IICCMER si nu invers — adica trebuia stabilit un sector la procuratura cu atributii exclusiv legate de urmarirea celor suspectati de crime , si acesta ar fi lucrat in subcontract cu IICCMER ). Dar stabilit precis lucrurile astea , nu retoric. Practic, ce s-a facut in anii pina in 2012 este pierdere de vreme –v. cazul Enoiu, unde se stia ca e prescris, dar s-a continuat ad infinitum a se pompa hartii la procuratura , stiindu-se a priori ca nu au efect. La fel si acuma , cind se avanseaza pe “genocid” stiindu-se bine ca nu tine in instanta (decit daca Visinescu isi ia ca avocati pe cei 2, Lucescu si celalalt de la Targoviste :lol: )

            Intr-adevar serios va fi toamna asta cind se va promova acuzarea de crime impotriva umanitatii (dar nu genocid ) impotriva lui I.M.Pacepa . Documentele exista , argumentele sint solide (trust me, I know) , chestia e : cum sa incepi un caz daca nu poti dovedi ca acuzatul mai traieste …. :lol: Si nu e vorba doar de rapirea de la “Dorobanti’ urmata de asasinat , in acea noapte de vara ploioasa din august 1977 , ci de multe altele, din anii ’50 . Ce vreau sa spun cu asta : special s-a bagat chestia cu “genocidul” numai ca sa iasa agitatie prin media si lumea sa uite de cele curente si serioase . Trebuia mers pe “crime impotriva umanitatii” , unde se lucreaza cu alte instrumente in court, exista precedenrte, jurispridenta, etc. DAr, vorba dnei Jela : macar educativ si tot e bun, decit nimic ….

            • Va rog sa retineti ca IICCR se afla in subordinea premierului, nu a presedintiei. Comisia Consultativa (nu de implementare, ci de consiliere a presedintelui tarii) nu avea nici un drept sa dea sugestii (ori “indicatii”) acelui institut. Deci, pentru ce-a facut sau ce n-a facut IICCR in perioada decembrie 2005-martie 2010, poate discutati cu dl Oprea, azi sef de departament la IICCMER si sau cu dl Olaru, azi secretar de stat la MAE (doamna Hossu e in CA al TVR, daca nu ma insel). In 2011, IICCMER a inaintat propunerea unei legi care sa prevada imprescriptibilitatea omorului deosebit de grav si a crimelor impotriva umanitatii (in conformitate cu legea internationala). Acesta e motivul pentru care dl Tiberiu Nitu a pornit actiunea in cazul Visinescu si nu a demarat-o in cazul Enoiu. Pana la proba contrarie, eu unul asa gandesc. Total de acord ca ar fi trebuit ca in cadrul IICCMER sa existe un sector care sa lucreze direct cu procuratura. Am propus detasarea unor procurori. Dl Nitu, in numele doamnei Kovesi, ne-a promis ca se va analiza chestiunea (era in 2010). Analizata a ramas…

              In rest, we shall see

            • Claus Patera spune:

              “Va rog sa retineti ca IICCR se afla in subordinea premierului, nu a presedintiei. ”

              Domnule Tismaneanu, daca dvs. preferati sa pareti un naiv, aveti tot dreptul, e alegerea dvs., dar nimic nu va da dreptul sa-i jigniti pe comentatorii acestui site, considerandu-i astfel. Stim foarte bine cu totii ca, pana la caderea guvernului Mihai Razvan Ungureanu, premierul Romaniei a fost Traian Basescu. Dvs. doriti aici discutii serioase, sau preferati sa ne prefacem, doar, ca discutam? Haideti, lasati, ca nu suntem copii, ca sa ne prefacem a crede in distinctia dintre premier si presedinte, de pe vremea atotputerniciei lui Basescu.

            • Serios? Deci domnii Oprea si Olaru indeplineau ordinele lui Traian Basescu? Cred ca ar fi primii care ar potesta impotriva unei asemenea alegatii…

            • Claus Patera spune:

              Dar, domnule Tismaneanu, de ce aceasta cenzura comunista? De ce-mi suprimati comentariile? Unde am gresit? Nu a fost Emil Boc, de jure, primul-ministru al Romaniei, din decembrie 2008 incoace? Nu face parte acest segment temporal din “perioada decembrie 2005-martie 2010″? Si nu a fost Traian Basescu premierul de facto al tarii? Deci, daca “IICCR se afla in subordinea premierului, nu a presedintiei”, iar premierul de afla in subordinea presedintelui, nu inseamna ca IICCR sa afla in subordinea presedintiei? Unde am gresit? Il suspectati cumva pe Emil Boc de viata si vointa proprii, ca om politic? Sau ne luati iar drept naivi?

            • Aveti o tema care pare sa nu va dea pace. Noi discutam ceva, Dvs reveniti intr-una si va plangeti de cenzura. Repet, este un forum moderat. Va rog, prin urmare, sa va adresati moderatorului, nu mie. Nu eu sunt responsabil ptr publicarea sau nepublicarea mesajelor Dvs. Sper ca nu e niciun echivoc. Credeti ce doriti, sunteti un om liber intr-o tara libera. Ca si mine, ca si alti comentatori. Regret, dar nu voi dialoga cu Dvs.

  19. Claus Patera spune:

    Si, pentru ca simt nevoia sa-mi sintetizez ideile, le rezum intr-un comentariu mai succint:

    1. Vanatoarea de vrajitoare POST-FACTUM, la peste doua decenii de la caderea definitiva a comunismului, practicata in genere de catre persoane care, pe vremea comunismului adevarat, fie au tacut cu lasitate, fie au colaborat si au ridicat in slavi regimul, este de un penibil si de o inutilitate infinite. Nu asta este prioritatea Romaniei. Nu de asta avem nevoie. Nu ne foloseste la nimic;

    2. NU Traian Basescu este persoana potrivita sa conduca aceasta “cruciada” inutila. De ce domnul Tismaneanu priveste cu “uimire” “anticomunismul USL-ist”, dar participa cu ravna la “anticomunismul” basist?;

    3. DESPRE CE “reabilitare” a anumitor persoane care au participat la regimul opresiv comunist vorbeste domnul Tismaneanu? DESPRE CE “oprire in 1964″? CONCRET?! Poate aduce domnul Tismaneanu argumente pertinente si dovezi in acest sens?;

    4. CE LAGATURA au USL-ul, Victor Ponta si Ion Iliescu cu pretinsa “reabilitare”? Poate aduce domnul Tismaneanu argumente pertinente si dovezi in acest sens?;

    5. De ce domnul Tismaneanu practica o cenzura tipic comunista si nu posteaza decat comentariile aprobatoare, nu si pe cele contestatare?

    • dusu spune:

      eu o sa comentez tot asha,fara a sintetiza ! la :´´ Nu asta este prioritatea Romaniei.´´
      in 91,in Toronto,pe un canal tv urma sa fie proiectat un film document realizat de o echipa canadiana cu titlul aprox:tezaurul diavolului.a fost difuzat dupa ani si in romanica.trata despre banii lui ceausescu.
      si ce sa vezi !?la ora stabilita,20,crainicul anuntza:la cererea guvernului rumin cum ca filmul trateaza o problema secret de stat,nu va fi difuzat ! a doua zi,ziarele se intrebau;cum un guvern al unei tzari din lumea a treia ne spune noua ce avem voie sa vedem ?saptamina urmatoare a fost difuzat.
      si acum la subiect:in film,gipsatul de la Timisoara,(ptr cine nu shtie,stanculescu jeneral)abordat pe scarile ministerului pe care cu responsabilitate patriotica il conducea,raspunde la intrebarea realizatorului filmului daca shtie ceva despre banii lui ceausescu:´´Nu asta este prioritatea romaniei acum !´´ stop si de la capat

    • intelectual sovaielnic spune:

      @claus patera

      “Vinatoare de vrajitoare” ???
      Aveti o curioasa idee despre justitie ! Nu stiti oare ca acest tip de crime sinnt inprescriptibile ?
      Mesajul Dvs. este cel putin indecent.

  20. mariusmioc spune:

    După 1989 s-au început procese legate de reprimarea revoluţiei cu învinuirea de genocid. La această învinuire s-a renunţat în marea majoritate a cazurilor, încadrările juridice fiind de “omor deosebit de grav” respectiv tentativă (vezi cazurile Coman, Stănculescu, Chiţac, Topliceanu, Otopeni şi altele),.
    Dacă deschiderea focului împotriva unei mulţimi de oameni în decembrie 1989 nu mai e considerată genocid, atunci cum poate fi justificată încadrarea la genocid în cazul morţii lui Gheorghe Ursu, care a fost o singură persoană vizată personal şi nu în calitate de parte a unei mulţimi?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)