Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (V)

Vladimir Tismaneanu august 29, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
11 comentarii 9,741 Vizualizari

 

Cum devine fiul unui autocrat comunist versiunea contemporana a lui Caligula? Ce legatura exista intre adolescenta, poate chiar copilaria timpurie, si momentul cand ajunge aproape de puterea absoluta? Cum, cand si prin ce canale absoarbe el dogmele de care se serveste regimul? Intrarea la facultate in 1970 a insemnat o recompunere de profil politic pentru Nicu Ceausescu. Baiatul hiper-rasfatat si putin isteroid din scoala, cel care inca pe la 16 ani mai obisnuia sa traga fetele de par pe coridoare, era acum pregatit sa devina un activist devotat, un exemplar promotor al „normelor eticii si echitatii socialiste” (aplicate intotdeauna altora). Ca elev,  Nicu nu era un rebel, ci mai degraba un puber imprevizibil, inhibat si complexat, uneori chiar violent, mai ales in relatiile cu fetele. Cum imi scrie Radu Stern:

Evocind aceasta perioada, doua alte episoade mi-au venit in minte : pubertatea lui Nicusor nu a fost lipsita de probleme. De fapt, era destul de timid, departe de aroganta de mai tirziu. Mai ales cu fetele. Daca era o fata care-i placea pe la paisprezece ani, avea doua metode de a-i atrage atentia. Prima, tinea in ambele miini cite un ac cu gamalie si o intepa pe aleasa in fese, Cum avea doua ace, daca biata fata se apara, putea s-o intepe in fesa neprotejata cu acul din cealalta mina. “Jocul” asta il amuza la culme. Sint sigur ca “intepatele” isi aduc aminte ! A doua metoda nu era mai putin brutala : Nicu poseda o cantitate de parfum de trandafiri bulgaresc, probabil primit de mama lui intr-o calatorie in tara prietena. Mai avea si un pistol (cu apa) rusesc de mari dimensiuni, in forma de racheta. Parca-l vad si azi ! Rosu ! I-a venit ideea sa le combine ! Incarca pistolul cu parfum, care mirosea oribil si alegea o fata care-l interesa si o stropea cu pistolul. Nenorocita, stropita cu cca jumatate de kiliogram de parfum, era invoita de profesori sa se duca acasa casa faca dus si sa se schimbe complet. Noi deschideam geamurile asteptind ca mirosul greu si dulceag sa treaca. A facut asta de doua sau trei ori, probabil directorul Barbulescu a informat-o pe tovarasa Lenutza si calvarul a incetat.

 Odata iesit din adapostul liceal, in  care isi putea ingadui “distarrctiile” descise mai sus, impermeabil la priviri crutice din afara zonei, Nicu pasea in lume. Incetau, macar aparent,  furorile adolescentine. Se punea capat vechilor amicitii, incepeau prieteniile, daca prietenii puteau fi numite, cu politrucii recrutati pe baza de dosar, servilism si devotament neconditionat. In anul doi de facultate Nicu era de-acum vicepresedinte al Consiliului Asociatiei Studentilor pe Universitatea din Bucuresti. In anul trei era propus pentru pozitia de vicepresedinte pe Centrul Universitar Bucuresti. Presedinte era Ion Sasu, asistent la Facultatea de Filosofie, ulterior director al Centrului de Cercetari pentru Tineret si, un timp, sef de cabinet al Elenei Ceausescu. Dupa 1990, Sasu a fost unul dintre liderii Partidului Socialist al Muncii, impreuna cu un alt favorit al lui Nicu, Tudor Mohora. Era perioada in care urca vertiginos in aparatul UASR Ion Traian Stefanescu, asistent la Facultatea de Drept, un activist inteligent, cinic si extrem de arogant.

Arivist perfect si oportunist desavarsit, Traian Stefanescu l-a cultivat pe Nicu cu asiduitate. Impreuna au ticluit schimbarea numelui organizatiei din UASR in UASCR. Revista „Universitas” devenea „Universitatea Comunista”. Ideea venea, desigur, de la parintii lui Nicu. Isi aminteau de balul de 1 mai 1939, cand Elena fusese “regina”.

Martian Dan, omul lui Iliescu, era eliminat din fruntea UTC, ramanea simplu lector de socialism la Facultatea de Istorie, in locul sau ajungea omul lui Nicu, Traian Stefanescu. Se forma un grup de presiune sustinut direct de catre cel care aparea tot mai insistent propulsat pe o directie ascendenta in partid. Conducerea UASCR ii revenea lui Constantin Bostina, ulterior sef al Cancelariei CC al PCR, unul dintre oamenii de mare incredere ai cuplului dictatorial. Alt activist important direct legat de Nicu era Pantelimon Gavanescu. Pe el il va inlocui Nicu in functia de ministru al tineretului in 1983. La conferinta pe universitate din primavara anului 1973, o singura persoana a votat impotriva propunerii ca Nicu sa devina vicepresedinte pe Centrul Universitar si, mai departe, pe tara. Era fosta sa colega de clasa, Nadia Badrus, acum studenta la sociologie. A fost acuzata de catre Vasile Bontas (unul dintre stabii UASCR) ca si-a incalcat mandatul. Nadia si-a justificat pozitia spunand ca il cunoaste pe Nicu din liceu, ca nu nu-l considera suficient de matur pentru o asemena functie. S-a cerut excluderea ei din ASC ceea ce implica automat exmatricularea. Cand Gheorghe Badrus, amabsador la Moscova, tatal ei adoptiv, fost adjunct al lui Iliescu la Sectia de Propaganda, s-a intalnit cu Traian Stefanescu, acesta i-a spus ca este vorba de „cel mic” si ca nu e nimic de facut. In fine, Nadia a fost primita de Ion Sasu care a dovedit un fel de „omenie”, ea a recunoscut ca nu stia de fapt ce face, ca a comis un gest irational cand a votat cum a votat. Incidentul a fost inchis, dar Nadia a ramas marcata pe viata de acele clipe de teroare. Povestesc acel episod pentru a lumina aceast trasatura psihologica a lui Nicu: orgoliul hipertorfiat, dorinta de revansa, ostilitatea in raport cu oricine se indoia de vocatia sa de conducator. Ajunsese sa creada in aceste fictiuni glorificatoare. Minciuna sistemului cotropise si subjugase universul sau sufletesc. Delirul ideologic era omniprezent, infesta intregul spatiu social si spiritual.

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/05/06/10583/

Ne-am reintalinit de cateva ori in anii facultatii. Cand, in „Viata Studenteasca” (condusa de poetul stalinist Niculae Stoian) a aparut, prin 1973, un articolas anonim in care se denunta “debandada anarhica” de la o sedinta ASC a anului II de la filosofie, inclusiv referatul tinut de studentul George Purdea (cel care avea sa-l traduca pe Jaspers in colectia „Idei Contemporane”), a urmat o mini-furtuna. Eram blamati, in acel text, drept gura-casca, doi vicepresedintit ai consiliului pe facultate, Gheorghe Piscoci si cu mine. Precizez ca nu erau functii de nomenklatura si ca eram alesi chiar de catre colegii nostri. L-am vazut pe Nicu la un simpozion la Facultatea de Istorie, el era de-acum vicepresedinte pe Centrul Universitar Bucuresti, i-am povestita acea aberatie. Lucrurile s-au calmat fara urmari. Erau doi frati Piscoci: cel mare, Mihai, tinea seminarul de socialism stiintific al profesorului Vasile Nichita, era de fapt interesat de Croce si eventual Gramsci. Cel mic, Gheorghe, venise, cred, din productie, oricum era membru de partid cand a intrat in facultate. Eram in relatii foarte bune. Peste ani, mi-a scris Monica Lovinescu sa ma intrebe ce este cu acest Piscoci care o abordase cu tot felul de mizerii impotriva lui Vlad Georgescu si a mea. Ajunsese prin 1986 la Paris, unde a deschis (cu ce bani oare?) o librarie specializata in lucrari de extrema dreapta, inclusiv ale negationistilor Holocaustului gen Faurisson si Garaudy. Cel care in tara se specializase in opera metafizica a lui Lucian Blaga a virat dupa plecarea sa din tara (si-a luat si numele nevestei, a devenit Piscoci-Danescu) intr-o directie foarte ciudata (ma exprim eufemistic). Cazul sau imi aminteste de acela al lui Ivan Denes despre care am avut prilejul sa scriu aici. Cand, in 1973, profesorul Radu Florian a refuzat sa fie indrumatorul stiintific al lucrarii mele pentru sesiunea nationala a cercurilor stiintifice studentesti care urma sa aiba loc la Cluj, „Noua Stanga intre utopie si disperare”, Mihai Piscoci nu m-a refuzat (nu puteai prezenta o lucrare daca nu aveai un indrumator stiintific oficial, asa era regulamentul). Nu stiu motivele gestului lui Florian, dar deschiderea lui Piscoci a dus de fapt la primul meu articol aparut in „Revista de filosofie” (eram student in anul IV). Din ce mi s-a spus, primisem premiul I, dar reprezentanta partidului, nefasta Olivia Clatici, m-a retrogradat la premiul III. Premiul I l-a primit un student la sociologie din Iasi, ginerele lui Miu Dobrescu. N-am avut probleme, lucrarea sa era foarte buna din cate tin minte. A venit la mine redactorul-sef  al „Revistei de filosofie” care mi-a cerut textul pentru publicare. Incepea astfel o lunga colaborare cu acea revista si o relatie de comunicare intelectuala cu esteicianul Mihai Ciurdariu, specialist in Eminescu, redactorul-sef adjunct. Cat despre redactorul-sef, am aflat in anii din urma ca era unul dintre informatorii zelosi ai Securatiatii in privinta lui Constantin Noica. Pe Mihai Piscoci l-am revazut o singura data, in martie 1990, in timpul vizitei mele in tara, prima de la plecarea din 1981. Era presedintele unei Ligi Republicane Antimonarhiste.

Odata, era prin 1972, a venit Vasile Bontas (asistent la matematica, ulterior ajuns secretar al CC al UTC) la noi, la filosofie, sa ma cheme la etajul intai: „Doreste cineva sa va vada”. Acel cineva era Nicu, vicepresedintele Consiliului pe Universitate. Printre cei care au lucrat in acele structuri a fost si Antonie Iorgovan, constitutionalistul lui Ion Iliescu. Am intrat si m-a luat direct: „Stiu ca maica-ta lucreaza la Sanepid. Am nevoie de ajutor”. „Despre ce este vorba?”, l-am intrebat. „Pregatim balul de Revelion si avem nevoie de o aprobare de la Sanepidul Capitalei ca sa putem folosi sala de la Cantina Grozavesti”. Am ramas perplex: iata-ma in fata unuia dintre cei mai puternici oameni din Romania, rugat sa intervin pe langa maica-mea care era sefa sectiei de igiena scolara la ceea se numea Inspectoratul Sanitar al Capitalei. I-am spus ca mama era plecata in Bulgaria la o conferinta stiintifica, dar ca pot vorbi chiar cu directorul Sanepidului, doctorul Andrei Kelemen. Am facut-o imediat, i-am spus ca este rugamintea lui Nicu Ceausescu, nu e nevoie sa mai aduag ca totul s-a rezolvat intr-o secunda. L-am intrebat atunci cum de a ajuns sa apeleze la mine, cand el poate sa intervina direct oriunde si lucrurile se rezolva instantaneu. Mi-a raspuns: „Nu pot suna toata ziua in toate partile spunand cine sunt”. I-am raspuns atunci ca ar fi bine sa-si opreasca ascensiunea politica la acel nivel unde poate face lucruri cat de cat benefice. S-a uitat lung la mine si mi-a raspuns: „Ai dreptate, asta i-au facut si sora-mii”. Cine erau cei care „i-au facut-o?” Evident, parintii sai care il pregateau pentru o cariera pe care, probabil, nu si-a dorit-o, dar pe care a acceptat-o fara urma de rezistenta. Ale carei efecte mai intai le-a savurat, iar apoi a platit pentru ele. Exact opusul situatiei lui Jean Maurer, al carui parinte i-a spus cat se poate de clar ca nu are ce cauta in structurile politice.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Anonimul nevenetian spune:

    “Peste ani, mi-a scris Monica Lovinescu sa ma intrebe ce este cu acest Piscoci care o abordase cu tot felul de mizerii impotriva lui Vlad Georgescu si a mea. Ajunsese prin 1986 la Paris, unde a deschis (cu ce bani oare?) o librarie specializata in lucrari de extrema dreapta, inclusiv ale negationistilor Holocaustului gen Faurisson si Garaudy. ”

    De ce va mira oare virajul spre dreapta? Cunoastem doar cu totii atitia fosti comunisti care au trecut la dreapta ca n-ar trebui sa mire pe nimeni.

    • Nu ma mira ca un om care a fost la stanga se apropie de dreapta liberal-conservatoare (sunt cunoscute cazurile unor Whittaker Chambers, Margarete Buber Neumann, James Burnham, Annie Kriegel, David Horowitz, Ronald Radosh, Mario Vargas Llosa, Jean-Francois Revel). Virgil Ierunca insusi a fost, in tinerete, un om de stanga, a scris, in exil, la “Romania Muncitoare” condusa de social-democratul anticomunist, Eftimie Gherman. Ma mira insa cand un fost om de stanga, fara a da o minima explicatie, ajunge la extrema dreapta care, cel putin pe tema antisemitismului (deghizat adeseori in “anti-sionism”), a anti-liberalismului si a anti-parlamentarismului, se intelege perfect cu extrema stanga. Dreapta crestin-democrata, sprea a da un exemplu, nu practica, ba chiar dimpotriva, respinge populismul etnocentric si autarhic. otg int

  2. Maldoror spune:

    La 28 Sept . a murit Virgil Ierunca . Nu prea se stie ce se intampla cu casa lor din Paris … Cat despre Danescu Piscoci si fantomatica sa librarie de langa Pantheon – Sorbona , acest Piscoci emana niste unde atat de negative , atat de nocive !

  3. Polybius spune:

    Ma bucur ca ati facut scurta mentiune referitoare la colaborarea dumneavoastra cu Revista de filosofie, intrucat imi oferiti prilejul de a va pune o intrebare care, pentru cercetarea mea (une din sursele tezei mele o reprezinta publicatia Cercetari filosofice-revista de filosofie), reprezinta o ipozeza de investigatie – In ce masura publicatia Revista de filosofie si Institutul sub egida caruia aparea, in perioada „comunismului national”(nu mi se pare valabila argumentatia privind insusirea semantica a sintagmei „stalinism national” – din bibliografia pe care am parcurs-o privind constructia ideologica a stalinismului in anii 30-40 in URSS, sintagma imi pare a fi un pleonasm), cand Uniunii Sovietice ii este anulat „dreptul” de monopolul asupra interpretarii ideologiei marxist-leniniste, ar putea fi considerate elementele unui spatiu in care se trasau principalele directii interpretative ale aspectelor ideologice ? -referindu-ma doar la acele studii care abordau chestiuni remanente din aria ideologiei.

    • Stalinismul national este un concept menit sa distinga intre de-sovietizare si de-stalinizare. Titoismul, inteles ca strategie national comunista, a insemnat si o oarecare liberalizare interna. Stalinismul national de tip Enver, Dej, Ceausescu, generalul Moczar in Polonia, Kim Il-sung, Castro, a mizat pe sfidarea Kremlinului in numele unei linii strident-nationaliste, autarhice, xenofobe etc Evident, conceptul este legat, dar nu se refera direct la experienta cotiturii lui Stalin spre ceea ce Robert C. Tucker definea drept bolsevismul de extrema dreapta, concept doar aparent paradoxal, in fapt cu mari valente euristice.

      O analiza a “Revistei de filosofie” si a Institutului de Filosofie al Academiei ar fi binevenita. Institutul a fost mai intai condus de stalinistul inveterat C. I. Gulian, apoi de incolorul Alexandru Tanase, dar era in fapt feuda cuplului Radu Pantazi-Nicolae Gogoneata. “Revista de Filosofie” descindea, cum spuneti, din “Cercetari filosofice”, condusa, aceasta din urma, de Niculae Bellu, veteran comunist, mai putin rigid insa decat alti politruci, autor al studii interesante despre etica lui Immanuel Kant. In perioada pe care o cunosc ma bine, deci dupa 1973, se putea usor diferentia intre prima parte a revistei, plina de texte indigest-encomiastice, semnate de Pavel Apostol, Ion Tudosescu, Constantin Vlad, Petru Panzaru, Aneta Nutu-Busuioc, Constantin Stroe, Ilie Radulescu (secretar al CC al PCR), Elena Cobianu etc si cea de-a doua, unde erau publicate articole de H. Wald, Constantin Noica, Vasile Dem. Zamfirescu, Ion Ianosi, Ilie Parvu, Mircea Flonta, Vasile Tonoiu, Ion Banu, Alexandru Boboc spre a-i numi doar pe acestia. Nu cred ca revista mai juca rolul de “indrumare” din anii 50 si 60. Nu sunt nume azvarlite la intamplare in acest raspuns. Am langa mine numarul 6, pe lunile noiembrie-decembrie 1979. In prima parte veti gasi un articol “fundamental si datator de linie” despre rolul PCR “in dinamica procesului de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate” semnat de Mihai Chiorean (ce s-o fi ales din acesta?). In cea de-a doua parte veti gasi in schimb rubrici precum”Cronica ideilor”, “Insemnari filosofice” (acolo apare studiul meu “Ipostaze ale radicalismului hegeliano-marxist: Experienta tanarului Lukacs”, pp. 731-740, de fapt un capitol din teza mea doctorat pe atunci in curs de redactare finala, un articol de Ion Ianosi si altul datorat logicianului Gh. Enescu intitulat “Concepte si axiomatizare”) si “Studii de istoria filosofie universale”. Cred ca trasarea directiei ideologice era mai degraba apanajul revistei teoretice a CC, “Lupta de clasa” rebotezata “Era socialista”. Acolo a domnit mai intai Stefan Voicu, apoi Ion Mitran. Evolutiile unor Ileana Marculescu, Ileana Vrancea, chiar Petru Berar ar merita examinate separat.

      • Polybius spune:

        Am analizat in paralel cele doua publicatii Lupta de clasa(Era socialista) -Cercetari filosofice(Revista de filosofie), iar premisa mea de cercetare s-a construit in jurul constarii unui discurs mult mai coerent, mai bine argumentat, intr-o oarecare masura mai „logic”, pe aceleasi tematici (devenite cliseu) in periodicul Revista de filosofie/ – exemple gratia – „tematica raportului national-universal”(si multe altele). astfel, discursul articolelor din Revista de filosofie ar putea fi investit cu o putere de impact mai mare asupra cititorului?
        in ceea ce priveste „segmentarea” tematica si calitativa a numerelor Revistei de filosofie este o constatare pe care si eu o precizez in lucrare – am observat abilitatile autorilor din „a doua parte” a fiecarui numar, printre care si studiile dumneavoastra, de a se pasrta la o distanta acceptabila de ingerintele ideologice si de „aberatiile dialectice”, insa acestea sunt umbrite pe virulenta studiilor ideologizante din prima parte.

        • Interesant ce scrieti. Cred totusi ca semnificatia articolelor din revista teoretica a partidului o depasea pe aceea a textelor din “Revista de filosofie” ori din “Viitorul social”. Modelul era desigur “Kommunist” si “Voposy filosofii”. Prima avea valaoare “sacralka”, a adoua mai degraba debuseu ideoologic, supapa de comunicare, chiar un fel de refugiu tolerat etc. Noica n-ar fi scris ptr “Era Socialista”, dar nici Voicu ori Mitran nu s-ar fi grabit sa-l publice :)

  4. T. Bucur spune:

    Domnule Tismaneanu!
    Prin 1976-77, la Ambasada Romaniei din Helsinki era un tanar diplomat cu numele Vasile Bontas. Venise in MAE din afara institutiei si fusese imediat trimis la Ambasada. Era acel V.B. despre care scrieti mai sus? Mie mi s-a parut atunci un tip la locul lui, chiar foarte amabil.

    • Se prea poate sa fie aceeasi persona. Cel pe care l-am cunoscut eu era amabil, politicos, eficient, dar nu misca in front in relatiile cu superiorii. Actiona obedient, dupa cum i se cerea.

  5. rumburak spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Demersul Dvs. este apreciabil in masura in care nu ” strica” sa vedem si partea “umana” = viata de zi-cu-zi a “aparatului” de partid si de stat!…
    Citind,relativ cu atentie , amintirile dvs. din aceea perioada , nu pot sa nu ma, si – va , intreb un lucru pe care ,banui , ca-l stiti : “vanzarea” sasilor si svabilor + evreilor din Romania exact in perioada ‘evocata’ de Dvs. si exact de catre parintii genetici ai celor pe care Dvs. i-ati avut colegi de scoala sau generatie…
    din punctul meu de vedere este f. “interesant” ca nu pomenti INCA nimic de Gh.Maurer , personaj f. interesant in Istoria Romaniei comuniste ….
    Oricum, de apreciat demersul Dvs. dar moral este FAIR-PLAY, daca nu corect , sa vedem dincolo de aspectele ‘punctuale” ale vietii din Bucuresti in anii 50-60 , si ai vietii in ROMANIA in aceeasi perioda ! :) ))
    P.S. : pe cand si un gand din partea dvs. despre deportarile in Baragan si gulagul romanesc pe site-ul pe care ve citesc ? ! ?
    Cu stima,

    Nicolae Tintea

    • Episodul al saselea discuta pe larg rolul lui Ion Gheorghe Maurer. Despre actiunile criminale pe care in mod corect si binevenit le amintiti, exista capitole intregi in “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, volum coordonat de Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, aparut la editura Humanitas in 2007. Despre deportarile in Baragan a scris pe larg si cat se poate de bine documentat profesoara Smaranda Vultur de la Universitatea de Vest din Timisoara. Va asigur ca nu consider momentele si persoanele discutate in acest serial ca fiind unicele relevante pentru viata din Romania in acei ani. Am recenzat frecvent, pe blogul meu, in EvZ, in alte locuri, carti despre universul concentrationar. Chiar aici, pe Contributors, am scris pe 3 august 2011 despre Aleksandr Soljenitin. Am recomandat recent si o fac din nou acum remarcabila marturie analitica a fostului detinut politic Florin Constantin Pavlovici, “Tortura pe intelesul tuturor”, aparuta in 2011, in a doua editie, sub egida Academiei Civice. Ganduri bune.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)