Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Domnule Tăriceanu, vestea proastă este că partenerul de guvernare a scos cuiul de la grenada

Cristian Felea decembrie 19, 2018 Politica & Doctrine, Reactie rapida
10 comentarii 1,921 Vizualizari

Noi încercăm, ca și Guvern, să aplicăm fel de fel de măsuri, fel de fel de scheme de finanțare, de sprijin pentru zona economică, dar trebuie să fim doi cel puțin ca și parteneri, adică, pe de o parte statul, pe de o parte finanțatorul, sistemul bancar și, desigur, mediul privat, care, pe baza unui astfel de mecanism de finanțare, își poate desfășura în România activități care să ducă la o creștere economică. Și pot să vă mai anunț că mai urmează și alte măsuri la care la Ministerul de Finanțe se lucrează astăzi.” [1]

Eugen Teodorovici, ministru de finanțe în Guvernul României

Am să încep articolul prin a-mi cere scuze față de cititori pentru topica frazelor din discursul ministrului de finanțe al guvernului V. V. Dăncilă, pe care am decis să le reproduc mai sus ca motto. Faptul că ministrul Teodorovici nu găsește cele mai potrivite (naturale) exprimări atunci când comunică public este cunoscut, din nefericire aspectul nu a fost sesizat și de liderul partidului, Liviu Dragnea, pentru că, în conformitate cu criteriile PSD, ar fi fost remaniat. Și nu ar fi fost rău să fie remaniat, zic eu, pentru că domnul Eugen Teodorovici se dovedește a fi o adevărată calamitate pentru imaginea guvernului și a guvernării, dar mai ales pentru România.

Totuși, scopul acestui scurt demers al meu nu este să plâng drama actuală și viitoare a PSD, aspect ce mă interesează foarte puțin, ci să survolez puțin, într-o notă șăgalnică de mi-e permis, modul ireparabil în care va fi afectat ALDE al nostru, din România, de explozia grenadei Teodorovici, care echivalează de-a dreptul cu o adevărată trădare din partea liderului coaliției de guvernare față de partenerul său minor și, iată, acum evident desconsiderat.

Dacă aș fi membru al ALDE – nu știu, să zicem că aș fi Daniel Chițoiu, sau Varujan Vosganian, ori Dominic Andrei Gerea, you name it… – și aș fi deschis știrile economice ale zilei de astăzi citind următoarele:

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere semnificativă, miercuri dimineață, iar indicele principal BET afișa -7,67%, la circa 45 de minute de la debutul ședinței de tranzacționare. La prânz, indicele principal afișa o scădere mai mare, de 8,66% (nu a mai fost o scădere de asemenea magnitudine din 08.08.2011, când scăderea a fost de 8,39% pentru indicele BET la finalul zilei). La ora 14:06, Băncile afișau scăderi mai mari. Banca Transilvania se apropie de o scădere de 20%, BRD de -15%. Romgaz pierde 11,43%, Transgaz -12,5%, Electrica -13,51%, OMV Petrom -13,5%.”,

m-aș cutremura efectiv de indignare și revoltă.

Citind astfel de știri ai impresia că economia României este în pragul unei crize profunde și, desigur, nu ești departe de adevăr. Ca politician ALDE, adică un fel de adept al liberalismului în economie și al social democrației în celelalte aspecte ce țin de redistribuirea bunăstării în societate, înțelegi imediat că baza economică a avuției și bunăstării este pe cale să se năruie.

Iar diagnosticul nu este acum o teorie prezentată de presa dușmănoasă, soroșistă, ci chiar de mecanismele de piață. Acolo unde decid investitorii, care au primit aseară telefoane de la analiștii lor specializați care i-au sfătuit precipitat să nu mai creadă în politicienii și guvernanții români și să facă bine să vândă, pentru a limita pierderile și expunerea de la București.

Poate că aș pune mâna pe telefon să-mi sun liderul, adică pe domnul Călin Popescu Tăriceanu și să-l întreb:

Domnule președinte, partenerul nostru, domnul președinte Dragnea de la PSD v-a sunat să vă spună înainte ca Teodorovici să apară în conferință de presă că va scoate cuiul de la grenadă? Pentru că, domnule președinte, suntem cam terminați! Ați văzut știrile de astăzi de la Bursă? Toți partenerii noștri care ne-au susținut în campania electorală sunt foarte îngrijorați, domnule președinte!

Nu mă bazez pe faptul că domnul președinte Tăriceanu, la vârsta sa și luând în considerare prioritățile domniei sale [2] ar împărtăși temerile mele de politician ALDE ceva mai tânăr și mult mai interesat de afaceri și de viitorul carierei mele politice. Probabil m-ar liniști, sau ar căuta în orice caz să o facă, dar eu nu aș fi deloc liniștit auzind că nu a avut o discuție cu Liviu, dar că va încerca să facă o astfel de discuție și să afle despre ce este vorba, ori când mi-ar spune că Bursa a căzut că e manipulată de străini ca să bage frica în noi, dar că piața își va reveni, iar Teodorovici știe ce face.

Între două telefoane cu partenerii mei de afaceri și cu prieteni, analiști, reporteri ori reprezentanți ai unor companii străine din România, care m-au sprijinit și m-au sfătuit în anii mei dificili, au crezut în mine și pe care i-am ajutat cum am putut, de exemplu atunci când Iulian Iancu se străduia să de lovitura sectorului petrolier cu legea off-shore, ori Vâlcov pusese ochii pe banii din Fondurile de pensii administrate privat, aș reflecta la atât de scurta istorie a ALDE.

Dacă aș fi Daniel Chițoiu, sau Varujan Vosganian, ori Dominic Andrei Gerea m-aș gândi cu nostalgie că odată a existat un USL, o mare frăție în care liberalii erau frați cu pesediștii și puteau câștiga toți. Nimeni nu ar fi spus atunci că Liviu Dragnea este atât de nerezonabil și de imprevizibil, pentru că era doar unul din baronii PSD ce se străduia să nu iasă din umbra lui Victor Ponta, iar Klaus Iohannis era doar posibila propunere de premier. N-a fost să fie. Brusc Crin, Klaus și Edi au anunțat ruperea USL, dar noi ne-am alăturat lui Călin, am crezut în el, am format ALDE și ne-am ținut aproape de PSD și de Liviu, care era un tip amabil, isteț și, mai presus de toate încă rezonabil.

La alegeri nu ne-am descurcat rău, unii au crezut în noi, ne-au finanțat obiectivele politice și mini-proiectul de a deveni parteneri de guvernare și așa se face că am primit 396.386 voturi la Cameră și 423.728 la Senat. Dar asta înseamnă abia undeva între 2,09 și 2,23% din total alegători, din care unii ne-au votat pentru că mai credeau în liberalism și că în România se mai pot face afaceri.

Ei nu voiau de la noi să punem umărul, fie și prin pasivitate, ca Teodorovici să mai pună alte 70 de taxe în 2019 sau să desființeze fondurile de pensii private, ci le-a plăcut că am susținut PSD să desființeze taxe, să modifice legea Curții de Conturi, să-l pună pe Isărescu cu botul pe labe și să dea pensii de serviciu aleșilor locali.

Avem Ministerul Energiei și nu ne-a întrebat nimeni, mă rog nu l-a întrebat nimeni pe Anton și Anton, profesorul de fluide, dacă toate companiile energetice vor putea suporta o taxă de 3% pe cifra de afaceri, mai ales dacă sunt companiile de stat care fie au pierderi, cum e cazul Complexului Energetic Oltenia sau a Complexului Energetic Hunedoara, ori altele mai robuste, dar pe care le-am scuturat de bani ca să-i luăm la buget.

Și știm cu toții că aceste companii se duc acum să ia bani de la bănci pentru investiții, dar nu, nu e bine nici acolo, că s-a gândit tot Teodorovici ăsta să pună o taxă și pe ROBOR și să o numească (ce idei crețe frate, de unde le-o scoate?) taxă pe lăcomie, de râsul presei de-a lungul și latul Europei, nu doar a țării! Sau, și mai tare, când Finanțele au nevoie să se împrumute, unde Dumnezeu se duc, nu tot la bănci? Ce e asta dacă nu miopie politică curată?

Păi dacă companiile energetice trebuie să dea 3% din cifra de afaceri taxă, știe oricine că pe unele, cum sunt cele pe cărbune, le băgăm în insolvență, dacă nu direct în faliment! Ori noi aici avem deverul cel mai mare la afaceri! Și cine va trebui să discute cu minerii? Viorica, Darius, Eugen, Liviu? Ei aș, Anton al nostru! Să vezi ce-o să iasă! Dacă mai prindem 50 de mii de voturi în 2020 (douăzeci – douăzeci, cum zicea Viorica, doamne în ce ne-am băgat!) să zicem mulțumesc! Ce e de făcut?

Dacă aș fi Daniel Chițoiu, sau Varujan Vosganian, ori Dominic Andrei Gerea aș înțelege că, la fel ca la Bursă, a venit vremea limitării pierderilor, dar și pentru leverage. Dacă președintele meu mai crede încă în Liviu și în soarta lor comună, eu nu aș fi obligat să fac la fel. Sigur, cu Ludovic Orban nu face să discuți, oricum nu înțelege pe ce lume se află, dar nu ar strica să facem o discuție cu băieții mai serioși, ceva pe la Cotroceni, cu Băsescu că poate pune o vorbă bună pe la Blaga, cu Hunor, că are alegeri în partid la anul și o să-l răstignească ai lui dacă merge mai departe cu PSD-ul care tocmai a inventat 70 de taxe!

Poate nu-i o idee rea să dăm jos acum guvernul. Hai că găsește Klaus o soluție. Îi roagă pe finlandezi să intre ei de la 1 ianuarie în locul nostru la Consiliul UE; oricum nu-i mare scofală că nu ne-am agita mai mult de trei luni, până la campania pentru europarlamentare… hop! Stai așa, că poate Klaus vrea totuși președinția ca să facă summit-ul la Sibiu în martie. Da, ar putea fi o problemă asta!

Dar cu orice risc, ordonanța asta cu taxele, așa cum o vrea Teodorovici nu poate să apară! ALDE ar dispărea cu totul. Doamne ce ne-a făcut Dragnea! Și ce rezonabil părea prin 2014 – 2015! Ajuns cu raționamentul în acest punct aș înțelege perfect că ALDE nu mai are nicio șansă la alegeri, nici în 2019, nici în 2020. Tot ce a început ca un vis frumos în noiembrie 2016, a ajuns doi ani mai târziu un coșmar incredibil.

Și toate acestea pentru ce? Pentru dosarele lui Liviu și ale lui Călin? Și atunci m-ar lovi ideea salvatoare. Aș căuta în agendă telefonul lui Daniel Constantin:

Daniel, salut! Da, da, suntem cu toții îngrijorați… Liviu a scos pur și simplu cuiul de la grenadă și vom sări cu toții în aer. Da, da! Păi, ce-ar fi să ne vedem… Victor ce zice? Nu, cu Călin nu se poate discuta. Dar nu te sunam dacă nu aș fi crezut că există soluții… Sigur, cum să nu! Chiar în această seară!

NOTE

_________________


1 http://www.economica.net/teodorovici-despre-o-mega-oug-cu-impact-economic-principalele-declaratii_162689.html

2 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/tariceanu-despre-cererea-dna-pentru-a-fi-urmarit-penal-cred-ca-e-multa-maculatura-1030558

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. judex spune:

    Dle Morariu, cred ca va trebui sa ascundeti repede articolul acesta. Dl. Tariceanu si-a facut cunoscuta deja pozitia: total de acord cu dl. Teodorovici.
    P.S.
    Cred ca numai dvs. sunteti surprins (dezamagit?)de parerea sefului ALDE. Dar, chiar sunteti surprins? Dezamagit?

  2. Mircea Popescu spune:

    Poate ca Tariceanu tocmai a mai castigat iarasi la bursa, cum a mai facut-o.

    Vorbiti de Tariceanu ca despre un liberal. Dumnezeule mare..

  3. cetățeanul turmentat spune:

    Acum cîțiva ani Orban a umblat la pușculița băncilor și a declanșat o foarte interesantă țigăneală în care domni puși la patru ace care învîrt miliarde în acea industrie, se zvîrcoleau și făceau clăbuci prevestind apocalipsa în patru pași și falimentul iminent al Ungariei. Toți se retrăgeau de pe piață, Ungaria se va prăbuși și va intra direct în iad. N-a plecat nimeni, Ungaria e bine mersi, domnii bancheri își văd de treabă și înjură în gînd că în loc de Bugatti, cum aveau ei în plan, umblă cu Ferrari ca #saraki și per total, ungurii o duc mai bine ca românii. La noi, cîteva zeci de mii de familii stau fără curent și azi fiindcă acum o săptămînă viscolul și zăpada au pus la pămînt rețeaua electrică veche de 50 de ani administrată competent de investitori strategici care au cumpărat cu bani de semințe distribuția energiei și au realizat performanța de a scumpi kwh la nivel de UK sau DK. N-au investit nimic, dar au rentabilizat totul, astfel că acum au rămas cu o mînă de oameni pe care îi aleargă prin patru-cinci județe ca”lampa lui Ilici” să facă iar lumină prin bordeie. La fel ca avocații, investitorii ăștia au inventat un limbaj secret cifrat pe care nu-l înțelege nimeni care se cheamă ”factură” și care crește lună de lună într-un mod insuficient, care nu poate fi sustentabil și care condamnă industria energiei, după cum zic aceeași investitori. Ce zic puleții care achită factura nu contează, treaba lor e să plătească, altfel rămîn în beznă. De fapt, dacă strategicii ăștia sînt lăsați de capul lor, economia de piață va funcționa în sensul în care un om care muncește pe salariul mediu să poată fi capabil să dea juma’ din leafă pe mîncare și jumătatea cealaltă pe utilități. Dacă vrea să se și îmbrace, să puie mîna să facă iconomie la mîncare, dacă mai vrea și o casă, să facă bine și s-o șteargă din țară, fiindcă aici nu are cum, decît dacă mănîncă pîine goală cu ceai, umblă în trening și șlapi cumpărați de la Dragonul Roșu și se mai ocupă și cu mici furăciuni la serviciu și-n timpul liber. De fapt problema care se pune este că unii au furat prea mult și ai lui Dragnea vor să fure și ei, așa că pun taxe pe hoție, taxe pe care apoi au să le sifoneze prin teldrumurile lor. Ambele categorii de pungași se folosesc de ”cadrul legal” pe care și l-au croit, fură cu legea-n mînă și zbiară unii la alții că sînt hoți, lacomi, bagabonți, incompetenți, ș.c.l. Totuși, din cîte văz io, toți sînt foarte competenți fiindcă au făcut saci de bani, dar vor mai mult.

    • PAFI spune:

      Statul nu a investit, daca nici companiile din energie nu au investit, daca nici multinationalele nu au investit, atunci de unde sunt mai multi bani, impartiti la salarii bugetare si pensii?? Ceva logica, rogu-te, banii aia sa fie cumva imprumutati de la banci? Imi aduc aminte de unul care, dupa ce imprumutase bani si nu prea mai voia sa-i returneze, a inventat un proces si l-a ars pe rug pe bancher. Sa fim oare in situatia asta?

      • cetățeanul turmentat spune:

        Acum nu știu exact dacă este chiar nevoie de un proces ca să dai foc unui bancher. Dacă bancherul ăla îți dă cu împrumut 100 de lei și dup-aia te trezești că după ce i-ai dat suta înapoi mai vrea încă vreo două-trei că așa îi reiese lui din calcule fiindcă piața are regulile ei, adică BUBID, ROBOR, creșterea negativă și cursul futures combinat cu RASDAQ, paralel cu indicele Dow-Jones al pieței bursiere i-au dat cu zecimală și tu ești un dobitoc needucat financiar care nu știai în ce te bagi cînd te-ai împrumutat, carevasăzică în acest caz nu crezi că arderea lui pe rug este consecința firească a acțiunilor bancherești? Invers, dacă pățești ca mine și te duci să-ți scoți din cont 30.000 $ cash iar nea bancherul spune că poa’ să-ți dea banul tău în trei tranșe de 10 000 și pentru fiecare tranșă trebuie programare separată, cam ce zici? Dacă în sfîrșit, ești programat, te duci să-ți scoți banu’ și tanti de la ghișeu spune că n-are cum să ți-i dea ”fiindcă ne-a picat sistemul, veniți mîine pentru o altă programare!”, nu crezi că ar fi bine ca întîi să-i spînzuri cu capu-n jos și dup-aia să-i dai foc? Băieții ăștia care înainte intrau în bănci cu un ciorap tras pe față au ajuns să-și dea niște legi și reglementări care le permit acum să umble la costum și fără ciorapul ăla tras pe meclă, să dispună cum vor de banii proștilor ca mine și să-l nenorocească pe orice fraier pe care îl pune dracu’ să facă un credit. Poate amărîtu’ are nevoie de creditul ăla ca să-și ia și el un covrig și o gogoașă după ce a plătit gazele, curentul, taxa de energia verde, taxa de poluare auto, RCA, taxele pe viciu, supracciza, apa pluvială, rovinieta, impozitul pe casă, teren, auto, ș.c.l. Io-te d-aia a ajuns așa de trendy vesta galbenă iar poliția, jandarmeria și SRI-ul să n-aibă niciodată suficienți oameni, iar dacă guvernele, investitorii și bancherii o țin tot așa, toate investițiile și pariurile ”pă futures” trebuie să meargă la băieții cu pulanu’!

    • Constantin spune:

      „Acum cîțiva ani Orban a umblat la pușculița băncilor…”

      Fără mare efort se poate afla informația corectă din presa vremii, în cazul că memoria nu este de ajutor îndeajuns tuturor cititorilor, ori poate n-au știut niciodată despre ce este vorba. Inclusiv de la trustul Intact.

      Ca urmare a crizei economice, în anul 2010, pe vremea când pentru reducerea efectelor ei în România dl E Boc a adoptat măsura tăierii unor salarii, pentru că CCR nu i-a permis tăierea pensiilor speciale și a crescut dramatic TVA de la 19% la 24% (în urma măsurilor economice dezastruoase – cam ca ele din prezent – ale guvernului Tăriceanu), pentru care dl Boc a plătit cu vârf și îndesat, în țara vecină și prietenă dl V Orban a decis să impoziteze băncile. Atunci, Guvernul Emil Boc a decis taxarea cu 16% a veniturilor din dobânzile la depozite, bani ce urmau să fie reținuți de bănci și virați la bugetul de stat. Măsura a fost luată într-o criză bugetară profundă.

      În contextul crizei financiare au mai fost minți crețe care au privit spre banii băncilor pentru o perioadă limitată până la depășirea crizei. În Italia și Franța, spre exemplu, s-au uitat la bonusurile acordate managerior, alții au taxat pasivele, respectiv depozitele și capitalul, adică pe acei care aveau banii, iar procentul a fost de sub 1%. Ungaria a fost o excepție. A fost singurul stat din UE care a taxat activele, și anume cu 0.53%. Măsura asta stupidă a generat pierderi care au condus în mod cât se poate de previzibil la creșterea dobânzilor. Ca urmare a scăderii profiturilor investitori străini precum GE Capital și Bayerische Landesbank și-au vândut băncile locale către stat, care a preluat în 2016 împreună cu BERD și 30% din acțiunile Erste Ungaria. Drept urmare dl V Orban a redus în 2016 taxa la 0.26%, iar anul acesta sub 1%. Probabil o vor elimina.

      România ar putea privi spre experiența negativă a maghiarilor, din exemplul dumneavoastră și să evite o asemenea prostie. Taxa propusă de dl Gigălău Teodorovici este, raportat la nivelul ROBOR (față de care este calculată) care nu poate fi sub cel al inflației generată de măsurile economice cu totul iraționale adoptate de guvernul Dragnea, de 0.9% !. Atenție, NU este o taxă pe profit, ci pe creditare! Asta în contextul în care patria noastră are nevoie disperată de investiții! Ce criză economică are România, în perioada de expansiune, cu „duduială” și o rată de 4,5% de sporire a PIB?! Și de ce taxa este dublă față de cea pe care în mod absolut irațional a fost adoptată excepțional în Ungaria (după cum s-a dovedit și s-a redus drastic) ?!

      Desigur, pentru cineva care înțelege cu dificultate, ori deloc „limbajul secret cifrat pe care nu-l înțelege nimeni care se cheamă ”factură” ” este dificil de priceput lucrurile simple de mai sus. Dar, „și mai pe simplu, așa”,dacă prăvălia din colțul străzii vinde roșii, băncile vând credite, al căror preț sunt dobânzile. A le impozita activele în funcție de creșterea prețului banilor este ca și cum la prăvălie roșiile au fost astă vară 3lei kilogramul, acum sunt 5 lei, iar statul vrea o taxă pentru cei 2lei astfel încât prețul roșiilor să rămână la fel ca astă vară. Dacă nu poate acoperi măcar inflația, comerciantul închide prăvălia, roșiile devin un produs și mai rar, iar prețul lor inevitabil crește.

      Ceea ce scriu mai sus (sper că pe înțelesul tuturor) este că eu, în calitate de „pulet care achită factura” (am preluat termenul dumneavoastră) voi plăti și mai mult, în niciun caz mai puțin, în urma acestei taxări cu totul iraționale din punct de vedere economic ( la fel ca la „taxa pe stâlp” spre exemplu).

      • Constantin spune:

        Erată. Cer scuze, nu se poate edita textul, prin urmare, rog pe cei care vor acorda atenție modestului meu comentariu ca în loc de “dl V Orban a redus în 2016 taxa la 0.26%, iar anul acesta sub 1%” să cittească “dl V Orban a redus în 2016 taxa la 0.26%, iar anul acesta sub 0.1%”. Vă mulțumesc.

      • cetățeanul turmentat spune:

        Domnule Constantin, nu trebuie să fii doctor în economie ca să poți citi o factură. Explicații și justificări există pentru orice, nazism, comunism, religii, rasism, creaționism, etc., totuși e greu să-i explici românului de ce benzina sau motorina e mai scumpă la el acasă decît în Austria sau de ce băncile își trag tot felul de comisioane care nu există decît în România. Toată lumea se vaită că populiștii au luat viteză, nimeni nu spune care este motivul. Golănelile guvernelor împletite strîns cu interesele celor care fac afaceri au ajuns la un nivel insuportabil, așa că strigătul de luptă ”moarte ciocoilor!” se face tot mai des auzit. După ce vor lua puterea, acești purtători de stindard ai libertății vor face aceleași lucruri ca și cei dinainte, pentru că lăcomia este pierzania oamenilor.
        Se mai impune o erată, CCR a tăiat toate pensiile speciale cu excepția celor care asigurau traiul pensionarilor din justiție. Pensiile obscene încasate de judecători și ”magistrații” procurori, acești athingános ai statului de drept clocit sub guvernarea Băsescu nu pot fi tăiate fiindcă aparțin unor oameni care pot băga la pușcărie pe oricine, după care îi pot elibera la ordin, funcție de cine îi călărește. Onoarea, cinstea și probitatea acestor oameni deosebiți care ba umplu pușcăriile, ba le golesc, scriu legi și ordonanțe la comandă sau trag la sorți pînă iese lozul cîștigăor, trebuie răsplătită pe măsură. Iluzia că justiția este imparțială în vreo țară denotă o mare naivitate, justiția aparține celui care deține puterea reală în statul respectiv, chiar dacă pe hîrtie există separația puterilor în stat. Oamenii sînt slabi și totdeauna se va găsi unul care să execute ordinul.

  4. donquijote spune:

    Sa zicem ca ati fi Varujan Vosganian, acum ar trebui sa aveti pe constiinta prabusirea SAFI pe un scenariu care seamna cu ce se pregateste pentru Pilonul II.
    Daca declansezi retragerea depunerilor, intr-un fond de investitii poti sa fii sigur ca acesta se va prabusi. Daca estii “destept” te trezesti peste noapte bogat dintr-o chestie de genul asta. Deci cineva a fost destept.
    E adevarat, SAFI nu s-a prabusit cu zgomot ca FNI, dar linistea asta le-a permis unora sa ramana super onorabili si sa vorbeasca cu aplomb de la tribuna, sa ne dea lectii de economie si de morala fara sa le crape obrazul.

    Din seria:
    Dac-as fi pentr-o zi Presedinte, v-as amaneta si nu m-ati prinde
    sau
    De-as fi Harap Alb… (basme de adormit copiii)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


E randul tau

O poveste mai lungă de la Moş Crăciun despre generalul Marin Dragnea: După doar două zile de l...

de: Petre Opris

la "O primă și imensă ticăloșie a noului ministru al Culturii"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

ianuarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)