Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Despre schimbare, USR și cea de-a treia cale

Florin Bondar februarie 3, 2018 Politica & Doctrine
50 comentarii 3,886 Vizualizari

Protestele din ultimul an, repetatele încercări ale actualei puteri de a ”ajusta”, cu justificări obscure, sistemul de reguli care vizează justiția, bâjbâielile politicilor și instabilitatea guvernamentală și, nu în ultimul rând, zbaterile identitare ale unei opoziții care pare că, fie doar așteaptă ”strategic”, fie este ”în curs de formare”, generează o serie de întrebări cu privire la o cale de urmat pentru dezvoltarea unui ”altfel” de a face politică și politici, temă recurentă a acestor proteste.

În acest context se remarcă, în poziționările diferitelor partide sau în discursul public al unora dintre membrii acestora, câteva puncte de vedere care pot fi considerate antagonice, dar care sunt, de fapt, rezultatul aceleiași evoluții a întregii societăți românești, atât în perioada de pre, cât și cea post-aderare. Aceste poziții pot fi atribuite, pe de-o parte, unor partide precum PSD și ALDE, aflate la guvernare și, pe de altă parte, unei opoziții împărțite în special între un partid, fost aliat al PSD, care își caută cu greu vocea în opoziție și un alt partid, nou înființat, USR, ajuns în Parlament pe valul unei mișcări civice de amploare. Acesta din urmă este în prezent într-o continuă căutare a propriei identități (inclusiv doctrinare), la fel ca și un alt partid proaspăt înființat, R100, neparlamentar, susținut în mare parte de foștii miniștrii declarați tehnocrați, în frunte cu un fost premier. În afară de tema spinoasă a respectării statului de drept, în care pozițiile adoptate sunt clare, se remarcă și unele dihotomii cum ar fi cele de tipul reformă vs. spirit retrograd/conservatorism, proeuropenism vs. euroscepticism, corupție vs. anticorupție, performanță vs. clientelism, profesionalism vs. amatorism/politicianism etc. Deși clar poziționate în cadrul acestor dihotomii, aceste noi formațiuni politice riscă prin permanenta căutare identitară să pericliteze capacitatea opoziței, și așa necoagulate, de a construi o alternativă credibilă la tipul de abordare propusă de actuala putere, care joacă inconștient, dar calculat politic, rezultatele benefice ale evoluției economice spectaculoase din ultimii ani și poate chiar statutul de membru cu drepturi depline al UE.

Găsirea acestei identități poate porni de la o serie de probleme care se dovedesc a fi mult mai diverse și nu se referă doar la reformele structurale sau la menținerea stabilității unor instituții cheie ale statului de drept, ci și la probleme concrete de politici publice, a căror rezolvare trenează de mulți ani. Pe lângă poziția adoptată în dihotomiile amintite, modul de rezolvare a acestor probleme reprezintă, de fapt, calea care ar putea creea premisele formării unui pol politic coagulat care să reușească să convingă prin consecvență și seriozitate și cetățenii care rămân în zona gri a nehotărâților sau a indiferenților.

Calea propusă în acest articol se adresează acestor noi partide, deoarece acestea sunt singurele care, datorită contextului în care au apărut, dar și prin modul în care s-au dezvoltat, au șanse reale (în anumite condiții) să creeze bazele unui alt mod de a face politică și politici, recentrând discursul public în jurul unor probleme care nu și-au găsit rezolvarea în toți acești ani. Această cale se adresează în aceeași măsură celor care pur și simplu refuză alegerea unei poziții în dihotomiile menționate mai sus. Pentru aceștia rezolvarea acestor probleme este mai importantă, iar indiferența la brutalitatea unor măsuri discutabile adoptate de către actuala coaliție de guvernare este egalată doar de siguranța pe care le-o inspiră forța unui partid care cândva a fost statul însuși.

Această cale se referă la adoptarea unei abordării centrate pe un discurs nonideologic, orientat pe un gen de soluții a căror calitate este doar aceea de a fi fost generate într-un mod transparent și fundamentat, având și capacitatea de a rezolva aceste probleme într-un mod suficient de sustenabil încât să poată deveni regulă. Tipul de măsuri generate de această abordare nu se referă doar la cadrul de funcționare a statului de drept, dar creează premisele formării unor instrumente care să asigure sustenabilitatea politicilor publice, dincolo de coloratura ideologică care le-ar putea fi atribuită. Pe termen lung, această cale, născută din excepționalismul unei societăți aflate încă în dezvoltare, ar putea oferi elementele constitutive ale unei construcții instituționale stabile, care ar putea creea, la rândul ei, premisele dezvoltării unei noi clase politice.

Abordarea oferă și o modalitate prin care formularea politicilor, precum și a pozițiilor naționale promovate în procesul decizional european să poată fi mai bine conectate cu realitățile socio-economice interne, asigurând concomitent menținerea cadrului instituțional specific unui stat democratic.

Despre reforme și aderarea la UE

Înainte de identificarea unora dintre caracteristicile profilului acestei abordări, este utilă punerea într-un context european a acestui demers.

Un punct de pornire îl poate reprezenta constatarea privind persistența unor diferențe evidente între nivelurile de dezvoltare ale statelor membre ale Uniunii Europene. Această constatare poate fi explicată și prin eșecul unei părți a acestor state (în special ”noii veniți”) de a considera procesul de aderare la Uniunea Europeană nu ca un prilej, ci ca  un motiv și un resort al dezvoltării. Aceasta poate fi și cauza pentru care așteptările care au venit odată cu aderarea la UE să fie cu mult peste posibilitățile unui stat ca România, a cărui reformă se dovedește a nu fi fost realizată în ritmul care să-l poată aduce mai aproape de standardele impuse de statutul de membru al UE.

În deplina tradiție a explicațiilor de tip formă fără fond, satisfacerea unor condiții (sau condiționalități) a fost confundată cu un proces de reformă generat de un set de nevoi interne, identificate ca urmare a funcționării instituțiilor democratice autohtone. Pro-europenismul în perioada de preaderare a însemnat un singur lucru: susținerea efortului de a îndeplini condiționalitățile impuse de UE pentru aderare. Ulterior, când acest obiectiv politic a fost atins, reformele au stagnat sau chiar au regresat, deoarece a devenit clar faptul că, fiind impuse din afară, nu au beneficiat de susținerea internă necesară pentru ceea ce acestea reprezentau în sine, ci pentru scopul căruia serveau: obținerea statutului de membru al UE. Presiunea exogenă pentru inițierea unui proces de reformă a înlocuit-o în perioada preaderare pe cea internă, generată de funcționarea adecvată a unor mecanisme care ar fi trebuit să caracterizeze instituțiile democratice autohtone.

Fiind determinate exogen, sentimentul de proprietate față de aceste reforme s-a erodat în perioada post-aderare, prin dispariția adevăratului lor resort inițial: atingerea obiectivului politic al aderării la UE. Paradoxal, falsul sentiment de siguranță pe care statutul de membru îl promitea cetățenilor din statele foste comuniste care tânjeau după o ”țară ca afară” a fost, de fapt, principalul motiv pentru care reformele au stagnat. Nefiind rezultatul funcționării interne a instituțiilor, ele au fost exclusiv asociate cu îndeplinirea obiectivului politic al aderării. Obiectivul find atins, ”motorul” reformelor a dispărut în consecință.

Cu toate acestea, în perioada post-aderare reformele au rămas în continuare asociate cu pro-europenismul. Reformele structurale impuse de instituțiile UE în procesul de aderare rămân condiții pentru alinierea instituțională la modelele unor state membre mai vechi, cu o democrație funcțională și stabilă. Atingerea unui astfel de nivel de stabilitate s-a petrecut însă în aceste state mai dezvoltate după lungi eforturi și procese de încercare și eroare care au determinat în cele din urmă profilul instituțional al acestora. Urmând această cale, a fi pro-european în perioada post-aderare în unele dintre statele foste comuniste a devenit similar cu a fi susținător al reformelor impuse în perioada de preaderare. Eludarea proceselor interne de determinare a reformelor s-a produs pe nesimțite prin asocierea forțată a procesului de integrare cu un proces de reformă generat intern. Dacă înainte de aderare, acesta era principalul resort al acțiunii, după aderare, acesta a devenit păstrarea parcursului european. Mai exact, evitarea diferitelor tipuri de sancțiuni, de la cele care se refereau la derapaje grave de la statul de drept, până la incapacitatea de a absorbi fondurile europene. În aceste condiții, proliferarea partidelor politice care promovau un discurs populist devine, de fapt, expresia incapacității acestor state de a respecta condițiile sau politicile UE. Constatare corectă, dar contestabilă când alternativa este întoarcerea la clientelism și practicile clasei politice în perioada de tranziție. Din nefericire, o altă cale nu exista. Pe de-o parte, se situează UE cu pretențiile sale legitime, dar exacerbate în raport cu capacitatea reală a noilor membrii și, pe de altă parte, exponenții perioadei de tranziție care, nefiind interesați de dezvoltarea autentică a instituțiior, considerau regulile ca fiind relative iar măsurile discreționare.

Speranța că lucrurile se vor schimba, condițiile politice ale momentului, dar și trecutul totalitar, au făcut ca aderarea să creeze un puternic entuziasm popular în aceste noi state membre ale UE. Acestea se aflau însă în pragul unui salt mai mic sau mai mare pe care fiecare trebuia să îl facă pentru a atinge un nivel de convergență satisfăcător cu partea mai dezvoltată a Europei. Aderarea la UE (cu tot ce înseamnă ea) a devenit un fel de shortcut pentru asigurarea stabilității instituțiilor democratice sau pentru corectarea derapajelor de la parcursul democratic al statului, atât de prezente în societățile postcomuniste. UE, prin mecanismele sale de checks and balances, oferea garanția împiedicării proliferării unor politici sau practici nedemocratice la nivelul statelor membre. Pentru cetățenii acestor state a fi parte a UE înseamnă nu doar recunoașterea politică a apartenenței la Europa ”occidentală”, dar mai ales o modalitate de a evita repetarea propriilor istorii nefaste. Aderarea la UE devenea astfel o garanție de stabilitate și o promisiune că reformele vor fi continuate.

Dezamăgirile nu au întârziat, însă, să apară. Eșecul intern al reformelor preaderare a ajuns să fie pus în unele cazuri pe seama eșecului Uniunii Europene. Incapacitatea internă a unor state noi membre de a asigura un parcurs cu finalitate al acestor reforme a fost asociată, printr-o ciudată inversare de accent, cu incapacitatea UE de a asigura coeziunea necesară dezvoltării acestor state aflate în urma celor care formează nucleu tare al Uniunii. Impunerea reformelor pe căi exogene s-a dovedit, însă, prea optimistă în cazul primelor. Acestea nu au reușit să se reformeze în ritmul și cu rezultatele pe care le impunea noul statut de membru. Consecințele nu s-au lăsat așteptate. Brexit-ul, derapajele Ungariei și Poloniei, proliferarea partidelor de extremă dreapta, dar și apariția unor scenarii de reinventare a Uniunii inițiate de clubul select al statelor membre mai vechi, pot fi considerate și consecințe ale așteptărilor supradimensionate ale statelor membre față de aceste politici (ele însele prilejuri de testare a unor soluții de rezolvare, nemaiîntâlnite la un asemenea nivel, a unor probleme comune ale unor state cu istorie, tradiție și cadru instituțional diferite).

Cu toatea acestea, în mod surprinzător, liderii partidelor aflate la guvenare în statele care sunt acuzate acum că periclitează statul de drept, cum ar fi Ungaria și Polonia, au participat activ și direct, într-un fel sau altul, la procesul de aderare al statelor lor la UE. Chiar în cazul României, în timp ce unul dintre partidele din actuala coaliție de guvernare a pregătit România pentru aderarea la UE, liderul celuilalt partid chiar a semnat acest acord de aderare, fiind în poziția de premier înainte și după acest moment. S-ar putea spune că este cel puțin bizar că liderii unor partide considerate acum retrograde, au fost acum nu multă vreme vârfurile de lance ale unor mișcări proeuropene care au asigurat parcursul aderării statelor lor în clubul statelor europene care nu trecuseră prin tăvălugul unor regimuri totalitare. În mod la fel de surprinzător, aceiași lideri sunt azi, la mai mult sau puțin de 10 ani de la aderare, contestatarii diferitelor politici europene, inițiind măsuri care inversează brutal sensul reformelor în domenii esențiale precum justiția.

Condițiile schimbărilor prin care aceste state au trecut sunt, pe de altă parte, diferite, de la caz la caz. State precum Polonia, Cehia sau Ungaria, au avut o istorie diferită de a României (prin ”istorie” înțeleg aici tot setul de condiții specifice care includeau și diferențele de politici promovate inclusiv în perioada comunistă). În Polonia, de exemplu, schimbarea post ‘90 a fost posibilă și datorită unei organizații neguvernamentale sindicale precum Solidarnosc, care funcționa și ajunsese să fie suficient de dezvoltată, încât preluarea puterii nu a fost însoțită de zbaterile violente ale vechiului sistem, așa cum s-a întâmplat în România. În Ungaria, unde încă din vremea comunismului micul antreprenoriat era acceptat în anumite condiții, e drept foarte stricte, a fost mai puțin dificilă dezvoltarea mecanismelor pieței și a unei abordări care și-a văzut roadele în anii care au urmat schimbării de regim. Exemplele pot continua chiar și cu statele baltice unde reforma administrației publice a fost posibilă rapid, tocmai datorită condițiilor în care instituțiile noilor state au fost preluate în urma căderii Uniunii Sovietice. România poate fi considerată singura țară unde transformările au fost și sunt mult mai dificile și de aceea mai lente, frustrările acumulate de multă veme de sute de mii de români fiind de fapt rezultatul unui context politic în care partidul comunist s-a reinventat abil, exponenții acestuia fiind și cei care se considerau singurii capabili să guverneze.

Este surprinzător faptul că în aceste țări forțele politice, care inițial au îmbrățișat necondiționat ideea aderării la UE, ajung să genereze schimbări menite să anuleze brutal toate aceste eforturi. La fel de surprinzător este și faptul că după obținerea atâtor beneficii provenite din statutul de membru al UE se ajunge la gesturi hazardate care pun în pericol statul de drept.

În România situația pare a fi, din anumite puncte de vedere, diferită. Statisticile arată un nivel de atașament al românilor față de Uniunea Europeană aproape invers proporțional cu capacitatea statului de a respecta bună parte din condițiile impuse sau de a implementa reformele începute în perioada de pre-aderare. Percepția pozitivă față de Uniunea Europeană poate fi interpretată fie ca o reacție negativă față de tendințele retrograde interne, fie ca o recunoaștere a superiorității cadrului instituțional al statelor mai dezvoltate care o formează. Atitudinea pozitivă a cetățenilor români față de UE trebuie asociată cu nevoia de reformă, dar poate fi pusă și pe seama neîncrederii față de propriul sistem instituțional. Ca o cutumă națională în soluțiile de criză politică, UE pare a fi noul nostru ”rege străin” venit să ne reformeze sau chiar să arbitreze zbaterile politice interne.

Despre eșecul reformelor

Dincolo de toate aceste constatări contextuale și dincolo de veșnica explicație a fondurilor fără fond, întrebările rămân: De ce nu au funcționat totuși reformele în România? De ce teme precum infrastructura, educația sau învățământul, sănătatea sau administrația publică rămân aceleași probleme ale întregii societăți, așa cum erau ele încă dinainte de aderarea la UE? De ce de 27 de ani, și în special după aderare, deși există resursele necesare, autostrăzile rămân una dintre cele mai spinoase probleme a cărei rezolvare a fost încercată într-un fel sau altul, fără succes, de orice guvern? De ce măsuri mult mai ușor de implementat, precum debirocratizarea, nu au fost adoptate? Și dincolo de toate acestea, întrebarea care pare a persista în ultimele zile, săptămâni, luni, chiar ani: Cum este posibil ca principala problemă să rămână mereu, chiar și la nivel de percepție, cum tendențios ar putea remarca unii, corupția? Probabil că există părți ale legilor justiției a căror modificare este necesară. Poate că, dincolo de problemele cu justiția cu care s-au confruntat membrii ai tuturor partidelor care s-au perindat la putere în ultimii 27 de ani, legile justiției trebuie modificate pentru a fi mai bune. Oricare dintre acestea, într-un context instituțional stabil și echilibrat, pot fi discutate, dezbătute, analizate, dar nu și în acest context instituțional. Dovada sunt faptele care rămân: Sute de mii de oameni, de aproape doi ani, se adună periodic pentru a protesta în jurul unei singure teme – anticorupția.

Principala explicație pentru recurența acestei teme care stă și la baza abordării amintite la începutul acestui articol este: tema anticorupției reprezintă, de fapt, depozitara, mai mult sau mai puțin simbolică, a frustrărilor cetățenilor față de ineficiența generalizată a funcționării unor instituții, respectiv a reformelor a căror implementare a stagnat, nereușind în perioada post-aderare să producă rezultatele preconizate în perioada de pre-aderare. Infrastructura deficitară (în ciuda resurselor existente, inclusiv europene), sistemul de sănătate aflat aproape de colaps (constatare întărită de impactul tragediei Colectiv), politicile educaționale fără viziune, birocrația excesivă (mai ales cea generată autohton, neimpusă de vreo instituție europeană), politicile salariale populiste cu efecte economice prospectiv devastatoare, centralizarea excesivă care afectează efortul de reducere a disparităților economice interregionale, până și gestionarea complet ruptă de realitate a problemelor Capitalei și multe alte probleme, mai vechi sau mai noi, reprezintă exemple de eșecuri care arată lipsa de eficiență a unor instituții a căror reformă se încearcă de 27 de ani. Toate acestea converg câtre o temă comună a cărei rezolvare pare a asigura calea către rezolvarea celorlate: asanarea morală a clasei politice și creșterea performanței instituțiilor care facilitează dezvoltarea și implementarea politicilor publice, dar și a legilor.

Protestele nu sunt însă niște proteste obișnuite, ca cele ale unor cetățeni care se revoltă față de rezultatele unor politici ale unui guvern care anunțase aceste măsuri încă din timpul campaniei. Protestele nu revendică creșteri salariale, nici nu contestă o măsură sau alta de închidere a vreunei uzine deținute de stat. După o lungă perioadă de acalmie, protestele, incepute firav în 2012, au devenit un leitmotiv al acțiunii civice, revendicările aducând în prim plan ideea de schimbare a clasei politice care este răspunzătoare de ineficiența statului și a instituțiilor, dar mai ales de eșecul reformelor inițiate în perioada de pre-aderare. Ele contestă un mod de a face politică și de a guverna, care nu corespunde deloc cu cel așteptat odată cu aderarea la UE.

Instituția care rămâne constant, însă, în grațiile protestatarilor este Direcția Națională Anticorupție, considerată a fi singura capabilă să pregătească terenul pentru această nouă clasă politică. Aceasta, prospectiv pro-europeană, ar trebui să facă ”altfel” de politică și ”altfel” de politici. Dar ce înseamnă acest ”altfel” în contextul european menționat mai sus, în care diferențele de dezvoltare sunt generate de însuși profilul procesului de aderare, dar și de contextele interne ale statelor nou aderate? Cum ar trebui să acționeze această nouă clasă politică, fără a cădea în capcana de a considera UE un panaceu la propriile probleme interne, sau fără a derula un discurs proeuropean, dar complet rupt de realitatea socioeconomică a statelor membre? A nu fi corupt este evident prima condiție și dezirabilă în sine, dar aceasta pare a fi insuficient pentru a asigura implementarea reformelor așteptate și, mai ales, insuficient, deși necesar, pentru a construi ”o țară ca afară”.

Din spuma revoltelor de stradă și a mișcării unei noi generații de protestatari, nașterea unei ”noi clase politice” a început cu un nou partid: USR. Acesta a reușit la ultimele alegeri să obțină suficiente voturi pentru a ocupa un număr impresionant de locuri în Parlament, pentru un partid înființat la repezeală. Această formațiune a ajuns să fie încărcată cu speranța tuturor celor care vedeau în lupta anticorupție panaceul celorlalte probleme cu care se confruntă societatea românească, inclusiv cele care au decurs din stagnarea reformelor amintite. Probabil că nu întâmplător partidul se numește Uniunea Salvați România. Deși denumirea nu e în totalitate originală, salvarea este evident legată de ideea de reformă. Iar reforma este, evident, proeuropeană, deoarece societatea românească, după evenimentele din 1989, nu cunoaște alt tip de schimbare. Păstrând proporțiile, USR pare a fi exponentul unei mișcări similare cu cea care a condus la formarea CDR sau chiar Alianța DA, principale susținătoare ale parcursului european, în ciuda contribuției semnificative, dar cu ”jumătate de gură” a PSD. El reprezintă vocea auzită în Parlament a unei generații care nu a cunoscut la maturitate trecerea de la comunism la societatea de consum, dar care simte, fără să se poată exprima tot timpul adecvat, că schimbarea este necesară.

În contextul prezentat, una dintre principalele probleme care macină acest nou partid dar, într-o formă diferită, și celelalte partide care conșientizează nevoia de reinventare, este de a găsi formula potrivită prin care așteptările electoratului să fie satisfăcute, concomitent cu dovedirea capacității de ”a face o altfel de politică”,  de a promova ”un alt mod de a guverna”.

O a treia cale

Întrebarea momentului pentru acest nou partid nu este neapărat ”dacă”, ci mai ales ”cum”. De data aceasta însă problema este mult mai spinoasă decât era în perioada pre-aderare, când obiectivul politic al apartenenței la UE reprezenta un resort suficient de puternic pentru implementarea reformelor. Problema pare a fi acum de a reuși formarea și coagularea unor soluții care să asigure resortul politic intern, generat de data aceasta de o funcționare adecvată a propriilor instituții, sabia rapoartelor Comisiei Europene aflată permanent deasupra capului dovedindu-se, acum, politic insuficientă pentru a asigura forța care să susțină reformele care să conducă la proliferarea unor ”altfel” de politică și politici.

Pentru a oferi un răspuns la această întrebare voi folosi un exemplu care mi se pare ilustrativ pentru tipul de repere pe care un nou mod de a face politică și de a guverna l-ar putea avea în contextul actual.

Pe la sfârșitul anilor ‘90 internetul și rețelele de socializare erau la început. Conexiunile la internet presupuneau existența unui așa numit ”furnizor de internet” care permitea accesul în rețea, la început prin cablu telefonic. Imi aduc aminte cu ce nerăbdare ascultam sunetul extraterestru pe care îl scotea sistemul de dial-up, anunțând conectarea iminentă la rețeaua care mă punea în legătură cu lumea și cu informația de care eram atât de avid. Ulterior, prin inițiativele unor tineri din bloc, conexiunea a devenit mai eficace prin așa numitele rețele de cartier. Acestea erau practic rezultatul unor asocieri ad-hoc bazate pe legături sociale preexistente, de cele mai multe ori între tineri care locuiau pe scara aceluiași bloc. Aceste rețele s-au extins cu timpul foarte rapid. Au trecut de la scară la un bloc întreg, de la un bloc la mai multe blocuri, până ce, din bloc în bloc, acestea au depășit granițele unui cartier, ajungând inclusiv în zona ultracentrală a Bucureștiului, inițiatorul fiind de undeva dintr-un cartier mărginaș. Inexistența în prealabil a unei infrastructuri corespunzătoare a permis introducerea direct a conexiunilor prin fibră optică, fapt care a contribuit substanțial la asigurarea unei trafic foarte bun pe internet. În alte state europene introducerea fibrelor optice nu a fost atât de eficientă, deoarece a presupus înlocuirea vechilor cabluri (din cupru), demers laborios și greu de implementat, dar mai ales foarte scump. Așa ne-am trezit peste noapte cu o conexiune foarte bună la internet, fiind surprinși de multe ori de lentoarea acesteia în alte state europene unde mai călătoream.

Vremea a trecut iar distribuția internetului a intrat, cum era de așteptat, în atenția marilor corporații active în domeniul comunicării. Acestea au preluat în bloc aceste rețele, cumpărându-le destul de ușor de la deținătorii acestora, tinerii antreprenori care le înființaseră. Practic, aceste companii au preluat gestiunea acestor rețele care, prin amploarea lor, ajunseseră în multe cazuri să depășească capacitatea de gestiune a micilor grupuri de tineri care le inițiaseră, cărora le lipsea experiența managerială necesară unei astfel de afaceri.

Două dintre momentele exemplului mi se par relevante pentru tema abordată în acest articol. Primul este acela al asocierii tinerilor în rețelele de bloc. Cei mai mulți dintre fondatorii acestor rețele de cartier erau studenți sau chiar liceeni care aveau cunoștințe peste medie la momentul respectiv despre modul de funcționare al computerelor și internetului. Aceștia aveau prieteni, prietenii aveau la rândul lor alți prieteni și, din vorbă în vorbă, afacerea creștea devenind parte a unei culturi de cartier, ușor underground, care a permis circulația mai puțin dificilă a informației. Spiritul antreprenorial al acelor tineri a avut o contribuție semnificativă la asigurarea unui serviciu care a devenit în cele din urmă indispensabil pentru toată lumea. Important de reținut este faptul că aceste rețele au început în special în cartierele mărginașe, în ”dormitoarele” vechiului regim, privite cu un ușor dispreț înțelegător de locuitorii zonei ultracentrale. Schimbarea nu a pornit în aceste cazuri de la centru, ci de la periferie, autenticitatea demersului antreprenorial de periferie surclasând lentoarea prețioasă și ermetismul elitist al centrului conservator.

Al doilea moment este preluarea acestor rețele de către marile companii. Lipsa de experiență a inițiatorilor, ofertele tentante ale acestor companii, dar și capacitatea redusă de a gestiona rețele mari au condus la preluarea rezultatului unor asocieri ad-hoc de către companii capabile să gestioneze aceste rețele. Sensul inițial al asocierii s-a pierdut, cei care până atunci erau conectați la acele rețele au devenit parte a unei rețele mult mai mari, gestionată profesionist de companii care au devenit ulterior prospere.

Cred că exemplul este ilustrativ din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, el arată faptul că într-o situație excepțională soluția care s-a dovedit a fi cea mai bună nu a fost generată de centru, ci de o periferie care a transformat un dezavantaj în cheia succesului. La fel ca în cazul formării rețelelor de cartier, și în cazul noilor partide amintite mai sus speranța schimbării s-a născut dintr-o inițiativă de la ”periferia” vieții politice, cei care au format aceste partide nefiind, majoritatea, interesați de politică sau de doctrinele acestora, ci în special de rezultatele acestora în practică: calitatea politicilor publice, dar și cadrul și modul în care acestea erau furnizate. În acest context, asigurarea cadrului pentru ca apariția acestor soluții să fie posibilă reprezintă un obiectiv politic corespunzător situației excepționale în care acestea au apărut. Într-un cadru instituțional adecvat, USR nu ar exista. Dacă el a apărut, așa cum a apărut, este o dovadă că clasa politică în întregul ei, cu doctrine și moduri de a face politică și politici, s-a dovedit inadecvată și departe de așteptările unor cetățeni pentru care viața politică nu era de interes. Lipsa interesului pentru politică este firesc, cum la fel de firească a fost asocierea tinerilor în rețele de cartier și căutarea unor modalități de conexiune mai bune (fibră optică), indiferenți la cele folosite în alte țări (cuprul).

Existența însăși a USR devine în acest context cea mai bună dovadă a caracterului nonideologic al acestui partid. Schimbarea nu înseamnă a face ”altfel” de politici de dreapta sau de stânga, nu înseamnă a implementa o infrastructură de cupru, mai degrabă decât una de fibră optică, ci înseamnă a asigura în primul rând cadrul ca aceste soluții să ajungă să poată fi implementate, și anume ca instituțiile să funcționeze, cum ar veni  contextul relațiilor sociale generate de viața la bloc să permită apariția unor rețele de cartier. Obiectivele de politici pe care acest partid ar putea să le propună pornesc așadar de la o ”periferie” care poate genera schimbarea, dar care nu alege să se mute în centru, înscriindu-se în rândul partidelor care au făcut aceeași greșeală de a alege declarativ o ideologie, dar de a acționa în cadrul instituțional pe care l-au avut la dispoziție. Drept urmare, căutarea modului de a face ”altfel” de politică nu poate fi găsit în principiile doctrinare ale unei ideologii, ci prin întoarcerea la excepționalismul care l-a generat – lehamitea față de acest mod de a face politică și politici, respectiv nemulțumirea față de rezultatele concrete ale acestuia: politici publice deficitare.  O astfel de întoarcere înseamnă a începe căutarea identității în soluțiile oferite de multele zone de ”periferie” pe care România le are, dar care sunt sufocate de centrul expansiv, ”strategic” și atoateștiutor. Când aceste soluții la probleme vor fi fost găsite, lipirea unei etichete este cel mai simplu gest, el fiind însă eclipsat de forța pe care aceste noi soluții o pot genera. În acel moment, legitimarea politică nu se mai bazează pe litera unei ideologii, ci pe capacitatea unor soluții de politici publice pe care ”periferia”, limpezită de abordări ideologice sau viața politică stearpă, le-a produs.

Exemplul este relevant și dintr-un al doilea punct de vedere. Preluarea de către companiile mari poate fi considerat momentul dispariției rețelelor. Tinerii care le-au inițiat s-au dovedit de cele mai multe ori incapabili să gestioneze rețelele formate ca urmare a ascocierilor ad-hoc. Puțini au mai rămas să gestioneze mici rețele de cartier care și-au pierdut cu timpul relevanța și mai ales utilitatea. Același tip de risc paște ambele partide menționate. Evident, forțând exemplul, evoluțiile politice ar putea presupune alianțe, sau alte tipuri de asocieri cu alte partide, dar aceasta nu trebuie să însemne și o depărtare de la excepționalismul care le-a facilitat apariția, respectiv orientarea către politicile publice care să asigure cadrul instituțional necesar unui nou mod de a face politici și politică.

Succesul politicilor, inclusiv cele care se referă la lupta anticorupție, sunt dependente de creare unui cadru instituțional care să permită dezvoltarea internă a mecanismelor, inclusiv cele de checks and balances. Dezvoltarea acestor mecanisme la nivel intern nu înseamnă ignorarea condițiilor impuse de UE, inclusiv în ceea ce privește asigurarea statului de drept, ci găsirea acelor soluții care să țină cont atât de contextul socio-economic intern, concomitent cu respectarea condițiilor impuse de apartenența la UE.

Lupta anticorupție este de fapt lupta pentru dezvoltarea în mod natural, justificat de un real suport politic intern, a unor instituții a căror sustenabilitate să fie asigurată prin efortul comun al întregii societăți. Reapropierea de cetățean prin mutarea accentului pe căutarea unor politici publice, mai degrabă decât pe căutarea unor doctrine, înseamnă o îmbunătățire a cadrului instituțional intern folosind instrumentele unei guvernări democratice. În acest context apartenența la UE devine un prilej de dezvoltare și nu un obiectiv, principala provocare fiind crearea unor instituții capabile să genereze inclusiv soluții proprii pe care să le poată promova la nivelul UE (cum de exemplu au făcut-o statele în care aceste sisteme funcționează). Provocare schimbării este așadar de a ajunge la un altfel de politică și politici pornind de la periferia politică și terminând cu asigurarea instituțiilor care să permită proliferarea acestui nou mod, fără ajutorul unor presiuni externe.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "50 comments" on this Article:

  1. Constantin spune:

    “Despre schimbare, USR și cea de-a treia cale”

    Am citit cu atenție articolul, atras de titlul său…Apoi l-am recitit. Mărturisesc că nu am înțeles dacă a fost ales cu intenția de a se crea confuzie prin asocierea numelui formațiunii politice “USR” de conceptul “A treia cale”, care reprezintă modelul socio-economic adoptat de Republica Populară Chineză, ori fără o astfel de intenție.

  2. Dedalus spune:

    “Existența însăși a USR devine în acest context cea mai bună dovadă a caracterului nonideologic al acestui partid. ”

    Un partid poate fi numai si numai ideologic. Pentru ca orice conducere a societatii are la baza un rationament, o ierarhizare a valorilor si pe aceasta baza a optiunilor de reglare a societatii – economic si social.

    Societatea e condusa numai de politic – pur si simplu o societate care e in afara politicului este fie un non sens, fie e extraterstra :-)).

    Iar politcul se materializeaza in partide politice. Partidele se diferentiaza intre ele prin ideologii.

    Un partid care se declara non-ideologic da dovada ca nu intelege chiar ratiunea sa de a fi. In plus, aceasta abordare este pur si simplu falsa, deoarece simplul fapt ca o grupare de oameni se intituleaza “partid” si chiar intra in parlament, nu face din gruparea respectiva un partid.

    Insistenta USR – sau cel putin a unor persoane din USR – de a acredita ideea ca s-ar putea conduce o tara cu “partide” fara ideologii – este periculoasa. In primul rand pentru partidul respectiv, dar si pentru intregul regim democratic.

    ====

    Pe de alta parte, daca prin “a treia cale” intelegem ceea ce intelegea Tony Blaier, avem o foarte mare nevoie de clarifiare ideologica.

    Sau “a treia cale” este, in intelegerea autorului, o incercare de impacare a capitalismului cu socialismul? Daca da, aici avem o imensa paleta de optiuni – de la strasserism la peronism, ceea ce este de natura sa sporeasca de fapt confuzia.

    Asta, daca totusi “A treia cale” este una inteleasa de autor ca fiind pana la urma una ideologica. Pentru ca nu ar avea sens sa vorbim despre ideologii intr-o a treia cale declarata “non-ideologica”.

    Sigur, in special in UK exista un curent prin care “a treia cale” se pozitioneaza “dincolo de stanga si de dreapta” – nu “intre” stanga si dreapta. Dar ceea ce rezulta din aceasta abordare este un (sa-mi fie cu iertare!) aiuritor demers in care sunt aruncate la gramada “noi sinteze”, “societatea cunoastereii” si alte multe de acest fel. Pentru UK, acest demers are substanta, de acord, din cauza sistemului poltici si a istoriei sale. Dar a treia cale in Europa continentala nu prea are adepti. Sau cel putin nu in forma din UK.

    Unii numesc “A treia cale” ceea ce candva in SUA se numea progesivism. Adica ne ducem de fapt spre stanga.

    ===

    Sincer insa, mie intreaga abordare mi se pare confuza. Daca as asista la un show TV si cineva mi-ar expune acest tip de a “face politica” cel mai probabil nu as vota un partid de acest tip. Din simplul motiv ca nu as vedea cum anume ar putea conduce tara. Dupa mine, Romania se afla intr-un stadiu al “fractionismului stangist” din punct de vedere ideologic. Asta inseamna ca toate partidele sunt de stanga.

    Desigur, atrage votantii “de reactie” – pe cei care considera ca politica este raul principal si ca daca nu ar fi politica, toti am duce-o mult mai bine, nu ar mai fi coruptie samd.

    Acesti votanti ar fi prin urmare si mai bine consolidati in refuzul lor de a analiza politic.

    Altii – deloc putini – sunt cei ce cred ca lucrurile pe care ei nu le inteleg – nu exista :-)). Adica, daca nu inteleg ideologiile politice, inseamna ca ele nu exista de fapt. Sau, ca daca nu a mers prea bine pana acum, e din cauza … politicii de partid.

    Sau, cei care cred – eronat- ca a “face politici” bune, este ceva ce poate avea loc numai daca nu se mai “face politica” asa cum s-a facut pana acum. Uitand ca politicile sunt exprimarea unei ideologii, nu se pot concepe in afara.

    Consider prin urmare ca a grefa “a treia cale” ca un “five o’clock tea” luat cu mamaliga nu profita reprezentativitatii ideologice a tarii.

    O asemenea abordare ar slabi de fapt dreapta romaneasca (plapanda si putin numeroasa) smulgand din ea adepti. Dupa ce ca e cantonata doar in zona non-parlamentara si chinuita de toata lumea, mai doriti sa o si atacati prin flancuri momind-o cu o ideologie declarata non-ideologica. E laudabila ideea de a picta in detaliu politica romaneasca. Dar as sublinia ca nu prea e de dorit ca din ratiuni academice sa slabesti curentele politice clasice.

    Si mai e o problema majora: de la ideea “bunei guvernari” ca piese centrala cvasi-ideologica a unui unui partid la fascism nu mai e decat un foarte mic pas. Din simplul motiv ca buna guvernare fara ideologie presupune coeziune sociala, iar coeziunea sociala avand ca obiectiv buna guvernare este … fascism.

    • Dedalus spune:

      *non-sens
      *Tony Blair
      *mentina
      *drept
      *imposibila
      ..si mai sunt -cred. Scuze!

      • Florin Bondar Florin Bondar spune:

        As vrea si eu, la randul meu, sa-mi cer scuze pentru unele greseli de redactare articol. Unele, regretabil, se repeta.

    • Constantin spune:

      “Un partid poate fi numai si numai ideologic.”

      Sunt de acord cu textul dumneavoastră, dar îndrăznesc să fac o modestă observație. Când se vorbește despre ideologia USR ca fiind diferită de ideologiile formațiunilor politice aflate astăzi în lumina scenei politice românești, nu înseamnă că ea nu există. Este drept că mai trebuie lucrat la ea, pentru că USR este o uniune de grupuri care încă mai au de precizat [între ele] unele amănunte în această privință.

      • Dedalus spune:

        Asta spun si eu. Am avut doar impresia (poate gresita) ca USR se doreste non-ideologic.

        Sunt de acord si ca ar mai trebui lucrat la ideologia USR, de abia a aparut ca partid, recunoaste si el asta. Sunt partide mult mai vechi care s-au zbatut in ceturi mult timp. Si unele care nici macar nu si-au pus problema asta.

        Nu imi este clar recunosc: USR refuza pozitionarea ideologica (deocamdata?), se doreste non-ideologic (!) sau merge pe o “a treia cale” – si aici, intrebarea ar fi care. Poate insa ca nu am fost eu suficient de atent la discursul lor.

        Ar mai fi si ideea, putin bizara, dar nu neaparat negativa – ca USR are o ideologie, dar nu isi da seama ca o are. Este o observatie serioasa, nu am nici o intentie de ironie.

        ===

        Eu tot sper ca vom avea un partid de dreapta in Romania. Am tot spus pe aici de ce, inclusiv faptul ca o astfel de aparitie ar profita de fapt chiar partidelor de stanga.

        Recunosc si faptul ca a astepta de la USR (de abia aparut) sa se cristalizeze intr-o optiune liberala clara e cam pretentios din partea mea. Sunt multi tineri acolo si atractia stangii (chiar a neomarxismului) e foarte mare la asemenea varste. Peste tot in lume (din cate stiu) nu doar in Romania. Probabil ca idealismul varstei merge mana in mana cu steagurile rosii (:-))).

        A mai fost un partid de acest tip -retea (desfiintat) in urma cu peste 10 ani. Nu imi amintesc numele sau (ceva cu doi R parca), dar se dorea organizat pe internet, avea majoritar tineri in componenta, destui corporatisti.

        Sau PPDD – tot fara vreo orientare, disparut intre timp.

    • Florin Bondar Florin Bondar spune:

      Probabil ca e cam prea radicala ideea de “fara ideologie” si nuantele sunt necesare. Probabil ca ideea unui partid centrist ar putea fi mai potrivita si mai putin scandaloasa. Cu toate acestea mi se pare evident ca dihotomia dreapta stanga a inceput sa se estompeze. In politica romaneasca acest lucru este poate mai evident decat in alte tari in care exista o traditie in aceasta privinta. Cred, insa, ca discutia despre doctrine si ideologii se destrama ca un fum cand vine vorba de masuri concrete. Aceasta nu este o idee noua in Europa si nu imi apartine. E totusi destul de hazardat sa considerati ca recentrarea pe probleme este atat se periculoasa pe cat lasati sa se inteleaga. Fascismul pe care il amintiti mi se pare foarte departe de discutie si aleg sa nu comentez. Cred ca sunt unele idei din articol care au fost in mod bizar ignorate in comentariul dvs. (e.g. reformele pre si post aderare). Tratati totusi cu ingaduinta o incercare de a pune problema si intr-o alta perspectiva decat vesnica si dovedit paguboasa polemica in jurul orientarii ideologice a unui partid care s-a nascut asa cum s-a nascut.

      • Dedalus spune:

        Am ignorat voit unele idei din articol. Nu pentru ca nu ar fi fost (si ele) importante, dar pentru ca trebuia sa ma gandesc si la cititori. Si asa comentariile mele sunt (prea) lungi. In consecinta, am facut si eu o selectie. Nu e nimic bizar sau pevers in asta, e doar pragmatism.

        Dar, daca doriti, pot sa ma refer si la aderarea la UE.

        Desigur, aderarea s-a produs ca urmare a constatarii respectarii unor criterii = democratie, stat de drept, economie de piata functionala. Desigur, apartenenta la UE genereaza stabilitate si o anumita forta economica. Dar nu inseamna o garantie a dezvoltarii sau a unui anunmit traseu. Exemple sunt destule: problemele cunoscute din Grecia, optiunea Brexit.

        Nici liberalizarea comertului international nu este in sine o garantie. Asta a aflat “pe piele proprie” Irlanda pe la inceputul secolului XX (daca imi amintesc bine). O economie interna slaba nu beneficiaza de pe urma comertului international daca doar se deschid granitele.

        Cel mai probabil (nu am dovezi palpabile, ci doar analogii) apartenenta la UE a fost o garantie a “temeliei” – daca imi permiteti. Nu si a peretilor si acoperisului. Suveranitatea impartasita a fost una … impartasita. Nu cedata si nici impartasita in totalitate.

        Asta a creat un “spatiu politic” ferit de excese (comunism, nazism) si un cadru social ocrotitor, favorabil masurilor economice de reforma.

        Asa ca sunt de acord ca apartenenta la UE a modificat (favorabil) cadrul politic in ROmania.

        Mai departe insa dupa mine modificarea cadrului politic nu s-a materializat in estomparea diferentelor ideologice. Cum spuneam intr-un comentariu de mai jos, reformele post 1989 si, intr- mai mica masura poate, cele post-aderare au reprezentat mai curand o modificare a statului roman in suprastructura sa, nu in esenta sa politica.

        Este si motivul pentru care ele nu au avut decat un impact limitat asupra politicii romanesti. Partidele politice sunt cele care trebuie sa modifice statul, in esenta sa. Ca sa simplific (de dragul simplificarii) un stat cu 3 ministere si nu cu 28 nu este un stat liberal doar pentru ca are mult mai putine ministere.

        ====

        Estomaprea diferentelor intre ideologii. Da, asa este. Doar ca estoomparea, dupa mine, nu ar trebui sa conduca la ideea ca ar fi pe cale de disparitie.

        Mai mult, diferentele dintre partidele politice reflecta si organizarea socialia, cultura nationala. Nu prea ai cum sa copiezi un partid liberal dintr-o tara in alta tara. De aici poate si impresia ca nu ar fi bine sa existe o ideologie. Cel putin daca iei in calcul criticile, nu mai faci nimic – fenomenul ar fi asemnatoar celui de citire a review-yurilor pentru un produs: intotdeuana vor fi siunele critice si daca la retii doar pe acelea, nu mai cumperi nimic niciodata :-).

        Adica, desigur ca nu poti avea in Romania un partid liberal cum e cel din, sa spunem, UK. Trebuie sa il faci pe al tau, din Romania. Adica, trebuie sa ii elaborezi ideologia sa, concreta, adaptata la conditiile din Romania. E un efort, mai ales daca doresti ca ideologia respectiva sa fie una reala, nu un document de fluturat la nevoie si de nimeni citit.

        Prin contrast, mentinerea pe coordonatele “bunei administrari” scuteste de acest efort de clarificare ideologica.

        Dupa cum cred ca ati observat insa, chiar scriind acest articol probabil, incercarea de a elabora o cvasi-doctrina, preonederent centrista, pe baza ideii ca poti lua si de la capitalism si de la socialism doar ce au bun si sa adaptezi totul la o organizare de tip retea (care e anarhista de fapt, adica nu e chiar noua, eventual e adaptata la era digitala- nu luati va rog termenul anarhist in acceptiuna sa comuna, ci in cea ideolgica), incercarea aceasta sfarseste tot printr-un efort de clarificare ideologica.

        Nu puteti evita pozitionarea ideologica, asta incerc sa spun. Si nici nu poti reinventa.

        ===

        Nu cred ca este justificata teama de comparatia cu fascismul. Daca ramanem in cadrul analizei politice, adica facem comparatii pentru a intelege mai bine, nu e nimic rau in asa ceva. Orice ideologie poate avea puncte comune cu oricare alta.

        Oricum, eu am amintit de fascism din doua motive:
        a) si acolo exista dorinta “bunei guvernari” si refuzul politicii – > putem invata din acea experienta (asta nu inseamna ca este acceptat, ci doar ca este analizat)
        b) este una dintre foarte multele optiuni ideologice ce se poate defini ca fiind “a treia cale” – > este nevoie de extrem de mult efort de conceptie pentru a defini o “a treia cale” , altfel confuzia va persista (cel putin eu nu am inteles cum anume doriti sa conduceti statul roman pe baza acestei optiuni)

        ===

        Faptul ca optiunile ideologice dispar “ca un fum” cand e vorba de concretizare in masuri concrete, demonstreaza dupa mine ca nu au fost indeajuns schitate si intelese. Nu ca nu ar exista sau ca nu ar fi bine sa existe.

        ===

        Am comentat tocmai pentru ca “am tratat cu ingaduinta” (cum spuneti) incercarea respectiva. Stiu ca este raspandita aceasta idee a “celei de-a treia cai” in Europa. Chiar Renzi este considerat unul dintre adepti.

        Cred insa ca nevoia aparitiei unui stat liberal in ROmania este stringenta si ca o a treia cale reprezinta o modalitate mult prea sofisticata pentru asa ceva in Romania pe care o stim cu totii. Incercati sa va expuneti ideea articolului in 3 (trei) minute unui lucrator de pe santier. Oamenii resping ceea ce nu inteleg si odata epuizat calul de bataie al coruptiei, ce mai ramane? Vorbesc acum din punct de vedere practic.

        Sau, daca vreti, as considera mai simpla si mai eficienta preluarea unor concepte de acest tip intr-un partid asumat liberal, decat sa fie construit un partid pe optiunea “a treia cale” care sa preia cate ceva si din liberalism si din stanga social-democrata. Oricum nu exista nici o idelogie pura ca in manual. Manualul exista ca sa invatam, nu e o carte de bucate cu retete, aici sunt de acord.

        Dupa parerea mea, tocmai aderarea la UE si celalate conditii enumerate fac supravietuirea socialismului romanesc extrem de probabila pe macar un deceniu de acum incolo. Ori, un deceniu fara un partid de dreapta in Romania cred ca este mai mult decat ne putem permite.

        Eu apreciez foarte mult efortul pe care l-ati depus, si va multumesc pentru intrarea in dialog cu mine. Faptul ca nu sunt de acord cu oportunitatea acestei abordari in Romania este clar, dar acest lucru nu exclude discutia.

        Dupa mine, este crucial sa exista o disponibilitate spre nuantare si compromis. In ce ma priveste, inteleg necesitatea de a modela ideologia liberala aptlicabila in Romania avand in vedere si aceasta coordonata a celei de-a treia cai. Pentru ca este clara apetenta unui numar de intelectuali, cel putin, pentru o asemena optiune, ca si evidenta sa deschidere spre fenomene socaile noi (retea etc.). Dar consdier ca discutia trebuie purtata doar pe terenul ideologiilor, cel putin pentru ca altfel confuzia devine majora.

    • Dan_Bruma spune:

      Dedalus, partid sau partida vine de la cuvantul “parte”, în cazul de fata o parte a societatii. In întelesul lui intrinsec cuvantul nu face nici o referinta la vreo ideologie. Si pentru a merge mai departe cu rationamentul, aceasta parte a societatii participa la conducerea societatii pe baza unor idei, mai larg vorbind pe baza unei filozofii. Nu trebuie sa fii de stanga sau de dreapta pentru a avea o filozofie. Cam asta este intelesul articolului de fata. USR este un partid care nu are o ideologie (stanga, dreapta) ca baza a actiunii sale politice ci o filozofie a societatii, exprimata in practica prin actiuni anticoruptie, proantreprenoriat, prostabilitate institutionala, proeuropenism, promeritocratie, etc. Dupa cum vezi aproape toate actiunile sint pro. Profesionalism, etc.

    • euNuke spune:

      @dedalus, excelent comentariul dumitale.

      pentru ca lumea are inca dubii asupra genezei fascismului o sa postez in completare un text -atentie, foarte insidios si implicit periculos pentru toti apoliticii scarbiti de astazi- ce apartine chiar inventatorului si atinge esenta ideologiei ‘non-ideologice’.

      “REJECTION OF PARLIAMENTARY DEMOCRACY AS A SHAM AND A FRAUD

      After socialism, Fascism trains its guns on the whole block of democratic ideologies, and rejects both their premises and their practical applications and implements. Fascism denies that numbers, as such, can be the determining factor in human society; it denies the right of numbers to govern by means of periodical consultations; it asserts the irremediable and fertile and beneficent inequality of men who cannot be leveled by any such mechanical and extrinsic device as universal suffrage. Democratic regimes may be described as those under which the people are, from time to time, deluded into the belief that they exercise sovereignty, while all the time real sovereignty resides in and is exercised by other and sometimes irresponsible and secret forces. Democracy is a kingless regime infested by many kings who are sometimes more exclusive, tyrannical, and destructive than one, even if he be a tyrant. This explains why Fascism – although, for contingent reasons, it was republican in tendency prior to 1922 – abandoned that stand before the March on Rome, convinced that the form of government is no longer a matter of preeminent importance, and because the study of past and present monarchies and past and present republics shows that neither monarchy nor republic can be judged sub specie aeternitatis, but that each stands for a form of government expressing the political evolution, the history, the traditions, and the psychology of a given country.

      Fascism has outgrown the dilemma: monarchy v. republic, over which democratic regimes too long dallied, attributing all insufficiencies to the former and proning the latter as a regime of perfection, whereas experience teaches that some republics are inherently reactionary and absolutist while some monarchies accept the most daring political and social experiments.
      In one of his philosophic Meditations Renan – who had prefascist intuitions remarks, “Reason and science are the products of mankind, but it is chimerical to seek reason directly for the people and through the people. It is not essential to the existence of reason that all should be familiar with it; and even if all had to be initiated, this could not be achieved through democracy which seems fated to lead to the extinction of all arduous forms of culture and all highest forms of learning. The maxim that society exists only for the well-being and freedom of the individuals composing it does not seem to be in conformity with nature’s plans, which care only for the species and seem ready to sacrifice the individual. It is much to be feared that the last word of democracy thus understood (and let me hasten to add that it is susceptible of a different interpretation) would be a form of society in which a degenerate mass would have no thought beyond that of enjoying the ignoble pleasures of the vulgar.”

      doar ca sa stiti unde poate duce ‘a treia cale’ cu care au fost sedusi milioane de italieni [si de la stanga si de la dreapta]…

      • Dedalus spune:

        Multumiri pentru referinte.

        As adauga doar ca fascismul nu este doar o doctrina politica. El este mai curand o modalitate de a centra morala pe natiune in loc de a o lasa la individ. Fascismul este o modalitate de conducere a societatii in care toti membrii sai sunt organe ale corpului colectiv.

        La aparitia sa la inceputul secolului XX supravietuiau inca fosile ale ocultismului secolelor trecute asa ca nu mi se pare surprinzatoare apropierea sa de o religie mai curand decat de o doctrina politica.

        Asemenea caracteristici i-au facut pe unii sa considere fascismul o “a treia cale” – fata de comunism si liberalism (simplificand).

        “Uniti suntem mai puternici” ar fi deviza fascismului. Dar, prin partidul unic,controlul social masiv si dorinta unui “om nou”, fascismul a ajuns peste tot sa doreasca administrarea statului, nemijlocit si in numele unei eficiente sociale, al unui bine suprem in care bietul individ ramanea un fel de hematie.

        Departarea de ideologie ca atare precum si dorinta de a administra, de a guverna eficient – si atat (ca urmare dealtfel si a viziunii colectiviste asupra societatii – sunt si nuante aici, dar le las pe alta data…:-))) face din fascism o abordare periculoasa.

        Insa, trebuie sa ii recunoastem anumite parti interesante (as aminti aici institutionalizarea dialogului lucratori-sindicate-stat), unele supravietuind deloc miraculos pana astazi. Desigur, nu as trage concluzia din asta ca a supravietuit fascismul … :-) .

        Lectia pe care eu o trag din deceniile fasciste ale lumii este ca fara ideologie pare frumos, ca administrarea statului doar in numele eficientei si “binelui colectiv” este imposibila fara o forta de control, opozabila. Si ca pana la urma, fascismul ca atare face filmele sa fie atractive (:-)), dar rezultatele sociale sunt inevitabil, catastrofale.

        Tinerii sunt atrasi de o astfel de abordare, si nu intamplator Italia fascista canta “Giovinezza”. As spune insa ca a respinge fara sa cunosti este la fel de daunator cu a accepta fara sa cunosti,

  3. Dedalus spune:

    Lupta impotriva coruptiei este inutila, daca nu sunt schimbate si conditiile care au dus la proliferarea coruptiei. Pe scurt, aceste conditii sunt create de statul socialist roman.

    Cea mai buna aparare fata de coruptie este minimizarea rolului si influentei statului in economie si in societate. Coruptia nu dispare nici daca transformi in procurori jumatate din populatia activa a tarii.

    Cand un partid va ajunge la guvernare intr-un stat socialist, el va decapita automat lupta impotriva coruptiei. Pentru ca are nevoie structurala de coruptie sa poata sa plateasca privilegii cu care se mentine la guvernare. Si vrea sa se mantina la guvernare pentru ca persoanele implicate castiga mai mult din relatia cu statul decat in sectorul privat. Si castiga mai mult tocmai pentru ca rolul statului si interventia sa sunt majore. Pentru a fi majore, preia o mare parte a resurselor create in societate si le redistribuie. Dar le redistribuie pentru a se mentine.

    ==

    Care ar fi atunci alternativa?

    Un partid liberal care sa aiba trept principal obiectiv creearea statului liberal roman. A statului liberal, nu a conducerii liberale a sa. Ar trebui de fapt sa re-editeze evolutia istorica lunga a democratiilor Europei de Vest.

    Odata creat statul liberal, intoarcerea la cel socialist va fi foarte dificila, daca nu impozibila. Pentru ca statul liberal nu are resurse la dispozitie care sa poate fi folosite pentru privilegii.

    Dar cum poate dreapta liberala sa castige alegerile in fata unui partid socialist, aflat la guvernare intr-un stat socialist ca structura?

    Prin a lamuri oamenii ca statul liberal:

    a) este cel favorabil saracilor, somerilor, marginalizatilor, micilor firme, angajatilor – asta pentru ca nu cred ca isi inchipuie cineva ca marile corporatii au probleme cu profitul intr-un stat socialist si nici ca a fi cu totii la fel de saraci este de dorit

    b) este cel care convine si profita copiilor si nepotilor – deciziile bune sunt cele care se iau pentru copii, nu cele care se iau pentru salariul de luna viitoare

    Este un eforet, recunosc. Dar este singura posibiliate. A te chinui acum cu “a treia cale”. oricat ar fi de atractiv ca demers teoretic, face acest efort de convingere a electoratului socialist si mai dificil.

    Libertatea mea este libertatea copiilor mei.

    • Cetatean spune:

      @Dedalus

      Ma intreb daca tu chiar crezi ce spui, sau ai o tendinta maladiva de a manipula?

      I. Spui ca: “Lupta impotriva coruptiei este inutila, daca nu sunt schimbate si conditiile care au dus la proliferarea coruptiei. Pe scurt, aceste conditii sunt create de statul socialist roman.”

      1. Sa vedem ce semnificatie are cuvantul “socialism” in LIMBA ROMANA (in care ai scris comentariul de mai sus):

      DEX ’09 (2009):

      SOCIALISM s. n. Sistem economic si politic bazat pe dominatia proprietatii statului in economie si pe conducerea centralizata in toate domeniile de activitate, exercitata de PARTIDUL UNIC.

      2. Argumente ca PSD nu este un partid de stanga:

      a. Trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat, Romania fiind singura tara din UE in care un partid a indraznit sa ia acesta masura de extrema drepata.

      b. In 2015, Romania a avut coeficientul de inegalitate sociala 8,3 – mai mare cu 60% decat media europeana (care a fost 5,2) – Romania ocupand ULTIMUL LOC in UE. PSD (alaturi de ALDE si PNL – USL) a contribuit masiv la aceasta REALITATE caracteristica unei guvernari de dreapta. (In 2016, guvernul Ciolos a mai corectat putin aceasta situatie catastrofala.)

      http://tinyurl.com/nhmx5w3

      c. Romania are cota unica de impozitare (politica “de dreapta”), asta in conditiile in care are cel mai mare coeficient de inegalitate sociala din UE. In Germania (coeficient de inegalitate sociala = 4,8) “veniturile anuale sub 7.664 Euro nu se impoziteaza. Celelalte venituri sunt impozitate cu 15-45% – impozit progresiv.”

      https://tinyurl.com/y94ubanw

      d. Procentul din PIB alocat de PSD protectiei sociale (in anul 2015):

      France – 33.9
      Denmark – 32.3
      Finland – 31.6
      Belgium – 30.4
      Netherlands – 30.2
      Austria – 30.2
      Italy – 30
      Sweden – 29.3
      Germany – 29.2
      United Kingdom – 28.8
      Norway – 27.9
      Switzerland – 27.6
      Greece – 26.5
      Portugal – 25.7
      Spain – 24.7
      Slovenia – 23.9

      Valoare Medie – 23.84

      Iceland – 23
      Serbia – 22.1
      Cyprus – 22
      Luxembourg – 22
      Croatia – 21.3
      Hungary – 20.2
      Czech Republic – 19.1
      Poland – 19.1
      Slovakia – 18.3
      Bulgaria – 17.9
      Malta – 17.5
      Ireland – 16.7
      Estonia – 16.4
      Lithuania – 15.6
      Latvia – 14.9
      Romania – 14.6

      https://tinyurl.com/y8aq35or

      Daca facem abstractie de lozinci (de dogme sau manipulare), statistica (adica “oglinda realitatii”) ne arata ca Romania a avut (de-a lungul anilor) guvernarea cea mai de dreapta din UE.

      ***

      II. Mai faci urmatoarea afirmatie: “Cand un partid va ajunge la guvernare intr-un stat socialist, el va decapita automat lupta impotriva coruptiei.”

      Sa vedem care este situatia in tarile nordice (democratiile cele mai “socialiste” din Europa – MULT mai “socialiste” decat Romania) in comparatie cu SUA (democratia cea mai de “dreapta” din lume):

      Parametrii de competitivitate, conform “The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2014–2015″:

      - Lipsa favoritismului practicat de guvernanti in beneficul unor indivizi sau firme:

      8. Norvegia
      9. Suedia
      13. Danemarca
      17. Marea Britanie
      47. SUA
      114. Romania

      - Comportamentul etic al firmelor:

      4. Danemarca
      6. Norvegia
      12. Suedia
      14. Marea Britanie
      33. SUA
      112. Romania

      - Raspandirea obiceiului de a da si de a primi mita:

      7. Norvegia
      13. Danemarca
      15. Marea Britanie
      20. Suedia
      36. SUA
      68. Romania

      - Independeta justitiei:

      3 – Danemarca
      4 – Norvegia
      7 – Marea Britanie
      17 – Suedia
      30 – SUA
      84 – Romania

      - Produsul intern brut pe cap de locuitor (in Dolari):

      2. Norvegia – 100.318
      6. Danemarca – 59.191
      7. Suedia – 57.909
      9. SUA – 53,101
      22. Marea Britanie – 39.567
      67. Romania – 8.910

      Din nou, daca facem abstractie de lozinci (de dogme sau manipulare), statistica (adica “oglinda realitatii”) ne arata ca democratiile cele mai “socialiste” (tarile nordice) sunt cele mai putin corupte.

      ***

      P.S. Dupa cum se vede, REALITATEA se incapataneza sa nu tina cont de lozincile “de dreapta” (de fapt, neoliberale).

      • Dedalus spune:

        Tarile nordice nu sunt nici pe departe socialiste. Aceasta este o conceptie eronata, bazata pe ideea ca daca un stat are o protectie sociala eficienta, el este socialist.

        Tocmai pentru ca nu sunt socailiste au un nivel de coruptie scazut. Si mai sunt, desigur si alte cauze.

        ===

        Daca doriti sa discutam despre socialism folosind DEX-ul, nu aveti in mine un interlocutor.

        “statistica (adica “oglinda realitatii”) ne arata ca Romania a avut (de-a lungul anilor) guvernarea cea mai de dreapta din UE.”

        Din pacate, statistica nu este nici pe departe un instrument de analiza politica de felul in care il prezentati dvs. Statistica trebuie interpretata, si aici este o mare problema. Pe Contributors sunt cativa autori excelenti ale caror articole care va pot lamuri cum se face acest lucru. Chiar si asa, discursul legat de interpretarea statisticii este unul extrem de dificil si daca veti citi articolele respective veti vedea cat efort trebuie depus si care sunt riscurile. Necesita destula profunzime.

        Afirmatia ca “Romania a avut cea mai de dreapta guvernare din UE” nu se sustine, daca privim partidele si politicile respective.

        Desigur, ca orice stat din Est, in primii ani dupa 1989, si ROmania a avut o miscare de liberalizare, fara insa ca asta sa o transforme – cel putin pana in prezent – intr-un stat liberal. Si, ca si in cazul celorlalte state din UE, acest elan reformist a scazut mult in timp. Este o discutie separata, dar in nici un caz nu putem spune ca trecerea de la comunism la post-comunism a fost “o guvernare de dreapta”.

        Faptul ca PSD ar fi un partid de dreapta – e suficient sa privit televiziunile acestui partid ca sa aveti suficiente contra-argumente.

        ===

        Trecerea contributiilor de la un platitor la altul este in esenta o masura contabila, nu vad ce legatura are cu socialismul sau cu liberalismul, vazuta asa, individual. Ea trebuie judecata intr-un context.

        ===

        Am rugamintea de a evita atacurile la persoana. Am fost la un pas de a refuza dialogul din cauza modului in care puneti problema. Am raspuns pana la urma pentru ca am considerat ca ati avut un simplu exces de limbaj.

        • Cetatean spune:

          @Dedalus

          Si acest comentariu reprezinta, ca de obicei, o succesiune de lozinci (aceasta este o constatare, nu “un atac la persoana” – lipsesc argumentele). Nici nu se putea altfel. Atunci cand reinventezi sensul cuvintelor si al conceptelor, nu poti sa ai o argumentatie coerenta (iar dialogul devine imposibil). De exemplu, spui ca:

          - “Daca doriti sa discutam despre socialism folosind DEX-ul, nu aveti in mine un interlocutor.”
          - “Tarile nordice nu sunt nici pe departe socialiste.” (n.m. in schimb Romania este!!!)

          Procentul din PIB alocat protectiei sociale (in anul 2015 – PSD la guvernare):

          Danemarca – 32,3
          Finlanda – 31,6
          Suedia – 29,3
          Norbegia – 27,9
          Romania – 14,6

          https://tinyurl.com/y8aq35or

          Mai spui ca: “Din pacate, statistica nu este nici pe departe un instrument de analiza politica de felul in care il prezentati dvs. Statistica trebuie interpretata, si aici este o mare problema.”

          In primul rand, statistica nu poate sa fie “prezentata” decat intr-un singur fel: “copy-paste” (adica nealterata) – la fel ca definitia din DEX a cuvintelor. ;-) “Interpretarea PREZENTARII” inseamna manipulare.

          In al doilea rand, urmatoarele REALITATI nu lasa loc de “interpretare” (onesta): sunt elemente specifice unei politici de dreapta:

          a. Trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat.
          b. Romania are cel mai mare coeficient de inegalitate sociala din UE.
          c. Romania are cota unica de impozitare.
          d. Procentul din PIB alocat protectiei sociale este cel mai mic din UE.

          Bineinteles, cineva care isi permite sa “reformeze” limba romana, dand o noua “interpretare” sensului cuvintelor (“daca doriti sa discutam despre socialism folosind DEX-ul, nu aveti in mine un interlocutor”), nu are nicio retinere sa “interpreteze” arbitrar si semnificatia datelor statistice si a masurilor politico-economice. Spui ca “faptul ca PSD ar fi un partid de dreapta – e suficient sa priviti televiziunile acestui partid ca sa aveti suficiente contra-argumente”. PSD face acelasi lucru ca tine: manipuleaza prin lozinci, care sunt contrazise de realitate (vezi mai sus punctele a-d).

          Dan Tapalaga: “Numai un ministru al justitiei transformat intr-un sinistru politruc putea vinde drept pozitiv raportul MCV dat publicitatii miercuri de Comisia Europeana. Spre rusinea lui, toate celelalte voci autorizate din sistemul judiciar, de la asociatii de magistrati, la procurorul general si chiar CSM au vazut EVIDENTA…”

          https://tinyurl.com/y8aaoooj

          Comentariul tau de mai sus face parte din aceeasi categorie cu interpretarea data de Tudorel Toader raportului MCV: “realitate alternativa” – adica rastalmacirea sau eludarea realitatii. “Realitatea paralela” a neoliberalilor face parte din aceeasi categorie explicativa cu “statul paralel” al PSD-ului. Se dovedeste (inca o data) ca statistica (adica oglinda realitatii) este cel mai mare dusman al neoliberalilor.

          O alta mostra de “realitate alternativa”: spui ca “trecerea contributiilor de la un platitor la altul este in esenta o masura contabila”. NU! Nu este o “masura contabila”, deoarece cei doi “platitori” nu sunt pe picior de egalitate: unul este angajator, celalalt angajat. Atunci cand vine vorba despre distribuirea profitului intreprinderii, angajatorul si angajatul se gasesc in tabere adverse. Trecerea contributiilor de la angajator la angajat a dezechilibrat si mai mult balanta in defavoarea angajatului, anuland un drept istoric, castigat cu greu de catre angajati:

          “Asigurarea sociala: un program de REFORMA SOCIALA”:

          In 1910, profesorul de economie politica din Columbia, Henry Rogers Seager, a publicat una dintre primele carti americane privind asigurarile sociale. Aceasta lucrare, «Asigurarea sociala: un program de reforma sociala» este atat una clasica, cat si o expunere timpurie a miscarii FILOZOFICE de asigurari sociale din America (n.m. deci NU “CONTABILE”). Filosofia exprimata de Seager corespunde opiniei generale favorizata de multi dintre fondatorii securitatii sociale din America. Cartile lui Seager exprima gandirea americanilor fata de aceasta noua idee de asigurari sociale, care a avut origini in Europa la sfarsitul secolului al XIX-lea.”

          https://www.ssa.gov/history/seager.html

          “Brosura guvernamentala din 1936 privind securitatea sociala. Partea din taxa platita de angajatorul tau.

          Guvernul va colecta ambele taxe de la angajatorul dvs. Partea ta din impozit va fi luata din salariul tau. Guvernul va colecta de la angajator o cota egala, din fondurile acestuia.”

          https://www.ssa.gov/history/ssb36.html

          Istoria asigurarilor sociale din SUA:

          https://www.ssa.gov/history/

          • Ventidius spune:

            @Cetatean
            Tot ce releva statisticile dumneavoastra e faptul ca o tara, cu cat e mai bogata cu atat isi permite sa arunce mai multi bani pe protectie sociala.
            Singurele comparatii posibil relevante din aceste liste sunt cele cu Serbia si cu restul tarilor din Est. Eventual si cu China, Cuba, Coreea de Nord si alte tari care incep foarte potrivit cu litera C, dar nu apar in lista, in cazul lor cifrele ar fi oricum falsificate. Ca Serbia o fi mai socialista ca Romania nu ma mira. Ma mir insa cat de apropiati suntem de Tarile Baltice si Irlanda.
            Comparatia cu tarile din vest bogate ar fi relevanta daca paralela s-ar face nu cu situatia lor de acum ci cu perioada in care acestea aveau un PIB/cap de locuitor comparabil cu cel al Romaniei de azi. Pun pariu ca atunci erau cu mult mai putin socialiste. E si firesc pentru ca socialismul prospera acolo unde sunt bani din belsug de parazitat. Acolo unde trebuie sa ii produca chiar socialimul, acesta e falimentar, chiar si atunci cand are mari de petrol la dispozitie.

            • Cetatean spune:

              @Ventidius

              1. Mentalitatea neoliberala (dogmatica) musteste si in comentariul tau. Spui ca: “o tara, cu cat e mai bogata cu atat isi permite sa ARUNCE mai multi bani pe protectie sociala”. Cam la fel cum aruncam oase la cainele flamand de la coltul strazii (sau 50 de bani unui cersetor). Spre deosebire de tine, marea majoritate a cetatenilor tarilor nordice “impartasesc un angajament larg fata de coeziunea sociala” si considera ca protectia sociala contribuie la “atenuarea efectelor mai dure ale capitalismului”, “oferind protectie persoanelor si grupurilor vulnerabile” (nu detestabile, sau demne de mila).

              https://en.wikipedia.org/wiki/Nordic_model

              Mai spui ca “socialismul prospera acolo unde sunt bani din belsug de PARAZITAT” (n.m. de catre “parazitii sociali”). Spre deosebire de tine, The Economist considera ca tarile nordice “sunt probabil cel mai bine guvernate din lume”. Deci nu SUA este tara cel mai bine guvernata din lume, cu toate ca in SUA bugetul este strasnic pazit de atacul lacomilor “paraziti sociali”. ;-)

              Afirmatia celor de la The Economist are acoperire in realitate. Vezi parametrii de competitivitate, conform “The Global Competitiveness Report – World Economic Forum, 2014–2015″:

              - Produsul intern brut pe cap de locuitor (in Dolari):

              2. Norvegia – 100.318
              6. Danemarca – 59.191
              7. Suedia – 57.909
              9. SUA – 53,101
              67. Romania – 8.910

              - Speranta de viata (in ani):

              10. Suedia – 81,7
              12. Norvegia – 81,5
              28. Danemarca – 80,1
              34. SUA – 78,7
              62. Romania – 74,6

              - Mortalitatea infantila (nr. decese la 1000 nasteri):

              4. Norvegia – 2,2
              6. Suedia – 2,3
              13. Danemarca – 3,0
              39. SUA – 6,0
              59. Romania – 10,7

              - Calitatea sistemului educational:

              14. Norvegia
              18. Danemarca
              26. Suedia
              27. SUA
              61. Romania

              - Procentul utilizatorilor de Internet:

              2. Norvegia – 95,1 %
              3. Suedia – 94,8 %
              4. Danemarca – 94,6 %
              16. SUA – 84,2 %
              67. Romania – 49,8 %

              - Independeta justitiei:

              3 – Danemarca
              4 – Norvegia
              17 – Suedia
              30 – SUA
              84 – Romania

              - Lipsa favoritismului practicat de guvernanti in beneficul unor indivizi sau firme:

              8. Norvegia
              9. Suedia
              13. Danemarca
              47. SUA
              114. Romania

              - Cooperarea in relatia angajat-angajator:

              3. Danemarca
              4. Norvegia
              17. Suedia
              43. SUA
              125. Romania

              “Cele mai fericite tari din lume sunt in nordul Europei, potrivit clasamentului “Raportul Fericirii in Lume 2013″ (“World Happiness Report 2013″), publicat de “Earth Institute” din cadrul Universitatii Columbia (New York, SUA):

              1. Danemarca
              2. Norvegia
              5. Suedia

              17. SUA

              90. Romania

              http://tinyurl.com/olywf78

              Oare cum este posibil ca niste tari in care bugetul public este puternic “parazitat” sa fie mai prospere si mai fericite decat SUA?! Intrebare, evident, retorica.

              ***

              2. Mai spui ca: “acolo unde (belsugul) trebuie sa ii produca chiar socialimul, acesta e falimentar, chiar si atunci cand are mari de petrol la dispozitie.”

              In primul rand, sa vedem ce semnificatie are cuvantul “socialism” in LIMBA ROMANA (in care ai scris comentariul de mai sus):

              DEX ’09 (2009):

              SOCIALISM s. n. Sistem economic si politic bazat pe dominatia proprietatii statului in economie si pe conducerea centralizata in toate domeniile de activitate, exercitata de PARTIDUL UNIC.

              https://dexonline.ro/definitie/socialism

              In al doilea rand, de foarte mult timp neoliberalii cata prohodul “socialismului” din tarile nordice, insa acesta se incapataneaza sa nu moara. Ba din contra, produce (an de an) efecte economice si sociale superioare capitalismului de tip “cut-throat” (“ia-le gatul”) din SUA (conform The Economist).

              ***

              3. La final trebuie sa iti dau dreptate: nu putem sa ne comparam cu tarile nordice deoarece, pe langa diferentele economice si de mentalitate (care nu seamana cu a ta), Romania NU este o tara “socialista”, din contra, Romania a avut (de-a lungul anilor) guvernarea cea mai de dreapta din UE. Argumente:

              a. Trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat, Romania fiind singura tara din UE in care un partid a indraznit sa ia acesta masura de extrema drepata.

              b. In 2015, Romania a avut coeficientul de inegalitate sociala 8,3 ocupand ULTIMUL LOC in UE (media UE fiind 5,2 – Islanda avand coeficientul cel mai mic = 3,4). PSD (alaturi de ALDE si PNL – USL) a contribuit masiv la aceasta REALITATE caracteristica unei guvernari de dreapta.

              http://tinyurl.com/nhmx5w3

              c. Romania are cota unica de impozitare (politica “de dreapta”), asta in conditiile in care are cel mai mare coeficient de inegalitate sociala din UE. In Germania (coeficient de inegalitate sociala = 4,8) “veniturile anuale sub 7.664 Euro nu se impoziteaza. Celelalte venituri sunt impozitate cu 15-45% – impozit progresiv.”

              https://tinyurl.com/y94ubanw

              d. Procentul din PIB alocat de PSD protectiei sociale (in anul 2015):

              Danemarca – 32.3
              Finlanda – 31.6
              Suedia – 29.3
              Germania – 29.2
              Norvegia – 27.9

              Media UE – 23.84

              Romania (ultimul loc in UE) – 14.6

              https://tinyurl.com/y8aq35or

      • Harald spune:

        În cartierul unde am crescut, un asemenea comentariu ar fi fost descris drept ”a-l face pe cineva din vorbe”. Propagandă socialistă făcută sub lozinca ”socialismul nu există”.

        Primul comentariu al lui @Dedalus ar trebui predat copiilor la școală, ca să constituie baza educației politice. Iar în al doilea comentariu adevărul a durut rău de tot, așa e? :)

        • Cetatean spune:

          @Harald

          Comentariul tau, care nu aduce NICIUN ARGUMENT, corespunde de fapt sintagmei “a-l face pe cineva din vorbe”.

          • Harald spune:

            Nu există niciun argument rațional care să merite adus într-o discuție cu un om care postează de 50 de ori aceleași statistici. Totul se rezumă la o discuție de bodegă, așa că rămânem la nivelul de bodegă. ”Modelul suedez” al lui Ion Iliescu, ăsta e stadiul în care se poate discuta cu tine. Prin urmare, nu merită efortul.

            Tot @Dedalus ți-a explicat că țările scandinave sunt de fapt foarte liberale economic. E plin internetul de comparații foarte serioase din care rezultă că multe aspecte economice sunt mai liberale în țările scandinave chiar decât în Statele Unite sub administrația Obama. Da, taxele sunt absolut scandaloase în Danemarca, de exemplu, dar activtatea economică este cât se poate de liberă. Tu vrei exact modelul lui Ion Iliescu, un control al statului asupra economiei, nu liberalism ca în țările scandinave.

            • Cetatean spune:

              @Harald

              Spui ca: “Tu vrei exact modelul lui Ion Iliescu, un control al statului asupra economiei, nu liberalism ca in tarile scandinave.”

              1. O noua dovada ca nu poti sa renunti la idei preconcepute, fundamentul gandirii dogmatice. Am afirmat de multe ori pe acest forum ca eu nu am votat niciodata PSD-ul (FSN, PDSR) si nici pe Iliescu (de exemplu, in 1990 am votat Ion Ratiu si PNL, iar la ultimele alegeri am votat USR).

              2. Spre deosebire de tine, care nu ai “niciun argument rational care sa merite adus intr-o discutie cu un om care posteaza … statistici” (este irelevant de cate ori – “repetitio est mater studiorum” si pentru neoliberalii dogmatici ;-) ), eu am argumente furnizate de realitate. Sa vedem, deci, care este aceasta realitate in ceea ce priveste “modelul nordic”:

              https://en.wikipedia.org/wiki/Nordic_model

              “Modelul nordic (denumit si capitalism nordic sau social-democratie nordica) se refera la politicile economice si sociale comune tarilor nordice (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Islanda, Insulele Feroe si Suedia). Acesta include o combinatie a capitalismului de piata libera cu un stat al bunastarii (“welfare state”) cuprinzator, plus negociere colectiva la nivel national.”

              “Modelul nordic” se caracterizeaza prin urmatoarele (n.m. caracteristicile care contureaza modelul de “stat al bunastarii” – “welfare state”, specific ideologiei de stanga):

              • O cuprinzatoare plasa (retea) de siguranta sociala in plus fata de serviciile publice, cum ar fi educatia gratuita si asistenta medicala universala.

              • Sistem public de pensii.

              • Procentaj ridicat al lucratorilor care apartin unui sindicat. In 2013, densitatea sindicatelor a fost de 86% in Islanda, 69% in Finlanda, 68% in Suedia, 67% in Danemarca si 52% in Norvegia. In comparatie, densitatea sindicatelor a fost de 11% in Statele Unite. Densitatea sindicala scazuta in Norvegia se explica in principal prin absenta unui sistem Ghent inca din 1938. In schimb, Danemarca, Finlanda si Suedia au toate fondurile de somaj conduse de uniune.

              • Tarile nordice au obtinut cele mai inalte pozitii in Indexul Drepturilor Globale (“Global Rights Index”) din 2014, intocmit de Confederatia Internationala a Sindicatelor, Danemarca fiind singura tara care a obtinut un scor perfect.

              • Suedia cu 56,6% din PIB, Danemarca cu 51,7% si Finlanda cu 48,6% au cheltuieli publice foarte mari. Un motiv major pentru cheltuielile publice il reprezinta numarul mare de angajati publici. Acesti angajati lucreaza in diverse domenii, inclusiv educatie, asistenta medicala si pentru guvern. Ei au adesea o securitate sporita a locurilor de munca si reprezinta aproximativ o treime din forta de munca (mai mult de 38% in Danemarca). Cheltuielile publice in transferurile sociale, cum ar fi ajutoarele de somaj si programele de pensionare anticipata, sunt ridicate. In 2001, ajutoarele de somaj pe baza salariilor erau in jur de 90% din salariu in Danemarca si 80% in Suedia, comparativ cu 75% in Tarile de Jos si 60% in Germania.

              • Cheltuielile publice pentru sanatate si educatie sunt semnificativ mai mari in Danemarca, Suedia si Norvegia in comparatie cu media OCDE.

              • Modelul nordic este descris ca un sistem de capitalism competitiv combinat cu un procent mare din populatia ocupata in sectorul public (aproximativ 30% din forta de munca). In 2013, The Economist a descris tarile sale ca “puternici comercianti liberi care se impotrivesc tentatiei de a interveni chiar si pentru a proteja companiile iconice”, cautand de asemenea modalitati de atenuare a efectelor mai dure ale capitalismului si a declarat ca tarile nordice “sunt probabil cel mai bine guvernate din lume “. Unii economisti s-au referit la modelul economic nordic ca o forma de capitalism “placut” (“cuddly”), cu niveluri scazute de inegalitate, state ale bunastarii (“welfare states”) generoase, cu proportie redusa a veniturilor de top. Acest model economic nordic contrasteaza cu capitalismul “cut-throat” (n.m. in care oamenii intra in competitie agresiva, cu metode incorecte) al Statelor Unite, care are nivele ridicate de inegalitate sociala si o proportie mai mare a veniturilor de top.

              • Modelul nordic de bunastare se refera la politicile de bunastare care se leaga si de politicile privind piata fortei de munca. Modelul nordic al bunastarii se deosebeste de alte tipuri de state ale bunastarii prin accentul pus pe maximizarea participarii fortei de munca, promovarea egalitatii de gen, nivelurile egalitare si extinse ale beneficiilor, magnitudinea mare a redistribuirii veniturilor si utilizarea generoasa a politicii fiscale expansioniste (“expansionary fiscal policy” – n.m. politica fiscala expansionista implica cheltuieli guvernamentale care depasesc veniturile fiscale si este folosita in special in timpul recesiunilor).

              • Desi exista diferente intre tarile nordice, acestea impartasesc un angajament larg fata de coeziunea sociala, au o natura universala a bunastarii pentru a proteja individualismul, oferind protectie persoanelor si grupurilor vulnerabile din societate si maximizand participarea publicului la procesul decizional social. Se caracterizeaza prin flexibilitate si deschidere spre inovare in asigurarea asistentei sociale. Sistemele de asistenta sociala nordice sunt finantate, in principal, prin impozitare.

              • Modelul nordic a reusit sa reduca semnificativ saracia. In 2011, rata saraciei, inainte de a a lua in calcul efectele impozitelor si transferurilor, a fost de 24,7% in Danemarca, 31,9% in Finlanda, 21,6% in Islanda, 25,6% in Norvegia si 26,5% in Suedia. Dupa contabilizarea impozitelor si transferurilor, rata saraciei pentru acelasi an a fost de 6%, 7,5%, 5,7%, 7,7% si respectiv 9,7%, adica o reducere medie de 18,7 puncte procentuale. Prin comparatie cu Statele Unite, care au avut un nivel al saraciei inainte de impozitare de 28,3% si unul post-impozit de 17,4% adica o reducere de 10,9 puncte procentuale, efectele impozitelor si transferurilor asupra saraciei in toate tarile nordice sunt substantial mai mari.

              https://en.wikipedia.org/wiki/Nordic_model

    • Dan_Bruma spune:

      Este cu totul falsa asertiunea ca un stat are nevoie structurala de coruptie pentru a se mentine. Atunci ce faci cu statul francez, american sau cu ala din tarile scandinave? Cheks and balances, asta e “secretul” Dar cand Dracnea zice ca singurul centru de putere e Guvernul atunci te întrebi ce e în capul tipului ala. Tipul traieste in comunism. Pentru el Presedintele nu trebuie sa aiba putere, societatea civila nu trebuie sa aiba putere, nici sindicatele. Dracnea e deviat de tot asa cum deviat este Putin.

  4. Cristian Felea spune:

    Partidul rețea este, in Romania de astăzi, o utopie similara celei de implementare a revoluției industriale 4.0. Alegătorii sunt in proporție de 25% legați de PSD, cam 20% legați de alte partide tradiționale (PNL, UDMR, hai si ALDE sau PMP, sa zicem), iar 30-35% sunt complet dezinteresați. Ce mai rămâne poate fi, repet, poate fi captat de noul stil de a face politica, ce are afinități acum cu strada, adică USR si Platforma 100. Dar tot acolo se găsește si electorat anarhist sau de extrema dreapta, cu oferte ce noua nu ne par decente, dar ele sunt ofertante pentru multi tineri si chiar maturi.
    A treia cale ar necesita o munca uriașă doar pentru a putea fi perceputa ca o eventuala soluție de viitor.
    Așa ca eu cred ca USR si Platforma 100 ar face bine sa se prezinte pentru 2018 si 2020 cu soluții de adresare clasice, ca sa poată apoi construi din Parlament a treia cale. Altfel PSD mai primește inca 4 ani tara pe mana de la cei 25% tradiționaliști aserviti, conservatori puri.

    • Dedalus spune:

      Anarhia – ca doctrina. Sunt perfect de acord. Cu ocazia Colectiv au fost afisate chiar si simboluri ce aminteau de anarhie. Aici cred ca domenste confuzia intre democratia directa (tip Elvetia) si anarhie. De fapt, privirea spre Elvetia este dupa mine zadarnica, pentru ca Elvetia este o confederatie si are un sistem politic absolut singular.

      Extrema dreapta – poate. Dar as aminti aici confuzia intre nazism, fascism si dreapta. Toate astea ingramadite peste xenofobie, miscari cetatenesti tip Cinque Stelle si nationalism primitiv. Parerea mea este ca nu avem in Romania o miscare de tip nazist, desi ceva imi spune ca pareri antisemite, din pacate, inca mai se vehiculeaza (rusinos).

      Perfect de acord si cu “solutia clasica” – cu 2 amendamente:
      a) daca va fi tot de stanga, nu vad sensul
      b) P100 este ceva inexistent pentru electorat, din cate vad eu – dar poate ma insel.

      Consider ca dreapta liberala este spatiul electoral vid in acest moment – nu exista oferta, desi electoratul de dreapta este in crestere. Dar “a treia cale” nu il va atrage, pentru ca:
      1) este dificil de inteles (sincer)
      2) nu corespunde asteptarilor imediate a acestui electorat in ce priveste reforma statului – nu va transforma statul socialist roman intr-unul liberal, cel mult va mai estompa fenomenele negative

    • Dan_Bruma spune:

      Nu e nevoie de formule de adresare clasice pentru simplul motiv ca a treia cale nu poate fi construita din Parlament, ea trebuie sa prinda deja contur in mintea romanilor si o forma clara in viata lor de zi cu zi. Daca romanii nu au chef de democratie, nu au chef de meritocratie, nu au chef sa nu mai dea spaga, etc. nu vad ce rost are ca un Partid sa impuna din Parlament societatii niste ucazuri. Rolul unui partid politic este acela de a duce dezideratele unui popor la îndeplinire si nu de a impune decrete.

    • MIHAI 2 spune:

      In ultimele saptamani am luat act de atitudinea ceva mai binevoitoare a analistilor fata de Traian Basescu. Mi s-a parut ca se creioneaza un curent de opinie in sensul RECUNOASTERII MERITELOR INCOMPARABILE ale lui TB si al diminuarii criticilor care ii sunt – pe drept – aduse fata de atitudinea sa din ultimii ani in raport cu justitia. **** O ALIANTA – un pact – ceva care sa-i aduca impreuna pe Ciolos , USR ul si pe Train Basescu ar fi, cred singura solutie de lupta anti PSD. Sa ne gandim ca cele trei componente nu au facut compromisuri cu PSD ul (exceptie Guvernul BOC 1 – PDL plus PSD – din care PSD ul a iesit invins si bine ciufulit !!!) . Tinerii USR isti sunt intradevar lipsiti de experinenta – Ciolos e bun pe startegii civilizate europene – dar marele potential de STRATEG il are Basescu – care nu prea are – si in ritmul ctual nu va mai avea deloc partid. Stiu – omul e un pacatos. Dar are muschi si stie sa se bata. O platforma scrisa cu inteligenta ar putea sa separe foarte bine prerogativele – limitandu-l pe Train basescu la stategiile de lupta – si dand USR ului si lui Ciolos libertate de actiune in implementarea Noii Romanii. *** Nu in ultimul rand trebuie admis ca Basescu are un bazin imens de votanti nostalgici care – fiind cam lipsiti de caracter – si de inteligenta proprie s-au lasat derutati de fantasmagoriile PNL si Johanis sctructurate pe principiul nimic impruna cu Basescu” . Acei votanti nostalgici – abonati odinioara la conductele PDL (cand Clujul era vechiul Teleorman) impreuna cu tinerii votanti ai USR , dornicici de altceva – iata o oaste care ar putea invinge armata de stransutra a PSD care da semne vizibile de oboseala si blazare

      • Dan_Bruma spune:

        Traian Basescu nu mai merita votul romanilor. De ce? Vezi Udrea, vezi Ritzi, vezi Casa din Mihaileanu, vezi fratele, vezi nepotul, vezi Budulan, de fapt sint prea multe de vazut pentru ca acest tip sa nu strice cartile unei opozitii pe bune, anticoruptie, promeritocratie si mai ales anticomunista. Da, o pozitie anticomunista.

  5. Dan Nicolescu spune:

    Nu-l cunosc si nu l-am citit pina acum pe Dl. Florin Bondar.
    Acest lung articol,un adevarat micro-studiu, este bine scris, ideile autorului sint bine conturate si mai ales, clar expuse, pentru cititorii avizati, carora de fapt se adreseaza acest portal.
    Am tot respectul pentru inteligenta ( pe care acest micro-studiu a dovedit-o ), studiile complecte si activitatea ( declarata ) de pina acum a Dlui Bondar, dar , Dsa este evident exponentul generatiei de tineri birocrati ( nu tehnocrati ) intelectuali, atot-stiutori pe bune , dar numai din carti, in domeniul caruia i s-au consacrat si care tot CONSULTA si iar consulta, dau consultatii care par pertinente, dar care nu au , din pacate, aproape intotdeauna, nici o legatura cu realitatea. Ei scriu, altii ca ei le citesc,, sefii lor se fac ca le citesc ( unii ) sau le arunca direct la cos, dupa ce le-au platit. ca sa nu para rupti de ” intelighentia” tinara, mai scolita si mai citita decit ei.
    Cu tot respectul, dar aceasta generatie de CONSULTANTI au pus pe butuci institutii solide ca CIA si FBI in USA si sint pe cale de a desavirsi opera de subminare / darimare a Uniunii Europene, din interiorul ei, din super umflatele birouri dela Bruxelles, ca sa aleg numai exemple celebre. Tot ei au invadat presa scrisa, si vizuala. Nu da bine ca un ziar sau post de televiziune sa nu aiba in schema sau invitati perpetui, consultanti cu cele mai impesionante carti de vizita academice. La fel si toate guvernele, in special din tarile cu democratii slabe sau din tarile subdezvoltate, isi umplu birourile cu consultanti, pe considerente meschine de acoperirie a propriei ignorante.
    Gravitatea existentei si ineficientei acestui corp masiv de CONSULTANTI care a invadat toate birourile guvernamentale, mass-media si institutiile publice, este ca toti cunosc realitatea numai si numai din carti si documente. Nici unul nu a condus nimic in viata lui, decit o bicicleta in copilarie sau o masina dupa majorat. Nici unul nu a realizat nimic in afara de a scrie documentare pentru altii ca ei, la care acestia replica asijderea, creind un cerc vicios, din care, ca orice birocratie, corpul consultantilor se auto regenereaza si se auto-reproduce.
    Incercarile de a pune la treaba, la actiune , la organizarea unei structuri, a unor asemenea ‘ CONSULTANTI : au esuat lamentabil intotdeauna
    Imi aduc aminte de cazul Ilie Serbanescu, un stralucit gazetar, cu studii si lecturi solide, ale carui articole din Lumea si Viata Economica ante 1989 ca si luarile de pozitie dupa caderea comunismului, erau excelente, bine argumentate si mustind de idei Omul a fost pus ministru al reformei, , intr-un guvern post revolutionar si a esuat mai mult decit rusinos. Nu a fost in stare nici macar sa-si aranjeze un sediu cit de mic si sa-si aseze subaltenii in birouri, nu mai vorbesc, ca sa-i puna si sa lucreze. A demisionat, sau a fost demis dupa citeva luni in care nu a facut absolut .
    nimic. Astazi scrie articole nostalgice dupa perioada comunista.
    Un alt aspect pernicios, este ca , de fapt, acest corp de consultanti a devenit sau devine, cu sau fara voia si stiinta lor, un corp de lobbisti in slujba unor interese nu intotdeauna benefice tarii in care activeaza.
    L-as intreba pe Dl. Bondar si pe colegii Dsale de meserie, pe cine si unde consulta Dsa ? Ce fel de contracte de consultanta a avut , din care a trait si traieste ? Daca nu are contracte si este afiliat vreunui ONG, cum se numeste acesta si cine sint donatorii / sponsorii ? O astfel de transparenta este necesara pentru un consultant independent. Pentru cei aflati si remunerati in interiorul structurilor, aceste intrebari nu mai sint necesare.
    As vrea sa fiu bine inteles. Consultarea unor specialisti, chiar rupti de realitatea ” din teren” si incapabili de o activitate de management a fost si este necesara pentr documentarea factorilor de decizie. Dar, intre consultant si factorul de decizie, trebuie sa se aseze temeinic, TEHNOCRATUL, specialistul care are nu numaii studii si lecturi dar si o serioasa experienta de management, inatacabil de visurile politrucilor de moment asezati in fruntea bucatelor. Acest tehnocrat, poate intelege limbajul si ideile livresti ale consultantilor si poate sa le selecteze .
    Ei, doamnelor si domnilor, pe acestei TEHNOCRATI, unde ii gasim ? Unde gasim si politicienii care sa-i accepte si sa le urmeze sfaturile ?
    Acest gen de politicieni, de partid politic, ne trebuie !
    Pina atunci, sa citim cu interes si parerile consultantilor , dar s-ai rugam sa-si complecteze CV-urile si cu ceva activitate de management.

    • Florin Bondar Florin Bondar spune:

      Nu stiu daca tehnocratii sunt cei pe care i-ati descris dumneavoastra. Cat despre experienta mea de management va pot confirma ca o detin. Dar un manager bun nu e manager de meserie, ci ajunge dupa ce a devenit foarte priceput in ceea ce face. Este plina tara si mai ales politica de manageri. Cat despre ceea ce fac, va pot confirma ca nu provin din mediul ong, genul de consultanta pe care il livrez cuprinde printre altele si transferul de metode si tehnici din mediul privat in cel public. De asemenea, va pot confirma si ca realitatea pe care va temeti ca nu o cunosc imi este destul de familiara, chiar daca textul lung al articolului v-ar putea induce in eroare. Dar persoana mea e absolut irelevanta. Daca textul contine idei care considerati ca merita comentate, atunci eu zic ca sunt suficiente pentru un dialog.

      • Dan_Bruma spune:

        Nu cred ca Dan Nicolescu voia dialog. Avea doar o curiozitate : daca aveti studii si experienta în management. E drept, putea sa ceara direct asta într-o faza. Dar trebuia sa arate ca poate închega mai mult decat o fraza.

  6. judex spune:

    Dle Bondar, eu cred ca cea de-a “treia cale” spre care ne ghidati este o potecuta care doar se impauneaza cu borne de autostrada. Ca sa devina macar drum national, potecuta pe care ne-ndrumati trebuie sa se intersecteze cu un drum (national, evident) marcat de-adevaratelea. Ca sa nu-ncurcam, cumva, prova cu pupa si sa se bucure la sfarsit concurentii dvs. (…si ai nostri): trantorii.

    • Florin Bondar Florin Bondar spune:

      Eu cred ca prezenta la vot de la ultimele alegeri arata ca potecuta este de fapt cea pe care se iau la intrecere actualele partide.

  7. Jacques spune:

    Ce frumos i-ați altoit pe liberali: “un partid, fost aliat al PSD, care își caută cu greu vocea în opoziție”! Și-o merită.
    Îmi place și alăturarea miniștrilor “declarați” tehnocrați (deducem că dacă nu-i declara cineva, nu ne-am fi dat seama că sunt tehnocrați) că permanenta căutare a identității doctrinare! Ceea ce zice mult despre priceperea lor la doctrine și luarea deciziilor despre căile de urmat.
    Deci calea a treia (până acum n-am mers ca lumea pe niciuna!) ar fi Nonideologia, care să rezolve Sustenabil problemele, cu Construcții instituționale stabile, care ar putea creea, la rândul ei, premisele dezvoltării unei noi clase politice. Nu prea poate fi evitată ideologia – gândiți-vă doar cum o să-i eticheteze PSD-ul și PNL-ul pe cei care vor alege această cale. Singura scară unde nu merge ideologia este într-o comună: asfaltezi sau nu asfaltezi, ai neamuri votante mai multe decât contracandidatul sau nu. La scara unei nații nu mai e așa. Nici pe stabilitate n-aș paria, într-o Europă care scârțâie din toate țâțânile.
    Sunt de părere că nu Sentimentul de siguranță ca stat membru și luarea piciorului de pe pedala reformelor a fost cauza a ceea ce trăim acum, ci distrugerea valorilor și instituțiilor sub comunism, ceea ce a înflorit sub forma mucegaiului corupției. Dacă ar fi cum spuneți, acum ar trebui să puteți da exemple de oameni și grupuri care au făcut reforme (mulți dintre cei care se prefăceau că fac reforme au făcut ulterior pușcărie pentru corupție, așa că …).
    Unde-ați văzut că “partidul comunist s-a reinventat abil”? Ce abilitate-ți trebuie când ești singurul jucător, practic, în fața unui public care nici măcar nu știa regulile jocului: victoria era garantată.
    Analiza are menirea de a insufla încredere partidelor noi, însă ele vor găsi suport pentru o altfel de politică doar dacă românii vor începe să trăiască altfel, ceea ce, cu părere de rău, nu ni se va arăta prea repede. Mai există o șansă pentru a face o altfel de politică: un sprijin masiv din partea țărilor occidentale membre ale UE și-o presiune în acest sens (dacă a ținut oarecum în perioada preaderare, de ce n-ar ține și-acum?). Istoria noastră conține câteva exemple benefice pentru noi (1877, 1918). Dar pentru asta, ar trebui și-o minimă voință românească; dacă ne repliem asupra noastră așteptând emergența insituțiilor sustenabile, atunci suntem condamnați la statutul de periferie ciudată a Europei, în cel mai bun caz.
    Când nici la stânga, nici la dreapta nu pare promițător, când suntem în genunchi și contextul e cam tulbure primprejur, poate n-ar strica să întindem o mână după ajutor către cei de care suntem legați prin alianțe în virtutea unor valori pe care încă nu le putem incarna încă decât prin puțini.

  8. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Trecând peste ideea “căii a treia” care e un pic hazardată, comparația cu rețelele de cartier e bine găsită. Acum USR trebuie să “finalizeze”, să devină profesioniști cum s-ar zice. Nu vreau să mi se ia în nume de rău comparația, dar USR a avut un precedent ( caricatural, e drept) în partidul lui Dan Diaconescu, venit tot la fel, pe valul anticorupție, un partid cu adevărat popular ( chiar și în satul meu natal a avut o filială destul de vehementă). Eșecul lor era previzibil, dată fiind componența socială ( chiar și unde locuiesc eu a venit un bătrânel amabil și cel puțin în aparență bine intenționat în campania electorală – cred că de altfel a fost singurul candidat care a ajuns prin zonă). Deci sinceritatea și bunele intenții nu ajută, dacă nu sunt dublate de inteligență și pragmatism.
    Pe de altă parte, consider că anticorupția e cu adevărat importantă, e adevărat că ea este menținută de sistemul etatist, dar e o situație de tip “chicken and egg” : corupția împiedică accesul la resurse și deci apariția persoanelor independente financiar, care sunt singurele capabile să formeze și să conducă o mișcare liberală autentică. Oricâte capete îi cresc hidrei la loc, dacă mai tai din ele o vreme ajută, o mai fac să stagneze, timp în care societatea se consolidează și organizează. Închipuiți-vă cum aș putea fi eu consultant IT în Alexandria fără să fiu membru PSD, pe cine aș putea avea client :)

    • Dedalus spune:

      Si eu cred ca e nevoie de o reducere a corputiei pentru a castiga timp.

      Constat insa cu ingrijorare ca timpul castigat nu e folosit la nimic.

      Presupunaind ca de maine coruptia scade la 5% din ce e acum si ca au loc alegeri parlamentare anticipate (de dragul discutiei), ce credeti ca s-ar intampla?

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Da, din păcate ne trebuie “două feluri de timp”. Ăsta pe termen scurt e important dintr-un singur motiv, să nu se osifice sistemul într-atât încât să nu mai poată fi schimbat pașnic. Nu știu ce s-ar întâmpla la niște anticipate acum; cred că totuși lucrurile ar ieși un pic mai nuanțate, chiar dacă nu cu mult; totuși contează pentru că dacă am reintra în marja de negociere ( adică nu am avea o majoritate așa de puternică) am avea aproape garanția că lucrurile ar stagna: nu s-ar mai umbla la legi, Constituția ar fi relativ în siguranță… Dar ceea ce ziceam eu nu ține de termenul scurt; ca să poți să ai o categorie semnificativă de oameni independenți de politic trebuie mai mult timp, ani sau zeci de ani. Categoria asta e încă în formare; mulți din “activiștii” și fanii USR fac parte din ea, dar încă pendulează între tentația politicii și cariera profesională. Experiența muncii într-o companie, eventual multinațională, e un antrenament excelent pentru o carieră politică, dar desigur că nu e de ajuns; politica are și ea nevoie de timpul tău ( și uite că am ajuns și la al treilea fel de timp care ne lipsește :) ) Vedeți deci de ce câștigă mereu socialiștii: ei în genere au timp de asta, pentru că în definitiv nu prea se îndeletnicesc cu nimic altceva :)

        • Dedalus spune:

          “Ăsta pe termen scurt e important dintr-un singur motiv, să nu se osifice sistemul într-atât încât să nu mai poată fi schimbat pașnic.”

          Asta e si teama mea.

          Iesirea din socialism poate implica tulburari sociale premergatoare. Sau putem ramane la nesfarsit doar cu nasul afara din mocirla.

  9. man of war spune:

    de ce este elvetia, o tara foarte mica, una dintre cele mai moderne si prospere din lume ? multi argumenteaza ca asezarea geografica conteaza, iar dezastrul romaniei a fost vecinatatea rusiei. ei bine, aceasta tarisoara a fost invadata n istorie de franta, apoi s a gasit prinsa n menghina altora, de la austria la rusia. in ww1 si ww2 si a pastrat neutralitatea (desi era inconjurata de rechini). in romania se asteapta totul de la UE, USA, NATO. dragnea, tariceanu, olgutza sa traiasca si putorile sa infloreasca. sintem securizati militar si economic si nici unde nu ne doare ! a propos, elvetia este singura tara n care functioneaza democratia directa

    • Dedalus spune:

      Elvetia este si singura confederatie din Europa. Si cred ca si singura din lume.

      Alegerile au loc mai des, cotele de impozit sunt incredibil de mici, samd.

      Dar nici acolo Saint-Bernard nu are covrigi in coada.

      Sigur insa, consultarea populatiei este un instrument important peste tot.

      Un partid politic insa trebuie sa fie ierarhic pentru a fi si eficient. Eu nu stiu organizatii orizontale eficiente. Poate doar unele ONG-uri mici/medii. Poate nu stiu eu.

  10. victor L spune:

    USR nu poate nici “schimbat”, nici resuscitat, macar.
    Este un proiect gresit din start. S-a confundat oengismul cu politica.
    Cine vrea sa se mai amageasca, e liber s-o faca.
    Pai, nu au avut nu doar curajul, ci nici respectul fata de alegatorii lor, sa propuna un candidat de premier. Doar din opozitie nu se poate face politica, ori conduce/reforma tara.

  11. Cinicul spune:

    Cea de-a treia cale poate exista in Romania numai daca sau dupa ce vor fi clar definite celelalte doua. In Romania nu exista nici dreapta si nici stanga (in fapt stanga nu exista mai nicaieri in lume) si asta face imposibila diferentierea unui partid care ar vrea sa se inscrie pe o a 3-a cale.
    Cand Tony Blair sau Bill Clinton au venit cu oferta unui alta drum, the third way, n-a fost decat un fel de smecherie prin care sa ademeneasca atat electoratul traditional de stanga cat si pe cativa de dreapta. Ce-a urmat se stie: o mare pacaleala.

  12. pb80tm spune:

    usr e o fundatura dpdv politic. am mers cu ei in asteptarea unui discurs social, economic si mai putin politic. din pacate actiunile lor interne au fost risipa de timp. intr-un an de framantari sociale au consumat nepermis de mult timp cu reglari de orgolii si statuarea libertatilor particulare lgbt. asta intr-o tara in care modificarile se fac prin manipulari ample de mase. sunt complect ineficienti daca cu toate locurile lor in parlament nu au reusit sa infinteze o tv proprie. tv e necesar pt propaganda. aici i-a luat si defunctu dd. o sa ziceti ca n-au fonduri ca ei sunt cinstiti. asta miroase a stangism.
    btw ce inseamna a 3 a cale? nu exista asa ceva. de la bine la rau este o singura cale. sunt 2 sensuri. logic a-ti produs un “sofism”. us rdespre schimbare? sa schimbi ce ? calea sau sensul?
    dupa 50 de ani de comunism crancen pe calea de la bun la rau in 89 am incetinit. iar in 90 minerii ne-au adus fata umana a comunismului. practic pe calea catre rau am variat putin viteza. cu greu in administratia basescu ne-am oprit iar ue ne-a sugerat putin sensul catre bun. usr ce schimbare aduce in balabaneala asta? articolul imi pare lung si prea argumentat. tinde sa impinga meritul usr intr-o institutionalizare. nu avem nevoie de inca un partid mai catolic ca papa ca sa ne scoata din mersul automat pe partea stanga a istoriei catre rau.
    nu au penetrat nici macar portofelul investitorului onest care sa-l sponsorizeze in crearea infrastructurii minime de partid. pe langa ca se dau intelectuali si superiori. chestie care la bizonu roman nu place si nu voteaza. apoi transparenta nu e o ideologie iar corectitudinea politica iti poate strica placerea cu muierea, determinata sa declare viol la apus de casnicie.
    mesajele subliminale care radiaza din zona usr, propagate corect de ong-uri, determina omul normal sa evite acest gen de partid care are tendinta de a justifica distopiile din 1984 lu welles. nu cele imediate ci cele logic succesoare.
    providential pt ro ar fi aparitia unui partid de dreapta. cu ideologie. discurs. lider tot tacamul. asta e o utopie dar minuni se intampla. de ce e utopie si de ce dreapta ne-ar scoate din belea? pt ca genetic dreapta tinteste bunul. de ce e utopie? pt ca 80 de ani de stangism, educatie, mediu, respirat, mancat, baut… stangism nu poate produce ceva de dreapta. pana si articolele acestui site sunt impregnate cu stanga. asa mai moderata, mai corecta, mai umana. de ce unul de dreapta ne-ar scoate ? pt ca nu e suficienta putina dreapta sau mai multa. pt ca persoana aceea va trebuii sa aibe valenta de geniu de dreapta va trebuii sa fie asa de mesianic incat toata prostimea asta numita votant sa fie uimita de genialitate incat sa nu mai sesizeze sau sa intereseze ca e de dreapta.
    deci no ofense dar usr = dead end. e doar una dintre alternativele raului cel mai mic. btw am un usrist din zona pe post de turnesol. are o prestatie submediocra pe domeniul pe care se da profesionist. al apreciez asa deoarece am un motto in tara orbilor chiorul e imparat.
    cunosc oameni geniali care au viziune pt secolul viitor chiar. dar nu sunt in spatiul public. oarecum ai ajunge varsta din urma si sunt suficient de intelepti sa joace chinta la 2 capete cu toate profiturile aferente. chit ca la un semn ar prefera dreapta. ce vreau sa subliniez si sindicalistul, socialistul si snobul intelectual de stanga nu vrea sa inteleaga sau sa recunoasca e ca dreapta dpdv capitalist merge spre + valoare cu motoarele turate. azi dreapta merge spre bani cu racheta iar stanga inca n-a inventat roata. toata plebeea impinge piramida pe uscat din cand in cand apare pnl/pdl/pmp/usr si trage un scuipat pt lubrefiere.
    nu. secolul asta noi nu iesim la capat. o sa traim intr-un feudalism tehnologic dirijat de fanarioti de stanga. din cand in cand injurati pe strada de tineri filozofi stangisti care niciodata nu s-au intrebat de ce cartea de capatai a comunismului se cheama capitalul de marx.

  13. andi spune:

    Stiti cum e cu a treia cale, non-ideologica? Ajungi la o rascruce, doua carari, una in stanga si alta in dreapta, iar unul din calatori decide sa o ia la intamplare prin padure, fara vreun plan sau vreo idee clara, doar-doar va ajunge undeva. De cele mai multe ori te mananca lupul.

  14. Dedalus spune:

    Welfare state. Ceva dorit de multi, dar inteles de foarte putini.

    “Statul bunastarii” este o constructie statala, intelesul si, evident, caracteristicile sale difera de la stat la stat si de la epoca la epoca.

    Daca reducerea saraciei pare sa fie acceptata de multi ca rezultat benefic al acestei constructii -
    cresterea gradul de satisfactie fata de propria viata generat de acesta nu mai este atat de cvasiunanim acceptat.

    Exista si critici ale welfare state, in special in ce priveste crearea unei patologii sociale si a unor gripari ale mecanismului economic.

    Nici continutul de baza al sintagmei nu este atat de clar- cel putin privit prin prisma faptului ca bunastarea materiala nu asigura in mod automat o “bunastare” in intelesul sintagmei discutate. Desi este evident ca in absenta bunastarii materiale, bunastarea ca atare, la nivel individual, nu pare sa fie posibila.

    ===

    Pe scurt, daca se doreste construirea unui “welfare state” in Romania, mai intai acesta trebuie convenit in ce priveste caracteristicile sale, la un nivel de consens rezonabil, adica fara a avea pretentia unui demers academic riguros (indelungat).

    Imi este foarte greu sa cred ca stanga actuala din Romania poate face acest lucru. Dupa cum imi este greu sa cred ca o miscare de tip “progresivist” sau “a treia cale” (oricare ar fi intelesul ideologic al acesteia) poate sa faca asa ceva.

    Problema esentiala ramane, dupa parerea mea, aceea de a accepta faptul ca este nevoie de o reforma a statului roman, in structura si esenta sa, sub conducerea politicului. Spun acest lucru in cel mai neutru stil posibil, fara a face vreo legatura cu discursul politic prezent al diverselor partide politice. Reforma statului intr-unul liberal nu poate avea loc dupa un model, oricat de succes ar parea acesta, ci este absolut necesara conturarea sa in specific national. Nu merge cu “copy-paste” :-)).

    Logic si pragmatic, reforma statului roman ar trebui sa il transforme din socialist in liberal, in primul rand. Apoi, i se poate pune “sare si piper” din diverse pozitionari (toate ideologice insa!).

    Ulterior atingerii acestui obiectiv, viata politica se va inscrie pe coordonatele proprii democratiilor vestice, cu confruntarile absolut naturale dintre stanga si dreapta, cu discutii despre cat de social ar trebui sa fie statul, plase de siguranta samd.

    Dar una este sa “dai pomeni” intr-un stat socialist si cu totul altceva este sa creezi “plase de siguranta” intr-un stat liberal.

    Va fi USR capabil de o asemenea misiune de reforma a statului?

    Personal am indoieli, pentru am senzatia unui drift al acestuia spre stanga “progresivista”. Cum bine spunea @Svejk intr-un comentariu, USR pare sa se transforme intr-un PSD modern, adica cu aceleasi obiective si comportamente, doar ca adaptate la noile caracteristici sociale aparute ca urmare a imbatranirii populatiei.

    Mai mult, un partid care nu a fost la guvernare nu este corupt pentru ca nici nu are cum sa fie. Pentru ce sa ia mita? Pentur ce sa faca trafic de influenta?

    Problema coruptiei nu este una interna a unui partid, si nici una a eficientei sistemului de justitie. Problema coruptiei este problema statului. Statul permite sau nu exacerbarea coruptiei. Prin urmare, axarea votarii pe coruptie este una derutanta, orice partid care ajunge la guvernare intr-un stat permisiv coruptiei, va deveni rapid corupt.

    Demersul esential este cel pentru un stat liberal. Odata creat, acesta va fi mai putin permeabil la coruptie, pe de o parte, si mult mai eficient in ceea ce priveste bunastarea. Acesta ar trebui sa fie un obiectiv comun al tuturor fortelor politice responsabile – statul liberal. Aceasta ar tebui sa fie tema dezbaterii in urmatoarele alegeri, dupa parerea mea. Cum anume partidele politice (de orice orientare!) inteleg sa creeze acest stat.

    Dar aceasta tema nu este una de dezbatere academica (imi pare rau, USR!), nici una de dezbatere asupra saraciei (imi pare rau, PSD!), ci una care ne priveste pe toti. Daca am formulat acest obiectiv politic – reforma statului intr-unul liberal – acesta trebuie si tradus in limbaj comun .

    Principalul obstacol nu este insa, dupa mine, unul legat de cat de bine este statul liberal conceput in laboaratoarele intelectualitatii romane. Aceste lucru ramane in responsabilitatea teoreticienilor, ideologilor – care au misunea deloc simpla de a cadea de acord. :-)))

    Principalul obstacol este intelegerea valorii statului liberal de catre persoanele marginalizate, supuse excluziunii sociale, de catre saraci in general. Pentru ca a pricepe de ce statul liberal ”
    care ofera sanse” este mai bun pentru acestia decat statul socialist care “le da bani” are de infruntat obstacolul dintre nevoia de mancare de astazi si nevoia de mai bine de maine.

    Reforma statului roman este practic decaderea sa din pozitia de “cetatean privilegiat” , pierderea capacitatii sale de a fi cel putin “primul intre egali” in locurile unde de fapt nu exista nici un argument nici macar pentru prezenta sa. Aici principalul obstacol este chiar gandirea fiecaruia dintre cei pusi sa conceapa masurile pe domenii si mai apoi, sa aplice aceste masuri de reforma a statului. Din acest motiv este esential ca ei/ele sa participe si sa inteleaga nu doar rezultatele – adica obiectivele si masurile reformei statului, ci si modul in care s-a ajuns la acestea, temelia teoretica a lor. Iar acest lucru nu poate fi atins decat prin interactiune directa, nicidecum prin lecturi si retele sociale.

    Reforma statului nu are cum sa fie rapida si deplina. Un astfel de obiectiv ar fi nerealist si ar crea mai curand frustrari decat oportunitati. Reforma statului este dificila si pentru ca este necesara acceptarea compromisului – greu de atins la romani.

    Reforma statului, schimbarea sa din socialist in liberal va duce si la suferinte, ca orice schimbare. Ar fi o auto-inselare ca oamenii sa creada ca statul liberal e Poarta Raiului. Dar pentru cei care vor suferi in schimbare, trebuie create masuri de sprijin social. Tranzitorii.

    • Cetatean spune:

      @Dedalus

      Spui ca: “Reforma statului nu are cum sa fie rapida si deplina.”

      O democratie nu poate sa existe in lipsa pluripartitismului, iar alternanta la putere este o consecinata a pluripartitismului. Ma intreb daca “dreapta” din Romania este constienta ca nu are cum sa castige suficiente alegeri consecutive (in cazul in care va mai avea aceasta sansa in viitorul apropiat) cu o politica de dreapta, pentru a construi o clasa mijlocie puternica si suficient de numeroasa, intr-o tara in care “daca in anul 2016 nu s-ar fi platit pensiile si celelalte transferuri sociale, aproape jumatate din populatie (49,6%) s-ar fi situat sub pragul saraciei relative”. Cei care contesta aceasta realitate sunt ori naivi, ori indoctrinati ideologic, ori sufera de un egoism exacerbat. Rezulta ca, inevitabil, “stanga” va reveni la putere intr-o societate in care grija pentru ziua de maine va fi singura preocupare pentru o mare parte a electoratului. Aceasta “clasa” sociala va fi opaca la teme precum statul de drept si lupta impotriva coruptiei, asa ca este vital ca partidul de “stanga” care va castiga alegerile sa fie unul autentic, modern, european. Este limpede ca PSD nu poate sa fie acel partid.

      Din aceste motive, Romania are nevoie urgenta de un partid autentic, modern (european) de (centru) stanga, partid care sa atraga in mod natural (si nu prin manipulare, asa cum incearca “dreapta”) un procent suficient de mare din electoratul PSD, astfel incat acesta sa nu mai reprezinte o amenintare la adresa democratiei si statului de drept din Romania. Sansa ca un astfel de partid sa apara este, insa, diminuata de “dreapta” romaneasca, a carei “elite” nu scapa niciun prilej ca sa discrediteze public valorile de “stanga”. Astfel, “dreapta” romaneasca “se joaca cu viitorul Romaniei si nu doar la alegerile viitoare”.

      Romania poate sa se dezvolte si cu o “stanga” responsabila la putere, urmarind niste obiective universale, care nu depind de orientarea doctrinara (vezi tarile nordice):

      • asigurarea continuarii luptei impotriva coruptiei si a independentei justitiei.
      • reducerea drastica a nivelului coruptiei din institutiile publice (inclusiv prin reforma legislatiei administratiei locale si centrale, a achizitiilor publice si a criteriilor de angajare si promovare a functionarilor publici).
      • o comunicare onesta si prietenoasa cu cetatenii a functionarilor publici (prevazuta in “fisa postului”), dar si a politicienilor, care sa ajute la recastigarea increderii in institutiile statului si la refacerea coeziunii sociale.
      • depolitizarea administratiei publice – reformarea dupa modelul nordic (in tarile nordice, guvernarea de “stanga” nu a dus la umflarea cheltuielilor cu aparatul administrativ).
      • descentralizarea reala a administratiei publice.
      • asigurarea transparentei totale a cheltuirii banului public.
      • informatizarea totala a institutiilor statului.
      • eliminarea salariilor si pensiilor “speciale”.
      • regandirea claselor de salarizare – raporturilor dintre ele (astfel incat sa evitam, de exemplu, exodul medicilor in occident si demotivarea cadrelor didactice).
      • reformarea invatamantului dupa modelul nordic (programele scolare, metodele de predare, selectia si pregatirea cadrelor didactice + promovarea si stimularea invatarii pe tot parcursul vietii).
      • reformarea sistemului sanitar dupa modelul german (care nu este “de stanga” – vezi comentariul meu de aici https://tinyurl.com/yarlj8ku ) si finantarea realista a acestuia.
      • depolitizarea Consiliul National al Audiovizualului.
      • depolitizarea si reformarea TVR (includerea obligatorie de programe zilnice – scurte – de cultura civica si democratica la ore de maxima audienta, accesibile publicului larg, cu formate atractive).
      • ETC.

      ***

      P.S. INS: Rata saraciei a fost anul trecut (2016) de 25,3%. Avem, adica, peste 5 milioane de romani considerati saraci:

      • Estimata pe baza veniturilor totale disponibile, rata saraciei relative a fost in anul 2016 de 25,3%.

      • In valori absolute, numarul saracilor corespunzator acestei rate a fost de 5.006.000 romani.

      Cea mai ridicata incidenta a saraciei e in randul celor cu varsta de sub 18 ani, peste o treime dintre acestia s-au aflat sub pragul de saracie (n.m. “Viitor de aur tara noastra are …”), mult peste nivelurile corespunzatoare adultilor, (creterea in 2016 fata de 2013 a fost de 2,5 puncte procentuale).

      • Starea de saracie in aceasta perioada s-a mentinut la cote ridicate si la tinerii cu varste intre 18-24 ani (diferenta fata de inceputul perioadei a fost de 2,1 puncte procentuale), in 2016 ajungand sa afecteze putin sub o treime dintre ei.

      • In anul 2016, din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de saracie au reprezentat 18,9% (n.m. deci aproape 1 din 5 cetateni romani care muncesc sunt saraci – adica muncesc degeaba !), cu 7,3 puncte procentuale mai putin decat in cazul persoanelor care nu au desfasurat nicio activitate economico-sociala.

      Saracia este mai frecventa in randul persoanelor care traiesc in gospodariile cu copii dependenti (in anul 2016 a atins 30,8%), decat in cazul celor care traiesc in gospodariile fara copii (18,3% in ultimul an).

      In anul 2016, un sfert din populatie nu a fost afectata de saracie datorita existentei transferurilor sociale. Doar pensiile (n.m. pensie minima garantata, pensie de agricultor – pe care o primesc cei acare au muncit in CAP-uri, in timpul comunismului) au facut ca 20,1% din populatie sa nu “cada” in aceasta situatie nefavorabila. Daca in anul 2016 nu s-ar fi platit pensiile si celelalte transferuri sociale, aproape JUMATATE DIN POPULATIE (49,6%) s-ar fi situat sub pragul saraciei relative si in mod evident situatia s-ar fi inrautatit in cazul persoanelor varstnice (65 de ani si peste) care, intr-o proportie de 85,3%, ar fi fost in stare de saracie relativa. Aceeasi situatie s-ar fi inregistrat si la persoanele aflate in grupa de varsta 55-64 de ani, dar intr-o proportie mai redusa, de 54,1%.

      https://tinyurl.com/ybkpwwon

      Mi-e groaza sa imi imaginez care ar fi procentul romanilor care se gasesc sub pragul saraciei relative daca am aplica standardele de evaluare din tarile nordice!

      ***

      P.P.S. “Dreapta” romaneasca nu a luptat in principal cu PSD-ul, ci cu (ideea de) “stanga”. Voi repeta un comentariu prin care am semnalat deja (de multe ori) aceasta cecitate ideologica:

      Se pare ca “dreapta” romaneasca (o buna parte a ei) este irecuperabil IRESPONSABILA. Scriam in iulie 2012, intr-un comentariu pe “hotnews”, ca PSD nu este un partid modern de (centru) stanga. PSD a fost la origine (FSN-ul de dupa Revolutie) o “barca de salvare” pentru fostii nomenclaturisti comunisti si fostii securisti, care si-au aparat astfel privilegiile din timpul comunismului (suferind o metamorfoza spectaculoasa, transformandu-se peste noapte din comunisti “de frunte” – care “infierau cu manie proletara capitalismul decadent” – in capitalisti “de frunte”). PSD-ul de azi este un FSN “reformat” (“aceeasi Marie, cu alta palarie”). Romania chiar are nevoie urgenta de un partid autentic, modern, de (centru) stanga. Fara o alternativa reala de (centru) stanga exista riscul ca, la un moment dat, PSD sa ia toata puterea, punand in pericol democratia si statul de drept din Romania.

      Tot prin 2012 mai scriam, intr-un comentariu pe “contributors”:

      “Intr-o tara ca Romania, in care jumatate din populatie traieste in mediul rural si in care venitul mediu net este de 350 Euro pe luna, strategia dreptei este sinucidere curata. In afara de o patura foarte subtire a clasei mijlocii (care in Romania este reprezentata doar de cei cu veniturile cele mai mari), nu va putea sa atraga alte voturi decat atunci cand alegatorii saraci (majoritatea populatiei) vor da un vot negativ PSD-ului.
      Sper ca fortele de «dreapta» sa se trezeasca la realitate si sa renunte la gandirea dogmatica, intretinuta de lozinci care nu au nici o legatura cu realitatea. Romania are nevoie de un partid de (centru) stanga modern, autentic, insa este evident ca acesta nu poate fi PSD.”

      In primavara lui 2017:

      Se pare ca am avut dreptate. Majoritatea intelectualilor romani au ocultat pana acum ideea necesitatii unui partid modern de (centru) stanga in Romania (absolut necesar, daca ne dorim ca Romania sa fie o democratie autentica). Acestia au pus (in mod pervers) semnul egalitatii intre PSD si “stanga”, pentru a “argumenta” nocivitatea ideologiei “de stanga”. Din pacate, se pare ca nu realizeaza nici astazi eroarea in care persista de ani de zile, nu inteleg ca au o mare responsabilitate pentru ce se intampla acum: culegem “roadele” acestei cecitati ideologice.

      De-a lungul anilor, multi dintre cei care au votat “dreapta” (in Transilvania in special), si pe care ii revoltau “naravurile comuniste” (inclusiv ale “lupilor tineri”) perpetuate de PSD, au facut acest lucru (au votat “dreapta”) doar pentru ca nu au avut o alternativa de (centru) stanga care sa apere valorile democratice si ale statului de drept. Acestia, insa, au o alta viziune socio-economica decat “dreapta” romaneasca (dogmatica), pe care au votat-o de nevoie. Se pare ca la ultimele alegeri acestia ori nu s-au mai prezentat la urne (satui sa tot voteze partide care nu ii reprezinta) ori au votat cu “cioara vopsita” (cu “stanga” romaneasca), cedand “cantecului de sirena” al PSD-ului (mentionez ca eu nu am votat niciodata PSD-ul).

      • Dedalus spune:

        Daca sunteti in posesia unei metode prin care reforma unui stat (in speta, spre unul liberal, dar sa pastram cazul general) poate fi rapida si deplina, va rog sa mi-o spuneti si mie.

        Eu stiu doar ca nici macar trecerea la comunism nu a fost asa de rapida, desi ea s-a facut prin interventia directa asupra statului. Iar exemplul acesta este putin edificator, pentru ca aparaitia statului comunist s-a facut sub influenta straina si prin acapararea parghiilor de putere. Si tot nu a fost prea repede, iar deplin (cum vroiau unii…) nu a fost decat foarte tarziu (iar in unele opinii – niciodata).

        ==

        Desigur ca e nevoie de aparitia unui partid de stanga autentic. Asta am spus si eu de nenumarate ori. Doar ca el nu are cum sa apara de unul singur, ci doar impreuna cu unul autentic de dreapta.

        Dar nu cred ca discursul individual e o problema reala. Intelectuali de stanga sunt, exista, asa cum sunt si intelectuali de dreapta. Si in Romania, chiar daca nu avem un spectru politic si nici un stat de tipul celor din Europa de Vest.

        Problema pe care eu o tot ridic nu tine de persoane, de indivizi, ci de organizarea acestora.

        ===

        Nu as dori sa discut problema saraciei. Pusa sub forma venitului si a comparatiei intre state, ea este de obicei sterila. Intelesul chiar al saraciei este unul discutabil. Cum anume are loc reducerea sa – asta cred totusi ca e universal recunoscut: printr-o piata functionala, nu prin “ajutoare”. Mai ales cand ajutoarele ajung sa genereze o adevarata patologie sociala.

        Dreapta este mult mai bine echipata pentru reducerea saraciei decat stanga. Dar chiar si daca nu veti fi de acord cu aceasta asertiune, tot va trebui sa recunoasteti ca Romania nu are o dreapta organizata. Si presupunand ca ar aparea o sanga moderna, fiind singura nu vad cum ar rezista tentatiilor. Ce il va face pe un ministru sau cadru de partid sa nu vrea sa schimbe legea pentru a fura in lege? Constiinta? Sa fim seriosi.

        Dar consider ca apetenta pentru oferta stangii, trecutul comunist, mitologia socio-politica larg raspindita, incultura politica crasa a multora (chiar analisti cu figuri docte de pe la televiziuni tari) face ca stanga sa fie rapid disponibila pentru modernizare. Sau altfel spus, s-a vorbit mult despre ea, chiar daca numai 10% din conceptele discutate (sa zicem) sunt si reale.

        Dar fara o dreapta reala, acest pas de la “stanga” pervertita de comunism spre stanga moderna nu are nici un impuls spre a se intampla.

        ===
        Nu imi dau seama despre care dreapta vorbiti. Romania nu a avut vreodata o dreapta autentica. Sau, daca vreti, Romania a traversat copilaria democratiei cu fractiuni ale partidului comunist, ideologic cantonate toate intr-o stanga etatista. Unele forte politice au contribuit la transformarea economiei Romaniei intr-una de piata, rezonabil functionala.

        Stadiul de piata functionala a fost atins de abia in 2007 (fiind criteriu de aderare la UE). Dar subliniez cuvantul “rezonabil”. Putem, cu ingaduinta, sa numim acele forte “dreapta” printr-un fel de licenta ideologica. Dar asta nu le transforma intr-o dreapta de tipul celor din Vest. Au fost forte reformatoare in sensul inlaturarii a ceea ce s-a putut din comunism.

        ===
        “Romania poate sa se dezvolte si cu o “stanga” responsabila la putere, urmarind niste obiective universale, care nu depind de orientarea doctrinara (vezi tarile nordice)”

        Veti regasi obiectivele citate in (aproape) toate programele politice ale partidelor din Romania. Sunt teluri universale, toata lumea vrea asa ceva. Cine ar spune ca vrea cresterea coruptiei, sau functionari de stat incompetenti si infatuati?!

        Aceste obiective nu sunt ideologice, intra-devar. Dar tocmai de aceea nu sunt nici fezabile.

        Modelele nu sunt utile decat pentru inspiratie, din simplul motiv ca orice stat este rezultatul modelarii istorice si al conditiilor geografice. Modelul nordic e … nordic. Stanga romaneasca, precum dreapta romaneasca trebuie sa fie romanesti. Nu din nationalism ci pentru ca noi avem un alt trecut, alte relatii sociale samd.

        ===

        Este esential ca intelegerea necesitatii ideologiei pentru un politic sanatos sa penetreze o mult mai mare masa a intelectualitatii romanesti, cred eu. Asa, cu respingerea lucrurilor pe care nu le cunoastem, nu vom putea progresa. Oric carte de politologie serioasa, spre exemplu, va explica faptul ca ideologia este esentiala si ienvitabila pentru politic (spun “serioasa” pentru ca exista urias de multa maculatura scrisa pentru puncte, grade, doctorate etc :-(( ). In Ramania insa am impreisa ca noi confundam setul de valori si optiuni (ideologia) cu documentul in sine, cu hartia, textul, sau cum vreti sa ii spuneti.

        Sunt multe mituri aici, inclusiv cel al statisticii “oglinda a realitatii” – pe care nici eu nu am puterea sa il tot combat. Corelatia nu inseamna cauzalitate. Aceasta treaba se invata in unele tari inca din adolescenta, dar la noi am observat ca unii oameni de stiinta vestiti nu o stiu.

        Multi neuroni mi-au fost pe nederept ucisi cu statistici, din cauza acestei confuzii.

        ===

        Cu scuzele de rigoare eu ma voi opri aici cu comentariile, Si asa i-am furat autorului subiectul. Autorul dorea o discutie despre “a treia cale”…

        • Cetatean spune:

          @Dedalus

          1. Spui ca: “Cu scuzele de rigoare eu ma voi opri aici cu comentariile, Si asa i-am furat autorului subiectul. Autorul dorea o discutie despre «a treia cale»”.

          “A treia cale” o reprezinta tocmai valorile pe care tu le respingi apriori din cauza ca “nu sunt ideologice … tocmai de aceea nu sunt nici fezabile”. Pentru tine (pentru “dreapta” romaneasca) singura cale posibila este cea care nu se abate de la dogmele ideologice “de dreapta”, deci nu exista o dispozitie sincera pentru “o discutie despre «a treia cale»” (concluzie pe care orice cititor o poate verifica citind comentariile care fac apologia “dreptei”).

          2. Mai spui ca: “Romania nu are o dreapta organizata. Si presupunand ca ar aparea o stanga moderna, fiind singura nu vad cum ar rezista tentatiilor. Ce il va face pe un ministru sau cadru de partid sa nu vrea sa schimbe legea pentru a fura in lege? Constiinta? Sa fim seriosi.”

          Interesant! Afirmi ca o “stanga moderna” fara o “dreapta organizata” va ajunge inevitabil “sa schimbe legea pentru a fura in lege”. (n.m. Insa nu si dreapta!)

          Chiar daca retoric reprezentantii “dreptei” afirma ca “e nevoie de aparitia unui partid de stanga autentic”, in sinea lor nu isi doresc in ruptul capului acest lucru, altfel nu ar fi pus in mod constant (si pervers) semnul egalitatii intre PSD (care nu este un partid “de stanga”, ci unul populist si corupt) si “stanga”, pentru a “argumenta” nocivitatea ideologiei “de stanga”. Rezulta ca reprezentantii “dreptei” romanesti sunt convinsi ca o “dreapta reala” nu are nevoie de o “stanga moderna” pentru a-si pastra integritatea.

          Exista, totusi, o fractura logica intre acesta convingere (nedeclarata dar stravezie) si afirmatia ca “modelul nordic e … nordic. Stanga romaneasca, precum dreapta romaneasca trebuie sa fie romanesti. Nu din nationalism ci pentru ca noi avem un alt trecut, alte relatii sociale samd”. Atunci cand vine vorba de aplicarea “modelului nordic”, “stanga” si “dreapta” au o mostenire romaneasca comuna (“noi avem un alt trecut”), in schimb atunci cand vine vorba despre integritate, doar politicienii unei “stangi moderne” sunt “pervertiti” de mostenirea comunista (comuna), nu si cei de “dreapta”. ;-)

          3. Mai spui ca: “Sunt teluri universale, toata lumea vrea asa ceva. Cine ar spune ca vrea cresterea coruptiei, sau functionari de stat incompetenti si infatuati?! Aceste obiective nu sunt ideologice, intra-devar. Dar tocmai de aceea nu sunt nici fezabile.”

          Daca (totusi) iti doresti sincer sa apara un partid autentic “de stanga” (concomitent cu unul autentic “de dreapta”) si esti constient ca “reforma unui stat NU poate fi rapida si deplina”, atunci nu inteleg (vorba vine) de ce respingi tocmai valorile pe care “dreapta” si “stanga” le au in comun, adica “obiectivele care nu sunt ideologice” (insa sunt esentiale)?! Asta in conditiile in care “dreapta” nu are cum sa castige suficiente alegeri consecutive intr-o tara ca Romania, in care “daca in anul 2016 nu s-ar fi platit pensiile si celelalte transferuri sociale, aproape jumatate din populatie (49,6%) s-ar fi situat sub pragul saraciei relative”. Rezulta ca, inevitabil, “stanga” va reveni la putere intr-o societate in care grija pentru ziua de maine va fi (inca) singura preocupare pentru o mare parte a electoratului. Aceasta “clasa” sociala va fi opaca la teme precum statul de drept si lupta impotriva coruptiei, asa ca este vital ca partidul de “stanga” care va castiga alegerile sa fie unul autentic, modern, european. Vazand ce poate sa faca un partid populist si corupt (PSD nu este “de stanga”) atunci cand castiga detasat alegerile, “dreapta” romaneasca ar trebui sa se gandeasca de zece ori inainte de a predica (constant) nocivitatea ideologiei “de stanga” (si de a ii eticheta pe social-democrati cu calificativul peiorativ “socialisti” – sau chiar “comunisti”), subminand astfel posibilitatea aparitiei unui partid “de stanga” modern, european. Asta daca isi doresc sincer ca Romania sa devina o tara moderna si prospera, nu doar o vaca de muls pentru diferite “paturi sociale” (de diferite “culori”) cu interese meschine.

          P.S. Spui ca: “Sunt multe mituri aici, inclusiv cel al statisticii «oglinda a realitatii» – pe care nici eu nu am puterea sa il tot combat. Corelatia nu inseamna cauzalitate. Aceasta treaba se invata in unele tari inca din adolescenta, dar la noi am observat ca unii oameni de stiinta vestiti nu o stiu.”

          Asta este o noua incercare de manipulare. Statistica reprezinta INTOTDEAUNA “oglinda realitatii”. Cauzele care configureaza o anumita realitate POT sa fie diferite. Din acest punct de vedere este adevarat ca “corelatia nu inseamna (intotdeauna) cauzalitate”. Totusi, atunci cand economisti celebri (unii chiar laureati ai Premiului Nobel pentru Economie) constata existenta unui “MODEL NORDIC” (comun unui GRUP DE TARI suverane), atunci existenta unor “imagini” statistice “gemene” este rezultatul politicilor “modelului nordic”, deci vorbim despre un raport de CAUZALITATE (nu o “corelatie” intamplatoare).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin Bondar


Florin Bondar

Florin Bondar, este consultant în domeniul reformei administrației publice, politici publice și schimbare instituțională din 2009. Deține o diplomă de licență în filosofi... Citeste mai departe


Conferintele “Despre lumea în care trăim” – 24–28 februarie, Ateneul Român

În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Sunt un realist pragmatic. Nu cârcotesc daca stiu că nu exista o rezolvare rațională. In departa...

de: Stefan

la "Lost in Translation. Competițiile UEFISCDI și deontologia academică"

Cauta articole

februarie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)