Home » Educatie »Politica & Doctrine » Citesti:

Ce rol trebuie sa joace statul in educatie si formarea profesionala?

Stefan Vlaston mai 1, 2011 Educatie, Politica & Doctrine
49 comentarii 4,822 Vizualizari


O intreaga dezbatere a gazduit Revista22 pe tema rolului statului in organizarea si functionarea sistemelor de educatie si formare profesionala.

Uniunea Europeana isi fixeaza obiective ambitioase in programul Europa 2020, in privinta reducerii parasirii timpurii a scolii la cel mult 10% din populatia scolara. Alt obiectiv important se refera la invatarea continua, (long live learning-LLL), la care Romania este, bineinteles, codasa, cu un procent de 10 ori mai mic decat media europeana. Indeplinirea acestor importante obiective se poate face prin politici publice, promovate de stat, legislativ, guvern, alte institutii ale statului.

Cel mai violent atac impotriva invatamantului formal organizat de stat l-am gasit in  Impotriva socialismului educational de  Murray N. Rothbard. Iata ce spune autorul citat:

Pentru că dacă târâm întreg tineretul în vaste închisori, sub pretextul „educaţiei”, cu profesori şi administratori pe post de paznici şi gardieni, de ce nu ne-am aştepta să obţinem nefericire, nemulţumire, alienare şi revoltă din partea populaţiei tinere?”

Herbert Spencer, marele filosof individualist englez de la sfârşitul secolului XIX, punea problema în următorii termeni:

Ce înţelegem atunci când spunem că guvernul trebuie să educe poporul? De ce ar trebui poporul să fie educat? La ce foloseşte educaţia? E limpede, pentru a-i face pe oameni apţi pentru viaţa socială – pentru a-i face buni cetăţeni? Dar cine poate spune ce anume sunt bunii cetăţeni? Şi cine poate spune cum pot fi obţinuţi aceşti buni cetăţeni? Guvernul: nu există nici un alt judecător. Prin urmare, propoziţia de mai sus este convertibilă în următoarea: guvernul trebuie să îi modeleze pe copii după tiparul bunului cetăţean… [15] Herbert Spencer, Social Statistics (Londra: John Chapman, 1851), pp. 332-333.

As putea continua citarile dar, pentru a nu lungi articolul, voi trece la sfarsit articolele importante care arunca o lumina asupra problemei in discutie.

Sa incerc, mai intai, sa raspund la intrebarile ridicate de Alin Fumurescu in …zoofilia, educatia si libertarienii (II)

1.    Pentru ce? Cui prodest? Pentru ce educam oamenii?

Ne asteptam (noi toti, societatea), ca la sfarsitul scolarizarii elevii sa-si poata oferi raspunsuri la intrebari de genul: cum este lumea in care traiesc, cum ma raportez eu la aceasta lume, ce responsabilitati personale si colective trebuie sa asum, ce traseu profesional mi se potriveste, cat am strabatut si cat mai am de strabatut pe drumul cunoasterii.

Ne mai asteptam sa fi achizitionat cat mai multe dintre cele opt competente cheie acceptate prin consens in UE. Amanunte aici

Ne asteptam ca fiecare absolvent sa-si gaseasca un loc in piata muncii globalizate, cu un nivel de salarizare corespunzator aspiratiilor si potentialului fiecaruia, premisa a unei vieti personale si familiale linistite si implinite.

2.    Ce se „cere”? Ieri se cereau vizitii de diligente, pe urma nu s-au mai cerut.

Aceasta este iarasi una din marile provocari aparute un ultimii 20-30 de ani. Evolutia exploziva a tehnologiilor face sa nu mai putem anticipa „ce se cere”, nici macar pentru urmatorii 5-10 ani. Plus evolutia pietei globalizate a muncii. Angajatorii trebuie sa spuna scolilor de ce au nevoie in prezent si in perpectiva, predictia statului nu mai exista. Singura solutie este asigurarea, inca din scoala, a competentelor de invatare continua, astfel incat cetatenii sa poata urma fluctuatiile din piata muncii, sa schimbe joburile si chiar tara, in cautare de ocupare a unui loc de munca. Trebuie sa reevaluam conceptul de „cultura generala”, atat de drag celor de varsta mea. „Ce scoala am facut noi, ce cultura generala profunda avem”. O fi, dar lumea de azi cere o cultura generala la zi: limbi straine, cat mai multe si mai bine stapanite, informatica, cunostinte despre functionarea economiei globalizate, a pietelor, a societatii si legislatiei europene, comunicare eficienta si structurata, etc. Acestea si altele nu se invatau pe vremea noastra. Asa ca pe buna dreptate tinerii de azi ne apostrofeaza: evolutia umanitatii nu s-a oprit la voi.

3. Cine stabileste si pe baza caror criterii nivelul de educatie la care ai ajuns?

Avem nevoie de referentiale nationale, bazate pe asteptarile de mai sus? Cred ca da, pentru a da coerenta demersurilor educationale si a mobiliza elevii, familiile si furnizorii sa atinga rezultatele pretinse de beneficiari si angajatori. Altfel, se culca pe o ureche, leafa merge, copiii si parintii sunt bucurosi de diplome, chiar daca fara acoperire in cunostinte si competente.

Iata o lista a dezavantajelor monopolului statului asupra sectorului educatiei (aici)

1. În primul rând, rigidizarea şi omogenizarea serviciului. Indiferent de designul iniţial, lanţul serviciilor se rigidizează odată ce stimulentul funcţionarilor în sectorul educaţiei – fie în furnizare, fie în evaluare – devine cel de a îndeplini criteriile venite de la nivelul birocratic superior, întrucât comenzile de la centru vin în mod inevitabil mai greu decat ar veni dintr-o pluralitate de direcţii într-o piaţă liberă

2. În al doilea rând, dincolo de faptul că schimbarea naturii serviciului este greoaie, serviciul va fi deconectat de criteriile sau preferinţele beneficiarilor.

3. Preferinţele experţilor vor fi în mod previzibil legate de interesele celor care îi numesc în poziţiile respective şi au puterea să îi înlocuiască: interesele politicienilor.

Adica, as simplifica astfel: intermedierea financiara a statului, intre furnizori si beneficiarii platitori, este nociva, pentru ca statul este un foarte prost administrator, in plus cam furacios, isi baga mainile lungi in veniturile bugetului si le utilizeaza in alte scopuri decat cele dorite de beneficiarii sistemelor.

Foarte grav, regimurile statale au tendinta sa „dirijeze” educatia tinerilor pentru a-si promova filosofia sociala si interesele.

Cele două probleme profunde ale sistemului stau în intermedierea de către stat între beneficiarii serviciului şi cei care-l plătesc şi în asocierea intereselor ideologice sistemului educaţional. Prima este responsabilă de rigiditatea şi lipsa totală de competitivitate a învăţământului în România. A doua, de ideologia etatistă care a distrus studiul ştiinţelor socio-umane în comunism iar acum încă îl ţine sufocat” (articolul citat aici).

Cum spunea Herbert Spencer, citat mai sus: „El (guvernul, n.n.) trebuie mai întâi să îşi ofere sieşi o concepţie clară cu privire la modelul de cetăţean, după care trebuie să elaboreze acel sistem disciplinar care să fie calculat pentru producerea de cetăţeni după respectivul model. Acest sistem disciplinar trebuie să fie cât se poate de ferm. Pentru că altfel le-ar permite oamenilor să se dezvolte într-un mod diferit de cel conform cu judecata guvernului cu privire la ce trebuie ei să devină şi astfel ar eşua în sarcina pe care o are de îndeplinit”.

Adica, omul nou al lui Ceausescu, lucratorul docil, pe bani putini, din industria americana, cetateanul ascultator si sensibil la mita electorala de azi, etc. Experienta, inca vie, a bombardamentului ideatic si informatic la care regimul comunist a supus educatia, pana la aspectele grotesti pe care le stim cu totii, reprezinta un puternic motiv de repulsie pentru amestecul statului in educatie.

Amestecul statului in educatie ”nu reprezintă o simplă problemă de ineficienţă ci o problemă de ideologizare de tip etatist, întrucât toate grupurile politice au un stimulent în menţinerea etatismului. Costurile lipsei concurenţei nu stau doar într-o educaţie mai slabă decât ar fi cazul. Ci stau şi în impunerea, la toate nivelele, a unei educaţii profund deformate de ideologia etatistă.” (lucrarea citata  aici)

4. In Separarea statului de învăţământ, Ionut Sterpan spune, pe buna dreptate: „Amândoi ştim de ce atunci când nu plătesc, beneficiarii de educaţie sunt relativ nepăsători faţă de calitatea serviciului primit. Ştim de ce furnizorii de educaţie, atunci când veniturile lor sunt fixate conform unor criterii birocratice, nu corelate cu cererea de piaţă pentru serviciul lor particular, sunt relativ nepăsători faţă de calitatea muncii pe care o depun. Ştim de ce  administratorii fondurilor publice de învăţământ impun criterii birocratice ale calităţii care le oferă lor înşile pârghii de control”.

5.    Legislatia elaborata de „stat”, adica de parlament, a tinut cont doar de interesele „fabricilor” de diplome si de politizarea invatamantului, vazut ca un bazin de functii publice pentru clientela de partid. Asa se explica locurile codase pe care le ocupam in clasamente internationale.

Argumente in favoarea unui anume rol al statului in sistemele de educatie

1.    Solidaritatea sociala. Este clar ca noile tehnologii si globalizarea pietei muncii  induc o noua paradigma educationala, o provocare careia familiile cu venituri modeste nu-i pot face fata. Copiii nascuti in familii modeste material nu au sanse sa invete carte, fara solidaritate sociala. Vor reface destinul economic al parintilor, iar cercul acesta vicios  poate fi spart doar de interventia statului, ca mandatar al membrilor comunitatii.

2.    Fara scoala, copiii vor fi crescuti de parinti dupa chipul si asemanarea lor. Dar hotii, proxenetii,  prostituatele, muncitorii agricoli fara carte, manelistii, politicienii, etc., ce chip si asemanare ofera copiilor lor? Societatea sa stea impasibila in astfel de cazuri, nu putine?

3.    Chiar oameni cinstiti si onesti nu pot fi la curent cu dezvoltarile explozive impuse de tehnologii si globalizarea pietelor. Acestia incredinteaza educatia si formarea copiilor lor celor care se pricep si bine fac.

4.    Angajatorii se bazeaza pe certificari obtinute in institutii de invatamant credibile. Ei au alta treaba decat sa-si testeze candidatii la toate competentele cerute de slujba care li se ofera.

5.    Fara invatamant general obligatoriu, multe familii ar avea tentatia sa-si puna copiii la munca de mici, pentru obtinerea celor necesare traiului. Adica sa-i condamne la refacerea propriului destin economic.

6.    Mijloce si metode moderne de invatamant, inclusiv suport informatic, se pot obtine la costuri rezonabile doar in unitati de invatamant mari. Apoi contactul uman cu invatatorii si profesorii, acel inefabil de care se vorbeste in educatie, modelele pozitive,  pot fi obtinute doar in sisteme formalizate, cu personal special pregatit pentru aceasta meserie.

Lista ar putea continua. Cum le impacam?

Solutii posibile de rezolvare a contradictiilor enumerate.

O buna parte din aceste solutii se regasesc in noua Lege a Educatiei Nationale (LEN). Altele asteapta sa fie implementate prin legislatie secundara. Altele prin schimbarea conceptiei la nivelul managerilor si personalului din invatamant, a parintilor si beneficiarilor care n-au invatat, inca, sa bata cu pumnul in masa pentru a obtine serviciilor pe care le platesc, deci la care au dreptul. Este  de sperat ca se poate forma o masa critica a celor care inteleg sensul si devenirea sistemelor de educatie in Europa si in lume.

1.    Descentralizarea, adica aplicarea principiului subsidiaritatii.  Decizia eficace este atunci cand este luata de cei pe care ii afecteaza. Fiecare comunitate scolara sa-si ia soarta in propriile maini, sa-si construiasca scoala pe care si-o doreste, pe care o merita si in care investeste. LEN permite un astfel de model, prin Curriculum la Dispozitia Scolii (CDS) 30%, Curriculum la dispozitia profesorului 25%, prin reducerea numarului de ore petrecut la scoala, prin prevederile privind managementul. Statul impune doar trunchiul comun (corre curriculum), adaptat la cerintele pietelor globalizate, la nivelul de dezvoltare al stiintei si tehnologiei, contextului socio-economic intern si european in care ne aflam la un moment dat.

2.    Depolitizarea. Toate deciziile le ia Consiliul de Administratie (CA) al scolii, reprezentant al comunitatii scolare, prin compozitie si prerogative: angajarea, salarizarea si revocarea managerilor si a intregului personal, cheltuirea fondurilor de la stat si a celor atrase, CDS (Curriculum la dispozitia Scolii), dezvoltarea si utilizarea oportunitatilor aparute prin programele europene, de schimburi cu alte scoli din Europa, etc. Este interzisa activitatea de campanie politica in scoli, regimul politic  nu-si mai poate impune cursuri si materii care sa-i proslaveasca activitatea. Ca se mai sare gardul uneori, e adevarat. Ar trebui sanctiuni mai drastice impotriva celor care incalca principiul prevazut de lege.

3.    „Concesionarea” unitatilor de invatamant. Finantarea per elev, (vouchere educationale), pentru prescolari si invatamantul obligatoriu inclusiv in unitati private, inseamna ca finantarea nu mai discrimineaza intre forma de proprietate a unitatilor scolare. Adica fiecare unitate scolara are atatia bani cati elevi isi atrage. Iar ca sa-i atraga trebuie sa le ofere ce-si doresc, dincolo „de corre curriculum”. Nu exista calitate fara competitie. Sunt premise sa se instaureze aceasta mult dorita concurenta intre scoli, de stat sau private. Tot prin LEN scolile au capatat dreptul sa initieze programe de educatie si de formare profesionala de tip „a doua sansa”, cu plata de la stat pentru tinerii pana la 18 ani. Finantarea per elev nu face decat sa redistribuie, egal si transparent, veniturile societatii spre cei lipsiti de mijloace materiale. Cei care au mai multi bani, adauga la suma de la stat o parte din propriul buzunar, apeland la unitati de invatamant performante, de stat sau private. Iar elevii si studentii performanti, pot beneficia, daca parintii nu au mijloace, de burse si/sau credite.

4.    Se poate imagina si retragerea completa a statului, ca intermediar financiar intre beneficiari si furnizorii de servicii educationale. Cu scaderea corespunzatoare a taxelor si impozitelor si cu punerea in contract direct a celor doua parti. Si cu asigurarea unor burse si credite de stat celor merituosi si /sau care nu-si pot plati studiile.

5.    Din pacate, legea unica de salarizare a bugetarilor nu leaga, in suficienta masura, salarizarea de performanta. Atunci cand anumite scoli vor avea venituri suplimentare, peste finantarea „per elev”, de la beneficiari sau din activitati de formare pentru adulti, vor putea acorda o salarizare diferentiata oricat de mare, functie de performanta si rezultate. Sumele extrabugetare obtinute de scoala se cheltuie cu decizia CA, inclusiv pentru salarizarea diferentiata, fara interventia autoritatilor.

6.    Evaluarea si masurarea rezultatelor, inclusiv prin examenele de absolvire, trebuie sa devina de terta parte. Adica, nici la furnizor, cum este acum, nici la beneficiar. Se poate imagina constituirea unui corp de evaluatori ai calitatii si rezultatelor sistemelor de educatie si formare, dupa modelul expertilor contabili, in organizare si gestiune proprie, functionand  pe baze contractuale, fara legatura cu furnizorii sau beneficiarii serviciilor educationale.

7.    Invatamantul obligatoriu. Ce este educatia, un drept sau o obligatie? Din propunerea de generalizare a invatamantului obligatoriu la 12 clase, propusa in varianta Andronescu a Legii Educatiei, s-ar deduce ca este un „drept obligatoriu”. Adica, vrei nu vrei, faci Grigore 12 clase, sa ajungi cotizant la fabricile de diplome universitare. Dincolo de ciudatenia conceptului „drept obligatoriu”, obligativitatea nu se asigura astazi nici pentru zece clase, avem un abandon scolar de 16-18%. Pentru ca orice obligatie trebuie insotita de sanctiuni, daca nu este indeplinita. Sanctiunea cu amenda, aplicata de primar, nu functioneaza nicaieri. Intai pentru ca primarii nu sunt prosti sa-si amendeze proprii votanti.  Al doilea,   familiilor sarace, care, uneori, n-au dupa ce bea apa, este greu sa le iei ultimii bani, folositi la mancarea copiilor. Singura modalitate de a asigura scolarizarea este cresterea atractivitatii si utilitatii ei pentru viata sociala si profesionala si sprijinirea elevilor si studentilor fara resurse finaciare provenite de la familii.

8.    Invatamantul tehnico-profesional. Pentru a fi eficace trebuie realizat in parteneriat public-privat, bazat pe contracte de scolarizare, burse de scolarizare  si instruirea practica asigurate de angajator, curricula tehnica realizata de scoli tot la pretentiile angajatorilor.

9.    Invatarea continua. Se poate asigura prin platforme online, cu acces gratuit, din fonduri publice si/sau private. De asemeni, prin oferta de programe de studii a scolilor si universitatilor, interesate de surse de finantare multiple, publice sau private.

In concluzie, se poate reduce rolul statului in educatie si formare, exact cat trebuie, nu mai mult. Sa renuntam de tot la un sistem unitar de educare si formare nu cred ca se poate, avantajele, cel putin pentru actualul stadiu de evolutie socio-economic al Romaniei, sunt mai mari decat dezavantajele.

Solutiile prezentate rezolva, in buna masura, contestatiile celor care si-ar dori eliminarea totala a statului din acest domeniu.

Scuze pentru lungimea articolului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. eu****** spune:

    Ha, ha, ha – tocmai ma pregateam sa spun ca l-ati urmarit pe Fumurescu…

    Articolul este prea didactic, viata ne omoara prin pragmatism, vezi stilul american de organizare.

    • Nu putem compara mere cu pere. Ce istorie au americanii si ce istorie avem noi.

      • eu****** spune:

        Nu are nici o legatura cu istoria unei tari.

        Are legatura numai cu modul de a transforma cunostiintele in instrumente utile pentru noi joburi/ noi profesiuni/noi abilitati s.a. – daca vorbim de LLL.

        • it_s__not_news spune:

          [...] “modul de a transforma cunostiintele in instrumente utile” [...]

          Educatia privita pragmatic, este numai un ciot de educatie. Educatia incepe acasa. Intr-o tara necivilizata ca Romania, statul trebuie sa suplineasca lipsa de civilizatie a parintilor (ex: cind invatatoarea le spune copiilor ca nu e frumos sa scuipi seminte pe strada, poate se prinde ceva de unul, altul – asta daca invatatoarea nu scuipa si ea in timp ce face morala copiilor).

          Mie personal (si o spun ca individ care are o formare tehnica) imi pare ca scoala trebuie sa puna accentul pe a invata cum sa gindesti si sa puna bazele, in indiferent ce domeniu. Mi se pare inadmisibil sa nu ai cunostinte minimale de filozofie / istorie / fizica / matematica /etc. Am resimtit pe pielea mea lipsa anumitor cunostinte de filozofie sau de istorie si am incercat sa le corectez, ineficient insa. Vad ca exista opinia generalizata cum ca nu ne mai trebuie principiul conservarii energiei, nu mai trebuie sa stim ce inseamna lucrul mecanic, noi trebuie sa facem chelneri in scoala (sau ma rog, oameni pregatiti pentru job).

          Ce sa spun, nu e o viziune prea elitista si nu subscriu la ea. In acelasi timp, suplinirea sistemului de invatamint a fost intotdeauna facuta in Ro (sistemul de meditatii). Pina la urma, reprezinta partea privata a invatamintului romanesc. Putem sa o institutionalizam, sa schimbam metodele, eu tot cred ca matematica se va invata dupa culegerile lui Nastasescu, etc, nu coborind nivelul matematicii. Iar daca te intereseaza educatia copilului vei face totul ca el sa o obtina, in masura in care-ti permiti. Nu-ti permiti? ghinion ! Ti se pare nedrept ? Cuculetzule! (glumesc, oarecum).

        • it_s__not_news spune:

          “modul de a transforma cunostiintele in instrumente utile” [...]

          Educatia privita pragmatic, este numai un ciot de educatie. Educatia incepe acasa. Intr-o tara necivilizata ca Romania, statul trebuie sa suplineasca lipsa de civilizatie a parintilor (ex: cind invatatoarea le spune copiilor ca nu e frumos sa scuipi seminte pe strada, poate se prinde ceva de unul, altul – asta daca invatatoarea nu scuipa si ea in timp ce face morala copiilor).

          Mie personal (si o spun ca individ care are o formare tehnica) imi pare ca scoala trebuie sa puna accentul pe a invata cum sa gindesti si sa puna bazele, in indiferent ce domeniu. Mi se pare inadmisibil sa nu ai cunostinte minimale de filozofie / istorie / fizica / matematica /etc. Am resimtit pe pielea mea lipsa anumitor cunostinte de filozofie sau de istorie si am incercat sa le corectez, ineficient insa. Vad ca exista opinia generalizata cum ca nu ne mai trebuie principiul conservarii energiei, nu mai trebuie sa stim ce inseamna lucrul mecanic, noi trebuie sa facem chelneri in scoala (sau ma rog, oameni pregatiti pentru job).

          Ce sa spun, nu e o viziune prea elitista si nu subscriu la ea. In acelasi timp, suplinirea sistemului de invatamint a fost intotdeauna facuta in Ro (sistemul de meditatii). Pina la urma, reprezinta partea privata a invatamintului romanesc. Putem sa o institutionalizam, sa schimbam metodele, eu tot cred ca matematica se va invata dupa culegerile lui Nastasescu, etc, nu coborind nivelul matematicii. Iar daca te intereseaza educatia copilului vei face totul ca el sa o obtina, in masura in care-ti permiti. Nu-ti permiti? ghinion ! Ti se pare nedrept ? Cuculetzule! (glumesc, oarecum).

  2. finantare per elev=> elevul lipseste si proful ii trece clasa cu 5 si ii motiveaza absentele, pentru ca altfel ii scade salariul. asta-i.

  3. Paul spune:

    Cred si eu ca statul ar trebui sa aiba de arbitru in sistemul de invatamant. Cred ca este suficient daca ar asigura finantarea per elev, un cadru general de dezvoltare si cred ca ceea ce este cel mai important in aceasta faza de descentralizare, organizarea corecta a examenelor nationale.

    O intrebare in legatura cu articolul dumneavoastra. Ma refer la citatul asta:

    “Cei care au mai multi bani, adauga la suma de la stat o parte din propriul buzunar, apeland la unitati de invatamant performante, de stat sau private. Iar elevii si studentii performanti, pot beneficia, daca parintii nu au mijloace, de burse si/sau credite.”

    Conform noii legi a educatiei, exista posibilitatea ca o scoala de stat sa perceapa taxe pentru conditii mai bune pentru anumite clase (un numar mai mic de elevi in anumite claase, un profesor mai bun la matematica (de ce si un salariu mai bun pentru acel profesor etc .. ))?

  4. Emil spune:

    Aşteptăm cam de mult un articol din partea dvs. pe tema asta, domnule Vlaston. Un pic cam prea didacticist fie vorba (subscriu la opinia mai sus prezentată), dar punctează, zic eu, complet tema.

  5. Justin Puscasu spune:

    Ma intreb ce rost mai au discutiile astea acum.
    Avem o noua lege a educatiei, mult laudata, care revizuieste totul dar nu schimba mai nimic, avem niste profesori prost platiti, deveniti etalonul “omului gras” basescian, care incarca bugetul, se imbogatesc facand meditatii si lenevesc in vacante lungi, mai avem niste universitati care continua sa “produca” anual mii de economisti, juristi, jurnalisti, de care nu mai are nimeni nevoie, avem un tineret derutat care are de ales intre somaj, munca la o multinationala aici, sau plecarea in strainatate.
    Mai avem un ministru savant, dar nu avem solutii pentru nici una din problemele invatamantului.
    Suntem incapabili sa ne educam copiii, asa cum suntem incapabili sa oferim batranilor o viata decenta.
    Discutam steril si asteptam ca savantul parasutat la MEC sa elaboreze o gramada de norme metodologice pentru ca noua si minunata lege a invatamantului sa se poate aplica.
    Cineva spunea ca nu foametea, saracia, criza resurselor energetice sau incalzirea globala sunt problemele cele mai grave ale omenirii, ci lipsa unor institutii capabile sa ofere solutii.
    In Romania, impotenta institutionala este de departe cea mai grava problema.
    Si ma tem ca nu prea are solutii.

    • Nu institutiile ofera solutii, nici macar in comunism. Oamenii isi ofera solutii adecvate pentru ei si familiile lor.

      • bog spune:

        @Vlaston
        Pai logic domnule Vlaston, eu am fost profesor timp de 7 ani. Dupa 7 ani am ajuns la astronomicul salariu de 900 lei net. Sansa mea a fost ca am iesit din invatamant, acum lucrez ca programator cu 1700 euro/luna net (in tara).

        Deci, aveti dreptate, “nu institutiile ofera solutii….(in Romania), …….. Oamenii isi ofera solutii adecvate pentru ei si familiile lor.”Eu am gasit solutia pentru familia mea.
        Exista o singura solutie domnule Vlaston: IESIREA DIN SISTEM!

        • Si de ce este rea solutia asta? Vin altii care vor gasi posibiitatea de a functiona simultan in mai multe joburi, unul fiind in invatamant. Asa am functionat si eu.

          • hamid spune:

            -Sunteti prea detasat de sistemul educational din Romania, d-le Vlaston, si, in general de orice sistem institutional de invatamant. Pledati pentru un sistem multicariera si uitati sau va faceti ca nu vedeti ca in Romania corpul profesorilor, ca si cel al medicilor si personalului sanitar, a fost pus la zid de catre guvernantii actuali. Pentru modelele de gandire preconizate de Dvs a se implini, trebuie sa cautati o alta tara, decat Romania. Principala cauza a abandonul scolar aici in Romania il constituie lipsa de educatie si ingroparea sistemului de valori peren romanesc de catre cei care ar trebui sa-l promoveze. Pentru o redresare a situatiei propunerile Dvs nu sunt fiabile decat adoptate de catre o alta conducere sau chiar de catre o alta clasa politica. Pana atunci singura solutie ramane ….fuga ! Fuga din scoala, fuga de sistem, fuga din …. tara !

            • E prea simplu sa aruncati mereu vina in gradina altora. Dar vina personalului din sistem, nu exista? Sunt toti niste sfinti? Vin din sistem, asa ca nu e cazul sa-mi spuneti cum devine cazul.

          • cristi spune:

            @Stefan Vlaston – Pai sportul national ii aruncarea responsabilitatii. Vina este impartita. Dar exista de ambele parti.

          • Mihai spune:

            Domnule Vlaston, am 2 intrebari pentru Dumneavoastra:
            1. Va rog sa-mi comunicati cel putin o tara din UE in care ponderea profesorilor cu 2 sau mai multe locuri de munca este majoritara.
            2. De ce vorbiti despre teoria libertarienilor in domeniul invatamantului, in conditiile in care practica mondiala este exact contrara a ceea ce Dumneavoastra propuneti aici?

            PS
            Daca spuneti ca ati desfasurat activitati in calitate de director de scoala si ati mai avut si alt job ati incalcat legea. De ce? Va las pe Dumneavoastra sa ghiciti.

            • Profii au 18 ore de munca pe saptamana la scoala (ce mai fac si acasa nu-i controleaza nimeni) si 4 luni de concediu platit pe an.
              Mi-am cultivat legume in gradina proprie, am contribuit la niste programe europene, cum fac si acum.

          • Paul spune:

            Domnule Stefan Vlaston,

            Sunt de acord cu dumneavoastra, calitatea profesorilor a scazut. Dar motivul real l-a pronutat d. Basescu in 2009 (nu mai conteaza daca a fost sincer sau nu :( ): In conditiile in care in mediul privat sunt salarii de cel putin 2 ori mai mari, niciodata un absolvent bun de informatica, limbi straine, de ce nu matematica, stiinte nu va accepta sa fie profesor. Sau poate va vrea sa fie profesor, pentru scurt timp.

            Aici este vb de calitatea umana care nu poate fi suplinita de cursuri de perfectionare.

            Sunt de acord ca sistemul trebuie pus pe baze concurentiale, de aceea si cred ca singura sansa pt sistemul de invatamant este privatizarea.

            In legatura cu vacantele si cele 18 ore/sapt.

            1. Vacantele sunt in primul rand ale elevilor. Inca de cand eram elev mi-am dat seama ca de ex. vacanta de vara este prea lunga. Dupa parerea mea, 2 luni de vacanta/an ar fi suficiente (2 luni= toate vacantele dintr-un an).

            2. Daca se porneste de la principiul ca nu le dam bani profesorilor ca si asa stau la scoala numai 18 ore/sapt atunci nu vom progresa niciodata. Orele se pregatesc si asta cere timp. Tatal meu mai are 4 ani pana la pensie si petrece 3-4 ore pe zi in fata calculatorului sa scrie teste, lectiile etc . Pentru a le cere profesorilor sa stea la scoala 8 ore/zi, asta ar insemna sa aiba si conditii (birou, calculator, imprimanta, carti). Acum fiecare profesor are propria lui biblioteca. Ce face? O duce la scoala? Unde aseaza cartile? Pe masa in cancelarie?

            PS: Sincer eu m-am saturat sa cheltui bani pe hartie si tonner pentru a scoate sotia materiale didactice pentru scoala, asa ca as fi bucuros ca macar acest lucru sa il asigure scoala. Asa … si acum cateva luni am cumparat o pereche de boxe (nu prea ieftine) pentru a isi putea tine orele. Si m-am saturat sa ma impiedic de extemporale prin casa, asa ca as fi bucuros daca ar avea un birou la scoala.

            • Trebuie sa sacrificam cu totii cate ceva pentru ca urmasii nostri s-o duca mai bine. Nu este o lozinca, chiar cred in asta. Satisfactia mea profunda este atunci cand fosti elevi isi aduc aminte de mine si-mi scriu. Inseamna ca n-am trait degeaba. Transmiteti sotiei admiratia si felicitarile mele.

          • Paul spune:

            Multumesc pentru sinceritate.

            Din pacate cu entuziasm, sistemul educational romanesc nu va performa (si nu performeaza nicaieri in lume).

            Daca nu se va intelege ca dintr-o clasa de 30 de elevi, 10 sunt sacrificati, ca un profesor nu este de ajuns sa invete sa predea, ci trebuie sa aiba chemare si ca profesorii au familii, atunci ne vom plange tot timpul ca scoala romaneasca nu este performanta.

            Sincer in acest moment cred ca singura solutie este privatizarea sistemului. Stiu prea multi profesori buni care au renunta la invatamant din cauza salariilor.

            Statul si-a dovedit incapacitatea de a organiza un sistem de invatamant. Finantarea per elev si organizarea examenelor nationale corect sunt sigurele atributii importante la care trebuie sa se limiteze MEC-ul.

  6. STAN PATITU spune:

    Vad ca va framanta in continuare tot felul de intrebari desi sustineati mai deunazi ca noua lege a invatamantului rezolva toate problemele, trebuie doar sa avem rabdare.

  7. Marius Ogrean spune:

    Invatamantul superior ar putea fi privat, intr-o mare masura. Astfel ar iesi profesionisti buni in domeniu pentru ca nimeni nu este nebun sa plateasca multi bani ca sa taie frunze la caini.

    Restul, eu zic ca e bine daca este controlat de stat, pentru ca pe langa toate argumentele pro enumerate de dumneavoastra, un nivel mai uniform si poate chiar ridicat de educatie al unui popor nu poate decat sa il faca mai performant, mai competitiv.

    • GoPo spune:

      Spune te rog ce privat cunosti tu in acest moment in Romania disponibil sa investesca millioane de euro intr-o universitate tehnica. Mare atentie la ce inseaman echipamente necesare pregatirii unui inginer si nu confunda cu cartile unui economist sau beletrist. Acesta e si motivul pt. care la Spiru Haret se scot specialisti de tot felul dar nu INGINERI.

      • eu****** spune:

        Sunt firme mari – de prestigiu- care vor sa intre in Politehnica, dar la modul actual de conducere, chestiune veche din 2008, se mai gandesc si se mai gandesc, ca nici acum nu s-au decis pentru Romania.

        Dar pentru Germania, problema este rezolvata, desi a demarat mai tarziu propunerea decat in RO…

  8. Dan Popa spune:

    sa speram ca noua lege va fi pusa in practica in spiritul ei nu numai in litera.probabil va mai avea modificari dar libertatea lasata la nivelul local, parinti, profesori, cred ca va face din ea o lege cu adevarat buna,mai ales ca pe langa cultura generala de care are nevoie un copil in viata cred ca va trebui sa suplineasca din ce in ce mai mult si educatia copilului de acasa, pe care parinti nu mai au timpul necesar sa io dea.

  9. argoman spune:

    In primul rand cred ca se continua cu greseala,Europeana de altfel,ca toti oamenii trebuie sa faca tot felul de studii pana la adinci batranete.Nu toti copii sunt dotati pentru studiu si nu sunt atrasi de studiu indiferent de cat de atractiv este prezentat.Sa consumi bani si timp cu astfel de indivizi este o prostie.Selectia trebuie sa se faca rapid si cine nu este apt pentru studiu sa treaca la munca.Pentru intelectuali,finantisti,afaceristi,etc.trebuie sa fie cineva sa le faca si sa le serveasca cafeaua,sa la adune mizeria,sa le repare WC-ul…….

  10. Shean Donovan spune:

    Ma tem ca in spatele acestui model european de dezvoltare exista multa forme si putin fond. In conditiile in care incompetenta este la ea acasa in toate comisiile care vegheaza asupra invatamantului romanesc, in conditiile in care invatamantul si educatia publice au devenit o afacere ascunsa pentru tot felul de clanuri … importul de forme este perceput ca import de fond. Descentralizarea – cresterea autonomiei unitatilor de invatamand este un proces in plina desfasurare in toata Europa. Dar … este nevoie de competenta. Competenta presupune fonduri pentru a tine oameni valorosi in sistem. Ca sa ai fonduri trebuie sa ai o economie care sa genereze fonduri (publice). Ca sa ai o economie trebuie sa ai o clasa politica. Alternativa fondurile private nu este valabila … nu avem nici oameni de afaceri … toate marile afaceri traiesc pe seama statului … si asa slabit. In concluzie … ce-i de facut ?

    In niciun caz … cei care coordoneaza statul de pe pozitii vizibile si invizibile trebuie sa se uite mai des in oglinda si sa nu se mai minta: ori umbla la modul de definirie a valorilor in societate … ori ajungem si mai rau.

    • “Ca sa ai o economie trebuie sa ai o clasa politica”.

      Cu asta nu sunt de acord. Nu clasa politica genereaza economie, ea face doar cadrul. Daca nici la noi n-a existat indulgenta in fata evaziunii fiscale si a muncii la negru, atunci nu mai stiu unde.

      • Shean Donovan spune:

        Aveti dreptate pentru ca ideea expusa de mine este incompleta. Voiam sa spun: clasa politica postedecmbrista a transferat 80% din economia romaneasca in economie straina, dupa criterii ce au vizat mai intai interesul personal si apoi eficacitatea si eficienta sistemica. Fara a aluneca pe panta nationalista trebuie sa spun ca reprezentatii celor 80% nu fac nimic pentru a sustine formarea de capital uman romanesc. Verificati situatia din banci, modul in care se desfasoara activitatile prin firmele de IT&C, modul in care in industrie se asigura suport pentru viitorii specialisti romani. Da, clasa politica asigura cadrul … nu ai cadru, nu ai economie (si din cauza faptului ca oamenii de afaceri romani nu au nicio cultura managerial, cu rare exceptii si acelea alunecand de cele mai multe ori spre extreme doctrinare). Cat despre competenta / incompetena celor care apar prin comitetele si comisiile ARACIS … sau organisme care se ocupa de formare profesionala … e jale, jale mare. Mai sunt insa nebuni care cred ca se poate face ceva … si va felicit pentru asta.

        • Adica sunt nebun…

          • Shean Donovan spune:

            Va urmaresc mereu cu atentie luarile de pozitie. Da, aveti nebunia celor care cred ca mai exista solutii. Aveti poate si varsta la care un astfel de gand nu pare periculos: un statut construit, un echilibru atins. Eu unul, mai tanar fiind, nu pot face asta: sa imi irosesc tineretea luptandu-ma cu morile de vant. Iubesc nebunii Romaniei de azi, dar am plecat departe. Va salut si va respect.

  11. Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

    @ Stefan Vlaston – Domnule prfesor, intrebarea le era adresata cu precadere libertarienilor. Dar aveti dreptate – orice societate ar trebui sa raspunda mai intai de toate la aceste intrebari si-n functie de raspunsuri sa isi gandeasca sistemul educational.

  12. vasile spune:

    Traiesc de citva ani in america,am rezidenta
    sint maistru electro-mecanic
    cu o experienta de peste 35 de ani
    Pe vremuri citeam in revista Sinteza interzisa de securitata
    ca multi dintre americani dupa 45 de ani i-si schimbs profesiile
    si i-mi puneam intrebarea atunci de ce ???
    Apoi am retinut niste informatii
    si anume :cei cu multa scoala se vor acomoda mult mai usor in cazul in care va trebui sa isi schimbe locul de munca.Asa a fost cazul meu nu am gasit de lucru conform calificarii si atunci m-am hotarit sa fac ce gasesc.Asa ca fac modeling avind si o mina care ma ajuta,adica daca IL VAD PE UNUL LUCRIND IL COPIEZ CU SUCCES.Asa am ajuns sa ma afirm
    si sa i-mi zica americanii cum se zice multumesc in Romana.cred ca oricare ati fi niste emotii a-ti avea. Asa ca aici cistig in medie 4000$ lunar
    acasa poate in 7-8 luni.Concluzia OMUL SFINTESTE LOCUL
    SI SA NU UITAM VECHEA LOZINCA AI CARTE AI PARTE sa nu fi lenes e ff important

  13. dorin valeriu spune:

    Vad ca cititorii d-voastra echivaleaza educatia cu obtinerea unor abilitati profesionale. Pentru asta scoala ar fi de ajuns pentru majoritatea copiilor care vor sa faca ceva in viata, daca nu pentru “loazele”, totusi in minoritate, dar pe cere mass-media ni le tot aduce in fata.
    Educatie inseamna insa ceve mai mult, alti factori, in primul rand familia, apoi biserica (daca familia este afiliata unui cult interesat de educatie). Si cu familia e o problema : lipsa de timp, dar si nepricepere parintilor, lipsa lor (adesea ) de educatie. Dece credeti ca pe vremuri oamenii instariti angajau guvernante franceze, germane, mai rar la noi engleze ? Si rezultate s-au vazut in pregatirea elitelor romanesti. Azi, noii imbogatiti aduc bone din filipine. Ce involutie ! Si-ar mai fi multe de spus…

  14. Dedalus spune:

    Cred ca in 20 de ani invatamantul formal institutionalizat (de stat sau privat) va disparea total.

    Principala cauza este faptul ca nu mai este posibil in societatea actuala ca persoanele fara experienta directa intr-un anumit domeniu sa devina profesori, doar pentru ca au invatat ceva din carti.

    O alta cauza a disparitiei invatamntului institutionalizat (fie de stat, fie privat) este imposibilitatea reactiei acestuia la schimbarile din ce in ce mai rapide din economie si din societate, ca si imposibilitatea de a livra rapid cunostinte in domenii din ce in ce mai inguste.

    Nu cred ca peste 20 de ani statul va mai juca vreun rol, cat de mic, in invatare.

  15. nim spune:

    Articolul puncteaza foarte corect motivele pentru care nu se poate renunta la interventia statului in invatamant. Un invatamant obligatoriu si gratuit este absolut necesar, dar 10 clase plus invatamant tehnic ar fi in mod normal suficient.
    Invatamantul universitar gratuit s-a dovedit a fi o risipa de resurse, se imparte prea putin la prea multi, iar studentul nu are niciun fel de motivatie, ba chiar ajunge sa creada ca totul i se cuvine fara nicio obligatie. Un compromis bun ar fi invatamantul sponsorizat, bursa sociala sau de merit exclusiv pe baza de contract individual, cu drepturi si obligatii clare. Toata lumea trebuie sa plateasca aceeasi suma pentru scolarizare, dar fiecare student sa poata obtine sponsorizari (de la stat sau firme private) din care sa-si acopere partial sau total cheltuielile.

  16. traian b spune:

    Teoria ca teoria dar practica ne omoara. Evaluarea sub toate aspectele nu luata in sens pur pedagogic ci mai ales practic de organizare prin realizarea unor structuri asociate spre exemplu Inspectoratelor judetene pentru evaluare elevi si profesori sau Camerelor de comert, industrie si agricultura din fiecare judet care sa evalueze profi si pe cei care termina cursuri de formare.
    Trebuie formata o armata de inspectori ca in Germania unde fiecare individ este evaluat cu consecventa realizandu-se si o cointeresare a elevului. Am terminat un curs de formare tehnica de 2 ani acolo si va pot povesti cum se face. Evaluarea este totul, mai putin nivelul de cunostinte care este mai jos decat suntem noi obisnuiti. Toate lucrarile erau scrise cu durata de maxim 2 ore iar calibrarea testului, poate ca va suna copilaresc, se facea astfel: proful isi propunea subiectele dupa care le rezolva cap-coada sa zicem in 90 de minute iar el le dadea elevilor ca timp de rezolvare 80 de minute. Sa vedeti ce minunatie de clopot a lui Gauss iesea din rezultatele elevilor! Cointeresarea elevilor se facea simplu. Aveai sansa sa obtii cel putin nota 4 la absolvire daca rezolvai testele din ultimii 4 -5 ani intrebarile regasindu-se obligatoriu in proportie de 10-15% in testul din anul in curs. Asa se invata pe rupte! Teoria era doar pretext al demersului didactic iar la evaluarile din timpul semestrului care se faceau de 3-4 ori pentru fiecare materie se dadeau numai chestiuni practice fara nici un pic de teorie. Corectarea se facea pentru tot ce era corect chiar daca sa zicem la mijlocul raspunsului povesteam viata mea cu bucati de rezolvare primeam puncte pentru orice formula sau rezultat scris si corect. La absolvire se dadea practic din materiile de baza (5 examene), scris, cu durata de 4 ore comisia de corectare fiind de la Camera de comert si industrie (CCI) de land. Nu se admiteau contestatii si se corecta la 3 maini astfel: 1 mana profesorul de la clasa, a 2 -a mana un alt profesor din institutie iar a 3-a mana unul de la CCI. Profii erau verificati in timpul anului de cei de la CCI prin inspectii inopinate de obicei aproape de sfarsitul primului semestru unde se verifica daca s-a urmarit programa analitica a cursului. Abaterea maxima fata de programa era de maxim 25% daca era mai mare atunci profesorul era schimbat la sfarsitul semestrului. Am avut un caz cu un ametit de automatica. Suferea si seful de catedra in rand cu el. Statul german genereaza in fiecare an locuri de munca in afara de cei care termina scoala de ordinul a sutelor de mii. Spre exemplu in 2001 s-au creat 600.000 de mii de locuri de munca in afara de absolventii din acel an. Cum? Asta este diferenta dintre politicienii lor care vor sa faca treaba si sunt constienti de rolul lor si ai nostrii de acum cu care sunteti tare prieten si care nu sunt in stare sa gandeasca macar. Statul in Germania are un rol foarte mare in domeniul educational fiind intr-un conflict de idei cu patronatele din ce in ce mai nemultumite de nivelul de pregatire practica al elevilor. Pentru aceasta firmele mari gen Siemens isi fac propriile centre de pregatire. Pentru a putea face trebuie sa stii CUM se pot transpune in practica teoria la care noi suntem foarte tari dar numai atat. Ei transpun in practica teoria cu ajutorul acestor structuri centralizate prin aplicarea unanim acceptata de catre toate scolile a hotararilor acestora. Diferenta se face intre landuri. Astfel cel care termina in alt land decat Bayern s-ar putea sa nu se poata angaja la Munchen nefiindu-i recunoscuta diploma. Cel care avea nota de absolvire 10 la noi (1 la nemti) ajungea obligatoriu la o firma mare. Dar nu se intampla prea des. Am avut un prof care a terminat foarte bine si ne povestea ca de la el nu s-a mai luat un asemenea rezultat adica de vreo 6 ani.

  17. ion spune:

    In articol se scrie Long Live Learning – LLL. Oare sistemul se numeste “Traiasca invatarea!”? sau este vorba despre Long Life Learning – Invatare pe parcursul intregii vieti?

  18. Paganel spune:

    Întâi, ar trebui să clarificăm semnificaţia termenului “educaţie”, care este mult mai complex decât “învăţământ”/”studii”. Astfel, eu consider că “educaţia” nu se referă doar la transmiterea, “mecanică”, de cunoştinţe, ci, în primul rând la “oferirea” unui/unor model/e de comportament moral-civic, care să cultive respectul faţă de ORICE OM, faţă de sine, de muncă, fie ea a celorlalţi sau a respectivului, faţă de meritocraţie, de competiţia loială, corectă, spiritul de lucru în echipă, colegialitatea, ajutorul sincer şi dezinteresat… Din acest punct de vedere, cred că este o imensă diferenţă între un om cu 4 clase (7, 8, 10, n-are importanţă), dar care a fost educat în “spiritul” celor “şapte ani de acasă” şi nesimţitul cu două-trei facultăţi! Primul este cu adevărat un om educat, al doilea – doar “are studii”! DIn păcate, România tinde să fie “sufocată”, la propriu, de reprezentanţii ultimei categorii. În consecinţă, cred că statul ESTE OBLIGAT (dacă mai are autoritate, ceea ce eu nu cred!) să-i oblige pe TOŢI PĂRINŢII să-şi educe copii, fiindcă nu este societatea obligată să le suporte acestor viitori membri ai comunităţii nesimţirea, mitocănia, mârlănia, din momentul în care, intrând în ciclurile educaţionale (mai mult sau mai puţin) “de stat”!

  19. Ionel spune:

    Domnule Profesor,
    Cel mai important argument in favoarea unui anume rol al statului in sistemele de educatie este, asa cum si dumneavostra ati mentionat, solidaritatea sociala: “Este clar ca noile tehnologii si globalizarea pietei muncii induc o noua paradigma educationala, o provocare careia familiile cu venituri modeste nu-i pot face fata. Copiii nascuti in familii modeste material nu au sanse sa invete carte, fara solidaritate sociala. Vor reface destinul economic al parintilor, iar cercul acesta vicios poate fi spart doar de interventia statului, ca mandatar al membrilor comunitatii.”
    Intre solutiile prezentate de dumneavoastra nu am gasit nici una care sa rezolve aceasta problema. Este nevoie de o egalitate a sanselor in societate?

  20. Domnule profesor,

    Cele enumerate de dumneavoastră şi de alţi comentatori sînt lucruri de bun simţ. Din păcate sînt ideatice prin raportare la realităţile societăţii noastre.
    Nici în USA învăţămîntul universitar, de exemplu, nu înseamnă doar Ivy League. Nici în UK nu se limitează doar la London, Oxford sau Machester University.

    Aşa după cum s-a mai spus deja, înţeleg prin “educaţie” mai mult decît transmiterea de informaţii. În vremurile de astăzi informaţia este la buricul degetelor oricui.

    Dintre soluţiile dumneavoastră, din cauza spaţiului, mă opresc doar la cea cu finanţarea. Deşi mă declar un adept al economiei liberale, “mîna invizibilă” care să reglezeze distorsiunile se dovedeşte a nu exista decît în teorie. Şcoala economică a lui Milton Freedman şi-a atins limitele odată cu actuala criză economică.

    Dar haideţi să ne uităm puţin la trecutul nostru şi apoi să ne imaginăm viitorul.
    STATUL a început să ceară, nejustificat, “studii superioare” pentru o mulţime de poziţii din instituţiile publice. Mulţi din cei care le ocupă, nu au resuşit la o Universitate de stat. Norocul a fost însă tot de partea lor: STATUL a reglementat foarte lax “învăţămîntul privat”. Spiru Harte este cazul cel mai mediatizat. (există un studiu realizat de revista CAPITAL în 2009 sau 2010 care relevă un adevăr: funcţionarii din instituţii publice sînt în majoritate absolvenţi de universităţi private)…

    În momentul în care statul şi-a dat seama că s-a greşit pe undeva, tot el a înventat “finanţarea per student” şi “locurile cu taxă” într-o universitate publică. Adăugăm la aceasta subfinanţarea reală şi numărul de locuri în universităţi egal cu numărul absolvenţilor de liceu (concurenţă ioc……)

    A apărut o problemă de management: se ţine la blazon, dar finanţarea este la limită?; sau se acceptă concurenţa cu mediul privat şi se atrage finanţarea? Pînă acum, finanţarea în universităţile publice nu s-a făcut pe bază de articole publicate, număr de granturi etc ci strict pe numărul de studenţi (şi se păstrează modelul şi acum în LEN. Apropo: ştiţi cît este ecartul dintre finanţarea unui elev/student şi a unui deţinut?)

    Acum să facem un salt în viitor, la şcolile şi liceele cu consiliu de administraţie şi finanţare per capita. Cîte şcoli vor mai ţine ştacheta sus cînd se va descoperi că finanţarea scade?

    În UK, orice student într-o universitate publică plăteşte o taxă de cca. 3000 pounds! Dar acolo funcţionează sistemul creditelor de studiu. O specializare cu 30 de studenţi nu este “ineficeintă” din punct de vedere financiar!

    După cum spuneam şi cu alte ocazii: “acolo funcţionează” la noi îb schimb trebuie “reinventat” totul. De la ZERO!

  21. (Comentariul anterior a suferit la final, prin urmare revin).

    “When we don’t like the way our students score on international standardized tests, we blame the teachers. When we don’t like the way particular schools perform, we blame the teachers and restrict their resources. ” O opinie “de dincolo”

    http://www.nytimes.com/2011/05/01/opinion/01eggers.html?emc=tnt&tntemail1=y

  22. MIRABELA spune:

    eu nu inteleg cum fata mea ,care a facut un liceu economic, in 4 ani nu a invatat nimic ,iar cand am platit si am trimis-o la un curs de bucatar a invatat meserie in 5 luni.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)