Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cine se teme de Muzeul Dictaturii Comuniste? Din nou despre despre anti-anticomunism

Vladimir Tismaneanu septembrie 13, 2011 Politica & Doctrine, Societate/Life
22 comentarii 2,254 Vizualizari

Niciun om de buna credinta nu are motive sa se indoiasca de necesitatea unui asemenea muzeu. El tine de aproprierea istoriei, de respectul pentru memoria victimelor, de confruntarea cu un trecut traumatic fara de care democratia romaneasca ramane vulnerabila si lipsita de credibilitate. Sigur, putem discuta filosofia unul asemenea Muzeu, putem avea puncte de vedere diferite legate de periodizari,de metodologia muzeologica, de logistica, de accentul pe represiune, pe institutii ori pe viata cotidiana (desi, la urma urmei, si acolo tot despre represiune era vorba, doar ca mai voalata, mai putin atroce). Andrei Plesu a scris acum cateva saptamani in “Dilema Veche” un patrunzator articol in care analiza o inutila galceava legata de ceva ce tine de iesirea din anormalitate si de intrarea in normalitatea memoriei democratice. Sunt unul dintre cei care pretuiesc in cel mai inalt grad Memorialul de la Sighet, o opera de o valoare istorica si morala inestimabila. Dar nu vad de ce n-ar exista un Muzeul al Dictaturii Comuniste chiar in Capitala, preferabil intr-un loc cat mai accesibil, unde sa poate fi vizitat zilnic de elevi, studenti, turisti, oameni care au trait ori n-au trait acele timpuri. Intre un Muzeul al Dictaturii Comuniste la Bucuresti si Memorialul de la Sighet eu unul vad o relatie de complementaritate, de solidaritate morala si intelectuala. Un Muzeul al Totalitarismelor, cum sugereaza distinsul intelectual critic, doctorul Ion Vianu, imi pare ca nu face suficienta dreptate nici memoriei dictaturii comuniste, nici celei a Holocaustului. Holocaustul, cum demonstreaza istoricul Vladimir Solonari intr-o recenta carte intitulata “Purifying the Nation” (Woodrow Wilosn Center/Johns Hopkins University Press,2010) a fost pregatit de ideologiile extremiste de dreapta, inrudite cu mitologiile naziste. Dictaturile fasciste din Romania, cu consecintele lor genocidare care trebuie condamnate fara echivoc, au durat intre septembrie 1940 si august 1944.

Comunismul in Romania, inspirat de ideologia bolsevica, a durat patru decenii si jumatate, a apucat sa creeze ceea ce putem numi o anti-civilizatie, ori o pseudo-civilizatie. Mostenirile ei le intalnim la fiecare pas, persistente si nocive. Institutiile, metodele si scopurile sale revendica un spatiu muzeistic autonom, nu o comasare intr-un univers omogenizant in care ambele orori ar apare in chip continuu si teleologic, ca fiind parte a aceluiasi proiect revolutionar utopic. Cand Lucretiu Patrascanu a scris “Sub trei dictaturi” nu a anticipat-o pe cea de-a patra, careia avea sa-i cada el insusi victima. Muzeul Dictaturii Comuniste la aceasta se refera. La un regim liberticid, eliticid, monopolist, autocratic si genocidar instalat la putere de catre o putere straina prin incalcarea flagranta a oricaror reguli democratice.

Fiecare dintre aceste dictaturi a avut originile sale ideologice, dinamica si scopurile proprii, arhitectii sai, iar a le pune laolalta risca sa duca la evaporarea specificitatii lor. Dar propunerea este cat se poate de legitima si nu vad vreo ratiune de a nu o discuta in chip calm si onest, fara apriorisme inutile. Oricum, nu m-as grabi sa includ intr-un asemenea loc de memorie dictatura regala. Autoritara, desigur, dar totalitara? Se poate compara cenzura lui Carol cu aceea a lui Chisinevschi? Sunt unii care spun ca ar fi necesar un Muzeul al Socialismului, imprumutand si chiar cautionand modalitatile de auto-descriere ale defunctului regim. Este o eroare, cred, intrucat ideologia totalitara nu era nici pe departe una a socialismului democratic al unor Titel Petrescu, Ion Flueras, Iosif Jumanca, martiri ai ideii socialiste intemnitati de comunisti (ultimii doi au pierit in Gulagul romanesc). Ce-ar insemna, de pilda, un muzeu al “societatii socialiste multilareal dezvoltate”? Sa-i cerem sprijinul lui Dumitru Popescu in calitate de curator? Ori lui Ion Traian Stefanescu, fost prim-vicepresedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste? Ori dulaului Dulea, daca mai traieste?

Cei mai enervati insa de ideea Muzeului sunt anti-anticomunistii, in special cei din zona unui neo-marxism provincial, frivol, steril si sententios. Sa-l lasam de-o parte pe Ion Iliescu, el nu are cum sa nu figureze cumva chiar in Muzeu. Dar de unde aceasta iritare a unor oameni care nu ar avea ratiuni de identificare cu un regim politienesc, logocratic si axiofob, de ce aceasta reactie de respingere a unui demers care abia a demarat? Ce-i deranjeaza de fapt? De ce se tem? Este doar o inocenta fronda, o manevra a epatarii menita sa-i aduca in prim-plan? Unul dintre ei, poate cel mai activ, imi scria acum cativa ani cum a citit cutremurat memoriile Nadejdei Mandelstam. Ce s-a intamplat cu acea cutremurare interioara? S-a pierdut in vartejul polemicilor politice efemere?

Public mai jos fragmente dintr-un articol pe acest subiect scris de Sever Voinescu in “Dilema Veche” (numarul din 8-14 septembrie 2011), o replica eleganta si ferma la aceste eforturi de a submina nu doar ideea Muzeului, ci intreaga abordare care considera dictatura comunista din Romania ca lipsita de legitimitate si opusa legii, deci criminala, pe intreg parcursul existentei sale.

Muzeul si anti-anticomunsitii

de Sever Voinescu

“O spun din capul locului, mă surprind discuţiile iscate de lansarea ideii unui muzeu al comunismului în România. Mă aşteptam, naiv după cîte se pare, că această idee va face unanimitate. Sîntem, totuşi, o naţiune care a trecut prin infern, iar instituţionalizarea memoriei acestui pasaj mi se pare obligatorie. Nu pentru că, aşa cum spun unii şi alţii, tinerii nu ştiu nimic despre comunism – nu cred că lecţiile de istorie se mai pot ţine în muzee. Ci pentru că întregii societăţi româneşti i-ar face bine să privească adînc într-o oglindă care-i devoalează ascunzişurile sufletului şi caracterului, iar Muzeul Comunismului, dacă este făcut cu sensibilitate şi cu devoţiune pentru adevăr, va fi o asemenea oglindă. (…)

Anticipam controverse legate de Muzeu pentru mai tîrziu, cînd unii vor spune că nu ştiu ce detaliu al muzeului nu e relevant şi că lipseşte altul care li se pare inevitabil sau că aranjarea sălilor ar fi trebuit făcută altfel sau că explicaţiile din muzeu nu sînt tocmai elocvente, în vreme ce alţii vor contrazice şi vor apăra exact acea expunere muzeală. Dar, spre uimirea mea, constat că tulburarea se instalează încă de la momentul întrebărilor prime, de genul „La ce ne trebuie un muzeu al comunismului?“ sau „Sîntem în stare să facem un muzeu al comunismului?“ sau a interogaţiilor derivate din acestea precum „Cine face muzeul?“ şi „Ce vor să spună de fapt despre comunism cei care fac muzeul?“.

Deunăzi, am fost îndrumat să citesc pe un site foarte activ articolul unui domn, exponent al stîngii intelectuale de la noi (Vasile Ernu, „Muzeul comunismului: povestea celor din Primăverii spusă celor din Ferentari?“, pe criticatac.ro). Textul începe cu o fentă – vorbeşte despre muzee în general, deşi se referă la muzeele de artă, ceea ce, vorba lui Maiorescu, nu e în chestie. Diferenţa banală dintre muzeul de artă (cel care se ocupă de „opere de artă“) şi muzeul de istorie (cel care nu prea se ocupă de „opere de artă“) este abil driblată pentru că spiritele fine, desigur, nu se împiedică de o asemenea rudimentară precizare a sensului cuvintelor. Imediat după urmează o altă fentă. Aşa cum cuvîntul „muzeu“ exprimă direct o categorie, şi nu ceva specific, iar sensul său se precizează prin adaos (muzeu de artă, muzeu de istorie, muzeu de ştiinţe naturale, muzeu de biologie, muzeu de geologie, muzeu memorial etc. – fiecare dintre acestea avînd scopuri cu totul diferite unul de altul), la fel cuvîntul „putere“ este un concept care capătă concreteţe doar dacă precizăm ce fel de putere avem în vedere cînd rostim cuvîntul. Autorul joacă vocabula „putere“ cam ca la alba-neagra. Astfel, dă un exemplu de putere militară a unei ocupaţii, îl extinde fin spre puterea politică a unei democraţii şi asimilează rapid totul cu autoritatea din spaţiul intelectual. Sigur că în toate cazurile e vorba despre „putere“, dar cît de diferite sînt cele trei forme! Ştiu, Foucault şi toţi ceilalţi… Dar, totuşi, atît de diferită e puterea ocupaţiei militare a britanicilor asupra Egiptului de puterea unor intelectuali celebri în contextul unei pieţe libere a ideilor, încît asimilarea lor e cu totul ilegitimă. Dar nici asta nu contează, la urma urmei. Importantă e teza care trebuie argumentată cu, iată, un asemenea efort retoric: un muzeu al comunismului azi este o manevră a puterii politice actuale, e o comandă ideologică menită să sprijine actuala putere. Hélas, rudimentară teza, cruntă dezamăgirea! După fineţuri şi piruete pe poante ai, brusc, impresia că citeşti ‘Cotidianul’. Deci, tot despre Băsescu e vorba…

Există şi pasaje năucitoare în textul la care mă refer. Ni se sugerează, la un moment dat, că nu e bine să facem un muzeu al comunismului, ci mai multe. Am recitit de cîteva ori acel fragment, crezînd că ascunde vreo ironie. Nu e cazul! Autorul e dintre cei care crede că trebuie să avem cît mai multe perspective asupra fenomenului pentru că, se ştie, totul e relativ. Astfel, abia aştept să vedem care or fi perspectivele alternative asupra sistemului concentraţionar comunist. Or fi, poate, şi abordări nuanţate, cum că a avut şi latura lui bună pe care, orbiţi de anticomunism, nu o vedem. Sau, poate, că or fi perspective diferite şi asupra programului de raţionalizare a alimentaţiei din ultimii ani ai ceauşismului. Poate că a avut şi el un efect pozitiv, dar nu-l vedem noi, „anticomuniştii“? Sau, poate, cenzura ideologică a produs ceva benefic şi iară noi, cufundaţi în bezna anticomunismului, nu înţelegem binefacerile ei. Un muzeu alternativ ar putea să ne lumineze asupra acestor aspecte. Ca să înţeleg mai bine, pînă facem noi mai multe muzee despre comunism, unele mai aşa, altele mai altfel, aş fi curios cum ar putea arăta o „alternativă“ la un muzeu precum „Yad Vashem“ din Ierusalim, un muzeu perfect similar cu proiectatul Muzeu al Comunismului. Ca să înţeleg mai bine alternativa, nu de alta.

Însă nu cred că trebuie să mergem mai departe decît constatarea că pe autor şi pe alţii, eiusdem farinae, nu-i supără atît de tare ideea unui muzeu al comunismului, cît faptul că se vor ocupa de acest muzeu „anticomuniştii“. Nu comunismul pus în muzee îl irită mai ales pe autor, ci anticomuniştii din viaţa reală. (…)”

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/muzeul-i-anti-anticomuni-tii

PS Citesc in “New York Times” din 13 septembrie 2011 un articol direct legat de tema explorata mai sus: “A Museum of Repression Aims to Shock the Conscience” (semnat de Randal C. Archibold). Este vorba de Muzeul Memorial al Rezistentei Dominicane deschis in luna mai la Santo Domingo, o institutie sustinuta guvernamental (s-a alocat un fond de doua milioane de dolari) si cu fonduri private avand ca scop sa ofere o imagine cat mai onesta despre cele trei decenii ale dictaturii “generalissimului” Rafael Trujillo, considerat unul dintre cei mai cruzi caudillos, care a durat intre1930 si 1961. Scriitorul Junot Diaz, autorul romanului incunununat cu Premiul Pulitzer, “The Brief Wondrous Life of Oscar Wao”, observa tendinta cetatenilor dominicani, de fapt una mai larga, intalnita in atatea alte locuri,”de a inmormanta capitolele insangerate mai degraba decat a confrunta mostenirea traumatica”. Ne cultivam tacerile, spune Diaz, cu mai multa energie decat cultivam orice altceva. Dim momentul inaugurarii, Muzeul a fost vizitat de mii de oameni, in special tineri. Nostalgicii fostului dictator au construit un site intitulat “Museo Generalissimo Trujillo” si doresc sa deschida un contra-muzeu (va suna familar?) Argumentul lor este ca, dincolo de represiune, epoca lui Trujillo ar fi insemnat “modernizare”, constructia de drumuri, scoli, retele de distributie a electricitatii. Scriu aceste randuri si-mi amintesc de o emisiune la TVR, cred ca era in 2006, in care Stefan Andrei, fostul ministru de externe comunist, elogia dictatura lui Ceausescu drept una “de dezvoltare”. Fostul sef al planificarii, Gheorghe Gaston Marin, a scris o carte intreaga de justificare a politicilor economice staliniste din Romania. Muzeul Rezistentei Dominicane include o intreaga sectie dedicata demontarii miturilor lui Trujillo, aratand ca indaratul fictiunii oficiale a stabilitatii economice se afla un intreg sistem al fraudei institutionalizate. “Generatia noastra nu stie ce s-a intamplat”, afirma Mabel Rodriguez, in varsta de 17 ani. “Desi este trist si depimant sa vezi cum au torturat, este o parte a istoriei noastre. Cei care au fost torturati aparau tara noastra”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. i spune:

    exista un muzeu al comunismului! Se numeste Casa Poporului si are exponate comuniste originale. Accesul se face gratuit pe baza buletinului.

    • albescu spune:

      Din cate stiu, acest termen – Casa Poporului este o inventie gazetareasca. In documentele oficiale, nici macar Ceausescu n-a avut aceasta ipocrizie sa o numeasca Casa Poporului. Ea s-a numit Casa (sau Palatul, nu-mi amintesc) Republicii. Ea reprezinta pe de-o parte expresia megalomaniei cuplului dictatorial, dar pe de alta parte reprezinta o realizare inginereasca de exceptie. Strainii care o viziteaza sunt impresionati! Totul e sa se faca o delimitare neta intre recordurile sale tehnologice, care se datoreaza scolii tehnice romanesti si aberatiile megalomanice ale destinatiei sale functionale. Dimensiunea acestui edificiu nu se justifica, dupa opinia mea, pentru Romania, mult mai eficienta ar fi fost contructia de autostrazi, dar Ceausescu avea o mentalitate primitiva de taran care nu putea accepta sacrificare pamantului arabil.

  2. Mitica spune:

    E bine ca vrem sa ne pastram memoria, dar numai partea negativa daca se poate, ca asa ne servesc portavocile banului. Si mai bine ar fi sa mai adaugam un muzeu al prabusirii a tot ce a construit cu sudoare Romania dupa razboiul mondial 2. Sa se faca 2 sectiiuni de prezentare a cu istoria platii datoriilor externe de de circa 11 miliarde de dolari anterioare 89 si in a doua sectiune sa se prezinte geneza datoriei de circa 100 miliarde euro la zi 13 09 2011 si in continuare. Sa stim si noi astfel pe ce s-au dat banii si cat s-a platit pina cum din 1989 . Sa stie si stranepotii de ce suntem in stare si se muzee mai dorim sa facem !!!

  3. albescu spune:

    Cred ca principala problema care genereaza nelamuriri este denumirea unui astfel de muzeu, altfel o institutie care mi se pare foarte necesara. Poate pare o nuantare cam artificiala, dar un Muzeu al comunismului suna la prima vedere ca un omagiu adus acestei societati, numai prin simplu fapt ca i se dedica ceva. Muzeul comunismului alaturi de Muzeul stiintelor naturii sau de muzeul geologiei este ca si o prezentare a in vederea cunoasterii, pentru imbogatirea culturii generale. In definitiv, comunismul trebuie sa-si gaseasca locul ca perioada istorica in Muzeul de Istorie. Totusi, asa cum se subliniaza de catre autor, asa cum exista muzeul Yad Vashem in Israel, asa ar trebui sa existe si la noi un muzeu. Cum insa muzeul evreesc se numeste de fapt Memorialului Victimelor Holocaustului, asa si la noi muzeul pus in discutie trebuie, dupa opinia mea, sa se numeasca Muzeul ororilor comunismului din Romania. Asta pentru ca ceea ce multa lume nu cunoastea inainte de 89 si acum cu atat mai mult multi tineri nu cunosc ce se intampla atunci, merita sa fie nu numai analizat dar si condamnat. Si in plus pentru ca perioada aminitita are niste vestigii care cu multa greutate pot fi condamnate. Cartierele de blocuri, altfel o solutie de mizerie care totusi adapostesc niste oameni nu pot fi foarte convingator anatemizate. Ororile comunismului insa da! Si nu numai printr-un act formal ca cel citit in Parlamentul Romaniei, ci printru-un amplu proces cultural de cunoastere si delimitare de aceste orori. Din nefericire acest proces complex nu se restrange numai la reliefarea unor aspecte administrative, mi se pare mult mai important sa existe un proces in care fiecare dintre noi sa ne identificam rezuduurile comunistoide si sa ne debarasam de ele. Ceea ce mi se pare extrem de periculos este ca pe planul mentalitatii nu numai ca au disparut dar s-au si amplificat mentalitatile de tip comunist. Nu cred ca exista exceptii, dar mi se pare ca intreaga presa, intr-o masura mai mica sau mai mare este comunistoida. Lupta politica de la noi, in esenta un joc de suma nula este comunistoida. Oamenii politici sunt in mare masura de tip comunist. Asta pentru ca sunt promovari mai degraba datorita “atasamnetului” la cauza si nu datorita competentei. Am vaga impresie ca retraiesc, fara violentele fizice de atunci momente din obsedantul deceniu. Or, inainte de orice, chiar si inainte de un muzeu al ororilor comunismului ne trebuie un proces de constiinta in care vectorii mediatici precum televiziunea si ziarele, internetul si cinematograful sa se implice serios. Nu stiu daca viitorul trebuie sa fie neaparat religios, dar cu siguranta trebuie sa fie mai putin ipocrit!
    PS Nu cred ca intr-un astfel de Muzeu si-ar putea gasi locul, spre exemplu, o lista cu pensionarii tortionari ai Securitati si cu pensiile lor “modeste” de dupa 1989!!!! Poate ar trebui sa gasim o solutie la problemele grave de fond si apoi sa ne ocupam de forme!

  4. Paul spune:

    Incontestabila necesitatea unui muzeu al comunismului. Iar aici, cred ca fostul Malmaison e cel mai potrivit loc (actualmente Iprochim SA). Dar despre comunism avem 2 perceptii diferite. Una a terorii, a represiunii, a minciunii, a fraudelor de tot felul, de care sper sa se ocupe acest muzeu. Si una a nostalgiei, legata evident de varsta, nu de bunastare (in special copii nascuti in anii ’70-’80). De exemplu, imi imaginez o expozitie permanenta de obiecte din comunism: televizoarele, radiourile, goblenurile, cartile, pestii din sticla, vazele rubinii, seturile de pahare de cristal, bibelourile de toate felurile, baietelul din plastic de pe usa toaletei, afisele cu reclame, uniformele de soimi si pionieri etc etc. Si chiar sunt curios, dupa un an in care cele doua merg in paralel, care acumuleaza mai multi vizitatori. Nostalgia actualei generatii de 30-40 de ani e ridicata acum, ca dovada ea este intens si eficient exploatata de industria de publicitate. Doar daca te uiti cati fani au paginile “Generatia cu cheia la gat” si “Guma Turbo” de pe Facebook si iti poti face o idee despre nostalgia asta. Deci interesul pentru acea perioada e mare, tocmai de aceea e absolut necesar sa se rememoreze partile intunecate.

  5. Petronius. spune:

    “Niciun om de buna credinta nu are motive sa se indoiasaca de necesitatea unui asmenea muzeu.”

    Mai precis, cei care nu sunt de acord cu parerile Dumneavoastra sunt de rea credinta …

    Eu prefer construirea unui spital (sau salvarea unuia condamnat), decat construirea unui nou muzeu.

    Am propus infiintarea unei sali dedicate comunismului in fiecare muzeu judetean din tara. Impactul va fi mult mai mare, iar costul va fi mult mai mic. In plus, eu nu acuz pe cei care nu sunt de acord cu mine ca ar fi de rea credinta.

    • Nu cred ca a sustine un asemenea Muzeu, ori variante alternative precum cea sugerata de Dvs, este doar o parere. Este vorba de un consens istoriografic si moral in ceea ce priveste natura regimurilor totalitare de tip comunist si fascist, experimente care s-au soldat cu milioane de victime. Nu consider nicicum propunerea Dvs o expresie a lipsei de buna credinta. Este o propunere onesta si poate fi discutata cu calm.

  6. Gabriel spune:

    Toata copilaria mea a fost marcata de vizite la Muzeul Lenin Stalin,apoi al PCUS,apoi al PCR.Am pierdut timp pretios.PUTEAM SA MA JOC IN TIMPUL ACELOR VIZITE IMPUSE.Dar acest lucru nu m-a facut un om nici mai bun nici mai rau.Cu toate aceste acum imi dau seama ca acele muzee au fost inutile si au cheltuit fonduri care puteau sa fie folosite astfel.In Romania este de bun gust sa te pleci intr-o directie spre este,spre vest.Dar ce ne vom face daca vor aparea extraterestrii?In ce directie ne vom inclina.inainte de a face un muzeu comunist ganditi-va cata lume ii va trece pagul(cati oameni au vizitat anult trecut Muzeul de istorie a Romaniei),cine va fi conducatorul muzeului(omul de casa al cui,sau din ce partid?Daca reusiti sa raspundeti fara patima si indei preconcepute la aceste intrebari,atunci este clar,avem nevoie de acest Muzeu al pieilor de closca!!

    • Nu a existat niciodata un Muzeul al PCUS in Romania. Probabil ca va ganditi la Muzeul Romano-Rus. Nimeni nu cere vizite impuse, vorbim despre ceea ce se cheama un muzeul memorial care sa documenteze ce a insemnat dictatura comunista, costurile umane ale proiectului utopic de inspiratie bolsevica, institutiile care au functionat in acei ani (PCR, UTC, Securitate etc), metodele represive, universul constrangator al propagandei. O societate fara memorie este asemeni unui om care si-a pierdut amntirile, in fond un zombie. Muzeele Holocaustului,de la Ierusalim, de la Washington, din alte locuri, au tocmai acest rol, sa mentina vie neuitarea.

  7. Margicu spune:

    Domnule Tismaneanu, va apreciez munca de studiu si de demistificare a dictaturii comuniste. Si in legatura cu subiectul de fata, constructia muzeului mi se pare necesara si justificata, se poate eventual discuta problema din punctul de vedere al prioritatilor bugetare.

    M-as opri totusi asupra pasajului dumneavoastra referitor la dictaturile fasciste. In ceea ce priveste comunismul am intalnit la unii romani o nostalgie destul de naiva a unei anumite perioade a regimului Ceausescu. Imi este greu insa sa gasesc astazi in 2011 incercari dogmatice de reabilitare a comunismului, a marxism-leninismului sau ale personalitatilor asociate. Nu vad admiratori ai Anei Pauker, ai lui Gheorghiu Dej sau chiar ai “greilor”: Castro, Mao, Ho Chi Minh. Nu spun ca ei nu exista, dar “cota lor de piata” este totusi foarte redusa.

    Nu vreau sa cad in pacatul concurentei memoriale, dar ma ingrozeste nivelul de antisemitism si xenofobie al societatii romanesti. Si aici nu mai e vorba despre vreo nostalgie mostenita de la bunici. Exista in mediul online grupuri numeroase, organizate si vocale care propaga cultul lui Codreanu, sau al lui Antonescu. In anumite medii intelectuale, in special apropiate de Biserica Ortodoxa, este de bon ton sa citezi din Crainic sau din Nae Ionescu. Cocktailul etnocentric mistic, anti-occidental mi se pare mult mai consumat la masa romanilor decat “lupta de clasa”.

    Discursul anticomunist este in mod sigur necesar si onorabil dar cred ca discursul anti-legnionar, anti-xenofob, anti-fascist este in cazul Romaniei urgent si insuficient in spatiul public.

  8. bugsy spune:

    Un Muzeu al Dictaturii Comuniste ziceti, da? Care sa acopere perioada 1947 – 1989, da? sa aiba o sala inchinata si celui care a tradat Patria si a facut-o cadou sovieticilor, da? Si neaparat sa fie expusa si decoratia primita pentru acest gest, da? Si alaturi de inchisorile in care au fost aruncati cei care se impotriveau regimului sa fie prezentate si realizarile aceluiasi regim, ca de exemplu: electrificarea tarii, accesul la formele de invatamant a fiilor de tarani, construirea marilor hidrocentrale si sisteme de irigatii. Tot sub dictatura au fost facute si acestea. Si ele merita sa nu fie uitate pentru ca asa cum spuneti dvs, o societate fara memorie este asemeni unui om care si-a pierdut amintirile.
    Dar cred ca pe dvs va intereseaza (doar) memoria selectiva cu amintirile aferente ei, in fond un alt fel de zombie.

    • albescu spune:

      Nu trebuie, dupa opinia mea, sa se confunde perioada denumita comunism, cu ororile acestei perioade. E adevarat ca in acasta perioada s-a facut electrificarea, irigatiile, ca s-a construit enorm (dar si inconfortabil) ca s-a ridicat Casa Republicii, etc etc, care, alaturi de tineretea noastra constituie lucruri de care ne aducem aminte cu oarecare nostalgie, dar aceste lucruri trebuie detasate de crimele facute de un sistem care actiona cu programa. In primul rand sa ne reamintim de lichidarea intelectualitati, alaturi de burghezie si mosierime in primii ani de dictatura, apoi de inversare a valorilor,de bulversarea scarilor de valori prin promovarea unor semidocti si umilirea oamenilor inteligenti, care multi au fugit si s-au realizat in strainatate. Insusi dl Basescu reprezinta un simbol al acelei oranduiri care a promovat oameni duplicitari, care desi recita cu dramatism documentul de condamnare a comunismului, nu-l iarta pe Rege ca a tradat tara! Dar ce drept am eu, oare sa-l critic atata vreme cat nimeni nu m-a ajutat sa inteleg de ce si cum am gresit inainte de 98. Cu exceptia dlui Liiceanu care m-a facut lichea…. dar care nu m-a convins pentru ca m-a condamnat fara drept de apel!

  9. Stefan Vianu spune:

    “Fiecare dintre aceste dictaturi a avut originile sale ideologice, dinamica si scopurile proprii, arhitectii sai, iar a le pune laolalta risca sa duca la evaporarea specificitatii lor”. – Nu cred ca acest risc exista. Nu este propriu zis vorba de a le pune laolalta. Intr-adevar muzeul ar trebui sa sa fie cel al “Dictaturii Comuniste”, nicidecum pur si simplu al “Totalitarismului” (in general). Dar asta nu inseamna ca, pentru i n t e l e g e r e a comunismului, o scurta prezentare a dictaturii antonesciene (cel putin) nu este necesara. Inca o data, nu pentru a reduce toate dictaturile la acelasi numitor comun – o asemenea abordare cvasi-cantitativa si exterioara ar fi in cel mai bun caz cinica – , ci pentru ca unele fenomene ale epocii comuniste au fost pregatite de dictaturile precedente. Oricum totul va depinde de modul in care va fi expusa acea realitate, iar o abordare inteligenta va exclude riscul de confuzie de care va temeti. In plus, daca dictaturile sunt diferite, suferinta, uneori nemarginita, este asemanatoare. Nimeni nu va crede ca exista o diferenta esentiala intre suferinta unui un om masacrat de Antonescu – si au fost sute de mii – si cea a unui om asasinat de comunisti. Ar fi cinic sa trecem sub tacere victimele dictaturii precomuniste si, cum am aratat, inutil.

    • De acord cu Dvs, comunismul a fost o dictatura totalitara cu scopuri proprii, cu o (i)logica ireductibila, expresia unei pasiuni utopic-revolutionare sui generis, a unui transformism radical, iar in ultima sa faza, a dobandit incontestabile caracteristici (ideologice si comportamentale) fascistoide, inclusiv sovinismul etnocentric. De aceea sustin ideea unui muzeu analitic si cat mai bine informat, inclusiv in legatura cu ceea ce corect mentionati. Empatia nu trebuie sa fie selectiva. Dictaturile precedente, cu dispretul lor pentru individ, pentru drepturile umane, pentru statul de drept, au pregatit baza psihologica a regimului comunist. Dar scopul comunismului era totala conditionare mentala, subjugarea individului, nu doar politic, ci si mental (Milosz, “Gandirea captiva”). Ambele totalitarisme, o stim de la Hannah Arendt, tratau omul ca pe un obiect (deci nu subiect) debarasabil, dispensabil, superfluu. Antonescu, un dictator vinovat de crime impotriva umanitatii, voia statul etnic pur. Ceausescu voia natiunea socialista perfect omogena, fara “fisurile” create de minoritarii intotdeauna suspectabili de “dubla lolialitate”. Sunt aici filiatiuni ce-ar trebui explorate. Ganduri bune.

      • Stefan Vianu spune:

        Va multumesc pentru aceste precizari. Ati exprimat in mod riguros ceea ce gandeam. Apropierea dintre Antonescu si Ceausescu, neasteptata pentru multi, mi se pare inspirata. Aceste apropieri ne-ar ajuta, uneori direct, alteori prin contrast, sa punem in evidenta specificitatea dictaturii comuniste.

  10. gopo spune:

    eu sunt de buna credinta (zic eu) si nu cred ca e nevoie de el. bani aruncati degeaba, decat daca eventual il faci in piata universitatii, ceea ce n-are sens. mai degraba ati aloca un semestru in scoala ptr studierea perioadei ww2 – ’89, in care sa existe si material vizual. altfel, n-o sa intre nici dracu’ in el (decat daca-i sileste de la scoala). mi-afduc aminte cand am vazut antipa, era pustiu, si totusi in el ar fi ceva care sa trezeasca interesul unui copil.. ‘nu uita, darie!’ poate fi implementat altfel, nu numai cu ceva care sa manance o multime de bani si sa nu produca nimic (ca daca’l mai faci si cu plata, mai intra mutu)

    eu propun eventual o expozitie 1900-1989, ceva care ar putea sa explice mai bine sustinerea comunismului de ceva populatie din tara, ar fi mai corect poate? bunica’meu’ m’ar dezavua la chestia asta, mai ales ca fost negustor ca a fost bantuit de cocosei, dar am vazut ce-am vazut si stiu ca ‘tovarasii’ au avut sustinere puternica atat la tara cat si la orase, am vazut montaje si stiu ca acele expresii care le-am vazut nu pot fi trucate si nici masluite, sau poti sa crezi ca sunt fortate (daca esti idiot si vrei sa te minti singur).

    ce facem? rescriem istoria sau incercam cu inima stransa se vadem ce s-a intamplat de fapt, care a fost cauza care a dus la asemenea sustinere? rusii si securitatea? ha-ha-ha! inveti ceva traind afara: trebuie sa accepti realitatea asa cum e sau a fost, nu cum vrei tu sa fie..

  11. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Uluitor cit de tare se confirma cele spuse de Dl. Sever Voinescu (“mă surprind discuţiile iscate de lansarea ideii unui muzeu al comunismului în România”) chiar pe acest forum. Tot soiul de rationamente alambicate care nu spun direct NU ci “Dar…” In ce priveste nostalgiile celor tineri pe atunci propun includerea in muzeu a unei reconstituiri cit mai fidele (inclusiv jegul si mirosurile) a unei alimentare de cartier. Nu atit pentru ei ci mai ales pentru tinerii pe care ii indoctrineaza cu asa zisele lor nostalgii. Am putut constata ca sint destui care preiau papagaliceste minciunile pioase ale parintilor. Cred ca dupa ce ar intra intr-un astfel de infern miniatural s-ar lecui definitiv. In fond, nu in aceste magazine s-a materializat cu adevarat raul comunismului dar o celula, spre exemplu, nu frapeaza imaginatiile rudimentare. Ele se vor deroba sub diverse pretexte: la puscarie nu au ajuns toti, cei ce au ajuns aveau pina la urma ceva pacate nefiind chiar curati, etc. Cu vreo 10 ani in urma o individa din aceasta categorie declara cu seninatatea imbecilului “Ai mei nu au facut politica deci noi nu am avut de suferit”. La alimentara in schimb MERGEAU TOTI. Ar mai merge si un closet public generic desi astea se mai gasesc.

  12. Paul spune:

    Mai important decat sa se faca acest muzeu, este ca el sa fie COMPLET. Accentuez acest “complet” fiindca e foarte important. Muzeul trebuie sa contina informatii despre TOT ce a insemnat raul comunismului. Sa nu se limiteze la torturi, experimente, Securitate, inchisori, cenzura etc. Ci sa exploreze si zonele gri, sa rascoleasca si acele legaturi incetosate cu aparatul comunist, legaturi neclare, “scuzabile”, “pardonabile”, “justificabile”, tacite sau nu. Multora nu o sa le convina, fiindca ei sunt in prezent persoane publice. Si nu ma refer aici la politicieni. Ma refer in primul rand la unii intelectuali. Unora dintre ei o sa le fie terfelita imaginea, dar daca tot ne apucam sa dezgropam, atunci hai sa deagropam tot, sa fim profesionisti si etici. Si sa ni le asumam pe toate. Altfel nu facem decat, aratand lumii doar grozaviile, doar lucrurile evidente, sa ascundem griul, neclarul, promiscuul.

    • Idealul exhaustivitatii este, desigur, important. Un asemenea muzeul ar trebui sa fie o constructie dinamica, integratoare, riguroasa si capabila sa demistifice minciuna comunista din toate punctele de vedere, fara inhibitii si tabuuri.

  13. neuitare spune:

    Ce mai este si gogorita asta lugubra cu anti-anticomunismul? De ce nu anti-antinazismul ?!!

    Principiul elementar al logicii spune- non non A= A. Pai atunci sa intelegem ca anti anticomunismul= comunism. Pai cam asa ceva. Doar ca aceste rationamente lipsite de cel mai elementar respect pentru suferinta imensa a unor victime sunt impardonabile in cheie morala.Aceste rationamente se produc fie inlauntrul unor memorii maculate de pacatul trecut ( trecut temporal nu si ontologic) sau ignorante prin omisiune sau/si neacceptare a adevarului istoric emanat de arhive.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

Despre neverosimila faptura a libertatii

Comanda cartea "Miracolul. Despre neverosimila faptura a libertatii" de Andrei Cornea cu autograful autorului „O carte scrisa in traditia ganditorilor lucizi ai modernitatii, dispusi oricand sa sacrifice sentimentalismul ieftin de dragul adevarului. Nu misterul raului se cere chestionat si dezlegat pe lume, ci misterul binelui.“ - Gabriel LIICEANU

Dosar Stalin. Genialissimul Generalisim

Descarca gratuit Manualul de Educație Juridică

Descarca gratuit manualul de educație juridică Unde-i lege, nu-i tocmeală, adresat tinerilor peste 14 ani, realizat conform Noului Cod Penal. Manualul a fost întocmit la nivelul Direcției Generale a Poliției Municipiului București de către un colectiv condus de d-na Grațiela Văduva, cu sprijinul judecator Dr. Cristi Danilet.

Cauta articole

august 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Facebook